Validity of post-divorce property transfers and usufructs: rejecting absolute nullity based on unproven illicit or immoral cause.

Şedinţa publică din data de 6 martie 2024

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, în data de 15 ianuarie 2021, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., B., D., E., S.C. F. S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată, să se dispună:

- anularea "actului de constituire uzufruct" autentificat sub nr. x/17.04.2019 la BNP G., încheiat între defuncta H. şi pârâtul B.;

- radierea din CF nr. x Sântandrei, a menţiunilor de la poziţia privind înscrierea dreptului de uzufruct viager;

- radierea din CF nr. x, a menţiunilor de la poziţia privind înscrierea dreptului de uzufruct viager;

- anularea contractului de întreţinere autentificat sub nr. x/17.04.2019 la BNP G., privind imobilul situat în Oradea, str. x,bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x - C-1-U 75, încheiat între D. şi pârâtul B.;

- radierea din CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x 75, a menţiunilor de la poziţia B.5 privind înscrierea dreptului de proprietate asupra nudei proprietăţi de la poziţia C.1 şi a uzufructului viager, a dreptului de ipotecă legală pentru plata rentei viagere în bani, corespunzătoare întreţinerii neexecutate";

- anularea contractului autentificat sub nr. x/06.11.2018 la BNP I. privind imobilul situat în Oradea, str. x, bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x 75;

- înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Oradea str. x, bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x 75, în favoarea lui H.;

- anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/07.11.2017 la BNP I., privind imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x, încheiat între vânzătoarea S.C. F. S.R.L. şi pârâtul cumpărător B.;

- anularea în parte a încheierii de carte funciară nr. x/08.11.2017 privitor la poziţia de proprietate a pârâtului B.;

- înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Oradea str. x nr. 4/a bl. J., cuprins în CF nr. x-C-1-U162 Oradea, nr. cadastral x în favoarea lui H.

- anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/07.11.2017 la BNP I., privind imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x-C1- U209, Oradea, nr. cadastral x, încheiat între vânzătoarea S.C. F. S.R.L. şi pârâta cumpărătoare C.;

- anularea în parte a încheierii de carte funciară nr. x/08.11.2017 privitor la poziţia de proprietate a pârâtei C.;

- înscrierea dreptului de proprietate asupra imbilului situat în Oradea str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x, în favoarea lui H.;

- constatarea compunerii masei succesorale de pe urma defunctei H., decedată la data de 10.07.2019, din următoarele bunuri: - imobilul situat în Oradea, str. x, bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x; - imobilul situat în Oradea, cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x; - imobilul situat în Oradea, cuprins în CF nr. x, Oradea, nr. cadastral xl U209;

- constatarea calităţii de moştenitori legali a numiţilor K. şi L., în cote de 1/2 fiecare;

- intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilelor cuprinse în cote de cote 1/2 fiecare, cu titlu de moştenire legală;

- predarea succesiunii asupra imobilelor indicate.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1246 şi art. 1247 din C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor

Prin sentinţa civilă nr. 189/C din 26 octombrie 2021, Tribunalul Bihor, secţia I civil a admis cererea formulată de reclamantul A., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorilor K. şi L., în contradictoriu cu pârâţii B., C., B., D., E., S.C. F. S.R.L., şi în consecinţă a constatat, respectiv a dispus:

- nulitatea "actului de constituire uzufruct" autentificat sub nr. x/17.04.2019 la BNP G., încheiat între defuncta H. şi pârâtul B.;

- radierea din CF nr. x Sântandrei, a menţiunilor de la poziţia privind înscrierea dreptului de uzufruct viager;

- radierea din CF nr. x, a menţiunilor de la poziţia privind înscrierea dreptului de uzufruct viager;

- nulitatea contractului de întreţinere autentificat sub nr. x/17.04.2019 la BNP G., privind imobilul situat în Oradea, str. x,bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x, încheiat între D. şi pârâtul B.;

- radierea din CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x, a menţiunilor de la poziţia B.5 privind înscrierea dreptului de proprietate asupra nudei proprietăţi de la poziţia C.1 şi a uzufructului viager, a dreptului de ipotecă legală pentru plata rentei viagere în bani, corespunzătoare întreţinerii neexecutate;

- nulitatea contractului autentificat cu nr. x/06.11.2018 la BNP I. privind imobilul situat în Oradea, str. x, bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x;

- înscrierea dreptului de proprietate asupra imbilului situat în Oradea str. x, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x 75, în favoarea lui H.;

- nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/07.11.2017 la BNP I., privind imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J. sc. A, cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x, încheiat între vânzătoarea S.C. F. S.R.L. şi pârâtul cumpărător B.;

- anularea în parte a încheierii de carte funciară nr. x/08.11.2017 privitor la poziţia de proprietate a pârâtului B.;

- înscrierea dreptului de proprietate asupra imbilului situat în Oradea str. x nr. 4/a bl. J. sc. A, cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x în favoarea lui H.;

- nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.11.2017 la BNP I., privind imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x, Oradea, nr. cadastral x, încheiat între vânzătoarea S.C. F. S.R.L. şi pârâta cumpărătoare C.;

- anularea în parte a încheierii de carte funciară nr. x/08.11.2017 privitor la poziţia de proprietate a pârâtei C.;

- înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Oradea str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x, în favoarea lui H.;

-s-a constatat că, în masa succesorală a defunctei H. decedată la data de 10.07.2019, intră bunurile imobile reprezentate de: -imobilul situat în Oradea, str. x, bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x; -imobilul situat în Oradea; - imobilul situat în Oradea, Oradea, nr. cadastral x;

- s-a constatat calitatea de moştenitori legali ai copiilor K. şi L., în cote de câte 1/2 fiecare şi a dispus întabularea dreptului acestora de proprietate asupra imobilelor cuprinse în cote de câte 1/2 fiecare, cu titlu de moştenire legală;

- s-a dispus predarea succesiunii asupra imobilelor indicate.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Oradea

Prin decizia civilă nr. 122/2023-A din 1 februarie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a hotărât după cum urmează:

A admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi B., B. şi C., în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., K., prin curator M., L., prin curator M., S.C. F. S.R.L., D. şi E., împotriva sentinţei civile nr. 189/C din 26 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind:

- nulitatea "actului de constituire uzufruct" autentificat sub nr. x/17.04.2019 la BNP G.,

- radierea din CF nr. x Sântandrei, a menţiunilor de la poziţia privind înscrierea dreptului de uzufruct viager,

- radierea din CF nr. x, a menţiunilor de la poziţia privind înscrierea dreptului de uzufruct viager,

- nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.11.2017 la BNP I., privind imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x-C1U162 Oradea, nr. cadastral x,

- anularea în parte a încheierii de carte funciară nr. x/08.11.2017 privitor la poziţia de proprietate a pârâtului B.,

- înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Oradea str. x nr. 4/a bl. J., cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x în favoarea lui H.,

- nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.11.2017 la BNP I., privind imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x, Oradea, nr. cadastral x,

- anularea în parte a încheierii de carte funciară nr. x/08.11.2017 privitor la poziţia de proprietate a pârâtei C.,

- înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Oradea str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x, în favoarea lui H.,

- constatarea că în masa succesorală a defunctei H. decedată la data de 10.07.2019, intră bunurile imobile reprezentate de imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J. sc. A, cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x, imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J. sc. A, cuprins în CF nr. x, Oradea, nr. cadastral xl U209.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A obligat intimatul A. la plata către apelanţii B., B. şi C. a sumei de 3846 RON, reprezentând taxă de timbru parţială în apel.

A obligat intimatul A. la plata către apelantul B. a sumei de 1000 RON, reprezentând onorariu avocaţial parţial în fond şi 4000 RON, reprezentând onorariu avocaţial parţial în apel.

A obligat intimatul A. la plata către apelantul B. a sumei de 1000 RON, reprezentând onorariu avocaţial parţial în fond şi 4000 RON, reprezentând onorariu avocaţial parţial în apel.

A obligat intimatul A. la plata către apelanta C. a sumei de 1000 RON, reprezentând onorariu avocaţial parţial în fond şi 4000 RON, reprezentând onorariu avocaţial parţial în apel.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 122/2023-A din 1 februarie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorilor L. şi K..

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei, iar în baza art. 480 alin. (1) C. proc. civ., respingerea apelului declarat de pârâţii B., B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 189/C/2021, pronunţată de Tribunalul Bihor, ca nefondat, păstrarea sentinţei apelate şi obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxe judiciare de timbru şi onorarii avocaţiale.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că motivele de desfiinţare a sentinţei primei instanţe nu au fost puse în discuţia părţilor, pentru ca acestea să aibă posibilitatea de a formula puncte de vedere, fiind implicit încălcat principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 22 alin. (6) din cod, dreptul la apărare instituit şi garantat de art. 13 din cod, respectiv de art. 24 din Constituţia României, precum şi dispoziţiile art. 20 din cod.

Din cuprinsul considerentelor deciziei recurate reiese că instanţa de apel a avut în vedere împrejurarea că, raportat la probele administrate, nu există o dispoziţie legală care să interzică unei persoane să facă operaţiuni de genul celor efectuate de către defunctă prin achitarea preţului imobilelor, iar sancţiunea în astfel de situaţii nu ar fi nulitatea, ci doar o sancţiune ce reglementează succesiunea.

Au mai arătat recurenţii că, deşi în data de 06 ianuarie 2023 au depus la dosarul cauzei o cerere de probaţiune, cerere asupra căreia instanţa de apel în şedinţa publică din 11 ianuarie 2023 a arătat că se va pronunţa odată cu fondul, din analiza considerentelor deciziei recurate rezultă că nici măcar nu a fost amintită acea cerere, dreptul la apărare fiind încălcat, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

O altă critică a recurenţilor a vizat considerentele instanţei potrivit cu care "şi în măsura în care s-ar fi constatat nulitatea contractelor de vânzare- cumpărare contestate cu privire la cele două imobile situate în municipiul Oradea, strada x, efectul ar fi fost reîntoarcerea bunurilor imobile în patrimoniul dezvoltatorului imobiliar, obligarea acestuia la restituirea preţului către cumpărători, că nu ar exista vreun temei legal pentru a introduce în contractul anulat o a treia persoană, cea care a achitat preţul, transformarea sa în cumpărător cu încălcarea voinţei tuturor părţilor implicate."

Recurenţii au susţinut că această concluzie este lovită de nulitate, deoarece nu s-a avut în vedere împrejurarea că prin acţiune au arătat că defuncta H. a cumpărat imobilele pe numele celor trei persoane, respectiv a părinţilor săi B. şi C., şi a intimatei pârâte D., iar pentru că au cerut ca în măsura constatării nulităţii acestora să revină defunctei, consideră că implicit au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 1260 alin. (1) C. civ., chiar dacă nu le-au evocat şi enunţat expres, dispoziţii la care, de altfel, s-a făcut referire prin apel.

Potrivit acestor prevederi, un contract lovit de nulitate absolută va produce totuşi efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă prevăzute de lege, or, raportat la cele probate şi corect reţinute de instanţele de fond, preţul imobilelor a fost achitat de defuncta H., aceasta fiind adevăratul proprietar, sens în care există temei legal incident pentru a se stabili dreptul de proprietate al acesteia în speţă, cum corect a statuat prima instanţă.

De asemenea, recurenţii au arătat că sunt aplicabile prevederile art. 2039- art. 2040 din C. civ. privind mandatul fără reprezentare, fiind obligaţia instanţei de apel să analizeze efectele acestei instituţii de drept material, mai ales că petitul privind înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor pentru care s-a solicitat anularea actelor de dobândire, în favoarea lui H., a fost admis de prima instanţă.

Nefiind analizate aceste aspecte, instanţa de apel a încălcat normele de procedură prevăzute în art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 478 alin. (2) din cod.

În continuare, recurenţii au prezentat apărările pârâţilor formulate prin întâmpinarea depusă în primă instanţă, soluţia pronunţată de prima instanţă, motivele de apel invocate de pârâţii, arătând că faţă de poziţia pe care au exprimat-o prin întâmpinarea din apel, instanţa nu a pus în discuţie problema limitelor libertăţii contractuale, nu a admis şi nu a administrat probatorii cu privire la cauza ilicită, respectiv la condiţiile de inadmisibilitate eventuală a acţiunii.

Prin urmare, învestirea instanţei de control judiciar s-a rezumat restrictiv la aspectele pentru care s-a admis probaţiunea (caracterul devolutiv al apelului), iar soluţia pe care urma să o dea trebuia să se rezume tot la aspectele cu care a fost sesizată şi pe care le-a acceptat, potrivit art. 478 C. proc. civ., în niciun caz limitele rejudecării neputând depăşi cadrul pentru care s-a pronunţat încheierea de admitere a continuării cercetării judecătoreşti.

Soluţia instanţei de apel a depăşit poziţia procesuală şi apărările pârâţilor în primă instanţă, la fel cum au fost depăşite motivele evocate prin sentinţă şi teza probantă pe care instanţa a fixat-o, în speţă fiind vorba despre o "plus motivare", prin reţinerea unor motive de nelegalitate a hotărârii care au depăşit limitele caracterului devolutiv al cererii de apel.

Or, instanţa de apel era obligată să pună în discuţia părţilor litigante toate aceste aspecte, tocmai pentru a garanta principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au arătat că prin decizia recurată s-a dat dezlegare unor chestiuni nepuse în discuţia părţilor, motivele fiind străine de natura cauzei, atât timp cât instanţa de apel a concluzionat că nu ar fi existat un temei legal pentru a se fi dat eficienţă celor dispuse de prima instanţă.

Or, existau motive de nulitate absolută a contractului de uzufruct viager şi a celor de vânzare-cumpărare, iar efectul ar fi fost întoarcerea în patrimoniul vânzătoarei, intimata S.C. F. S.R.L. Oradea, instanţa de apel fiind în măsură să constate nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare, atâta timp cât cauza a fost una ilicită, imorală, să dea eficienţă conversiunii contractului nul în sensul stabilirii dreptului de proprietate în favoarea defunctei H. adevăratul cumpărător, în condiţiile art. 1260 C. civ. sau cel puţin, în caz contrar, preţul rezultat din repunerea în situaţia anterioară, să îl includă în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei H. şi să-l atribuie celor doi moştenitori ai acesteia, acordând astfel nu un "plus petit", ci mai puţin decât s-a cerut.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile de drept material cuprinse în art. 1169, art. 1235, art. 1236, art. 1238 din C. civ., fără să se efectueze o motivare concretă, în funcţie de probaţiunea administrată la fond şi în cursul cercetării judecătoreşti proprii, la instanţa de apel.

Au învederat că nu au contestat dreptul părţilor contractante de a încheia actele juridice de natura contractelor de vânzare-cumpărare, de întreţinere, de instituire a drepturilor de uzufruct, ci au solicitat a se constata că acestea la data încheierii lor au avut o cauză ilicită şi imorală, atâta timp cât au dovedit că defuncta a afirmat cu ocazia prezenţei notarului pentru a semna contractul de uzufruct că procedează în acel mod tocmai pentru ca averea sa să nu ajungă la recurentul A., aspecte care nu au fost nici măcar amintite de instanţa de apel.

Cauza încheierii contractului de uzufruct viager în favoarea fratelui defunctei, B., în detrimentul intereselor copiilor acesteia, este implicit una ilicită, imorală, astfel că dispoziţiile art. 1235, art. 1236, art. 1238 C. civ. au fost greşit aplicate şi interpretate, litigiul nefiind analizat din perspectiva existenţei unei cauze imorale, ci doar a lipsei cauzei şi a ilicitătii acesteia.

Faptul că defuncta a încheiat un contract de uzufruct viager cu fratele său, pentru două imobile, deşi avea doi copii minori în întreţinere, dintre care unul cu o boală deosebit de gravă ce implica zilnic un efort atât fizic cât şi financiar deosebit, denotă faptul că scopul mediat a fost unul imoral, ilicit, or, aceste aspecte nu au fost supuse analizei instanţei de apel, dispoziţiile legale indicate anterior fiind astfel greşit aplicate şi interpretate de instanţa de apel.

Referitor la cele două contracte de uzufruct viager, încheiate de către defunctă cu fratele său B., recurenţii au solicitat a se constata că deşi erau îndeplinite toate condiţiile impuse de art. 1238 alin. (2) C. civ., instanţa de apel nu a făcut nicio analiză în acest sens, mulţumindu-se să analizeze dispoziţiile legale la modul general, cu privire la toate actele contestate.

Prin urmare, cauza ilicită era comună acestora, iar sancţiunea care intervine este nulitatea absolută a contractelor de uzufruct.

Cât priveşte cele două contracte de vânzare-cumpărare, prin care intimaţii B. şi C. au cumpărat două imobile cu banii obţinuţi de defunctă de la fostul soţ, recurentul A., cu toate că instanţa de apel a reţinut corect aceste aspecte, a concluzionat cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1235, art. 1236, art. 1238 C. civ. că nu ar fi existat o cauză ilicită, că nu ar subzista vreun motiv de nulitate a acestora, nefiind analizat nici din acest punct de vedere scopul mediat al cauzei ce a determinat încheierea acestor acte.

Dispoziţiile art. 1238 alin. (2) C. civ. nu au fost analizate în întregime de instanţa de apel, fiind implicit greşit aplicată şi interpretată, întrucât deşi este cert că atât defuncta cât şi fratele său, intimatul B., cunoşteau că prin încheierea contractului de uzufruct privitor la ambele imobile în litigiu fraudează interesele legitime ale celor doi copii minori, recurenţii K. şi L., aceştia fiind lipsiţi de atribute esenţiale ale dreptului de proprietate ce urma a le reveni în urma decesului mamei lor, pentru o lungă perioadă de timp, 15 ani, iar în situaţia în care tatăl nu ar fi deţinut resurse materiale şi financiare necesare, implicit ar fi rămas fără adăpost, a reţinut că nu ar fi incidenţă o cauză ilicită, imorală comună ambelor părţi contractante, care ar fi putu atrage nulitatea contractului.

Este cert că nu a avut loc vreo donaţie din partea defunctei spre părinţii săi, atâta timp cât nu există dovezi în acest sens potrivit art. 1011 alin. (4) C. civ., preţul achitat de defunctă depăşind mult suma de 25.000 RON, astfel că se va impune în viitor să restituie copiilor contravaloarea sumelor primite.

Pe de altă parte, deşi prin întâmpinarea depusă în apel cu privire la apelul declarat de intimaţii B., B. şi C. au invocat că a existat o fraudă la lege generată de faptul că toate actele contestate şi altele similare au fost încheiate pentru a beneficia de un TVA redus de 5%, asupra acestora instanţa de apel nu s-a pronunţat, cu toate că este cert că a existat astfel o cauză ilicită, contractele fiind încheiate şi pentru eludarea aplicării normelor legale în materie, ceea ce atrage implicit incidenţa art. 1236 alin. (1) lit. b) şi a) art. 1237 C. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi B., C. şi B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate.

Recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor formulate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul reclamanţilor a fost întemeiat pe motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prin criticile concrete de nelegalitate, în esenţă, recurenţii-reclamanţi au invocat, pe de o parte, încălcarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, precum şi a limitelor devoluţiunii din apel, întrucât: nu a fost pus în discuţia părţilor elementul procesual decizional referitor la limitele libertăţii contractuale şi sancţiunile juridice aplicabile operaţiunilor juridice de tipul celor litigioase; nu a fost soluţionată cererea de probe depusă la 6 ianuarie 2023; nu s-a dat eficienţă efectelor conversiunii contractului nul (implicit invocată) ce presupunea includerea în masa succesorală rămasă de pe urma adevăratului cumpărător (fosta soţie) a imobilelor achiziţionate ori a preţului plătit din banii acesteia; au fost ignorate limitele devoluţiunii, circumscrise verificării provenienţei sumelor de bani cu care s-au achiziţionat imobilele şi la caracterul ilicit al cauzei contractelor de vânzare-cumpărare şi de uzufruct gratuit; nu s-a pronunţat asupra nulităţii pentru fraudă la lege, invocată prin întâmpinarea din apel.

Pe de altă parte, recurenţii-reclamanţi au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 1169, art. 1235, art. 1236 şi art. 1238 din C. civ., întrucât contractele au o cauză ilicită şi imorală, rezultată din încheierea acestora în scop de răzbunare faţă de fostul soţ şi de prejudiciere a intereselor legitime ale copiilor minori (dintre care unul suferind de o boală gravă, a cărui îngrijire necesită un efort fizic şi financiar deosebit).

Demersul judiciar pendinte, astfel cum a fost configurat prin capetele principale ale cererii introductive ce interesează examinarea motivelor de casare, are ca obiect acţiunea în nulitatea unor acte juridice - pentru lipsa cauzei şi, respectiv, cauză ilicită şi imorală -, încheiate de fosta soţie (decedată) a reclamantului, H., şi membrii familiei extinse a acesteia, după cum urmează: i) contractul de uzufruct gratuit autentificat sub nr. x/17.04.2019 încheiat între H. şi fratele acesteia, B., având ca obiect casa de locuit din localitatea Sântandrei, str. x (dobândită prin actul de partaj din anul 2016) şi apartamentul din Oradea, str. x (dobândit prin cumpărare în anul 2017, după divorţ), şi ii) contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x şi nr. 2778 din 07.11.2017 încheiate, în calitate de cumpărători, de părinţii fostei soţii a reclamantului, B. şi, respectiv, C., cu vânzătoarea S.C. F. S.R.L., dezvoltator imobiliar, având ca obiect două apartamente, nr. x şi 901, situate în Oradea, str. x nr. 4/a.

Instanţa de apel, restabilind situaţia de fapt pe baza evaluării întregului probatoriu administrat în cele două faze procesuale şi aplicând normele juridice incidente circumstanţelor factuale concrete, astfel stabilite, a reformat în parte hotărârea de primă instanţă (prin care fusese, între alte dispoziţii, constatată nulitatea celor trei contracte anterior enunţate), în sensul că, în urma controlului judiciar devolutiv, s-a reţinut valabilitatea cauzei juridice şi a fost respinsă acţiunea în nulitate fundamentată pe pretinsa cauză ilicită şi imorală, cu referire la actele juridice aici litigioase.

Devine utilă prezentului control de legalitate prezentarea principalelor chestiuni de fapt reţinute de instanţa devolutivă, ce ies din sfera verificărilor jurisdicţionale îngăduite instanţei de recurs şi care relevă că:

Prin certificatul de divorţ nr. x/29.02.2016 s-a convenit desfacerea căsătoriei soţilor A. şi H., locuinţa celor doi minori fiind stabilită la mamă, cu asumarea de către tată a unei pensii de întreţinere lunare de 7.000 euro în favoarea copiilor.

La aceeaşi dată, foştii soţi Gal au încheiat actul de lichidare a regimului comunităţii legale de bunuri autentificat sub nr. x/29.02.2016, precum şi actul de partaj autentificat sub nr. x/29.02.2016, prin împărţeala în natură a bunurilor comune. Drept urmare, lotul atribuit fostei soţii a inclus şi casa de locuit din localitatea Sântandrei, ce formează obiectul derivat al contractului de uzufruct în discuţie (alături de apartamentul din Oradea, str. x, cumpărat de aceasta în 2017, după divorţ).

Decesul lui H. a survenit la data de 10.07.2019, iar în urma dezbaterii succesiunii au fost eliberate certificatul de moştenitor nr. x/02.08.2019 şi certificatul suplimentar de moştenitor nr. 120/20.09.2019, prin care s-au stabilit compunerea masei succesorale, din nuda proprietate a celor două imobile obiect al uzufructului încheiat în beneficiul fratelui defunctei şi din sumele de bani aflate în conturile deschise la două bănci (N. S.A. şi O.), precum şi calitatea de moştenitori în persoana celor doi minori reclamanţi, în cote-părţi egale.

Instanţa de apel a reţinut, pe baza probelor dosarului (în special a extraselor de cont bancar), caracterul real al faptului afirmat de reclamantul A., acela că preţul apartamentelor achiziţionate de părinţii fostei sale soţii, pârâţi în proces, a fost în realitate achitat cu sumele de bani deţinute de fiica acestora, întrucât cei doi cumpărători nu aveau resurse financiare în acest sens. Tot astfel, s-a reţinut dovedită şi provenienţa acestor sume de bani, în sensul că "sumele mai importante de bani" erau primite de defunctă de la fostul soţ reclamant (altele decât de pensia plătită pentru minori).

Cele două apartamente au fost achiziţionate la 07.11.2017, mai înainte ca fosta soţie să afle că suferă de o boală incurabilă (august 2018) care i-a provocat şi decesul, astfel că la epoca cumpărării bunurilor de către părinţii săi, aceasta nu putea fi conştientă de viitorul său sfârşit iminent.

Pe de altă parte, nicio probă nu dovedeşte că defuncta nu şi-a iubit copiii sau că ar fi urmărit, în orice mod, să aducă atingere drepturilor acestora, ci, dimpotrivă, întreg probatoriul administrat evidenţiază că aceasta îşi iubea copiii şi avea grijă de ei, cumpărând imobile pe numele lor (aspect recunoscut de însuşi reclamantul), aşa încât nu s-ar putea reţine că, în calitatea ei de terţ faţă de contract, ar fi urmărit vreo cauză ilicită sau imorală.

Referitor la contractul de uzufruct gratuit, instanţa de apel a reţinut că, într-adevăr, a fost încheiat după aflarea diagnosticului de boală incurabilă, într-un stadiu avansat ce nu-i mai permitea deplasarea la notar, însă în proces nu s-a invocat lipsa discernământului defunctei la momentul încheierii actului (17.04.2019).

Nu în ultimul rând, a mai constatat instanţa de apel că fosta soţie a reclamantului avea cunoştinţe în domeniul imobiliar, vânzând, cumpărând şi închiriind apartamente, iar acesta era o persoană cu certe cunoştinţe economice şi juridice, conducând cu succes o afacere prosperă, însă ambii au încheiat diverse contracte pe numele altor persoane - părinţii fiecăruia dintre ei ori alţi membri ai familiilor lor extinse -, ceea ce dovedeşte, din partea amândurora, că fiecare şi-a exercitat dreptul de a dispune de propriul patrimoniu.

Prezentate fiind principalele elemente ale situaţiei de fapt, cu semnificaţie din perspectiva examinării criticilor de nelegalitate propriu-zise, se mai cuvine a fi reamintit că în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită reanalizarea mijloacelor de probă şi/sau reevaluarea situaţiei de fapt. Altfel spus, faptele sunt stabilite în mod suveran de către instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, scopul recursului fiind verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) din acelaşi cod.

II.1. Luând în examinare criticile de nelegalitate din memoriul de recurs, subsumabile motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. (şi, în strânsă legătură cu acesta, motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6, teza motivării străine de natura cauzei), prin care s-a susţinut încălcarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, precum şi a limitelor devoluţiunii din apel, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora.

Astfel, cu referire la susţinerea că nu a fost pus în discuţia părţilor elementul procesual decizional referitor la limitele libertăţii contractuale şi sancţiunile juridice aplicabile operaţiunilor juridice de tipul celor litigioase, se cuvine notat argumentul de principiu conform căruia instanţa de apel nu avea obligaţia de a pune în dezbaterea părţilor aspectele de drept pe baza cărora a argumentat soluţia pronunţată şi a realizat analiza juridică în cauză, acestea fiind de esenţa considerentelor deciziei judecătorului cauzei şi a rolul instanţei de judecată în înfăptuirea justiţiei, anume, soluţionarea litigiului conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, astfel cum stabileşte art. 22 alin. (1) din C. proc. civ.

În sensul acestei concluzii, este de observat că obiectul învestirii primei instanţe l-a reprezentat nulitatea contractelor pentru inexistenţa sau nevalabilitatea cauzei actului juridic.

Aşadar, cadrul judecăţii şi limitele devoluţiunii necesitau cercetarea unei pretinse cauze de ineficacitate a actului juridic, ceea ce impunea instanţei de apel verificarea raţionamentului juridic al judecătorului fondului din perspectiva, în primul rând, a principiului libertăţii de voinţă (cunoscut fiind că voinţa juridică reuneşte în structura ca cele două elemente: consimţământul şi cauza) şi a limitelor trasate de art. 1169 din C. civ. (normele imperative, ordinea publică şi bunele moravuri), pentru a deduce mai apoi concluzia corectă în legătură cu incidenţa sau nu a motivului de nulitate dedus judecăţii, adică a sancţiunii de drept civil alegate de recurentul-reclamant, în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al moştenitorilor minori.

Considerentul instanţei de apel, prin care s-a subliniat că eventualele sancţiuni civile ţin doar de domeniul moştenirii (făcându-se referire generică la instituţia rezervei succesorale a descendenţilor), nu poate avea semnificaţia nesocotirii regulilor de drept invocate de recurent, în condiţiile în care s-a explicitat în motivarea deciziei că atare posibile sancţiuni excedează cadrului procesual dedus judecăţii, fiind ca atare omise cu desăvârşire din orice analiză şi tranşare jurisdicţională.

Mai mult decât atât, împrejurările de fapt la care s-au raportat, deopotrivă, pretenţiile afirmate, apărările corelative, probatoriul propus şi administrat, precum şi dezbaterile contradictorii, au vizat şi chestiunea litigioasă a limitelor principiului autonomiei de voinţă a defunctei H., de vreme ce sancţiunea nulităţii a fost fundamentată pe pretinsul caracter ilicit şi imoral al cauzei actului juridic.

Prin urmare, nu se poate susţine cu temei că decizia instanţei de apel ar conţine considerente străine de natura pricinii ori ar nesocoti principii fundamentale ale procesului civil, precum contradictorialitatea şi dreptul la apărare, prevăzute de art. 14 şi 13 din C. proc. civ.

Cu referire la susţinerea că nu a fost soluţionată cererea de probe depusă la 6 ianuarie 2023 (transcrierea unor convorbiri telefonice), Înalta Curte are a observa că, într-adevăr, instanţa de apel a omis a se pronunţa asupra acesteia, consemnându-se în încheierea de dezbateri din 11 ianuarie 2023 că "instanţa urmează a se pronunţa asupra cererii odată cu fondul".

Este aceasta, în mod evident, o manieră neprocedurală în raport cu regulile de bază în materie de încuviinţare a probelor, însă nu poate fi reţinut vreun prejudiciu procesual concret suferit de către recurent, ce să nu poată fi înlăturat decât prin anularea actului de procedură, de vreme ce teza probatorie propusă de parte era tocmai provenienţa sumelor de bani cu care s-a plătit preţul apartamentelor cumpărate de părinţii defunctei.

Or, obiectul probei, astfel cum a fost el configurat prin cererea apelantului-reclamant, a fost reţinut ca deplin dovedit în proces cu celelalte mijloace de probă administrate la propunerea ambelor părţi (înscrisuri şi martori), în baza cărora instanţa devolutivă a reţinut că sumele de bani făceau parte, în realitate, din patrimoniul defunctei (terţ) şi proveneau de la fostul soţ reclamant.

Această concluzie este consemnată explicit în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel argumentând astfel:

"Raportat la susţinerea reclamantului în sensul că preţul apartamentelor ar fi fost achitat în realitate de defunctă, apelanţii neavând resurse financiare în acest sens, instanţa de apel reţine caracterul real al acestei afirmaţii. Extrasele de cont depuse în probaţiune la dosar fond dovedesc faptul că sume de bani au fost transferate din contul defunctei pentru achiziţionarea apartamentelor, titularii contractelor fiind B. şi C.. De asemenea, faptul că banii defunctei (sau o mare parte din aceştia) proveneau în realitate de la reclamantul intimat este o susţinere dovedită".

Ca atare, în absenţa unei vătămări procesuale dovedite, hotărârea instanţei de apel nu este casabilă, deci critica va fi respinsă.

Cu referire la motivul de nelegalitate prin care se susţine că nu s-a dat eficienţă efectelor conversiunii contractului nul (implicit invocată), ce presupunea includerea în masa succesorală rămasă de pe urma adevăratului cumpărător (fosta soţie) a imobilelor achiziţionate ori a preţului plătit din banii acesteia, Înalta Curte reţine, de asemenea, caracterul nefondat.

Astfel, prin ipoteză, aplicarea mecanismului conversiunii actului juridic, reglementat de art. 1260 din C. civ. drept caz de înlăturare a principiului quod nullum est, nullum producit effectum, presupunea ca cele două contracte de vânzare-cumpărare să fie lovite de nulitate.

Or, o asemenea situaţie premisă nu a fost demonstrată în proces, ci, dimpotrivă, instanţa de apel a reţinut că au fost valabil încheiate contractele, astfel că, în mod raţional, nu putea fi adusă în discuţie şi cercetată înlăturarea efectelor unei sancţiuni totalmente inoperabile în cauză.

Argumentele anterior expuse evidenţiază, deopotrivă, lipsa de temei şi a criticii aduse considerentului instanţei de apel, prin care s-a apreciat, judicios, că:

"efectul nulităţii este repunerea părţilor în situaţia anterioară. Deci chiar dacă, prin absurd, (...), s-ar fi constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, efectul ar fi fost reîntoarcerea bunurilor imobile în patrimoniul dezvoltatorului imobiliar şi obligarea acestuia la restituirea preţului către cumpărători. Nu există niciun temei legal pentru a "introduce" în contractul anulat o a treia parte (cea care în realitate a achitat preţul) şi "transformarea" acesteia în cumpărător proprietar, cu încălcarea voinţei tuturor părţilor implicate".

Nefondată este şi critica din memoriul de recurs prin care se susţine că au fost ignorate limitele devoluţiunii, circumscrise verificării provenienţei sumelor de bani cu care s-au achiziţionat imobilele şi caracterului ilicit al cauzei contractelor de vânzare-cumpărare şi de uzufruct gratuit.

Dincolo de faptul că recurentul nu particularizează care au fost chestiunile de fapt şi de drept ieşite din sfera limitelor devoluţiunii, Înalta Curte are a observa, reiterând argumentele expuse în cele ce precedă, aspectul că pretenţiile afirmate, apărările corelative, probatoriul propus şi administrat, precum şi dezbaterile contradictorii din primă instanţă, precum şi criticile şi mijloacele de apărare analizate în apel, au vizat şi chestiunile litigioase referitoare la sursa banilor cu care s-au achiziţionat bunurile şi la pretinsul caracter ilicit şi imoral al scopului încheierii contractelor litigioase.

Cu referire la critica potrivit cu care instanţa de apel, în mod nelegal, nu s-a pronunţat asupra nulităţii pentru fraudă la lege (eludarea normelor legale, întrucât toate actele juridice au fost încheiate pentru a beneficia de TVA redus de 5%), este de observat că acest motiv de nulitate a fost invocat, după cum reiese din chiar memoriul de recurs, prin întâmpinarea depusă în apel.

Aşadar, motivul de nulitate pretins rămas nesoluţionat nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată, ci direct prin întâmpinarea la apelul pârâţilor, ceea ce are semnificaţia juridică a schimbării cadrului procesual configurat la judecata în primă instanţă, conduită procesuală care nu-i era îngăduită reclamantului din perspectiva regimului restrictiv impus de regula tantum devolutum quantum iudicatum, consacrată normativ în art. 478 din C. proc. civ.

Aceasta întrucât pune în discuţie schimbarea cauzei juridice a acţiunii în nulitatea contractelor litigioase, cunoscut fiind că, pe de o parte, există de principiu tot atâtea acţiuni în nulitate, câte cauze de nulitate absolută sau relativă există, iar, pe de altă parte, invocarea şi a altor temeiuri juridice pentru nulitatea celor trei contracte constituie o veritabilă cerere nouă, care nu poate fi introdusă pentru prima oară în calea de atac a apelului, fiind exclusă prin ipoteză şi valenţa juridică de mijloc de apărare permis de art. 478 alin. (2), dată fiind calitatea procesuală a recurentului de titular al acţiunii în nulitatea actului juridic.

Nu în ultimul rând, nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit cu care au fost ignorate dispoziţiile legale referitoare la mandatul fără reprezentare, de vreme ce această susţinere, invocată pentru întâia oară în recurs, se referă la o instituţie de drept străină pricinii, fără legătură cu ceea ce a făcut obiectul învestirii instanţelor de fond.

Concluziv, sunt nefondate toate criticile din recurs subsumabile motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

II.2. În continuare, luând în examinare criticile de nelegalitate întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 1169, art. 1235, art. 1236 şi art. 1238 din C. civ., întrucât contractele au o cauză ilicită şi imorală, rezultată din încheierea acestora în scop de răzbunare faţă de fostul soţ şi de prejudiciere a intereselor legitime ale copiilor minori (dintre care unul suferind de o boală gravă, a cărui îngrijire necesită un efort fizic şi financiar deosebit).

Criticile sunt nefondate.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 1235 din C. civ., cauza actului juridic este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul.

Iar, conform art. 1236, pentru a fi valabilă, cauza (scopul) contractului, ca a oricărui act juridic civil, trebuie să existe şi să fie licită şi morală, legiuitorul instituind în cuprinsul art. 1239 două prezumţii legale, relative, privind valabilitatea şi existenţa cauzei.

Cauza ilicită (contrară legii şi ordinii publice) sau imorală (contrară bunelor moravuri) atrage nulitatea absolută a actului juridic dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia să o cunoască, potrivit art. 1238 alin. (2), iar prestaţia primită sau executată în temeiul unei atare cauze rămâne întotdeauna supusă restituirii, conform art. 1638 din acelaşi cod.

Or, luând în considerare reperele concrete de analiză configurate prin criticile şi apărările corelative din faza procesuală a apelului, se cuvine reamintit că, de principiu, stabilirea motivului determinant al încheierii actului juridic, circumscris aşadar elementelor de prefigurare mentală a scopului urmărit de cocontractanţi la încheierea acestuia, reprezintă o chestiune de fapt, cu privire la care au un drept suveran de apreciere prima instanţă şi cea de apel, ca instanţe de fond.

Desigur, însă, că instanţa de recurs poate aprecia cu privire la semnificaţia juridică a unor chestiuni de fapt deja stabilite.

Din acest unghi de analiză, Înalta Curte are a observa că circumstanţele factuale concrete reţinute de instanţa de apel îi fundamentează îndestulător concluzia, anume aceea că este valabilă cauza actelor juridice în discuţie, nefiind făcută în proces dovada contrară prezumţiei legale relative anterior menţionate, cum în mod greşit a argumentat prima instanţă, care şi-a fundamentat soluţia de constatare a nulităţii absolute a celor trei contracte, pe scopul ilicit şi imoral al perfectării lor.

În sensul acestei concluzii, instanţa de apel a reţinut că întreg probatoriul administrat evidenţiază că defuncta H. şi-a iubit copiii şi a avut grijă de ei şi de interesele patrimoniale ale acestora, cumpărând imobile pe numele lor (aspect recunoscut de însuşi reclamantul). În plus, cele două apartamente au fost achiziţionate mai înainte ca aceasta să afle că suferă de o boală incurabilă, astfel că la epoca cumpărării bunurilor de către părinţii săi, nu putea fi conştientă de sfârşitul său iminent.

Mai mult decât atât, nu a fost dovedită în proces condiţia esenţială ca scopul pretins ilicit sau imoral să fie comun ori ca cealaltă parte să-l fi cunoscut sau, după împrejurări, să fi trebuit să-l cunoască, de vreme ce atributele cauzei actului juridic, prescrise de art. 1236, trebuie verificate în persoana părţilor cocontractante, respectiv vânzătoarea S.C. F. S.R.L., dezvoltator imobiliar, şi cumpărătorii B. şi C., părinţii defunctei, aşa încât, şi din această perspectivă, nu s-ar putea reţine că, în calitatea ei de terţ faţă de contractele de vânzare-cumpărare, defuncta ar fi urmărit vreo cauză ilicită sau imorală.

Pe de altă parte, în mod corect a fost fundamentat raţionamentul juridic al instanţei de apel, pe aplicabilitatea principiului libertăţii de voinţă a părţilor la încheierea actului juridic, câtă vreme nu au fost nesocotite limitele trasate de art. 1169 din C. civ. (normele imperative, ordinea publică şi bunele moravuri).

Aceasta întrucât, nicio dispoziţie legală nu se opune perfectării unor operaţiuni juridice de natura celor reclamate ca nefiind valabil încheiate, chiar şi raportat la împrejurarea de fapt, reală, că preţul apartamentelor achiziţionate de părinţii defunctei a fost achitat cu sume de bani ce făceau parte din patrimoniul fiicei lor şi proveneau de la fostul ei soţ (altele decât pensia de întreţinere a minorilor), eventualele sancţiuni civile ori remedii procesuale nefiind rezervate decât domeniului acţiunilor în materie de moştenire, care însă excedează cadrului procesual dedus judecăţii, după cum s-a arătat deja.

Prezintă, în context, relevanţă juridică faptul dovedit că ambii soţi Gal au încheiat diverse contracte pe numele altor persoane - părinţii fiecăruia dintre ei ori alţi membri ai familiilor lor extinse -, ceea ce demonstrează că fiecare şi-a exercitat dreptul de a dispune de propriul patrimoniu.

Altfel spus, pe seama amândurora, deci şi a recurentului, poate fi reţinut acelaşi tip de conduită în care s-a materializat principiul autonomiei de voinţă juridică, astfel că operaţiunile juridice încheiate beneficiază de protecţie juridică egală, neputându-se vorbi de o risipire a averii în detrimentul intereselor minorilor, imputabilă exclusiv mamei lor, aceasta neavând, de principiu, obligaţia de a da socoteală viitorilor moştenitori.

Pe de altă parte, în acord cu argumentaţia instanţei de apel, se cuvine reamintit principiul de drept potrivit cu care nimeni nu este obligat să lase o moştenire, astfel că orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care alcătuiesc patrimoniul său, potrivit legii, cu observarea limitelor date de principiul ocrotirii rezervei succesorale (instituţie de drept străină pricinii, fără legătură cu ceea ce a făcut obiectul învestirii instanţelor de fond).

În raport cu argumentele anterior arătate, apare deplin legal şi raţionamentul expus în privinţa contractului de uzufruct, încheiat între defunctă şi fratele ei. Stadiul avansat al bolii de care suferea cea dintâi, în absenţa altor cauze dovedite de ineficacitate a actului juridic, nu se poate constitui, per se, într-un argument adecvat şi suficient pentru a trage concluzia ignorării restricţiilor aduse libertăţii contractuale prin dispoziţiile art. 1169 din C. civ., ştiut fiind că ordinea publică include regulile imperative edictate de comunitate şi care marchează supremaţia intereselor colectivităţii asupra individului, iar bunele moravuri conceptualizează regulile de conduită care s-au conturat în conştiinţa socială şi a căror respectare s-a impus printr-o experienţă şi practică îndelungată, cu un conţinut variabil în timp şi spaţiu, legate de o normă scrisă şi incluse în ordinea publică căreia îi conferă o valoare morală.

Aşadar, contrar susţinerilor din memoriul de recurs, concluzia valabilităţii cauzei actului juridic este rezultatul aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente la faptele juridice stabilite în devoluarea fondului, impunându-se a fi reiterat că atare chestiuni de fapt sunt apartenente sferei controlului de temeinicie, incompatibil cu scopul recursului.

În consecinţă, şi acest ultim motiv de recurs este nefondat.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul declarat de reclamantul A., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorilor L. şi K., ca nefondat.

Având în vedere culpa procesuală a recurentului-reclamant A. şi dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., se va dispune obligarea acestuia la plata către intimaţii-pârâţi B. şi C. a cheltuielilor de judecată în sumă de 11317 RON, din care suma de 1317 RON cu titlu de cheltuieli de cazare şi transport şi suma de câte 5000 RON pentru fiecare intimat reprezentând onorariu avocat redus conform art. 451 alin. (2), Înalta Curte reţinând caracterul real, necesar şi proporţional al acestui cuantum, într-o evaluare de ansamblu atât a complexităţii şi consistenţei activităţii desfăşurate de avocat, care a depus întâmpinare şi s-a prezentat la primul şi singurul termen de judecată acordat, cât şi a valorii obiectului cauzei şi mizei procesului pentru partea câştigătoare, potrivit criteriilor legale prevăzute de textul de lege precitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorilor L. şi K., prin curator av. M., împotriva deciziei civile nr. 122/2023-A din 1 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Obligă recurentul A. la plata către intimaţii-pârâţi B. şi C. a cheltuielilor de judecată în sumă de 11317 RON, din care suma de 1317 RON cu titlu de cheltuieli de cazare şi transport şi suma de câte 5000 RON pentru fiecare intimat reprezentând onorariu avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 6 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.