Scope of tax damages for unauthorized slot machine operation: exclusion of statutory minimum tax liability for non-licensed individual operators

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 31 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Neamţ, reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a solicitat obligarea pârâţilor A. şi Întreprinderea individuală B. la plata unei despăgubiri în suma de 1.090.372 RON, în baza dispoziţiilor art. 1357 şi următoarele C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxelor de licenţă şi respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate şi neachitate.

A învederat că suma de 1.090.372 RON datorată Statului Român (245.000 euro echivalentul a 1.090.372 RON - 245.000 euro x 4,4505 RON/euro) este formată din:

- 20.000 euro, reprezentând contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot machine, taxă nedeclarată şi neachitată;

- 195.000 euro (2.600 euro/an/mijloc de joc x 75 mijloace de joc), reprezentând cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului minim obligatoriu, respectiv 75 mijloace de joc tip slot machine, prevăzut de reglementările legale în vigoare taxe nedeclarate şi neachitate;

- 30.000 euro (400 euro/post autorizat/an x 75 mijloace de joc), reprezentând contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot machine, aferente exploatării numărului minim obligatoriu de 75 de astfel de mijloace de joc, pentru care se poate solicita autorizarea, taxe nedeclarate şi neachitate.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 204 din 17 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Neamţ, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei A. şi a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea în răspundere civilă delictuală formulată de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâţii A. şi Întreprinderea Individuală B..

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia nr. 959 din 13 decembrie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Oficiul Naţional Pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinţei civile nr. 204 din 17 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii A., şi Întreprindere Individuală B..

4. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs:

Prin decizia nr. 2257 din 17 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantul Oficiul Naţional Pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 959 din 13 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.

A casat decizia recurată şi a trimi cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

5. Rejudecare - hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia nr. 508 din 27 iunie 2023, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelantul-reclamant Oficiul Naţional Pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinţei civile nr. 204 din 17 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii A., şi Întreprindere Individuală B..

A schimbat, în parte, sentinţa apelată.

A admis, în parte, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A. şi a obligat pe pârâta A. la plata către reclamant a sumei de 112.153 RON, cu titlu de daune materiale.

A menţinut soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A. şi de respingere a acţiunii în contradictoriu cu pârâta Întreprindere Individuală B..

6. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 508 din 27 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pârâta A. au declarat recurs.

a) Recursul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc:

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea acţiunii civile astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei A. la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1.090.327 RON, apreciind că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În memoriul de recurs, recurentul-reclamant realizează o amplă prezentare situaţiei de fapt, a hotărârilor pronunţate de instanţele de fond, a activităţii sale şi a dispoziţiilor legale care o reglementează, evidenţiind faptul că administrează monopolul de stat asupra organizării şi exploatării activităţii de jocuri de noroc.

Referitor la cauza pendinte, arată că pârâta A. a săvârşit fapta infracţională de a desfăşura activităţi de jocuri de noroc, în spaţiul public, fără a îndeplini cerinţele legale pentru exploatare. Persoana fizică nu poate, în contextul legislaţiei specifice, în domeniul jocurilor de noroc, să fie licenţiată şi autorizată, acest drept avându-l doar persoanele juridice, în conformitate cu prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 77/2009, dar acest fapt nu-i dă dreptul persoanei fizice să desfăşoare activităţi de jocuri de noroc fără a se constitui ca persoană juridică, fără un contract încheiat în condiţiile legii (conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009) şi fără să achite anticipat la bugetul statului a taxelor obligatorii înainte de a începe exloatarea acestor jocuri de noroc.

O abordare diferită ar încuraja desfăşurarea de jocuri de noroc de către persoanele fizice, care vor şti că eventualul prejudiciu, stabilit de către instanţe, este sub nivelul cuantumului stabilit de legiuitor şi ar reprezenta un precedent periculos, persoanele respective nerăspunzând nici penal, nici civil pentru că sunt persoane fizice, putând să organizeze jocuri de noroc fără respectarea normelor imperative impuse de legislaţia din domeniul jocurilor de noroc.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de noroc tip slot-machine, iar persoana juridică are obligaţia să achite la bugetul de stat 20.000 euro reprezentând taxa anuală aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, precum şi 195.000 euro (2600 euro/an/mijloc de joc x 75 mijloace de joc) reprezentând taxele anuale de autorizare pentru exploatarea numărului minim obligatoriu de 75 de mijloace de joc tip slot machine, cât şi 30.000 euro taxa de viciu (400 euro/an/mijloc de joc x 75 mijloace de joc), taxe prevăzute de reglementările legale în vigoare la data săvârşirii faptei.

Or, pârâţii A. şi B. - având calitatea de întreprinzător la Întreprinderea individuală B., au desfăşurat activităţi exact ca un organizator de jocuri de noroc, producând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 1.090.372 RON, prin neplata taxelor către bugetul statului.

Prin modalitatea în care a fost săvârşită fapta, respectiv în incinta unei locaţii tip bar, s-a încercat crearea unei aparente stări de legalitate, scopul urmărit fiind acela de a nu se achita taxele legale şi de a nu se evidenţia sumele încasate, dar şi de a induce în eroare jucătorii.

Prin soluţia adoptată, instanţa de apel nu a luat în considerare toate prevederile legale în vigoare, respectiv faptul că prejudiciul trebuie să fie recuperat şi să fie plătit la bugetul de stat în cuantumul achitat de toţi organizatorii de jocuri de noroc care funcţionează legal şi care achită taxa de licenţă şi taxa de autorizare pentru minim 75 aparate, conform art. 15 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009.

Recurentul-reclamant a mai arătat că soluţia instanţei de apel este greşită prin raportare la prevederile legale privind răspunderea civilă delictuală.

Desfăşurarea activităţilor de jocuri de noroc presupune existenţa unei locaţii declarate la Registrul Comerţului care să îndeplinească toate cerinţele legale, astfel cum reiese din coroborarea dispoziţiilor art. 1, art. 13 şi art. 14 din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Activitatea de jocuri de noroc este activitate monopol de stat, în acest domeniu statul stabilind regimul de acces al agenţilor economici şi condiţiile în care se exercită acest tip de activitate. Regulile în domeniul jocurilor de noroc sunt norme imperative având caracter special, iar nerespectarea acestora dă naştere faptelor sancţionate de lege.

Instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte celelalte sume (taxa privind autorizaţia de exploatare cât şi taxa de viciu), acestea nu pot fi calculate în modalitatea indicată în cererea de chemare în judecată, respectiv raportat la un număr de 75 de aparate.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită de pârâtă cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, întrucât a prevăzut rezultatul acesteia şi l-au urmărit prin săvârşirea acţiunii.

Instanţa civilă, care are de soluţionat o acţiune în răspundere civilă delictuală nu se va putea prevala de dispoziţiile de drept material penal care incriminează fapta (aceeaşi faptă ilicită) ce a fost cercetată în cadrul unui proces penal.

Astfel, în cazul exploatării jocurilor de noroc fără autorizaţie şi fără licenţă de funcţionare de către o persoană fizică sau o persoană juridică, prejudiciul cauzat statului pentru încălcarea dreptului său de monopol îl reprezintă contravaloarea tuturor taxelor prevăzute de lege pentru obţinerea licenţei şi a autorizaţiei de exploatare (prejudiciul fiscal) şi nu doar taxa anuală achitată pentru licenţă, precum şi taxa de exploatare raportată la numărul efectiv de aparate exploatate.

Legea prevede un număr minim de aparate pentru care se poate solicita autorizaţia de exploatare şi pentru care există obligaţia plăţii anticipate a taxei aferente celor 75 de aparate, indiferent dacă organizatorul desfăşoară ori nu efectiv activitatea propriu-zisă de jocuri de noroc cu acest număr de aparate. Chiar şi în condiţiile în care licenţa de exploatare ar fi revocată, obligaţia de plată a diferenţei rămase din taxa anuală pentru numărul minim de aparate prevăzut de lege ar subzista conform art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77 2009.

Prin soluţia adoptată, instanţa de apel nu a luat în considerare prevederile legale incidente în cauză şi nu a sancţionat conduita pârâtei, prin obligarea sa de a achita contravaloarea prejudiciului produs de activitatea desfăşurată.

Persoana fizică sau juridică ce nu respectă dispoziţiile legale privind licenţierea şi autorizarea, pe lângă faptul că săvârşeşte o infracţiune prin încălcarea monopolului de stat, privează statul de taxele fiscale pe care acesta le-ar fi încasat în situaţia desfăşurării corecte a acestei activităţi.

Ca atare, în acest gen de cauze, prejudiciul cauzat statului prin săvârşirea faptei ilicite de către persoana fizică cercetată penal nu poate fi cuantificat în raport de numărul de aparate exploatate efectiv fără respectarea dispoziţilor legale, ci se raportează la contravaloarea taxelor, stabilite prin norma specială, pe care statul le-ar fi încasat la momentul autorizării persoanei interesate în desfăşurarea unei astfel de activităţi.

Or, taxele respective sunt prestabilite în lege şi se achită anticipat, fiind calculate prin raportare la un număr minim, indicat în textul de lege, de mijloace de joc, locaţii sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea, astfel că şi prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii există şi este prezumat ca fiind constituit din contravaloarea acestor taxe fiscale, cu titlu de beneficiu nerealizat, al cărui caracter cert nu poate fi contestat.

Prejudiciul este datorat de autorul infracţunii reglementate de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009 indiferent că este persoană fizică sau juridică şi independent de faptul că legea permite organizarea de jocuri de noroc doar operatorilor economici, întrucât suntem pe tărâmul răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând tocmai în organizarea acestor activităţi fără respectarea condiţiilor legale.

În consecinţă, prejudiciul cauzat de desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc este prezumat de lege prin dispoziţiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) (i) şi art. 15 alin. (6) lit. a) şi anexa din acelaşi act normativ şi se raportează la taxele pe care statul le-ar fi încasat în condiţiile în care activitatea de jocuri de noroc ar fi fost autorizată.

Recurentul-reclamant arată că sunt incidente dispoziţiile art. 1349 din C. civ., raportat la art. 1357 din acelaşi act normativ, care impun ca persoana care a săvârşit un fapt ilicit să repare toate prejudiciile care rezultă din fapta sa. Aceste dispoziţii legale se coroborează cu legea specială în materia jocurilor de noroc şi justifică demersul judiciar al reclamantului, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 19 din C. proc. pen., acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. Repararea integrală prejudiciului reprezintă principiul de baza al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispoziţiile C. civ. art. 1385 alin. (1) C. civ.

În mod greşit aceste reglementări au fost înlăturate de instanţa de apel, prin necoroborarea legii speciale cu prevederile care reglementează răspunderea civilă, instituţie juridică alcătuită din totalitatea normelor de drept prin care se reglementează obligaţia oricărei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractuală sau contractuală ori pentru care este chemată de lege să răspundă. Fapta se referă la aceleaşi persoane ce trebuie trase la răspundere penală şi civilă şi pentru a se evita darea unor soluţii contradictorii.

Recurentul-reclamant aduce şi argumente de ordin jurisprudenţial, invocând decizii ale instanţelor de judecată naţionale, predominant penale, şi ale Curţii Constituţionale, făcând trimitere şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Concluzionând, recurentul-reclamant precizează că recursul formulat vizează critici privind netemeinicia hotărârii atacate, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia recurată fiind pronunţată cu nesocotirea prevederilor legale care au stat la baza stabilirii despăgubirilor, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin săvârşirea de către A. a infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, prejudiciu total fiind de 1090372 RON (245000 euro x 4,4505 RON/euro) fiind compus din: 20000 euro taxa de licenţă, 195000 euro taxa de autorizare (2600 euro x 75 mijloace de joc slot-machine) şi 30000 euro taxa de viciu (400 euro/post autorizat/an x 75 de mijloace de joc slot-machine).

În mod greşit reglementările ce privesc numărul minim de aparate au fost înlăturate de instanţa de apel, prin neraportarea prevederilor speciale la prevederile care reglementează răspunderea civilă - instituţie juridică alcătuită din totalitatea normelor de drept prin care se reglementează obligaţia oricărei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractuală sau contractuală ori pentru care este chemată de lege să răspundă.

Pentru toate motivele şi argumentele expuse, solicită admiterea recursului şi, păstrând cauza spre rejudecare, admiterea acţiunii civile, aşa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei A. la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1.090.372 RON către partea civilă, calcul efectuat pentru numărul minim de 75 de mijloace de joc slot-machine.

În subsidiar, în condiţiile în care se menţine modul de calcul efectuat de instanţa de apel, respectiv doar pentru două mijloace de joc slot-machine, solicită să se constate faptul că este obligatoriu ca pârâta să fie obligată şi la plata taxei de viciu aferentă celor două mijloace de joc slot-machine (800 euro) deoarece taxa de viciu se plăteşte pentru fiecare mijloc de joc în parte, aceasta urmărind practic taxa de autorizare pentru fiecare mijloc de joc tip slot-machine.

b) Recursul formulat de pârâta A.:

Prin memorul de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că motivele reţinute de instanţa de apel, nu sunt întemeiate, în sensul că nu sunt întrunite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, având în vedere faptul că lucrează la Întreprinderea Individuală B..

Solicită să fie reanalizate toate probele administrate la instanţa de fond, inclusiv martorii care au declarat care este situaţia reală pentru cele doua machete. Recurenta-pârâtă expune situaţia de fapt, precizând că aparatele i-au fost lăsate de o persoană, care trebuia să-i aducă ulterior actele, aparatele neaparţinându-i pârâtei - aspecte pe care le-a dovedit la instanţa de fond cu martorul C..

Menţionează că nu are calitatea de organizator de jocuri de noroc, întrucât, împreună cu celălalt pârât, nu sunt persoane juridice licenţiate să organizeze jocuri de noroc şi nu au reprezentarea consecinţelor. În atare situaţie, nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru a se dispune obligarea sa la plata taxelor solicitate de reclamant, câtă vreme nu deţine licenţa pentru organizarea jocurilor de noroc.

Fapta cauzatoare de prejudicii se impune a fi analizată în considerarea dispoziţiilor art. 1357 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, ţinând cont de faptul că au fost puse în exploatare două aparate tip slot-machine care nu aveau elemente de identificare, iar sumele obţinute în cele două zile de funcţionare au fost foarte mici, respectiv 185 RON şi 30 RON - nu a obţinut un profit semnificativ, atât sumele de bani cât şi aparatele fiind confiscate.

Coroborând toate aceste aspecte, reţinând că cele două pârâte nu deţineau licenţă pentru a organiza sau exploata jocuri de noroc şi că nu aveau reprezentarea consecinţelor juridice, aşa cum rezultă din apărările formulate de persoana fizică A. care denotă un anumit grad de naivitate în raporturile cu terţii şi o lipsă de prevedere, instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru a se dispune obligarea pârâţilor la plata taxelor solicitate de reclamant.

Recurenta-pârâtă precizează că nu a creat niciun prejudiciu statului român, îşi câştigă cu greu existenţa, obiectul său de activitate fiind comerţ cu amănuntul şi locuieşte într-o comună în care populaţia este scăzută, plătind şi chirie pe spaţiu.

Motivele reţinute de instanţa de apel sunt străine de soluţionarea cauzei, considerent pentru care solicită reţinerea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii unei soluţii reale, având în vedere modul de derulae a faptelor.

Reiterează faptul că nu deţine firma de jocuri de noroc sau pariuri, iar suma care i se solicita este exagerată, asemenea aparate fiind găsite şi la alte localuri astfel că situaţia este cunoscută de inspectorii care au venit în control. Întrucât nu au mai deţinut astfel de aparate, pârâţii nu au ştiut cum se procedează, iar banii au fost cei găsiţi în aparate la data controlului, apreciind că a fost o înscenare de la cei care practică jocurile de noroc.

Solicită să se aibă în vedere soluţia pronunţată de organele de urmărire penală cu privire la plângerea formulată de reclamanta din prezenta cauză - prin ordonanţa din data de 10.01.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Appel Bacău s-a dispus renunţarea la urmariea penală împotriva sa, reţinându-se că nu există un interes public în urmărirea faptelor şi că nu a creat niciun prejudiciu.

În mod netemeinic şi nelegal a fost admis apelul, a fost schimbată în parte hotărârea apelată şi a fot admisă în parte acţiunea, pârâta apreciind că nu are calitate procesuală în cauză şi nu a creat niciun prejudiciu întrucât nu a obţinut niciun câştig substanţial de pe urma celor două aparate.

Concluzionând, recurenta-pârâtă solicită casarea hotărârii recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 4 (instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, făcând referire la lipsa calităţii sale procesuale şi la lipsa prejudiciului) şi pct 6 C. proc. civ. (arătând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei).

7. Apărările formulate în cauză:

Recurenta-pârâtă A. şi intimata-pârâtă Întreprinderea individuală B. au depus întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

8. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (31 octombrie 2019), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 9 aprilie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursurilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, se constată că motivele de recurs formulate, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează, în esenţă, încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv a art. 1349 şi a art. 1357 C. civ., din perspectiva modalităţii de evaluare a prejudiciului, susţinându-se că, în mod greşit, a fost limitat prejudiciul doar la contravaloarea a 2 aparate, în loc de 75 aparate, cât reprezintă numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite.

Prealabil oricărei analize, se constată că prin decizia de casare nr. 2257 din 17 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual, s-a reţinut că fapta pârâtei A. de desfăşurare de activităţi în domeniul jocurilor de noroc, fără autorizaţie de exploatare şi fără licenţă, este susceptibilă de a atrage răspunderea delictuală, instanţa de recurs dispunând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel doar pentru stabilirea întinderii prejudiciului, conform prevederilor art. 1381 şi art. 1385 C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ., privitoare la judecata în fond după casare: "(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul. (2) Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat. (3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată. (4) În cazul rejudecării după casare, cu reţinere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege."

În considerarea acestei dispoziţii legale, modalitatea în care instanţa de recurs, prin decizia de casare, a dat dezlegare unui aspect litigios - în speţă îndeplinirea cerinţelor legale care atrag răspunderea civilă delictuală a pârâtei - se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării. Aceasta datorită efectului pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările definitive ale unei hotărâri judecătoreşti se impun, deopotrivă, părţilor şi instanţei ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat definitiv un aspect al litigiului. O repunere în discuţie a situaţiei soluţionate definitiv constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la limitarea prejudiciului la contravaloarea a 2 aparate, în loc de 75 aparate, ce reprezintă numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite, se reţine caracterul său nefondat.

Prin aceeaşi decizie de casare pronunţată în primul ciclu procesual, s-a reţinut că, raportarea la numărul minim de mijloace de joc tip slot machine pentru care se obţine autorizarea, respectiv 75 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat, întrucât nu reprezintă un prejudiciu cert în privinţa existenţei sale, câtă vreme pârâta nu este organizată ca persoană juridică.

Înalta Curte a trasat limitele casării, iar instanţa de apel a reluat judecata cu respectarea dezlegărilor date problemelor de drept, fiind obligată să stabilească prejudiciul cert, prin raportare la situaţia reală a pârâtei, respectiv persoană fizică ce a exploatat 2 aparate de joc tip slot-machine. Celelalte aspecte se bucură de efectul pozitiv al lucrului judecat.

În considerarea dispoziţiilor obligatorii din decizia de casare, Curtea de Apel Bacău a reţinut, în mod legal, că pârâta A. răspunde în calitate de persoană fizică pentru utilizarea aparatelor de jocuri de noroc, prejudiciul neputându-se raporta la taxe pe care nu le-ar datora niciodată bugetului de stat, nefiind persoană juridică.

Drept urmare, raportat la dezlegările din primul ciclu procesual, nu poate fi primită susţinerea recurentului-reclamant conform căreia o asemenea persoană fizică s-ar afla într-o situaţie similară cu o persoană juridică ce întruneşte condiţiile legale pentru organizarea şi exploatarea a jocurilor de noroc, iar întinderea prejudiciului produs statului ar fi aceeaşi, în toate situaţiile identice sau asemănătoare.

De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea recurentului-reclamant, în sensul că prejudiciul real rezultat din exploatarea celor 2 aparate este reprezentat, pe lângă contravaloarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc (care a fost acordată de către instanţa de apel) şi de contravaloarea taxei aferente autorizaţiei de exploatare a unui număr de 75 de aparate, în cuantum de 195.000 euro, respectiv de taxa de viciu în cuantum de 30.000 euro.

În considerarea dispoziţiilor art. 1358 din C. civ., autorul unei faptei ilicite este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens) ci şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Însă, indiferent de situaţie, este necesar ca prejudiciul pretins de către cel păgubit prin săvârşirea faptei ilicite, căruia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existenţă, cât şi ca posibilitate de evaluare, iar întinderea reparaţiei să fie în concordanţă cu întinderea prejudiciului, în raport cu prejudiciul efectiv suferit de cel păgubit

Or, în cauza pendinte, potrivit considerentelor deciziei de casare, raportarea recurentului-reclamant la numărul minim de aparate de joc pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, respectiv 75 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat, întrucât nu se poate vorbi în nicio situaţie despre un prejudiciu cert în privinţa existenţei sale, astfel cum anterior s-a evidenţiat.

Prin urmare, Înalta Curte, în acord cu instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 77/2009 (prin care legiuitorul a stabilit că, în cazul jocurilor de noroc tip slot-machine autorizaţia de exploatare se acordă pentru fiecare mijloc de joc în parte), reţine că, în cazul pârâtei, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenţei pretinse de către recurent şi în limitele învestirii acestei instanţe de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 2 mijloace de joc.

Din această perspectivă, Înalta Curte va confirma aspectele statuate de curtea de apel cu privire la faptul că valoarea taxei de autorizare, în cuantumul solicitat de recurent, nu reprezintă un prejudiciu cert şi actual, aflat în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită săvârşită de pârâtă.

Argumentul care susţine această ipoteză este cel potrivit căruia achitarea taxelor de licenţă şi de autorizare (taxa de viciu fiind adiacentă taxei de autorizare) nu conducea în mod automat la obţinerea licenţei şi a autorizaţiei, dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009 impunând îndeplinirea unui cumul de obligaţii referitoare, printre altele, la exploatarea unui număr minim de 75 de aparate de tip slot-machine de către un operator economic, care să aibă ca obiect principal de activitate organizarea de jocuri de noroc, existenţa avizului organelor de poliţie acordat reprezentanţilor legali, precum şi asociaţilor/acţionarilor persoanei juridice, lipsa stării de incompatibilitate sau a unei condamnări suferite de reprezentantul persoanei juridice etc.

În limitele în care recurentul-reclamant a invocat prejudiciul pretins suferit prin fapta pârâtei, raportarea la numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine relevă un prejudiciu eventual, virtual, în condiţiile în care acest număr face parte dintr-o serie de alte condiţii pentru care este necesară autorizarea pentru exploatarea mijloacelor de joc.

Aşadar, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenţei indicate de recurent, este cel produs în mod efectiv, prin exploatarea celor 2 aparate de joc, cum în mod corect a apreciat instanţa de apel, care a evaluat cuantumul despăgubirilor în conformitate cu dispoziţiile trasate prin decizia de casare, prin raportare la taxa aferentă autorizaţiei de funcţionare doar pentru aceste aparate.

Referitor la critica vizând obligarea pârâtei la plata taxei de viciu aferente fiecărui mijloc de joc în parte, instanţa de apel a arătat că o asemenea taxă este percepută în situaţia în care jocurile tip slot-machine sunt operate în locaţii specializate în care se desfăşoară activitatea de jocuri de noroc - aspect ce nu se verifică în cauză, din probele administrate rezultând că cele 2 aparate de joc au fost puse în funcţiune şi utilizate în incinta unui bar (locaţie nespecializată), acesta fiind considerentul pentru care instanţa a reţinut că o astfel de taxă nu trebuia plătită.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că şi o persoană fizică putea fi subiect activ al infracţiunii de "desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc", după cum prevedea în mod expres art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, nu are relevanţă în soluţionarea acţiunii civile de faţă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

Astfel, potrivit art. 28 alin. (1) din acest cod, "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite."

Pe acest temei, hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, nici măcar atunci când s-a pronunţat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, cu atât mai mult un asemenea efect nu operează în ipoteza în care s-a renunţat chiar la urmărirea penală, prin ordonanţă a Parchetului, precum în speţă, iar instanţa penală a pronunţat o încheiere prin care a admis cererea Parchetului de confirmare a acestei soluţii.

Constatând că dispoziţiile legale indicate de recurentu-reclamant au fost aplicate în mod corect de către instanţa de apel, Înalta Curte reţine că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a respinge recursul ca nefondat.

Recursul declarat de pârâta A. urmează a fi respins, de asemenea ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că motivele reţinute de instanţa de apel în adoptarea soluţiei pronunţate nu sunt întemeiate, întrucât nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru a se dispune obligarea sa la plata taxelor solicitate de reclamant, câtă vreme nu deţine licenţa pentru organizarea jocurilor de noroc. A mai arătat că, în mod netemeinic şi nelegal, a fost admis apelul, a fost schimbată în parte hotărârea apelată şi a fost admisă în parte acţiunea, apreciind că nu are calitate procesuală în cauză şi nu a creat niciun prejudiciu întrucât nu a obţinut niciun câştig substanţial de pe urma exploatării celor 2 aparate.

Cu privire la aceste critici, susceptibile a fi examinate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum anterior s-a evidenţiat în analiza recursului declarat de reclamant, întrunirea în persoana pârâtei a elementelor răspunderii civile delictuale a fost deja dezlegată în primul ciclu procesual, prin decizia de casare nr. 2257 din 17 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţinându-se că: "În cauză, este vădit că pârâta A. a desfăşurat o activitate pe care legea nu i-o permite, iar prin desfăşurarea acestei activităţi a obţinut beneficii financiare nesupuse niciunei forme de taxare ori impozitare. Prin aceasta, s-a ajuns la prejudicierea statului, iar a considera, precum a făcut instanţa de apel, că pârâta nu poate fi obligată la plata niciunei despăgubiri către stat ar conduce, în fapt, la încurajarea acestui tip de conduită, în pofida caracterului ei nelegal, facilitându-se eludarea dispoziţiilor legale potrivit cărora doar societăţile comerciale pot desfăşura activităţi de natura celor din cauză.

S-ar ajunge, aşadar, la prejudicierea indirectă a statului, acesta fiind pus în situaţia de a nu dispune de un mijloc de drept civil care să îi faciliteze repararea prejudiciului rezultat din faptul că o persoană fizică optează pentru a desfăşura activităţi de jocuri de noroc, în această calitate, iar nu prin înfiinţarea unei societăţi comerciale care s-ar afla supusă dispoziţiilor legale exprese şi dedicate privitoare la licenţierea, modalitatea de desfăşurare şi fiscalizare a acestui tip de activitate.

Există, aşadar, o prejudiciere a statului, legătura de cauzalitate dintre fapta persoanei fizice şi prejudiciul cauzat statului fiind îndeajuns de evidentă.

Prin urmare, în speţă se impune analiza întinderii prejudiciului, conform prevederilor art. 1381 şi art. 1385 C. civ., în acord cu dezlegările făcute de Înalta Curte prin cele ce preced."

Aşadar, ambele aspecte criticate de recurenta-pârâtă (lipsa calităţii sale procesuale şi neîntrunirea elementelor răspunderii civile delictuale, dată fiind lipsa prejudiciului) au primit dezlegare definitivă prin decizia de casare şi nu mai pot face obiect al analizei în prezentul recurs, Înalta Curte reţinând în etapa procesuală anterioară faptul că pârâta a desfăşurat o activitate prin care a obţinut beneficii financiare nesupuse niciunei forme de taxare ori impozitare, fapt ce a condus la prejudicierea statului, cauza fiind trimisă instanţei de apel spre rejudecare doar pentru a se stabili, în concret şi cu respectarea dezlegărilor date prin decizia de casare, întinderea prejudiciului conform prevederilor art. 1381 şi art. 1385 C. civ.

În limitele rejudecării după casare şi cu aplicarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în mod legal instanţa de apel a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pe pârâta A. la plata către reclamant a sumei de 112.153 RON, cu titlu de daune materiale, menţinând soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei-pârâte de a fi reanalizate toate probele administrate în faţa instanţei de fond, se reţine că o atare cerinţă este incompatibilă cu natura căii extraordinare de atac a recursului, în cadrul căreia sunt deduse analizei exclusiv motive de nelegalitate. În etapa procesuală a recursului nu poate fi reapreciată situaţia de fapt prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, aspectele vizând stabilirea situaţiei de fapt pe baza probatoriilor administrate în cauză nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv critici de nelegalitate.

Cu toate că a menţionat că ar fi incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurenta-pârâtă nu a formulat în cuprinsul cererii de recurs critici concrete care să se circumscrie acestui caz de casare, arătând doar că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, fără a evidenţia, în mod concret, vreuna dintre aceste ipoteze.

Analizând hotărârea recurată, se constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea exigenţelor art. 425 C. proc. civ., decizia conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Se reţine că, de altfel, contradicţia la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când priveşte argumentele instanţei de judecată, trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situaţii întâlnindu-se, spre exemplu, atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele, netemeinicia, sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

Examinând decizia recurată, se constată că aceasta nu cuprinde considerente contradictorii, drept urmare, nu se poate susţine că instanţa nu a respectat exigenţele de motivare impuse de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.

Împrejurarea că recurenta-pârâtă nu este de acord cu motivarea instanţei de apel, nu echivalează cu o nemotivare sau o motivare contradictorie şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., se constată că acesta a fost formal invocat. Textul legal menţionat prevede că se poate solicita casarea atunci când "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti."

Prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate prin Constituţie şi prin legile organice, şi săvârşeşte, printr-un exces de putere, acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând acestor autorităţi.

În cuprinsul cererii de recurs, astfel cum a fost formulată, nu se identifică nicio critică vizând depăşirea de către instanţă a atribuţiilor judecătoreşti, astfel încât se constată că acest motiv de nelegalitate a fost invocat fără o susţinere pertinentă, reală, argumentată.

Având în vedere toate considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi de pârâta A. împotriva deciziei nr. 508 din 27 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2024.