Admissibility of copy-only loan contract and failure to investigate original's location under evidence submission rules

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 13.12.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligat acesta la plata sumei de 787.900 euro, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 14.09.2018, reclamantul a precizat pretenţiile în sensul că suma de 687.900 euro reprezintă capitalul împrumutat, iar suma de 100.000 euro reprezintă dobândă.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 977/11.06.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. şi a obligat pârâtul la restituirea sumei de 687.900 euro reprezentând contravaloare împrumut şi a respins în rest pretenţiile, ca neîntemeiate.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul B., solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată şi obligarea reclamantului A. la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, apel care a fost înregistrat la data de 14.10.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. x/2017.

Prin încheierea de şedinţă din 30.03.2022, Curtea de Apel Bucureşti a încuviinţat ambelor părţi litigante proba cu înscrisuri, punând în vedere acestora să le depună la dosarul cauzei sub sancţiunea decăderii, a încuviinţat apelantului-pârât proba cu interogatoriul intimatului-reclamant, a încuviinţat proba cu câte un martor atât pentru reclamant, cât şi pentru pârât şi a dispus amânarea cauzei la 14.09.2022.

Prin decizia nr. 307A/01.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât B., împotriva sentinţei civile nr. 977 din data de 11.06.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, precum şi a încheierii din 30.03.2022 a aceleiaşi instanţe, pronunţate cu privire la probatoriu, a declarat recurs pârâtul B., formulând critici de nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs s-au formulat, în esenţă, următoarele critici:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine că decizia atacată a fost dată cu încălcarea art. 292 alin. (2) din acelaşi cod, cu referire la faptul că instanţa de apel a soluţionat cauza în temeiul unei copii a Contractului de împrumut din 09.05.2008, în loc să înlăture acest înscris din materialul probator.

De asemenea, susţine că au fost încălcate prevederile art. 304 alin. (2) şi cele ale art. 306 alin. (2) C. proc. civ., tot din prisma nedepunerii în original a acestui înscris.

Mai arată că nici art. 308 C. proc. civ. nu a fost respectat, deoarece cercetarea falsului se face de instanţa civilă când acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau nu poate continua, însă prin încheierea din 30.03.2022 instanţa de apel a respins încuviinţarea efectuării unei expertize grafice, motivat de faptul că aceasta ar fi inutilă cauzei, întrucât nu s-a stabilit unde se află originalul, iar la dosar există o copie a înscrisului.

Au mai fost încălcate dispoziţiile art. 286 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., instanţa ignorând că doar copiei legalizate îi poate fi atribuită calitatea de început de dovadă scrisă.

Similar, dispoziţiile art. 1180, art. 1191, art. 1197 din vechiul C. civ. au fost încălcate prin analizarea de către instanţa de apel a aptitudinii copiei după copie de a reprezenta început de dovadă scrisă prin raportare la cuprinsul actului întocmit cu încălcarea art. 1180 C. civ.

Prin considerentele instanţei de apel s-a reţinut că la dosarul primei instanţe reclamantul a depus declaraţia dată de numitul C., fratele pârâtului. Prin reţinerea acestei declaraţii au fost încălcate dispoziţiile art. 16 C. proc. civ., potrivit cărora probele se administrează de instanţa care judecă procesul, mărturia unei persoane trebuind a fi făcută cu respectarea principiului nemijlocirii.

Susţine că C. împreună cu intimatul au format un plan falsificând fiecare dintre ei un document prin intermediul căruia să solicite anumite sume de bani care în realitate erau necuvenite.

Arată că ulterior Deciziei nr. 307A/01.03.2023, C. a recunoscut că a minţit prin intermediul declaraţiei nr. 927/10.09.2018 şi totodată că respectivul contract de împrumut a fost falsificat de către intimat.

Instanţa de apel în mod greşit a luat în considerare doar declaraţia nr. 927/10.09.2018 a numitului C. în condiţiile în care la dosarul cauzei au existat si au fost prezentate o serie de documente autentice pe care instanţa de apel le-a ignorat, făcând abstracţie că la dosarul cauzei există declaraţia nr. 1548/07.12.2022 a lui D., cel de-al doilea frate al recurentului.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arată că deşi a formulat mai multe critici esenţiale în cererea de apel, acestea nu au primit dezlegare din partea instanţei.

Astfel, instanţa de apel nu a oferit niciun raţionament cu privire la aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc. civ., la aplicarea greşită a art. 304 alin. (2) şi a art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a art. 286 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod, nu a indicat care sunt în mod concret probele pe care şi-a întemeiat soluţia, nu a răspuns la critica referitoare la corespondenţa electronică care confirma că A. îi datora apelantului suma de 750.000 euro pentru imobilul din Ploieşti.

Motivarea instanţei de apel prin intermediul căreia s-a reţinut că aceasta "constată că toate operaţiunile invocate de apelant sunt ulterioare transferării de către intimat a sumelor ce fac obiectul prezentei acţiuni, nu se coroborează cu probatoriul administrat în cauză" relevă şi evidenţiază faptul că instanţa de apel nu a analizat şi nu a ţinut cont de înscrisurile existente la dosar (depuse de către recurent ca material probator), documente ce dovedeau că pretinsul contract de împrumut este fals.

De asemenea, instanţa de apel nu a analizat toate înscrisurile probatorii ale recurentului. Documentele ulterioare datei de 09.052008 despre care instanţa de apel face referire, fac dovada că este fals contractul de împrumut din data de 09.052008, din moment ce la 3 zile ulterior intimatul s-a împrumutat de la E. cu suma de 467.000 euro, recurentul fiind garant ipotecar iar ulterior, împrumutul a fost acoperit de către recurent cu un bun imobil al acestuia.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că instanţa de apel a procedat la interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1576 din vechiul C. civ.

Arată că din cuprinsul considerentelor deciziei atacate rezultă că instanţa şi-a întemeiat hotărârea doar în raport de existenţa remiterii materiale a sumelor de bani. Or, pentru a se da eficacitate încheierii legale a unui contract de împrumut nu este suficientă remiterea unei sume de bani, fiind necesar să existe un acord de voinţă al părţilor relativ la respectiva operaţiune juridică.

Raportat la suma greşit inserată în cuprinsul înscrisului falsificat, aceasta reprezintă un alt element care să pună la îndoiala instanţei cele susţinute de către intimat, de vreme ce orice persoană care ar împrumuta o sumă de bani de ordinul celei pretinse de intimat, verifică cuantumul inserat în cadrul actului, iar dacă respectivul act ar fi fost încheiat în realitate, această eroare ar fi fost semnalată la semnarea actului.

În ceea ce priveşte imposibilitatea financiară a intimatului de a împrumuta recurentul cu suma pe care acesta o pretinde în mod ilicit, arată că aceasta a fost semnalată chiar de instanţa de fond prin intermediul încheierii din data de 12.01.2018.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii A. şi F. au depus întâmpinare prin care au invocat nulitatea recursului pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicitând în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, intimaţii au învederat că, din dezvoltarea motivelor de recurs, reiese că în realitate, recurentul-pârât a formulat critici de netemeinicie, criticând în fapt aprecierea şi evaluarea probelor, atribut exclusiv al instanţelor devolutive.

În ceea ce priveşte fondul recursului, intimaţii au susţinut, referitor la primul motiv de recurs, că acest motiv este nefondat, întrucât instanţa de apel a avut în vedere faptul că în faţa instanţei de fond părţile au susţinut că nu deţin originalul contractului de împrumut, cauza a fost suspendată pentru cercetarea acestui înscris de către Parchet, fiind astfel nefondate criticile referitoare la administrarea probei cu înscrisuri, cu atât mai mult cu cât instanţa de judecată a analizat înscrisul denunţat ca fals cu respectarea dispoziţiilor procedurale.

Instanţa de apel şi-a motivat soluţia de respingere a criticilor aduse în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, arătând că cercetarea falsului de către prima instanţă nu s-a putut realiza decât în condiţiile art. 302 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Totodată, a învederat că lipsa menţiunii "bun şi aprobat" atrage nevalabilitatea înscrisului ca înscris sub semnătură privată, fără a fi afectată valabilitatea obligaţiei unilaterale, înscrisul respectiv valorând început de dovadă scrisă ce poate fi completată prin alte probe.

S-a dat eficienţă extrasului de cont al intimatului-reclamant A. din care rezultă că la data de 09.05.2008 au fost alimentate conturile numiţilor G., H. şi B. cu sumele indicate în cuprinsul contractului de împrumut, respectiv 181.450 euro, 181.450 euro şi 324.000 euro.

Prin criticile aduse prin cererea de recurs se arată că raportul juridic dintre părţi era neverosimil în condiţiile în care el depusese o serie de acte care dovedeau că îi restituia un împrumut anterior datei de 09.05.2008, deşi în faţa instanţelor de fond a susţinut că respectivele plăţi ar fi rezultat dintr-un act ulterior încheiat cu E..

Intimaţii au mai solicitat respingerea criticilor cu privire la declaraţia nr. 927/10.09.2018 în raport de dispoziţiile art. 492 C. proc. civ.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, intimaţii susţin că hotărârea recurată este motivată în fapt şi în drept, raţionamentul instanţei fiind expus în mod logic şi pertinent.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de recurs, intimaţii au învederat că au fost aplicate corect dispoziţiile art. 1576 C. civ. din 1864, având în vedere că intimatul-reclamant A. a depus extrasul de cont bancar la dosar, pe când partea adversă nu a înţeles să depună propriul extras de cont din acea perioadă, ci a afirmat că extrasul intimatului-reclamant A. este fals.

Faţă de cele expuse, intimaţii au solicitat respingerea recursului.

Recurentul-pârât nu a depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 28 noiembrie 2023, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului şi a admis în principiu recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva încheierii din 30 martie 2022 şi a deciziei nr. 307A din 1 martie 2023, ambele ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi F. şi A.; s-a fixat termen de judecată la data de 05 martie 2024, ora 10:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit prevederilor art. 497 C. proc. civ.:

"Soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată".

De asemenea, potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., "Motivele de casare - (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În conformitate cu dispoziţiile art. 498 alin. (2) C. proc. civ., "(2) Instanţele prevăzute la alin. (1) vor casa cu trimitere, o singură dată în cursul procesului, în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este atacată cu recurs a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului (...)".

Principial, împrejurarea că o instanţă pronunţă o soluţie pe fond asupra unui cereri, regăsită în dispozitivul hotărârii, şi care reprezintă din punct de vedere logic o concluzie, presupune însă, şi existenţa raţionamentului care a stat la baza acesteia. Neexpunerea acestuia, nici măcar în parte, este incompatibilă cu formularea de către judecător la momentul luării hotărârii, a unor judecăţi succesive privind constatarea faptelor, aprecierea lor în vederea calificării şi aplicarea normei juridice incidente în situaţia dată, ca elemente ale silogismului judiciar. Din acest motiv, o astfel de omisiune - încadrabilă din perspectiva motivelor de recurs reglementate de art. 488 C. proc. civ., în punctul 6 al textului procesul enunţat - echivalează juridic cu necercetarea fondului cauzei, instanţa de control judiciar fiind în imposibilitatea de a verifica raţionamentul juridic al instanţei care pronunţă o astfel de hotărâre, pentru a constata corectitudinea sau incorectitudinea sa.

Inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (cererea nr. 57.808/00), a statuat în mod expres că:

"dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor (…) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (…) Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)".

Aplicând toate aceste considerente cu caracter teoretic, circumscrise prevederilor art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., speţei prezente deduse judecăţii, în limitele stabilite prin cererea de recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 477 şi art. 479 C. proc. civ., Înalta Curte observă convergent criticilor din recurs formulate în această direcţie, că instanţa de apel nu a răspuns unui motiv de apel esenţial formulat de apelantul pârât.

Astfel, în acord cu susţinerea acestei părţi procesuale, Înalta Curte observă că în cadrul motivelor de apel formulate, apelantul pârât a invocat incidenţa sancţiunii neluării în seamă în temeiul art. 292 alin. (2) C. proc. civ., a înscrisului intitulat "Contract de împrumut din data de 09.05.2008", depus în copie la dosar, ca urmare a faptului că nu a fost exhibat de către intimatul reclamant originalul respectivului înscris (a se vedea în acest sens, cel puţin criticile de la pagina 2 din cererea de apel).

Convergent aserţiunilor recurentului pârât, Înalta Curte observă faptul că într-adevăr instanţa de apel, deşi a enunţat în cadrul deciziei sale pronunţate cuprinsul acestui text procesual, a ignorat totuşi acest motiv de apel invocat de apelantul pârât. Astfel cum rezultă din conţinutul deciziei civile recurate, instanţa de apel nu a afectat vreun considerent dezbaterii acestui motiv de apel invocat prin cererea de apel. În cuprinsul considerentelor respectivei hotărâri judecătoreşti, nu se regăseşte nici un argument de ordin juridic al instanţei de apel, care să fundamenteze soluţia pronunţată în cauză, privitor la înlăturarea - evident ulterior evaluării sale - măcar prin anumite considerente comune, a criticilor formulate de partea apelantă pârâtă care configurează acest motiv de apel, critici care erau menite să determine în final chiar configurarea situaţiei de fapt a cauzei deduse judecăţii, sub aspectul determinant al existenţei sau nu a convenţiei civile invocate a fi fost încheiate între părţile procesuale, fundament al pretenţiilor solicitate.

Dimpotrivă, considerentele deciziei civile recurate ilustrează faptul că instanţa de apel s-a grefat în pronunţarea soluţiei sale, în circumscrierea situaţiei de fapt a cauzei deduse judecăţii, şi pe înscrisul respectiv, deşi pe de altă parte, recunoaşte în mod expres neprezentarea originalului acestuia contrară exigenţei art. 292 C. proc. civ.:

"Faptul că reclamantul nu a prezentat înscrisul intitulat contract de împrumut în original nu determină netemeinicia sentinţei civile atacate, dat fiind faptul că la soluţionarea cauzei prima instanţă a avut în vedere şi celelalte înscrisuri depuse părţi.

Mai mult, imposibilitatea prezentării în original a înscrisului intitulat contract de împrumut a existat şi la instanţa de apel (...)" (pagina 9 a deciziei recurate) sau "Curtea constată că soluţia primei instanţe nu se bazează exclusiv pe înscrisul intitulat contract de împrumut, ci s-au avut în vedere şi celelalte probe administrate în cauză" (pagina 10 a deciziei recurate).

Înalta Curte constată că raportat la conţinutul prevederilor art. 292 - art. 300 C. proc. civ. referitoare la "Depunerea înscrisurilor" în cadrul procedurii judiciare civile, pot exista situaţii excepţionale, prevăzute legal, în care sancţiunea neluării în seamă a înscrisului nu se aplică, însă observă totodată, că instanţa de apel nu a realizat nici o dezbatere, măcar minimală, sub acest aspect, din perspectiva normelor procesuale incidente, pentru a se putea aprecia totuşi, că ar fi avut în vedere vreo astfel de situaţie de excepţie pe care ar fi considerat-o incidentă şi că ar fi răspuns astfel, măcar în esenţă, acestui motivului de apel formulat de către apelantul pârât.

Înalta Curte notează în această direcţie, faptul că în mod conjugat cu prevederile art. 292 C. proc. civ., dispoziţiile următoare ale art. 293 alin. (1) C. proc. civ. stipulează:

"(1) Când partea învederează că partea adversă deţine un înscris probatoriu, referitor la proces, instanţa poate ordona înfăţişarea lui", în vreme ce prin art. 295 C. proc. civ., legiuitorul naţional a înţeles să sancţioneze refuzul de prezentare a înscrisului:

"Dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate că a ascuns înscrisul ori l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu se conformează ordinului dat de instanţă de a-l înfăţişa, instanţa va putea socoti ca dovedite afirmaţiile făcute cu privire la conţinutul acelui înscris de partea care a cerut înfăţişarea".

Aşadar, din unghiul de vedere al textelor procesuale enunţate, incidenţa uneia dintre sancţiunile incompatibile reciproc reglementate de art. 292 alin. (2) C. proc. civ. şi de art. 295 C. proc. civ., neţinerea seama de înscris, respectiv socotirea ca dovedite a afirmaţiilor făcute cu privire la conţinutul înscrisului, este condiţionată de identificarea în prealabil a părţii procesuale care deţine înscrisul în original.

Or, astfel cum s-a ilustrat anterior, instanţa de apel nu a lămurit acest aspect, element important în economia instituţiei procesuale a depunerii înscrisurilor, arătând doar că "până în prezent nu s-a stabilit unde se regăseşte originalul contractului de împrumut, iar la dosarul cauzei există doar o copie a acestuia" (pagina 9 a deciziei recurate).

Or, atât timp cât potrivit înseşi deciziei recurate, curtea de apel a reţinut că intimatul reclamant a indicat faptul că originalul înscrisului respectiv s-ar afla la apelantul pârât, urmare a sustragerii şi că litigiul penal sub acest aspect a fost clasat ca urmare a incidenţei prescripţiei, instanţa de apel era datoare în virtutea obligaţiilor procesuale enunţate de textele legale enunţate anterior, să cerceteze unde se afla originalul înscrisului şi existenţa vreunui refuz de prezentare a acestuia, art. 295 C. proc. civ. indicând chiar probe şi teze probatorii concrete care trebuie administrate în această direcţie.

Se observă însă, că instanţa de apel nu a realizat vreo cercetare şi subsecvent, nici vreo evaluare a acestui aspect esenţial al cauzei în raport de care trebuia stabilit dacă se va ţine sau nu seama în cauză de înscrisul prezentat în copie, curtea de apel neprezentând raţionamentul său juridic asupra incidenţei dispoziţiilor art. 292 şi urm. C. proc. civ., deşi apelantul pârât solicitase în mod expres acest lucru prin motivele de apel. Procedând astfel, curtea de apel a lipsit instanţa superioară de control judiciar de posibilitatea de a verifica din perspectivă legală corectitudinea deciziei civile pronunţate. Instanţa de apel a ţinut cont de înscrisul prezentat doar în copie la dosar, fără prezentarea originalului său, fără a arăta însă, de ce nu a înţeles să aplice sancţiunea prevăzută de art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, Înalta Curtea observă din acelaşi unghi de vedere că decizia civilă recurată conţine şi considerente contradictorii. Astfel, dacă pe de o parte, instanţa de apel reţine că nu s-a stabilit unde se regăseşte originalul contractului de împrumut, cu toate acestea în parte de început a expunerii sale, curtea de apel enunţă declaraţia extrajudiciară, autentificată notarial, a numitului C., fratele recurentului pârât, potrivit căreia originalul înscrisului ar fi fost luat de la intimatul reclamant şi predat apelantului pârât, aspect de natură a determina contrarietate şi pe de altă parte, de a ilustra din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., o ignorare de către curtea de apel a prevederilor art. 16 C. proc. civ. relative principiului nemijlocirii în procesul civil:

"Probele se administrează de către instanţa care judecă procesul, cu excepţia cazurilor în care legea stabileşte altfel", astfel cum corect a invocat recurentul pârât prin recursul declarat în criticile de la punctul A-6 din motivele sale de recurs (pagina 9 a memoriului de recurs).

Aceleaşi carenţe procedurale se regăsesc şi în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 30.03.2022 a instanţei de apel. Astfel, deşi intimatul reclamant a învederat cu acel prilej instanţei de apel că originalul înscrisului ar fi fost transmis apelantului pârât, iar apelantul pârât a fost interpelat de către curtea de apel la acel moment procesual, cu toate acestea curtea de apel, fără a proceda la cercetarea impusă de prevederile art. 292 şi urm. C. proc. civ., a impus ambelor părţi să depună înscrisurile solicitate în original, pentru ca mai apoi să reţină în continuare, în cuprinsul aceleiaşi încheieri, că nu s-a stabilit până la acel moment unde se regăseşte originalul înscrisului. Aşa cum instanţa de recurs a ilustrat anterior, această omisiune de stabilire a curţii de apel nu a fost remediată nici ulterior, până la dezînvestirea instanţei de apel, curtea de apel perpetuând în mod neargumentat menţiunea negativă respectivă în cuprinsul deciziei civile pronunţate.

Aşadar, conchizând, Înalta Curte consideră că indiferent dacă aprecia că motivul de apel circumscris aplicării art. 292 alin. (2) C. proc. civ. în cauză, invocat de apelantul pârât, era sau nu întemeiat, instanţa de apel avea obligaţia procesuală de a îl cerceta şi analiza, fie şi sintetic, concis şi - în situaţia în care îl aprecia nefondat - de a îl înlătura în prealabil expunerii raţionamentului său în continuare asupra celorlalte motive de apel (precum ar fi motivele de apel formulate subsidiar, relative contestării înscrisului sub semnătură privată, respectiv calificării greşite a naturii actului juridic constatat prin înscris, motive care se grefează din punct de vedere logico - juridic pe luarea în considerare în ansamblul probator a înscrisului depus doar în copie) şi asupra concluziei sale finale negative.

Pe cale de consecinţă, Curtea apreciază în temeiul tuturor acestor considerente ilustrate în precedent, că instanţa de apel nu a soluţionat integral fondul cauzei în privinţa căii de atac declarate, devenind astfel, incidente dispoziţiile obligatorii ale art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în referire la art. 497 C. proc. civ. anterior ilustrate, referitoare la admiterea recursului declarat, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, instanţa de recurs neputând să procedeze însăşi la analiza pentru prima dată, direct în recurs, a acestui motiv de apel cu implicaţii asupra configurării situaţiei de fapt a cauzei, întrucât potrivit art. 488 C. proc. civ., ea exercită un control exclusiv de legalitate al deciziei recurate.

Lipsa cercetării efective a localizării originalului înscrisului, cercetare impusă potrivit prevederilor coroborate ale art. 292, art. 293 şi art. 295 C. proc. civ., astfel cum s-a enunţat în considerentele precedente ale prezentei decizii civile de recurs, determină totodată şi o încălcare a acestor dispoziţii de către instanţa de apel, element de natură a atrage aceeaşi soluţie de admitere a recursului şi casare a deciziei recurate, inclusiv din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., vătămarea procesuală a apelantului pârât constând în pronunţarea unei soluţii defavorabile acestuia în urma stabilirii prin ignorarea regulilor impuse de textele procesuale enunţate, a unei situaţii de fapt configurate şi pe baza unui înscris depus însă, doar în copie la dosar, în condiţiile în care principiul în materie, enunţat de art. 292 alin. (2) C. proc. civ., este acela că în lipsa prezentării originalului, nu trebuie să se ţină seama de înscris, curtea de apel neînlăturând aceste prevederi procesuale, nearătând în cadrul deciziei sale pronunţate că ar fi considerat incidentă sancţionarea apelantului pârât în temeiul art. 295 C. proc. civ.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Curtea va admite recursul promovat, va casa decizia civilă şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, devenind inutilă în raport cu soluţia care se impune faţă de motivele de recurs analizate, evaluarea celorlalte motive de recurs, motive de recurs care se grefează pe premisa luării în considerare a înscrisului prezentat în copie la dosar, premisă care nu a fost cercetată însă, în cauză de instanţa de apel, art. 292 şi urm. C. proc. civ. fiind ignorate de instanţa de apel, instanţă ce nu a stabilit, astfel cum s-a expus anterior, dacă înscrisul prezentat în copie trebuie înlăturat sau nu din ansamblul probator al cauzei, cu efect asupra configurării situaţiei de fapt a cauzei sub aspectul existenţei sau nu a unei convenţii civile de împrumut încheiate între părţile procesuale. Evident, restul motivelor de recurs a cărora analiză a devenit inutilă în această fază procesuală, laolaltă cu apărările opuse lor de către partea adversă, vor fi avute în vedere în soluţionarea cauzei, de către instanţa de rejudecare, în respectul dreptului fundamental procesual la apărare al părţilor procesuale şi al principiului dreptului la un proces echitabil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât B., cu domiciliul procesual ales la SCA "I." cu sediul în Bucureşti, persoane însărcinate cu primirea corespondenţei fiind avocat J. şi avocat K., împotriva deciziei nr. 307A/01.03.2023 şi a încheierii din 30 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi F. şi A., ambii cu domiciliul procesual la Cabinet de Avocat "L.", cu sediul în Bucureşti, persoană însărcinată cu primirea corespondenţei fiind avocat L..

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2024.