Recognition of German psychiatric detention upheld; transfer to Romanian hospital ordered after appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 08 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 72/PI din data de 14 martie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 154 alin. (1) raportat la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine vizând persoana condamnată A., formulată de autorităţile judiciare din Germania, a dispus recunoaşterea sentinţei penale nr. 5Ks 201 Js 31120/18 Sich pronunţate de Tribunalul Traunstein, Germania, la data de 09.04.2019, rămasă definitivă la data de 17.04.2019, cu privire la persoana condamnată A., cetăţean român, în prezent internată într-un spital de psihiatrie din Germania pe perioadă nedeterminată, prin care a fost condamnat la executarea unei măsuri privativede libertate, respectiv internarea medicală într-un spital de psihiatrie, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de lovituri şi vătămări cauzatoare de moarte în concurs formal cu vătămarea corporală şi vătămare corporală periculoasă aflate în concurs real, conform C. pen. german, fapte incriminate de legea penală română prin dispoziţiile art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. (tentativă la infracţiunea de omor) şi art. 193 alin. (2) din C. pen. (loviri sau alte violenţe), cu aplic. art. 38 C. pen. (concursul de infracţiuni).

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a dispus adaptarea măsurii privative de libertate dispuse prin sentinţa penală nr. 5Ks 201 Js 31120/18 Sich pronunţate de Tribunalul Traunstein, Germania, la data de 09.04.2019, rămasă definitivă la data de 17.04.2019, cu privire la persoana condamnată A. şi a constatat că "internarea într-un spital de psihiatrie conform art. 63 din Codul german" are corespondent în legislaţia României în măsura de siguranţă a internării medicale prevăzută de art. 110 din C. pen.

A dispus transferarea persoanei internate A. în Spitalul de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Jebel, jud. Timiş, în vederea executării măsurii de siguranţă a internării medicale prevăzute de art. 110 C. pen., până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

A constatat că numitul A., începând cu data de 17.04.2019, se află internat într-un spital de psihiatrie pe o perioadă nedeterminată, în Germania, iar în perioada 08.09.2018 - 16.04.2019, s-a aflat sub măsura internării provizorii, în baza unui ordin de internare emis de Judecătoria Laufen la data de 08.09.2018.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin sesizarea nr. 1230/II/5/2024 din data de 11.03.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală sub nr. x/2024, la data de 12.03.2024, s-a solicitat recunoaşterea sentinţei penale nr. 5Ks 201 Js 31120/18 Sich pronunţate de Tribunalul Traunstein, Germania, la data de 09.04.2019, rămasă definitivă la data de 17.04.2019, cu privire la persoana condamnată A. şi transferarea persoanei condamnate A., în prezent internată într-un spital de psihiatrie din Germania pe perioadă nedeterminată, într-o unitate spitalicească de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă din România.

În motivarea sesizării, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a arătat că prin adresa nr. x/08.02.2024/M.Io, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara Cererea formulată de către autorităţile judiciare din Germania cu privire la recunoaşterea sentinţei penale şi transferarea într-o unitate spitalicească de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă din România a numitului A..

La cererea formulată, autorităţile judiciare solicitante au ataşat certificatul emis în baza Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008; sentinţa penală nr. 5 Ks 201 Js 31120/18 Sich a Tribunalului Traunstein, din data de 09.04.2019, rămasă definitivă la data de 17.04.2019; raportul medical german cu privire la numitul A. şi poziţia Ministerului Sănătăţii din România privind internarea persoanei în cauză într-un spital de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă, conform dispoziţiilor art. 163 alin. (1) lit. e)1 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Din cuprinsul certificatului emis de autorităţile judiciare germane, rezultă că numitul A., începând cu data de 17.04.2019, se află internat într-un spital de psihiatrie pe o perioadă nedeterminată, iar anterior, în perioada 08.09.2018 - 16.04.2019, s-a aflat sub măsura internării provizorii, în baza unui ordin de internare emis de Judecătoria Laufen la data de 08.09.2018.

În probaţiune, s-au ataşat sesizării următoarele înscrisuri: cererea formulată de către autorităţile judiciare din Germania cu privire la recunoaşterea sentinţei penale şi transferarea într-o unitate spitalicească de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă din România a numitului A., adresa nr. x/08.02.2024/M.Io a Direcţiei Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei; certificatul emis în baza Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie E008; sentinţa penală nr. 5 Ks 201 Js 31120/18 Sich din data de 09.04.2019, împreună cu raportul medical german cu privire A. şi poziţia Ministerului Sănătăţii din România privind persoana în cauză într-un spital de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare din Germania şi punerea acesteia în executare într-o unitate sanitară din România este întemeiată.

S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 5Ks 201 Js 31120/18 Sich pronunţată de Tribunalul Traunstein, Germania, la data de 09.04.2019, rămasă definitivă la data de 17.04.2019, numitul A. a fost condamnat la executarea unei măsuri de siguranţă, respectiv internarea medicală într-un spital de psihiatrie pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de lovituri şi vătămări cauzatoare de moarte în concurs formal cu vătămarea corporală şi vătămare corporală periculoasă, aflate în concurs real, conform C. pen. german.

În fapt, prin hotărârea de condamnare s-a reţinut că în data de 07.09.2018, la ora 10:11, învinuitul s-a deplasat iniţial cu autobuzul de la Hallthurm către Bad Reichenhall. Ajuns acolo a ridicat de la poştă un colet cu 5 g de a-PHP. Acest a-PHP este o substanţă cu efecte puternice, care este folosită frecvent în mod abuziv ca înlocuitor pentru droguri şi despre care se spune că ar avea efectul metamfetaminei. Imediat după ce a ridicat coletul, învinuitul a prizat puţin din a-PHP şi a plecat cu taxiul înapoi spre centru. Din timpul cursei cu taxiul învinuitul a început să aibă halucinaţii şi a început a folosi expresii licenţioase. In jurul orei 15:15, învinuitul s-a întors la centru. Înainte de ora 17:25, învinuitul a consumat încă aprox. 3 g de a-PHP, apoi a intrat în camera învinuitului B. (persoană vătămată), care consumase la rândul său o cantitate necunoscută de a-PHP. Cei doi au ascultat în cameră muzică la volum ridicat de pe telefonul mobil aparţinând bărbatului vătămat B.. Apoi a izbucnit un conflict între învinuit şi bărbatul vătămat B.. învinuitul a devenit extrem de psihotic şi a fost cuprins de o stare de confuzie şi furie fără contact cu realitatea, context în care a distrus mobilierul din cameră şi a proferat ameninţări (a afirmat faţă de numitul B.:

"Te iau cu mine în rai!"). Mai târziu, în jurul orei 17:25, învinuitul 1-a lovit pe numitul B. brusc cu pumnul de patru sau cinci ori în zona feţei. Iniţial, bărbatul vătămat nu s-a apărat, însă când loviturile nu au încetat, acesta 1-a lovit la rândul lui pe învinuit cu pumnul în zona capului şi a feţei pentru a se apăra. A izbucnit o încăierare. După un timp, învinuitul şi persoana vătămată au încetat să se lovească şi s-au îndepărtat unul de celălalt. Persoana vătămată a vrut să iasă din cameră, însă învinuitul a luat însă un ciob de la o ceaşcă spartă şi 1-a prins pe bărbatul vătămat din spate, cu cotul îndoit în jurul gâtului (aşa-numita prinsoare de blocare a capului [headlock]).

Cu ajutorul ciobului, învinuitul a făcut o tăietură Ia gâtul acestuia, cu scopul de a-l ucide. Persoana vătămată a suferit printre altele în zona gâtului, pe partea dreaptă, la o distanţă de aproximativ o lăţime de deget dedesubtul unghiului maxilarului de pe partea dreaptă, o leziune, de tipul tăieturii, cu o deschizătură de aprox. 4 cm, situată în linie uşor înclinată din spate sus spre faţă jos, care a sângerat puternic, precum şi imediat deasupra acestei leziuni o mică leziune la nivelul pielii, de tipul unei zgârieturi, situată aproape perpendicular şi având o lungime de 2,5 cm, dar şi mai multe zone-|problematice la nivelul pielii de tipul zgârieturilor, situate paralel puţin sub proeminenţa laringeală, precum şi dureri de intensitate deloc neglijabilă.

în urma loviturilor aplicate persoana vătămată a suferit de asemenea o fractură a osului nazal. Autorităţile judiciare străine au evaluat că, învinuitul a acceptat în tot acest timp, cel puţin în mod tacit, faptul că persoana vătămată ar fi putut deceda. Persoana vătămată a reuşit totuşi, cu eforturi considerabile, să se elibereze din prinsoarea învinuitului, a ieşit fugind din cameră şi s-a baricadat, împreună cu un alt bărbat vătămat, numit C. şi cu martorii D., E. şi F., într-o cameră de gardă din cadrul aceleiaşi secţii.

Uşa a fost încuiată. Acolo i-a fost aplicat un bandaj numitului B.. Au fost chemate poliţia şi o ambulanţă. Învinuitul a încercat să pătrundă în camera de gardă, lovind uşa cu forţă, în cele din urmă uşa ieşind din încuietoare. Între timp, învinuitul s-a îndreptat către bucătărie şi a luat asupra sa un cuţit cu zimţi, cu lungimea lamei de aprox. 15 cm. Apoi s-a întors la camera de gardă şi a intrat în cameră, aplicând mai multe lovituri cu cuţitul de sus în jos în direcţia gâtului bărbatului vătămat G., timp în care a luat în calcul posibilitatea de a-1 răni pe acesta.

Scopul real al acţiunii învinuitului a fost însă de a continua să-l atace pe numitul B.. Martorul C. a reuşit să se apere de o parte din lovituri ţinând un scaun în sus. Cu toate acestea, bărbatul vătămat a fost rănit de cuţit în zona mâinii şi a capului, prin cel puţin 2 lovituri. Acesta a suferit o leziune de aproximativ 9 cm la mâna stângă, pe partea interioară, o tăietură de 15 mm până la 5 cm în zona dreaptă a scalpului, situată pe partea laterală, aproximativ în zona marginii superioare a muşchiului temporal.

Persoana vătămată B. a fugit apoi afară din cameră, iar învinuitul i-a dat imediat drumul numitului C. şi s-a grăbit să-l urmărească pe B., cu scopul de a-şi continua fapta, însă nu l-a mai putut ajunge. Ceilalţi s-au îndreptat spre o zonă asigurată a centrului, adiacentă locului faptei, iar numitul C. a blocat uşile cu sticlă rezistentă specială. Învinuitul a vrut apoi să se întoarcă la bărbatul vătămat C. şi la ceilalţi martori şi a lovit cu o furie semnificativă uşile din sticlă blindată ale zonei asigurate, astfel că un geam al uşii s-a crăpat, apoi s-a întors în camera sa şi a fost reţinut fără a opune rezistenţă.

O probă de sânge, recoltată de la învinuit la data de 07.09.2018, a evidenţiat, conform analizei corespunzătoare efectuate de Centrul de toxicologie medico-legală [FTC] Munchen (expertizele din 20.09.2018 şi 15.11.2018, filele x/192 din dosar, x din dosar), pe de o parte administrarea de medicamente cu substanţele active Quetiapină şi Zuclopentixol, iar, pe de altă parte, administrarea cel puţin a unui tranchilizant de tipul benzodiazepinelor; nu s-a probat prezenţa alcoolului în sânge. În cadrul analizei unei probe de păr, s-a putut dovedi prezenţa cocainei şi a metaboliţilor acesteia într-un interval foarte scăzut până la mediu, fapt ce poate fi corelat cu o administrare ocazională a substanţei, precum şi prezenţa unor componente de droguri sintetice moderne, în special a-PHP. In plus, s-a dovedit prezenţa a diferite substanţe active din medicamente folosite pentru tratarea printre altele a afecţiunii de bază a învinuitului (Piritramidă cu rol de opioid pentru tratarea durerilor acute; Diazepam şi Lorazepam cu rol de calmante; Aripiprazol cu rol de neuroleptic atipic; Chlorprotixen cu rol de antipsihotic cu potentă scăzută; Haloperidol cu rol de neuroleptic; Pipamperon cu rol de neuroleptic; Quetiapină cu rol de neuroleptic atipic; Risperidon cu rol de substanţă activă pentru tratarea tulburărilor psihice; Trazodon pentru tratarea depresiilor şi Zuclopentixol cu rol de neuroleptic). Învinuitul suferă de politoxicomanie şi de schizofrenie paranoidă cronică. Schizofrenia a scăpat de sub control din cauza efectului acut al a-PHP şi a intervenit exacerbarea strii patologice, situaţie care persistă şi în prezent. Drept urmare, s-a considerat de către autorităţile judiciare străine că nu a putut realiza injusteţea faptelor sale la momentul comiterii acestora şi nu a putut acţiona în funcţie de această înţelegere, astfel că s-a reţinut lipsa de discernământ pe fondul unei tulburări psihice patologice, în plus a existat o intoxicare acută ca tulburare psihică patologică de natură provizorie.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

În continuare (alineatul doi) textul prevede că hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută şi pusă în executare şi atunci când persoana condamnată nu are cetăţenie română, dar trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi nu va pierde dreptul de şedere permanentă în România. Consimţământul persoanei condamnate este obligatoriu.

Instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167 din Legea nr. 302/2004, necesare pentru recunoaşterea şi executarea sentinţei penale nr. 5Ks 201 Js 31120/18 Sich pronunţate de Tribunalul Traunstein, Germania, la data de 09.04.2019, rămasă definitivă la data de 17.04.2019, cu privire la persoana condamnată A..

Astfel, numitul A. (în prezent internat într-un spital de psihiatrie din Germania pe perioadă nedeterminată) a fost condamnat la o măsură privativă de libertate, respectiv internarea medicală într-un spital de psihiatrie, pentru comiterea, pe fondul acestei stări preexistente, a infracţiunilor de tentativă de lovituri şi vătămări cauzatoare de moarte în concurs formal cu vătămarea corporală şi vătămare corporală periculoasă aflate în concurs real, conform C. pen. german.

S-a precizat că hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, a rămas definitivă la data de 17.04.2019, faptele pentru care s-a aplicat măsura de siguranţă constituie şi în România infracţiuni şi autorul acestora ar fi sancţionabil (conform C. pen. român, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate A., comise la data de 07.09.2018, sunt incriminate în legislaţia penală din România de dispoziţiile art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. (tentativă la infracţiunea de omor) şi art. 193 alin. (2) C. pen. (loviri sau alte violenţe) cu aplic. art. 38 C. pen. (concursul de infracţiuni), iar persoana condamnată este cetăţean român.

S-a constatat, de asemenea, că nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, Curtea a reţinut că în cauză se impune adaptarea măsurii dispuse prin sentinţa penală nr. 5Ks 201 Js 31120/18 Sich pronunţate de Tribunalul Traunstein, Germania, la data de 09.04.2019, rămasă definitivă la data de 17.04.2019, respectiv se impune a constata că "internarea într-un spital de psihiatrie, conform art. 63 C. pen. german" are corespondent în legislaţia României în măsura de siguranţă a "internării medicale", prevăzută de art. 110 C. pen.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea 302/2004 în sensul acestei legi prin pedeapsă se înţelege pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea ori măsura privativă de libertate aplicată, printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanţă penală, ca urmare a unei acţiuni penale.

În cazul de faţă, "internarea într-un spital de psihiatrie" dispusă de autorităţile judiciare din Germania, constituie o "măsură privativă de libertate", respectiv constituie o pedeapsă în sensul Legii nr. 302/2004. Măsura dispusă de autorităţile judiciare din Germania are ca şi corespondent în România măsura de siguranţă a "internării medicale", prevăzută de art. 110 C. pen., ce se poate lua în condiţiile art. 107 C. pen., pentru înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală faţă de o persoană care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.

Împotriva sentinţei penale nr. 72/PI din data de 14 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a formulat apel persoana condamnată A. invocând faptul că nu este de acord cu transferul în România.

Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Conform alin. (4) al aceluiaşi articol, în cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte. Atunci când condiţiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracţiuni, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a hotărârii judecătoreşti. În acest caz, anterior pronunţării sentinţei prevăzute la alin. (6), instanţa solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, să precizeze dacă şi în ce condiţii este de acord cu recunoaşterea parţială, precum şi dacă îşi retrage certificatul.

Potrivit art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la lit. a)-e) din lege. În conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi e) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: hotărârea este definitivă şi executorie; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte; persoana condamnată are cetăţenie română; persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România.

Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

Conform prevederilor art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când:

a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României;

c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;

d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate;

f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei;

g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislaţia sa: (i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi a fost încunoştinţată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, şi că, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, hotărârea judecătorească pronunţată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.

Raportând considerentele anterior menţionate la cauza dedusă judecăţii se constată că, prin sentinţa penală nr. 5Ks 201 Js 31120/18 Sich pronunţată de Tribunalul Traunstein, Germania, la data de 09.04.2019, rămasă definitivă la data de 17.04.2019 (conform certificatul înaintat de autoritatea judiciară străină), numitul A. a fost condamnat la executarea unei măsuri de siguranţă, respectiv internarea medicală într-un spital de psihiatrie pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de lovituri şi vătămări cauzatoare de moarte în concurs formal cu vătămarea corporală şi vătămare corporală periculoasă, aflate în concurs real, conform C. pen. german.

Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat A. au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al unei tentativei la infracţiunea de omor, prevăzute art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. şi al infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 C. pen. (concursul de infracţiuni).

În ceea ce priveşte exprimarea consimţământul pentru transfer, persoana vizată iniţial a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătoreşti şi a certificatului, iar în motivele de apel transmise a revenit asupra poziţiei exprimate, solicitând să rămână în statul german.

În privinţa eficienţei unei lipse a acordului la transfer, reţine că nu este necesar consimţământul atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Se constată că apelantul A. este cetăţean român, iar, din documentele transmise de statul solicitant a rezultat că, prin decizia din 27 august 2020 a Oficiului pentru străini din Germania, apelantul a pierdut dreptul de şedere în Germania, fiind emisă o interdicţie de intrare în această ţară pe o perioadă de 10 ani de la data plecării.

Verificând motivele de refuz al recunoaşterii sau executării, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză. Astfel, din fişa de cazier şi datele de la dosar, nu rezultă că numitul A., ar mai fi fost condamnată, în România sau într-un alt stat, pentru aceleaşi infracţiuni şi acesta nici nu beneficiază, pe teritoriul satului de cetăţenie, de imunitate de jurisdicţie penală.

Totodată, instanţa de control judiciar constată că în mod judicios prima instanţă a dispus adaptarea măsurii dispuse prin sentinţa autorităţilor germane, care în ipoteza particulară evaluată a dobândit caracter determinat. Astfel, măsura aplicată apelantului A. de către autorităţile străine constând în "internarea într-un spital de psihiatrie, conform art. 63 din Codul german" are corespondent în legislaţia României în măsura de siguranţă a internării medicale, prevăzută de art. 110 din C. pen.. Potrivit acestui text, când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive şi prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

În consecinţă, considerând întrunite condiţiile de recunoaştere şi executare a hotărârii definitive pronunţate de autoritatea judiciară străină, astfel cum şi prima instanţă a reţinut, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 72/PI din data de 14 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga condamnatul la plata sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 72/PI din data de 14 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 mai 2024.