Civil liability for unlicensed gambling: exclusion of hypothetical damages for statutory minimum machine counts against natural persons.

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, în data de 24 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a chemat în judecată pe pârâţii A. şi B., solicitând obligarea acestora la plata unei despăgubiri în sumă de 1.080.279 RON, în baza dispoziţiilor art. 1357 şi următoarele C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licenţă şi respectiv autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot-machine, taxe datorate şi neachitate către bugetul statului.

Suma de 1.080.279 RON datorată Statului Român este formată din: 88.186 RON - taxa aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc; 859.814 RON - taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc; 132.279 RON - taxa de viciu.

Prin sentinţa civilă nr. 1770 din 02 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Craiova a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de către reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud Vest, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., în favoarea Tribunalului Dolj, secţia I civilă.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în primul ciclu procesual

Pe rolul Tribunalului Dolj, cauza a fost înregistrată, în urma declinării, sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 46 din 25 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de către reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud Vest, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. şi a obligat reclamantul la plata sumei de 1000 RON către pârâtul A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud Vest.

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 272 din 27 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de către apelantul-reclamant Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, împotriva sentinţei civile nr. 46/25.01.2021, pronunţate de către Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

I.4. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 139 din 14 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud Vest, în contradictoriu cu pârâţii B. şi A., au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 25.000 RON reprezentând taxa aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi la plata sumei de 40.000 RON reprezentând taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, pentru 5 aparate de tip slot-machine şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel apelantul-pârât A. şi apelantul-reclamant Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

I.5. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 141 din 10 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul formulat de către apelantul-pârât A., împotriva sentinţei civile nr. 139 din data de 14.03.2022, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu apelantul-reclamant Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi cu intimatul-pârât B., ca nefondat. A admis apelul formulat de către reclamantul-apelant Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, împotriva sentinţei civile nr. 139 din data de 14.03.2022, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu apelantul-pârât A. şi cu intimatul-pârât B.; a schimbat în parte, sentinţa civilă apelată în sensul că: a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc în contradictoriu cu pârâţii A. şi B.; a obligat pârâţii în solidar, la plata către reclamant a sumei totale de 154.325,50 RON (din care suma de 88.186 RON reprezintă taxă pentru licenţă de exploatare, suma de 57.320,90 RON reprezintă taxă pentru autorizaţie de exploatare şi suma de 8.818,60 RON reprezintă taxă de viciu); a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate.

I.6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 141 din 10 aprilie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2020, de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a sentinţei recurate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, în sensul obligării intimaţilor-pârâţi la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1.080.279 RON către reclamant, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.

Recurentul-reclamant a invocat drept motiv de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instanţa de apel interpretând greşit o normă juridică aplicabilă în speţă şi adoptând o interpretare greşită a prevederilor legale.

Astfel, a învederat că în mod greşit reglementările ce privesc numărul minim de aparate au fost înlăturate de instanţa de fond şi instanţa de apel, prin neraportarea prevederilor speciale la prevederile care reglementează răspunderea civilă, instituţie juridică alcătuită din totalitatea normelor de drept prin care se reglementează obligaţia oricărei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractuală sau contractuală ori pentru care este chemată de lege să răspundă.

În continuare a procedat la prezentarea situaţiei de fapt, a considerentelor instanţei de apel, făcând totodată, şi o amplă prezentare a activităţii sale şi a dispoziţiilor legale care o reglementează, insistând asupra împrejurării că administrează monopolul de stat asupra organizării şi exploatării activităţii de jocuri de noroc.

În ceea ce priveşte cauza de faţă, recurentul-reclamant a învederat că intimaţii-pârâţi au ignorat prevederile legale, respectiv faptul că orice persoană fizică care doreşte să desfăşoare activităţi de jocuri de noroc poate să se constituie ca persoană juridică şi să aibă ca obiect de activitate organizarea şi exploatarea de jocuri de noroc sau să se asocieze în conformitate cu prevederile legale, prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii şi, după caz, statutul acesteia. Această situaţie nu a fost analizată de către instanţa de fond şi nici de către instanţa de apel, soluţia adoptată fiind de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc de către persoanele fizice, care se vor baza pe practica instanţelor de a respinge acţiunea formulată de ONJN sau a dispune obligarea la plata unui prejudiciu mai mic faţă de cuantumul minim prevăzut de lege.

Dacă taxele datorate pentru organizarea jocurilor de noroc sunt obligatorii pentru toţi cei care organizează astfel de jocuri în mod legal şi se achită înainte de a începe activitatea de jocuri de noroc, pentru 75 aparate minim, atunci şi pentru cei ce organizează jocuri de noroc ilegal şi încalcă legea trebuie să existe această obligativitate de a achita aceste taxe la bugetul de stat care deţine monopolul asupra acestei activităţi.

Or, din interpretarea dată prevederilor legale de către instanţa de apel, reiese că acele persoane care nu respectă legea în domeniul jocurilor de noroc şi organizează jocuri de noroc, prin care obţin venituri ilegale şi nu achită la bugetul de stat taxele obligatorii înainte de începerea activităţii de jocuri de noroc, nu răspund nici penal şi nici civil, pentru că sunt persoane fizice, putând să organizeze jocuri de noroc fără respectarea normelor imperative impuse de legislaţia din domeniul jocurilor de noroc.

Recurentul-reclamant apreciază că se poate crea un precedent periculos prin care persoanele care vor să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc, nu vor mai achita taxele prevăzute de lege pentru 75 aparate, aşa cum legiuitorul a prevăzut şi vor alege să exploateze aceste mijloace de joc fără îndeplinirea condiţiilor legale de autorizare, fără plata taxelor respective, cu un număr mai mic de astfel de jocuri, iar dacă sunt depistaţi într-o locaţie că au organizat activitatea de jocuri de noroc, cei ce încalcă legea nu vor răspunde nici măcar penal, pentru că procurorul adoptă o hotărâre de renunţare la urmărirea penală, iar instanţa civilă respinge cererea formulată pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

S-a mai învederat că organizatorii de jocuri de noroc constituiţi legal şi care plătesc taxele prevăzute de lege nu vor mai achita aceste taxe impuse, în condiţiile în care instanţele de judecată prin astfel de "decizii" permit organizarea jocurilor de noroc în afara cadrului legal, motivând că aceste taxe de licenţă şi autorizaţie de exploatare sunt datorate de o persoană juridică. Astfel, persoanele fizice pot să organizeze jocuri de noroc fără să răspundă penal sau civil pentru faptele lor ilegale.

În situaţia în care se vor menţine ca legale astfel de decizii, statul, care deţine monopolul asupra jocurilor de noroc, nu ar mai încasa aceste taxe. Pe de altă parte, soluţia adoptată este de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc de către persoanele fizice, care se vor baza pe practica instanţelor de a respinge acţiunea sau dispune obligarea la plata unui prejudiciu mai mic faţă de cuantumul minim prevăzut de lege. Pe cale de consecinţă, dacă nu se achită taxele de licenţă şi autorizare, se poate presupune că nici celelalte obligaţii de plată nu vor mai fi respectate.

În cauza de faţă, aşa cum s-a învederat şi în acţiunea civilă, A. şi B. au funcţionat desfăşurând activităţi exact ca un organizator de jocuri de noroc, dar care nu şi-a plătit taxele de licenţiere şi autorizare, producând astfel bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 1.080.279 RON, prin neplata acestor taxe.

Or, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, acordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe, virate către bugetul consolidat al statului. Prejudiciul total adus bugetului consolidat al statului este de 1.080.279 RON, compus din: taxa fixă pentru licenţa de exploatare în sumă de 88.186 RON (echivalentul a 20.000 euro, taxă calculată conform art. 14 şi Anexa 1, pct. 1, I, lit. G) din O.U.G. nr. 77/2009); taxa pentru autorizaţiile de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine, în sumă de 859.814 RON (respectiv 75 de aparate, minim pentru autorizare/11.464 RON taxă pe aparat-echivalentul a 2.600 euro/aparat, taxă calculată conform art. 15 alin. (6) şi Anexa 1, pct. 1, II. lit. G) din O.U.G. nr. 77/2009), precum şi taxă de viciu în sumă de 132.279 RON (1763,72 RON-400 euro/aparat x 75 aparate, taxă calculată potrivit pct. 3 lit. C)(i) din O.U.G. nr. 77/2009), prevăzut de reglementările legale în vigoare la data săvârşirii faptei.

Suma de 1.080.279 RON reprezintă doar taxă aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi taxă aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, care se achită înainte de a începe activitatea de exploatare a jocurilor de noroc, nicidecum venituri realizate din exploatarea aparatelor de joc, iar aceste taxe nu au fost achitate la bugetul de stat, în condiţiile în care pârâţii A. şi B. au desfăşurat activităţi de jocuri de noroc la fel ca şi un organizator de jocuri care şi-a plătit aceste taxe înainte de a începe activitatea, taxe pe care statul le-ar fi încasat la momentul autorizării persoanei interesate în desfăşurarea unei astfel de activităţi.

Prin modalitatea în care a fost săvârşită fapta, respectiv în incinta unei locaţii tip bar, s-a încercat crearea unei aparente stări de legalitate, scopul urmărit fiind acela de a nu se achita taxele legale şi de a nu se evidenţia sumele încasate, dar şi de a induce în eroare jucătorii. Or, în aceste condiţii, nu se poate vorbi despre fiscalizarea veniturilor obţinute din activitatea infracţională. Când se săvârşeşte o faptă penală de acest gen nu se întocmesc evidenţe privind situaţia încasărilor sau documente în acest sens, iar stabilirea unui prejudiciu raportat la sumele încasate din exploatarea mijloacelor de jocuri de noroc ilegale ar fi imposibil, având în vedere că nu se întocmesc evidenţe în acest sens. Din acest motiv prejudiciul este raportat la taxele de licenţiere şi taxele de autorizare a aparatelor de jocuri de noroc care sunt obligatorii şi trebuie achitate înainte de a începe exploatarea acestora.

Prin soluţia adoptată, instanţa de apel nu a luat în considerare toate prevederile legale în vigoare, respectiv că prejudiciul trebuie să fie recuperat şi plătit la bugetul de stat în cuantumul achitat de toţi organizatorii de jocuri de noroc care funcţionează legal şi care achită taxa de licenţă şi taxa de autorizare pentru minim 75 aparate.

Potrivit art. 15 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009, numărul minim de mijloace de joc tip slot-machine care pot fi exploatate de acelaşi operator este 75, taxele stabilite nu se calculează în funcţie de numărul de slot-machine exploatate, iar numărul acestora nu trebuie să scadă sub 75. Astfel este justificată calcularea taxelor de autorizare în funcţie de minimul de 75 de mijloace de tip slot-machine, pentru a nu crea discriminări faţă de persoanele care desfăşoară în mod legal activităţile de jocuri de noroc doar dacă deţin 75 de aparate de joc.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că soluţia instanţei de apel este greşită prin raportare la prevederile legale privind răspunderea civilă delictuală.

Astfel, a învederat că instanţa civilă investită cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală nu se poate prevala de dispoziţiile de drept material penal care incriminează fapta (aceeaşi faptă ilicită) ce a fost cercetată în cadrul unui proces penal.

În cazul exploatării jocurilor de noroc fără autorizaţie şi fără licenţă de funcţionare de către o persoană fizică sau o persoană juridică, prejudiciul cauzat statului pentru încălcarea dreptului său de monopol îl reprezintă contravaloarea tuturor taxelor prevăzute de lege pentru obţinerea licenţei şi a autorizaţiei de exploatare (prejudiciul fiscal) şi nu doar taxa anuală achitată pentru licenţă, precum şi taxa de exploatare raportată la numărul efectiv de aparate exploatate.

Legea prevede un număr minim de aparate pentru care se poate solicita autorizaţia de exploatare şi pentru care există obligaţia plăţii anticipate a taxei aferente celor 75 de aparate, indiferent dacă organizatorul desfăşoară ori nu efectiv activitatea propriu-zisă de jocuri de noroc cu acest număr de aparate. Chiar şi în condiţiile în care licenţa de exploatare ar fi revocată, obligaţia de plată a diferenţei rămase din taxa anuală pentru numărul minim de aparate prevăzut de lege ar subzista conform art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77 2009.

Aceste dispoziţii cu valoare de principiu (indicate prin raportare la forma din 22.12.2014 a legii) s-au menţinut şi în urma modificărilor ulterioare ale legii prin O.U.G. nr. 92 din 29.12.2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, publicată în M.Of. nr. 957 din 30.12.2014.

Toate aceste taxe constituie venit la bugetul de stat, aşa cum prevede art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009 şi o condiţie determinantă pentru a putea exploata orice formă de activitate în domeniul jocurilor de noroc, desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc constituind, potrivit legii infracţiune.

Prin urmare, numai în aceste condiţi şi cu plata acestor taxe, un organizator de jocuri de noroc îşi poate desfăşura activitatea într-un cadru legal.

Persoana fizică sau juridică ce nu respectă dispoziţiile legale privind licenţierea şi autorizarea, pe lângă faptul că săvârşeşte o infracţiune prin încălcarea monopolului de stat, privează statul de taxele fiscale pe care acesta le-ar fi încasat în situaţia desfăşurării corecte a acestei activităţi.

Ca atare, în acest gen de cauze, prejudiciul cauzat statului prin săvârşirea faptei ilicite de către persoana fizică cercetată penal nu poate fi cuantificat în raport de numărul de aparate exploatate efectiv fără respectarea dispoziţilor legale, ci se raportează la contravaloarea taxelor, stabilite prin norma specială, pe care statul le-ar fi încasat la momentul autorizării persoanei interesate în desfăşurarea unei astfel de activităţi.

Prejudiciul este datorat de autorul infracţunii reglementate de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009 indiferent că este persoană fizică sau juridică şi independent de faptul că legea permite organizarea de jocuri de noroc doar operatorilor economici, întrucât este incidentă răspunderea civilă delictuală, fapta ilicită constând tocmai în organizarea acestor activităţi fără respectarea condiţiilor legale.

În consecinţă, prejudiciul cauzat de desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc este prezumat de lege prin dispoziţiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) (i) şi art. 15 alin. (6) lit. a) şi anexa din acelaşi act normativ şi se raportează la taxele pe care statul le-ar fi încasat în condiţiile în care activitatea de jocuri de noroc ar fi fost autorizată.

A evalua prejudiciul în funcţie de numărul de aparate de joc efectiv utilizate, număr mai mic decât cel minim prevăzut de lege înseamnă a crea o lex tertia.

În prezenta speţă îşi găsesc aplicabilitatea prevederile art. 1349 C. civ., raportat la art. 1357 C. civ., iar cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit un fapt ilicit să repare integral toate prejudiciile care au rezultat din săvârşirea faptei, indiferent de caracterul lor, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestora.

Aceste reglementări au fost înlăturate în mod greşit de instanţa de fond şi instanţa de apel, prin necoroborarea legii speciale cu prevederile care reglementează răspunderea civilă. Fapta se referă la aceleaşi persoane ce trebuie trase la răspundere penală şi civilă şi pentru a se evita darea unor soluţii contradictorii.

Recurentul-reclamant a adus şi argumente de ordin jurisprudenţial, invocând decizii ale instanţelor de judecată naţionale, predominant penale, şi ale Curţii Constituţionale care fac trimitere şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi dispoziţiile legale invocate în cuprinsul cererii de recurs.

I.7. Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimaţilor-pârâţi, însă aceştia nu au formulat întâmpinare.

I.8. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 iunie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi procesul-verbal de repartizare aleatorie .

După efectuarea procedurilor de comunicare, prin rezoluţia din 15 noiembrie 2023, în temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la data de 26 martie 2024, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a învestit prima instanţă cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 C. civ., solicitând obligarea pârâţilor A. şi B. la repararea prejudiciului produs prin fapta acestora de a organiza şi exploata jocuri de noroc de tip slot-machine, fără licenţă sau autorizaţie, în spaţiul comercial aparţinând S.C. C. S.R.L., administrată de pârâtul A..

Soluţionând cauza în rejudecare, prima instanţă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 25.000 RON reprezentând taxa aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi la plata sumei de 40.000 RON reprezentând taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, pentru 5 aparate de tip slot-machine.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel de reclamant cu privire la întinderea prejudiciului, acesta susţinând că a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.080.279 RON, însă prima instanţă i-a acordat doar suma de 65.000 RON. Apel a formulat şi pârâtul A., acesta aducând critici referitoare la faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Procedând astfel la o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel a statuat, în fapt şi în drept, cu privire la fondul litigiului, prin decizia pronunţată, apelul pârâtului A. fiind respins ca nefondat, iar apelul reclamantului fiind admis, iar hotărârea primei instanţe schimbată în parte, în sensul că s-a admis în parte acţiunea şi au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei totale de 154.325,50 RON (din care suma de 88.186 RON reprezintă taxă pentru licenţă de exploatare, suma de 57.320,90 RON reprezintă taxă pentru autorizaţie de exploatare şi suma de 8.818,60 RON reprezintă taxă de viciu). Restul dispoziţiilor hotărârii apelate au fost menţinute.

În esenţă, admiterea apelului s-a raportat la împrejurarea că prejudiciul cert efectiv nu se poate raporta decât la cele cinci aparate tip slot-machine efectiv exploatate de către pârâţi.

Prin memoriul de recurs formulat, recurentul-reclamant critică, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întinderea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin fapta ilicită comisă de către pârâţi, susţinând în esenţă, că normele de drept material au fost greşit aplicate de către instanţa de apel, în ceea ce priveşte atragerea răspunderii civile delictuale a intimaţilor-pârâţi A. şi B. şi limitarea prejudiciului doar la contravaloarea a 5 aparate, în loc de 75 aparate, cât reprezintă numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizaţia de exploatare în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate de acelaşi operator economic în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite (09 februarie 2016).

Apreciind asupra criticilor expuse, Înalta Curte constată că acestea au caracter nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Răspunderea civilă este prevăzută în Cartea a V-a, Titlul II, Capitolul IV, art. 1349-1395 din C. civ.

Dispoziţiile art. 1349 C. civ. prevăd că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

Potrivit dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, iar dispoziţiile art. 1385 alin. (3) C. civ. explicitează întinderea despăgubirilor care pot fi acordate şi identifică drept componente pierderea suferită (damnum emergens), câştigul nerealizat (lucrum cessans), respectiv cheltuielile avansate pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Una dintre condiţiile premisă de reparare a prejudiciului este prevăzută în art. 1532 C. civ., respectiv caracterul cert al acestuia. Prejudiciul cert este prejudiciul a cărui existenţă este neîndoielnică şi a cărui întindere poate fi sigur stabilită.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, "Prin organizator de jocuri de noroc se înţelege persoana juridică licenţiată să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice. Poate dobândi această calitate persoana juridică de drept român constituită în condiţiile legii sau persoana juridică constituită legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană".

Acordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se realizează, astfel cum statuează art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ, cu perceperea de taxe, iar operatorul economic trebuie să îndeplinească pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 15, între acestea regăsindu-se şi cele legate de numărul minim de mijloace de joc, locaţii sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea, prevăzute la alin. (6) la pct. a) fiind impusă condiţia ca pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 75 de slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite. Dacă numărul autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă, licenţa de organizare a jocurilor de noroc se revocă de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile.

Din economia acestor dispoziţii legale rezultă, aşadar, că numai o persoană juridică poate fi autorizată pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul jocurilor de noroc, iar nu una fizică; în cazul persoanei juridice, autorizarea pentru exploatare se poate da numai dacă sunt îndeplinite anumite cerinţe, între care şi aceea a deţinerii unui număr minim de 75 de aparate de tip slot-machine.

Or, în limitele în care reclamantul a invocat prejudiciul pretins suferit prin fapta pârâţilor, persoane fizice, raportarea la numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine relevă un prejudiciu eventual, virtual, în condiţiile în care acest număr face parte dintre condiţiile necesare autorizării unei persoane juridice, fiind prejudiciul pe care recurentul l-ar fi suferit dacă o persoană juridică ar fi exploatat mijloacele de joc, iar aceasta ar fi putut fi considerată drept organizator de jocuri de noroc.

În cazul persoanei fizice, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenţei pretinse de către recurent şi în limitele învestirii instanţei de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 5 aparate de joc efectiv utilizate, astfel cum în mod corect a apreciat instanţa de apel, ţinând cont că prejudiciul nu se poate raporta la taxe şi autorizaţii pe care persoana fizică nu le-ar putea obţine, respectiv datora vreodată bugetului de stat.

Prin urmare, este eronată susţinerea recurentului-reclamant potrivit căreia intimaţii-pârâţi datorează prejudiciul ce reprezintă taxa fixă pentru licenţă, taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine şi taxa de viciu pentru 75 de aparate, taxe care incumbă doar operatorului economic, în condiţiile în care organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc este atributul exclusiv al unei persoane juridice care poate primi licenţă şi poate fi autorizată în acest scop, după achitarea taxelor corespunzătoare care se fac venit la bugetul statului, cea care poartă în mod direct şi exclusiv răspunderea pentru acest tip de activitate, conform art. 21 din O.U.G. nr. 77/2009. Aşadar, aprecierile instanţei de apel în această direcţie sunt corecte, legale.

Din acest punct de vedere nu poate fi primită nici susţinerea recurentului-reclamant în sensul că întinderea prejudiciului ar trebui examinată în raport cu situaţia organizatorilor de jocuri de noroc care funcţionează legal şi care achită taxa de licenţă şi taxa de autorizare pentru minim 75 de aparate.

Aceasta întrucât răspunderea civilă poate fi angajată numai pentru un prejudiciu cert, prezent sau viitor, iar nu pentru unul potenţial, a cărui producere în viitor este incertă şi care ar putea fi doar presupus prin comparaţie cu prejudiciul ce ar putea fi adus de alte persoane în alte situaţii, chiar similare celei din cauză.

În plus, situaţiile juridice invocate de recurentul-reclamant sunt diferite, spre deosebire de cazul operatorului economic care trebuie să achite taxa de licenţiere sau autorizare, inclusiv în ipoteza revocării licenţei de organizare, conform art. 15 alin. (6) lit. a) teza finală din O.U.G. nr. 77/2009, o persoană fizică neputând fi niciodată licenţiată şi autorizată pentru exploatarea jocurilor de noroc, concluzia impunându-se chiar dacă ea s-ar afla în situaţia particulară expusă de art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009, ceea ce însă, nu este cazul în speţă, în condiţiile în care în cadrul situaţiei de fapt a cauzei, stabilite definitiv de căre instanţa de apel, nu s-a reţinut că ar fi existat vreun contract încheiat în condiţiile legii între vreun organizator de jocuri de noroc şi pârâţii intimaţi.

Pentru aceleaşi motive expuse, nu s-ar putea reţine nici încălcarea principiului egalităţii sau existenţa unui tratament discriminatoriu între aceste categorii de persoane, tratament care, oricum, ar putea fi invocat de către cel care a fost victima unei astfel de discriminări (eventual organizatorul de jocuri de noroc legal licenţiat şi autorizat), iar nu de către reclamant, neputând fi primită nici critica recurentului relativă faptului că hotărârea instanţei de apel este de natură să determine o nerespectare de către operatori a dispoziţiilor legale din domeniul jocurilor de noroc.

De asemenea, referirea reclamantului la rolul pe care taxele menţionate îl au pentru respectarea normelor de drept de către subiecţii cărora le sunt destinate nu îşi găseşte aplicarea în cauza de faţă, sumele la care pot fi obligaţi intimaţii-pârâţi în temeiul răspunderii civile delictuale neavând rolul de sancţiune, ci de reparare a unui prejudiciu produs urmare a faptei ilicite constând în "desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc", din care decurge dreptul reclamantului la despăgubiri, în componenta validată de instanţa de apel.

Din perspectiva celor expuse, nu se poate invoca în mod întemeiat nici faptul că, raportat la aspectul că în astfel de împrejurări nu se întocmesc evidenţe privind situaţia încasărilor sau documente în acest sens, atunci prevederile legale speciale invocate de recurent ar constitui o prezumţie a întinderii efective a prejudiciului produs în astfel de situaţii precum cea din speţa pendinte sau faptul că, dacă evaluarea prejudiciului nu s-ar raporta la un nr. de 75 aparate, atunci s-ar crea o lex tertia.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că şi o persoană fizică putea fi subiect activ al infracţiunii incriminate de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, are relevanţă în acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în condiţiile C. proc. pen.

Astfel, conform art. 28 alin. (1) C. proc. pen., "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite".

Cum hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului nici măcar atunci când s-a pronunţat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, cu atât mai mult un asemenea efect nu operează în ipoteza în care s-a renunţat chiar la urmărirea penală, prin ordonanţa nr. 2410/P/2016 din data de 12 februarie 2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, precum în speţă, soluţie confirmată prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 03 mai 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Craiova.

În fine, în privinţa efectelor altor hotărâri judecătoreşti invocate de recurentul-reclamant cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte precizează că, în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (4) C. proc. civ., jurisprundenţa unei instanţe naţionale nu constituie izvor de drept şi nu este obligatorie, cu excepţia soluţiilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 şi urm. C. proc. civ., în care instanţa supremă este competentă să pronunţe o hotărâre prin care să se dea valoare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Mai mult, cauzele având ca obiect răspundere civilă delictuală comportă o analiză distinctă determinată de situaţia particulară a fiecărei părţi, nefiind în discuţie o problemă de drept pentru care se aplică în mod unitar un anumit raţionament reflectat în jurisprudenţa naţională şi cea europeană.

De altfel, Înalta Curte observă că în cadrul paragrafului nr. 52, instanţa supremă - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a constatat în cadrul deciziei sale nr. 69/2022, faptul că "alte instanţe au apreciat că prejudiciul cert constă în taxa de licenţă şi de autorizare corespunzătoare numărului de aparate efectiv exploatate (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti; secţia civilă a Curţii de Apel Craiova; Curtea de Apel Ploieşti; Curtea de Apel Suceava; Tribunalul Prahova)", constatându-se aşadar, existenţa de practică judiciară în sens opus celei menţionate de recurentul reclamant prin recursul promovat în prezenta cauză.

În consecinţă, constatând că dispoziţiile legale indicate de recurentul-reclamant au fost aplicate în mod corect de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia atacată fiind legală, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 141 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A. şi B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.