Cassation appeal dismissed for failure to pay stamp duty on severed claim challenging property compensation and wills

Şedinţa publică din data de 13 martie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 02.09.2019, sub dosar nr. x/2019, contestatoarele A. şi B. în contradictoriu cu intimata Comisia Naţionala Pentru Compensarea Imobilelor au formulat contestaţie împotriva deciziei de compensare nr. 28047/23.04.2019 emisă de către pârâtă, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se recalculeze valoarea măsurilor compensatorii, să se dispună obligarea pârâtei să emită o decizie de compensare în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 165/2013 pentru un număr de puncte ce urmează să rezulte din expertiza evaluatorie ce urmează a se efectua în cauză pentru imobilul construcţie demolată în suprafaţă utilă de 532,5 m.p. şi teren în suprafaţă de 860 m.p. situat în Bucureşti, str. x, ce face obiectul dosarului administrativ nr. x/CC/27.01.2019, au invocat nulitatea testamentelor nr. 203 şi nr. 204 din 28.01.2011 emise de BNP C. şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta ANRP a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că nu are calitate procesuala pasivă în cauză în considerarea dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 165/2013.

La data de 16.03.2020 D. a depus cerere de intervenţie în interes propriu, arătând că este moştenitorul defuncţilor E. şi F. în baza testamentelor nr. 203 şi nr. 204 din 2011 şi a certificatelor de legatar nr. x/2018, nr. y/2018 şi nr. 175/2018, acesta la rândul său contestând decizia de compensare, susţinând că imobilul are o valoare mai mare decât cea reţinută de către CNCI.

Prin încheierea de şedinţa din data de 06.07.2020, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei ANRP şi a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de D..

Prin încheierea de şedinţă din 25.11.2021 emisă în dosarul nr. x/2019, tribunalul a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie, formând un dosar separat şi disjungerea cererii privind nulitatea testamentelor nr. 203 şi nr. 204/2011, formând un dosar separat.

Cererea privind nulitatea testamentelor nr. 203 şi nr. 204 a fost înregistrată în urma disjungerii pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, sub nr. x/2021.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 490/4.04.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a admis excepţia netimbrării cererii formulată de reclamantele A. şi B. şi a anulat cererea de chemare în judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 201 A din 13 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantele-reclamante B. şi A., împotriva sentinţei civile nr. 490/04.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a obligat apelantele la plata către intimatul D. a sumei de 1.400 RON reprezentând onorariu de avocat, precum şi către intimatul C. a sumei de 1.400 RON, reprezentând onorariu avocat redus.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 201 A din 13 februarie 2023 a declarat recurs reclamanta A. invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta pretinde că instanţa de fond a încălcat dreptul părţii la un proces echitabil, iar instanţa de apel nu şi-a exercitat rolul de instanţă de control judiciar, conform căruia ar fi trebuit să sancţioneze încălcarea drepturilor recurentei.

Arată recurenta că în dosarul nr. x/2019 dreptul la un proces echitabil i-a fost încălcat prin aplicarea în mod diferit a prevederilor art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, faţă de părţile din dosar, în contextul în care instanţa de fond a admis cererea de intervenţie formulată de D., fără a se stabili în sarcina acestuia obligaţia de a achita vreo taxă de timbru, pe când, cu privire la cererea de chemare în garanţie a notarului public C., a reţinut că recurenta datorează o taxă de timbru în cuantum de 27.000 RON. Recurenta învederează că aceste decizii nelegale ale instanţei de fond sunt dovedite de hotărârea nr. 682/2.05.2022 şi încheierea din 25.11.2021 pronunţate de instanţa de fond în dosarul nr. x/2019 şi contravin art. 16 din Constituţia României.

Recurenta susţine că dreptul la un proces echitabil a fost încălcat şi prin disjungerea şi stabilirea unei taxe de timbru în sarcina reclamantei privind excepţia nulităţii absolute pe motiv de ordine publică, pe care a invocat-o în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi care face obiectul dosarului nr. x/2019 Recurenta arată că a invocat excepţia nulităţii absolute pe motiv de ordine publică întrucât a constatat lipsa certificatelor medico-legale pentru capacitatea psihică a testatorilor, necesare pentru valabilitatea celor două testamente atacate. Astfel, prin menţinerea ca valabile a Testamentelor nr. 203 şi nr. 204, intervenientul D. va primi de la CNCI suma de 400.000 euro, deşi nu este îndreptăţit. Pretinde recurenta că cele două testamente nu fac dovada capacităţii psihice a testatorilor- în vârstă de 71 ani, respectiv 78 ani-, condiţie esenţială pentru valabilitatea acestor acte juridice, conform art. 948 C. civ.

În susţinerea motivelor de recurs, recurenta invocă prevederile art. 1247 C. civ., art. 35 alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 165/2013 şi arată că argumentele invocate în prezenta cauză sunt probate cu dovezile aflate la dosarul nr. x/2019. Precizează că F. nu a semnat Testamentul nr. 204/28.01.2011, dar a semnat cererea aferentă eliberării unui certificat pentru stare de sănătate în 14.01.2011.

Recurenta arată că instanţele de fond nu au motivat soluţiile privind disjungerea şi stabilirea taxei de timbru aferente nulităţii absolute invocate de parte şi nici nu au indicat temeiul legal în baza căruia a fost stabilită taxa în cuantum de 2.787,82 RON.

Invocând prevederile art. 403 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută întrucât nu a fost citită în şedinţă publică de către completul de judecată.

Recurenta pretinde că testamentele nr. 203 şi nr. 204 au fost emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 459/2001, art. 49 lit. g) şi lit. i) din Legea nr. 36/1995- în cuprinsul ambelor acte fiind menţionat acelaşi număr al chitanţei şi aceeaşi sumă- art. 30, art. 31, art. 32 din Legea nr. 17/2000-la momentul încheierii actelor fiind necesară prezenţa unui angajat al Direcţiei de Asistenţă Socială din Roşiorii de Vede-, art. 52, art. 53 şi art. 65 din Legea nr. 36/1995.

Pe cale de consecinţă, recurenta arată că faptul că hotărârea nu a fost citită în şedinţă publică este susceptibil de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că hotărârea nu este motivată, cu toate că a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale şi pentru lămurirea dispozitivului (dosar nr. x/2019) -fiind incident motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 din acelaşi cod. Totodată, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat norme de drept material- motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- prin raportare la prevederile art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 şi la ignorarea dreptului părţii de a invoca excepţia nulităţii absolute pe cale de excepţie, precum şi prevederile C. proc. civ. privind judecarea excepţiilor procesuale, fapt care a condus la respingerea apelului.

Faţă de aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal, respingerea cererii de recurs ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Arată intimata că reclamanta reia, pe calea recursului, criticile ce vizează scutirea cererii de la plata taxei de timbru, cu nesocotirea caracterului definitiv al soluţiei pronunţate asupra cererii de reexaminare, sens în care pârâta invocă incidenţa dezlegărilor statuate prin Decizia nr. 7/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul arată că potrivit art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de chemare în garanţie prin care s-a solicitat anularea unor acte juridice este supusă timbrajului. Totodată, intimatul susţine că instanţa a disjuns în mod corect cererile formulate, că acţiunea este supusă taxei de timbru, iar hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa a respins argumentele reclamantei.

Invocând prevederile art. 395 C. proc. civ., intimatul arată că este nefondată critica ce vizează împrejurarea că hotărârea nu a fost citită în şedinţă publică.

Intimatul D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia nulităţii recursului, excepţia puterii de lucru judecat, tardivitatea cererii de anulare a testamentelor, excepţia inadmisibilităţii recursului.

În esenţă, intimatul pretinde că argumentele invocate în memoriul de recurs nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., că recursul încalcă decizia nr. 7/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar cererea nu este scutită de la plata taxei de timbru. În raport de motivele invocate, intimatul solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârilor instanţelor de fond.

Recurenta-reclamantă a depus răspunsuri la întâmpinările formulate de intimaţii-pârâţi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, C. şi D., solicitând respingerea excepţiilor şi apărărilor intimaţilor şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat. Totodată, invocă excepţia conexităţii prezentei cauze şi a dosarului nr. x/2019 şi dosarului nr. x/2021

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută excepţia nulităţii căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., argumentele din memoriul de recurs nefiind unele susţinute formal, aşa cum a pretins, prin întâmpinare, intimatul-pârât D.. În cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la sancţiunea nulităţii, având în vedere că argumentele din cererea de recurs sunt susceptibile de analiză pe temeiul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum se va arăta în continuare.

Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, este de observat cadrul procesual configurat prin elementele cererii introductive şi parcursul procesual din etapa judecăţii în primă instanţă, astfel cum este acesta evidenţiat de actele de procedură ale părţilor ori ale instanţei.

Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, contestatoarele A. şi B. în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au formulat contestaţie împotriva deciziei de compensare nr. 28047/23.04.2019, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa: să se recalculeze valoarea măsurilor compensatorii, să emită decizia de compensare în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 165/2013 pentru un număr de puncte corespunzator ce rezultă dintr-o expertiză evaluatorie, acordarea numărului de puncte corespunzător valorii imobilului construcţie demolată în suprafaţă utilă de 532,5 mp şi teren în suprafaţă de 860 mp situat în Bucuresti str. x, sector 3 ce face obiectul dosarului administrativ nr. x/CC/27.01.2019, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatoarele au invocat nulitatea testamentelor nr. 203 si 204 din 2011, solicitand anularea acestora, au ridicat exceptia de nelegalitate a certificatelor de legatar prin care D. a primit moştenirea testamentară de la F. şi E..

În raport de motivele de fapt şi de drept expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată (obiect al dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti), prin încheierea din 25.11.2021 instanţa de fond a dispus măsura disjungerii cererii privind nulitatea testamentelor nr. 203/2011 şi nr. 204/2011 şi formării unui nou dosar (prezenta cauză), repartizat aceluiaşi complet de judecată. Totodată, tribunalul a stabilit în sarcina reclamantelor obligaţia de a achita taxa de timbru în cuantum de 2.787,82 RON aferentă soluţionării respectivei cereri (obligaţia fiind reiterată prin încheierea din 28.02.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021).

În cadrul aceluiaşi dosar- nr. x/2019- instanţa de fond, prin încheierea din 6.07.2020, a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de D. şi a dispus introducerea acestuia în cauză, în calitate de intervenient, iar prin încheierea din 25.11.2021 tribunalul a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie a notarului C. şi a stabilit taxa de timbru în cuantum de 23.705 RON aferentă valorii de 402.000 euro.

Luând în examinare criticile recurentei, în raport de cadrul anterior evocat ce reiese din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele prin care partea pretinde incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce permite casarea când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Sub un prim aspect, recurenta pretinde că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, sens în care face o analiză comparativă referitoare la obligarea reclamantei, de către instanţa de fond din dosarul nr. x/2019, de a achita taxa de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie şi lipsa stabilirii unei taxe de timbru în sarcina intervenientului D..

Înalta Curte constată că aceste motive nu au fost invocate prin cererea de apel, ceea ce determină imposibilitatea analizării de către instanţa de recurs, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 483 din acelaşi cod, judecarea recursului vizând exclusiv aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate, iar nu chestiuni litigioase ce nu au fost supuse dezbaterii şi analizei instanţei de apel.

O cale de atac nu poate fi exercitată omisso medio, respectiv, nu pot fi criticate direct în recurs aspecte care nu au fost supuse dezbaterii la instanţei de apel, pentru că, într-o atare situaţie, instanţa de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunţate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor invocate de recurentă privind incidenţa art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 ar duce la privarea părţii de un grad de jurisdicţie şi, implicit, la încălcarea principiului "non omisso medio".

Pe de altă parte, subsumat criticii, partea susţine, în privinţa hotărârii recurate, că instanţa de apel a încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil ca urmare a validării raţionamentului instanţei de fond.

Susţine recurenta că a fost calificată eronat nulitatea invocată de parte - ca fiind o acţiune în anulare şi nu excepţia nulităţii absolute- şi s-a dispus nejustificat măsura disjungerii cererii privind nulitatea testamentelor nr. 203/2011 şi nr. 204/2011 şi stabilirea în sarcina recurentei a taxei de timbru în cuantum de 2.787,82 RON, măsură urmată de admiterea excepţiei netimbrării şi anularea cererii.

Prioritar, se impune, menţiunea că dreptul la un proces echitabil este reglementat de prevederile art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În aplicarea acestui principiu, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, instanţa fiind datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii şi, totodată, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Corelativ, părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările şi să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Prin critica de nelegalitate dedusă judecăţii, reclamanta pretinde că instanţa de apel a ignorat dreptul părţii la un proces echitabil atunci când a analizat măsura disjungerii cererii dispuse de prima instanţă la termenul din data de 25.11.2021 în dosarul nr. x/2019.

De necontestat, măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac, potrivit art. 465 din C. proc. civ., care reglementează o normă specială şi derogatorie de la prevederile art. 466 alin. (4) din acelaşi cod ce instituie regula potrivit cu care împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul.

Domeniul de aplicare a normei este circumscris măsurilor de ordin organizatoric menite să asigure părţilor cadrul unei bune desfăşurări a actului de justiţie, astfel încât acestea să poată beneficia, conform legii, de activitatea de judecată ca serviciu public şi de accesul la instanţă atât din punct de vedere procedural, cât şi substanţial.

Intră, aşadar, în sfera de aplicabilitate a dispoziţiilor art. 465 din C. proc. civ. măsura disjungerii administrative a capetelor de cerere şi formării unui nou dosar, prin înregistrarea separată a cererilor şi repartizarea manuală aceluiaşi complet de judecată potrivit normelor regulamentare.

În atare condiţii, criticile privind greşita calificare a cererii deduse judecăţii în dosarul nr. x/2019- partea reclamând faptul că nu a învestit instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii testamentelor nr. 203/2011 şi nr. 204/2011, ci cu o excepţie, în acord cu prevederile art. 1247 alin. (2) C. civ.- precum şi cele ce vizează măsura disjungerii şi formării dosarului nr. x/2021, nu pot face obiect de analiză a recursului în prezenta cauza, ci, eventual, puteau fi invocate în căile de atac din dosarul nr. x/2019.

Aşadar, sunt lipsite de fundament argumentele recurentei privind încălcarea dreptului la un proces echitabil în contextul în care partea nu argumentează criticile şi nu indică impedimente care ar fi împiedicat-o să-şi exercite drepturile în cadrul dosarului nr. x/2019

Faţă de criticile formulate prin memoriul de recurs privind caracterul netimbrabil al cererii deduse judecăţii în prezenta cauză, trebuie avut în vedere faptul că în speţă, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanţa de fond, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, în condiţiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, aceasta invocând faptul că cererea este scutită de la plata taxei de timbru, potrivit art. 35 alin. (5) din Legea nr. 165/2013.

Cererea de reexaminare a fost respinsă prin încheierea din 20.12.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, această încheiere fiind definitivă în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Procedura prevăzută de dispoziţiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, părţile interesate neavând dreptul de a exercita apel şi recurs, împotriva modului de soluţionare a acestui diferend procedural.

Ca atare, aspectele legate de obligaţia de plată a taxei de timbru stabilite în sarcina unei părţi nu mai pot forma obiect de critică prin intermediul căilor de atac de reformare, neexistând un drept de opţiune din acest punct de vedere.

Cu atât mai mult, în condiţiile în care încheierea prin care se soluţionează cererea de reexaminare formulată în conformitate cu prevederile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 este definitivă, nefiind suspusă unei alte căi de atac, aspectele legate de caracterul timbrabil al cererii nu mai pot fi invocate prin intermediul căii de atac exercitate împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat cererea în legătură cu care s-a stabilit obligaţia de plată a taxei de timbru.

Rezultă, potrivit celor arătate anterior, că instanţa de apel a reţinut în mod corect dezlegările Deciziei nr. 7/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aplicabilă mutatis mutandis în prezenta cauză.

Sub un alt aspect, recurenta a invocat motivul referitor la încălcarea principiului publicităţii procesului prin nepronunţarea hotărârii în şedinţă publică.

Potrivit art. 402 C. proc. civ. "hotărârea se poate pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei."

Pronunţarea publică a hotărârii este prevăzută şi de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului ca o componentă esenţială a dreptului părţilor la un proces echitabil, scopul urmărit prin instituirea acestei cerinţe fiind, astfel cum s-a arătat în jurisprudenţa C.E.D.O. (Hotărârea din 8 decembrie 1983, în cauza Pretto şi alţii c. Italiei, parag. 27), acela de asigurare a controlului puterii judiciare de către public pentru realizarea dreptului ocrotit. Este de observat că instanţa europeană a nuanţat această exigenţă, considerând că norma din art. 6 care prevede publicitatea pronunţării hotărârii nu trebuie interpretată literal, în sensul citirii obligatorii a soluţiei în şedinţă publică, date fiind diversitatea sistemelor de drept procesual ale statelor membre şi particularităţile procedurii pe grade de jurisdicţie. În acest context, a apreciat că scopul art. 6 este atins prin depunerea la grefă a soluţiei, dacă părţile au acces şi la textul integral al hotărârii.

Din lucrările dosarului reiese că dezbaterile asupra apelului au avut loc la şedinţa din 6.02.2023, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, iar pronunţarea a fost amânată pentru data de 13.02.2023. Decizia nr. 201A/13.02.2023 poartă menţiunea expresă că a fost "pronunţată azi, 13.02.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei".

Pe cale de consecinţă, este nefondată critica recurentei privind încălcarea principiului publicităţii întrucât Decizia nr. 201A/13.02.2023 a fost pronunţată cu respectarea prevederilor art. 402 C. proc. civ. şi art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, iar partea cunoaşte conţinutul hotărârii.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta pretinde că instanţa de apel nu a motivat hotărârea în raport de criticile părţii ce vizează măsura disjungerii şi scutirea de la plata taxei de timbru a cererii deduse judecăţii.

Critica este nefondată.

Motivul de recurs bazat pe nemotivare, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., trebuie să se întemeieze pe ceea ce trebuie să cuprindă considerentele unei hotărârii judecătoreşti conform dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În speţă, verificând considerentele hotărârii recurate, se constată că instanţa de apel a dezvoltat argumentele pentru care a reţinut că sunt inadmisibile criticile legate de modalitatea de desfăşurare a procesului şi a soluţiilor adoptate de către instanţa de fond în dosarul nr. x/2019.

Anume, instanţa de apel a reţinut că prevederile art. 478 C. proc. civ. limitează efectul devolutiv al căii de atac exercitată în prezenta cauză doar la ceea ce s-a supus judecăţii în faţa primei instanţe şi a statuat în sensul că nu pot fi analizate criticile privind scutirea cererii de la plata taxei de timbru, că nu au fost formulate alte critici referitoare la soluţia de anulare, ca netimbrată, a cererii de chemare în judecată, iar partea nu a pretins că ar fi achitat taxa de timbru. Faţă de aceste considerente a menţinut soluţia instanţei de fond.

Ca atare, cum hotărârea recurată este motivată iar considerentele evidenţiază analizarea de către instanţa de apel a apărărilor formulate de reclamantă, precum şi argumentele pentru care acestea au fost respinse şi cum partea nu a dezvoltat prin recurs alte critici punctuale sub acest aspect, Înalta Curte va statua cu privire la caracterul nefondat al motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sunt nefondate şi criticile prin care reclamanta susţine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce permite casarea atunci când hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Partea reclamă încălcarea prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ., critică aflată în strânsă legătură cu greşita calificare a cererii deduse judecăţii, însă, aşa cum s-a mai arătat în cuprinsul prezentei hotărâri, respectivele critici ar fi putut fi deduse judecăţii în dosarul nr. x/2019.

În raport de aspectele dezlegate de instanţa de apel, recurenta nu a invocat critici concrete privind aplicarea sau încălcarea unor norme de drept material, or condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei. Această exigenţă nu este îndeplinită de memoriul formulat de reclamantă întrucât aceasta nu a precizat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, care fac inutilă analizarea celorlalte argumente din memoriul de recurs ce vizează validitatea testamentelor autentificate sub nr. x/28.01.2011 şi nr. y/28.01.2011, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de partea reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 201 A din 13 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.