Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 637/2024 AI generated

Nullity of cassation appeal for failing to formulate legal criticisms targeting the appellate decision's reasoning

Case Number Decizia nr. 637/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's cassation appeal as null, leaving in force the Court of Appeal’s decision dismissing the claim and the first-instance ruling that rejected the property restitution request. The dispute concerned a revindicatory action filed by an heir against a state asset administration and the Romanian State, seeking the return of an immovable property allegedly nationalized unlawfully in 1948 under a special communist-era law, with the appellant arguing that the state's title was invalid and that the original private ownership derived from a 19th-century deed and a 1927 contract with a seller's privilege. The decisive legal basis was procedural: the court held that the appeal was null under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because it failed to meet the mandatory requirements of Article 486(1)(d), as the appellant merely repeated the original claims and facts without providing specific legal criticisms targeting the reasoning or legality of the appealed decision, thereby violating the non-devolutive nature of cassation review which is limited to controlling the legality of the prior judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 563 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 480 C. civ, Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failing to formulate legal criticisms targeting the appellate decision's reasoning: Prin cererea formulată, recurentul-reclamant, indicând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind nelegală şi netemeinică.

Keywords

AI generated
procedural nullity cassation review article of civil procedure action for annulment restitution of property failure to state reasons

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 11.03.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta R.A.P.P.S., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la restituirea către reclamant, în deplină proprietate şi posesie, a imobilului situat în Bucureşti, str. x, compus din construcţii şi teren.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 563 C. civ.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 1259 din 25 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta RA Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi titularul dreptului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Împotriva sentinţei civile nr. 1259/25.09.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă a declarat apel reclamantul A..

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

Prin decizia civilă nr. 613A din 12 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul împotriva sentinţei civile nr. 1259/25.09.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016, declarat de către apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi cu intimatul-titularul dreptului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 613A din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 27 iulie 2023 şi a fost repartizată aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Prin cererea formulată, recurentul-reclamant, indicând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind nelegală şi netemeinică.

Astfel, a învederat că imobilul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată a fost proprietatea autorilor săi B. şi C..

Aceştia au încheiat cu D. actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.07.1927 la Tribunalul Ilfov, prin care autorii reclamantului, în calitate de vânzători, şi-au păstrat privilegiul vânzătorului pentru restul de preţ de 3.000.000 RON în temeiul art. 1737, art. 1740 din vechiul C. civ., privilegiul fiind înscris în Cartea funciară.

Deoarece nu s-a respectat condiţia de achitare a preţului în 3 ani de zile, respectiv până la 28.10.1930, imobilul a reintrat în proprietatea vânzătorilor, respectiv în proprietatea autorilor reclamantului, B. şi C..

Această situaţie rezultă şi din testamentul autoarei sale, C., întocmit în anul 1939, deoarece aceasta are domiciliul menţionat în testament în Bucureşti, la peste 12 ani după întocmirea actului de vânzare-cumpărare, ale cărui clauze nu au fost respectate de cumpărătoare.

Autoarea reclamantului, C., a decedat la data de 19.01.1943, unic moştenitor al acesteia fiind tatăl reclamantului, A., conform testamentului şi certificatului de calitate de legatar autentificat sub nr. x/09.05.2013 de BNP E..

Imobilul a fost preluat de statul comunist de la tatăl reclamantului, A., în baza Legii nr. 439/1945 prin procesul-verbal nr. x/1948 în care este menţionat A. ca persoană care a predat imobilul.

La data de 11.01.1994 a decedat A., reclamantul, care poartă acelaşi nume, fiind singurul moştenitor al acestuia în baza certificatului de moştenitor nr. x/14.07.1994 eliberat în dosarul succesoral nr. x/1994 de fostul Notariat de Stat al Sectorului 2 Bucureşti.

Imobilul este în administrarea RAPPS în temeiul H.G. nr. 533/2002 figurând in anexa 4, poziţia 779. Acesta a fost preluat fără titlu valabil în baza Legii nr. 439/1945 şi folosit fără drept de statul roman de aproape 50 de ani.

Faţă de cele arătate, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa urmează a analiza în cadrul acestei acţiuni în revendicare titlurile părţilor şi a constata că titlul de proprietate al reclamantului este cel valabil, deoarece este mai bine conturat, este mai vechi şi îndeplineşte toate condiţiile unui titlu autentic, fiind preferabil.

Este bine cunoscut în teoria juridică şi în practica judecătorească, faptul că, în cazul unei revendicări imobiliare, dacă titlurile provin de la autori diferiţi, instanţa urmează a compara drepturile autorilor de la care provin cele două titluri, dând câştig de cauză celui care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil.

Este evident că titlul pârâţilor, emană de la un non dominus, statul nefiind titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, şi exercită o posesie nelegitimă.

Legea nr. 439/1945 nu a avut niciodată efecte legale, ci a constituit doar justificarea abuzurilor statului comunist. Pentru aceste considerente abuzul statului nu a putut şi nu poate constitui titlu de proprietate.

Totodată, recurentul-reclamant a solicitat ca instanţa să examineze probele administrate în dosarul cauzei şi în raport de cererea formulată să aibă în vedere că nimeni nu poate fi lipsit de dreptul său de proprietate pentru bunurile care au fost preluate în mod abuziv şi fără un titlu valabil, astfel încât potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O. coroborat cu art. 480 C. civ. reclamantul are calitatea de moştenitor legal şi îşi justifică titlul de proprietate pentru întregul imobil în litigiu.

În consecinţă, a solicitat instanţei să constate că cererea este întemeiată, să o admită şi să oblige pârâta şi titularul dreptului să îi restituie în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul menţionat în petitul cererii.

În raport cu legislaţia internă în materia proprietăţii şi actele normative internaţionale la care Romania este parte, titlu de proprietate al autorului reclamantului este mai vechi, preferabil, autentic, invincibil.

Deci, titlul reclamantului asupra imobilului este reprezentat de actul de vânzare nr. 354/19.01.1898 transcris de grefa Tribunalului Ilfov, secţia Notariat la nr 123/19.01.1898, care se coroborează cu autorizaţia de construire nr. x/1898 eliberată de Primăria Bucureşti.

Titlul pârâtei şi al titularului dreptului este reprezentat de Legea nr. 439/1945 şi procesul-verbal nr. x/1948 în care este menţionat tatăl reclamantului, A., ca persoană care a predat imobilul.

Parata si titularul dreptului au dobândit folosinţa asupra imobilului în litigiu ca efect al Legii nr. 439/1945 şi procesului-verbal nr. x/1948 în care este menţionat tatăl reclamantului, A., ca persoană care a predat imobilul, respectiv printr-un act ale cărui prevederi încălcau Constituţia din 1948 care ocrotea dreptul de proprietate.

Măsura trecerii imobilului în folosinţa statului a fost abuzivă. Statul român a fost (în perioada 1950-1989) şi este un detentor precar al imobilelor preluate abuziv, deci şi al imobilului reclamantului.

Comparând titlurile prezentate de părţi, rezultă că titlul exhibat de reclamant este preferabil, deoarece acesta provine de la adevăratul proprietar şi are o vechime considerabilă datând din anul 1898, iar titlul invocat de pârâtă şi titularul dreptului este din 1948 şi este afectat de modalitatea trecerii imobilului din proprietatea autorului reclamantului în folosinţa statului în baza unui act abuziv şi neconstituţional.

Reclamantul va introduce în instanţă cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.07.1927 conform considerentelor deciziei pronunţate în apel (pag. 10, alin. (1), fraza a treia).

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 instituie o prezumţie absolută, în sensul că "Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării", astfel încât nu poate fi interpretată ca fiind o prezumţie relativă astfel cum s-a interpretat de instanţa de apel.

Nici intimaţii-pârâţi nu au contestat în cauză caracterul abuziv al preluării de către Statul Roman.

Acţiunea în revendicare este admisibilă având în vedere şi jurisprudenţa CEDO pronunţată în cauza Iobescu Nadejda contra României.

Pentru aceste motive, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 613A/12.04.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016, modificarea sentinţei civile nr. 1259/25.09.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016 şi pe fond admiterea cererii de chemare in judecată, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483-502 C. proc. civ., precum şi orice alte dispoziţii legale în materie.

În dovedirea recursului s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi orice altă probă necesară şi utilă cauzei.

I.5. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - RA a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 13 octombrie 2023, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia de nulitate a recursului, intimata-pârâtă a susţinut că acesta nu se încadrează în motivele indicate, prin criticile aduse hotărârii recurate recurentul-reclamant reluând aceleaşi susţineri ca la fondul şi apelul cauzei, neaducând, astfel, nicio critică substanţială deciziei atacate. De asemenea, a învederat că nu au fost indicate normele de drept material încălcate sau aplicate greşit şi nici nu s-au arătat greşelile instanţei de apel. Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege. Motivele de nelegalitate au fost invocate pur formal, recurentul fiind nemulţumit de hotărârea pronunţată şi de aspectele de fapt reţinute de instanţă. Recurentul tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o rejudecare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea extraordinară de atac a recursului.

În consecinţă, intimata-pârâtă a solicitat să se constate că recursul este nul.

În ceea ce priveşte fondul recursului, intimata-pârâtă a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. A susţinut că, în cererea de recurs, recurentul-reclamant a dezvoltat şi dezbătut valabilitatea titlului statului, apreciind, în mod nefondat şi inutil, că statul nu este titular al dreptului de proprietate, ci că exercită o "posesie nelegitimă". Această susţinere a fost dezbătută şi în apel, iar instanţa de apel a argumentat în mod amplu că prezenta acţiune în revendicare nu se circumscrie ipotezei ce presupune compararea titlurilor exhibate de părţi.

Intimata-pârâtă a mai susţinut că recurentul-reclamant nu are niciun titlu asupra imobilului revendicat, întrucât prin soluţionarea definitivă a acţiunii în rezoluţiunea contractului autentificat sub nr. x/27.07.1927, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, valabilitatea acestui contract nu mai poate fi pusă în discuţie, întrucât a intrat în puterea lucrului judecat.

În ceea ce priveşte admisibilitatea acţiunii în revendicare, intimata-pârâtă a susţinut că instanţele fondului nu au apreciat că aceasta ar fi inadmisibilă. De asemenea, a susţinut că în speţa de faţă nu se verifică că ar exista neconcordanţe între legea specială şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care reclamantul a uzat atât de prevederile Legii speciale nr. 10/2001, în cadrul căreia a formulat notificarea ce a stat la baza contestaţiei ce a format obiectul dosarului nr. x/2004, dar şi de dreptul comun prin promovarea prezentei acţiuni.

I.6. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, susţinând că acesta îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege.

De asemenea, a solicitat respingerea tuturor apărărilor părţii adverse şi a reluat susţinerile din cererea de recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate şi prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs. Aşadar, simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac.

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Procedând la verificarea cererii de recurs, se observă că, deşi recurentul-reclamant a indicat incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a reluat în mod fidel cererea de chemare în judecată, neaducând absolut nicio critică deciziei recurate.

Or, întrucât recursul este o cale de atac împotriva deciziei pronunţate de ultima instanţă de fond, recurentul-reclamant trebuia să se raporteze la considerentele acesteia şi să le combată, prin expunerea unui raţionament juridic contrar.

Simpla reluare a susţinerilor expuse în cererea de chemare în judecată, ca şi cum hotărârea atacată nici nu ar exista şi cu privire la care s-a dat deja o dezlegare jurisdicţională prin hotărârile pronunţate de instanţele devolutive ale fondului, nu reprezintă o motivare valabilă a recursului, întrucât nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod. Modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării instanţei de recurs, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel, iar cererea de chemare în judecată, reluată drept recurs, nu poate forma obiect de analiză în coordonatele recursului.

Recurentul-reclamant tinde, astfel, la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, ceea ce este incompatibil cu această cale de atac, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Or, decizia atacată conţine o argumentare amplă şi pertinentă a soluţiei pronunţate, astfel încât, în absenţa oricărui element în cererea de recurs care să se constituie într-o critică a celor cuprinse în considerentele deciziei atacate, nu se poate considera că recursul a fost motivat.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, însă recurentul-reclamant nu s-a conformat acestor imperative, criticile formulate, chiar încadrate formal în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., întrucât acestea nu vizează nelegalitatea deciziei atacate şi nu conţin nicio referire la argumentele de drept care au fundamentat soluţia instanţei de apel.

Ca atare, acest aspect este de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 613A din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 613A din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2024.