Recusal of appeal in property revision dispute: appeal annulled for failure to formulate valid legal grounds

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Cererea de revizuire:

Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2022 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 413 din 9 iunie 2022 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2021, invocând motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea formulată la data de 17 ianuarie 2023, revizuentul A. a solicitat revizuirea şi a deciziei nr. 62 din 30 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosar x/2013, invocând acelaşi motiv de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

2. Decizia pronunţată de instanţa de revizuire:

Prin decizia nr. 1200 din 8 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, au fost respinse cererea de revizuire a deciziei civile nr. 413 din 9 iunie 2022 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă şi cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 62/2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013, formulate de revizuentul A..

3. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1200 din 8 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, revizuentul A. a declarat recurs.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-revizuent a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

În continuare, în cuprinsul cererii de recurs recurentul-revizuent prezintă pe larg fondul litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile pretins potrivnice, arătând că pentru a dovedi dreptul lor la amplasamentul terenului, pârâţii au invocat în fals că bunicul lor - B. ar fi fost proprietar, însă terenul a fost proprietatea exclusivă a defunctei C., dobândit de acesta prin actul de vânzare-cumpărare nr. x/1931, dată la care opera regimul matrimonial al separaţiei de bunuri, astfel că pârâţii nu au calitate de moştenitori ai defunctei C. şi, prin urmare, nu au dreptul la terenul în litigiu.

De asemenea, a precizat că pârâţii nu au calitatea de moştenitori nici de pe urma defunctului B., singurul succesor al acestuia şi acceptant al succesiunii fiind C., în calitate de soţie supravieţuitoare, astfel cum atestă certificatul de moştenitor nr. x/1970 care a fost anulat (aspect contrar celor menţionate în cele două încheieri pronunţate de notarul public).

Prin acţiunea civilă (lato sensu), lămurită prin cererea de la dosar nr. x/2013, a solicitat desfiinţarea ca false a unor înscrisuri cu denumirea de "certificat de moştenitor" şi în care D., E., F. şi G. ar figura drept moştenitori ai lui C. şi B., precum şi desfiinţarea ca false a adeverinţei numărul 2036/2000 emisă de comuna Aninoasa - Primăria şi a cererii înregistrată sub nr. x/25.03.1997, împotriva pârâţilor H., D. - decedat pe parcursul judecăţii, pârât în locul căruia au fost introduşi în cauză în calitate de prezumtivi moştenitori I., J., K., L., M., N., O. şi P..

În calitate de reclamant a solicitat ca, în situaţia în care ar exista certificate, în sensul de dovezi scrise, care să justifice menţionarea acestora în adeverinţa eliberată de Primăria Aninoasa şi în titlul de proprietate, în care să fie menţionată calitatea de moştenitor a celor patru intimaţi-pârâţi, atunci acestea să fie desfiinţate ca false. Instanţa a constatat că din probele administrate nu rezultă existenţa acestor din urmă certificate, făcând referire la cele două încheieri ale notarului public, care sunt esenţiale pentru stabilirea calităţii moştenitorilor din titlul de proprietate nr. x/1998 şi pentru dezlegarea pricinii deduse judecăţii.

În drept, a indicat dispoziţiile art. 509 şi urm. C. proc. civ.

4. Apărările părţilor:

Intimaţii M., Q., O., P. şi H. au depus întâmpinări, comunicate, solicitând respingerea recursului.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 1 august 2023.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (25 februarie 2021), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 9 aprilie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată din oficiu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul, în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Aspectele evidenţiate în cererea de recurs formulată de recurentul-revizuent A., astfel cum au fost expuse, nu conţin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a unei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Criticile vizează, în esenţă, nemulţumiri ale părţii faţă de soluţiile date în cauzele finalizate cu pronunţarea hotărârilor a căror revizuire s-a solicitat, recurentul-revizuent reiterând practic aspectele prezentate în cele două cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., care au făcut obiect al analizei în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Astfel, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Trebuie menţionat, totodată, că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Procedând la o atare verificare în condiţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de revizuire a constatat că, în cauză, ceea ce solicită nu este anularea unei decizii ulterioare care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei sentinţe, ci revizuirea lor în oglindă întrucât ar conţine considerente contradictorii, iar nu pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat a altei hotărâri - acesta fiind argumentul care a determinat instanţa să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Din lecturarea cererii de revizuire, se constată că recurentul-revizuent nu a adus nicio critică cu privire la considerentele instanţei de revizuire expuse în cuprinsul deciziei recurate, iar susţinerile sale, ce reiterează motivele prezentate în cuprinsul cererii de revizuire, îmbracă, în realitate, caracterul unor critici formulate la modul general, fiind prezentate nemulţumirile părţii cu privire la soluţiile date în litigiile înregistrate pe rolul instanţelor.

Simpla menţionare a textului legal şi a faptului că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, fără o dezvoltare corespunzătoare, fără a arăta care sunt în concret argumentele de natură a atrage casarea hotărârii pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu se poate constitui într-o critică de nelegalitate care să poată fi dedusă judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului.

Un asemenea demers al recurentului-revizuent, în forma în care a înţeles să prezinte şi să dezvolte criticile din cererea de recurs, apare ca fiind incompatibil cu natura juridică a căii extraordinare de atac exercitate, în cadrul căreia pot fi supuse judecăţii numai aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, iar nu împrejurări de fapt sau reluarea unor argumente ce au făcut obiectul analizei instanţelor de fond.

Formularea unor critici prin care sunt prezentate nemulţumirile părţii faţă de modul de soluţionare a cererilor sale, în lipsa unor elemente de fapt şi de drept necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu pot declanşa un veritabil control de nelegalitate.

Înalta Curte reţine că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.

Cum argumentele expuse de recurentul-revizuent fac referire la aspecte legate de fondul litigiului, criticile nu pot fi analizate de instanţa de recurs în controlul de legalitate specific acestei căi de atac, iar prin nemotivarea căii de atac în cauză intervine sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că nu este posibilă încadrarea criticilor de recurs în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condiţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1200 din 8 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2024.