State vicarious liability for former head of state’s acts under Civil Code Article 1000(3) rejected due to absence of legal subordination
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the civil appeal as unfounded, upholding the lower courts’ rulings that the State lacked passive procedural standing; consequently, the initial dismissal of the plaintiffs’ claim remains in force, and no recovery of court costs was granted. The dispute involved a civil tort action for moral and material damages (400,000 EUR per plaintiff) filed by the heirs of a victim killed during the 1989 revolution against the State, alleging that the State was liable as the principal for the tortious acts of the former President acting as its agent. The decisive legal basis was the interpretation of Article 1000(3) of the Civil Code regarding vicarious liability, where the court held that the relationship between the former head of state and the regime did not constitute a legal subordination sufficient to trigger principal liability for the agent’s acts, and that the invocation of newer civil code provisions on state liability was barred by the principle that the law in force at the time of the tort applies.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 36 C. proc. civ, art. 19 C. proc. pen, art. 224 alin. (1) C. civ, art. 1000 alin. (3) C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; State vicarious liability for former head of state’s acts under Civil Code Article 1000(3) rejected due to absence of legal subordination: În drept, a invocat prevederile art. 192, 194-195 C. proc. civ., art. 998-999, art. 1.000 C. civ. de la 1864.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 martie 2024
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Pretenţia dedusă judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2022, la data de 04.10.2022, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 euro, pentru fiecare reclamant, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, inclusiv dobânda legală aferentă, calculată de la data producerii prejudiciului şi până la achitarea efectivă, cu titlu de daune morale.
În drept, a invocat prevederile art. 192, 194-195 C. proc. civ., art. 998-999, art. 1.000 C. civ. de la 1864.
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 124/01.02.2023, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă excepţia nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată de pârât prin întâmpinare.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată de pârât prin întâmpinare.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului, invocată prin întâmpinare.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Fără cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel
Împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel reclamanţii A. şi B., iar, prin decizia civilă nr. 191 din 12.09.2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul, ca nefondat.
4. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.
În susţinere, recurenţii-reclamanţi au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., învederând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material privind raportul dintre comitent şi prepus, respectiv raportul dintre un fost şef de stat şi statul pe care l-a reprezentat, în condiţiile în care, în cauză, Statul Român acţiona la instrucţiunile şi ordinele fostului preşedinte, iar nu invers.
Interpretarea instanţei de apel este greşită inclusiv cu privire la manifestările de condamnare publică a fostului regim comunist, după căderea acestuia în 1989, în sensul că acestea nu au nici o relevanţă şi nici legile ce au fost edictate cu titlu de recunoştinţă faţă de persoanele persecutate între 1945-1989, Statul Român rămânând răspunzător pentru faptele fostului preşedinte.
În susţinerea răspunderii statului, recurenţii-reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., art. 19 C. proc. pen., art. 221 şi art. 224 alin. (1) C. civ.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, Statul Român are calitate procesuală pasivă şi este ţinut să răspundă pentru faptele fostului preşedinte, în calitate de conducător suprem, fapte ce au generat moartea şi rănirea gravă a persoanelor ce au avut o implicare în evenimentele din timpul Revoluţiei Române din 1989.
5. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, nu a depus întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul civil de faţă, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:
Critica axată pe aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., atunci când a apreciat că în cauză nu este justificată calitatea procesuală pasivă a Statului, interpretându-se eronat raportul dintre comitent-prepus, se subsumează motivului de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă prezintă un caracter nefondat.
Potrivit acţiunii în despăgubiri promovate pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii au solicitat ca pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, să fie obligat la repararea prejudiciului material şi moral cauzat de decesul autorului lor, prin împuşcare, urmare a evenimentelor care au avut loc în intervalul 16 decembrie 1989 - 22 decembrie 1989. Demersul în instanţa civilă a fost determinat de soluţia de clasare dispusă în dosarul penal având ca obiect cercetarea faptelor săvârşite în timpul Revoluţiei române din 1989.
Aşa cum în mod corect a stabilit şi instanţa de apel, reclamanţii nu au justificat poziţia procesuală pasivă a Statului Român, chemat să răspundă pe temeiul dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., în calitate de comitent pentru fapta prepusului, fostul preşedinte C..
Aceasta, întrucât antrenarea răspunderii civile delictuale în considerarea dispoziţiei legale menţionate presupune, pe lângă elementele generale ale activării răspunderii civile - fapta ilicită, vinovăţie, prejudiciu, raport de cauzalitate - şi întrunirea a două condiţii specifice, respectiv, existenţa unui raport de prepuşenie şi săvârşirea faptei ilicite de către prepus în legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiilor încredinţate.
Or, în cauză aceste condiţii nu se verifică, câtă vreme raportul de prepuşenie presupune o subordonare, supraveghere şi control asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul altuia. Fostul preşedinte, al unui regim totalitar, în numele căruia este chemat să răspundă în prezent pârâtul Statul Român, nu se afla într-o asemenea poziţie de subordonare pentru a activa mecanismul răspunderii comitentului.
De asemenea, tot în considerarea acestei caracteristici a regimului dictatorial, nu se poate susţine că faptele săvârşite (ordonarea represiunii) erau unele în legătură cu atribuţiile ori cu scopul funcţiilor încredinţate, temei al antrenării răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
Reclamanţii au pretins în calea de atac că, în realitate, fostul preşedinte "nu putea să acţioneze la instrucţiunile şi ordinele statului", raportul fiind tocmai invers, întrucât Statul "acţiona la instrucţiunile şi ordinele fostului preşedinte, cel care, prin dispoziţiile sale, antrena statul în raporturile interne şi cele internaţionale".
Un astfel de argument este însă unul care contestă chiar temeiul juridic al demersului iniţiat (art. 998-999, art. 1000 alin. (3) C. civ.) şi are, totodată, caracter incoerent, deoarece răspunderea comitentului pentru fapta prepusului nu funcţionează şi în sens invers (ca o răspundere a prepusului pentru fapta comitentului) aşa cum îşi prezintă recurenţii argumentele atunci când pretind o "inversare a termenilor raportului juridic".
Raţionamentul expus în recurs este unul care exclude forma răspunderii civile invocate, întrucât prepusul nu poate răspunde pentru fapta comitentului. El poate răspunde direct faţă de victimă, atunci când e acţionat de aceasta, ca formă a răspunderii subiective pentru fapta proprie (iar nu ca modalitate a răspunderii pentru fapta altuia şi, în niciun caz, a comitentului, cel la ordinul şi sub direcţia căruia acţionează prepusul).
Intimatul-pârât este cel care, prin organele sale reprezentative, a condamnat regimul comunist anterior şi, de asemenea, a adoptat legi speciale (Legea nr. 42/1990, Legea nr. 341/2004) pentru repararea prejudiciilor morale şi materiale suferite în perioada Revoluţiei din 1989, de participanţii la luptele pentru victoria acesteia. Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, adoptarea unor astfel de reglementări nu s-a făcut ca o formă a răspunderii juridice, pe temei delictual, ci în semn de preţuire şi de recunoştinţă faţă de contribuţia participanţilor la Revoluţia pentru înlăturarea regimului comunist.
În acest sens a fost recunoscut dreptul revoluţionarilor (din categoria cărora face parte autorului reclamanţilor) nu doar la distincţii prin eliberarea de titluri onorifice (pentru erou martir; luptător pentru victoria Revoluţiei; luptător rănit; luptător cu rol determinant ori luptător remarcat prin fapte deosebite etc.), ci şi la o serie de recompense materiale constând în pensii suplimentare, facilităţi la închirierea şi cumpărarea locuinţelor din fondul de stat, la acordarea de credite, scutiri de taxe şi impozite, indemnizaţii lunare reparatorii, atribuire de terenuri extravilane/intravilane, precum şi alte facilităţi (conform legislaţiei speciale menţionate).
Mai reţine Înalta Curte că analogia pe care o fac recurenţii cu răspunderea ce poate fi angajată unei persoane juridice (societăţi) în legătură cu actele săvârşite de organele acesteia este una neavenită, întrucât actele ilicite ale organelor de conducere sunt considerate actele persoanei juridice înseşi, aşa încât şi în această ipoteză ar fi vorba de angajarea răspunderii pentru fapta proprie, iar nu pentru fapta altuia, cum se pretinde prin acţiunea dedusă judecăţii, fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ.
În memoriul de recurs au fost invocate dispoziţiile art. 221 şi 224 din noul C. civ. privind răspunderea persoanei juridice, respectiv răspunderea subsidiară a statului, fără să se indice argumente care să justifice incidenţa lor şi fără să se aibă în vedere faptul că nu pot fi aplicate în cauză întrucât, potrivit principiului aplicării legii civile în timp, reglementat prin art. 6 alin. (2) C. civ., în materia răspunderii civile delictuale se aplică legea în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite.
Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia instanţei de apel este legală pe aspectul calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., nefiind întrunite cerinţele pentru existenţa ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Faţă de soluţia dispusă, se apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea cheltuielilor de judecată pe tărâmul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi fiind, de fapt, părţi căzute în pretenţii şi care nu sunt îndreptăţiţi la recuperarea sumelor avansate cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 191 din 12 septembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2024.