Nullity of cassation appeal for lack of concrete legal criticism regarding res judicata and pension cumulation in judicial error compensation

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 8 august 2022 sub nr. x/2022 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâtul să răspundă patrimonial pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin eroarea judiciară produsă în dosarul nr. x/2021, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 4572/10.12.2021 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia 1334/26.05.2022 a Curţii de Apel Craiova.

1.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj

Prin sentinţa civilă nr. 9 din 17 ianuarie 2023, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 formulată de reclamantul A. şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.

1.3. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia civilă nr. 315/2023 din 04 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul exercitat de reclamantul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii constituţionale din cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 9 din 17 ianuarie 2023 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă.

Prin decizia civilă nr. 269/2023 din 13 septembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 9 din 17 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cerea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 269/2023 din 13 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. pct. 4, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., învederând următoarele aspecte:

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a arătat că soluţia de respingere de către Tribunalul Craiova prin sentinţa civilă nr. 9/17.01.2023 a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este nelegală din perspectiva faptului că se ignoră prevederile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, care consacră răspunderea statului în cazul erorii judiciare.

În mod greşit s-a reţinut că în cauză nu există legătură între norma legală a cărei neconstituţionalitate se invocă şi cauza dedusă judecăţii.

În contextul în care prin decizia recurată, cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale nu mai este antamată, aceasta fiind soluţionată definitiv prin hotărârea Curţii de Apel, în complet de recurs, este evident că situaţia care a dus la încălcare dreptului pretins persistă.

Prin urmare, se impune ca Înalta Curte să interpreteze norma care a condus la apariţia litigiului din punctul de vedere al înţelesului termenilor, potrivit limbii române, consacrat prin dicţionarul explicativ, fie prin pronunţarea unei decizii de speţă, fie prin constituirea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, chiar dacă situaţia supusă judecăţii este singulară, sau prin sesizarea Curţii Constituţionale.

În expunerea criticilor de recurs, recurentul-reclamant a învederat că instanţa de apel s-a rezumat în a reitera considerentele privind puterea lucrului judecat, reluând sintagmele şi expresiile cu care a operat instanţa de fond, reţinând că drepturile şi obligaţiile cuprinse în prevederile Statutului profesional al magistraţilor privesc numai activitatea socială specifică acestei categorii socio-profesionale, activitate ce se desfăşoară în locuri distincte, în perioade de timp distincte şi în conformitate cu norme legale speciale, că oricare ar fi interpretările date de Înalta Curte sau de Curtea Constituţională, acestea s-ar raporta numai la situaţiile litigioase ulterioare.

De asemenea, în mod nelegal, instanţa de apel reţine că "sub protecţia oferită de principiul lucrului judecat, se încearcă permanentizarea efectelor unei hotărâri grefate pe înţelegerea eronată a unui fapt ce a condus şi la interpretarea greşită a efectului pozitiv a respectivului fapt în raport cu nivelul de înţelegere sau interpretare al uni om obişnuit, mediu instruit."

Prin raportare la considerentele prin care îşi construieşte silogismul juridic cu care îşi motivează hotărârea, instanţa de apel renunţă la ansamblul normelor cu care operează dreptul român, împrejurarea care atrage incidenţa motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În argumentarea incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că dreptul la pensie i-a fost "constatat, recunoscut şi consacrat" printr-o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti care ulterior a fost desfiinţată, reţinându-se, în motivare, că numai hotărârea Tribunalului Mehedinţi se bucură de prezumţia legală, absolută şi irefragabilă de putere de lucru judecat, hotărârile anterioare neexprimând adevărul judiciar, legal, absolut şi irefragabil.

Instanţele de judecată se opun dreptului reclamantului de a beneficia de pensia de serviciu aferente funcţiei de magistrat deţinute, ceea ce se constituie într-o formă de discriminare în raport de persoanele care se găsesc într-o ipoteză asemănătoare.

Lipsa de logică în coroborarea unor norme rezultă şi din faptul că pensia de serviciu este achitată sub sintagma pensiei miliare, cu toate că nu este pensie militară, de către o entitate care este organizată şi funcţionează potrivit legii pensiilor militare (Casa sectorială de pensii), lege care, în opinia instanţei consemnată în considerente, nu este incidentă cauzei.

Prin urmare, având în vedere că nu a fost recunoscută puterea lucrului judecat conferită de hotărârea ce a consacrat drepturile la pensie pretinse, sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În argumentarea incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că restrângerea dreptului de a beneficia de pensia militară, garantată de stat operează cu consecinţa încălcării prevederilor legii speciale, dar şi a dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României, care prevăd, în mod imperativ, ipotezele în care plata pensiei militare încetează, cu atât mai mult cu cât această chestiune nu este dată în competenţa instanţelor de judecată care nu pot constata încetarea acordării acestor drepturi.

Prin urmare, instanţa de fond a asimilat, în mod nelegal, cazurile expres prevăzute de art. 82 alin. (7) teza întâi din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "Judecătorii şi procurorii pot opta între pensia de serviciu şi pensia din sistemul public", iar această asimilare reprezintă o adăugare la lege, nepermisă.

Or, cum modificarea sau completarea legii nu aparţine instanţei de judecată, ci unui alt organ al statului, devine incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

1.2. Apărările formulate în cauză

La data de 11 ianuarie 2024, data poştei, intimatul-pârât Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a deciziei curţii de apel.

În combaterea recursului, intimatul-pârât a arătat că, în mod legal, instanţa de apel a reţinut că o chestiune litigioasă care a fost tranşată în mod definitiv într-un litigiu anterior nu mai poate fi pusă în discuţie în procesul ulterior, fără posibilitatea de a mai putea fi contrazisă, în aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat.

În dosarul nr. x/2021, instanţele au dat eficienţă puterii de lucru judecat de care se bucura hotărârile anterioare, în mod corect reţinându-se de curtea de apel că acest aspect a fost analizat în litigiile derulate, statuându-se în sensul imposibilităţii cumulului celor două pensii.

Referitor la critica recurentului-reclamant A. referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în cauză au fost declarate 2 căi de atac împotriva acestei soluţii, respectiv o cerere de apel şi o cerere separată de recurs, care face obiectul prezentei cauze.

Apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 9 din 17.01.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 a soluţionat definitiv cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar formularea unei căi de atac împotriva acestei soluţii contravine prevederilor art. 460 alin. (1) din C. proc. civ. care prevede unicitatea căii de atac.

În cauză, nu este îndeplinită una dintre condiţiile legale de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv aceea a existenţei unei legături între dispoziţiile vizate şi cauza dedusă judecăţii, din această perspectivă, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că soluţia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii, acest lucru presupunând, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului de faţă, iar, pe de altă parte, rolul concret pe care decizia pronunţată de Curtea Constituţională îl va avea în dosar, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.

Or, aceste condiţii nu sunt întrunite în cauza pendinte având în vedere că obiectul pricinii vizează repararea prejudiciilor cauzate de unele pretinse erori judiciare, în temeiul art. 96 din Legea nr. 303/2004, iar textul legal pretins a fi neconstituţional este art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004.

În privinţa pretinsei nesocotiri a autorităţii de lucru judecat care a consacrat dreptul său de a beneficia de pensie militară de stat, recurentul-reclamant aduce în discuţii chestiuni de fapt şi de drept care au fost deja analizate de către instanţele de fond, ca instanţe devolutive.

Prin urmare, în mod legal, instanţa de apel a dat o dezlegare corectă pricinii, reţinând că în prezentul demers judiciar se tinde la reanalizarea aspectelor de fapt şi de drept deduse judecăţii în litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2021, invocând erori judiciare, dar fără a face dovada unor astfel de erori, în sensul celor reglementate de art. 96 din Legea nr. 303/2004.

La 06 februarie 2024, prin poştă, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, reiterând aspectele invocate prin memoriul de recurs.

I.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2023, la data de 22 noiembrie 2023, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare completului nr. 2.

După efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 29 ianuarie 2024, în temeiul art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată la data de 19 martie 2024, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Privitor la aspectele relevate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 29 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 47/1992 "(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Din interpretarea sistematică a prevederilor legale anterior redate reiese că împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se poate exercita recurs, la instanţa imediat superioară.

În cauza de faţă, se constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost formulată de reclamant în faţa tribunalului şi a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 9 din 17 ianuarie 2023 de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în sensul respingerii acesteia.

Împotriva aceste soluţii, reclamantul a exercitat recurs, soluţionat prin decizia civilă nr. 315/2023 din 04 mai 2023 de Curtea de Apel Craiova, în sensul menţinerii soluţiei tribunalului de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Decizia astfel pronunţată este definitivă, împrejurare în raport de care Înalta Curte constată că aspectele relevate de către recurentul-reclamant prin memoriul de recurs referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale excedează cadrului procesual în limitele căruia poate fi analizat prezentul recurs care, de altfel, priveşte în exclusivitate decizia civilă nr. 269/2023 din 13 septembrie 2023 prin care Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 9 din 17 ianuarie 2023, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, nu şi decizia civilă nr. 315/2023 din 04 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, decizie ce nu mai poate fi contestată pe această cale.

Cu referire strict la criticile ce vizează decizia civilă nr. 269/2023 din 13 septembrie 2023, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Examinând cererea de recurs formulată de reclamant din perspectiva respectării exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi recurentul a susţinut incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ., invocarea acestor norme de procedură este una formală, întrucât, prin dezvoltarea motivelor de recurs, partea nu a adus critici concrete de nelegalitate deciziei recurate, susceptibile de analiză din perspectiva cazurilor de casare indicate, ci şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modul în care a fost realizată judecata în prezentul dosar, fără a arăta punctual în ce mod instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, în ce constă nesocotirea autorităţii de lucru judecat şi nici care sunt normele de drept material interpretate sau aplicate greşit în soluţionarea apelului.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prin sintagma "depăşirea atribuţiilor judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, prin săvârşirea de către instanţa de judecată a unor acte care intră în atribuţiile altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite de stat.

Însă, din cuprinsul cererii de recurs, nu rezultă nicio critică prin care partea să fi invocat o imixtiune a instanţei de judecată în atribuţiile organelor executive sau legislative ale statului, critică ce ar fi putut susţine, spre exemplu, eventuala realizare a unui act care intră în sfera exclusivă de activitate a organelor executive sau legislative, aplicarea unor texte abrogate, refuzul de a recunoaşte valoare juridică unor dispoziţii normative în vigoare sau aplicarea unei legi înainte de intrarea ei în vigoare.

Simplele afirmaţii ale recurentului-reclamant în sensul că instanţa de apel "a asimilat, în mod nelegal, cazurilor expres prevăzute de art. 82 alin. (7) teza 1 din Legea nr. 303/2004, ceea ce echivalează cu o adăugare la lege, nepermisă", respectiv că "instanţele nu au competenţa de a statua cu privire la încetarea drepturilor de a beneficia de pensie militară de stat sau de altă natură" nu sunt apte să prefigureze o analiză a deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., având în vedere cele anterior expuse cu privire la ipoteza la care se referă acest text de lege.

Nu respectă rigorile impuse de prevederile art. 488 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. nici critica prin care partea a susţinut nesocotirea autorităţii de lucru judecat de către instanţa de apel. În esenţă, recurentul reclamant a susţinut că decizia nr. 1003R din 18 februarie 2009, pronunţată în dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, care a "constatat, recunoscut şi consacrat dreptul său la pensie militară", nu a fost reţinută ca exprimând adevărul judiciar, instanţele considerând că numai hotărârea Tribunalului Mehedinţi "se bucură de prezumţia legală, absolută şi irefragabilă."

Această critică, deşi a fost subsumată de recurentul-reclamant dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate care să poată fi circumscrisă acestui motiv de casare întrucât hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se invocă nu a fost avută în vedere, în concret, în analiza incidenţei dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., de către instanţa de apel.

Astfel, curtea de apel a reţinut că în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Craiova, instanţele au dat eficienţă puterii de lucru judecat de care se bucură hotărârile anterioare, hotărâri prin care au fost soluţionate litigiile anterioare în cadrul cărora reclamantul a încercat să rezolve problema pensiei sale şi în care toate problemele de fapt şi de drept invocate au fost analizate şi dezlegate, statuându-se în sensul imposibilităţii cumulului celor două pensii, anume pensia militară de stat şi cu cea de serviciu.

În esenţă, prevalându-se de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul-reclamant tinde să readucă în mod nepermis în discuţie acest aspect, tranşat în mod definitiv de către instanţele de judecată în litigiile derulate anterior, susţinând că instanţele de judecată se opun dreptului său de a beneficia de pensia de serviciu aferente funcţiei de magistrat deţinute, ceea ce, în opinia sa, se constituie într-o formă de discriminare în raport de persoanele care se găsesc într-o situaţie similară, respectiv că "pensia de serviciu este achitată sub sintagma pensiei miliare, cu toate că nu este pensie militară, de către o entitate care este organizată şi funcţionează potrivit legii pensiilor militare (Casa sectorială de pensii), lege care, în opinia instanţei consemnată în considerente, nu este incidentă cauzei."

Or, faptul că recurentul contestă legalitatea şi temeinicia soluţiilor nefavorabile pe care le-a primit în litigiile în care a fost parte şi care au statuat că nu poate fi titularul atât al pensiei de stat militară, cât şi al celei de serviciu nu echivalează cu încălcarea de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat de care se bucură aceste hotărâri, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 7 C. proc. civ., câtă vreme recurentul nu a invocat şi, cu atât mai puţin, nu a demonstrat în ce constă încălcarea dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ., fiind doar nemulţumit că instanţa devolutivă le-a dat eficienţă în cauză, reţinând că nu poate reanaliza pe fond chestiuni care au fost deja tranşate în mod definitiv.

În aceste circumstanţe, reţinând că susţinerile recurentului nu pot fi circumscrise unor veritabile critici de nelegalitate susceptibile de analiză din perspectiva cazului de casare invocat, Înalta Curte nu le poate analiza.

Cât priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta se referă la aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei dar, fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Analizând susţinerile subsumate de recurent acestui motiv de casare, Înalta Curte observă că partea s-a prevalat în mod formal de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de vreme ce nu a circumstanţiat în niciun mod criticile formulate încălcării unor norme de drept material, în considerarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel, ci s-a rezumat la a reitera nemulţumirea faţă de împrejurarea că instanţa de apel a reţinut puterea de lucru judecat a hotărârilor anterioare, reluând sintagmele şi expresiile cu care a operat instanţa de fond", aprecierea acestuia fiind în sensul că prin "silogismul juridic cu care îşi motivează hotărârea, instanţa de apel renunţă la ansamblul normelor cu care operează dreptul român".

În alte cuvinte, recurentul consideră că, reţinând autoritatea de lucru judecat şi "renunţând" la a analiza pe fond chestiunile invocate prin acţiunea dedusă judecăţii, instanţa de apel a încălcat normele de drept material pe care acestea se întemeiază.

Or, această maniera de motivare a recursului nu permite decelarea niciunei critici care să poată fi subsumată motivului de casare invocat întrucât, în mod concret, nu se invocă o încălcare sau o aplicare greşită a dreptului substanţial, ci tot greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat, recurentul încercând şi pe calea acestui motiv de casare să repună în discuţie problemele dezlegate în litigiile anterioare, reproşând instanţei de apel că nu le-a analizat ea însăşi în cadrul litigiului de faţă.

Pentru a putea fi analizată nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., era necesară indicarea şi demonstrarea în concret de către recurent a erorii comise de instanţa de apel în interpretarea şi aplicarea unor reguli de drept material, însă cererea de recurs nu relevă niciun aspect care să poată fi calificat ca atare, astfel că susţinerile generice pe care recurentul le face cu referire la greşita aplicare a legii nu permit efectuarea controlului de legalitate asupra deciziei recurate.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, în concret, problema de drept cu referire la care recurentul pretinde că instanţa de apel ar fi încălcat normele de drept material, nici nu a fost analizată pe fond, Curtea de Apel reţinând doar că aceasta a fost tranşată definitiv în litigii anterioare, prin hotărâri definitive, astfel că nu mai poate fi repusă în discuţie. Or, eventuala greşită reţinere a autorităţii de lucru judecat nu se subsumează unei critici de nelegalitate ce ar putea fi analizată din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., fiind evident, o dată în plus, că aceste dispoziţii legale au fost invocate doar în mod formal de către recurent.

Având în vedere că, în esenţă, calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalităţii acesteia şi că o atare analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării unor critici concrete de nelegalitate, susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi grefate pe considerentele hotărârii recurate şi pe soluţia pe care aceasta o cuprinde, Înalta Curte, constatând că susţinerile formulate de recurentul-reclamant prin motivele de recurs nu pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi că, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat împotriva deciziei nr. 269/2023 din data de 13 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 269/2023 din data de 13 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2024.