Jurisdiction for separate action to recover litigation costs: delictual liability rule excludes inheritance-specific court

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, la data de 16 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei C. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Buzău, în cuantum total de 1446 RON, plus taxa judiciară de timbru aferentă cererii deduse judecăţii, în cuantum de 107 RON, reprezentând: 1000 RON, onorariu avocat, conform chitanţei nr. x din 30.05.2018, aflată la dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Buzău; 20 RON, taxa timbru (chitanţa din 25.04.2018) aferentă cererii de chemare în judecată, aflată la dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Buzău; 179 RON, taxe de timbru aflate la dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Buzău; 16 RON, xeroxarea documentelor; 231 RON, bonuri fiscale şi 107 RON, taxă de timbru aferentă cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că dosarul nr. x/2018 a avut ca obiect dezbaterea succesiunii debitoarei D., iar pârâta, în calitate de moştenitoare a defunctei, nu s-a prezentat în faţa instanţei, conduită procesuală care a a impus numirea unui curator care să îi apere interesele.

Prin sentinţa civilă nr. 11311 din 28 octombrie 2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buzău.

În motivare, această instanţă a reţinut, în esenţă, că faţă de obiectul şi circumstanţele concrete ale cauzei, pentru stabilirea competenţei de soluţionare sunt incidente prevederile art. 118 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., fiind vorba despre pretenţii pe care creditorii defunctei D. le formulează împotriva moştenitorilor acesteia, respectiv împotriva pârâtei C..

Astfel, având în vedere că ultimul domiciliu al defunctei D., decedată la data de 05 iulie 2017, a fost în municipiul Buzău, instanţa a constatat întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, pe care a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buzău.

Învestită prin declinare, Judecătoria Buzău, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 284 din 26 ianuarie 2022, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Buzău, secţia civilă a apreciat că cererea reclamanţilor prin care solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată are caracterul unei cereri principale şi este autonomă faţă de litigiul primar, nefiind o cerere privitoare la moştenire, astfel cum a reţinut Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în acest sens fiind incidente considerentele Deciziei nr. 19/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în examinarea recursului în interesul legii şi cele ale Deciziei nr. 59/2017 a instanţei supreme privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Or, având în vedere calificarea juridică dată de instanţa supremă cererilor prin care se solicită pe cale separată acordarea cheltuielilor de judecată efectuate într-un alt litigiu, s-a reţinut că acestea sunt de competenţa instanţei civile de drept comun şi nu a celei specializate în soluţionarea litigiilor de fond ce au determinat cheltuielile de judecată, nefiind incident art. 118 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în baza căruia a stabilit Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti instanţa competentă.

S-a mai arătat că, în materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este prevăzută de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acţiune în răspundere delictuală, s-a apreciat că sunt incidente şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă teritorială alternativă, iar în afară de instanţa competentă potrivit art. 107 C. proc. civ., este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 9 din acelaşi cod.

Concluzionând, instanţa a reţinut că, în situaţia în care competenţa teritorială este alternativă, conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul este cel care alege instanţa competentă, neputând fi contestată opţiunea sa, iar, în cauză, reclamanţii au depus cererea la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, ţinând seama de domiciliul pârâtei (în municipiul Bucureşti, şos. x, sec. 2), conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ., învestind în mod legal această instanţă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul demersului judiciar dedus judecăţii îl constituie cererea prin care reclamanţii A. şi B. au solicitat, pe cale separată, obligarea pârâtei C. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Buzău, ce a avut ca obiect dezbaterea succesiunii defunctei D..

Înalta Curte reţine că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Judecătoria Buzău şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, conflictul negativ de competenţă fiind generat de reţinerile diferite ale celor două instanţe cu privire la obiectul litigiului pentru stabilirea competenţei de soluţionare, respectiv Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dat eficienţă dispoziţiilor art. 118 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că este vorba despre un litigiu în materie de moştenire, asemenea litigiului iniţial, în timp ce Judecătoria Buzău a reţinut incidenţa prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 coroborat cu art. 107 şi art. 116 din acelaşi cod, considerând că solicitarea cheltuielilor pe cale separată are caracterul unei cereri principale şi este autonomă faţă de litigiul primar, nefiind o cerere privitoare la moştenire, astfel cum a reţinut prima instanţă învestită.

Înalta Curte, raportându-se la obiectul şi cauza litigiului, reţine că reclamanţii, solicitând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate într-o altă cauză în materie de moştenire, în care pârâta a avut calitatea de parte şi invocând culpa procesuală a acesteia, au învestit instanţele aflate în conflict cu o cerere în realizare, personală, autonomă faţă de litigiul primar, iar nu cu o cerere în pretenţii formulată în calitate de creditori ai defunctei D. .

Se impune a fi observat că recunoaşterea posibilităţii recuperării pe cale separată a cheltuielilor de judecată a constituit situaţia premisă a dezlegării regăsite în Decizia nr. 19/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt "cereri principale supuse taxei judiciare de timbru", cu "caracter autonom faţă de litigiile primare, care decurge din: a) natura civilă a procesului, independent de natura litigiului care a generat efectuarea cheltuielilor, b) fundamentul juridic, reprezentat de răspunderea civilă delictuală (decurgând din culpa procesuală şi necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părţii câştigătoare) şi c) împrejurarea că raţiunea prorogării competenţei instanţei în temeiul dispoziţiilor art. 17 din vechiul C. proc. civ. (respectiv art. 123 din C. proc. civ.) nu subzistă în cazul acestor cereri, cu consecinţa aplicării regulilor de competenţă de drept comun."

De asemenea, prin Decizia nr. 59/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că, în toate situaţiile în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o acţiune separată, aceasta se înfăţişează ca o cerere având caracter principal, iar temeiul acţiunii îl constituie culpa procesuală decurgând din pierderea procesului. Totodată, s-a reţinut că, indiferent de natura procesului în care au fost făcute cheltuielile respective (civil, comercial, litigiu de muncă, etc.), procesul care are ca obiect numai acordarea cheltuielilor de judecată este un proces civil, distinct, în care vor fi urmate regulile de competenţă de drept comun, pretenţia nemaiputând fi considerată accesorie, pentru ca, prin efectul prorogării de competenţă, să fie în căderea instanţei învestite cu judecata litigiului principal.

Raportat la cele anterior reţinute, având în vedere considerentele deciziilor anterior evocate, se constată că, în speţă, faţă de natura cauzei, nu sunt incidente dispoziţiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ., ci este aplicabilă norma înscrisă în art. 107 C. proc. civ., potrivit cu care:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel", precum şi cea cuprinsă în dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dat fiind faptul că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate într-un alt proces are ca temei răspunderea civilă delictuală, fiind fără relevanţă natura procesului în care au fost efectuate cheltuielile solicitate pe cale separată.

Astfel, dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă teritorială de ordine privată, alternativă, iar dreptul de opţiune aparţine exclusiv reclamantului care, potrivit art. 116 din acelaşi cod, are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În speţă, reclamanţii au ales să sesizeze instanţa de la domiciliul pârâtei, respectiv Judecătoria Sector 2 Bucureşti, şi, în consecinţă, prin alegerea făcută, în considerarea dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ. coroborate cu art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116 C. proc. civ., a fost stabilită în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.