Property restitution claim barred by cassation court’s refusal to re-evaluate factual identity evidence

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă costată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa sub nr. x/2020 la data de 04.03.2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., J., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor, au formulat contestaţie împotriva deciziei A.N.R.P. nr. 5871/29.01.2020 prin care a fost validată Hotărârea nr. 5052/30.10.2018 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, solicitând anularea Deciziei A.N.R.P. nr. 5871/29.01.2020 şi obligarea A.N.R.P. la emiterea unei noi decizii prin care să fie invalidată integral Hotărârea nr. 5052/30.10.2018 emisă de către Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 şi să fie acordate compensaţii în baza Legii nr. 9/1998 pentru bunurile abandonate în comuna Golebina Ceatalgea, jud. Durostor, urmare încheierii Tratatului de la Craiova din 1940 aparţinând autorului J., respectiv: imobil compus din 2000 mp, teren intravilan împreună cu locuinţă din chirpici, formată din trei camere de locuit, fundaţie de piatră, învelită cu ţiglă, casă în suprafaţa de 70 mp, anexe gospodăreşti: grajd în suprafaţă de 32 mp, magazie în suprafaţă de 48 mp, şopron din scândură în suprafaţa de 75 mp, livadă cu pomi fructiferi de 750 mp, teren arabil de 5,5 ha extravilan.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 465/F/18.06.2020, Tribunalul Ialomiţa a respins ca neîntemeiată contestaţia.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 389A din 8 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat, apelul formulat de apelanţii - reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 465 F/18.06.2020, pronunţate de Tribunalul Ialomiţa.

I.4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamanţii E., I., A., D., H., C., G., J., B., F. şi J..

I.5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă:

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 4 noiembrie 2021, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 9.

I.6. Motivele de recurs:

Reclamanţii invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de fond a considerat în mod greşit că nu există identitate de persoane între K. şi J. şi în mod corelativ, ar exista pe cale de consecinţă şi două persoane cu numele de L., unul născut în 1907 şi altul născut in 1923.

Arată că instanţa de apel înlătură declaraţia pe proprie răspundere nr. 1513/2005 dată de către două persoane din care rezultă că K. este una şi aceeaşi persoană cu J. şi J..

Susţin că în mod greşit instanţa de fond trece peste declaraţiile de notorietate, fără a face o analiză a întregului probatoriu şi fără a motiva de ce a înlăturat aceste acte.

Instanţa de fond nu s-a aplecat asupra actelor aflate la dosar, declaraţii pe propria răspundere şi prezumţii care demonstrau că K. Tănase este bunicul reclamanţilor, ci a avut în vedere doar simpla referire la anul naşterii menţionat în Declaraţiune, fără a avea în vedere întreg probatoriul existent la dosar.

Apreciază că ANRP ar fi trebuit să facă dovada că au existat mai multe persoane distincte cu acelaşi nume sau nume apropiate, deoarece reclamanţii se află în situaţia în care filiaţia lor este contestată.

Consideră că filiaţia lor a fost dovedită cu acte de stare civilă, cu declaraţii de notorietate şi cu acte oficiale emise de organele de anchetă ale Statului Român din epocă.

În continuare, reiterează susţinerile din memoriul de apel cu referire la înscrisurile depuse la dosarul cauzei în probatoriu.

Astfel, precizează că din toate demersurile efectuate inclusiv de către ANRP, nu rezultă că în comuna Golebina ar fi existat o altă familie compusă din părinţi: Naşu şi M. şi fiu-Zicu.

Din Situaţia de Avere rezultă că J. din satul/comuna Golebina Ceatalgea, jud. Durostor este înregistrat cu următorii membrii de familie: M. - soţie şi Zicu - fiu.

În concluzie, argumentele care permit să se susţină ca exista identitate între K. şi J. sunt următoarele: declaraţia de notorietate autentificată; şi J. şi K. au avut o soţie cu numele M. şi un fiu cu numele Zicu; atât J. cât şi K. sunt originari din Iugoslavia; amândoi au venit din comuna Golebina Ceatalgea, jud. Durostor; Naşu este diminutivul în aromâna de la Tănase; în dosarul CNSAS nr. x, Decizia nr. 352 privind pe L.- Fisa personala sunt trecute ample referiri la K.- tatăl lui L.; astfel, organele de stat din acea epocă au menţionat toate domiciliile avute de către bunicul şi străbunicul reclamanţilor, respectiv comuna Golebina - Bulgaria până în 1940; în acest act cu referire la L. sunt menţionaţi şi numele părinţilor săi: Naşu şi M..

Totodată, în Chestionarul referitor la L. se menţionează: aban Zicu: tatăl - Naşu, mama - M., născut în Iugoslavia, Selt, studii: 4 clase primare şi apoi cioban în Golebina Ceatalgea, Durostor. Apoi sunt trecute domiciliile ulterioare, Beidaud, Sanmihaiul German, Dâlga.

Informările cu privire la K. (Tănase) sunt cuprinse în mare parte în actele care fac referire la fiul sau L., deoarece K. era foarte în vârsta la acea vreme (în 1951 avea 99 de ani).

În concluzie, pe aspectul referitor la străbunicul reclamanţilor K. (Tănase) născut în 1852, rezulta fără echivoc faptul ca acesta a venit din Iugoslavia, localitatea Selt, a fost colonizat în comuna Golebina, Ceatalgea, jud. Durostor, a avut ca fiu pe L. născut în 20.04.1907 şi soţie pe M. şi este una şi aceeaşi persoană cu J. la care face referire instanţa de fond ca fiind născut în 1870 potrivit Declaraţiunii din 1940 şi care şi acesta la rândul său a venit din Iugoslavia a fost colonizat în com. Golebina şi a avut ca soţie pe M. şi ca fiu pe Zicu.

Cu privire la L., fiul lui K., menţionează următoarele:

Toate actele oficiale depuse la dosar se referă la L. născut în 1907, fiul lui K. (J.). Este adevărat că în Declaraţiunea pe care a avut-o în vedere instanţa de fond, apare fiul L. cu 17 ani, dar această singură referire la vârsta fiului L. nu este de natură să răstoarne întreaga argumentaţie a reclamanţilor şi să înlăture toate actele oficiale pe care le-au amintit, având în vedere că K. (tatăl lui L.) nu ştia carte aşa cum rezultă din actele emise de către C.N.S.A.S.

În realitate, doar această singură referire la L. din Declaraţiune nu este de natură să lipsească de efecte celelalte acte şi pe cale de consecinţă să demonstreze în vreun fel ca bunicul reclamanţilor L. nu este de fapt bunicul acestora, ci o cu totul altă persoană cu acelaşi nume, deşi şi aceasta la rândul ei avea o mamă cu numele M., tatăl cu numele Saban, era refugiat din Golebina, judeţul Durostor.

În concluzie pe acest aspect instanţa de fond respinge acţiunea amplu documentată cu acte de epocă doar pe baza unei singure referiri la vârsta lui L. de 17 ani, fără a corobora tot ceea ce este de asemenea, cuprins în Declaraţiunea respectivă (numele mamei şi al tatălui, localitatea de unde au venit şi întregul context istoric).

Dacă ar fi de acord cu punctul de vedere al instanţei de fond, ar ajunge invariabil la ideea greşită în fapt şi imposibilă că în satul Golebina din jud. Durostor ar exista două familii Saban cu tatăl J., cu mama M. şi un fiu Zicu. Intr-o familie fiul Zicu ar avea 17 ani în cealaltă familie fiul Zicu ar avea 23 de ani.

Acest fapt este imposibil din punct de vedere demografic, iar justeţea argumentaţiei reclamanţilor nu este dată doar de un singur act, astfel cum procedează instanţa de fond, ci de o succesiune de acte oficiale şi declaraţii pe propria răspundere care dovedesc filiaţia bunicului lor L. şi traseul său din Golebina, Cadrilater, până la data decesului.

Arată că au depus la dosarul cauzei şi inclusiv la ANRP acte oficiale de epoca emise de către Ministerul de Interne şi aflate în Arhiva Operativa a acestuia, acte furnizate la solicitarea lor de către C.N.S.A.S:

Din actele respective care se referă la fiul sau L. născut în 1907, rezultă:

1. Potrivit Hotărârii Serviciului "C"- MAI din data de 24.12.1959, în dosarul de domiciliu obligatoriu nr. x sub semnătura Şefului secţiei C cu grad de maior şi a unui lt. major:

L., fiul lui K. Tănase, a fost dislocat din zona de Vest în baza Deciziei 200 din 1951 pe termen nelimitat, fixându-i-se domiciliul obligatoriu în com. Dilga, iar în baza Deciziei nr. 6100 din 1955 i s-au ridicat restricţiile imobiliare.

Fila III denumita tabel de dislocaţi din dosarul de ancheta x menţionează membrii familiei, fiind trecut şi K. cu data dislocării 18.06.1951.

2. Extras după Decizia nr. 6100 art. 1:

"Se ridica restricţiile imobiliare numiţilor L.- fiul lui K. cu membrii de familie: K. - (tatăl)".

3. Chestionarul M.A.I. pentru L. menţionează: în 1940 a venit din Golebina, Ceatalgea, Durostor, în Beidaud, Raion Tulcea până în 1947, apoi a plecat în Sanmihaiu German, Regiunea Timişoara.

Fila următoare menţionează componenţa familiei care 1-a însoţit: sotia-M. născută în 1916, trei copii: N., B. şi O., K. născut în 12.12.1852- nu ştie carte.

La fila următoare: K.- tata.

4. Dosar 9572, vol. 22, Arhiva Operativa a MAI - Raport nr. 6 referitor la verificările dislocaţilor în comuna Dâlga Noua, raionul Lehliu: în fişa întocmită pentru L. - fiul său, K. are următoarele înregistrări întocmite de către organele MAI: 94 ani - T (de la tata) - menţionat la rubrica membrii neapţi de muncă.

Ca atare, L., fiul lui K. (Tănase) născut în 20.04.1907, este bunicul reclamanţilor, este fiul colonistului J. refugiat din Golebina, Cadrilater şi este singura persoană cu acest nume, nemaiexistând o altă persoană cu numele L. născută în 1923.

I. 7. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Poprietăţilor a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 164/2014, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

I.8. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă:

După efectuarea procedurilor de comunicare, în temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 3 ianuarie 2022, în cauză a fost fixat termen de judecată, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, la data de 5 aprilie 2022, când Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii şi a reţinut cauza în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

În speţă, prin demersul judiciar reclamanţii au formulat contestaţie împotriva deciziei A.N.R.P. nr. 5871/29.01.2020 prin care a fost validată Hotărârea nr. 5052/30.10.2018 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, solicitând anularea acestei decizii şi obligarea A.N.R.P. la emiterea unei noi decizii prin care să fie invalidată integral Hotărârea nr. 5052/30.10.2018 şi să fie acordate compensaţii în baza Legii nr. 9/1998 pentru bunurile abandonate de autorul lor, J..

Prima instanţă a respins contestaţia, reţinând că nu există dovezi că autorul reclamanţilor a fost cel pentru care se solicită despăgubiri, iar instanţa de apel, având în vedere că în apel nu au fost propuse probe noi, a analizat probatoriul administrat la Tribunalul Ialomiţa şi a menţinut hotărârea acestei instanţe.

Prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi au criticat decizia pronunţată de instanţa de apel, invocând incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi pe fond, admiterea acţiunii, cu ignorarea dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ.

Înalta Curte constată pe de o parte, că reclamanţii prin memoriul de recurs prezintă, in extenso, argumente ce tind la reinterpretarea probatoriului, iar, pe de altă parte, singura critică ce poate fi decelată ar fi aceea a motivării sumare, deficitare a deciziei recurate, urmare a neanalizării întregului material probator, ce poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, instanţa supremă nu poate face o reapreciere a probelor valorificate de cele două instanţe în fazele procesuale anterioare, în sensul solicitat de reclamanţi, pentru a constata că există identitate de persoană între autorul dumnealor şi proprietarul bunurilor pentru care se cer despăgubiri, întrucât acest aspect implică efectuarea unui control de temeinicie - de a reevalua probele şi de a stabili pe baza acestora o altă situaţie de fapt. Or, acest control nu îi este permis instanţei de recurs, care are îndrituirea de a verifica numai aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Se constată de altfel, că întreaga motivare a recursului se axează pe aprecierea incorectă a probelor administrate de către prima instanţă, ceea ce a condus, în opinia recurenţilor, la o soluţie greşită.

Asemenea critici, prin care se pune în discuţie reevaluarea probatoriului administrat în cauză, cu consecinţa reţinerii unei alte situaţii de fapt - verificarea identităţii de persoană, nu pot fi cercetate în calea de atac specifică recursului, în cadrul căreia pot fi antamate numai chestiuni privitoare la corecta interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond. Astfel, nu pot fi reconsiderate actele de stare civilă, declaraţiile de notorietate, actele din dosarul aflat în arhiva operativă a Ministerului de Interne şi alte acte oficiale, tinzându-se sub toate aspectele la o devoluare a fondului şi la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă, excluse de la examinare raportat la considerentele sus-menţionate.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor în sensul că instanţa de apel nu a motivat temeinic decizia, întrucât nu a analizat întregul material probator, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, având în vedere că în apel nu au fost propuse probe noi, Curtea de apel a analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inclusiv înscrisurile extrase din dosarul informativ constituit de fosta Securitate (cuprinzând şi chestionarul referitor la L.), declaraţia de notorietate cu privire la identitatea de persoană, situaţia de avere şi a constatat că a fost complet şi corect stabilită situaţia de fapt existentă în cauză, în urma examinării înscrisurilor relevante, instanţa expunând coerent în cuprinsul considerentelor toate împrejurările rezultate din aceste probe şi argumentând de ce diferenţele constatate nu pot fi atribuite unor erori materiale în actele vremii (astfel cum acreditează ideea recurenţii) şi de ce nu se poate prevala de o prezumţie judiciară de identitate, motiv pentru care a respins apelul, ca nefondat.

În fine, criticile recurenţilor relative faptului că statuările curţii de apel sunt de natură a le infirma filiaţia, nu pot fi primite în acest cadru procesul, întrucât de asemenea, ele sunt arondate stării de fapt a cauzei şi nu legalităţii sale. În egală măsură, Înalta Curte reţine - contrar aserţiunilor recurenţilor sub acest aspect - că în cadrul situaţiei de fapt tranşate definitiv de instanţele devolutive ale fondului, în lipsa administrării de noi probe în recurs, s-a reţinut nu că recurenţii nu sunt moştenitorii autorului dumnealor, ci că nu s-a realizat dovada că autorul dumnealor este persoană prejudiciată potrivit art. 1 din Legea nr. 9/1998, element distinct a cărui dovadă incumba recurenţilor - reclamanţi, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/1998 şi nu intimatei ANRP, cum eronat invocă aceştia.

De altfel, verificând cererea de recurs, se constată că, deşi motivele au fost subsumate pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea reprezintă de fapt, o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională (din perspectiva configurării stării de fapt) prin decizia pronunţată în apel.

Pe cale de consecinţă, faţă de cele anterior arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii E., I., A., D., H., C., G., J., B., F. şi J. împotriva deciziei civile nr. 389A din 8 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2022.