Negligent traffic accident liability: sufficiency of speed limit violation for establishing causation in negligent homicide and bodily harm

Şedinţa publică din data de 20 martie 2024

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 140/01.09.2023 pronunţată de Judecătoria Corabia în dosarul nr. x/2021, în baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., trimis în judecată, în stare de libertate la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii vătămare corporală din culpă.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen. s-a constatat că infracţiunile prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) şi art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. (data comiterii - 01.09.2018), care fac obiectul prezentei cauze, sunt concurente.

În temeiul art. 38 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită (1/3 din 9 luni) închisoare - 3 luni închisoare) urmând ca inculpatului să i se stabilească pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus condamnatului să frecventeze unul din programele de reintegrare derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Vădastra sau în cadrul Şcolii Gimnaziale com. Vădastra, jud. Olt, localitate unde inculpatul locuieşte în fapt, pe o perioada de 120 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În temeiul art. 3 şi 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

S-a dispus aplicarea prevederilor art. 114 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 şi comunicarea prezentei hotărâri către IPJ Olt, după rămânerea definitivă.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (1),(2) şi (5) şi art. 20 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art. 1357 şi art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile B. şi C. şi a fost obligată partea responsabilă civilmente D. din Bulgaria prin mandatar BAAR România la plata sumei de 7.500 RON în solidar cu titlu de daune materiale şi suma de 22.500 Euro (la cursul BNR în RON de la data plăţii) pentru fiecare dintre B. şi C. cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (1),(2) şi (5) şi art. 20 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art. 1357 şi art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă E. şi a fost obligată partea responsabilă civilmente D. din Bulgaria prin mandatar BAAR România la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (1),(2) şi (5) şi art. 20 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art. 1357 şi art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni (SCUBA) şi s-a dispus obligarea părţii responsabile civilmente D. din Bulgaria prin mandatar BAAR România la plata sumei de 2.117,26 RON, plus dobânda legală, calculată de la data pronunţării hotărârii şi până la data plăţii efective a debitului principal, cu titlu de cheltuieli ocazionate de îngrijirea medicală acordată persoanei vătămate E. în perioada 01.09.2018 - 14.09.2018.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 1.000 RON pentru urmărirea penală).

II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpatul A., părţile civile C., B., E. şi partea responsabilă civilmente D. prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Prin decizia penală nr. 1756 din data de 26 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A., părţile civile C. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 140/01.09.2023 pronunţată de Judecătoria Corabia, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de partea responsabilă civilmente D. prin mandatar legal BAAR Bucureşti şi de partea civilă E. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată pe latură civilă şi rejudecând:

A fost redus cuantumul morale acordate părţilor civile B. şi C. de la 22.500 de euro (la cursul BNR la data plăţii) la 15.000 de euro (echivalentul în RON la cursul BNR la data plăţii).

A fost majorat cuantumul daunelor morale acordate părţii civile E. de la 60.000 de RON la 90.000 de RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

A fost respinsă cererea părţii civile E. de acordare a cheltuielilor de judecată de la prima instanţă.

În fapt, s-a reţinut că la data de 01.09.2018, în jurul orei 8:25, în timp ce inculpatul A. conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x pe drumul public dintre comunele Vişina Nouă şi Vădastra din jud. Olt, în zona cimitirului din com. Vişina Nouă, cu o viteză de 120 km/h pe un sector de drum unde viteza legală era de 90 km/h, atelajul hipo condus de victima F. ce se deplasa din sens opus a virat la stânga pentru a intra pe poarta cimitirului, pătrunzând pe banda de deplasare a autoturismului, fapt ce a condus la producerea accidentului de circulaţie între autoturism şi atelajul hipo.

III. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi să se dispună rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Craiova, pentru a fi respectate garanţiile procesuale ce le impune dreptul la un proces echitabil.

În esenţă, s-a arătat că, în cauză nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunilor de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., respectiv vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen.

În opinia apărării, bazată pe doctrina si jurisprudenţă, nu orice încălcare a unei dispoziţii legale, în speţă ale art. 35 alin. (1) şi art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., atrage răspunderea penală a unei persoane, pe considerentul că, aceste dispoziţii "au drept scop prevenirea accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora".

Încălcarea anumitor dispoziţii legale trebuie să aibă aptitudinea să influenţeze rezultatul final. De aceea, s-a arătat că depăşirea limitei legale de viteză de către inculpat nu a avut o contribuţie determinantă în producerea rezultatului, întrucât starea de pericol nu era previzibilă pentru acesta, deoarece în zonă nu existau indicatoare care să îl oblige pe acesta la reducerea preventivă a vitezei si la sporirea atenţiei în raport de anumite pericole specifice sectorului de drum pe care s-a produs accidentul rutier.

Mai mult, s-a susţinut că opiniile tuturor celor 4 experţi care au efectuat expertize în cauză, inclusiv a expertului asistent desemnat de părţile civile, au coincis, în sensul că starea de pericol iminent s-a declanşat în momentul în care calul vehiculului hipo condus de F. a trecut de axul drumului şi a pătruns pe sensul Vadastra-Vişina-Nouă, cu intenţia de a traversa acel sens pe care circula inculpatul, obturând, practic, tot sensul opus de circulaţie.

În aceste circumstanţe, în care conduita victimei a creat o stare de pericol pentru siguranţa traficului rutier, inclusiv pentru viaţa sa, apărarea a arătat că este exclusă culpa inculpatului A., ca formă a vinovăţiei ce se bazează pe o obligaţie a previziunii rezultatului faptei. Acest aspect a fost relevat şi de expertiza efectuată de INEC Bucureşti care a concluzionat că inculpatul, pe lângă faptul că nu a putut evita accidentul, nici nu putea să prevină evenimentul rutier întrucât valoarea vitezei de evitare de cca. 77 km/h este inferioară limitei maxime regulamentare pe sectorul de drum respectiv 90 km/h, iar din probele administrate în cauză nu rezultă alte elemente care să fi impus reducerea vitezei autoturismului la o asemenea valoare.

Prin urmare, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţă, în opinia apărării nu există o legătură de cauzalitate între conduita contravenţională a inculpatului în ceea ce priveşte regimul de viteză şi evenimentul rutier, respectiv impactul cu atelajul hipo soldat cu decesul conducătorului atelajului si vătămarea unuia dintre ocupanţii acestuia. Depăşirea limitei legale de viteză nu a avut o contribuţie determinantă în producerea rezultatului, întrucât starea de pericol nu era previzibilă pentru inculpat, deoarece în zonă nu existau indicatoare care să îl oblige la reducerea preventivă a vitezei şi la sporirea atenţiei în raport de anumite pericole specifice.

În cauză, împrejurarea neprevăzuta o reprezintă acţiunea căruţaşului F. care, fiind în stare de ebrietate, s-a aflat cu acel atelaj hipo pe traiectoria autoturismului, pericolul iminent fiind generat de prezenţa nefirească, absolut imprevizibilă a căruţei, împrejurare ce nu putea fi prevăzută de niciun conducător auto, ceea ce înseamnă că producerea impactului dintre autoturismul condus de inculpat şi căruţă se datorează culpei exclusive a victimei decedate.

Astfel, nu s-a putut stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că între depăşirea limitei de viteză de către inculpat şi producerea accidentului a existat un raport de cauzalitate, câtă vreme din materialul probator administrat în cauză rezultă că, şi dacă acesta ar fi circulat cu viteza regulamentară de 90 km/h, accidentul tot s-ar fi produs, lipsind legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi urmarea imediată.

Pe cale de consecinţă, apărarea a susţinut că lipseşte legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi urmarea imediată, pentru că accidentul s-ar fi produs şi în condiţiile în care inculpatul ar fi respectat dispoziţia legală cu privire la viteza, astfel încât, nu poate fi fundamentată soluţia de condamnare a inculpatului.

Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. au fost depuse concluzii scrise de părţile civile B. şi C., solicitând respingerea recursului în casaţie, ca nefondat.

În esenţă, s-a arătat că nu se impune achitarea inculpatului, motivat de faptul că există legătură de cauzalitate între conducerea autoturismului pe drumurile publice de către inculpat cu o viteză excesivă şi decesul victimei, respectiv vătămarea corporală gravă a părţii civile.

S-a mai arătat că susţinerea existenţei culpei inculpatului (conducătorul autoturismului x) se fundamentează pe următoarele:

- inculpatul era un şofer cu o experienţă relativă de începător;

- viteza excesiv de mare cu care inculpatul conducea autoturismul (peste 130 km/h), dar şi faptul că de la momentul survenirii stării de pericol şi până la momentul impactului acesta nu a iniţiat niciun fel de manevră de oprire;

- după impact autoturismul a intrat sub căruţă pe care a distrus-o exploziv (componentele atelajului ca şi cele 2 roţi din faţă au fost pur şi simplu pulverizate de pe şosea, dovadă că o roată a atelajului, cu toate căutările de la faţa locului nu a fost găsită).

IV. Prin încheierea din 07.02.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1756 din data de 26 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.

V. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 07.02.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esenţă, faptul că lipseşte legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului de a conduce autovehiculul şi urmarea imediată, respectiv decesul victimei F. şi vătămarea corporală a victimei E., pentru că accidentul s-ar fi produs şi în condiţiile în care inculpatul ar fi respectat dispoziţia legală cu privire la viteză.

În analiza conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, respectiv că la data de 01.09.2018, în jurul orei 8:25, în timp ce inculpatul A. conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x pe drumul public dintre comunele Vişina Nouă şi Vădastra din jud. Olt, în zona cimitirului din com. Vişina Nouă, cu o viteză de 120 km/h pe un sector de drum unde viteza legală era de 90 km/h, atelajul hipo condus de victima F. ce se deplasa din sens opus a virat la stânga pentru a intra pe poarta cimitirului, pătrunzând pe banda de deplasare a autoturismului, fapt ce a condus la producerea accidentului de circulaţie între autoturism şi atelajul hipo.

În ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte notează că, potrivit art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., constituie infracţiunea de ucidere din culpă:

(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 196 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., constituie infracţiunea de vătămare corporală din culpă:

(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Din analiza acestor texte de lege şi prin raportare la situaţia de fapt, Înalta Curte constată că există infracţiunea de vătămare corporală din culpă, în forma reţinută de instanţa de apel, când se săvârşeşte o faptă prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., adică loviri sau alte violenţe care au cauzat leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.

Revenind la situaţia de fapt, Înalta Curte constată că instanţa de apel, evaluând coroborat materialul probator, şi-a format convingerea, argumentată, că inculpatul, la data de 01.09.2018, în jurul orei 8:25, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x pe drumul public dintre comunele Vişina Nouă şi Vădastra din jud. Olt, iar în zona cimitirului din com. Vişina Nouă, atelajul hipo condus de victima F. ce se deplasa din sens opus a virat la stânga pentru a intra pe poarta cimitirului, pătrunzând pe banda de deplasare a autoturismului, fapt ce a condus la producerea accidentului de circulaţie între autoturism şi atelajul hipo, consecinţa fiind decesul conducătorului atelajului, F., precum şi vătămarea corporală a unui pasager din acelaşi atelaj, victima E., căreia i s-au cauzat leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 115-125 zile de îngrijiri medicale.

Din examinarea situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului s-a desfăşurat cu ocazia efectuării activităţii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, activitate reglementată prin dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (normă completatoare la varianta agravată prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.), republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 670 din 03 august 2006, precum prin cele ale Hotărârii de Guvern nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 876 din 26 octombrie 2006, iar urmările acţiunii sale (decesul victimei F. şi vătămarea corporală a persoanei vătămate E.) au avut la bază nerespectarea dispoziţiilor legale ce reglementează activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice.

Astfel, legiuitorul a impus participanţilor la trafic, inclusiv conducătorilor auto, prin art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, obligaţia de a avea un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private.

De asemenea, aceştia (conducătorii auto) trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.

Din analiza elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de ucidere din culpă în varianta agravată prevăzute de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., rezultă că aceasta este una de rezultat care constă în uciderea unei persoane ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, având ca urmare imediată moartea victimei şi fiind necesar existe legătură de cauzalitate între comportamentul făptuitorului şi moartea victimei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală din culpă, reglementată în art. 196 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată elementul material constă în lovirea sau exercitarea oricărei violenţe cauzatoare de leziuni traumatice asupra corpului unei persoane ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, având urmare imediată producerea unei vătămări a integrităţii corporale sau a sănătăţii ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile, o infirmitate, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul, punerea în primejdie a vieţii unei persoane. Ca şi în cazul infracţiunii de ucidere din culpă, trebuie să existe legătură de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată, adică este necesar ca vătămarea corporală a victimei să fi avut drept cauză acţiunea făptuitorului.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă prin raportare la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului realizează elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în forma reţinută de instanţa de apel.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului A. care, în timp ce conducea autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, în care se mai afla ca pasager martorul G., pe DJ 604, în afara localităţii Vişina Nouă, jud. Olt, având direcţia de deplasare Vădastra - Vişina Nouă, nu a respectat regimul legal de viteză şi nu a efectuat manevre corespunzătoare de evitare a oricărui pericol, intrând în coliziune cu vehiculul cu tracţiune animală, condus din sens opus de către proprietarul F., care a efectuat virajul la stânga fără să se asigure şi fără a acorda prioritate de trecere, fapt ce a produs decesul pe loc al numitului F., precum şi vătămarea corporală a numitei E., pasageră în vehiculul cu tracţiune animală.

Aşadar, în cauză s-a realizat elementul material al infracţiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat, cât şi urmările imediate cerute de lege, respectiv uciderea victimei F. şi exercitarea unor violenţe asupra victimei E. cauzatoare de leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 115-125 zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, Înalta Curte constată că pentru stabilirea legăturii de cauzalitate este necesar a se verifica existenţa unui raport cauză-efect între acţiunea făptuitorului şi urmările imediate ale acestuia.

Sigur, în acord cu apărarea, constatarea încălcării unei dispoziţii legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice nu este suficientă pentru a reţine culpa în producerea accidentului, fiind necesar să se analizeze în ce măsură încălcarea respectivelor dispoziţii legale a influenţat producerea evenimentului rutier şi, implicit, a urmărilor acestuia.

În această ordine de idei, Înalta Curte, contrar susţinerilor apărării, constată că, deşi este adevărat că acţiunea principală care a generat starea de pericol a fost reprezentată de neglijenţa victimei F., conducătorul atelajului hipo, care a virat stânga, fără să se asigure, pătrunzând pe direcţia de deplasare a autoturismului condus de inculpat, însă inculpatul prin nerespectarea limitei de viteză, de 90 km/h, pentru sectorul respectiv de drum, conducând cu o viteză excesivă de 120 km/h, dar şi prin inacţiunea sa de a nu lua nicio măsură pentru a preveni producerea coliziunii, a înlesnit şi, în acelaşi timp, a amplificat urmările accidentului.

Astfel, doar în situaţia în care inculpatul conducea cu o viteză legală care să-i permită efectuarea oricărei manevre în regim de siguranţă şi dacă în timpul apariţiei stării de pericol, lua măsurile necesare (frânare, virare, acţionarea claxonului, sporirea atenţiei etc.) pentru evitarea accidentului sau pentru diminuarea urmărilor, se putea discuta de neîndeplinirea condiţiei privind existenţa legăturii de cauzalitate.

În lipsa unei astfel de conduite din partea inculpatului, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită condiţia legăturii de cauzalitate, la producerea urmărilor imediate contribuind ambele fapte culpoase, atât ale victimei F., cât şi ale inculpatului, în concurs, iar instanţa de apel, în mod corect, a arătat că lipsa de tipicitate a infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată ar fi putut fi reţinută în cauză numai dacă inculpatul ar fi respectat dispoziţiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep, iar decesul victimei s-ar fi produs ca urmare a culpei exclusive, ceea ce nu s-a probat în cauză.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte consideră că fapta inculpatului A. care, la data de 01.09.2018, în jurul orei 8:25, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x pe drumul public dintre comunele Vişina Nouă şi Vădastra din jud. Olt, în zona cimitirului din com. Vişina Nouă, cu o viteză de 120 km/h pe un sector de drum unde viteza legală era de 90 km/h, a intrat în coliziune cu atelajul hipo condus de victima F. ce se deplasa din sens opus şi care a virat la stânga pentru a intra pe poarta cimitirului, pătrunzând pe banda de deplasare a autoturismului, fapt ce a condus la producerea accidentului de circulaţie între autoturism şi atelajul hipo, este prevăzută de legea penală şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen., motiv pentru care:

În baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1756 din data de 26 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1756 din data de 26 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2024.