Claimant's cassation appeal for unlawful detention damages annulled as void, affirming inadmissibility ruling.

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 14 noiembrie 2022 pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 100.000 Euro, la cursul BNR, reprezentând daune morale cauzate ca urmare a detenţiei nelegale, obligarea pârâtului la plata dobânzii aferente sumei solicitate de la data formulării cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a sumei datorate şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 172 din 30 martie 2023, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare şi a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 216A din 26 septembrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 172 din 30 martie 2023 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, în consecinţă, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor. A respins, ca rămas fără obiect, apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cerea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 216A din 26 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta A..

Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că există o faptă ilicită proprie a Statului român dovedită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen. şi ale art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României prin care s-a constatat neconstituţionalitatea acestor norme legale. Or, Statul Român, prin prepuşii lui, nu poate pune în aplicare o lege neconstituţională iar apoi să invoce lipsa oricărei culpe.

Pe cale de consecinţă, susţine că întreaga perioadă de detenţie a avut loc ca urmare a punerii în aplicare a unei prevederi legale declarate neconstituţionale, deci nelegale în esenţa ei.

Decizia penală nr. 263/2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Tribunalul Cluj prin care au fost înlăturate pedepsele pentru cele două infracţiuni de contrabandă aplicate prin sentinţa penală nr. 207/2020 a Judecătoriei Turda, modificată prin decizia nr. 1278/2020 a Curţii de Apel Cluj, nu statuează în sensul în care reclamanta a beneficiat de un proces echitabil finalizat cu o soluţie de punere în libertate iar celeritatea cu care organele judiciare ale statului au procedat la soluţionarea cererii reclamantei în raport cu data publicării deciziei Curţii Constituţionale, nu şterge în vreun fel perioada petrecută în detenţie de aceasta.

Răspunderea Statului are caracter obiectiv, independent de autoritatea sau persoana care a generat vătămarea ori de vreo culpă în încălcarea unui drept fundamental, existând un paralelism între posibilitatea alegerii răspunderii Statului când Curtea constată încălcarea unui drept protejat de Convenţie şi aceeaşi posibilitate când instanţa naţională constată o atare încălcare.

Caracterul subsidiar al răspunderii Statului pentru obligaţiile organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice din subordinea acestuia atunci când acestea au personalitate juridică, este o categorie a răspunderii civile, urmând acelaşi regim juridic în sensul că este ţinut de repararea prejudiciului cel care efectiv îl cauzează prin acţiunile lui.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, la 09 ianuarie 2024, data poştei, intimatul-pârâtă Statul român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Susţinând excepţia nulităţii recursului, intimatul-pârât a arătat că, în mod formal, recurenta-reclamantă a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fără să invoce vreun argument care să vizeze decizia recurată.

Prin urmare, în aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, având în vedere că dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale este reglementat prin dispoziţiile art. 538 şi urm. din C. proc. pen., excluzând, deci, dreptul persoanei de a solicita despăgubiri în alt temei de drept.

Ca atare, în mod judicios, instanţa de apel a apreciat că demersul reclamantei privind acordarea de despăgubiri pentru detenţie nelegală în temeiul prevederilor dreptului comun este inadmisibil.

Privitor la invocarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2022, intimatul-pârât a arătat că acesta nu reprezintă o critică de recurs având în vedere că deciziile curţii constituţionale, prin caracterul lor general obligatoriu creează cadrul necesar aplicării art. 4 din C. pen. privind dezincriminarea, atât pentru cauzele în curs cât şi pentru cele definitiv soluţionate. Ca atare, pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale invocate de către recurenta-reclamantă poate constitui temei pentru formularea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din C. proc. pen.

Prin urmare, privarea recurente-reclamante de libertate ca urmare a condamnării acesteia la pedeapsa cu închisoarea a fost stabilită în mod legal, ţinând cont de prevederile legale în vigoare la data săvârşirii infracţiunii, chiar dacă, ulterior condamnării şi executării unei fracţiuni din pedeapsă, a intervenit o lege dezincriminatoare. Pe cale de consecinţă, cererea de chemare în judecată este neîntemeiată iar cererea de recurs nefondată.

Prin întâmpinarea formulată la data de 17 ianuarie 2024, data poştei, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a reiterat aspectele invocate prin întâmpinarea depusă anterior, referitoare la excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În combaterea, pe fond, a recursului, intimatul-pârât a învederat că instanţa de apel, în mod legal, a apreciat că demersul reclamantei, întemeiat pe prevederile art. 1349 şi art. 1373 din C. civ., respectiv pe dispoziţiile art. 5 din CEDO şi art. 52 şi 53 din Constituţie este inadmisibil, în raport de prevederile art. 538 şi urm. din C. proc. pen., în aplicarea principiului specialia generalibus derogant.

I.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2022, la data de 17 noiembrie 2023, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare completului nr. 2.

După efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 ianuarie 2024, în temeiul art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată la data de 19 martie 2024, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor enunţate, în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A., Înalta Curte observă că partea s-a prevalat în mod formal de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. cât timp, prin calea de atac exercitată, nu se critică în fapt nici nemotivarea hotărârii instanţei de apel ori împrejurarea că aceasta ar cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, şi nici modul în care normele de drept material au fost încălcate ori greşit aplicate, ci doar se reiterează aspecte ce ţin de fondul litigiului, recurenta susţinând că Statul are o răspundere obiectivă, fiind ţinut să repare prejudiciul cauzat prin faptele prepuşilor săi, că întreaga perioadă de detenţie a fost dispusă în temeiul unei prevederi legale neconstituţionale iar prin deciziile pronunţate în procesul penal nu se statuează dacă a beneficiat de un proces echitabil, finalizat cu soluţia de punere în libertate şi că modalitatea în care organele judiciare au pus în aplicare decizia Curţii Constituţionale, nu înlătură răspunderea Statului pentru vătămarea adusă.

Or, aşa cum s-a arătat deja, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceasta nefiind îndeplinită în cauză câtă vreme afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs nu cuprind nicio argumentare juridică a nelegalităţii invocate şi nici nu se raportează în concret la soluţia adoptată de instanţa de apel şi la considerentele care o susţin.

Astfel, câtă vreme în apel hotărârea instanţei de fond a fost schimbată în tot cu consecinţa respingerii acţiunii pe excepţia inadmisibilităţii, recurenta ar fi trebuit să critice această soluţie, să combată argumentele reţinute de instanţa de apel în motivarea ei şi să prezinte propriile argumente de fapt şi drept pentru care consideră că decizia este nelegală iar nu să reitereze chestiuni ce ţin de fondul litigiului, respectiv de condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale, chestiuni care nici nu au făcut obiect de analiză pentru instanţa de apel.

Fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, fără a se raporta la soluţia dată apelului şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit, practic, existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, şi ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, ele nu pot fi analizate întrucât nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

Simpla invocare a unor motive de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., urmată de aprecierile proprii ale reclamantei cu privire la răspunderea ce îi incumbă Statului, nu exprimă concluzia nelegalităţii hotărârii, deoarece nelegalitatea trebuie să fie legată de legea aplicabilă (procesuală sau de drept material) iar nu de chestiuni cu caracter general referitoare la răspunderea obiectivă a Statului care oricum nu pot fi analizate în condiţiile în care soluţia de respingere a acţiunii ca fiind inadmisibilă a fost fundamentată pe argumente ce ţin caracterul special al procedurii în care această formă de răspundere poate fi antrenată, argumente care nu au fost combătute în niciun fel.

Cum succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare reglementat de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al acestui text legal, iar criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat la soluţia ce urmează a fi pronunţată şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 216/A/2023 din data de 26 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2024.