Inadmissibility of appeal against final decision on annulment contest under Civil Procedure Code Article 483(1)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the appellant against a Court of Appeal decision that had previously rejected an annulment contest as inadmissible, thereby upholding the finality of the lower court’s ruling. The dispute involved a procedural challenge to a chain of judicial decisions concerning the suspension of a civil case, where the appellant attempted to review a decision on a request to correct material errors and complete the operative part, alleging obstruction of access to justice and raising constitutional unconstitutionality exceptions. The decisive legal basis for the dismissal was that the challenged Court of Appeal decision, rendered on an annulment contest, was a final decision not subject to further extraordinary appeals under Article 483(1) of the Code of Civil Procedure, interpreted in conjunction with Articles 508(4), 513(5), and 446, which limits the admissibility of appeals against such specific types of procedural rulings.
Legislator headnote
AI generatedart. 446 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final decision on annulment contest under Civil Procedure Code Article 483(1): Prin raportul întocmit în condiţiile prevăzute de art. 492 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. s-a reţinut că recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei împotriva deciziei nr. 486/R din 25 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă nu este admisibil, în raport de dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 coroborate cu cele ale art. 508 alin. (4), art. 513 alin. (5) şi art. 446 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 martie 2024
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
La 19 decembrie 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost înregistrată, sub nr. x/2022, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 890 din 10 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022.
Prin decizia nr. 486 din 25 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 890 din 10 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi Executorul judecătoresc C..
3. Recursul
Împotriva deciziei nr. 486 din 25 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, contestatorul A. a declarat recurs.
Prin motivele de recurs formulate, recurentul a susţinut că, prin nesoluţionarea cererilor de apel şi de completare a dispozitivului, formulate cu referire la hotărârea civilă nr. 14974/2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, i-a fost obstrucţionat accesul la justiţie.
Recurentul a mai afirmat că instanţele au ignorat probele depuse la dosar şi a reclamat continuarea unei executări silite nelegale, reiterând excepţiile de neconstituţionalitate invocate, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 2 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 124 pct. 2 teza a III-a şi pct. 3 teza a II-a din Constituţia României. În contextul arătat, a solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate şi înaintarea acestora Curţii Constituţionale.
Totodată, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modalitatea de soluţionare a unor cauze aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, precum şi a cauzei pendinte, apreciind că cererile sale, inclusiv cele privind sesizarea Curţii Constituţionale, au fost respinse în mod nejustificat.
4. Apărările formulate
Intimaţii nu au depus întâmpinare.
5. Procedura de filtru
Prin raportul întocmit în condiţiile prevăzute de art. 492 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. s-a reţinut că recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei împotriva deciziei nr. 486/R din 25 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă nu este admisibil, în raport de dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 coroborate cu cele ale art. 508 alin. (4), art. 513 alin. (5) şi art. 446 C. proc. civ.
Conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a formula, în scris, un punct de vedere.
Recurentul a formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, reiterând susţinerile din cadrul recursului.
Prin rezoluţia din 23 ianuarie 2024, s-a stabilit termen de judecată la 7 martie 2024, în camera de consiliu, pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 508 alin. (4), art. 513 alin. (5) şi ale art. 446 din acelaşi act normativ, pe care a analizat-o cu prioritate, faţă de prevederile art. 493 alin. (5) din cod.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii, invocate din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Art. 508 alin. (4) din acelaşi act normativ prevede că "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată", prevederi similare regăsindu-se şi la art. 513 alin. (5) C. proc. civ. ("Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită").
Totodată, potrivit art. 446 C. proc. civ., "Încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."
Înalta Curte reţine că, prin încheierea din 28 noiembrie 2018, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a dispus suspendarea judecăţii cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018
Prin decizia civilă nr. 135 din 25 aprilie 2019, Tribunalul Bucureşti a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018, pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2018.
Prin decizia nr. 45 din 4 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 135 din 25 aprilie 2019 pronunţate de aceeaşi instanţă.
Prin decizia nr. 24 din 4 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a anulat cererea de îndreptare a erorii materiale şi de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 135 din 25 aprilie 2019 a Tribunalului Bucureşti, formulată de contestatorul A..
Prin decizia nr. 195 din 3 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 24R din 4 februarie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
Prin decizia nr. 890 din 10 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 195 din 3 martie 2022, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2019.
Contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 890 din 10 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 486 din 25 mai 2023 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în dosarul nr. x/2022.
În raport de dispoziţiile legale anterior evocate, precum şi de succesiunea hotărârilor pronunţate în soluţionarea cererilor recurentului, se constată că decizia nr. 486/R din 25 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, obiect al recursului pendinte, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi cenzurată în prezenta cale extraordinară de atac, neîncadrându-se în categoria hotărârilor enumerate la art. 483 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 486/R din 25 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 486/R din 25 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2024.