Defendant's appeal challenging lapsed suspension dismissed as inadmissible for lack of continuing interest.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Section I Civil) dismissed, as lacking interest, the defendant's appeal (recurs) against the interim order of 30 September 2021 by which the Court of Appeal Oradea had suspended the proceedings in the main case; the dismissal is final. The contested suspension had occurred in the context of a separate appeal by the same defendant against a prior appellate decision in a dispute with a public administration entity over a claim, but the underlying appeal was subsequently reinstated and resolved on the merits on 14 December 2021. The Court held that, under Articles 414(1)–(2) and 458 of the Civil Procedure Code, an appeal may only be exercised with a current, determined, and legitimate interest, which must exist not only at filing but throughout the proceedings; because the suspension that the defendant challenged had already ceased, the appeal offered no practical legal benefit and thus became devoid of interest, leading to its dismissal as inadmissible on that ground.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 din C. proc. civ, art. 458 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Defendant's appeal challenging lapsed suspension dismissed as inadmissible for lack of continuing interest: The contested suspension had occurred in the context of a separate appeal by the same defendant against a prior appellate decision in a dispute with a public administration entity over a claim, but the underlying appeal was subsequently reinstated and resolved on the merits on 14 December 2021. The Court held that, under Articles 414(1)–(2) and 458 of the Civil Procedure Code, an appeal may only be exercised with a current, determined, and legitimate interest, which must exist not only at filing but throughout the proceedings; because the suspension that the defendant challenged had already ceased, the appeal offered no practical legal benefit and thus became devoid of interest, leading to its dismissal as inadmissible on that ground.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as lacking interest.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 martie 2022
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin sentinţa civilă nr. 2836 din 01 octombrie 2020, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, secţia civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A., invocată de pârât, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de pârât, ca neîntemeiată; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Administraţia Domeniului Public Satu Mare, în contradictoriu cu pârâtul A.; a fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâtul A., în contradictoriu cu chematul în garanţie B., ca rămasă fără obiect; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 650 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial parţial; a fost respinsă cererea pârâtului de obligare a chematului în garanţie la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 140/Ap din 24 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, a fost respins, ca lipsit de interes, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2836 din 01 octombrie 2020, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, secţia civilă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Prin încheierea data de 30 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost suspendată judecarea cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
2. Cererea de recurs
Prin cererea formulată la data de 20 octombrie 2021, pârâtul A. a formulat recurs împotriva încheierii din 30 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 01 noiembrie 2021 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului nr. 10.
Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a învederat că este o persoană în vârstă, cu probleme medicale, în imposibilitate de a se prezenta la termenele de judecată; totodată, recurentul a solicitat repunerea pe rol a cauzei şi judecarea pricinii în lipsa sa.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 248 din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în soluţionarea prezentului recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 414 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. "(1) Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.
(2) Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului."
În speţă, recursul declarat de către recurentul pârât A. împotriva încheierii din 30 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost formulat la data de 20 octombrie 2021, dată la care judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 140/Ap din 24 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, era suspendată.
Ulterior, la data de 14 decembrie 2021, cauza a fost repusă pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă şi soluţionată la acelaşi termen de judecată.
Astfel, prin decizia civilă nr. 348/2021-R din 14 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul pârât A., în contradictoriu cu intimata reclamantă Administraţia Domeniului Public, împotriva deciziei civile nr. 140/Ap, din data de 24 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Satu Mare.
Potrivit art. 458 C. proc. civ.:
"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane."
Una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile în vederea protecţiei dreptului subiectiv este şi aceea ca titularul ei să justifice, printre altele, un interes actual, determinat şi legitim, condiţie ce subzistă şi în cazul exercitării căilor de atac, ceea ce semnifică prefigurarea unui avantaj preconizat de rezultatul căii de atac.
În plus, cerinţa interesului trebuie să se verifice nu numai la data sesizării instanţei, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac etc.).
În speţă, recursul declarat împotriva încheierii din 30 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020 a avut drept cauză nemulţumirea recurentului-pârât legată de măsura suspendării judecării căii de atac a recursului declarat de către recurentul pârât A. împotriva deciziei civile nr. 140/Ap, din data de 24 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, dispusă de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Cum ulterior suspendării, această cale de atac a fost repusă pe rol, la cererea recurentului şi soluţionată la data de 14 decembrie 2021, prezentul recurs a devenit lipsit de interes, conform dispoziţiilor legale menţionate, câtă vreme situaţia care a determinat formularea acestei căi extraordinare de atac, respectiv suspendarea judecăţii, a încetat, astfel că demersul procesual al recurentului, deşi iniţial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raporatat la decizia civilă nr. 348/2021-R din 14 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, Înalta Curte va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din data de 30 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din data de 30 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 23 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.