Nullity of cassation appeal for failure to raise valid legal grounds in tort liability for fire damage

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D. au solicitat instanţei de judecată, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 300.450 RON, cu titlu de daune materiale, rezultate în urma incendiului din data de 04.04.2019 şi cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1006 din 05 august 2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosar nr. x/2019, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., având ca obiect pretenţii şi au fost obligaţi pârâţii în solidar să plătească reclamanţilor suma de 203.993,70 RON, fiind respinse restul pretenţiilor reclamanţilor ca neîntemeiate. S-a dispus reducerea onorariului de expert la suma de 2750 RON şi s-a dispus obligarea reclamanţilor în solidar la plata diferenţei de 1250 RON către expertul tehnic judiciar E.. Au fost obligaţi pârâţii în solidar la plata sumei totale de 9360 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru 6610 RON şi 2750 RON onorariu expert. S-a luat act că s-a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în plata onorariului de avocat pe cale separată.

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 87 din 29 martie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii-pârâţi C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 1006/05.08.2022, pronunţate de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi A. şi B..

I.4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 87 din 29 martie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă au declarat recurs pârâţii C. şi D..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 14 iunie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu completului C9, astfel cum rezultă din fişa ECRIS şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin cererea de recurs, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecându-se cauza să se admită apelul formulat de pârâţi şi să se respingă cererea de chemare în judecată.

Recurenţii-pârâţi au susţinut că hotărârea recurată este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale pentru lucruri.

În susţinerea recursului, recurenţii-pârâţi au învederat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că sunt îndeplinite condiţiile cumulative cerute de art. 1376 şi urm. C. civ., deşi în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru lucruri.

Astfel, au susţinut că nu a fost stabilită cu titlu de certitudine cauza producerii incendiului, întrucât cele constatate în procesul-verbal de intervenţie nr. x din data de 04.04.2019 de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă care au intervenit la faţa locului (în sensul că sursa probabilă de aprindere (la incendiu) a fost un scurt-circuit electric, mijlocul care putea produce aprinderea a fost un cablu electric, iar împrejurarea determinantă a fost un conductor/cablu electric defect) au un caracter de probabilitate, nu de certitudine.

Totodată, au solicitat să fie înlăturate concluziile raportului de expertiză pirotehnic efectuat în cauză, întrucât acestea nu sunt concludente şi nu pot constitui temei pentru stabilirea cu certitudine a cauzei producerii incendiului, nemenţionându-se nici probele avute în vedere de către expert.

Esenţială este împrejurarea că nu s-a întrerupt curentul la imobilul pârâţilor, iar în măsura în care ar fi existat un scurt circuit astfel cum susţine expertul, ar fi sărit siguranţa cu certitudine.

Au susţinut că nu poate fi angajată răspunderea lor, întrucât nu există probe elocvente cu privire la sursa incendiului.

În ceea ce priveşte condiţia prejudiciului, recurenţii-pârâţi au considerat că aceasta nu este îndeplinită, contrar reţinerilor instanţei de apel, întrucât prejudiciul nu este dovedit şi nici nu este cert.

În măsura în care instanţa ar considera că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, aceasta ar fi trebuit să ţină cont de valoarea stabilită de către expert prin înscrisul depus la data de 20.05.2021, care a indicat o valoare de 178.743,04 RON, şi nicidecum valoarea de 203.993,70 RON.

Faţă de cele expuse, recurenţii-pârâţi au apreciat că hotărârea Tribunalului Timiş este nelegală, motiv pentru care au solicitat admiterea recursului.

În drept au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi toate texte legale invocate în cererea de recurs.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

I.5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-reclamanţi B. şi A. au solicitat, în principal, să se constate că recursul este nul, motivele invocate de recurenţii-pârâţi neîncadrându-se în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât fac referire la netemeinicia hotărârii recurate.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate. În temeiul art. 453 C. proc. civ. au solicitat obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au invocat dispoziţiile art. 205 şi urm. C. proc. civ., art. 1376 alin. (1), art. 1380, art. 1382 şi art. 1349 C. civ.

În probaţiune au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi toate probele administrate în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Simpla încadrare în drept de către parte a unui sau mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulţumiri ale părţii faţă de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs şi nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanţa de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce priveşte nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de recurs, recurenţii-pârâţi au susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe motiv că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a mai multor norme de drept material referitoare la condiţiile răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri.

Astfel, printr-o primă critică, se susţine că instanţa de apel în mod vădit nelegal a reţinut că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1376 şi urm. C. civ., întrucât constatările din procesul-verbal de intervenţie nr. x din data de 04 aprilie 2019, întocmit de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au caracter de probabilitate, iar concluziile raportului de expertiză pirotehnică nu sunt concludente şi nu pot constitui temei pentru stabilirea cu certitudine a cauzei producerii incendiului.

Înalta Curte constată că, deşi recurenţii-pârâţi invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1376 şi urm. C. civ., susţinerile subsumate acestei afirmaţii nu privesc aplicarea greşită a normelor de drept material, ci vizează valoarea probatorie a procesului-verbal întocmit de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi a expertizei în specialitatea pirogenie, respectiv greşita apreciere a faptelor prin prisma probelor administrate.

Or, o atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceste critici, ce aduc în discuţie situaţia de fapt a speţei şi modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate, nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Prin aceste critici, recurenţii-pârâţi tind la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei.

O a doua critică adusă hotărârii recurate priveşte inexistenţa prejudiciului. În susţinerea acestei critici, recurenţii-pârâţi au expus noţiuni cu caracter teoretic referitoare la condiţiile prejudiciului, fără a indica în concret care este legătura cu cauza de faţă a consideraţiilor teoretice expuse, pentru ca în final să concluzioneze că în cauza de faţă condiţiile respectiva nu sunt îndeplinite. Or, recurenţii-pârâţi ar fi trebuit să se raporteze la considerentele instanţei de apel şi să le combată, prin expunerea unui raţionament juridic contrar. Simpla expunere a unor noţiuni teoretice, precum şi reluarea susţinerilor făcute în etapa procesuală anterioară nu reprezintă o motivare valabilă a recursului, aspect ce nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Cum accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, iar recurenţii-pârâţi nu s-au conformat acestor imperative, argumentele expuse în apel, reluate identic prin cererea de recurs, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării instanţei de recurs, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel şi nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Ca atare, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către recurenţii-pârâţi prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, va constata nul recursul declarat de recurenţii-pârâţi C. şi D. împotriva deciziei nr. 87 din 29 martie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B. şi A..

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurenţilor-pârâţi, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va dispune obligarea acestora, ca părţi care au pierdut procesul în sensul textului legal menţionat, la plata către intimaţii-reclamanţi a sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial potrivit documentului justificativ depus la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenţii-pârâţi C. şi D., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat F., cu sediul în jud. Timiş, împotriva deciziei nr. 87 din 29 martie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B. şi A., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat G., cu sediul în jud. Timiş.

Obligă recurenţii-pârâţi la plata sumei de 2000 RON către intimaţii-reclamanţi cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2024.