Rental fees and utilities: limits of clarifying a judgment’s operative part versus completing it under Civil Procedure Code Arts. 443–444

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, solicitând instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 1.238.366,83 RON, reprezentând contravaloarea folosinţei spaţiului şi a facilităţilor pentru perioada 30.08.2014-28.11.2018 şi a sumei de 64.198,41 euro, reprezentând penalităţi de întârziere, conform anexei ataşate.

Ulterior, reclamanta A. a formulat cerere modificatoare prin care a arătat că înţelege să lărgească cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată şi a Direcţiei de Asistenţă Socială, prin reprezentant legal.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin:

Prin sentinţa civilă nr. 79 din 28 ianuarie 2020 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanta A. împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială şi în consecinţă:

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 1.001.756,83 RON şi dobânda legală la această sumă calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 10 iunie 2019.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara:

Prin decizia nr. 31 din 8 martie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis cererile de apel formulate de reclamanta S.C. A. şi de pârâtele Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 79 din 28 ianuarie 2020 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa.

A obligat pe pârâţi la plata către reclamantă a sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei aprilie 2016 - 31.11.2018 precum şi a utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018, pentru imobilul situat în Reşiţa, str. x, jud. Caraş-Severin, la care a adăugat dobânda legală începând cu data de 25 aprilie 2019.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Prin cererea înregistrată la 24 februarie 2023 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, apelanta-reclamantă B. S.A. (denumită anterior S.C. A.) a solicitat îndreptarea erorii materiale şi lămurirea deciziei civile nr. 31 din 8 martie 2021, în ceea ce priveşte cuantumul bănesc al utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018, la plata căruia au fost obligate pârâtele prin dispozitivul hotărârii.

4. Încheierea de îndreptare a erorii materiale:

Prin încheierea din 27 aprilie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei civile nr. 31 din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

A admis cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 31 din 8 martie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, formulată de reclamanta B. S.A. (denumire anterioară S.C. A.).

A lămurit dispozitivul deciziei anterior menţionate, în sensul că prin sintagma "Obligă pârâţii la plata sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei aprilie 2016 - 31.11.2018 precum şi a utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018", Curtea a avut în vedere obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă în cuantum de 780.623 RON, aferente perioadei aprilie 2016 - 31.11.2018 şi la plata utilităţilor în cuantum de 303.915,45 RON pentru perioada 30.08.2014 - 28.11.2018.

5. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva încheierii din 27 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi de pârâta Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa au declarat.

a) Recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa:

Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că reclamanta a solicitat ca instanţa de judecată să se pronunţe asupra pretenţiilor privitoare la plata de utilităţi aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018, aceasta fiind o veritabilă cerere de completare a hotărârii, conform prevederilor art. 444 C. proc. civ., sens în care cererea era tardivă, reclamanta fiind decăzută din termenul prevăzut pentru formularea unei astfel de solicitări.

Instanţa de judecată, cu interpretarea greşită a normelor de drept material, a considerat cererea reclamantei ca fiind o cerere de lămurire a dispozitivului.

Prin cererea de lămurire se poate lămuri întinderea dispozitivului, dar nu în sensul adăugării de sume la obligaţia de plată stabilită definitiv prin decizia nr. 31 din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara. Adăugarea de sume poate face obiectul cererii de completare, supusă termenului de exercitare de 15 zile de la pronunţare, termen cu mult depăşit în cauză.

Este inacceptabil ca prin cererea de lămurire să se adauge sume la obligaţia de plată, după cum precizează prin lămurire instanţa:

"lămureşte dispozitivul în sensul ca prin sintagma "obliga pârâţii, ia plata sumei de 780.632,22 iei reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioade aprilie 2016-31.11.2018 precum şi a utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014-28.11.2018" curtea a avut în vedere obligarea paraţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţa în cuantum de 780.623 RON . . . . . . . . . .şi la plata utilităţilor în cuntum de 303.915.RON".

Recurentul-pârât apreciază că lămurirea dispozitivului este, în fapt, o veritabilă completare a dispozitivului, completare supusa termenului de decădere prevăzut de art. 444 C. proc. civ.

Dispozitivul deciziei civile nr. 31 din 8 martie 2021 nu prevede plata separată a utilităţilor, iar din conţinutul deciziei rezultă cu claritate faptul că suma de 780.623.22 RON cuprinde contravaloarea chiriei şi a utilităţilor în totalitate/cumulat.

Obligarea sa la plata de noi sume de bani şi implicit penalităţi, după doi ani de la rămânerea definitivă a deciziei civile în cauză, ar fi complet în afara normelor de procedura civilă.

În situaţia în care reclamanta ar fi fost nemulţumită de conţinutul deciziei, avea posibilitatea legală de a formula recurs împotriva acesteia, în termenul prevăzut de procedura civilă.

De altfel, reclamanta reia susţinerile din fond şi din apel, privitoare la recunoaşterea utilităţilor de către pârâtă, conform unor drafturi a unei tranzacţii, tranzacţie care nu a mai fost niciodată încheiată între părţi, susţineri care fac obiectul fondului cauzei, eventual a căilor de atac, dar nicidecum a unei cereri de îndreptare eroare materială sau de lămurire dispozitiv.

Concluzionând, solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, în rejudecare, respingerea cererii de îndreptare eroare materială şi de lămurire dispozitiv formulată de reclamantă.

b) Recursul declarat de pârâta Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

În primă instanţă, prin cererea modificatoare a acţiunii, reclamanta a formulat două petite de cerere:

- petitul I prin care a solicitat în principal, pe temei contractual, suma de 1.238.366,83 RON, privitoare la folosinţa şi facilităţile aferente spaţiului închiriat în baza unui contract de închiriere;

- petitul II prin care a solicitat în subsidiar, pe temeiul răspunderii delictuale, suma de 1.238.366,83 RON reprezentând contravaloarea spaţiului şi a facilităţilor aferente pentru perioada 30.08.2014-30.11.2018, precum şi a dobânzilor legale aferente.

Aşa cum se poate observa, reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile băneşti pe două temeiuri diferite, respectiv pe temei contractual şi pe temeiul răspunderii delictuale, reprezentând astfel o contradicţie vădită între cererile, pretenţiile şi temeiul de drept şi motivele de fapt invocate.

În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut temeiul răspunderii delictuale, iar în motivarea deciziei instanţa de apel a reţinut temeiul răspunderii contractuale.

Or, instanţa de apel, admiţând acţiunea pe temei contractual, se impunea implicit şi analizarea competenţei materiale a instanţei de judecată, în această situaţie, instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiu fiind instanţa de contencios administrativ, în speţă fiind aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe de altă parte, solicitarea unor sume de bani pe temei contractual presupune, pe de o parte, existenţa unui contract valabil încheiat între părţile contractante, iar pe de altă parte, indicarea în concret a clauzelor contractuale care să dovedească pretenţiile reclamantei, a modului de executarea sau de neexecutare a contractului etc.

De altfel, aceste aspecte, au fost invocate atât la instanţa de fond, cât şi în apel, solicitând instanţelor ca reclamanta să menţioneze în concret temeiul de drept pe care înţelege să formuleze şi să-şi întemeieze acţiunea, putând fi astfel discutate şi tranşate aspecte legate de cadrul procesual, respectiv competenţa materială a instanţelor, părţile din proces, prescripţia dreptului material la acţiune, existenţa sau inexistenţa unui contract, modul de executare sau neexecutare a contractului, clauzele contractuale care au fost încălcate - în situaţia în care reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe temeiul răspunderii delictuale, se impune analizarea unor aspecte privitoare la fapta ilicită, la existenţa prejudiciului, la existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi producerea prejudiciului etc.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, instanţa de apel reţine în mod corect faptul că a intervenit prescripţia extinctivă: "faţă de aceste dispoziţii legale (art. 2537 pct. 4 şi art. 1521 alin. (1) C. civ.), constatând că pârâţii au fost puşi în întârziere pentru plata datoriei prin intermediul notificării mai sus amintite, comunicate la data de 10.04.2019, stabilindu-se un termen de plată de 15 zile de la comunicare, respectiv 25.04.2019, curtea reţine că toate creanţele locative ale reclamantei cu o vechime mai mare de trei ani anterior datei de 25.04.2019 sunt supuse prescripţiei extinctive".

Instanţa a obligat totuşi pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei cuprinse în intervalul aprilie 2016 - 31.11.2018, deşi a apreciat că toate creanţele locative ale reclamantei cu o vechime mai mare de trei ani anterior datei de 25.04.2019 sunt supuse prescripţiei extinctive, fără a lua în considerare faptul că şi pentru plata utilităţilor a intervenit prescripţia extinctivă, apreciind că acestea trebuie achitate de la data de 30.08.2014 până la data de 28.11.2018.

Pe de altă parte, în motivarea deciziei civile recurate, privitor la plata utilităţilor către reclamantă, Curtea de Apel Timişoara face referire la adresa pârâtei nr. x/21.04.2016, considerând-o ca o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei privitor la achitarea facilităţilor. Or, această adresă se referă la acordul exprimat pentru încheierea unui contract de tranzacţie, urmând ca A. comunice pârâtei defalcat toate cheltuielile referitoare la energie electrică, gaz, apă etc, pe luni calendaristice.

De altfel, chiar şi prin acţiunea introductivă şi prin cererea modificatoare, reclamanta a solicitat, cu titlu de pretenţii, o sumă totală de 1.238.366,83 RON referitoare la "folosinţa şi facilităţile aferente", fără însă a preciza în concret ce reprezintă folosinţa şi ce reprezintă facilităţile aferente, care este cuantumul sumei pentru folosinţă şi care este cuantumul sumei pentru facilităţi, ce reprezintă şi la ce se referă aceste facilităţi, dovezile pe care-şi întemeiază solicitarea sumei respective, invocând doar o factură emisă tot de reclamantă (factura RTCO nr. x/28.11.2018 privind plata utilităţilor), fără a menţiona care este cuantumul defalcat pe fiecare dintre utilităţi, perioada pentru care a fost calculată suma respectivă şi fără a anexa dovezile care stau la baza achitării sumei, respectiv facturile emise de furnizorii de utilităţi.

Or, o simplă adresă de corespondenţă şi o factură emisă de reclamantă nu pot fi reţinute ca o dovadă a pretenţiilor acesteia în justificarea unor creanţe băneşti privitoare la plata unor sume de bani reprezentând utilităţile, atâta timp cât nu sunt anexate dovezile concrete pe care se întemeiază astfel de pretenţii băneşti, respectiv, sume concrete şi defalcate pentru fiecare dintre utilităţi, facturi emise de furnizorii de utilităţi, dovada achitării contravalorii utilităţilor de către reclamantă.

6. Apărările formulate în cauză:

Recurenta-pârâtă Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, comunicată, solicitând admiterea recursului.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, comunicată, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâta Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa, invocând excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenţii au depus răspunsuri la întâmpinări, solicitând respingerea excepţiilor invocate şi a apărărilor formulate de intimata-reclamantă.

7. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (10 iunie 2019), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 9 aprilie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursurilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată, în opinie majoritară, că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prealabil oricărei analize, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursurilor pentru neîncadrarea criticilor, invocată în cuprinsul întâmpinărilor depuse la dosar de intimata-reclamantă B. S.A., se reţine că susţinerile prezentate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa prin cererea de recurs formulată sunt susceptibile de fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar criticile formulate de pârâta Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa pot fi examinate din perspectiva dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Dat fiind că în cuprinsul celor două cereri de recurs se regăsesc critici de natură a fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., se constată că nu se poate aplica sancţiunea prevăzută de art. 489 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte va respinge excepţiile nulităţii recursurilor.

Criticile de nelegalitate se vădesc însă a fi nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta B. S.A. a solicitat îndreptarea erorii materiale şi lămurirea deciziei civile nr. 31 din 8 martie 2021 pronunţată de aceeaşi instanţă, în ceea ce priveşte cuantumul bănesc al utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018, la plata căruia au fost obligate pârâtele prin dispozitivul hotărârii, dispozitiv în cuprinsul căruia s-a consemnat:

"Admite cererile de apel formulate de reclamanta apelantă S.C. A., precum şi de apelantele pârâte Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 79/28.01.2020 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2019, în consecinţă schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa.

Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei aprilie 2016 - 31.11.2018 precum şi a utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018, pentru imobilul situat în Reşiţa, str. x, jud. Caraş-Severin, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 25.04.2019.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate."

În motivarea cererii de îndreptare/lămurire, reclamanta a arătat că echivalentul bănesc al utilităţilor nu a fost indicat de Curtea de Apel Timişoara în dispozitivul deciziei nr. 31/2021 (unde s-a menţionat doar obligaţia de plată a utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018), astfel încât reprezentanţii pârâtelor obligate la plată au pretextat că, fiind instituţie publică controlată de Curtea de Conturi, nu pot achita decât sumele indicate în cifre în dispozitiv. Mai mult, pârâtele neagă că ar avea de achitat contravaloarea utilităţilor pentru perioada 30.08.2014-28.11.2018, anume 303.915,45 RON (conform facturii x din 28.11.2018 ce constituie probatoriu în dosar - fila x, utilităţile fiind recunoscute drept datorate prin adresele regăsite la dosar).

Prin încheierea din 27 aprilie 2023 (ce face obiect al analizei în prezenta cale de atac), Curtea de Apel Timişoara a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei civile nr. 31 din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi a admis cererea de lămurire a dispozitivului aceleiaşi decizii.

A lămurit dispozitivul deciziei anterior menţionate, în sensul că prin sintagma "Obligă pârâţii la plata sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei aprilie 2016 - 31.11.2018 precum şi a utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018", Curtea a avut în vedere obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă în cuantum de 780.623 RON, aferente perioadei aprilie 2016 - 31.11.2018 şi la plata utilităţilor în cuantum de 303.915,45 RON pentru perioada 30.08.2014 - 28.11.2018.

Prin recursul declarat împotriva încheierii din 27 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa formulează critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a arătat că, interpretând greşit normele de drept material, instanţa a calificat cererea reclamantei ca fiind o cerere de lămurire a dispozitivului, fără a ţine cont de faptul că, prin adăugarea unei sume la obligaţia de plată stabilită definitiv prin decizia nr. 31 din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, cererea formulată reclamantă este o veritabilă cerere de completare a hotărârii, conform prevederilor art. 444 C. proc. civ.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. reglementează instituţia completării dispozitivului unei hotărâri în situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Însă, pentru a fi incidente aceste dispoziţii, este necesar, ca o condiţie sine qua non, să existe omisiunea instanţei în ceea ce priveşte nepronunţarea asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

În cauză, în considerentele deciziei instanţa a reţinut că: "În ceea ce priveşte cuantumul contravalorii folosinţei şi al utilităţilor aferente spaţiului închiriat, curtea reţine că, deşi nu a operat tacita relocaţiune a contractului de închiriere nr. x/30.08.2011, începând cu data de 30.08.2014 pârâţii au continuat să folosească spaţiul închiriat în baza unei noi convenţii cu locatorul, nematerializate în scris, pe o durată nedeterminată, în acord cu dispoziţiile art. 1781 C. civ., potrivit cărora contractul de locaţiune se consideră încheiat îndată ce părţile au convenit asupra bunului şi asupra preţului.

Având în vedere, aşa cum am arătat mai sus, raportările explicite ale pârâţilor, după data de 30.08.2014, la contractul nr. x/01/1930/30.08.2011, curtea constată că în mod corect prima instanţă a stabilit cuantumul contravalorii folosinţei spaţiului aflat în proprietatea reclamantei şi a utilităţilor aferente prin raportare la contractul de închiriere iniţial, astfel încât, din acest punct de vedere, susţinerile pârâţilor din cererile de apel referitoare la cuantumul sumelor pretinse de către reclamantă sunt neîntemeiate.

(...) Drept urmare curtea constată că pârâţii pot fi obligaţi la plata către reclamantă a sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei cuprinse doar în intervalul aprilie 2016 - 31.11.2018.

Nu acelaşi lucru se poate reţine şi cu privire la întreruperea termenului de prescripţie în ceea ce priveşte plata utilităţilor începând 30.08.2014. Astfel, în acord cu prima instanţă, curtea va avea în vedere răspunsul către reclamantă al Direcţiei de Asistenţă Socială materializat prin adresa nr. x/21.04.2016 (...)

(. . . . . . . . . .) Se poate astfel conchide că pârâţii au recunoscut faptul că au înregistrat cheltuieli cu privire la utilităţi ulterior datei de 30.08.2014, acceptând plata acestora, cu precizarea că solicită atât o prezentare defalcată a acestora pe fiecare lună, cât şi una cumulată, ceea ce semnifică o recunoaştere a creanţei reclamantei în ceea ce priveşte contravaloarea utilităţilor începând cu data de 30.08.2014, fiind aşadar incidentă întreruperea termenului de prescripţie al dreptului reclamantei în a cere plata acestor utilităţi.

În consecinţă, curtea constată, în acord cu prima instanţă, că pârâţii vor fi obligaţi la plata către reclamantă a utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018."

Faptul că în considerentele hotărârii au fost analizate distinct şi au fost validate aspectele reţinute de primă instanţă cu privire la obligarea pârâţilor la plata utilităţilor, dar nu s-a specificat în dispozitiv suma exactă la care aceştia vor fi obligaţi, nu constituie o omisiune de natura celor care pot fi supuse procedurii instituite prin dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. privind completarea deciziei.

Înalta Curte subliniază faptul că se poate recurge la procedura completării hotărârii numai atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, aşadar numai în caz de minus petita, situaţie care nu se verifică în speţă întrucât în dispozitivul deciziei există menţionată soluţia cu privire la capătul de cerere vizând plata utilităţilor, capăt de cerere care, de altfel, astfel cum anterior s-a evidenţiat, a fost analizat distinct în cuprinsul considerentelor hotărârii.

Aşadar, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare atât dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ. ce reglementează completarea hotărârii, cât şi a prevederilor art. 443 C. proc. civ. ce vizează procedura de lămurire a înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului - procedură la care se recurge în cazul în care dispozitivul nu este suficient de clar, ceea ce generează dificultăţi la executare, situaţie care se regăseşte în speţa dedusă judecăţii.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, din cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 31 din 8 martie 2021 rezultă cu claritate faptul că suma de 780.623.22 RON cuprinde doar contravaloarea chiriei, aspect ce reiese din fraza existentă în penultima pagină a deciziei: "Drept urmare curtea constată că pârâţii pot fi obligaţi la plata către reclamantă a sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei cuprinse doar în intervalul aprilie 2016 - 31.11.2018."

Un ultim aspect al criticilor formulate de recurentul-pârât face referire la faptul că, în situaţia în care reclamanta ar fi fost nemulţumită de conţinutul deciziei, avea posibilitatea legală de a formula recurs, în termenul prevăzut de procedura civilă.

Această susţinere a părţii eludează dispoziţiile art. 445 C. proc. civ., ce prevăd că "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444". Dispoziţiile redate stabilesc, implicit, şi ordinea în care se poate recurge la aceste căi procedurale, procedura specială instituită prin art. 442-444 C. proc. civ. având prioritate.

Reiese, aşadar, că partea interesată nu are un drept de opţiune între a declara apel sau recurs ori a recurge la procedurile reglementate prin art. 442-444 C. proc. civ., calea de atac prin care sunt formulate critici în legătură cu aspecte ce ţin de îndreptare, lămurire ori completare urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. Cu atât mai mult, întrucât limitarea textului de lege anterior redat se referă numai la folosirea apelului şi recursului, în caz de minus petita partea ar avea alegerea între completarea hotărârii şi revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În final, se impune a se menţiona faptul că, deşi recurentul-pârât a indicat ca temei de drept al căii extraordinare de atac şi pct. 7 al art. 488 C. proc. civ., în cererea de recurs nu se identifică nicio critică de natură a atrage incidenţa acestui caz de casare ce vizează încălcarea autorităţii de lucru judecat. Referitor la acest aspect, se impune a fi menţionat doar că cererea de lămurire este o cerere incidentală prevăzută de C. proc. civ., de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se urmăreşte, care se formulează aşadar în cadrul aceluiaşi proces, pe când autoritatea de lucru judecat reglementează faptul că o problemă juridică deja soluţionată în cadrul unui litigiu, printr-o hotărâre judecătorească, nu mai poate face obiectul unui nou litigiu având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Pentru toate considerentele expuse, se constată caracterul nefondat al criticilor formulate de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Reşiţa.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa, se constată că un prim motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., face referire la faptul că hotărârea instanţei de apel ar fi fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii. În susţinerea criticii, recurenta-pârâtă a arătat că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile băneşti pe două temeiuri diferite, respectiv pe temeiul răspunderii delictuale (menţionat în considerentele sentinţei primei instanţe) şi pe temei contractual (reţinut în motivarea deciziei instanţei de apel). Or, admiţând acţiunea pe temei contractual, se impunea ca instanţa de apel să analizeze implicit şi competenţa materială, în această situaţie, instanţa competentă să soluţioneze litigiul fiind, în aprecierea recurentei, instanţa de contencios administrativ.

Aceste susţineri ale recurentei-pârâte, astfel cum au fost formulate, reprezintă în fapt critici ale hotărârii pronunţate de instanţa de apel (definitivă prin nerecurare), a cărei lămurire se solicită. Or, Înalta Curte nu este învestită cu soluţionare unui recurs declarat împotriva deciziei civile nr. 31 din 8 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, ci calea extraordinară de atac vizează soluţia pronunţată cu privire la cererea de lămurire a acestei decizii, cerere care, astfel cum anterior s-a arătat, are caracter incidental şi este de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se urmăreşte, astfel cum în mod desluşit dispune art. 443 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă precizează că aceste aspecte au fost invocate atât la instanţa de fond, cât şi în apel. Or, chestiunea temeiului de drept a acţiunii principale şi implicit a competenţei de soluţionare a acesteia nu poate fi tranşată cu ocazia soluţionării cererii incidentale de lămurire a dispozitivului unei hotărâri definitive prin nerecurare.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei cuprinse în intervalul aprilie 2016 - 31.11.2018, deşi a apreciat că toate creanţele locative ale reclamantei cu o vechime mai mare de trei ani anterior datei de 25.04.2019 sunt supuse prescripţiei extinctive, fără a lua în considerare faptul că şi pentru plata utilităţilor a intervenit prescripţia extinctivă, apreciind că acestea trebuie achitate de la data de 30.08.2014 până la data de 28.11.2018.

Înalta Curte constată că şi aceste critici formulate de parte, ce fac referire la faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, vizează în fapt considerentele deciziei civile nr. 31 din 8 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, iar nu considerentele încheierii de lămurire a dispozitivului ce face obiect al analizei în prezenta cale de atac.

În mod deloc contradictoriu şi făcând o legală aplicare a normelor de drept material, instanţa a lămurit dispozitivul hotărârii, arătând că în cuprinsul deciziei civile nr. 31 din 8 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara au fost analizate separat capetele de cerere care vizau contravaloarea lipsei de folosinţă şi, respectiv, cuantumul penalităţilor. În ceea ce priveşte plata utilităţilor, instanţa a reţinut că, prin cererea de apel, pârâţii nu au contestat cuantumul acestor pretenţii, astfel încât instanţa de apel a validat soluţia pronunţată de prima instanţă acestui capăt de cerere - obligarea pârâţilor la plata utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018, al căror cuantum a fost stabilit ca fiind de 303.915,45 RON.

Având în vedere toate considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în opinie majoritară, urmează a respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Respinge excepţiile nulităţii recursurilor, invocate de intimata-reclamantă B. S.A..

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi de pârâta Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa împotriva încheierii din 27 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2024.

Cu opinie separată:

Respinge excepţiile nulităţii recursurilor, invocate de intimata-reclamantă B. S.A..

Admite recursurile declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi de pârâta Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa împotriva încheierii din 27 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Opinia separata vizează soluţia de respingere a excepţiei nulităţii recursurilor, invocate de intimata-reclamant B. S.A.., şi de admitere a recursurilor declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi de pârâta Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa împotriva încheierii din 27 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, are în vedere următoarele aspecte ce rezultă fără posibilitate de echivoc din cererea de lămurire formulată de reclamantă raportat la dispozitivul deciziei civile nr. 31/08.03.2021 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosarul nr. x/2019, şi la dispoziţiile legale ce reglementează cererea de lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti.

Cum în cauză a fost invocată excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., opinia separată urmează a analiza cu prioritate excepţia în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din această perspectivă, opinia separată reţine că motivele de recurs dezvoltate conţin critici propriu -zise în ce priveşte hotărârea recurată, critici ce se circumscriu dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care excepţia nulităţii recursului urmează a fi respinsă.

În raport de litigiul derulat între părţi în dosarul nr. x/2019, opinia separată reţine că prin sentinţa civilă nr. 79/28.01.2020 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2019, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A. împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Serviciul Public "Direcţia de Asistenţă Socială" şi, în consecinţă au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 1.001.756,83 RON şi dobânda legală la această sumă calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 10.06.2019.

Sentinţa civilă nr. 79/28.01.2020 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2019, a fost schimbată în parte prin decizia civilă nr. 31/8.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara prin care s-a dispus admiterea cererilor de apel formulate de reclamanta apelantă S.C. A., precum şi de apelantele pârâte Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 79/28.01.2020 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. x/2019, în sensul că a fost admis[ în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa, fiind obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei aprilie 2016 - 31.11.2018 precum şi a utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018, pentru imobilul situat în Reşiţa, str. x, jud. Caraş-Severin, la care s-a adăugat dobânda legală începând cu data de 25.04.2019, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Prin cererea înregistrată la data de 24.02.2023, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta apelantă B. S.A. (denumire anterioară S.C. A.) a solicitat îndreptarea erorii materiale/lămurire strecurată în decizia civilă 31/08.03.2021 în ceea ce priveşte cuantumul bănesc al utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018 la plata căruia pârâtele au fost obligate prin dispozitiv.

Prin încheierea din 27 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019 a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 31/08.03.2021 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosarul nr. x/2019, cerere formulată de reclamanta apelantă B. S.A. (denumire anterioară S.C. A.), în sensul că prin sintagma "Obligă pârâţii la plata sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei aprilie 2016 - 31.11.2018 precum şi a utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018" curtea a avut în vedere obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă în cuantum de 780,623 RON, aferente perioadei aprilie 2016 - 31.11.2018 şi la plata utilităţilor în cuantum de 303.915,45 RON pentru perioada 30.08.2014 - 28.11.2018".

Examinând dispozitivul deciziei civile nr. 31/8.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara prin care s-a dispus admiterea cererilor de apel formulate de reclamanta apelantă S.C. A., precum şi de apelantele pârâte Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa prin care s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa, fiind obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei aprilie 2016 - 31.11.2018 precum şi a utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018, în raport de cererea de lămurire a acestuia, precum şi în raport de dispoziţiile ce reglementează instituţia lămuririi dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti art. 443 C. proc. civ., opinia separată reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 443 C. proc. civ. prevăd că "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice".

Opinia separată reţine că procedura lămuririi dispozitivului hotărârii a fost pusă la dispoziţia părţii interesate atunci când, din culpa instanţei, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăţi în executare.

Din analiza acestui text de lege rezultă că, ori de câte ori dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti este neclar sub aspectul înţelesului, întinderii sau aplicării sale ori cuprinde dispoziţii potrivnice, partea interesată poate sesiza instanţa care a pronunţat hotărârea cu o cerere de lămurire a dispozitivului. Prin lămurirea hotărârii nu poate fi însă modificat dispozitivul ei.

Astfel, partea care apelează la procedura reglementată de art. 443 alin. (1) C. proc. civ. nu poate obţine lămurirea prin modificarea dispozitivului hotărârii, ci doar clarificarea măsurilor dispuse de instanţă sau înlăturarea măsurilor potrivnice din cuprinsul dispozitivului, iar lămurirea dispozitivului nu poate fi făcut decât prin raportare la cadrul legal avut în vedere de instanţa de judecată.

Pornind de la aceste consideraţii, opinia separata constată că, deşi petenta s-a prevalat de mijlocul procedural reglementat de art. 443 alin. (1) C. proc. civ. pentru lămurirea deciziei civile nr. 31/8.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a dispus admiterea cererilor de apel formulate în cauză, instanţa prin încheierea din 27 aprilie 2023 a procedat la o analiză pe fond a pretenţiilor reclamantei, modificând dispozitivul deciziei în condiţiile în care instanţa în argumentarea soluţiei adoptate a reţinut că "întrucât prin cererea de apel pârâţii nu au contestat cuantumul acestor din urmă pretenţii ci au criticat soluţia primei instanţe doar sub aspectul prescripţiei, curtea a arătat în mod expres că este de acord cu soluţia dată de prima instanţă acestui capăt de cerere, în sensul obligării pârâţilor la plata utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018, al căror cuantum este de 303.915,45 RON".

Cum prin lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi modificat dispozitivul hotărârii, opinia separată reţine încălcarea nu numai a dispoziţiilor art. 443 C. proc. civ., dar şi a dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât instanţa analizează raporturile juridice dintre părţi pe fondul cauzei prin raportare la motivele de apel formulate în cauza şi în raport de pretenţiile solicitate, situaţie inadmisibilă în ce priveşte condiţiile de admisibilitate a unei cereri de lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti.

Că, în cauză instanţa a modificat dispozitivul deciziei civile nr. 31/8.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara prin admiterea cererii de lămurire astfel cum a fost dispusă prin încheierea din 27 aprilie 2023, rezultă fără posibilitate de echivoc din faptul că deşi prin decizia enunţată urmare a admiterii apelului pârâţilor a fost stabilită suma de 780.623,22 RON, totuşi ca urmare a lămuririi dispozitivului prin încheierea din 27 aprilie 2023, rezultă că suma la care este obligat pârâtul însumează 1.084538,67 RON, din care,,780,623,22 RON, aferente perioadei aprilie 2016 - 31.11.2018 şi suma de 303.915,45 RON plata utilităţilor pentru perioada 30.08.2014 - 28.11.2018" ceea ce în total ar însemnă chiar un cuantum mult mai mare decât a fost acordat prin sentinţa de fond, în condiţiile în care la fond cuantumul acordat a fost doar de 1.001.756,83 RON.

Din perspectiva celor expuse, opinia separată reţinând încălcarea dispoziţiilor art. 443 şi 425 lit. b) C. proc. civ., precum şi faptul că prin modalitatea dispusă prin încheierea de şedinţă din 27 aprilie 2023, instanţa a procedat efectiv la o completare a dispozitivului şi nu la o lămurire a dispozitivului hotărârii cu depăşirea limitelor învestirii, opinia separată reţine că soluţia legală ce se impunea viza admiterea recursurilor declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi de pârâta Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa împotriva încheierii din 27 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în temeiul art. 497 C. proc. civ.