Cassation appeal annulled for insufficient judicial stamp duty; prepayment required before substantive hearing of procedural acts

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a Civilă, la data de 03.04.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi SPRL C., să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata următoarelor sume de bani: 310.196,94 RON, reprezentând restul de plată din contravaloarea împrumutului acordat conform contractului de împrumut din data de 23.01.2014; 9.695,73 RON, reprezentând dobândă legală remuneratorie, calculată de la data de 23.01.2014 şi până la data de 23.03.2015 - termenul de restituire, astfel cum este prevăzut la art. 3.3.2. din contractul de împrumut din data de 23.01.2014; 63.022,26 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare, calculată de la data de 23.03.2015 - data scadenţei obligaţiei de restituire a sumei împrumutate - şi până la data de 28.03.2019 - data formulării prezentei cereri; contravaloarea dobânzii legale penalizatoare calculate în continuare de la data de 29.03.2019 până la achitarea efectivă a debitului; contravaloarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat, în conformitate cu prevederile art. 453 C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194, art. 453 C. proc. civ., art. 2264-2272 C. civ., precum şi celelalte dispoziţii menţionate în acţiune.

I.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 1570 din 22 octombrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională, a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare şi a respins, ca fiind prescrisă, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi SPRL C..

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamantul A..

I.3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 996 din 22 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi SPRL C., a anulat în parte sentinţa civilă nr. 1570/22.10.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi a trimis cauza spre rejudecarea cererii principale pe fond la Tribunalul Bucureşti, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei, respectiv anularea cererii reconvenţionale, ca netimbrate.

I.4. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă în al doilea ciclu procesual

Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 13.01.2022 sub nr. x/2019*.

Prin sentinţa civilă nr. 691 din 06 mai 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi SPRL C. şi a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului: 310.196,94 RON, rest de plată din contravaloarea împrumutului acordat conform Contractului de împrumut din 23.01.2014, 9.695,73 RON, dobândă legală remuneratorie calculată pe perioada 23.01.2014-23.03.2015, 63.022,26 RON, dobândă legală penalizatoare calculată pe perioada 23.03.2015-28.03.2019 şi care se va calcula în continuare până la plata efectivă a debitului (inclusiv dobânda remuneratorie menţionată), precum şi, în solidar, să plătească reclamantului, cheltuieli de judecată, 9.662,18 RON taxă de timbru şi 3.000 RON, onorariu de avocat.

I.5. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 524A din 24 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelantul-pârât B., împotriva sentinţei civile nr. 691/06.05.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi cu intimatul-pârât SPRL C.; a schimbat sentinţa civilă apelată în sensul că: a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SPRL C. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă; a admis acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul B.; a obligat pârâtul B. să plătească reclamantului: 310.196,94 RON, rest de plată din contravaloarea împrumutului acordat conform Contractului de împrumut din 23.01.2014, 9.695,73 RON, dobândă legală remuneratorie calculată pe perioada 23.01.2014-23.03.2015, 63.022,26 RON, dobândă legală penalizatoare calculată pe perioada 23.03.2015-28.03.2019 şi care se va calcula în continuare până la plata efectivă a debitului (inclusiv dobânda remuneratorie menţionată); a obligat pârâtul B. să plătească reclamantului, cheltuieli de judecată, 9.662,18 RON taxă de timbru şi 3.000 RON, onorariu de avocat.

I.6. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 524A din 24 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul B..

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 22 iunie 2023, fiind repartizată aleatoriu completului C9.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi casarea deciziei civile recurate, invocând drept motive de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, în esenţă, a arătat că, având în vedere dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., contractul de împrumut în discuţie nu a fost valabil încheiat. Instanţa care a soluţionat contestaţia la executare, precum şi instanţa de apel din acest dosar au reţinut că respectivul contract reprezintă un început de dovadă scrisă, întrucât din cuprinsul lui lipseşte menţiunea "bun şi aprobat".

Instanţa de apel a mai reţinut şi faptul că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 277 C. proc. civ., întrucât A., împrumutătorul, nu are calitatea de profesionist.

Prin urmare, recurentul-pârât a considerat că nu poate fi obligat să execute obligaţiile stabilite printr-un contract care nu a fost valabil încheiat, sens în care a solicitat să se ţină seama de efectele nulităţii, respectiv de dispoziţiile art. 1254 C. civ.

Totodată, a învederat că în persoana sa nu se naşte o obligaţie directă de a executa contractul, ci una subsecventă, având în vedere calitatea sa de fideiusor.

A mai susţinut că în cazul de faţă avocatul care a realizat atestarea contractului este garantul fideiusor şi reprezentantul legal al împrumutatului, astfel că în acest caz nu operează prezumţia de veridicitate şi nici nu se poate vorbi despre existenţa unei atestări, deoarece a lipsit funcţionarul public, acesta neputându-se identifica cu părţile actului.

Din coroborarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 cu cele ale art. 92 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, reiese că activitatea de atestare a datelor părţii nu este o activitate de sine stătătoare, ci se constituie doar ca o fază integrantă şi prealabilă autentificării unui înscris. Or, contractul de împrumut nu a fost prezentat spre autentificare unui notar.

S-a mai învederat că în cadrul SPRL C. au avut calitatea de asociaţi avocaţii B. şi D.. Potrivit interpretării textului art. 13.1 din Statutul acestei societăţi reiese că s-a dorit ca avocaţii coordonatori să nu poată realiza decât operaţiuni de mică importanţă valorică fără aprobarea adunării generale, respectiv operaţiuni în valoare de 10% din valoarea capitalului. Prin urmare, un împrumut de 335.000 RON trebuia contractat doar în urma aprobării adunării generale a avocaţilor asociaţi, întrucât capitalul total este de 55.000 RON. Or, nu a existat o aprobare a adunării generale în acest sens, în realitate încheindu-se o operaţiune fictivă, ce nu a fost urmată de executare.

Recurentul-pârât a învederat că nu are calitatea de debitor al reclamantului A., ci de fideiusor, calitate care a rămas neschimbată. Astfel, instanţa de apel, în mod eronat, l-a tratat ca pe un debitor, fără să analizeze dacă există sau nu vreun document care să-i schimbe calitatea din fideiusor în debitor. Mai mult, declaraţia de avere administrată ca probă în susţinerea întreruperii prescripţiei trebuie analizată din perspectiva condiţiilor de admisibilitate a acesteia, respectiv verosimilitate, pertinenţă şi concludenţă. Simpla menţionare a numelui reclamantului şi a unei sume în declaraţia de avere nu poate fi reţinută ca probă indirectă, neverosimilă, nepertinentă şi neconcludentă care se presupune că are de-a face cu raportul juridic analizat în cadrul prezentei cauze.

Cu privire la pretinsa recunoaştere de către recurentul-pârât a debitului, în urma administrării probei cu interogatoriul, acesta susţine că trebuie remarcat că aceasta nu a fost relatată şi analizată complet nici de reclamant şi nici de instanţa de apel.

A mai învederat recurentul-pârât că sumele la care se face referire în declaraţia sa de avere vizează alte raporturi juridice încheiate între timp între el şi intimat şi care nu fac obiectul cauzei de faţă. Recurentul-reclamant susţine că a recunoscut, în cadrul interogatoriului administrat, contractul şi debitul, menţionând că debitul solicitat de reclamant a fost achitat integral la scadenţă.

Potrivit art. 274 şi 275 C. proc. civ., înscrisurile sub semnătură privată pentru care nu s-au îndeplinit cerinţele prevăzute în acest texte de lege, vor putea fi socotite ca început de dovadă scrisă. În astfel de condiţii, temeinicia cererii de chemare în judecată trebuie analizată din acest punct de vedere, în sensul în care contractul de împrumut reprezintă doar un început de dovadă scrisă, astfel că reclamantului îi revine sarcina de a administra alte probe în susţinerea celor invocate.

Instanţa de apel a realizat o analiză sumară, pur formală, cu privire la fondul cauzei, înlăturând susţinerile pârâtului fără a aduce o argumentaţie solidă care să conducă la soluţia pronunţată, motiv pentru care, în urma analizării coroborate a probelor administrate şi a susţinerilor părţilor, urmează a se constata că pârâtul a dovedit faptul că acţiunea formulată de reclamant este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, recurentul-pârât a susţinut că toate elementele reţinute de instanţa de apel sunt nemotivate, iar faptul că au fost înlăturate susţinerile pârâtului cu privire la calificarea declaraţiei de avere ridică întrebarea de ce nu au fost înlăturate şi susţinerile pârâtului din interogatoriu.

În mod discreţionar instanţa de apel a susţinut că afirmaţiile recurentului-pârât, conform cărora împrumutul a fost restituit, ar fi generat în sarcina acestuia obligaţia probării acestei susţineri, în condiţiile în care, în mod simetric, reclamantul nu a făcut dovada plăţii împrumutului, instanţa reţinând probe indirecte în acest sens.

I.7. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat în principal anularea recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., justificat de faptul că motivele invocate de recurentul-pârât sunt pur formale şi nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei civile atacate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, în raport de excepţia insuficientei timbrări, excepţie peremptorie şi absolută, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o admite şi a anula recursul ca insuficient timbrat pentru considerentele ce succed:

Preliminar, Înalta Curte constată că potrivit art. 211 C. proc. civ., judecata reprezintă activitatea de cercetare şi dezbatere a fondului procesului civil, cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale, în vederea soluţionării legale şi temeinice a acestuia.

Pe de altă parte, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "(1) Judecătorul va suspenda judecata: (...) 2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Coroborând cele două texte procesuale enunţate, rezultă că o solicitare de judecare a cauzei în lipsă nu poate fi disociată doar la unul sau unele dintre actele procedurale din cadrul judecăţii unei cauze.

Astfel, se observă prin folosirea metodelor de interpretare literală, dar şi raţională ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., că acest text legal vizează "judecarea (...)" (din cadrul sintagmei "judecarea în lipsă"), deci activitatea de judecată, fără a permite deci, solicitarea de judecare în lipsă doar a unor acte procedurale din cadrul judecăţii. Aplicând regula metodei raţionale de interpretare a normelor juridice ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus - unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul legii nu trebuie să distingă, nu se poate aşadar, aprecia că o solicitare de judecare în lipsă ar putea fi circumscrisă doar unora dintre actele procesuale ale judecăţii şi nu doar judecăţii în ansamblul său.

Mai mult, Înalta Curte constată că art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. reprezintă şi un text legal care consacră suspendarea judecăţii cu titlu de impediment procesual, contrapus aşadar, regulii judecării în continuare a unei cauze civile, ceea ce determină din punct de vedere logico - juridic, concluzia necesităţii interpretării şi aplicării normei juridice analizate într-un sens restrâns, sub aspectul că suspendarea judecăţii va opera pentru întreaga judecată şi nu şi doar pentru unele acte procedurale ale judecăţii.

Convergent, Înalta Curte observă din cuprinsul art. 211 C. proc. civ. enunţat, dar şi sistematic, din ansamblul reglementării întregului C. proc. civ., că judecata unei cauze are un caracter unitar, solicitarea de judecare în lipsă neputând fi aşadar, indiferentă din punct de vedere juridic, acestui atribut al judecăţii, ea trebuind să fie evaluată în aceleaşi coordonate ca şi instituţia procesuală pe care o circumscrie.

Această concluzie corespunde şi rezultatului metodei de interpretare teleologice a art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., acesta neputând fi interpretat în sensul că scopul urmărit de legiuitor la momentul consacrării acestei posibilităţi legale ar fi fost acela de a permite o fragmentare a continuării judecăţii - proces, odată pornit, unitar şi fluent ca regulă din punct de vedere juridic - doar pe unele acte procedurale, a căror individualizare ar fi fost lăsată la latitudinea părţilor.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte conchide în sensul aprecierii că o solicitare de judecare în lipsă trebuie arondată doar ansamblului judecăţii şi nu doar unor anumite acte procedurale, precum ar fi o cerere de amânare sau chestiunea timbrajului.

Suplimentar celor deja expuse, Înalta Curte notează şi că prin înscrisul depus la dosar recurs, recurentul pârât a solicitat să se regăsească în ataşament, cererea de amânare şi dovada plăţii (nota Înaltei Curţi: parţiale) a taxei de timbru cu menţiunea că solicită "judecarea acesteia în lipsă". Or, raportat pe de o parte, la poziţionarea topografică în cadrul frazei respective, a sintagmei "dovada plăţii", respectiv în imediata vecinătate a solicitării de judecare în lipsă, în comparaţie cu sintagma "cererea de amânare", localizată mai îndepărtat, iar pe de altă parte, la folosirea numărului singular al pronumelui demonstrativ "acesteia" (în sintagma "judecarea acesteia în lipsă") şi nu a numărului plural, rezultă că recurentul petent a înţeles să solicite judecarea în lipsa sa a aspectului timbrajului.

Realizând toate aceste constatări cu caracter preliminar, Înalta Curte va proceda în continuare, la judecarea excepţiei insuficientei timbrări a prezentului recurs. Astfel, Înalta Curte notează că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în O.U.G. nr. 80/2013, taxe datorate, în condiţiile acestui act normativ, de către toate persoanele fizice şi juridice şi care reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti. În cazuri anume prevăzute de lege, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru. Aceste aspecte sunt reglementate de dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege; pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că instanţa va pune în vedere reclamantului obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocaţială sau delegaţia consilierului juridic. (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile."

Potrivit dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. (3) Recursul incident şi recursul provocat se taxează după regulile prevăzute la alin. (1) şi (2)".

Conform rezoluţiei din data de 06 iulie 2023 s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât, în temeiul art. 24 alin. (1) (pentru motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) şi alin. (2) teza I (pentru motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) din O.U.G. nr. 80/2013, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.931,09 RON aferentă cererii de recurs şi s-a dispus totodată citarea acestuia cu menţiunea de a achita în termen de 10 zile de la primirea comunicării respectiva taxă judiciară de timbru şi de a depune la dosar dovada achitării acesteia.

În acord cu jurisprudenţa instanţei de contencios a drepturilor omului, cauza Iordache împotriva României (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 797/2019) prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut încălcarea art. 6 din Convenţie faţă de împrejurarea că instanţele naţionale nu au explicat reclamantului consecinţele neplăţii taxelor de timbru aferente soluţionării apelului şi recursului, sau că acesta poate solicita să fie exonerat de această plată, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că prin comunicarea efectuată recurentului-pârât la data de 24 iulie 2023 în procedura de regularizare, acestuia i-a fost comunicată obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru, fiind astfel încunoştinţat despre sancţiunea anulării cererii de recurs în caz de neplată. Totodată, prin aceeaşi adresă i s-a adus la cunoştinţă că are posibilitatea de a formula, în condiţiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cerere de ajutor public judiciar în termen de 5 zile de la primirea comunicării şi, în temeiul art. 39 alin. (1) din acelaşi act normativ, cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate.

Din actele şi lucrările dosarului se constată că, deşi a fost legal înştiinţat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, recurentul-pârât a înţeles să achite până la termenul de judecată acordat în cauză, doar parţial taxa judiciară de timbru, respectiv doar 2000 RON .

Nu se poate reţine că acesta nu a avut cunoştinţă de cuantumul total al taxei judiciare de timbru aferente cererii de recurs, întrucât recurentul-pârât însuşi precizează, prin cererea de amânare depusă la dosar la data de 25 martie 2024, cu numai o zi înaintea prezentului termen de judecată, că a achitat parţial taxa de timbru datorată, urmând a achita diferenţa în termenul stabilit de instanţă sau până la următorul termen de judecată care se va stabili în cauză ca urmare a cererii de amânare pe care partea a formulat-o.

În practicaua prezentei decizii civile de recurs, Înalta Curte a indicat de ce excepţia insuficientei timbrări a prezentei căi de atac are prioritate în ordinea procesuală de soluţionare a cauzei, faţă de cererea de amânare.

Astfel, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale anterior redate, rezultă că taxa judiciară de timbru se achită anticipat momentului prestării serviciului public de către instanţa de judecată. Astfel, în situaţia particulară a speţei, Înalta Curte nu poate acorda un termen de judecată pentru ca recurentul-pârât să-şi îndeplinească integral obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru, atât timp cât soluţionarea unei cereri de amânare a judecăţii reprezintă un act procesual al judecăţii căii de atac, instanţa de recurs trebuind aşadar, să fie mai întâi legal învestită pentru a proceda la soluţionarea cererii de amânare a judecăţii, act de procedură al judecăţii. Or, achitarea taxei judiciare de timbru aferente respectivei căi de atac reprezintă o cerinţă legală legată esenţial de legala învestire a instanţei de judecată, ea reprezentând o obligaţie procesuală care trebuie îndeplinită prioritar oricăror alte aspecte care ţin de desfăşurarea judecăţii (precum ar fi soluţionarea unei cereri de amânare a judecăţii).

Trebuie subliniat sub acest aspect şi faptul că recurentul-pârât nici nu a invocat şi cu atât mai puţin dovedit până la acest termen de judecată, împrejurarea că s-ar afla în vreo imposibilitate obiectivă de a achita diferenţa de taxă judiciară de timbru până la termenul de judecată prezent şi nici nu a uzat de posibilitatea acordată de lege, în sensul de a formula cerere de acordare a ajutorului public judiciar sau vreo eventuală cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

În egală măsură, Înalta Curte constată că în procedura prealabilă judecăţii, în calea de atac a recursului, recurentului pârât i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru într-un termen de 10 zile de la primirea comunicării, adresa fiind primită la data de 24.07.2023, termen pe care nu l-a respectat. Ulterior, la data de 25.03.2024, deci cu o zi înaintea primului termen de judecată acordat în cauză, această parte procesuală a achitat doar parţial, taxa judiciară de timbru (2000 RON din 4931,09 RON), fără a învedera nici un motiv, nici o justificare relativ neachitării diferenţei până la 4931,09 RON.

Înalta Curte constată şi că recurentul-pârât este de profesie avocat, având deci, cu atât mai mult cunoştinţă despre prevederile legale în materia taxelor judiciare de timbru (mai ales cu privire la momentul până la care trebuie achitată, în integralitate, taxa judiciară de timbru aferentă unei căi de atac), precum şi despre efectele neachitării ori achitării parţiale a acestora.

Aşadar, întrucât achitarea integrală a taxei judiciare de timbru este o condiţie legală extrinsecă căii de atac, rezultă că neîndeplinirea ei atrage nulitatea acesteia, necondiţionat de existenţa vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că prin neachitarea în integralitate a taxei judiciare de timbru, în cauză intervine sancţiunea expres prevăzută de art. 486 alin. (2) raportat la alin. (3) C. proc. civ., respectiv nulitatea recursului.

Ca atare, în raport de dispoziţiile legale menţionate anterior, grefate pe actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va admite excepţia insuficientei timbrări, va face aplicarea sancţiunii nulităţii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 496 C. proc. civ. va anula recursul ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia insuficientei timbrări.

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 524/A din 24 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi cu intimata-pârâtă SPRL C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.