Appeal annulled as void for challenging only factual findings, not legal error, after director's contract revocation upheld.

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi, R.A. Aeroportul Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Hotărârii nr. 45/24.06.2019 a R.A. Aeroportul Iaşi privind revocarea contractului de mandat nr. x/14.05.2018, iar cu caracter subsidiar, obligarea R.A. Aeroportul Iaşi la plata de daune-interese, potrivit art. 18 alin. (3) din contractul de mandat nr. x/14.05.2018, coroborat cu art. 2032 alin. (1) teza I C. civ. şi art. 30 alin. (8) din O.U.G. nr. 109/2011. S-au solicitat şi cheltuieli de judecată.

Pârâtul Consiliul Judeţean Iaşi a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Pârâta R.A. Aeroportul Iaşi a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive faţă de primul capăt de cerere. Totodată, a mai invocat şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată.

Pârâta a invocat şi excepţia inadmisibilităţii capătului 2 de cerere.

Pârâtul Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26.03.2020, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean Iaşi, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi şi R.A. Aeroportul Iaşi, a respins excepţia prematurităţii formulării cererii, invocată de pârâta R.A. Aeroportul Iaşi, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind capătul întâi de cerere, invocată de pârâtul Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi şi a calificat excepţiile inadmisibilităţii cererii, invocate de pârâţii Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi şi R.A. Aeroportul Iaşi, ca fiind apărări de fond, ce vor fi analizate ca atare ulterior.

Prin sentinţa civilă nr. 851/2020, pronunţată în şedinţa publică de la 16 iulie 2020 de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Iaşi, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi şi R.A. Aeroportul Iaşi.

Prin decizia nr. 258/13 mai 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 851/16.07.2020, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, sentinţă pe care o schimba în parte; a admis în parte acţiunea formulată de A., în contradictoriu cu RA Aeroportul Iaşi şi Consiliul de Administraţie al RA Aeroportul Iaşi, şi a obligat pârâtul RA Aeroportul Iaşi la plata în favoarea reclamantei A. a sumei de 8.000 RON cu titlu de daune-interese.

S-au păstrat restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin deciziei.

A fost obligat intimatul RA Aeroportul Iaşi la plata în favoarea apelantei A. a sumei de 252,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecata în apel.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta A. şi pârâtul R.A. Aeroportul Iaşi.

Prin decizia nr. 904, pronunţată la data de 05 aprilie 2022, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 258 din 13 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă. A admis recursul declarat de pârâţii RA Aeroportul Iaşi şi Consiliul de Administraţie al RA Aeroportul Iaşi împotriva deciziei civile nr. 258 din 13 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă. A casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

În rejudecare, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 110 din 2 martie 2023, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 851/2020, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă la data de 16.07.2020.

Împotriva acestei decizii, la 5 iunie 2023, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

Arată că decizia civilă a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2031, 2032 C. civ., O.U.G. nr. 109/2021 şi prevederile contractului de mandat.

În raport de decizia instanţei de apel, care reţine că nu a fost criticată soluţia primei instanţe cu privire la primul capăt de cerere, arată că prin cererea de apel au fost prezentate numeroase argumente în sprijinul admiterii şi acestui petit.

Din modul de argumentare a cererii de apel consideră că a criticat soluţia instanţei de fond privind capătul principal din cerere, iar judecătorul nu a exercitat un rol activ, trecând cu uşurinţă peste argumentele pe care le-a adus în susţinerea cererii, în baza cărora putea să califice în mod corect aceste susţineri ca fiind motive de apel sau critici ale sentinţei de fond. Astfel, era necesar ca instanţa să analizeze întregul conţinut al apelului şi să califice motivele de apel formulate greşit, dar fundamentate corect, în raport de situaţia de fapt.

Arată că dreptul mandantului de revocare trebuie exercitat în strictă conformitate cu dispoziţiile contractuale şi legale, în sensul că revocarea trebuie să intervină numai în mod întemeiat, cu justă cauză, fiind necesară temperarea deciziei acţionarilor care, chiar dacă au posibilitatea revocării ad nutum a directorilor ori administratorilor, trebuie să o facă cu rezervă şi o anumită chibzuinţă.

Din analiza sintagmei "revocare fără justă cauză" rezultă că legiuitorul a condiţionat posibilitatea revocării ad nutum de dovedirea de către mandant în prealabil a justeţei cauzei de revocare, existenţa, în realitate, a motivelor expuse în Raportul de evaluare nr. x/16.05.2019 şi Raportul de evaluare nr. x/20.06.2019. În lipsa unei motivări punctuale care să conţină o analiză temeinică a nerespectării fiecărei atribuţii în parte, se prezumă că revocarea a fost dispusă ad nutum, fără justă cauză, prezumţie care va trebui combătută de către societate în eventualitatea unui litigiu.

În cele două rapoarte, nu s-a dovedit într-un mod clar şi fără niciun dubiu culpa recurentei. Or, toate aceste elemente conduc spre concluzia că nu se poate reţine că decizia intimaţilor nu este rodul arbitrariului ori al aplicării unor criterii subiective, străine de obligaţiile contractuale.

Arată că din rapoartele de evaluare a directorilor Regiei Autonome a rezultat îndeplinirea în procent de 109% a indicatorilor manageriali asumaţi în mod colectiv de către membrii Consiliului de Administraţie.

De asemenea, critică decizia recurată din perspectiva lipsei motivării hotărârii privind modalitatea derulării şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 22 mai 2019 de către de către instanţa de control judiciar şi faptul că instanţa a constatat lipsite de relevanţă susţinerile recurentei.

Învederează încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Regiei Autonome Aeroportul Iaşi aprobat prin H.C.J. nr. 67/22.03.2019, şedinţa Adunării Generale din data de 24.06.2019 a R.A. Aeroportul Iaşi fiind nestatutară întrucât la şedinţă nu au participat jumătate plus unu din numărul membrilor Consiliului de Administraţie.

În ceea ce priveşte revocarea mandatului fără o justă cauză arată că şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de angajator cu diligenţă, rigurozitate şi bună-credinţă.

Evaluarea recurentei nu s-a realizat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011. Arată că la data evaluării se afla în incapacitate temporară de muncă, iar evaluarea a fost realizată de un subaltern.

Precizează că mandantul avea conform art. 2030 lit. a) C. civ. posibilitatea să revoce mandatul chiar înainte de împlinirea termenului, ceea ce a şi făcut. Procedând în acest fel, în speţă devin incidente dispoziţiile art. 2.032 C. civ., în raport de care revocarea se consideră a fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori de forţă majoră. În speţă nu s-a invocat un caz fortuit ori de forţă majoră şi, contrar celor reţinute de instanţa de control judiciar prin probele depuse la dosarul cauzei şi a celor sustinute în prezentul litigiu, a fost răsturnată prezumţia de veridicitate a celor două rapoarte şi, pe cale de consecinţă, nu există un caz de culpă a recurentei. Prin urmare, suntem în prezenţa unui caz de revocare nejustificată a mandatului, iar mandantul este obligat să repare prejudiciul suferit de mandatar în executarea mandatului, devenind incidente dispoziţiile art. 18 pct. 3 coroborat cu art. 5 alin. (1). din contract.

Această clauză reprezintă o formă de evaluare convenţională anticipată a daunelor interese cuvenite mandatarului în cazul revocării fără justă cauză a contractului de către Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi şi are valoarea unei clauze penale în sensul art. 1538 alin. (1) C. civ. prin care părţile au stabilit anticipat valoarea prejudiciului suferit de mandatar în executarea mandatului în cazul în care mandantul decide să revoce mandatul înainte de împlinirea termenului. Clauza îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege, fiind valabil asumată de către ambele părţi. Creanţa astfel stabilită este certă şi lichidă - valoarea clauzei penale este expres arătată în contract şi nu depinde de măsura în care mandatarul şi-a îndeplinit obligaţiile. În lipsa unui termen stipulat în contract, de la momentul revocării mandatului creanţa este şi exigibilă.

În privinţa cuantumului acestor daune, când revocarea ad nutum intervine fără justă cauză, criteriul principal îl constituie valoarea remuneraţiei pe perioada contractuală rămasă.

Când revocarea survine fără justă cauză, mandatarul este îndreptăţit la daune -interese - cuantumul acestor daune a fost evaluat în mod anticipat de către părţi ca fiind daune interese, respectiv o indemnizaţie fixă lunară prevăzută de art. 5 alin. (1) ce i s-ar fi cuvenit mandatarului de la data încetării contractului prin revocare şi până la finalul mandatului.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite şi va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Scopul recursului transcede, aşadar, interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea şi argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluţia pronunţată de instanţa de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigenţe legale, întrucât recurenta expune situaţia de fapt ce a generat litigiul dedus judecăţii, dar nu dezvoltă critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate.

Ca o primă chestiune, recurenta critică decizia instanţei de apel apreciind că aceasta a reţinut în mod greşit că nu au fost dezvoltate critici prin memoriul de apel împotriva primului petit al cererii introductive de instanţă, fiind astfel încălcat art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă s-a mulţumit să copieze un fragment din considerentele deciziei recurate şi parte din motivele de apel expuse cu privire la acest capăt de cerere.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că, în ceea ce priveşte capătul de cerere principal, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 45/24.06.2019, în raport de care se critică neanalizarea motivelor ce au stat la baza solicitării de anulare constând în nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la componenţa Consiliului de administraţie, la convocarea acestuia şi la cvorumul necesar pentru luarea hotărârii, precum şi cele referitoare la revocarea contractului de mandat, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că prin calea de atac devolutivă reclamanta nu a înţeles să critice soluţia primei instanţe cu privire la aceste aspecte, motiv pentru care nu s-a impus realizarea unei astfel de analize.

Din analiza cererii de apel, contrar celor susţinute de către reclamantă, rezultă că aceasta nu a dezvoltat niciun fel de critici cu privire la considerentele instanţei de fond relativ la motivele de anulare a Hotărârii nr. 45/24.06.2019 întrucât nu au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la componenţa Consiliului de administraţie, la convocarea acestuia şi la cvorumul necesar pentru luarea hotărârii, precum şi cele referitoare la revocarea contractului de mandat, chestiunea tranşată fiind, astfel, definitivă.

De asemenea, Curtea a reţinut faptul că, prin decizia de casare nr. 904/05.04.2022, Înalta Curte de Casaţie a constatat, din perspectiva imposibilităţii juridice de reevaluare în recurs a naturii juridice a contractului încheiat între părţile contractante, corectitudinea soluţiei instanţei de apel de respingere a capătului de cerere vizând anularea Hotărârii nr. 45/2019 a intimatului Consiliul de Administraţie al RA Aeroportul Iaşi, hotărâre care "reprezintă o aplicare corectă a prevederilor art. 2301 alin. (1) C. civ. privind contractul de mandat: Condiţiile revocării - (1) Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil".

Însă, Curtea a procedat în continuare la analiza considerentelor expuse de prima instanţă cu privire la lipsa caracterului intempestiv al revocării mandatului, observând că motivarea expusă de Tribunalul Iaşi este pertinentă, având în vedere că Raportul nr. x/16.05.2019, prin care Directorul General B. a solicitat Consiliului de Administraţie să analizeze oportunitatea şi legalitatea menţinerii sau revocării mandatului Directorului economic C., conform art. 18 aliniatul 1 lit. b), a) fost adus la cunoştinţa reclamantei sub semnătură de primire şi a fost supus analizei Consiliului de Administraţie în cadrul şedinţei C.A. din data de 20.05.2019, iar, prin Hotărârea nr. 45/24.06.2019 a Consiliului de Administraţie, prin care a fost revocat contractul de mandat nr. x/14.05.2018, i s-a acordat mandatarului un termen de preaviz de 15 zile calendaristice.

Prin urmare, se constată că, în cauză, instanţa de apel a analizat aspectele invocate de către recurentă prin cererea de apel ("faţă de cele prezentate mai sus reiterez faptul că revocarea mea a fost intempestivă, abuzivă şi fără a mi se da dreptul la apărare"), cu respectarea principiului devolutiv al apelului, în limitele învestirii sale şi al disponibilităţii, astfel că aspectele prezentate în cuprinsul memoriului de recurs nu vizează în mod direct cele statuate de prima instanţă de control judiciar.

Într-o critică ulterioară, ce se întinde pe paginile 6 - 9 din memoriul de recurs, recurenta-reclamantă arată că hotărârea instanţei de apel nu este motivată în ceea ce priveşte modalitatea de derulare a şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 22 mai 2019 întrucât Consiliul de Administraţie nu a avut componenta reglementată de lege.

Se reţine faptul că, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut faptul că nu a fost învestită de către reclamantă, pe calea apelului, cu analiza nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la componenţa Consiliului de administraţie. Nefiind dezvoltate astfel de critici, instanţa nu se putea pronunţa cu privire la acestea, în condiţiile în care art. 477 din C. proc. civ. prevede că "instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant", astfel că dezvoltarea în recurs a acestor critici, în condiţiile în care nu au fost invocate în condiţii procedurale, nu sunt apte să învestească în mod legal instanţa de recurs.

În ceea ce priveşte critica privind revocarea mandatului fără o justă cauză, se constată că recurenta-reclamantă reia situaţia de fapt şi mijloacele de probă, pe care le expune la paginile 9 - 11 din memoriul de recurs, fără însă a indica, în concret, care este norma de drept material încălcată sau aplicată greşit de instanţa de apel, aspect de natură să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte reţine că motivele de recurs invocate de către reclamantă nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., din moment ce critică modalitatea în care au fost coroborate mijloacele de probă, susţinând că instanţa de apel nu le-a interpretat coroborat şi a dat eficienţă susţinerilor intimatului-pârât.

Cum recursul este calea extraordinară de atac de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie, rezultă că faptele sunt stabilite în mod suveran de către instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică, pe baza hotărârii recurate, modalitatea în care au fost aplicate de către instanţa de apel normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor recursului.

În cauză, se constată că toate argumentele invocate prin memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei recurate, neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că recursul este nul, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pe calea acestei căi extraordinare de atac partea interesată neputând invoca orice fel de nemulţumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate dintre cele enumerate la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea intimatei-pârâte R.A. Aeroportul Iaşi de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 353 RON achitată în recurs, Înalta Curte reţine că, în acest ciclu procesual, intimata nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, neachitând nicio taxă de timbru, dată fiind calitatea acesteia de intimată.

Referitor la taxa judiciară de timbru în cuantum de 353 de RON, achitată în primul ciclu procesual, în faza recursului, prin decizia nr. 904 din 5 aprilie 2022, Înalta Curte a admis recursul declarat de intimată şi a trimis cauza spre rejudecare. Prin urmare, asupra cheltuielilor de judecată în cuantum de 353 de RON trebuia să se pronunţe instanţa de apel, cu ocazia rejudecării. Cum această cerere nu a fost soluţionată prin decizia nr. 110 din 2 martie 2023, partea avea deschisă calea cererii de completare a dispozitivului. În lipsa parcurgerii procedurii reglementate de dispoziţiile art. 444 din C. proc. civ., aceasta nu poate solicita, direct în recurs, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 353 de RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 110 din 2 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă R.A. Aeroportul Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2024.