Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 608/2022 AI generated

Withdrawal of appeal against interlocutory suspension of judicial aid reexamination; application of party disposition principle and termination of appellate proceedings

Case Number Decizia nr. 608/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice took act of the appellant’s verbal withdrawal of the appeal, rendering the appellate court’s 2021 suspension order final and definitively upholding the lower courts’ rejection of public judicial aid. The dispute concerned a procedural challenge to an interlocutory decision that suspended the hearing of a request to reexamine a denial of legal aid; the appellant declared a complete renunciation of the appellate judgment at the hearing level. The court’s decision was grounded in the principle of party disposition under Article 406 of the Civil Procedure Code, which permits a claimant to waive the adjudication of their claim at any stage, treating the withdrawal as a valid procedural act that terminates the appellate instance without a merits review.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 406 C. proc. civ; Withdrawal of appeal against interlocutory suspension of judicial aid reexamination; application of party disposition principle and termination of appellate proceedings: Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 406 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., (1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

Keywords

AI generated
withdrawal of legal aid interlocutory decision disposition principle judicial review article of civil procedure procedural principle

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin încheierea din 29 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost suspendată judecarea cererii de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii de respingere a acordării ajutorului public judiciar din data de 02 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 07 decembrie 2021, şi repartizat, aleatoriu, spre soluţionare completului nr. 10 noul C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, după efectuarea procedurilor de comunicare, a stabilit termen de judecată, în şedinţă publică, cu citarea părţilor în vederea judecării cererii de recurs deduse judecăţii.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, care nu a formulat întâmpinare.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Asupra cererii de renunţare la judecata recursului, formulată de recurentul A., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 406 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., (1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

Prin urmare, renunţarea la judecată reprezintă un act procedural de dispoziţie permis părţilor în procesul civil, o desistare a recurentului, prin care acesta achiesează la hotărârea atacată cu recurs.

În cauză, această manifestare de voinţă este neechivocă şi reiese din declaraţia verbală a recurentului-reclamant de renunţare la judecarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de şedinţă din 29 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019, formulată la termenul de judecată din data de 23.03.2022.

În urma verificării îndeplinirii condiţiilor art. 406 C. proc. civ., având în vedere poziţia exprimată de recurentul-petent cu privire la calea de atac pe care a exercitat-o, Înalta Curte urmează ca, în aplicarea principiului disponibilităţii, să ia act de renunţarea la judecarea recursului declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 29 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea petentului A. la judecarea recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 29 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.