Cassation appeal nullity for failure to frame copyright remuneration and licensing scope disputes as valid illegality grounds

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2018 din data de 30.08.2018, reclamanta UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. care ulterior şi-a schimbat denumirea în S.C. B. SRL, a solicitat să oblige pârâta la plata: sumei de 4.498,2 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor C., la B. desfăşurate în data de 04 martie 2018 orele 15:00 şi 19.00 la D. din Bucureşti; sumei de 192,78 RON reprezentând penalităţi de întârziere datorate de pârâtă până la data de 08.06.2018, pentru întârzierea plăţii remuneraţiilor menţionate la capătul 1.1. al cererii de chemare în judecată; penalităţilor de 0,1%/zi de întârziere datorate de către pârâtă până la data plăţii remuneraţiilor în suma de 4.498,2 RON începând cu data de 09.06.2018 şi până la data plăţii efective a acestor remuneraţii; 2. Să oblige pârâta să comunice UCMR-ADA un raport complet cuprinzând toate operele muzicale comunicate public în cadrul spectacolelor C., la B. desfăşurate în data de 04 martie 2018 orele 15:00 şi 19.00 la D. din Bucureşti, raport care sa cuprindă: denumirea evenimentului, denumirea formaţiilor/soliştilor, data şi locaţia desfăşurării evenimentului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate şi durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale; 3 Să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu (taxa de timbru, onorariu avocat, onorariu expert, etc).

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1369/23.09.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.000 RON (TVA exclus) reprezentând remuneraţie comunicare opere muzicale în cadrul spectacolelor C., la B., desfăşurate la data de 04.03.2018, orele 15:00 - 19:00 la D. din Bucureşti. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 1.937,32 RON, calculate până la data de 10.07.2020, respectiv penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe fiecare zi, calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului restant. A fost obligată pârâta să comunice reclamantei un raport complet cuprinzând opere muzicale comunicare public în cadrul spectacolelor C., la B., desfăşurate la data de 04.03.2018, orele 15:00 - 19:00 la D. din Bucureşti, raport care să cuprinsă: denumirea evenimentului, denumirea formaţiilor/soliştilor, data şi locaţia desfăşurării evenimentului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale şi durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară, suma de 2.975 RON reprezentând onorariu avocat şi suma de 1.500 RON reprezentând onorariu expert.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 918 A din 9 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 1369/23.09.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B., criticând-o pentru nelegalitate.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procedura de filtru:

Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ la data de 28 august 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Prin rezoluţia de primire din data de 16 septembrie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute la art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

După etapa comunicărilor, la 21 decembrie 2021, completul de filtru a luat act de întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu şi a dispus comunicarea acestuia, pentru a da posibilitate părţilor să formuleze un punct de vedere la raport.

Recurenta a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la forma şi cuprinsul acestuia şi invocând "excepţia nulităţii absolute a raportului", întrucât nu cuprinde temeiul juridic şi conţine numeroase erori.

Soluţionând această excepţie de nulitate invocată, Înalta Curte o apreciază a fi nefondată, pentru următoarele considerente:

În primul rând, Înalta Curte notează că întrucât data înregistrării dosarului de fond este 20.08.2018, dată la care nu intrase încă în vigoare Legea nr. 310/2018 prin care art. 493 C. proc. civ. referitor la procedura de filtrare a recursurilor a fost abrogat, atunci în mod legal s-a dispus şi s-a procedat în cauză la întocmirea acestuia, temeiul juridic procesual fiind textul respectiv de lege, date fiind prevederile art. 24 C. proc. civ.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că raportul a fost întocmit la data de 04.01.2022, deci după comunicările procedurale dispuse anterior în cauză, astfel încât nici argumentul de nulitate a raportului, relativ nerespectării ordinii procedurale, nu poate fi primit de Înalta Curte.

De asemenea, eventualele erori de nume sau date la care se referă recurenta nu sunt de natură a determina nulitatea acestui act de procedură, ci cel mult, îndreptarea lor.

În fine, Curtea notează că instanţa de judecată nu este ţinută de conţinutul raportului întocmit de către magistratul-asistent, întrucât potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., "(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părţilor".

Magistratul asistent a fost desemnat să întocmească raportul de admisibilitate conform dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., raport în cadrul căruia este necesar a expune opinia sa cu privire la interpretarea şi aplicarea legii referitor la condiţiile de formă şi de fond ale recursului. Însă, aprecierea asupra soluţiei finale revine judecătorilor desemnaţi cu soluţionarea cauzei. Aşa fiind, nu poate fi acceptată teza sugerată de recurentă.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen, în complet de filtru, fără citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac.

6. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Magistratul-asistent raportor a menţionat în cuprinsul raportului că hotărârea atacată este susceptibilă de a fi recurată, că recursul este formulat în termen şi este legal timbrat.

7. Memoriul de recurs

Prin cererea de recurs, s-au formulat, în esenţă, următoarele susţineri:

Instanţa de apel invocă art. 1231 din Legea nr. 8/1996 în mod eronat, fără vreo legătură de cauzalitate cu obiectul dedus judecării, nefiind vorba despre drept de redifuzare.

Instanţa de apel face "o afirmaţie fără acoperire juridică", în sensul că "apelanta nu poate pretinde cu temei că intimata nu ar gestiona colectiv drepturile decurgând din creaţia muzicală folclorică, o atare exceptare neavând acoperire legală", dar neprecizând însă, în mod intenţionat, că intimata nu are în obiectul de activitate, în mod distinct, domeniul muzică populară, ci gestionează drepturile individuale ale anumitor solişti în nume propriu, care şi-au înscris anumite piese (opere muzicale) la UCMR-ADA.

La momentul când recurenta a solicitat acea autorizaţie - licenţă neexclusivă, în martie 2018, nu avea cunoştinţă de faptul că nu au în obiectul de activitate, în mod distinct, domeniul muzică populară.

Instanţa de apel invocă art. 28 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 fără legătură de cauzalitate cu obiectul cauzei dedus judecăţii, omiţând să menţioneze care sunt autorii drepturilor de autor cărora recurenta este obligată a le plăti drepturile patrimoniale, ca urmare a utilizării operelor lor la spectacolele din 04.03.2018.

Instanţa de apel a reţinut că recurenta nu a susţinut şi nu a dovedit că "ar fi comunicat public operele aflate în afara duratei de protecţie", neprecizându-se concret şi legal care ar fi acea "durată de protecţie".

Instanţa de apel omite că spectacolele folclorice pot face obiectul dreptului de autor şi de colectare a remuneraţiilor din partea intimatei numai ca domeniu distinct de activitate al său, sau pentru soliştii individuali, membrii ai UCMR-ADA, or aşa ceva nu a existat la momentul emiterii ilegalei autorizaţii - licenţe neexclusivă, în martie 2018.

În mod eronat instanţa de apel a reţinut că recurenta nu a contestat calculele expertului contabil, omitând că există o contestaţie a raportului de expertiză, refuzată de către Tribunalul Bucureşti.

Solicită admiterea recursului, anularea deciziei atacate şi respingerea acţiunii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

La termenul din 5 aprilie 2022, instanţa a analizat admisibilitatea în principiu a recursului şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară şi pe care o găseşte incidentă pentru următoarele considerente:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că o cerere de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune totodată, şi concluzia că respectiva cerinţă a motivării recursului implică în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Drept urmare, nu pot fi deduse judecăţii instanţei de recurs argumente prin care se critică stabilirea situaţiei de fapt ori interpretarea dată de instanţele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanţa de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate.

Procedând la analiza cererii de recurs, prin raportare la principiile de ordin teoretic expuse anterior, Înalta Curte constată că, prin demersul judiciar iniţiat, recurenta-pârâtă nu a invocat incidenţa vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi nici nu a expus critici apte a susţine nelegalitatea deciziei atacate care să permită încadrarea într-unul dintre motivele de recurs prevăzute de legiuitor.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărârii judecătoreşti.

Astfel, motivaţia referitoare la greşita respingere a apelului pe baza pretinsei prezumţii a instanţei în sensul că muzica populară ar fi inclusă în obiectul de activitate al intimatei, precum şi susţinerea că nu au fost menţionaţi autorii drepturilor de autor cărora recurenta este obligată a le plăti drepturile patrimoniale, ca urmare a utilizării operelor lor la spectacolele din 04.03.2018 şi nici nu s-a precizat care este durata de protecţie, în concret, a drepturilor de autor, se circumscrie modalităţii de apreciere a probatoriului de către instanţa de apel ce nu poate face obiectul analizei în această etapă procesuală, întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate în cauză şi nu nelegalitatea acesteia.

Este de reamintit că atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor utile spre această finalitate, anume a rejudecării fondului, aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul şi scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici argumentele în sensul că la momentul solicitării autorizaţiei - licenţă neexclusivă, în martie 2018, nu avea cunoştinţă de faptul că intimata nu are în obiectul de activitate, în mod distinct, domeniul muzică populară, nu tind a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată.

Printr-o atare critică, partea se rezumă a prezenta aspecte ce ţin de situaţia de fapt a cărei apreciere reprezintă prorogativa exclusivă a instanţelor de fond şi excedează analizei ce poate fi realizată în recurs, cale de atac nedevolutivă ce nu este menită a corecta eventuale greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză atât timp cât instanţa de recurs este chemată a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În expunerea motivării recursului, recurenta-pârâtă se referă şi la calculul remuneraţiilor datorate în perioada respectivă, susţinând că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că nu ar fi contestat raportul de expertiză.

În realitate, criticile formulate constau în aspecte legate de temeinicia hotărârii recurate, recurenta-pârâtă fiind nemulţumită de modul în care instanţa de apel a menţinut, în baza probelor administrate şi a propriilor aprecieri asupra situaţiei de fapt incidente în speţă, soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte cuantumul remuneraţiilor datorate intimatei-reclamante.

Nici aceste susţineri nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs, neputând fi circumscrise motivelor de casare strict reglementate de legiuitor, instanţa de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, instanţa de recurs neputând să procedeze la o reinterpretare a probatoriului, pentru aceleaşi considerente arătate supra.

În ceea ce priveşte alegaţiile părţii recurente referitoare la faptul că instanţa de apel invocă art. 28 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, dar şi pe cele ale art. 1231 din Legea nr. 8/1996, fără legătură de cauzalitate cu obiectul cauzei dedus judecăţii, se reţine că o atare critică ar fi presupus demonstrarea modulului în care dezlegările juridicţionale punctuale date de către instanţa de apel încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs în analiză, ceea ce indică o expunere doar formală a acestora.

În fine, aserţiunile relative depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti atunci când Curtea de apel i-a atras atenţia apelantei recurente asupra respectului cuvenit justiţiei şi posibilităţii aplicării unei amenzi, nu pot fi de asemenea, circumscrise vreunui caz de nelegalitate a hotărârii recurate, întrucât recurenta nu a indicat în mod concret, de ce o astfel de apreciere a instanţei de apel ar ilustra o depăşire a atribuţiilor de serviciu ale magistraţilor.

Curtea constată de asemenea, că în cauză, instanţa de apel nu a aplicat vreo sancţiune judiciară cu amenda, astfel încât inclusiv din această perspectivă, nu se poate decela o critică concretă a deciziei de apel prin prisma menţionării acestui motiv de recurs, motiv de recurs care a fost invocat - date fiind toate aceste considerente enunţate - în mod doar formal, de asemenea.

Astfel, Înalta Curte conchide arătând că recurenta-pârâtă, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia recurată şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.

În condiţiile în care aspectele deduse judecăţii, astfel cum au fost prezentate, nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., sancţiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, este cea a nulităţii, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci şi atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, va constata nul recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 918A din 9 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 918A din 9 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2022.