Tort claim for school sports noise fails as expert report showed legal limits respected, good-neighborly liability rules inapplicable

Şedinţa publică din data de 7 martie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă la 19 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Liceul Teoretic "B." şi Unitatea Administrativ-Teritorială Deva, prin primar, obligarea acestora la plata sumei de 250.000 RON, reprezentând daune morale, precum şi a sumei de 100.000 RON, constând în daune materiale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1357 şi art. 1391 C. civ.

Pârâtul Liceul Teoretic "B.", a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. În subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

La 19 decembrie 2017, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, înţelegând să solicite, pe lângă sumele reprezentând daune morale şi materiale, să se constate că pentru terenul de fotbal din incinta Liceului Teoretic "B." nu există autorizaţie de construire, din acest motiv urmând a se dispune obligarea pârâţilor la demolarea acestuia.

Prin încheierea din 10 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a dispus disjungerea capătului de cerere formulat prin cererea modificatoare şi formarea unui alt dosar cu acest obiect.

În cauză, numiţii C., D., E., F. şi G. au formulat cereri de intervenţie accesorii în interesul reclamantei, care au fost admise de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă prin încheierea din 11 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 616 din 19 aprilie 2022, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., precum şi cererile de intervenţie formulate în interesul reclamantei, de către intervenienţii C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Liceul Teoretic "B." şi Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar. I-a obligat pe pârâţi la plata în solidar a sumei de 50.000 RON, constând în daune morale, precum şi a sumei de 8.105 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A respins, în rest, acţiunea civilă precizată.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 1636 din 24 mai 2023, completată prin decizia nr. 3192 din 15 noiembrie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâţii Liceul Teoretic "B." şi Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, împotriva sentinţei nr. 616 din 19 aprilie 2022 pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă. A schimbat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta A., precum şi cererile de intervenţie formulate în interesul reclamantei de intervenienţii C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Liceul Teoretic "B." şi Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar. A obligat-o pe reclamanta-intimată A. să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 1.052 RON, în favoarea apelantei-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, respectiv în valoare de 2.772,5 RON, în favoarea apelantului-pârât Liceul Teoretic "B.".

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 1636 din 24 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă au declarat recurs reclamanta A., precum şi pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar.

4.1. Recursul reclamantei A.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1349 C. civ. pentru a se dispune atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

Recurenta a afirmat că în mod greşit a apreciat curtea de apel că nivelul de zgomot produs de activităţile sportive respectă prevederile Ordinului nr. 119/2014, deşi O.M.S. 94/2018, SR 10009:2017 prevede o limită maximă de 55 Dba, iar din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat un nivel al zgomotului de 62 dB.

A solicitat să se constate că instanţa de apel nu a indicat mijlocul de probă sau menţiunea expertului referitoare la neîncălcarea limitei maxime de zgomot admise şi nici argumentele pentru care a respins apărările recurentei, deşi avea această obligaţie potrivit dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.

De asemenea, a afirmat că instanţa de apel nu a expus argumentele pentru care a considerat că nu se aplică Ordinul nr. 3384/2013, ci Ordinul nr. 119/2014, deşi cel dintâi ordin a fost avut în vedere de expert la întocmirea raportului de expertiză. A menţionat că în Ordinul nr. 119/2014 se prevăd, la art. 16, limitele de zgomot maxim admise.

Prin criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat eronata interpretare a Ordinului nr. 3384/2013, precum şi a dispoziţiilor art. 603 C. civ., susţinând că în mod greşit curtea de apel a apreciat că buna vecinătate şi celelalte sarcini ale imobilului au fost respectate, deşi studiul de impact efectuat a indicat faptul că terenul pe care se practică activităţi sportive este, de fapt, spaţiu de recreere.

Invocând dispoziţiile art. 1357 alin. (1) C. civ., recurenta a susţinut că prejudiciul cauzat constă în disconfortul creat de activitatea desfăşurată de intimatul Liceul Teoretic "B.", care se desfăşoară cu acordul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Deva. În ceea ce priveşte vinovăţia, a apreciat că reiese din încălcarea cu intenţie a normelor de convieţuire socială, fapta ilicita constând în nerespectarea nivelului maxim de zgomot admis, legătura de cauzalitate între aceste elemente fiind dovedită.

A învederat că, deşi nu s-a solicitat examinarea legalităţii emiterii autorizaţiei de construire (această analiză fiind de competenţa instanţei de contencios administrativ), instanţa de apel a tranşat această chestiune.

4.2. Recursul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut, referitor la culpa procesuală a intimatei-reclamante A., că reiese din împrejurarea că instanţa de apel, schimbând în parte hotărârea primei instanţe, a dispus respingerea acţiunii în pretenţii formulate de această parte, ca neîntemeiată.

A arătat că, potrivit art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul trebuie să fie obligată să achite cheltuielile de judecată, însă nu din oficiu, ci la cererea părţii câştigătoare.

Recurenta a susţinut că instanţa se va pronunţa asupra cheltuielilor de judecată atunci când hotărârea sa este susceptibilă de a tranşa diferendul dedus judecăţii prin cererea de chemare în judecată, întrucât doar în această situaţie se poate stabili cine a pierdut procesul şi se poate avea în vedere ansamblul cheltuielilor de judecată efectuate de părţi.

Culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, ca temei factual al obligării la plata cheltuielilor de judecată, a fost apreciată că reprezintă premisa art. 453 alin. (1) C. proc. civ., urmând a fi analizată în funcţie de rezultatul final al litigiului şi de conduita părţilor, manifestată premergător, precum şi în cursul judecăţii, putându-se aprecia şi asupra realităţii, necesităţii sau caracterului rezonabil al sumelor solicitate cu acest titlu, în scopul evitării abuzurilor de drept procesual.

Având în vedere că instanţa de apel a dispus obligarea intimatei-reclamante A. să achite recurentei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Deva cheltuieli de judecată în cuantum de 1.052 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de apel, fără a se pronunţa asupra cheltuielilor de judecată achitate la fond, a solicitat admiterea recursului şi obligarea acesteia la plata tuturor spezelor de judecată ocazionate de proces, prin luarea în considerare şi a sumei de 2.772 RON, constând în onorariu de expertiză tehnică poluare fonică, întocmită de expertul tehnic H., conform dovezilor de plată de la dosar.

Ţinând cont de faptul că dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este recunoscut părţii câştigătoare şi că recurenta a solicitat, în mod expres, acordarea tuturor spezelor ocazionate de soluţionarea litigiului, fiind făcută dovada existenţei şi a întinderii acestora, a considerat că se impune obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 3.824,50 RON, compusă din suma de 2.772 RON, cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe, constând în onorariul aferent expertizei tehnice poluare fonică, şi suma de 1.052,50 RON, constând în taxă judiciară de timbru achitată pentru soluţionarea cererii de apel.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la 21 septembrie 2023, intimatul-pârât Liceul Teoretic "B." a solicitat anularea recursului reclamantei I. pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Aceeaşi excepţie a fost invocată şi de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Deva prin întâmpinarea formulată la 6 octombrie 2023 faţă de recursul reclamantei.

La data de 14 februarie 2024, recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Deva a depus concluzii scrise, prin care a solicitat să se constate ca rămas fără obiect recursul său, ca urmare a pronunţării deciziei nr. 3192 din 15 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus completarea dispozitivului deciziei recurate, în sensul obligării reclamantei A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în valoare de 2.772 RON.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

6.1. Examinând cu prioritate, în condiţiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A., invocată prin întâmpinările formulate în cauză de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Deva şi de intimatul-pârât Liceul Teoretic "B.", din perspectiva neîncadrării criticilor invocate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Prin motivele de recurs formulate în calea extraordinară de atac pendinte, încadrate în drept de recurentă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta a invocat încălcarea art. 425 C. proc. civ., din perspectiva nerespectării condiţiilor legale de motivare a hotărârii recurate, susţinând că instanţa de apel nu a indicat mijloacele de probă şi argumentele în baza cărora a dispus respingerea apărărilor sale, precum şi înlăturarea de la aplicare a Ordinului nr. 3384/2013.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material reglementate de art. 603 şi art. 1357 C. civ., aspect ce a atras, în opinia sa, o eronată apreciere a faptului că nu se impune atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, pentru lipsa elementelor sale.

Examinând posibilitatea de încadrare a criticilor invocate în cazurile de casare indicate de către recurentă - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - precum şi, după caz, în celelalte motive de recurs limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., conform art. 489 alin. (3) din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată că prin aceste critici se pune în discuţie nelegalitatea considerentelor deciziei recurate, expuse de instanţa de apel în argumentarea soluţiei pronunţate (de admitere a apelurilor pârâţilor şi de respingere, pe cale de consecinţă, a acţiunii reclamantei) şi, respectiv maniera în care cauza a fost analizată în etapa procesuală anterioară prin prisma dispoziţiilor de drept material pretins încălcate - art. 603 şi art. 1357 C. civ.

În acest context, se constată că aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului se pot circumscrie cazurilor de nelegalitate invocate de către recurentă şi pot forma, din această perspectivă, obiect de cenzură în cadrul controlului judiciar, excepţia nulităţii recursului invocată de pârâţi prin întâmpinările depuse urmând a fi respinsă.

6.2 Asupra recursului reclamantei A., Înalta Curte constată următoarele:

Analizând, pe un prim palier, criticile de recurs întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (care vizează, în esenţă, nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 425 din acelaşi cod, din perspectiva nemotivării corespunzătoare a hotărârii, prin neindicarea mijloacelor de probă, a argumentelor pentru care a respins apărările recurentei, precum şi a celor pentru care a exclus de la aplicare Ordinul nr. 3384/2013), Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Învestită fiind cu apelurile declarate de pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, şi de Liceul Teoretic "B." împotriva hotărârii primei instanţe, curtea a reţinut că motivele de critică se referă la modalitatea de soluţionare a cererii reclamantei privind angajarea răspunderii lor civile delictuale, ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1349 şi art. 1357 C. civ.

Procedând, în condiţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., la analiza apelurilor formulate, instanţa de apel a constatat că ceea ce s-a reclamat prin cererea de chemare în judecată este faptul că activitatea desfăşurată de pârâtul Liceul Teoretic "B." în timpul şi în afara programului şcolar (liceul deţinând spaţii de cazare de tip internat şi găzduind turişti aflaţi în tranzit), produce un zgomot de o intensitate deosebită, greu de suportat de către reclamantă şi de intervenienţi, care locuiesc în proximitatea unităţii de învăţământ.

Prioritar, curtea a reţinut că, prin sentinţa nr. 862/CA/2020 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Liceul Teoretic "B." şi Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, care a vizat legalitatea autorizaţiei de construire a unităţii şcolare şi solicitarea privind obligarea pârâţilor la demolarea acestei construcţii (capăt de cerere care a fost disjuns din prezentul dosar prin încheierea de şedinţă din 10 martie 2020, ca urmare a formulării de către reclamantă a precizării de acţiune).

Analizând situaţia de fapt dedusă judecăţii, curtea a reţinut că pârâtul Liceul Teoretic "B." îşi desfăşoară activitatea într-un imobil conceput, iniţial, ca bloc de locuinţe, destinaţia acestuia fiind ulterior schimbată, în centru de educaţie, învăţământ şi cultură, în baza autorizaţiei de construire nr. x din 9 iunie 1992 eliberate de Primăria Municipiului Deva.

S-a apreciat că această situaţie nu poate constitui o faptă ilicită, fiind permisă de lege, revenind administraţiei publice locale sarcina de a gestiona dezvoltarea municipiului în concordanţă cu interesul public (învăţământul preuniversitar constituind o prioritate naţională) şi principiile dezvoltării durabile, potrivit Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.

Legat de activitatea pârâtului Liceul Teoretic "B." (reclamată ca fiind de natură delictuală pentru nerespectarea regulilor de convieţuire socială), instanţa de apel a remarcat că s-a efectuat în etapa procesuală a fondului un raport de expertiză tehnică, prin care s-a concluzionat că nivelul de zgomot (presiunea acustică) înregistrat în timpul desfăşurării activităţilor sportive pe terenul de sport nu depăşeşte limita maximă de 55 dB, reglementată prin Ordinul nr. 119/2014.

Referitor la indicatorul zgomot, raportat la valorile-limită şi la intervalele de timp prevăzute la art. 16 din Ordinul nr. 119/2014 (în perioada zilei, între orele 7:00 - 23,00, în timpul nopţii, între orele 23:00 - 7,00, respectiv la nivelul de vârf), curtea a validat concluziile expertului H., consemnate în raportul de expertiză judiciară efectuat, reţinând că nivelul măsurat se circumscrie limitelor legale.

Examinând documentaţia de autorizare a construcţiei în care funcţionează unitatea de învăţământ pârâtă, curtea a constatat că distanţa faţă de imobilele învecinate respectă limitele legale, soluţia de schimbare a destinaţiei construcţiei autorizate iniţial în anul 1992 având ca scop realizarea unui centru de educaţie, învăţământ şi cultură la standarde moderne, pe structura proiectată iniţial a clădirii şi integrarea acesteia în ambianţa generală, fără a aduce un prejudiciu cadrului natural şi arhitectural existent.

Cât priveşte activităţile desfăşurate pe terenul de sport din incinta unităţii de învăţământ, curtea a reţinut că acestea nu fac parte din categoria celor care poluează factorii de mediu sau care generează riscuri asupra sănătăţii populaţiei, prevăzute de art. 11 din Ordinul nr. 119/2014, în legislaţia de mediu şi în cea sanitară nefiind stipulate distanţe minime de amplasare ale unor astfel de obiective faţă de teritoriile protejate.

Instanţa de apel a consemnat că art. 11 din Ordinul nr. 119/2014 reglementează distanţele minime de protecţie sanitară între teritoriile protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei, în care nu sunt incluse şi activităţile terenurilor de sport sau unităţilor de învăţământ ale bazelor sportive, acestea nefiind obiective/activităţi care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei.

Sub aspectul probaţiunii administrate, curtea a constatat că aceasta nu a relevat elemente care să contureze existenţa unei fapte ilicite a pârâţilor, ca urmare a exercitării abuzive a unor drepturi care să cauzeze recurentei prejudiciul reclamat, în condiţiile în care prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză s-a stabilit că indicatorul de zgomot respectă limitele maxime admise.

Totodată, a reţinut că pretinsele traume invocate de către recurentă nu au fost justificate cu documente medicale, apte să ateste efectele negative ale disconfortului suferit de aceasta, ca locuitor riveran al unităţii de învăţământ.

Curtea a apreciat că fapta constând în neexecutarea obligaţiei pozitive de a soluţiona situaţia conflictuală creată între proprietarii imobilelor de locuinţe şi manageriatul activităţii liceului pârât nu are caracter ilicit, fiind respectate prevederile Legii nr. 50/1991, ale art. 6 din Legea nr. 61/1991, respectiv ale Codului administrativ.

Înalta Curte, raportând considerentele instanţei de apel, redate în mod rezumativ în cele ce preced, la ipotezele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de admitere a apelurilor declarate de pârâţi împotriva sentinţei, argumentele expuse demonstrând raţionamentul pe baza căruia s-a concluzionat că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale.

Contrar susţinerilor recurentei, curtea a interpretat în mod judicios dispoziţiile legale considerate a fi aplicabile în cauză, pe care le-a raportat la probatoriul administrat (înscrisuri, expertiză tehnică judiciară), în aceste condiţii constatând că activităţile desfăşurate în incinta unităţii de învăţământ pârâte nu pot confirma încălcarea limitelor de zgomot admise.

Faptul că instanţa de apel a apreciat că sunt aplicabile situaţiei de fapt deduse judecăţii prevederile Ordinului nr. 119/2014, în detrimentul reglementărilor Ordinului nr. 3384/2014, nu constituie un motiv de a considera, în mod rezonabil, că hotărârea nu corespunde cerinţelor legale de motivare, de vreme ce, ca urmare a reevaluării probatoriului administrat, în considerarea dispoziţiilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ., curtea nu a validat concluziile primei instanţe referitoare la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, ci a reţinut, contrar acestora, că prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul H. s-a constatat că activităţile sportive desfăşurate pe terenul de sport al unităţii de învăţământ nu depăşesc limita maximă legală de zgomot reglementată prin Ordinul nr. 119/2014, iar pentru acesta există autorizaţie de construire.

În aceste condiţii, de vreme ce nu s-a reţinut un nivel al acestuia care îl depăşeşte pe cel legal, nu s-a mai impus analiza Ordinului nr. 3384/2014, având ca obiect protecţia împotriva zgomotului.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a procedat la examinarea autorizaţiei de construire deţinute de intimatul Liceul Teoretic "B.", referirile sale la această chestiune fiind făcute tangenţial analizei criticilor pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Deva din apel, care au vizat neîndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale, în contextul în care partea reclamantă solicitase aplicarea dispoziţiilor art. 1357 C. civ. pentru pretinsa funcţionare nelegală a terenului de fotbal al unităţii de învăţământ, anume pentru lipsa autorizaţiei de construire.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată corespunde obligaţiei legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând o expunere detaliată a aspectelor de fapt şi de drept care au condus la adoptarea soluţiei, precum şi a mijloacelor de probă evaluate, care, raportate la situaţia de fapt şi la normele de drept apreciate a fi aplicabile, nu au conturat, în opinia instanţei de apel, existenţa faptelor ilicite reclamate.

Nemulţumirea recurentei, legată de modalitatea de soluţionare a demersului său judiciar, nu poate echivala cu omisiunea instanţei de a examina cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept aplicabile, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. fiind deci nefondat şi urmând a fi respins ca atare.

Nefondat este şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, o faptă este considerată ilicită atunci când contravine legilor imperative şi bunelor moravuri, dacă efectele sale conduc la încălcarea sau atingerea drepturilor subiective ori a intereselor legitime ale altor persoane, interese care nu sunt potrivnice normelor juridice şi moralei.

Cu referire la răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte constată că aceasta se constituie într-un mecanism juridic reglementat de art. 1357 C. civ., conform căruia "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă."

Reiese astfel, că răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată numai în cazul întrunirii tuturor elementelor prevăzute de textul legal enunţat.

În cauza pendinte, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu reclamantă nu creionează elementele prevăzute de textul de lege enunţat, situaţia de fapt şi probatoriul administrat, astfel cum acesta a fost evaluat în etapa procesuală anterioară, contrazicând susţinerile recurentei.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 603 C. civ. prevăd că "Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului."

Articolul menţionat vizează situaţiile în care proprietarii unor fonduri învecinate îşi cauzează inconveniente mai mari decât cele care decurg în mod normal din raporturile de vecinătate, scopul reglementării constând în repararea consecinţelor depăşirii acestor limite.

De principiu, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate se substituie limitelor legii, art. 44 alin. (7) din Constituţia României republicată, stipulând că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

Raporturile de vecinătate creează anumite restricţii (de ex. servituţi, obligaţia de toleranţă între vecini), iar pentru atragerea răspunderii civile pentru nerespectarea acestora este necesar ca tulburarea raporturilor de vecinătate să fie cauzatoare de prejudicii.

Or, mijloacele de probă reevaluate de instanţa de apel în etapa procesuală precedentă, astfel cum acestea au fost expuse în considerentele deciziei recurate, nu au conturat îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

Curtea a constatat că pârâtul Liceul Teoretic "B." funcţionează în baza autorizaţiei de construire nr. x din 09.06.1992 eliberate de Primăria Municipiului Deva, prin care a fost aprobată transformarea unui imobil cu destinaţia iniţială de bloc de locuinţe, într-unul conceput cu funcţionalitatea de centru de educaţie, învăţământ şi cultură.

Instanţa de apel a mai reţinut că autorizaţia de construire a terenului de fotbal din incinta Liceului Teoretic "B." a format obiectul analizei în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a disjungerii din prezentul dosar, prin încheierea din 10 martie 2020, a capătului de cerere prin care s-a solicitat să se constate inexistenţa acesteia, precum şi obligarea pârâţilor la demolare (acţiunea fiind respinsă, ca inadmisibilă, prin sentinţa nr. 862/CA/2020, definitivă).

În ceea ce priveşte documentaţia de autorizare a construcţiei în care funcţionează liceul pârât, curtea a remarcat că distanţele faţă de vecinătăţi (inclusiv faţă de proprietatea reclamantei, situată pe Aleea Florilor) sunt în limite legale, iar schimbarea destinaţiei construcţiei autorizate iniţial în 1992 nu a produs vreun prejudiciu cadrului natural şi arhitectural existent.

Curtea a analizat concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, constatând că nivelul măsurat de zgomot se subsumează valorilor prevăzute la art. 16 din Ordinul nr. 119/2014, în funcţie de elementele stabilite ca repere în cuprinsul textului legal (perioada zilei, între orele 7:00 - 23,00, a nopţii, între orele 23:00 - 7,00, nivelul de vârf).

Or, pentru atragerea răspunderii civile, condiţia impusă de art. 630 C. civ. prevede cauzarea unui prejudiciu rezultat din crearea unui inconvenient mai mare faţă de cel normal în relaţiile de vecinătate, de natură să excedeze limitelor unui comportament acceptabil.

Activităţile desfăşurate în cadrul unităţii de învăţământ pârâte, reclamante ca fiind fapte ilicite, nu se pot circumscrie sferei celor care depăşesc limitele normale de vecinătate, de vreme ce probatoriul administrat, astfel cum acesta a fost interpretat de curtea de apel, a relevat faptul că zgomotul produs ca efect al activităţilor şcolare şi extraşcolare nu depăşeşte nivelul fonic legal, terenul de fotbal al instituţiei funcţionând în mod legal, în baza unei autorizaţii de construire.

Astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, Ordinul nr. 119/2014 stabileşte distanţele minime de protecţie sanitară între teritoriile protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei, activităţile desfăşurate pe terenul de sport, precum şi în incinta unităţilor de învăţământ nefiind incluse în această reglementare.

În aceste condiţii, constatând că limitele inconvenientelor normale rezultate din raporturile de vecinătate ale părţilor nu au fost depăşite, şi în absenţa dovezilor referitoare la suportarea de către recurentă a unui prejudiciu semnificativ prin fapta reclamată (astfel cum curtea de apel a remarcat), Înalta Curte urmează a valida concluzia instanţei de apel referitoare la neîndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind apreciat ca nefondat.

Prin raportare la soluţia prefigurată - conform considerentelor expuse - asupra recursului declarat de către reclamantă, Înalta Curte va respinge cererea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în etapa procesuală a recursului, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., numai partea care a câştigat procesul poate solicita obligarea celei aflate în culpă procesuală la achitarea spezelor de judecată, culpa procesuală fiind stabilită în funcţie de rezultatul procesului.

6.3 Examinând recursul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 616 din 19 aprilie 2022, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., precum şi cererile de intervenţie formulate în interesul reclamantei, de către intervenienţii C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Liceul Teoretic "B." şi Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, obligându-i pe pârâţii Liceul Teoretic "B." şi Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, la plata în solidar a sumei de 50.000 RON, constând în daune morale, precum şi a sumei de 8.105 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A respins, în rest, acţiunea civilă precizată.

Soluţia instanţei de fond a fost infirmată prin decizia nr. 1636 din 24 mai 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, care a admis apelurile declarate de pârâţii Liceul Teoretic "B." şi Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, împotriva sentinţei nr. 616 din 19 aprilie 2022 pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, pe care a schimbat-o, în sensul respingerii acţiunii civile formulate şi precizate de reclamanta A., precum şi a cererilor de intervenţie formulate în interesul reclamantei de intervenienţii C., D., E., F. şi G., obligând-o pe reclamantă să achite cheltuieli de judecată în cuantum de 1.052 RON, în favoarea apelantei-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, respectiv în valoare de 2.552,5 RON, în favoarea apelantului-pârât Liceul Teoretic "B.".

La 21 iulie 2023, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, a formulat cerere de îndreptare şi completare a deciziei nr. 1636 din 24 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, învederând că a solicitat prin cererea de apel obligarea reclamantei la plata sumei de 2.772 RON, reprezentând onorariul achitat pentru efectuarea expertizei tehnice poluare fonică întocmite de expertul tehnic H., achitate în etapa procesuală a fondului, precum şi orice cheltuieli de judecată, în măsura dovedirii acestora.

Prin decizia nr. 3192 din 15 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis în parte cererea formulată de apelanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, şi a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 1636 din 24 mai 2023, obligând-o pe reclamanta A. la plata către petentă a sumei de 2.772 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la fond. A respins, în rest, cererea.

Motivele de recurs invocate în calea extraordinară de atac pendinte vizează modalitatea greşită de aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., prin prisma faptului că nu a dispus, prin decizia recurată, obligarea reclamantei la achitarea sumei de 2.772 RON, constând în onorariu de expert, ignorând ordinul de plată nr. x din 25 iunie 2021, depus la dosar, care atestă efectuarea plăţii.

Ulterior formulării cererii de recurs şi înregistrării acesteia pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin cererea depusă la 14 februarie 2024, recurenta a solicitat să se constate ca rămas fără obiect recursul declarat împotriva deciziei nr. 1636 din 24 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, învederând că dispozitivul acesteia a fost completat în procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ., reclamanta fiind obligată la plata în favoarea sa, a sumei de 2.772 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la fond.

Reţinând că aspectele de nelegalitate invocate referitor la decizia recurată nu mai pot fi susţinute în raport de situaţia sus-menţionată, în acest sens fiind şi manifestarea de voinţă a recurentei-pârâte, exprimată prin cererea depusă la 14 februarie 2024 în aplicarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 33 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată calea de atac declarată de această parte.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A., iar în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, împotriva deciziei nr. 1636 din 24 mai 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, urmând a respinge, pe cale de consecinţă, şi cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A..

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, împotriva deciziei nr. 1636 din 24 mai 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.