Stray dog attack liability upheld: municipal council and insurer's cassation appeals dismissed, maintaining damages award

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 9 octolmbrie 2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A. şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi, pronunţarea unei hotărâri prin care pârâţii să fie obligaţi la plata sumei de 220.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a suferinţelor fizice şi psihice provocate în urma incidentului din data de 04.12.2016, a sumei de 2.819,99 RON cu titlu de daune materiale şi a dobânzii legale şi indexarea cu rata indicelui de inflaţie în ceea ce priveşte daunele materiale de la data de 04.12.2016 până la plata efectivă, iar în ceea ce priveşte daunele morale de la data rămânerii definitive a soluţiei din prezenta cauză şi până la efectuarea efectivă a plăţii.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1421 din 02.10.2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a hotărât următoarele:

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Iaşi.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi.

A obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi să plătească reclamantei suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 2209,74 RON cu titlu de daune materiale (sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective), precum şi dobânda legală la aceste sume calculată de la data de 04.12.2016 până la data plăţii efective.

A obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi să plătească reclamantei suma de 5009,80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi să plătească Statului Român suma de 504,9 RON cu titlu de ajutor public judiciar acordat reclamantei, constând în scutirea parţială de la plata taxei de timbru.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..

A admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi în contradictoriu cu chemata în garanţie S.C. B. S.A..

A obligat chemata în garanţie S.C. B. S.A. să plătească pârâtului Consiliul Local al Municipiului Iaşi suma de 27.209,74 RON cu titlu de despăgubiri plătite reclamantei şi suma de 5514,70 RON reprezentând cheltuieli de judecată suportate de pârât în prezenta cauză.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 470 din 14 octombrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a hotărât următoarele:

A respins apelul formulat de apelanta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1421 din 2 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

A admis apelul formulat de apelanta A. şi apelul provocat formulat de Consiliul Local al Municipiului Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 1421 din 2 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, sentinţă pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A fost obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi să plătească reclamantei A. suma de 50.000 RON daune morale şi suma de 2819,99 RON daune materiale, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi dobânda legală calculată de la 4.12.2016 până la data plăţii efective.

A fost obligată chemata în garanţie S.C. B. S.A. să plătească Consiliului Local al Municipiului Iaşi suma de 52819,99 RON, reprezentând despăgubiri plătite reclamantei A..

Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

A fost obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi să plătească reclamantei A. suma de 27,5 RON daune materiale, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi dobânda legală calculată de la 4.12.2016 până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri ivite după pronunţarea hotărârii primei instanţe.

A fost obligată chemata în garanţie S.C. B. S.A. să plătească Consiliului Local al Municipiului Iaşi suma de 27,5 RON, reprezentând despăgubiri plătite reclamantei A..

A fost obligat apelantul intimat Consiliul Local al Municipiului Iaşi să plătească Statului Român suma de 687 RON cu titlu de ajutor public judiciar acordat reclamantei constând în scutirea de la plata taxei de timbru. Diferenţa de 1832,63 RON reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat apelanta prin încheierea din 10.06.2020 a rămas în sarcina statului.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 470 din 14 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, au declarat recurs chemata în garanţie S.C. B. S.A. şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi.

La data de 15 martie 2021, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi a formulat recurs incident împotriva deciziei nr. 470 din 14 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

În cuprinsul cererii de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chemata în garanţie S.C. B. S.A. a formulat, în esenţă, următoarele critici:

- în mod greşit a reţinut instanţa de apel că nu este posibilă evaluarea diferenţiată a daunelor materiale şi a daunelor morale, motivat de gradul de vinovăţie în comiterea faptei delictuală, având în vedere dispoziţiile art. 1357 C. civ.

- la pronunţarea soluţiei, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere măsurile care au fost luate de către părţile implicate pentru capturarea câinilor fără stăpân;

- potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002, consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt considerate proprietari ai câinilor fără stăpân şi ai câinilor care circula liberi, fără însoţitor, în locuri publice, dar nu ai celor care se refugiază în pădure sau pe proprietăţi private unde sunt hrăniţi şi unde nu pot fi urmăriţi de personalul calificat;

- Consiliul Local al Municipiului laşi şi Municipiul laşi nu sunt proprietari ai câinilor liberi care nu se găsesc efectiv pe domeniul public ci în pădure şi zona proprietăţilor private unde se refugiază, neavând astfel paza juridică asupra acestora, aşa cum rezultă din art. 1375 C. civ.

- în cauză, nu se poate stabili cu exactitate dacă animalele care se presupune că ar fi atacat - o pe reclamantă, ar fi câini fără stăpân sau câini adăpostiţi, hrăniţi şi crescuţi pe proprietăţile private din vecinătate;

- în ce priveşte acordarea daunelor morale, culpa nu poate fi reţinută în sarcina vreunei părţi, cum nu poate fi stabilită o legătură de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită;

- daunele morale în cuantumul acordat prin decizia atacată este nejustificat, pretenţiile solicitate reprezentând izvorul unei îmbogăţiri fără justă cauză.

În cuprinsul cererii de recurs principal, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi a susţinut în esenţă, că atâta vreme cât instanţa de apel a admis cererea de apel provocat, iar instanţa de fond a dispus admiterea cererii de chemare în garanţie, în mod neîntemeiat instanţa de apel nu a dispus obligarea S.C. B. S.A. către Consiliul Local al Municipiului laşi şi la plata sumei de 687 RON cu titlu de ajutor public judiciar, sumă pe care acesta a fost obligat să o plătească Statului Român. A invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul incident, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi a arătat că întrucât recurenta chemată în garanţie are calitatea de prestator al serviciului de gestionare a problemei câinilor comunitari pe aria administrativ-teritorială a Municipiului Iaşi, în eventualitatea în care se va dovedi că incidentul s-a produs în împrejurimile relatate de reclamantă, S.C. B. S.A. este în culpă.

S-a solicitat ca în situaţia admiterii cererii de recurs formulate de chemata în garanţie să se dispună şi admiterea recursului incident, în sensul schimbării hotărârii faţă de recurentul Consiliul local al Municipiului Iaşi.

5. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 25 ianuarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la recursul declarat de chemata în garanţie S.C. B. S.A., se constată că se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere în calea de atac a recursului când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta pretinde că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, referitoare la lipsa vinovăţiei, condiţie esenţială pentru atragerea răspunderii civile delictuale, conform art. 1349 şi art. 1375 C. civ., cu trimitere la lipsa pazei juridice, astfel cum este definită de art. 1377 C. civ.

Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate sau aplicate greşit aceste dispoziţii legale, pentru a fi atrasă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în calea de atac a recursului.

Faptul că prin motivele inserate în cuprinsul hotărârii instanţa contrazice concluziile susţinerile pârâtei, nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii pronunţate, raportat la situaţia de fapt reţinută, aceea că evenimentul s-a produs de către animale care erau fără stăpân, în municipiul Iaşi.

Or, potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002, consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt considerate proprietari ai câinilor fără stăpân şi ai câinilor care circulă liberi, fără însoţitor, în locuri publice, care nu au fost revendicaţi ori adoptaţi în condiţiile prevederilor legale şi au obligaţia de a captura şi escorta aceşti câini, prin intermediul personalului calificat.

De asemenea, potrivit art. 1, 2 şi 4 din O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, autorităţile locale au obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, de a amenaja din fonduri proprii, în funcţie de necesităţi, adăposturi pentru câinii fără stăpân, respectiv pentru acei câini care circulă liberi, fără însoţitor, în locuri publice, care vor fi capturaţi şi transportaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

Raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţele devolutive, în sensul că reclamanta a fost atacată de câini fără stăpân, pe un teren aparţinând municipiului Iaşi, accesibil publicului, rezultă că acestui pârât - Consiliul Local al municipiului Iaşi, raportat la dispoziţiile legii speciale enunţate anterior îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1349 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

Având în vedere că din interpretarea dispoziţiilor mai sus menţionate, rezultă că în sarcina recurentului pârât, există obligaţia de identificare, capturare şi escortare a câinilor fără stăpân, neidentificaţi şi neînregistraţi conform art. 21 din O.U.G. nr. 55/2002, care circulă liber, fără însoţitor, în municipiul Iaşi, apare ca fiind nerelevant locul unde se refugiază câinii care au atacat-o pe reclamantă sau faptul că unele persoane i-ar hrăni, astfel de împrejurări nefiind prevăzute de actul normativ indicat ca fiind exoneratoare de răspundere.

În aceste condiţii, nu se poate aprecia că hotărârea atacată este nelegală, câtă vreme O.U.G. nr. 55/2002 identifică pârâtul Consiliul Local al municipiului Iaşi ca fiind proprietar al câinilor fără stăpân care circulă liberi, fără însoţitor, în locuri publice din Iaşi.

Această prezumţie este instituită chiar de lege, astfel că sarcina de a proba că aceşti câini sunt sub paza juridică a altor persoane sau instituţii şi nu a organelor administrative locale revine pârâtului şi nu reclamantei, instanţa de apel stabilind în cadrul situaţiei de fapt, că nu a fost realizată vreo astfel de dovadă contrară în cauză.

Astfel, Curtea de apel a reţinut că afirmaţiile conform cărora câinii fără stăpân se refugiază în pădure sau pe proprietăţi private unde sunt hrăniţi şi unde nu pot fi urmăriţi de personalul calificat au reprezentat simple alegaţii neprobate (la momentul evenimentului) şi care chiar reale de ar fi, nu exonerează pârâţii în speţă, aşa cum s-a expus anterior.

Totodată, autorităţile locale nu pot invoca faptul că nu ar fi avut cunoştinţă de existenţa unui risc real şi imediat pentru reclamantă şi că situaţia generală de risc era aceeaşi pentru toţi cetăţenii oraşului.

Omisiunea luării măsurilor cuvenite evitării incidentului cauzat de animalele aflate, conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002, în paza sa juridică (câinii fără stăpân aflându-se la momentul incidentului într-un loc public din municipiul Iaşi), reprezintă fapta ilicită reţinută în sarcina pârâtului, fiind aşadar corect aplicate de curtea de apel, dispoziţiile art. 1349 şi art. 1375 C. civ. în cadrul deciziei recurate.

Astfel, aşa cum s-a arătat anterior de instanţele devolutive ale fondului, s-a apreciat că evenimentul reclamat s-a datorat culpei pârâtului care nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale de gestionare a situaţiei câinilor fără stăpân.

De altfel, potrivit art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Înalta Curte mai constată că recurenta critică stabilirea existenţei legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, apreciere greşită în opinia sa prin referire la faptul că în raportul de primă expertiză medico-legală din anul 2017 nu s-a stabilit o legătură între leziunile constatate şi plăgile muşcate, la faptul că reclamanta nu a adus dovezi certe în sensul că afecţiunile au fost cauzate de muşcături şi că martora ar fi arătat că în prezent reclamanta şi-a revenit, însă toate aceste critici (cu ansamblul argumentelor lor dezvoltatoare) vizează modul de interpretare al probatoriilor şi de stabilire a situaţiei de fapt de către instanţele anterioare, deci aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârilor, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu reprezentând un element factual.

În egală măsură, criticile amplu dezvoltate de recurentă referitoare la nedovedirea în cauză a prejudiciului material şi a celui moral suferite de către intimată cu consecinţa acordării unui cuantum nejustificat, exagerat al daunelor morale, nu pot fi primite în prezenta cale de atac, întrucât ele vizează de asemenea, situaţia de fapt a cauzei, situaţie a cărei stabilire reprezintă apanajul instanţelor devolutive ale fondului, date fiind limitele controlului jurisdicţional de recurs, reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Indiferent, atât timp cât instanţa de apel a stabilit cuantumul daunelor morale prin raportare la criteriile recunoscute de doctrina şi practica judiciară (inclusiv cea de referinţă şi obligatorie dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului), Curtea nu poate aprecia ca fondate criticile referitoare la daunele morale nici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând recursul principal formulat de către pârâtul Consiliul Local al municipiului Iaşi, prin care se critică faptul că instanţa de apel nu a dispus obligarea chematei în garanţie S.C. B. S.A. la plata către pârât a sumei de 687 RON cu titlu de ajutor public judiciar, Înalta Curte constată că această omisiune evidentă poate fi solicitată pe calea îndreptării hotărârii, în sensul dispoziţiilor art. 442 C. proc. civ., faţă de prevederile art. 445 din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de către pârâtul Consiliul Local al municipiului Iaşi, Înalta Curte constată că pârâtul a condiţionat analiza şi admiterea recursului incident de admiterea recursului principal al chematei în garanţie S.C. B. S.A., deoarece ar trebui schimbată soluţia faţă de acesta, în ipoteza admiterii recursului principal.

Luând în considerare că prin respingerea recursului principal al chematei în garanţie, a fost menţinută soluţia pronunţată de instanţa de apel, recursul incident urmează pe cale de consecinţă a fi respins.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondate, recursul principal şi recursul incident declarate de pârâtul Consiliul local al Municipiului Iaşi şi recursul declarat de chemata în garanţie S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 470 din 14 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Întrucât intimata-reclamantă a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 3000 RON, pe care le-a dovedit cu chitanţa aflată la dosarul de recurs şi raportat la soluţia data recursurilor, constatate ca fiind nefondate, Înalta Curte reţine că recurenţii sunt părţi căzute în pretenţii conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât vor fi obligaţi la plata a câte 1500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanta A..

De asemenea, Înalta Curte urmează a obliga în temeiul art. 72 şi urm. C. proc. civ., pe chemata în garanţie S.C. B. S.A. să plătească pârâtului Consiliul Local al municipiului Iaşi suma la care acesta a fost obligat către reclamantă în recurs, respectiv 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, dat fiind raportul juridic dintre aceste două părţi procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate, recursul principal şi recursul incident declarate de pârâtul Consiliul local al Municipiului Iaşi şi recursul declarat de chemata în garanţie S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 470 din 14 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Obligă pe pârâtul Consiliul local al Municipiului Iaşi şi pe chemata în garanţie S.C. B. S.A. la plata a câte 1500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanta A..

Obligă pe recurenta-chemată în garanţie S.C. B. S.A. să plătească pârâtului Consiliul local al Municipiului Iaşi suma de 1500 RON, reprezentând cheltuielile de judecată la care a fost obligată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2022.