Distinction between trafficking in influence and fraud: jurisdictional competence of the public official and impossibility of the promised act

Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 155/F din 17 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a împăcării cu persoana vătămată B..

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă.

Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 118/P/2022, emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei la data de 21.06.2022.

În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen.., au fost obligaţi inculpatul A. la plata sumei de 2000 RON şi persoana vătămată B. la plata sumei de 50 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că situaţia de fapt conturată de probatoriul administrat este următoarea:

În vara anului 2020, martora-denunţătoare B. s-a întâlnit cu numiţii A. şi cu "doamna C.", identificată ca fiind C., în municipiul Bucureşti, la o cafenea aflată pe Bulevardul x această ocazie, A. şi C. au început să o convingă pe martora-denunţătoare că va fi angajată pe un post de procuror, aşa cum va fi angajată şi numita D., soţia inculpatului, dacă este dispusă să plătească suma de 25.000 euro.

Iniţial, martora-denunţătoare a respins propunerea, susţinând că aşa ceva este imposibil, întrucât ea nu obţinuse licenţa în drept. Numita C. i-a argumentat că nu este nevoie de licenţă, pentru că este timp, deoarece o vor angaja pe soţia inculpatului A., iar între timp martora-denunţătoare (absolventă a facultăţii de drept) îşi va da licenţa şi, ulterior, va fi angajată. Cu aceeaşi ocazie, C. i-a transmis martorei-denunţătoare să îi aducă adeverinţă din care să reiasă că martora a absolvit facultatea de drept şi, dacă poate, şi foaia matricolă. De asemenea, C. i-a transmis martorei-denunţătoare că are patru oameni în S.R.I. (Serviciul Român de Informaţii), între care se vor împărţi banii.

La 22.10.2020, martora-denunţătoare, împreună cu naşul său, A., s-a deplasat la adresa unde locuia C., undeva pe Bulevardul x din municipiul Bucureşti. Ajunşi în apartament, C. l-a întrebat pe A. dacă a adus "ce era de adus". La această întrebare, A. a răspuns:

"Păi fina să îţi spună dacă a adus pentru că nu crede, de aceea am şi venit cu ea din nou". După aceea, au reluat discuţia pentru a o convinge pe martoră. C. a ţipat la A., căruia i-a spus că este data de 22, iar înscrierile au fost până în data de 17, iar aceasta deja a vorbit cu cei patru oameni din S.R.I., iar martora dacă nu va da suma de bani sau o tranşă în acea zi, se vor supăra cei patru şi se va încurca şi situaţia D., soţia inculpatului A.). După ce i-a transmis acest lucru, C. a ieşit din cameră şi a lăsat-o pe martoră singură cu naşul său. Acesta din urmă era agitat şi supărat şi i-a spus martorei-denunţătoare că trebuie să aibă încredere în el şi să aducă o parte din bani astăzi, 10 sau 15 mii de euro, pentru a nu se strica situaţia D., argumentând, totodată, că acesta a dat pentru soţia lui întreaga sumă de 45.000 de euro într-o tranşă. Martora-denunţătoare i-a transmis naşului său (A.) că nu poate aduce banii, întrucât situaţia nu era credibilă, ea neavând studiile necesare pentru a fi angajată în funcţia de procuror. La plecare, C. a transmis că o sa vină şi ea cu şoferul său, E., iar pe drum l-a rugat pe A. să o convingă pe martora-denunţătoare.

În drumul spre casă, deoarece o învinovăţea pe martora-denunţătoare că soţia sa nu va deveni procuror şi, totodată, asigurând-o pe aceasta că totul va fi bine, A. a reuşit să o convingă pe B. să le dea, lui şi numitei C., o primă tranşă de 15.000 euro. Ajungând în oraş, A. a lăsat-o acasă pe martora-denunţătoare, să ia banii, iar ulterior, a sunat-o şi i-a spus că el împreună cu C. o aşteaptă la restaurantul "Covorul Verde" din Roşiori de Vede, judeţul Teleorman

Martora denunţătoare a luat din casă suma de 15.000 euro, în bancnote de câte 50 euro, şi a plecat spre restaurant, unde C. i-a întins o mapă de culoare verde şi i-a spus să pună acolo suma de bani. Martora-denunţătoare a pus în mapa verde suma de 15.000 euro, iar după o scurtă discuţie legată de suma de bani, C. i-a spus martorei că diferenţa de 10.000 euro trebuie dată în aproximativ o săptămână - o săptămână jumate, deoarece (C.) trebuie să îi plătească pe cei patru din S.R.I.

După aproximativ o săptămână, într-o zi de miercuri, pentru a respecta termenul, martora-denunţătoare a plecat împreună cu A. spre Bucureşti pentru a se întâlni cu C.. Întâlnirea a avut loc undeva pe Bulevardul x, la o terasă; urmând aceeaşi procedură, martora a introdus diferenţa de 10.000 euro în aceeaşi mapă verde, ocazie cu care C. a luat mapa, s-a ridicat şi a plecat.

Într-o dimineaţă, martora-denunţătoare a fost sunată de C., care i-a spus că vrea să se vadă doar ele două, fără A. sau D. (A. sau D.), la restaurantul "Covorul Verde" din Roşiori de Vede. Cu ocazia întâlnirii, C. i-a spus martorei că dosarul său de angajare stă pe loc deoarece cei de la S.R.I. au investigat-o şi apare în baza de date că ar fi făcut videochat. Martora a negat că ar fi făcut videochat şi, întrucât a realizat că a fost înşelată, i-a comunicat numitei C. că vrea să înceteze orice colaborare şi i-a cerut acesteia să îi înapoieze banii. C., auzind solicitarea martorei, a încercat să o convingă pe aceasta să continue, spunându-i că o vor şterge din baza de date şi va fi "curată".

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, elementul material constă în acţiunea de traficare a influenţei, care se poate realiza în una dintre următoarele variante alternative: pretinderea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau a unui alt folos pentru a interveni pe lângă un funcţionar public asupra căruia subiectul are sau lasă să se creadă că are influenţă; primirea de la o persoană interesată, în acelaşi scop, a unei sume de bani sau a altor foloase; acceptarea de promisiuni făcute în scopul menţionat de către o persoană interesată.

Nu are relevanţă dacă făptuitorul a precizat ori nu numele funcţionarului public asupra căruia are influenţă, suficient fiind să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia. În acest sens, s-a decis în practica judiciară că pentru reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. nu este necesar ca inculpatul să indice în mod nominal funcţionarul public pe lângă care pretinde că ar avea trecere, dacă din conţinutul celor afirmate de el se desprinde competenţa acestui funcţionar de a dispune în legătură cu actul referitor la care se trafică influenţa (C.S.J., secţia penală, dec. nr. 2383/1999, în R.D.P. nr. 4/2001, p. 158). De asemenea, nu interesează dacă numele atribuit de făptuitor acelui funcţionar este unul real sau fictiv. Prin urmare, esenţial este ca influenţa făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.

O altă condiţie pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă constă în aceea ca subiectul activ să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar public sau o persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice, spre a-l determina să înde­plinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Aşadar, pentru a subzista fapta analizată, trebuie ca organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică din care face parte funcţionarul public sau persoana asupra căreia autorul pretinde că are influenţă să aibă competenţa de a efectua actul în vederea căruia se trafică influenţa. Dacă nu intră în atribuţiile de serviciu ale acestuia, fapta va constitui infracţiunea de înşelăciune. Această condiţie este acceptată în mod unanim atât în doctrină, cât şi în practica judiciară. Or, din datele speţei nu există absolut nicio probă din care să rezulte că angajaţii din cadrul Serviciului Român de Informaţii (cu privire la care C. şi-ar fi traficat influenţa) ar fi urmat să intervină pe lângă vreun alt funcţionar pentru a obţine "angajarea" martorei denunţătoare ca procuror în Bucureşti. Întregul probatoriul dovedeşte că cei patru lucrători de la S.R.I. sunt cei care urmau a realiza angajarea acesteia. În acest sens este şi declaraţia inculpatului, care a arătat în faţa instanţei de judecată că, în cadrul discuţiilor, nu s-a menţionat nimic despre persoanele care ar fi urmat să faciliteze obţinerea calităţii de procuror sau de grefier.

În cuprinsul rechizitoriului, procurorul a motivat că este irelevant că identitatea celor patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informaţii, prin intermediul cărora C. şi-ar fi traficat influenţa presupusă, nu i-a fost dezvăluită martorei-denunţătoare. Este suficient, din perspectiva elementului material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, să fie menţionată funcţia (de către inculpat şi de către numita C.) în care martora-denunţătoare urma să fie angajată, respectiv cea de procuror . S-a mai menţionat că, deşi persoanele cu funcţie de decizie pe lângă care inculpatul şi numita C. au lăsat să se înţeleagă că aceasta din urmă are influenţă nu au fost menţionate (în realitate, ele au fost indicate, fiind vorba de patru lucrători din cadrul S.R.I.), relevant din perspectiva elementului material al infracţiunii în discuţie este că cei doi au menţionat funcţia în care martora-denunţătoare urma să fie angajată, respectiv cea de procuror (aşa cum rezultă din discuţiile înregistrate şi aflate la dosar şi din declaraţia numitei C.). Persoanele cu funcţie de decizie pe lângă care cei doi au lăsat să se creadă că numita C. are influenţă, prin interpuşi (patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informaţii) sunt persoane care deţin funcţii de decizie în temeiul Legii nr. 303/2004 în contextul organizării unui examen de admitere în magistratură pentru persoanele care au o vechime de cel puţin 5 ani în anumite profesii juridice .

Aşadar, ceea ce susţine procurorul în rechizitoriu este faptul că nu are nicio relevanţă că persoanele indicate de către C. nu au ca atribuţie de serviciu îndeplinirea actului respectiv. Atâta timp cât a fost menţionat un act care intră în competenţa unui funcţionar public (fiind menţionată "angajarea în funcţia de procuror" în urma concursului de admitere în magistratură pentru cei cu vechime de cel puţin 5 ani în anumite profesii juridice) este evident, în opinia procurorului, că influenţa urmează a fi traficată pe lângă aceştia (chiar dacă nimeni nu face vreodată referire la ei).

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, astfel cum s-a arătat anterior, în mod unanim în doctrină şi în practica judiciară se realizează următoarea distincţie: dacă cineva pretinde şi primeşte o sumă de bani pentru a interveni pe lângă o persoană care nu are competenţă de a îndeplini actul respectiv, fapta constituie infracţiunea de înşelăciune; în schimb, dacă pretinderea şi primirea este realizată pentru a interveni pe lângă funcţionarul competent, va fi reţinută infracţiunea de trafic de influenţă.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al Ministerului Public, procurorul ar putea după bunul plac "să elimine" această distincţie. Practic, întotdeauna organele de urmărire penală ar putea susţine (în lipsa oricărei probe care să sugereze acest lucru, ci exclusiv în temeiul unor presupuneri) că persoana necompetentă (nominalizată de aşa-zisul traficant de influenţă) urmează să intervină la rândul ei pe lângă funcţionarul competent. Într-o astfel de logică, niciodată nu ar mai putea fi reţinută infracţiunea de înşelăciune în situaţia mai sus-menţionată, dacă procurorul susţine (în lipsa oricărei probe cu privire la acest aspect) că traficarea influenţei vizează în realitate funcţionarul competent, iar persoana indicată (necompetentă) va interveni pe lângă funcţionarul competent. În concret, încadrarea juridică ar fi lăsată la latitudinea procurorului, dacă acesta ar putea susţine în baza simplului fapt că persoana indicată nu poate îndeplini actul, că traficarea influenţei ar urma a fi realizată faţă de funcţionarul competent (fiind suficientă doar indicarea funcţiei în care martora-denunţătoare urma să fie angajată - practic simpla menţionare a actului care urmează a fi îndeplinit).

Prima instanţă a apreciat că nu este suficientă doar menţionarea actului care urmează a fi îndeplinit, deoarece orice astfel de act este, în concret, de competenţa unui funcţionar public sau privat. Este necesară indicarea funcţionarului competent, cel puţin în modalităţile mai sus-prezentate. De altfel, în jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie s-a arătat că pentru îndeplinirea cerinţei ca făptuitorul să invoce influenţa pe care o are asupra unui funcţionar nu este necesar ca el să precizeze numele şi atribuţia acestuia; pentru existenţa infracţiunii este suficientă indicarea funcţiei şi autorităţii, respectiv a instituţiei având competenţa de a îndeplini un act în legătură cu atribuţiile de serviciu în discuţie (C.S.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 15/05.02.2001, în C.J. nr. 3/2002, p. 101). Niciodată însă nu este suficientă doar indicarea actului (menţionarea funcţiei în care o persoană este angajată echivalează exclusiv cu indicarea actului ce trebuie îndeplinit). Dacă sunt indicate actul care urmează a fi îndeplinit şi un funcţionar necompetent se impune a fi reţinută infracţiunea de înşelăciune.

La termenul la care a fost pusă în discuţie încadrarea juridică, procurorul de şedinţă a arătat că nici prin acuzaţia formulată prin rechizitoriu nu s-a susţinut şi nici din vreo probă administrată atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii în primă instanţă, nu rezultă că numita C., împreună cu inculpatul A., ar fi susţinut că lucrătorii S.R.I., asupra cărora ar fi avut influenţă, sunt şi cei care ar fi avut atribuţii legale cu privire la accederea unei persoane în magistratură şi că aceştia sunt cei care, în mod direct, "o vor face procuroare în Bucureşti".

Instanţa de fond a reţinut că sarcina probei este în sens invers, procurorul fiind cel care trebuie să dovedească că din probatoriul administrat rezultă că cel acuzat de infracţiunea de trafic de influenţă a susţinut că persoana indicată de el este cea care urmează a interveni pe lângă funcţionarul competent. În caz contrar, dacă presupusul traficant de influenţă susţine că va interveni pe lângă o anumită persoană, prezumţia este că doar aceasta este cea care va îndeplini actul.

S-a reţinut că raţionamentul procurorului, potrivit căruia inculpaţii au pretins şi au primit sume de bani, neinvocând că lucrătorii din cadrul Serviciului Român de Informaţii o vor "angaja" pe martora denunţătoare ca procuror în Bucureşti, ci faptul că prin intermediul acestora se va interveni pe lângă persoane care deţin funcţii de decizie în temeiul Legii nr. 303/2004 în contextul organizării unui examen de admitere în magistratură pentru persoanele care au o vechime de cel puţin 5 ani în anumite profesii juridice, este contrazis chiar de probatoriul administrat în cauză.

În acest sens, s-a precizat că martora denunţătoare terminase Facultatea de Drept în urmă cu câţiva ani, iar la data la care a dat sumele de bani menţionate aceasta nici nu susţinuse examenul de licenţă (l-a susţinut în februarie 2021, câteva luni mai târziu). Pentru ca cele menţionate de procuror să fie veridice, ar fi fost necesar ca, ulterior susţinerii licenţei, aceasta să fi fost angajată în una dintre profesiile juridice menţionate de art. 33 din Legea nr. 303/2004 timp de 5 ani şi doar ulterior să susţină examenul de admitere în magistratură. Orice eventual demers în acest sens faţă de vreun funcţionar competent nu ar fi putut fi întreprins decât ulterior acestei perioade, în condiţiile în care membrii comisiilor de concurs sunt desemnaţi de către Consiliul Superior al Magistraturii ulterior publicării anunţului de organizare a concursului.

Probatoriul administrat dovedeşte, însă că, în cauză, nu s-a pus problema "angajării" martorei denunţătoare peste o perioadă îndelungată - peste 5 ani (traficarea influenţei pe lângă membrii comisiilor de concurs fiind o simplă supoziţie a procurorului), ci după o perioadă relativ scurtă. În acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere declaraţia martorei denunţătoare data în faţa instanţei de judecată: "Dl Nicolescu a vorbit cu o doamnă şi după aceea mi-a trimis mesaj si mi-a spus 25000 euro direct pe post în Bucureşti. Acest lucru urma să se întâmple într-o perioadă de câteva luni. Dna Nicolescu (soţia inculpatului) prin mai, iar eu în toamnă".

Că nu era vorba de o perioadă îndelungată (peste 5 ani cum s-ar fi întâmplat dacă susţinerile procurorului sunt adevărate) rezultă şi din declaraţiile martorei denunţătoare din cursul urmăririi penale. Astfel, aceasta a declarat că C. i-ar fi spus că nu este nevoie de licenţă, pentru că este timp, deoarece o vor angaja pe D., iar între timp martora-denunţătoare (absolventă a facultăţii de drept) îşi va da licenţa şi, ulterior, va fi angajată. Cu aceeaşi ocazie, C. i-a transmis martorei-denunţătoare să îi aducă adeverinţă din care să reiasă că martora a absolvit facultatea de drept şi, dacă poate, şi foaia matricolă. De asemenea, C. i-a transmis martorei-denunţătoare că are patru oameni în S.R.I. (Serviciul Român de Informaţii), între care se vor împărţi banii.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că este relevantă şi declaraţia martorei denunţătoare privind discuţia cu C. din data de 22.10.2020: C. a ţipat la A., căruia i-a spus că este data de 22, iar înscrierile au fost până în data de 17, iar aceasta deja a vorbit cu cei patru oameni din S.R.I., iar martora dacă nu va da suma de bani sau o tranşă în acea zi, se vor supăra cei patru şi se va încurca şi situaţia D..

Prima instanţă a reţinut că este total ilogic a se susţine o traficare a influenţei pentru un act care urmează a avea loc peste cel puţin 5 ani şi jumătate (la acel moment, martora nu era nici măcar licenţiată în Drept), având în vedere că traficantul de influenţă a arătat că termenul de înscriere la concursul respectiv expirase în urmă cu 5 zile.

În continuare, după ce martora denunţătoare a plătit suma de bani menţionată, cu ocazia unei întâlniri, C. i-a spus martorei că dosarul său de angajare stă pe loc, deoarece cei de la S.R.I. au investigat-o şi apare în baza de date că ar fi făcut videochat. Martora a negat că ar fi făcut videochat şi, întrucât a realizat că a fost înşelată, i-a comunicat numitei C. că vrea să înceteze orice colaborare şi i-a cerut acesteia să îi înapoieze banii. C., auzind solicitarea martorei, a încercat să o convingă pe aceasta să continue, spunându-i că o vor şterge din baza de date şi va fi "curată".

În acest caz, nu se poate susţine că traficarea influenţei viza un act care urmează a avea loc peste cel puţin 5 ani şi jumătate (cum rezultă din raţionamentul procurorului), atâta timp cât probatoriul dovedeşte că martorei denunţătoare i s-a spus că deja fuseseră declanşate procedurile de angajare a sa şi că era verificată pentru a se stabili dacă îndeplineşte condiţiile pentru aceasta.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că infracţiunea de trafic de influenţă poate fi reţinută exclusiv în ipoteza în care există un funcţionar public competent să îndeplinească actul respectiv. Atâta timp cât în plan legislativ nu există un astfel de funcţionar, nu se poate reţine decât infracţiunea de înşelăciune.

În concret, nu exista nici un funcţionar public care ar fi avut competenţe în a rezolva ca o persoană având situaţia juridică a martorei denunţătoare (aceasta nu era nici măcar licenţiată în Drept) să devină procuror într-o perioadă scurtă, de câteva luni, maxim un an. Deosebit de important este faptul că acesteia nu i s-a promis doar că va fi angajată procuror, ci că va fi angajată procuror în Bucureşti. Practic, funcţionarul competent pe lângă care procurorul pretinde că s-ar fi traficat influenţa nu trebuia să asigure doar dobândirea calităţii de procuror, ci şi că aceasta urmează a se exercita la Bucureşti. Chiar acceptând că funcţia de procuror urmează a fi dobândită în urma examenului de admitere în magistratură pentru cei cu vechime în anumite profesii juridice de cel puţin 5 ani, din verificarea site-ului inm-lex.ro instanţa a observat că niciodată (cel puţin în ultimii 10 ani) nu au fost scoase locuri la concurs în municipiul Bucureşti. Practic, actul promis martorei denunţătoare, respectiv că va fi angajată direct procuror în Bucureşti, era imposibil de obţinut, neexistând un funcţionar public care l-ar fi putut realiza potrivit competenţelor sale.

Că martora denunţătoare a fost indusă în eroare, profitându-se de faptul că aceasta nu avea cunoştinţe minime privind dobândirea calităţii de magistrat, rezultă şi din manoperele dolosive folosite pentru a-i întări convingerea: indicarea faptului că şi soţia inculpatului A. a plătit o sumă de bani aceloraşi persoane şi va fi angajată în funcţia de procuror, precum şi faptul că acesteia i s-a spus că trebuie să facă practică cu inculpatul A. pentru a dobândi o serie de cunoştinţe juridice necesare exercitării profesiei.

Faptul că soţia inculpatului urma a deveni şi ea procuror i-a fost adus la cunoştinţă martorei cu ocazia primei declaraţii, spunându-i-se că aceasta din urmă aştepta să fie angajată de aproximativ 1 an şi jumătate şi trebuia să obţină un post de procuror în luna aprilie sau mai 2021. Existenţa infracţiunii de înşelăciune este dovedită şi de împrejurarea că C. i-a spus în continuare că nu este nevoie de licenţă, pentru că este timp, deoarece o vor angaja pe D., iar între timp martora-denunţătoare (absolventă a facultăţii de drept) îşi va da licenţa şi, ulterior, va fi angajată. Cu aceeaşi ocazie, C. i-a transmis martorei-denunţătoare să îi aducă adeverinţă din care să reiasă că martora a absolvit facultatea de drept şi, dacă poate, şi foaia matricolă.

S-a apreciat că este relevantă în acest sens şi discuţia dintre martora denunţătoare şi inculpatul A.:

LIM: Că zise a dracu` că ... PROCUROR! Procuror ... deci eu am vorbit cu diferiţi oameni ... păi zice ... TU eşti proastă! Eşti direct! Păi tu ştii care sunt paşii să intraţi acolo? Nu! A spus că ne bagă, 6 luni şcoala şi după aia deja avem şi salariu! Zice ... nu eşti sănătoasă la cap, am crezut că eşti şi tu plimbată prin lume ... şi eşti bătută în cap! De ce?? Păi trebuie magistratura care nu ştiu ce şcoală .

A.: N-ARE NICIO TREABĂ UNA CU ALTA!

LIM: Sau că trebuie să ai 5 ani de experienţă! Zic: Eu am practică! Nu ştiu altceva!

A.: Nici aia n-are nicio treabă!

Instanţa de fond a reţinut că nu poate fi primită susţinerea procurorului de şedinţă în sensul că nu poate fi vorba de înşelăciune, în condiţiile în care martora denunţătoare este o persoană de rea-credinţă, care a plătit o sumă de bani pentru a obţine un beneficiu ilegal. În practica judiciară şi în doctrină este unanim acceptată opinia că ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni de înşelăciune în următoarele două cazuri: 1. X funcţionar public pretinde o sumă de bani de la o persoană pentru a îndeplini un act ilegal care nu intră în atribuţiile sale de serviciu, deşi susţine contrariul; 2. X pretinde o sumă de bani de la o persoană, pretinzând că are influenţă asupra unui funcţionar public pe lângă care va interveni, astfel încât acesta să îndeplinească un act ilegal, deşi funcţionarul respectiv nu este competent.

În ambele cazuri, dacă persoana respectivă va plăti suma de bani, ea nu va săvârşi infracţiunile de dare de mită sau cumpărare de influenţă, ci va fi subiectul pasiv al infracţiunii de înşelăciune. În ambele cazuri, este clar că persoana respectivă nu este o persoană de bună credinţă (fiind evidentă reaua sa credinţă, având în vedere plata unei sume de bani pentru a obţine un act ilegal), însă aceasta nu presupune neapărat reţinerea unei infracţiuni în sarcina sa. De altfel, după cum s-a arătat, situaţia existentă în prezenta cauză se încadrează în cea de-a doua ipoteză.

Prima instanţă a reţinut că la aceeaşi concluzie a ajuns şi instanţa care a soluţionat apelul declarat împotriva sentinţei prin care a fost soluţionat acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu inculpata C. (decizia nr. 1062/24 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti). În motivarea acelei hotărâri s-a arătat că exercitarea influenţei nereale afirmate de inculpată era imposibilă, aceasta fiind irealizabilă şi fără vreun efect, împrejurare cunoscută de aceasta. Inculpata apelantă nu a susţinut niciodată în faţa martorei denunţătoare că ar urma să îşi exercite influenţa (reală sau imaginară), prin intermediul celor patru funcţionari publici din cadrul Serviciului Român de Informaţii, pe lângă funcţionarii publici care aveau competenţa funcţională în organizarea examenelor de admitere în magistratură, organizate în condiţiile Legii nr. 303/2004. Neparticiparea efectivă a martorei denunţătoare la vreun examen de admitere în magistratură, organizat în condiţiile Legii nr. 303/2004, reprezintă un aspect esenţial în stabilirea împrejurărilor concrete de săvârşire a infracţiunii, în raport cu care influenţa afirmată de inculpată era absolut irealizabilă şi lipsită de orice efect, fiind imposibil de imaginat o situaţie în care cei "patru lucrători din cadrul Serviciului Român de Informaţii" ar fi putut proceda la angajarea martorei denunţătoare în funcţia de procuror, în afara dispoziţiilor legale. În realitate, funcţionarii publici respectivi nu aveau nicio posibilitate concretă de a realiza actul pretins de inculpată. Totodată, în cauză, inculpata nu a susţinut că cei patru angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii ar fi urmat să exercite la rândul lor influenţa asupra funcţionarilor publici competenţi să organizeze examenele de admitere în magistratură.

Faţă de toate aceste aspecte, prin încheierea din 06 iunie 2023, în temeiul art. 386 C. proc. pen.., Curtea de Apel Bucureşti a dispus schimbarea încadrării juridice pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., apreciind că se impune a se stabili dacă inculpatul, împreună cu C., au indus-o în eroare pe B., promiţându-i că în schimbul sumei de 25 000 de euro (bani care au fost remişi de persoana vătămată), o pot angaja pe aceasta în funcţia de procuror la un parchet din municipiul Bucureşti, chestiune ce urmează a fi rezolvată de patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informaţii. Totodată, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de persoană vătămată a lui B., cu menţiunea că se poate constitui parte civilă până la termenul de judecată din data de 20 iunie 2023, având obligaţia de a comunica, în acest caz, natura şi cuantumul prejudiciului.

În continuare, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, prin decizia nr. 222/2023, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 159 alin. (3) teza finală C. pen., care priveşte sintagma "şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei", este constituţională numai în măsura în care nu se aplică în ipoteza schimbării încadrării juridice a faptei, ulterior citirii actului de sesizare a instanţei, într-o infracţiune pentru care legea a prevăzut în mod expres că este posibilă împăcarea.

În lipsa unei dispoziţii legale exprese, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că subsecvent schimbării încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată într-o infracţiune pentru care este posibilă împăcarea, răspunderea penală este înlăturată dacă împăcarea intervine până la primul termen cu procedura legal îndeplinită.

Primul termen după schimbarea de încadrare juridică a fost cel din data de 20.06.2023, însă prima instanţă a apreciat că la acel termen nu se poate susţine că procedura era legal îndeplinită. În acest sens, s-a constatat că citaţia a fost înmânată unui vecin al lui B., la data de 19.06.2023. Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. pen.., dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citaţia soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea ori care în mod obişnuit îi primeşte corespondenţa. Raportat la dispoziţiile legale, citaţia nu poate fi comunicată unui vecin despre care nu există nicio informaţie că primeşte în mod obişnuit corespondenţa persoanei citate. Împrejurarea că, în cursul aceleiaşi zile, persoana vătămată a trimis un email instanţei, în care arăta că a primit citaţia, nu poate conduce la concluzia posibilităţii soluţionării cauzei la termenul de judecată din data de 20.06.2023. Persoana vătămată a transmis mail-ul la ora 18:12 (în condiţiile în care termenul de judecată era a doua zi la ora 10:00), arătând că nu se poate prezenta deoarece nu a avut cunoştinţă de termen şi nu se află pe teritoriul României.

La termenul din data de 19.09.2023, părţile au precizat că doresc să se împace, fiind consemnată poziţia procesuală a acestora. În acest sens, persoana vătămată a arătat că nu mai are nicio pretenţie de la inculpat.

Faţă de toate aceste aspecte, având în vedere prevederile art. 244 alin. (3) C. pen., în baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen.., Curtea de Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a împăcării cu persoana vătămată B..

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă. Deşi, într-adevăr, art. 159 alin. (2) C. pen. vorbeşte despre stingerea acţiunii civile, o astfel de soluţie are ca situaţie premisă o acţiune civilă legal constituită (cu alte cuvinte, nu se poate stinge o acţiune care nu a fost exercitată). Or, persoana vătămată B. nu s-a constituit nici un moment parte civilă. Împrejurarea că aceasta a indicat la ultimul termen că solicită plata unor cheltuieli judiciare nu poate conduce la o concluzie contrară în condiţiile în care acestea nu se circumscriu în categoria despăgubirilor la care face referire art. 19 C. proc. pen.

Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 118/P/2022, emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei la data de 21.06.2022.

Împotriva sentinţei penale nr. 155/F din 17 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei.

Prin motivele formulate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei a susţinut că încheierea din data de 06.06.2023 şi sentinţa penală atacată, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2022, sunt netemeinice în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. şi referitor la soluţia de încetare a procesului penal ca urmare a împăcării părţilor.

În acest sens, s-a arătat că situaţia de fapt stabilită în cauză a primit două semnificaţii juridice distincte. Astfel, pe de o parte, organul de urmărire penală a considerat că fapta descrisă întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar, pe de altă parte, instanţa de fond a considerat că aceeaşi faptă constituie infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

În opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, la dosar nu există nici probe directe, nici probe indirecte care să confirme raţionamentul instanţei de fond în sensul că inculpatul A. şi martora C. i-au promis martorei denunţătoare că, în schimbul celor 25.000 euro, va fi angajată ca procuror de cele patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informaţii. În schimb însă, cele patru persoane au fost menţionate de cei doi doar ca să-i creeze convingerea martorei denunţătoare că C. ar avea o influenţă reală, credibilă, prin cei patru şi în virtutea poziţiei de putere şi importanţei Serviciului Român de Informaţii în societate, asupra persoanelor cu funcţie de decizie în procedura de accedere în magistratură. Tot în scopul întăririi acestei convingeri, inculpatul A. a făcut afirmaţia că i-a dat lui C. 45.000 euro pentru ca soţia sa să fie angajată tot în funcţia de procuror.

În cadrul discuţiilor care au avut loc între martora-denunţătoare, inculpat şi C., cei doi din urmă, în calitate de profesionişti ai dreptului (inculpatul fiind avocat, iar C. consilier juridic), au lăsat să se înţeleagă, iar martora-denunţătoare, în calitate de absolventă a facultăţii de drept, a înţeles că urma să fie angajată în funcţia de procuror (la un parchet din municipiul Bucureşti) în urma traficării influenţei (o influenţă tacită) de către C., prin intermediari, asupra unor persoane cu funcţie de decizie care nu puteau fi altele decât persoane din cadrul comisiilor de concurs constituite în baza Legii nr. 303/2004. Chiar dacă martorei-denunţătoare nu i s-a detaliat modul în care C. urma să-şi traficheze presupusa influenţa şi chiar dacă nu i-au fost indicate persoanele cu funcţie de decizie pe lângă care urma să fie traficată o astfel de influenţă, este relevant că inculpatul şi C. au menţionat funcţia în care martora-denunţătoare urma să fie angajată (cea de procuror), făcând-o astfel pe aceasta din urmă să înţeleagă că nu poate fi vorba decât de persoane care, în virtutea legii, aveau putere de decizie asupra persoanelor care acced sau intenţionează să acceadă în magistratură.

În aceste împrejurări, a considera că nu se ştie (că nu ştiu nici cumpărătoarea de influenţă, nici traficanţii de influenţă şi nici organul judiciar) care este funcţionarul public pe lângă care urma să fie traficată presupusa influenţă, echivalează cu invocarea necunoaşterii legii. Legea în vigoare este clară în ceea ce priveşte persoanele care au atribuţii legate de angajarea persoanelor în funcţia de procuror. Persoanele cu funcţie de decizie pe lângă care cei doi au lăsat să se creadă că martora C. are influenţă, prin interpuşi (patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informaţii), fiind persoane care deţin funcţii de decizie în temeiul Legii nr. 303/2004 în contextul organizării unui examen de admitere în magistratură.

Făcând trimitere la prevederile art. 33 alin. (1) şi (2) şi art. 15 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 303/2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei a susţinut că funcţionarul public sau funcţionarii publici pe lângă care C. a lăsat să se creadă că are influenţă puteau fi individualizaţi în baza legislaţiei în vigoare, respectiv membrii comisiilor de concurs constituite în baza Legii nr. 303/2004.

S-a susţinut că raţionamentul logico-juridic adoptat de acuzare în prezenta cauză a avut în vedere practica judiciară în materie de trafic de influenţă, în acest sens făcându-se trimitere la următoarele hotărâri: decizia nr. 310/A/17.09.2015 pronunţată de Î.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 106/F/26.05.2017 pronunţată de C.A.B., secţia a II-a penală, definitivă prin decizia nr. 296/A/11.09.2017 pronunţată de Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 15/A/28.02.1996, publicată în Curtea de Apel Braşov, Jurisprudenţa, 1996, decizia nr. 5071/07.11.2003 pronunţată de Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2383/1999 pronunţată de C.S.J., secţia penală, publicată în Dreptul nr. 2/2001, decizia nr. 52/1995 pronunţată de C.S.J., secţia militară (www.x.ro) şi decizia nr. 38/02.05.2023 pronunţată de Î.C.C.J., Completul de 5 judecători.

S-a arătat că, aşa cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză, martorei-denunţătoare nu i s-a precizat nici de inculpat şi nici de către C. că urmează să fie angajată în funcţia de procuror la o anumită dată, ci acest lucru urma să se întâmple într-un viitor neprecizat. Considerentele primei instanţe, în sensul că procurorul a reţinut că martora denunţătoare urma să fie angajată într-un termen de 5 ani de la momentul promisiunii de angajare, sunt în mod vădit neîntemeiate. Totuşi, esenţial pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este că în cauză a existat o promisiune (implicită) făcută de traficantul de influenţă (inculpat şi martora C.) că C., prin exercitarea influenţei, va determina persoanele cu funcţie de decizie în materie de admitere în magistratură să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle lor de serviciu, respectiv angajarea martorei-denunţătoare în funcţia de procuror. Actul de serviciu putând fi unul legal, respectiv admiterea (angajarea) în magistratură (la un parchet din municipiul Bucureşti) a martorei-denunţătoare, cu respectarea condiţiilor şi procedurii prevăzute de statutul judecătorilor şi procurorilor, sau un act nelegal, respectiv admiterea (angajarea) în magistratură (la un parchet din municipiul Bucureşti) a martorei-denunţătoare cu încălcarea legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Contrar a ceea ce a reţinut prima instanţă, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, nu este necesar ca la momentul consumării acesteia (promisiunea angajării în schimbul a 25.000 euro) martora-denunţătoare să fi întrunit toate condiţiile privind angajarea în funcţia de procuror. Din nou, instanţa de fond, prin raţionamentul expus, a adăugat la lege. Legiuitorul, prin incriminarea infracţiunii de trafic de influenţă, nu a prevăzut ca actul pe care traficantul de influenţă promite că-l va obţine să întrunească toate condiţiile legale pentru a fi îndeplinit (cum ar fi condiţii privind studiile sau altele).

În acord cu practica instanţei supreme (decizia nr. 38/02.05.2023, pronunţată de Î.C.C.J., Completul de 5 judecători), relevantă pentru consumarea infracţiunii de trafic de influenţă este promisiunea exercitării influenţei asupra funcţionarului public, şi nu împrejurarea că influenţa ar fi putut fi exercitată efectiv sau necesitatea îndeplinirii altor condiţii.

S-a apreciat că, în cauza de faţă, prima instanţă ar fi trebuit să analizeze existenţa influenţei din perspectiva martorei-denunţătoare, nu din perspectiva unei persoane educate, instruite şi formate în cele mai prestigioase şcoli de drept, aşa cum este un judecător, martoră care, până în momentul în care C. i-a spus că există o problemă cu dosarul de angajare întrucât a făcut videochat, a avut reprezentarea faptului că va fi angajată atât ea, cât şi soţia naşului său (inculpatul A.) în funcţia de procuror ca urmare a influenţei traficate, prin intermediari (patru persoane din Serviciul Român de Informaţii), de C.. Chiar instanţa de fond a stabilit că martora denunţătoare "nu avea cunoştinţe minime privind dobândirea calităţii de magistrat", astfel că, în opinia acuzării, martora a crezut cu uşurinţă că va fi angajată în funcţia de procuror. Or, având în vedere că infracţiunea de trafic de influenţă, în ipoteza în care influenţa nu este reală, este o variantă de specie a infracţiunii de înşelăciune, inducerea în eroare trebuie analizată din perspectiva victimei/cumpărătoarei de influenţă.

O probă directă a faptului că influenţa pretinsă de martora C., prin cele patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informaţii, a fost convingătoare pentru martora-denunţătoare este că aceasta din urmă i-a remis traficantei de influenţă suma de 25.000 euro pentru angajarea în funcţia de procuror.

S-a arătat că prin decizia nr. 26/2019, Curtea Constituţională a statuat că, la data de 04.02.2009, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie si Serviciul Român de Informaţii au încheiat Protocolul nr. 00750/2009. Potrivit art. 2 din protocol, "Părţile cooperează [...] în activitatea de valorificare a informaţiilor din domeniul prevenirii şi combaterii infracţiunilor împotriva securităţii naţionale, a actelor de terorism, infracţiunilor ce au corespondent în ameninţările la adresa securităţii naţionale şi a altor infracţiuni grave, potrivit legii".

Din anul 2009, unităţile de parchet din toată ţara au fost obligate să coopereze instituţional cu Serviciul Român de Informaţii în virtutea protocolului de colaborare, iar acest protocol a ajuns la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul mai multor emisiuni televizate. De altfel, în momentul de faţă, aceleaşi instituţii cooperează în continuare în baza şi în limitele legislaţiei în vigoare, respectiv în baza art. 70 alin. (3) din Legea nr. 304/2022.

De asemenea, s-a arătat că prin hotărârea nr. 225/2019, pronunţată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii la 15.10.2019, a fost aprobat Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 5488/IJ/2510/DIJ/1365/DIP/2018 prin care s-a concluzionat, printre altele, că au fost efectuate unele acte specifice activităţii de urmărire penală de către ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii în cauze privind magistraţi. Şi această chestiune a făcut obiectul mai multor dezbateri televizate, ajungând astfel la cunoştinţa opiniei publice.

În acest context, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei a considerat că, din perspectiva martorei denunţătoare, apare ca fiind credibilă, nu imposibilă ori absolut irealizabilă, o eventuală influenţă pe care o persoană, cum este C., a cărei onestitate a fost garantată de naşul martorei (inculpatul A., avocat), afirmă că o are prin intermediul unor angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii asupra unor magistraţi membri în comisiile de examen.

Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei a solicitat şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel:

1. Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 291 alin. (1) C. pen., funcţionarul public asupra căruia urmează să se exercite influenţa reală sau imaginară este suficient individualizat în măsura în care traficantul de influenţă menţionează doar actul/serviciul ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, fără alte elemente de identificare, respectiv nume, prenume, funcţie, iar acesta poate fi identificat în baza unui text de lege/act normativ care reglementează competenţa de îndeplinire a respectivului act sau, dimpotrivă, în măsura în care traficantul de influenţă menţionează doar actul/serviciul ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, fără alte elemente de identificare, respectiv nume, prenume, funcţie, acesta nu este suficient individualizat.

2. Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 291 alin. (1) C. pen., actul ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public pe lângă care se trafichează influenţa reală sau imaginară trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege pentru a fi îndeplinit.

3. Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 291 alin. (1) C. pen., influenţa reală sau imaginară poate fi exercitată asupra funcţionarului public şi prin intermediar sau, dimpotrivă, influenţa reală sau imaginară poate fi exercitată asupra funcţionarului public doar direct de către traficantul de influenţă.

4. Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 291 alin. (1) C. pen., actul ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public trebuie îndeplinit într-un termen scurt, respectiv în câteva ore, zile sau luni, de la momentul consumării infracţiunii, sau poate fi îndeplinit şi într-un termen mai lung, respectiv în câţiva ani.

Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2024, apreciind că nu sunt îndeplinite exigenţele art. 475 C. proc. pen.., instanţa de apel a respins cererea.

Examinând cauza, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:

În primul rând, se constată că situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită de instanţa de fond în urma analizei materialului probator administrat în cauză nu a fost contestată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, aspect rezultat din motivele de apel şi confirmat expres de către procurorul de şedinţă. Parchetul nu a susţinut că inculpatul şi C. i-ar fi spus martorei denunţătoare că cei patru angajaţi S.R.I. ar fi urmat să îşi exercite, la rândul lor, influenţa asupra unui funcţionar care avea atribuţii concrete în organizarea examenului de admitere în magistratură, ci, a arătat că această împrejurare rezultă implicit din indicarea actului pentru care era cumpărată influenţa, nefiind necesară şi menţionarea funcţionarului în ale cărui atribuţii intra îndeplinirea acestuia (angajarea în funcţia de procuror), întrucât nu putea fi altul decât o persoană din cadrul comisiilor de concurs constituite în baza Legii nr. 303/2004.

Acestea au fost considerentele pentru care instanţa de apel nu a procedat la readministrarea probelor, reţinând faptul că este sesizată strict cu soluţionarea unei probleme de drept, respectiv stabilirea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A..

Sub aspectul situaţiei de fapt constată că aceasta a fost în mod corect stabilită de către prima instanţă, în esenţă, Înalta Curte reţinând următoarele:

În vara anului 2020, martora-denunţătoare B. s-a întâlnit cu inculpatul A., naşul său, şi cu numita C., în municipiul Bucureşti, la o cafenea în zona Bulevardului Decebal. Cu această ocazie, în prezenţa martorei, inculpatul şi C. au discutat despre angajarea soţiei acestuia, D., în funcţia de procuror în municipiul Bucureşti, pentru care s-ar fi achitat deja, de către inculpat, suma de 45.000 euro. În acest context, cei doi au încercat să o convingă pe martora-denunţătoare că există posibilitatea de a fi angajată direct pe un post de procuror, ca şi soţia inculpatului, dacă este dispusă să plătească suma de 25.000 euro. Faţă de reticenţa martorei, care, deşi terminase o facultate de drept, nu susţinuse încă examenul de licenţă, C. i-a transmis, că, la acel moment, împrejurarea nu prezintă relevanţă, pentru că mai întâi va fi încadrată soţia inculpatului A., timp în care B. îşi va da licenţa, angajarea urmând a fi realizată ulterior. C. i-a transmis martorei-denunţătoare că are patru oameni în S.R.I., între care se vor împărţi banii, solicitându-i să îi aducă o adeverinţă din care să rezulte că a absolvit facultatea de drept şi foaia matricolă.

O noua discuţie între martora-denunţătoare, inculpatul A. şi C. a avut loc la data de 22.10.2020, la locuinţa acesteia din urmă din Bucureşti, B. manifestând din nou serioase îndoieli cu privire la credibilitatea situaţiei prezentate. Cei doi au reluat discuţia pentru a o convinge pe martoră de posibilitatea angajării sale, C. reproşându-i inculpatului că este data de 22, iar înscrierile au fost până în data de 17, susţinând că deja a vorbit cu cei patru oameni din S.R.I., iar dacă B. nu va da suma de bani sau o tranşă în acea zi, se vor supăra cei patru şi se va încurca şi situaţia soţiei sale.

Discuţiile dintre inculpat şi martora B. au continuat şi pe drumul de întoarcere spre casă, acesta învinovăţind-o pe martoră că soţia sa nu o să mai ajungă procuror şi, totodată, garantându-i că totul va fi bine. În acest context, inculpatul a reuşit să o convingă pe B. să le dea o primă tranşă de 15.000 euro. Ulterior martora s-a întâlnit cu inculpatul C. la restaurantul "Covorul Verde" din Roşiori de Vede şi i-a înmânat acesteia suma de 15.000 euro. După primirea banilor, C. i-a comunicat martorei că diferenţa de 10.000 euro trebuie dată în aproximativ o săptămână - o săptămână jumate, deoarece trebuie să îi plătească pe cei patru din S.R.I. În cadrul aceleiaşi întâlniri, s-a stabilit ca martora să facă practică cu inculpatul A. pentru a dobândi o serie de cunoştinţe juridice necesare exercitării profesiei.

După aproximativ o săptămână, martora B. a mers împreună cu A. la Bucureşti unde s-au întâlnit cu C., ocazie cu care i-a înmânat acesteia diferenţa de 10.000 euro.

Spre finalul lunii februarie 2021, martora B. a fost sunată de C., stabilind o întâlnire, context în care aceasta i-a comunicat că dosarul său de angajare stă pe loc deoarece cei de la S.R.I. au investigat-o şi apare în baza de date că ar fi făcut videochat. Martora a negat şi, întrucât a realizat că a fost înşelată, i-a spus numitei C. că vrea să înceteze orice colaborare şi i-a cerut acesteia să îi înapoieze banii. În acest context, C. a încercat să o convingă pe martoră că cei de la S.R.I. o vor şterge din baza de date şi va fi "curată".

Astfel cum s-a arătat anterior, parchetul nu contestă această situaţie de fapt, ci susţine doar faptul că, pentru realizarea condiţiilor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de trafic de influenţă este suficientă indicarea actului pentru care inculpatul s-a angajat să intervină, respectiv numirea în funcţia de procuror, rezultând astfel, în mod implicit, că, la rândul lor, ofiţerii S.R.I. urmau să intervină pe lângă funcţionarii implicaţi în organizarea concursului de admitere în magistratură, întrucât era singura posibilitate prevăzută de lege de a accede în această funcţie.

Înalta Curte constată că parchetul porneşte de la presupunerea că martora denunţătoare, dat fiind faptul că era absolventă a unei facultăţi de drept, cunoştea procedura de admitere în magistratură prevăzută de Legea nr. 304/2022. Această supoziţie este infirmată de probatoriul administrat, iar în realitate, tocmai lipsa acestor informaţii a creat premisele comiterii faptei de către inculpat şi C..

Similar primei instanţe ale cărei argumente şi le însuşeşte în integralitate, Înalta Curte constată că nu există nicio probă din care să rezulte că martora B. ar fi fost lăsată să înţeleagă că cei patru ofiţeri S.R.I. urmau să intervină, la rândul lor, pe lângă o persoană din cadrul comisiilor de concurs constituite în baza Legii nr. 303/2004. Mai mult decât atât, din probatoriul administrat nu rezultă că martora ar fi urmat să participe vreodată la un examen de admitere în magistratură, referirile la o eventuală susţinere a acestuia fiind făcute exclusiv de procuror, în rechizitoriu, pentru a motiva încadrarea juridică pe care a dat-o faptei.

Martora denunţătoare a susţinut că i s-a comunicat că va fi angajată direct pe post ("25.000 euro direct pe post în Bucureşti" mesajul SMS transmis de inculpat), că în aceeaşi modalitate urma să fie angajată şi soţia inculpatului, care achitase deja suma de 45.000 de euro şi care "aştepta de un an şi jumătate să obţină un post în luna aprilie sau mai 2021", că i s-a spus de către "dna. C."să se grăbească cu banii "că se ocupă locurile" şi "că nu este nevoie de licenţă, pentru că este timp, deoarece o vor angaja pe D., iar între timp eu voi da licenţa, iar ulterior, şi eu voi fi angajată", "acest lucru urma să se întâmple într-o perioada de câteva luni. Dna Nicolescu prin mai, iar eu in toamnă", "să îi aduc adeverinţa din care să rezulte că am absolvit facultatea de drept şi dacă pot, să îi rog pe cei de la facultate să îmi dea foaia matricolă", că a fost anunţată că "dosarul meu de angajare nu a fost aprobat" "dosarul meu de angajare stă pe loc deoarece cei de la S.R.I. m-au investigat şi apar în baza de date că aş fi făcut videochat", dar că această problemă se va rezolva .

Profitându-se de lipsa totală de cunoştinţe a martorei şi de încrederea pe care o avea în inculpat, naşul său, acesteia i-a fost prezentată o situaţie de fapt în care era posibilă, pentru suma de 25.000 de euro, "angajarea direct pe post", în Bucureşti, în câteva luni, doar pe baza dosarului şi a practicii realizate la cabinetul de avocatură al inculpatului (deşi ea nu avea calitatea de avocat), prin intermediul persoanelor "sus-puse" din S.R.I., în aceeaşi modalitate în care urma să fie angajată şi soţia inculpatului, iar singura problemă pe care aceasta şi-a ridicat-o a fost cea legată de inexistenţa, la momentul înţelegerii, a diplomei de licenţă.

Ca atare, Înalta Curte constată nu numai faptul că inculpatul nu a lăsat să se înţeleagă că ar urma să îşi exercite influenţa (reală sau imaginară), prin intermediul celor patru ofiţeri S.R.I., pe lângă funcţionarii publici care aveau competenţa funcţională în organizarea examenelor de admitere în magistratură, ci şi faptul că în nici un moment nu s-a discutat despre necesitatea susţinerii unui atare concurs pentru angajarea în funcţia de procuror. Împrejurarea că aceasta era singura modalitate de a accede în profesie, argument folosit de procuror, nu poate întemeia probator varianta expusă prin motivele de apel. Aşa cum s-a arătat, inculpatul a profitat de ignoranţa martorei denunţătoare care nu avea minime cunoştinţe în această materie, de încrederea de care se bucura (date fiind relaţiile dintre aceştia), inducând-o în eroare şi cu privire la faptul că a procedat într-un mod similar pentru a obţine angajarea soţiei sale.

Înalta Curte reţine că una dintre cerinţele esenţiale ataşate elementului material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. este aceea ca actul pentru care s-a promis influenţa să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, să fie de competenţa sa. Acesta reprezintă, totodată, un element de distincţie între infracţiunea de trafic de influenţă şi cea de înşelăciune, doctrina şi jurisprudenţa fiind constante în a arăta că, ceea ce deosebeşte cele două infracţiuni, este calitatea persoanei pe lângă care traficantul de influenţă susţine că va interveni. În ipoteza în care aceasta nu are competenţa funcţională de a efectua actul solicitat, fapta va realiza conţinutul infracţiunii de înşelăciune şi nu al celei de trafic de influenţă.

În cauză, actul promis de inculpatul A. în schimbul banilor pretinşi şi ulterior primiţi era imposibil de îndeplinit de către funcţionarii publici asupra cărora s-a susţinut că ar exista influenţa ("patru oameni din S.R.I."), întrucât aceştia nu aveau nicio atribuţie privind angajarea unei persoane în funcţia de procuror. Dincolo de lipsa totală a oricărei competenţe a acestora în angajarea martorei, Înalta Curte constată că nici nu exista posibilitatea îndeplinirii respectivului act de vreun funcţionar public. Accederea în funcţia magistrat (procuror) se putea realiza exclusiv conform procedurii reglementate în Titlul II, Capitolele I-III din Legea nr. 303/2004, prin intermediul examenelor organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, fie pentru auditorii de justiţie, fie pentru personalul de specialitate juridică cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani.

Astfel cum s-a arătat, în cauză nici nu s-a pus în discuţie niciodată susţinerea de către martora denunţătoare, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, a unui examen de admitere în magistratură, ci angajarea direct pe post, pe baza dosarului (verificat de S.R.I.), în aceeaşi modalitate urmând să fie "angajată" şi soţia inculpatului (care a trebuit doar să aştepte o perioadă mai lungă de timp). Singurul examen pe care martora trebuia să îl promoveze pentru a fi posibilă angajarea sa era examenul de licenţă.

Rezultă, în mod evident, că actul promis martorei denunţătoare era absolut irealizabil, imposibil de obţinut, neexistând un funcţionar public care l-ar fi putut îndeplini potrivit competenţelor sale.

În aceste circumstanţe de fapt confirmate de probatoriul administrat, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice, fapta inculpatului A., care, împreună cu C., au indus-o în eroare pe martora B. susţinând că în schimbul sumei totale de 25.000 euro, plătite de martoră, ar fi putut obţine, prin intermediul a patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informaţii, angajarea acesteia în funcţia de procuror la un parchet din municipiul Bucureşti, întrunind condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., şi nu pe cele ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen.

Nu în ultimul rând este de subliniat şi faptul că prin decizia penală nr. 1062/A din 24 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus admiterea apelului formulat de inculpata C. şi, rejudecând, a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei şi inculpata C., constatând că încadrarea juridică dată faptei de către parchet nu este corectă, aceasta întrunind, sub aspectul laturii obiective condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., iar nu pe cele ale infracţiunii de trafic de influenţă. Curtea a apreciat că în cauză se impune trimiterea cauzei la Parchet în vederea încheierii unui nou acord de recunoaştere a vinovăţiei sau în vederea continuării urmăririi penale, după caz, în raport de încadrarea juridică anterior menţionată, respectiv înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

Ulterior, în baza deciziei definitive, prin Ordonanţa din 13 iulie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, respectiv din infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatei C. prin decizia penală nr. 1062/A din 24 mai 2023, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală este identică cu cea stabilită în sarcina inculpatului A. prin hotărârea apelată, iar, în prezenta cauză, parchetul nu a invocat împrejurări de fapt noi, diferite de cele stabilite prin decizia definitivă.

Astfel cum rezultă din cele anterior reţinute, pretinderea de la martora-denunţătoare B. a sumei de 25.000 euro pentru a fi angajată în funcţia de procuror, prin intermediul a patru lucrători din cadrul S.R.I. a fost comisă în mod nemijlocit de ambii inculpaţi, astfel că aceştia nu sunt autori ai unor infracţiuni distincte, ci coautori ai aceleiaşi infracţiuni. În aceste condiţii, decizia penală definitivă anterior menţionată prin care s-a statuat asupra unei probleme exclusiv de drept şi s-a stabilit încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpata C. nu poate fi ignorată în soluţionarea cauzei privindu-l pe celălalt coautor, inculpatul A..

Dincolo de aceste împrejurări, care reprezintă un argument suplimentar, Înalta Curte a realizat propria analiză a faptelor inculpatului, în raport de materialul probator administrat în această cauză, ajungând la aceeaşi concluzie.

În raport cu considerentele anterioare şi având în vedere că, din oficiu, nu se constată elemente de nelegalitate sau netemeinicie a soluţiei primei instanţe, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei împotriva sentinţei penale nr. 155/F din 17 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei împotriva sentinţei penale nr. 155/F din 17 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 aprilie 2024.