Standing to Invoke Absolute Nullity of an Agricultural Land Alienation via Dare in Plata Under Law No. 17/2014

Şedinţa publică din data de 20 martie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă la data de 01.08.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., constatare nulităţii absolute a Contractului de dare în plată autentificat sub nr. x/25.11.2021 la BNP F..

Prin întâmpinare, pârâţii D. şi E. au invocat excepţia lipsei interesului în promovarea cererii în constatarea nulităţii absolute şi, pe fond, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâţii B. şi C. au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, pe fond, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea

Prin sentinţa nr. 440/19.12.2022, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea ca fiind formulata de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins excepţia lipsei de interes, ca fiind rămasă fără obiect; a obligat reclamanta A. sa plătească pârâtului B. suma de 4500 RON,cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia nr. 101/A/25.05.2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei; a obligat apelanta la plata, către intimatul B., a sumei de 9000 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorarii avocaţi.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A..

Contractul de dare în plată autentificat sub nr. x/25.11.2021 pentru care reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute este supus Legii nr. 17/2014. Conform art. 16 din Legea nr. 17/2014, "Înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempţiune, potrivit prevederilor art. 4 şi 41 sau fără obţinerea avizelor prevăzute la art. 3 şi art. 9 alin. (1) şi (2) este interzisă şi se sancţionează cu nulitatea absolută."

Scopul încheierii contractului de dare în plată a fost eludarea prevederilor Legii nr. 17/2014 şi în mod nelegal instanţa de apel a considerat că această lege nu vizează şi actele de dare în plată cu privire la înstrăinarea terenurilor agricole.

Darea în plată este o operaţiune juridică complexă care cuprinde stingerea unei datorii, iar stingerea datoriei se face prin înstrăinarea proprietăţii. Or, legiuitorul prin Legea nr. 17/2014 a interzis în mod expres înstrăinarea proprietăţii terenurilor agricole cu încălcarea dispoziţiilor acestei legi. Contractul de dare în plată din litigiu reprezintă o fraudă la lege. Conform art. 1247 alin. (2) C. civ. nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată pe cale de acţiune sau excepţie. Prin urmare, singura condiţie legală pentru invocarea nulităţii absolute este justificarea unui interes. Reclamanta prin contractul autentificat sub nr. x/24.07.2014 este beneficiara unei promisiuni de vânzare cumpărare a terenului din litigiu din partea proprietarilor terenului. În mod nelegal s-a reţinut că reclamanta nu justifică un interes deoarece i s-a respins acţiunea de perfectare, însă această soluţie nu era definitivă la acel moment şi oricum nu avea relevanţă în raport de celelalte argumente invocate. Într-o asemenea împrejurare, reclamanta justifică un interes conform art. 33 şi art. 32 C. proc. civ. în intentarea acţiunii de anulare a contractului de dare în plată.

În mod nelegal instanţa de apel a considerat că în cazul neexercitării dreptului de preempţiune, vânzarea către potenţialii cumpărători se poate face numai cu îndeplinirea anumitor condiţii.

Art. 41 din Legea nr. 17/2014 vizează mai multe ipoteze. Art. 41 alin. (5) din Legea nr. 17/2014 are în vedere neexercitarea dreptului de preempţiune şi neexercitarea opţiunii de către potenţialii cumpărători, conform art. 41 alin. l şi 2 (persoane fizice sau juridice care să fi desfăşurat anterior activităţi agricole), situaţie în care devine aplicabil art. 41 alin. (5) în sensul că terenul poate fi cumpărat de orice persoană.

Limitarea sferei persoanelor care pot invoca nulitatea absolută a actului încheiat cu încălcarea dispoziţiilor privind dreptul de preempţiune este nelegală şi aduce atingere regimului sancţiunii nulităţii absolute, aşa cum este definit în doctrina şi practica juridică.

De asemenea, limitarea nelegală a calităţii procesuale active aduce atingere dreptului la un proces echitabil sub aspectul liberului acces la o instanţă reglementat de art. 6 CEDO.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii D., E. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi au arătat că prin cererea de chemare în judecată recurenta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului autentificat sub nr. x/25.11.2021 la BIN F. în considerarea pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 17/2014 potrivit cărora "înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempţiune, potrivit prevederilor art. 4 şi 41, sau fără obţinerea avizelor prevăzute la art. 3 şi art. 9 alin. (1) şi (2) este interzisă şi se sancţionează cu nulitatea absolută." Cauza juridică a cererii de chemare în judecată a constituit-o pretinsa cauză de nulitate absolută întemeiată pe nerespectarea dreptului de preempţiune al recurentei-reclamante. În cadrul recursului, recurenta modifică cadrul investirii instanţei de judecată, invocând suplimentar şi încălcarea unei clauze de inalienabilitate reglementată prin dispoziţiile art. 627 alin. (4) C. civ. care ar fi subînţeleasă în convenţiile prin care se naşte obligaţia de a transmite în viitor proprietatea unui bun către o persoană determinată sau determinabilă. Or, acest temei este indicat pentru prima dată în recurs, cu încălcarea dispoziţiilor art. 494 raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ. care interzice expres schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată în calea de atac. Controlul judiciar nu poate privi decât ceea ce s-a dezbătut şi soluţionat în faţa primei instanţe (tantum devolutum quantum iudicatum).

În ipoteza în care instanţa de recurs va decide să examineze şi această critică adusă deciziei atacate, intimaţii învederează faptul că pretinsa clauză de inalienabilitate convenţională subînţeleasă se aplică numai în cazul contractelor translative de drepturi reale ("din care se naşte obligaţia de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă").

În ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 17/2014, intimaţii arată că recurenta-reclamanta A. nu a făcut dovada că la data de 25.11.2021 (data autentificării contractului de dare în plată), deţinea vreuna din calităţile prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a)-g), care să o fi îndreptăţit să invoce vreun drept de preempţiune în legătură cu terenul în litigiu şi care, astfel, să justifice un interes în a solicita constatarea nulităţii absolute a contractului de dare în plată. Calitatea de a invoca nerespectarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 17/2014 o justifică acea persoană care ar fi avut posibilitatea exercitării dreptului de preempţiune, nu orice fel de persoană, chiar şi acelea care nu aveau calitatea de preemptori. Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nu conferă promitentului- cumpărător decât un drept de creanţă, în caz de nerealizare a promisiunii acesta neputând solicita decât despăgubiri. Înstrăinarea de către promitentul-vânzător a bunului promis nu conferă promitentului-cumpărător dreptul de a solicita anularea transferului dreptului de proprietate de la promitentul-vânzător la terţ. Astfel, conform art. 1279 alin. (2) C. civ., "În caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune interese". Promitenţilor-cumpărători din cadrul antecontractelor de vânzare-cumpărare legea nu le recunoaşte dreptul de preempţiune la dobândirea terenurilor agricole situate în extravilan. Prin urmare, recurenta-reclamantă nu are calitatea a solicita constatarea nulităţii absolute a contractului de dare în plată autentificat sub nr. x/25.11.2021 pe temeiul pretinsei neîndepliniri a formalităţilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 17/2014, în condiţiile în care singurele persoane care pot justifica un astfel de interes sunt doar cei în favoarea cărora legea le recunoaşte dreptul de preemţiune, reclamanta nefiind dintre aceştia.

Nici măcar art. 41 alin. (5) din Legea nr. 17/2014 nu schimbă situaţia reclamantei. Astfel, recurenta susţine că în lipsa unui preemptor care să invoce dreptul de preferinţă în ordinea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 17/2014, ar fi avut posibilitatea să dobândească dreptul de proprietate. Recurenta nu are în vedere că, în lipsa unui preemptor de rang I-VII, tot nu ar fi avut posibilitatea să dobândească proprietatea terenului în litigiu deoarece, conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, în cazul în care titularii dreptului de preempţiune nu îşi manifestă intenţia de a cumpăra terenul, înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se poate face către persoanele fizice cu respectarea următoarelor condiţii cumulative: a)să aibă domiciliul/reşedinţa situat/situată pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare; b) să desfăşoare activităţi agricole pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare; c) să fie înregistrate de autorităţile fiscale române cu minimum 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan.

Or, recurenta-reclamantă nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lit. b) şi c) din lege. Recurenta-reclamantă nu desfăşoară activităţi agricole de cel puţin 5 ani anterior procedurii iniţiate cu încuviinţarea Judecătoriei Panciu. Totodată, recurenta-reclamantă nu este înregistrată de autorităţile fiscale române ca desfăşurând activităţi agricole, cu minim 5 ani anterior, în vreuna din formele prevăzute de lege. Toate acestea conduc către concluzia firească că recurenta-reclamantă nu numai că nu avea calitatea de preemptor, nefăcând parte din nici una dintre rangurile I-VII de preemptori prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, dar tot nu ar fi putut depune ofertă de cumpărare si nici dobândi terenul deoarece nu îndeplinea condiţiile pe care legea le impunea, în lipsa tuturor categoriilor de preemptori.

Recurenta susţine că, dacă nu exista nicio persoană care să invoce vreun drept de preempţiune şi nici vreo persoană care să îndeplinească condiţiile de a cumpăra stabilite prin art. 41 alin. (1) din lege, atunci ar fi putut cumpăra ea însăşi terenul. În nicio situaţie reglementată de Legea nr. 17/2014 recurenta nu ar fi putut invoca vreun drept de preferinţă la dobândirea terenului.

Prin sentinţa nr. 1162/11.11.2022 a Judecătoriei Panciu, definitivă prin decizia civilă nr. 278/18.05.2023 a Tribunalului Vrancea a fost respinsă, ca prescrisă, acţiunea formulată de către A. în contradictoriu cu B. şi C. având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare. Or, în acest moment, recurenta nu mai justifică niciun interes în a cere şi obţine constatarea nulităţii contractului de dare în plată autentificat sub nr. x/25.11.2021 la BIN F..

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil prin îngrădirea dreptului de acces la o instanţă reglementat de art. 6 CEDO, nici această critică nu este întemeiată, întrucât dreptul de acces la instanţă nu este absolut, ci comportă anumite restricţii legitime în cadrul cărora trebuie exercitat.

Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi B., C. au invocat excepţia de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât sunt deduse judecăţii în calea extraordinară de atac aspecte conţinute în cererea de chemare în judecată şi în motivele de apel. Totodastă, prin cererea de recurs se critică statuări la fapte ale instanţelor anterioare, referirile la diverse norme de drept material fiind pur formale.

În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat şi arată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 17/2014, potrivit cărora "Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică în cadrul procedurilor de executare silită şi contractelor de vânzare încheiate ca urmare a îndeplinirii unor formalităţi de licitaţie publică, cum este cazul celor realizate în cadrul procedurii de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sau ca urmare a apartenenţei imobilului la domeniul privat de interes local sau judeţean al unităţilor administrativ teritoriale".

Drept urmare, contrar susţinerilor recurentei-reclamantei, intimaţii nu erau ţinuţi de respectarea procedurii speciale instituite prin Legea nr. 17/2014 (prevederile art. 3, art. 4 - 4 indice 2 şi art. 9 cu trimitere la art. 16).

Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că ar avea calitatea de preemptor în accepţiunea Legii nr. 17/2014 sau că ar mai justifica un interes în referire la terenul înscris in Titlul de Proprietate nr. x/29.07.2020 modificat în baza HCJ Vrancea nr. 157/28.07.2021.

Având in vedere condiţiile exercitării acţiunii civile (mai exact, condiţia interesului, în principiu, interesul procesual trebuind să fie personal), rezultă că nulitatea absolută nu poate să fie invocată de o persoană complet străină de actul juridic respectiv, întrucât o astfel de persoană nu ar justifica un interes propriu, care să fie în legătură cu cauza nulităţii absolute a actului juridic respectiv.

Recurenta-reclamantă nu a dovedit că la data de 25.11.2021, respectiv data autentificării contractului de dare în plată, ar fi avut vreuna din calităţile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, care să o fi îndreptăţit să invoce vreun drept de preempţiune in legătură cu terenul litigios şi care să justifice, astfel, pretenţia de a solicita constatarea nulităţii absolute a contractului de dare în plată.

Conform art. 16 din Legea nr. 17/2014, "înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempţiune, potrivit prevederilor art. 4 şi 4/1, sau fără obţinerea avizelor prevăzute la art. 3 şi art. 9 alin. (1) şi alin. (2) este interzisă şi se sancţionează cu nulitatea absolută."

Drept urmare, pentru desfiinţarea de drept a contractului, trebuie îndeplinită obligatoriu condiţia ca cel care invocă nulitatea să facă dovada calităţii de preemtor. Nu orice persoană interesată poate declanşa procesul care să conducă la desfiinţarea contractului, ca în cazul altor tipuri de nulităţi. Aceasta reglementare îmbracă forma unei norme speciale, astfel că este de strictă interpretare şi aplicare.

Pe cale de consecinţa, nu există în patrimoniul recurentei-reclamante vreun drept de natura celui impus de lege pentru a obţine desfiinţarea contractului de dare în plată, fiind evident, deci, că aceasta nu se poate legitima procesual activ.

Simplul fapt că desfiinţarea contractului i-ar redeschide recurentei-reclamante calea către perfectarea promisiunii de vânzare-cumpărare nu este suficient pentru a justifica existenţa calităţii procesuale active.

In plus, dreptul dobândit de recurenta-reclamantă prin promisiunea de vânzare-cumpărare este un drept de creanţă şi nu conferă, în nicio ipoteză, atributele necesare pentru a justifica exerciţiul preemtiunii, acesta fiind rezervat strict persoanelor a căror sfera de aplicare este delimitată de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014.

O eventuală anulare a contractului de dare în plată nr. x/25.11.2021 nu poate profita recurentci-reclamante-promitente cumpărătoare din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/24.07.2014, întrucât, deşi a solicitat unei alte instanţe pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic (dosar nr. x/2022), această acţiune a fost respinsă ca prescrisă, soluţie menţinută şi în apel.

În raport de prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 invocarea nulităţii prin prisma Legii nr. 17/2014 poate fi făcută de persoanele fizice numai dacă întrunesc cumulativ condiţiile enumerate de textul legal menţionat. Or, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada faptului că desfăşoară activităţi agricole pe teritoriul naţional de minim 5 ani, neîndeplinind condiţiile cumulative prevăzute de lege.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de partea reclamantă A. prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

- printr-o primă critică de nelegalitate partea reclamantă pretinde că instanţele fondului au statuat greşit că actul de dare în plată autentificat sub nr. x/25.11.2021 a cărui nulitate absolută a solicitat să se constate prin cererea dedusă judecăţii nu cade în sfera de aplicare a Legii nr. 17/2014.

Se susţine că atâta timp cât prin acest act civil se realizează o înstrăinare de terenuri agricole situate în extravilan, acesta trebuia încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 17/2014 care obligă vânzătorul să înstrăineze terenul doar către persoanelor care îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 4 ori la art. 41 din lege, cerinţe care nu se verifică în persoana cumpărătorilor indicaţi în actul de dare, partea pârâtă D. şi E..

Se susţine, totodată, că faptul încheierii acestui act civil cu încălcarea prevederilor Legii nr. 17/200 impunea instanţelor de fond concluzia potrivit căreia justifică calitate procesuală activă în formularea acţiunii în nulitatea absolută, sancţiune civilă care, de altminteri, poate fi invocată potrivit art. 1247 alin. (2) C. civ. de orice persoană interesată.

Critica este nefondată.

Calitatea procesuală activă a unei persoane în promovarea în justiţie a unei anumite acţiuni civile se verifică în funcţie de obiectul şi temeiul juridic al pretenţiei deduse în concret judecăţii, respectiv prin evaluarea interesului justificat în formularea acesteia, ştiut fiind că hotărârile judecătoreşti nu se pronunţă în interesul abstract ale legii, ci în interesul personal al părţii care urmăreşte, astfel, înlăturarea unei vătămări.

Pe de altă parte, Legea nr. 17/2014 este act normativ special prin care se reglementează vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, aşa că dispoziţiile sale sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât acelea prevăzute prin normele sale juridice.

Or, în speţă, se constată că partea reclamantă solicită a se constata, pe temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, nulitatea absolută a actului de dare în plată nr. x/25.11.2021 intervenit între părţile pârâte, ce pretinde că o vatămă, susţinând că acesta cade în sfera de aplicare a acestei legi speciale.

Art. 16 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 sancţionează însă cu nulitatea absolută nu orice act civil, ci aşa cum prevede explicit doar acele acte prin care se realizează înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempţiune, potrivit prevederilor art. 4 şi 41, sau fără obţinerea avizelor prevăzute la art. 3 şi art. 9 alin. (1) şi (2).

Or, prin actul de dare în plată nr. x/25.11.2021 nu operează o astfel de înstrăinare prin vânzare, pe temeiul libertăţii contractuale, între părţile pârâte G., în calitate de vânzători, şi Tudorache, în calitate de cumpărători, ci o vânzare forţată, deoarece actul de dare în plată este încheiat pentru stingerea unei datorii în cadrul procedurii de executare silită ce a făcut obiectul dosarului execuţional nr. x/2021 a BEJ H..

De altminteri, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, exceptarea unor acte de înstrăinare de natura celui atacat în procesul pendinte este reglementată în cuprinsul legii, la art. 20 alin. (3), care prevede următoarele: Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică în cadrul procedurilor de executare silită şi contractelor de vânzare încheiate ca urmare a îndeplinirii unor formalităţi de licitaţie publică, cum este cazul celor realizate în cadrul procedurii de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sau ca urmare a apartenenţei imobilului la domeniul privat de interes local sau judeţean al unităţilor administrativ-teritoriale.

Exceptarea actelor încheiate în cadrul procedurilor menţionate de norma de drept de la aplicarea Legii nr. 17/2014 s-a impus legiuitorului în considerarea faptului că dreptul de preferinţă recunoscut prin art. 4 şi 41 din această lege specială unor categorii de persoane la cumpărarea terenurilor situate în extravilanul localităţilor, deşi afectează libertatea contractuală a vânzătorului, nu reprezintă o vânzare forţată, prin substituirea voinţei vânzătorului, ci semnifică doar o limitare adusă libertăţii acestuia de a-şi alege persoana cumpărătorului.

Spre deosebire, prin actele încheiate în procedurile prevăzute de art. 20 alin. (3) din legea specială, printre care şi procedurile execuţionale, operează o înstrăinare forţată a bunurilor debitorului, înstrăinare care este incompatibilă cu principiul libertăţii contractuale reglementat prin art. 1169 C. civ., reiterat şi prin art. 4 1 alin. (5) din Legea nr. 17/1994.

Prin urmare, cum actul de dare în plată nr. x/25.11.2021 nu cade în sfera de aplicare a legi speciale, nu trebuie să respecte, pentru încheierea sa valabilă, cerinţele prevăzute de legea specială, cum eronat se afirmă.

În aceste condiţii, susţinerile părţii reclamante potrivit cărora instanţele fondului aveau a evalua calitatea sa procesuală activă în privinţa cererii deduse judecăţii prin raportarea la actul de dare în plată privit ca act de înstrăinare ce trebuia încheiat cu respectarea prevederilor art. 4 şi 41 din Legea nr. 17/1994 este lipsită de fundament logic, sens în care va fi respinsă.

Cum actele încheiate de părţi în cadrul procedurilor execuţionale sunt supuse controlului instanţei de executare, nu pot fi primite nici susţinerile prin care partea reclamantă pretinde că simplul fapt al încheierii actului de dare în plată în cadrul unei proceduri execuţionale semnifică fraudarea legii speciale, susţineri ce, de altminteri, excedează cadrului procesual în care s-a desfăşurat judecata în faţa instanţelor de fond.

- partea reclamantă pretinde şi că reţinerea calităţii sale procesuale active în promovarea acţiunii în nulitate deduse judecăţii putea fi fundamentată de instanţele fondului pe faptul nerespectării clauzei de inalienabilitate care, potrivit art. 627 alin. (4) C. civ., este subînţeleasă, în opinia sa, în promisiunea de vânzare-cumpărare nr. x/24.07.2014 pe care a încheiat-o cu pârâţii Costinescu, prin care aceşti pârâţi s-au obligat să transmită în viitor proprietatea terenurilor ce au făcut obiectul actului de dare în plată în favoarea sa.

Aceste susţineri nu pot face obiectul examinării instanţei de recurs, întrucât sunt invocate, în mod nepermis procedural, pentru prima oară prin recurs, aşa că vor fi respinse, ca inadmisibile.

Rezultă că prin aceste apărări partea susţine o cauză nouă de nulitate, alta decât aceea care a fost supusă judecăţii instanţelor fondului.

Prin urmare, partea reclamantă nu poate imputa cu temei instanţelor fondului, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 627 alin. (4) C. civ., cât timp acestea, nefiind învestite în acest sens, nu le-au analizat.

- partea reclamantă pretinde şi că instanţele fondului au statuat greşit că nu încadrează în niciuna dintre cele două categorii de persoane prevăzute de art. 4 şi art. 41 din Legea nr. 17/2014 şi, astfel, că nu probează un interes în formularea acţiunii în constatarea nulităţii absolute deduse judecăţii, condiţie necesar a fi îndeplinită potrivit art. 33 C. proc. civ.

Se susţine în acest sens interpretarea greşită a art. 4 şi art. 41 din legea specială, norme care indică titularii dreptului de preemţiune şi potenţialii cumpărători, şi se afirmă că interesul său în promovarea acţiunii în nulitate este justificat cel puţin pe temeiul art. 41 alin. (5) din lege.

Critică este nefondată.

Cât priveşte susţinerile privind pretinse greşeli săvârşite de instanţele fondului în interpretarea art. 4 şi art. 41 din Legea nr. 17/2014, se constată că partea reclamantă nu le subsumează argumente care să facă posibilă exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.

Cerinţele necesar a fi îndeplinite pentru încadrarea unei persoane fizice în categoriile de preemptori de la art. 4 alin. (1) lit. a)-g) ori în categoriile de potenţiali cumpărători de la art. 41 alin. (1) lit. a)-c) şi) din legea specială sunt, de altminteri, precis şi clar reglementate, iar în absenţa invocării de către partea reclamantă a unor argumente care să pună în discuţie apartenenţa sa vreuneia dintre aceste categorii de persoane, hotărârea recurată nu evidenţiază vreo interpretarea dată acestor norme de drept.

Nici în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţei relative la interes partea reclamantă nu argumentează de ce prevederile art. 41 alin. (5) din lege i-ar conferi un drept de preferinţă la cumpărarea terenurilor ce au făcut obiectul actului de dare în plată a cărui nulitate absolută cere a se constata în cauza pendinte.

Art. 41 alin. (5) din lege prevede următoarele: În cazul neexercitării dreptului de preempţiune, dacă niciunul dintre potenţialii cumpărători, în termenul legal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a putea cumpăra terenul agricol situat în extravilan, înstrăinarea acestuia prin vânzare se poate face către orice persoană fizică sau juridică, în condiţiile prezentei legi.

Rezultă că norma de drept reiterează principiul libertăţii contractuale în cazul neexercitării de către preemptori ori de către potenţialii cumpărători a drepturilor ce le acordă preferinţă în cumpărarea unor astfel de terenuri.

Anume, norma de drept reconfirmă dreptul vânzătorului de a alege cumpărătorul, nu dreptul terţilor ce îndeplinesc calitatea de "orice persoană fizică sau juridică" de a pretinde întâietate la cumpărarea terenului unui anumit vânzător, cum absurd susţine partea reclamantă.

Aşa fiind, susţinerile prin care partea pretinde că atâta timp cât nu există nicio persoană care să invoce un drept de preemţiune şi nici care să îndeplinească condiţiile de potenţiali cumpărători prevăzute de art. 4 şi art. 41 din Legea nr. 17/2014 justifică un interes personal în promovarea acţiunii în nulitate argumentat prin aceea că ar avea recunoscut un drept de preferinţă în cumpărarea terenurilor părţii pârâte B. şi C. prin art. 41 alin. (5) din Legea nr. 17/2014 se dovedesc a fi lipsite de fundament juridic, sens în care vor fi respinse.

- partea reclamantă pretinde şi că la judecata în fond a cauzei s-a statuat greşit cu privire la lipsa de interes în formularea acţiunii în nulitate deduse judecăţii în considerarea faptului respingerii printr-o hotărâre judecătorească a acţiunii civile prin care a pretins validarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare pe care a încheiat-o la data de 24.07.2014 cu pârâţii B. şi C., cât timp această hotărâre nu era definitivă.

Susţinerile sunt nefondate, întrucât ignoră împrejurarea că la judecata în fond a cauzei partea reclamantă şi-a justificat interesul în promovarea acţiunii în nulitate şi prin aceea că readucerea terenului în patrimoniul pârâţilor Costinescu îi conferă posibilitatea de a obţine executarea obligaţiilor asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la data de 24.07.2014.

Răspunzând acestei apărări, instanţele fondului au statuat că partea reclamantă nu-şi poate legitima astfel interesul, dat fiind că în baza convenţiei menţionate are dobândit un simplu drept de creanţă care nu-i conferă un drept de preferinţă la cumpărarea terenului potrivit prevederilor Legii nr. 17/2014, indicate ca temei juridic al pretenţiei în nulitate deduse judecăţii.

Considerentele prin care instanţa de apel a constatat că partea reclamantă a pierdut în justiţie acţiunea prin care a pretins validarea promisiunii de vânzare-cumpărare, anume că prin sentinţa civilă nr. 1162/2022 a Judecătoriei Panciu cererea a respinsă, ca prescrisă, s-au constituit într-un argument suplimentar, necesar a fi expus cât timp partea a reiterat aceeaşi apărare în justificarea interesului, nu într-o evaluare a efectelor hotărâri arătate în procesul pendinte, cum eronat se afirmă.

De altminteri, lucrările dosarului evidenţiază desfăşurarea în paralel a judecăţii cauzei din procesul pendinte cu judecata acţiunii în validarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Panciu la data de 07.01.2022, sub nr. x/2022, instanţă care a dispus prin sentinţa civilă nr. 1162/11.11.2022 admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins, în consecinţă, acţiunea, soluţie menţinută, prin decizia civilă nr. 278/18.05.2023 de Tribunalul Vrancea.

- În fine, partea reclamantă pretinde şi că limitarea nelegală a calităţii procesuale active aduce atingere dreptului Ia un proces echitabil sub aspectul liberului acces la o instanţă reglementat de art. 6 CEDO.

Acestei susţineri partea nu îi subsumează argumente distincte de cele care au făcut obiectul celorlalte critici de nelegalitate examinate în precedent şi care nu au fost primite de instanţa de recurs.

Rezultă, astfel, că instanţele fondului au statuat în acord cu legea că atâta timp cât nu are recunoscut pe temeiul art. 4 şi 41 din Legea nr. 17/2014 un drept care să-i fi conferit ori să-i confere preferinţă la cumpărarea terenului ce a făcut obiectul actului de dare în plată nr. x/25.11.2021, exceptat de la aplicarea acestei legi, partea reclamantă nu justifică interes, adică un folos practic, în formularea unei acţiunii pe temeiul art. 16 alin. (1) din lege, cerinţă impusă de art. 33 C. proc. civ.,.

Prin urmare, nu se susţine afirmaţia părţii potrivit căreia soluţiile pronunţate de instanţele fondului ar pune în discuţie vreo limitare, în afara legii, a dreptului la un proces echitabil, drept prevăzut şi de art. 6 C. proc. civ.

Aşa fiind, în considerarea celor ce preced care relevă examinarea pe fond, prin încadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a unora dintre criticile deduse judecăţii, fapt ce nu permite reţinerea excepţiei nulităţii recursului, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de partea reclamantă, ca fiind nefondat, şi, constatând că a căzut în pretenţii, o va obliga să plătească părţii pârâte suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată pe temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 101/A din 25 mai 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-pârât B..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.