Liability for Triple Remuneration for Unlicensed Public Communication of Phonograms Despite Holding a Producer's Collective Management License

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă la data de 19.08.2021 sub nr. x/2021, reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L.: la plata sumei de 3.075 RON (1.025 RON x3), la care se adaugă TVA, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.08.2019-31.03.2020 şi respectiv 01.10.2020-31.08.2021, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unităţile nedeclarate la CREDIDAM: A. în suprafaţă de aproximativ 70 mp, situat în Municipiul Balş, Judeţ Olt şi terasa aferentă acestui bistro în suprafaţa de aproximativ 60 mp; la plata sumei de 1.142,07 RON (380,69 RON x 3) ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate la primul capăt de cerere, calculate la remuneraţia fără TVA până la data de 17.08.2021, conform dispoziţiilor Deciziei ORDA nr. 120/2016 şi în continuare până la recuperarea integrată a remuneraţiei datorate, pentru sumele din primul capăt de cerere; să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate; la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1.166, art. 1.349 şi urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare pentru perioada dedusă judecăţii), inclusiv cu forma republicată la data de 14.06.2018 în M.Of. Partea I nr. 489 din 14 iunie 2018 şi Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, ca norme de aplicare.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1978 din data de 15 decembrie 2021 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a Civilă a admis acţiunea formulată de către reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pârâta la plata sumei de 8.644,16 RON cu titlu de remuneraţii cu TVA aferente perioadei 01.09.2018-31.03.2021 plus 4299,18 RON cu titlu de penalităţi calculate până la data de 23.07.2021 şi în continuare până la plata datoriei principale; a obligat pârâta la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi-CREDIDAM.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 1722A din data de 16 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM împotriva sentinţei civile nr. 1978/15.12.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L., ca nefondat.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1722A din 16 noiembrie 2022, reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru o nouă judecată.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat drept motive de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu dispoziţiile art. 3.12 din Metodologiile pe sursa de comunicare publică în scop ambiental - Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel i-a respins apelul, reţinând că instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 188 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 şi în mod corect i-a acordat reclamantei doar remuneraţii simple şi penalităţi, întrucât intimata-pârâtă s-a aflat într-o eroare scuzabilă, aceasta din urmă deţinând autorizaţie licenţă neexclusivă de la UPFR.

Or, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 8/1996, în opinia recurentei-reclamante în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu dispoziţiile art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016 şi art. 1349 C. civ.

A mai susţinut recurenta-reclamată că aplicarea dispoziţiilor art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 nu poate avea loc în prezenta cauză, întrucât CREDIDAM este un organ de gestiune colectivă care urmăreşte protejarea drepturilor artiştilor pe care îi reprezintă, aceasta nefiind în sine persoana vătămată prin comunicarea publică de fonograme fără licenţă.

În speţă, instanţa de apel a apreciat că prejudiciul poate fi calculat prin însumarea remuneraţiei simple aplicabile pentru perioada ce face obiectul dosarului cu penalităţile de întârziere, motivând succint criteriul ales. Eroarea scuzabilă nu figurează între criteriile de determinare a despăgubirilor prevăzute în art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996.

Or, aplicarea dispoziţiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, respectiv despăgubiri constând în triplul remuneraţiilor, corespunde jurisprudenţei majoritare a instanţelor judecătoreşti. În acest sens, se indică decizia nr. 1102A/2022 a Curţii de Apel Bucureşti.

Printr-o a doua critică, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea recurată cuprinde considerente privitoare la eroarea scuzabilă în care s-ar fi aflat intimata-pârâtă atunci când a încheiat autorizaţia cu UPFR, însă în speţa de faţă reclamanta a invocat răspunderea civilă delictuală pentru prejudicierea artiştilor interpreţi şi executanţi de către intimată ca urmare a utilizării de fonograme şi prestaţii artistice fără obţinerea autorizaţiilor licenţă neexclusivă şi fără plata remuneraţiilor echitabile.

Instanţa de apel a reţinut că revenea CREDIDAM obligaţia de a informa pârâta despre drepturile conexe ale artiştilor interpreţi pe care acesta îi reprezintă şi despre obligaţia de plată a remuneraţiilor şi către acest organism de gestiune colectivă, pentru ca intimata să iasă din confuzia creată, însă a arătat că intimata A. S.R.L. a fost notificată de CREDIDAM în mai multe rânduri, pentru aducerea la cunoştinţă a obligaţiei de a încheia autorizaţie licenţă cu CREDIDAM, dar doar ulterior lunii noiembrie 2020 s-ar putea pune problema cunoaşterii de către utilizator a obligaţiilor sale faţă de reclamantă, iar nu de la înfiinţarea sa, cum a solicitat reclamanta.

Aşadar, chiar dacă Legea nr. 8/1996 şi Metodologiile în vigoare pe sursa comunicare publică în scop ambiental au fost publicate în Monitorul Oficial, chiar dacă CREDIDAM a adus la cunoştinţa utilizatorului A. S.R.L. obligaţia de a obţine autorizaţia licenţă neexclusivă şi din partea artiştilor interpreţi, pentru activitatea de comunicare publică pe care o realizează, instanţa de apel a considerat în mod greşit că intimata este de bună-credinţă neavând o distincţie clară între drepturile gestionate de UPFR şi cele gestionate de CREDIDAM, fiind într-o eroare scuzabilă.

Recurenta-reclamantă apreciază că buna-credinţă şi eroarea scuzabilă ale intimatei-pârâte nu au existat, pentru că nici până în prezent aceasta nu a achitat vreo sumă din ceea ce a fost obligată de prima instanţă.

S-a mai susţinut că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, cu atât mai mult în cazul de faţă, în care recurenta-reclamantă, înainte de a sesiza instanţa de judecată, a depus toate eforturile pentru a-i aduce la cunoştinţă intimatei-pârâte obligaţiile ce-i revin, însă aceasta a rămas în pasivitate.

Obligaţia pârâtei de a achita remuneraţiile datorate artiştilor interpreţi are un izvor legal, fiind expres prevăzută de dispoziţiile art. 162 lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, republicată, iar potrivit metodologiei în vigoare, utilizatorul are obligaţia ca înaintea oricărei utilizări să obţină autorizaţia licenţă neexclusivă din partea organismelor de gestiune colectivă abilitate, în schimbul remuneraţiilor stabilite prin deciziile ORDA.

Curtea a considerat în mod greşit că intimatei nu i se aplică dispoziţiile anterior menţionate, atât timp cât aceasta a încheiat autorizaţie/licenţă neexclusivă cu UPFR, acest fapt creând în mintea utilizatorului de fonograme şi prestaţii artistice o confuzie cum că ar avea deja autorizaţie/licenţă neexclusivă pe sursa comunicare publică în scop ambiental pentru drepturile conexe.

Contrar argumentelor instanţei de apel, încheierea unui contract cu un alt organism de gestiune colectivă purtătoare de drepturi conexe nu poate conduce la concluzia îndeplinirii obligaţiilor a căror încălcare a fost reclamată în speţă, de vreme ce Asociaţia CREDIDAM este gestionarul colectiv al altor drepturi conexe, respectiv al drepturilor artiştilor interpreţi şi executanţi, pe când UPFR este gestionarul colectiv al drepturilor producătorilor de fonograme.

Prin urmare, aceeaşi activitate - ce include difuzarea de muzică în spaţiile cu activitate de alimentaţie publică - are valoarea unei comunicări publice a fonogramelor şi dă naştere dreptului la remuneraţie în favoarea a două categorii de drepturi conexe.

Practica instanţelor de judecată este în sensul că utilizatorii de fonograme şi prestaţii artistice trebuie să achite remuneraţii şi către CREDIDAM, chiar dacă au încheiate autorizaţii/licenţă neexclusivă cu celelalte organisme de gestiune colectivă. În acest sens a invocat decizia nr. 2518/24.11.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017.

În probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., art. 1.349 şi urm. C. civ., art. 162 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi normele de aplicare a legii pe sursa comunicare publică, Decizia ORDA nr. 120/2016 şi Decizia ORDA nr. 60/2019.

I.5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

I.6. Procedura de filtru derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 08 iunie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 09 octombrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 05 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând legalitatea deciziei recurate, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat şi îl va admite, în considerarea celor ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a învestit prima instanţă cu o acţiune în pretenţii, solicitând obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata unor despăgubiri băneşti pentru faptul ilicit constând în comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada cuprinsă între 01 august 2019 şi 31 martie 2020 şi respectiv pentru perioada cuprinsă între 01 octombrie 2020 şi 31 august 2021, fără să fi încheiat, în prealabil, o autorizaţie licenţă neexclusivă cu CREDIDAM.

Soluţionând cauza, prima instanţă a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 8644,16 RON (remuneraţii cu TVA aferente perioadei 01 septembrie 2018 - 31 martie 2021) plus 4299,18 RON (penalităţi calculate până la data de 23 iulie 2021 şi în continuare până la plata datoriei principale).

Hotărârea primei instanţe a fost atacată de reclamantă cu privire la neacordarea triplului remuneraţiei legale pentru comunicarea publică neautorizată efectuată de pârâtă în spaţiile deţinute (bistro şi terasă).

Procedând astfel la o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel a statuat, în fapt şi în drept, cu privire la fondul litigiului, prin decizia pronunţată, apelul reclamantei fiind respins ca nefondat.

Prin memoriul de recurs formulat, recurenta-reclamantă critică hotărârea instanţei de apel atât din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă afirmă că normele de drept material au fost greşit aplicate de către instanţa de apel, cu referire expresă la art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu dispoziţiile art. 3.12 din Metodologiile pe sursa comunicare publică în scop ambiental - Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, precum şi la dispoziţiile art. 162 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Astfel, în aprecierea recurentei-reclamante, soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016 şi art. 1349 C. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a apreciat că intimata-pârâtă nu datorează triplul remuneraţiilor aceasta aflându-se într-o eroare scuzabilă, întrucât deţinea autorizaţie licenţă neexclusivă de la UPFR, astfel că a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996. Or, eroarea scuzabilă nu figurează între criteriile de determinare a despăgubirilor prevăzute în art. 188 alin. (2) lit. a), criterii care nu pot fi aplicate în prezenta cauză, justificat de faptul că reclamanta nu este în sine persoana vătămată prin comunicarea publică de fonograme fără licenţă, ci este un organ de gestiune colectivă care urmăreşte protejarea drepturilor artiştilor pe care îi reprezintă. Totodată, a mai susţinut că instanţa de apel, deşi a reţinut că intimata-pârâtă a fost înştiinţată de reclamantă pentru aducerea la cunoştinţă a obligaţiei de a încheia autorizaţia licenţă neexclusivă cu CREDIDAM, totuşi a considerat, în mod greşit, că intimata-pârâtă este de bună-credinţă neavând o distincţie clară între drepturile gestionate de UPFR şi cele gestionate de CREDIDAM, fiind într-o eroare scuzabilă.

Apreciind asupra susţinerilor recurentei-reclamante, în sensul neaplicării dispoziţiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, care prevăd plata triplului remuneraţiilor în cazul utilizării fără autorizaţie, Înalta Curte reţine că utilizatorii care comunică public fonograme sau reproduceri ale acestora, precum şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual au obligaţia ca, înaintea oricărei utilizări, să obţină autorizaţia-licenţă neexclusivă din partea organismelor de gestiune colectivă abilitate, în schimbul remuneraţiilor prevăzute în tabelele din Decizia ORDA nr. 120/2016 - Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ.

Utilizatorul are obligaţia de a obţine din partea organismelor de gestiune colectoare ale drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi, respectiv ale producătorilor de fonograme, conform reglementărilor legale în vigoare, autorizaţii-licenţe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, anterior începerii activităţii de comunicare publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în schimbul plăţii unei remuneraţii, indiferent de durata efectivă a comunicării publice.

Prin urmare, obligaţia pârâtei din prezenta cauză de a obţine o autorizaţie pentru comunicarea publică a fonogramelor şi prestaţiilor artistice din domeniul audio-vizual este una legală, metodologia negociată şi aprobată nefăcând altceva decât să circumstanţieze coordonatele sancţiunii care este deja reglementată în lege (art. 188 alin. (2) lit. b) anterior evocat). Mai mult, această metodologie este opozabilă tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat (art. 165 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, republicată, respectiv art. 1312 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, forma în vigoare la data adoptării metodologiei incidente în cauză - 2016).

Însăşi Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 1061 din 14 iulie 2009 că natura operelor exploatate, ce face imposibilă autorizarea individuală pentru fiecare utilizator, justifică şi imposibilitatea participării la negocieri a fiecărui utilizator în parte. Importanţa socială a domeniului dreptului de autor a impus intervenţia statului, prin reglementarea unei proceduri speciale de stabilire şi negociere a remuneraţiilor aferente titularilor de drepturi, procedură ce se derulează cu avizul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, iar publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a metodologiilor negociate se face prin decizie a directorului general al acestui organism, astfel încât, având natura unui contract-cadru între părţi - legea părţilor, au aplicabilitate generală în domeniul reglementat.

În cuprinsul metodologiei publicate în temeiul Deciziei ORDA nr. 120/2016 (M.Of. nr. 952 din 25 noiembrie 2016) se prevede la art. 3.12. că "Pentru spaţii şi/sau pentru perioade nedeclarate pentru care utilizatorul a comunicat public fonograme sau reproduceri ale acestora şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental sau lucrativ fără a obţine în prealabil autorizaţia-licenţă neexclusivă, acesta are obligaţia de a plăti către organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme o sumă de bani reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deţinut autorizaţia-licenţă neexclusivă. În situaţia în care cuantumul remuneraţiei care ar fi fost legal datorată de către utilizator nu poate fi determinat, acesta datorează triplul remuneraţiei plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeaşi categorie."

Prin urmare, obligaţia astfel reglementată (de plată a triplului remuneraţiei) este opozabilă intimatei-pârâte.

Metodologia prevede obligaţia de a plăti triplul remuneraţiei (în situaţia în care a existat o comunicare publică fără ca utilizatorul să fi deţinut autorizaţie-licenţă neexclusivă) fără a distinge în funcţie de criteriile din lege, a căror analiză nu este necesară în speţă.

Or, în speţa pendinte, instanţa de apel a reţinut - în cadrul situaţiei de fapt decelabilă pe baza probelor administrate în cauză, de care prezenta instanţă de recurs este ţinută în mod obligatoriu, date fiind limitele controlului său jurisdicţional - că intimata-pârâtă a săvârşit o faptă ilicită care a constat în comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental, fără obţinerea în prealabil a unei autorizaţii - licenţă neexclusivă din partea apelantei-reclamante CREDIDAM în incinta unităţii de alimentaţie publică A. - bar în suprafaţă de 70mp, în perioadele 01.08.2019-31.03.2019 şi 01.10.2020-08.03.2021 şi terasa aferentă în suprafaţă de 60 mp, administrată doar în lunile de vară.

În aceste coordonate, este pe deplin justificată instituirea unei despăgubiri, apelând la criteriul despăgubirilor reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu cele ale art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, cum corect susţine recurenta-reclamantă, neexistând încheiată o autorizaţie-licenţă neexclusivă cu aceasta.

Potrivit art. 2 din Decizia ORDA nr. 399/2006 (M.Of. 982/08.12.2006), organismul de gestiune colectivă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) a fost desemnat drept colector al remuneraţiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi, iar prin Deciziile ORDA nr. 120/2013 şi nr. 121/2013 (M.Of. nr. 602/27.09.2013), recurenta-reclamantă este desemnată drept colector al remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi pentru retransmiterea prin cablu a prestaţiilor artistice fixate pe fonograme şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, stabilite prin Metodologia privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu, publicată în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 327/2010 (art. 1).

La rândul său, Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR gestionează drepturile producătorilor de fonograme, fiind desemnată prin Decizia ORDA nr. 399/2006 drept colector al remuneraţiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme (art. 3).

Aşa cum au reţinut instanţele devolutive ale fondului în cadrul situaţiei de fapt, intimata-pârâtă are calitatea de utilizator, adică, în sensul metodologiei (Decizia ORDA nr. 120/2016), persoana care realizează acte de comunicare publică. Or, prin comunicarea publică a fonogramelor nu sunt utilizate doar drepturile de proprietate intelectuală aferente producătorilor de fonograme, ci şi drepturile de proprietate intelectuală aferente conţinutului acestor fonograme (drepturile autorilor de opere muzicale, drepturile autorilor de opere scrise, drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi etc., ale căror opere sau prestaţii sunt fixate pe fonograme). De aceea, pe lângă remuneraţia datorată Uniunii Producătorilor de Fonograme din România, pentru comunicarea publică a fonogramelor, intimata-pârâtă datorează şi remuneraţii către artiştii interpreţi sau executanţi pentru operele sau prestaţiile acestora fixate pe fonograme, remuneraţii ce sunt colectate prin intermediul recurentei-reclamante din prezenta cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 162 lit. b) din Legea nr. 8/1996, organismele de gestiune colectivă au obligaţia de a acorda autorizaţii neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii.

Art. 2.1. din Decizia ORDA nr. 10/2016, modificată parţial prin Decizia ORDA nr. 120/2016, statuează că utilizatorii care comunică public fonograme de comerţ/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora, precum şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual au obligaţia ca înaintea oricărei utilizări să obţină autorizaţia-licenţă neexclusivă din partea organismelor de gestiune colectivă abilitate, în schimbul remuneraţiilor prevăzute în tabelele din prezenta metodologie. Utilizatorul are obligaţia de a obţine din partea organismelor de gestiune colectoare ale drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi - Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, respectiv ale producătorilor de fonograme Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR, conform reglementărilor legale în vigoare, autorizaţii-licenţe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, anterior începerii activităţii de comunicare publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în schimbul plăţii unei remuneraţii, indiferent de durata efectivă a comunicării publice.

În raport cu aceste texte de lege, intimata-pârâtă avea obligaţia de a semna contract de licenţă neexclusivă şi cu recurenta-reclamantă, în calitatea acesteia de organism de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi şi executanţi şi de a plăti remuneraţia compensatorie pentru utilizarea prestaţiilor acestora, dispoziţiile legale anterior redate reglementând încheierea unor astfel de contracte cu ambele organisme de gestiune colectivă.

Caracterul unic al remuneraţiei este prevăzut de art. 112 din Legea nr. 8/1996, însă cu condiţia să fie vorba despre acelaşi domeniu de creaţie.

În consecinţă, este indubitabil că nu este suficientă încheierea unei autorizaţii-licenţă neexclusivă cu UPFR, întrucât CREDIDAM şi UPFR sunt organisme de gestiune colectivă care gestionează pentru domenii de creaţie diferite, aşa cum s-a reţinut supra. Încheierea autorizaţiei-licenţă neexclusivă doar cu unul dintre aceste organisme de gestiune colectivă, în speţă cu UPFR, nu exclude încheierea contractului şi cu celălalt organism de gestiune colectivă - CREDIDAM. Aşadar, fiind vorba, în cauză, de categorii diferite de titulari de drepturi, remuneraţiile se datorează în mod distinct.

Procedând la examinarea obligaţiei pârâtei de a achita triplul remuneraţiilor cuvenite pentru utilizarea realizată în cauză, Curtea de apel a consemnat în decizia recurată faptul că norma cuprinsă în metodologie care instituie o asemenea obligaţie (pct. 3.12) nu poate adăuga la lege (art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996), deoarece Metodologia are forţa inferioară legii.

Înalta Curte observă că dispoziţiile Legii nr. 8/1996 în forma în vigoare la momentul adoptării acestei metodologii cuprindeau reglementarea caracterului opozabil al acesteia în art. 1312 alin. (8), stabilind că hotărârea arbitrală privind forma definitivă a metodologiilor se comunică părţilor de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului, prin decizie a directorului general, emisă în termen de cinci zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi nu se pot acorda reduceri la plata remuneraţiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate.

Or, cât timp se prevede în mod expres caracterul opozabil al normelor adoptate potrivit procedurii legale şi publicate în Monitorul Oficial pentru utilizator, iar Metodologia cuprinde modul concret de aplicare a dispoziţiilor cuprinse în lege, nu se poate reţine că aceasta adaugă legii.

În plus, în condiţiile concrete ale speţei, aplicarea lit. b) a art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 (art. 139 în numerotarea anterioară) este corectă prin prisma împrejurării că obligarea pârâtei la plata triplului remuneraţiei care ar fi fost legal datorate reprezintă un criteriu legal pentru asigurarea reparării prejudiciului cauzat artiştilor interpreţi sau executanţi, cu consacrare expresă în dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi în metodologia aplicabilă.

De altfel, în situaţia în care pârâta nu a solicitat autorizaţie neexclusivă de utilizare a operelor muzicale comunicate public, despăgubirile solicitate şi acordate reclamantei, în numele titularilor drepturilor de autor încălcate, au un temei delictual; prin urmare, aceste despăgubiri, pe lângă caracterul reparator, au şi caracter sancţionator; în această situaţie, alegerea criteriului legal ce corespunde cel mai bine funcţiei reparatorii şi preventive pentru eventuale încălcări ulterioare, precum şi având caracter descurajant pentru alţi potenţiali utilizatori, dar şi pentru autorul faptei ilicite, este o opţiune celui păgubit, iar nu a celui care a săvârşit încălcarea (comunicare publică în lipsa autorizării şi fără plata remuneraţiilor legal datorate).

În acest context, greşit s-a reţinut că se impune aprecierea globală a circumstanţelor cauzei pentru verificarea aplicării criteriilor de la lit. a), respectiv b) a art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, raportul juridic litigios fiind supus în egală măsură şi normei cuprinse în Metodologie.

Înalta Curte mai constată că instanţa de apel a reţinut că reclamanta a procedat la notificarea pârâtei, pentru ca aceasta din urmă să încheie autorizaţie-licenţă neexclusivă şi cu CREDIDAM, notificare comunicată acesteia din urmă la data de 13 noiembrie 2020, dar a considerat că intimata-pârâtă a fost de bună-credinţă, aflându-se într-o eroare scuzabilă şi ulterior acestei notificări, pe motiv că partea nu a făcut distincţia între UPFR, cu care avea deja încheiat contract-autorizaţie licenţă neexclusivă, şi CREDIDAM.

Or, aşa cum s-a reţinut supra, dispoziţiile art. 2.1 din Decizia ORDA nr. 10/2016 prevăd încheierea autorizaţiei-licenţă neexclusivă cu ambele organisme de gestiune colectivă, terminologia folosită în acest articol fiind una foarte clară.

Pentru a fi reţinută eroarea scuzabilă, aceasta nu trebuie să fie imputabilă celui aflat în eroare, adică nu poate fi reproşată părţii care a avut o falsă reprezentare a realităţii la încheierea actului juridic, deci care nu este urmarea lipsei de informare sau neglijenţa părţii respective. Această condiţie este expres prevăzută de dispoziţiile art. 1208 alin. (1) C. civ.

Însă, în situaţia particulară a speţei, eroarea nu este scuzabilă, întrucât pârâta este un profesionist, indiferent de faptul că este o întreprindere mică, cu un singur punct de lucru şi fără o activitate comercială extinsă. Dacă reprezentantul său legal nu are competenţele necesare pentru a-şi forma o imagine clară cu privire la diferitele categorii de titulari de drepturi, precum şi cu privire la categoriile de drepturi protejate din materia dreptului de autor şi drepturilor conexe, atunci, pentru o corectă informare, avea posibilitatea de a apela la un specialist.

Totodată, eroarea are caracter scuzabil dacă dispoziţiile legale nu au caracter accesibil şi previzibil. Însă, atât timp cât actele normative incidente speţei sunt aduse la cunoştinţa publică prin publicarea lor în Monitorul Oficial, acestea regăsindu-se şi pe paginile de internet ale organismelor de gestiune colectivă CREDIDAM şi UPFR, dar şi pe pagina de internet a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), intimata-pârâtă putând lua oricând cunoştinţă de prevederile acestora, nu se poate susţine că aceasta s-a aflat într-o confuzie, pentru a se reţine eroarea scuzabilă, cu atât mai mult cu cât tuturor subiectelor de drept le este aplicabil, cu valoare de prezumţie legală absolută, principiul potrivit căruia "nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii" (nemo censetur ignorare legem).

Mai mult decât atât, raţionamentul instanţei de apel, anterior invalidat, este infirmat chiar de împrejurarea că, deşi recurenta-reclamantă i-a adus la cunoştinţă intimatei-pârâte că are obligaţia de a încheia autorizaţie-licenţă neexclusivă şi cu CREDIDAM, precum şi de a achita remuneraţiile datorate pentru utilizarea repertoriului protejat al artiştilor interpreţi sau executanţi în anul 2020, aceasta din urmă a rămas în pasivitate şi după momentul notificării.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material.

În ceea ce priveşte motivul de recurs circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că, deşi a apreciat că reclamantei îi revenea obligaţia de a informa pârâta despre drepturile conexe ale artiştilor interpreţi pe care acesta îi reprezintă şi despre obligaţia de plată a remuneraţiilor şi către acest organism de gestiune colectivă, pentru ca intimata să iasă din confuzia creată, instanţa de apel a reţinut, însă, că intimata A. S.R.L. a fost notificată de CREDIDAM în mai multe rânduri, pentru aducerea la cunoştinţă a obligaţiei de a încheia autorizaţie licenţă cu CREDIDAM, dar doar ulterior lunii noiembrie 2020 s-ar putea pune problema cunoaşterii de către utilizator a obligaţiilor sale faţă de reclamantă, iar nu de la înfiinţarea sa, cum a solicitat reclamanta.

Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă are în vedere o contradicţie între considerentele instanţei de apel, însă, contrar susţinerilor acesteia, observă că respectivele considerente nu sunt afectate de viciul contradictorialităţii, instanţa de apel subliniind faptul că, în opinia sa, trebuie să existe o informare suficientă a utilizatorilor cu privire la obligaţiile ce le revin în raport cu fiecare categorie de drepturi recunoscute de Legea nr. 8/1996, informare care se impune a fi realizată şi de organismele de gestiune colectivă, în calitatea lor de promotori ai metodologiilor, chiar dacă nu există o obligaţie impusă de lege în acest sens, tocmai pentru ca utilizatorii să nu se mai afle în eroare şi să facă distincţie între diferitele categorii de titulari de drepturi şi diferitele categorii de drepturi din materia proprietăţii intelectuale.

Considerentele ce au urmat, respectiv cele prin care s-a reţinut că recurenta-reclamantă a procedat la notificarea intimatei-pârâte, nu contravin celor prin care instanţa de apel a apreciat că se impune o informare a utilizatorilor mai eficientă, astfel că aceste critici nu pot fi primite.

Faţă de cele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 497, art. 496 C. proc. civ. coroborate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM împotriva deciziei nr. 1722A din 16 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L..

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2024.