Solidary liability for defective statutory installation and custody of ornamental statue under Arts. 1357 and 1376 Civil Code

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2024

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.05.2019, pe rolul Judecătoriei Turda, sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Câmpia Turzii şi Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., în temeiul art. 1357 C. civ., a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la repararea prejudiciului moral, evaluat la de 20.000 euro, precum şi a prejudiciului material în valoare de 16.225,86 RON şi a beneficiului nerealizat în cuantum de 130.866.5 RON, suferite ca urmare a faptei juridice ilicite săvârşite de către pârâte, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

Prin sentinţa nr. 2856/7.10.2019, Judecătoria Turda a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârâtul Municipiul Câmpia Turzii, prin Primar, prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 231 din data de 02 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.; a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. şi obligată această pârâtă la repararea prejudiciul moral în valoare de 9.000 euro şi a prejudiciului material în valoare de 10.078,63 RON pe care le-a suferit ca urmare a faptei juridice ilicite săvârşite de către pârâtă; a fost obligată pârâta la suportarea cheltuielilor de judecată parţiale în sumă 3.255,93 RON; a fost respinsă cererea formulată de către reclamantă împotriva pârâtului Municipiul Câmpia Turzii ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamantei să achite pârâtului suma de 221,6 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 346/A din 09 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. împotriva sentinţei civile nr. 231 din 02 aprilie 2021 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.; a fost înlăturată dispoziţia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond; au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei; a fost respins apelul incident declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi hotărâri şi a fost obligată reclamanta A. să plătească intimatului Municipiul Câmpia Turzii suma de 46,27 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 1437 din 22 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 346/A/2021 din 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleaşi instanţe de apel.

3. Al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 130/A din data de 13 aprilie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul declarat de Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. şi apelul incident declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 231 din 2.04.2021 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2019, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că: a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. şi Municipiul Câmpia Turzii şi, în consecinţă:

A obligat, în solidar, pârâţii să plătească reclamantei 14.000 Euro cu titlu de daune morale şi 10.078,63 RON cu titlu de prejudiciu material; a obligat, în solidar, pârâţii să plătească reclamantei 4.095 RON cheltuieli de judecată (2.595 taxă judiciară de timbru şi 1.500 RON onorariu la fond); a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate referitoare la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Companiei de Salubritate Câmpia Turzii; a obligat Municipiul Câmpia Turzii la 1.272 RON în favoarea Companiei de Salubritate; a obligat, în solidar, Municipiul Câmpia Turzii şi Compania de Salubritate să plătească apelantei-reclamante suma de 4.995 RON, cheltuieli de judecată parţiale în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 130/A din data de 13 aprilie 2023 au declarat recurs pârâţii Municipiul Câmpia Turzii şi Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.

4.1. Pârâtul Municipiul Câmpia Turzii a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel nu a motivat soluţia privind obligarea recurentului la plata prejudiciului moral şi material în baza răspunderii pentru lucruri, respectiv nu a motivat raportul de cauzalitate dintre lucrul care a provocat daunele şi prejudiciu.

Potrivit contractului de furnizare prin închiriere nr. x/24.11.2016 încheiat de pârâţi, furnizorul, pe lângă montaj, punere în funcţiune şi demontare avea obligaţia de a asigura şi garanţia lucrării, ceea ce presupune că acesta răspunde pentru orice deficienţă de montaj şi punere în funcţiune.

Deşi acest aspect a fost reţinut de instanţa de apel în considerentele deciziei atacate, la pagina 14 paragraful 3, totuşi, a obligat Municipiul Câmpia Turzii la plata prejudiciului în solidar cu Compania de Salubritate pentru simplul motiv că acel obiect se afla în aşa zisă pază juridică a municipalităţii, fără a arăta ce implică această pază juridică raportat la contractul încheiat de pârâţi şi fără a indica modul de conduită care ar fi trebuit aplicat de către recurent.

Prin încheierea procesului-verbal de predare- primire Municipiul Câmpia Turzii a confirmat că acele statuete au fost furnizate conform contractului de închiriere, însă pe perioada contractuală societatea comercială era cea care trebuia să asigure garanţia de montaj şi funcţionare.

Întrucât statuetele erau deja montate la momentul predării, recurentul nu putea decât să sesizeze eventualele defecţiuni apărute, pe parcursul derulării contractului, la acele statuete, defecţiuni care nu au fost constatate până la momentul incidentului, iar obligaţia de supraveghere a municipiului nu poate fi extinsă la un control permanent al figurinei de la momentul amplasării.

Apreciază recurentul că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de prevederile art. 1376 alin. (1) C. civ. întrucât prejudiciul suferit de reclamantă nu a intervenit ca urmare a exercitării corespunzătoare a pazei juridice a statuetelor primite în baza procesului-verbal de predare-primire încheiat între pârâţi, ci ca urmare a modalităţii de montare aleasă de societatea care avea această responsabilitate.

Cu privire la prejudiciul moral, recurentul învederează că hotărârea atacată nu cuprinde considerentele privind majorarea sumei de la 9.000 euro la 14.000 euro.

Recurentul susţine că reclamanta nu a dovedit în integralitate stările descrise în cuprinsul cererii de chemare în judecată, relativ la deteriorarea relaţiilor afective dintre reclamantă şi soţul acesteia, la faptul că reclamanta a devenit o persoană anxioasă, temătoare, retrasă şi s-a aflat în imposibilitatea de a mai acorda atenţie şi îngrijire fiului său.

Din factura seria x nr. x/03.04.2017 reiese că reclamanta a suferit intervenţia chirurgicală prin intermediul astroscopiei, procedură minim-invazivă, astfel că nu sunt întemeiate susţinerile reclamantei cu privire la aspectele de fapt învederate de aceasta privind prejudiciile suferite.

Pe cale de consecinţă, întrucât martorii nu au putut da informaţii cu privire la viaţa privată a reclamantei după accident şi de faptul că în faza apelului apelanta-reclamantă nu a administrat dovezi noi în susţinerea prejudiciului moral suferit, recurenta susţine că instanţa de apel a majorat nejustificat prejudiciul moral.

4.2. Recurenta-pârâtă Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 1349 şi următoarele din C. civ.

Susţine recurenta-pârâtă că în stabilirea culpei prezintă relevanţă existenţa probelor din care să reiasă că lucrarea executată de recurentă a fost făcută necorespunzător din punct de vedere tehnic, cu încălcarea normativelor producătorului, or aceste dovezi nu au fost administrate în cauză.

Se arată că modul de montare al statuetei a fost stabilit de către producător şi că a respectat normele tehnice -stabilite fie la nivel naţional, fie de către producător-, fapt probat cu procesul-verbal de predare-primire al lucrării către beneficiar, sens în care recepţia lucrării a fost efectuată fără obiecţiuni.

Învederează recurenta că s-a reţinut o prezumţie de vinovăţie în sarcina sa, însă nu se poate reţine culpa dacă normele tehnice în vigoare- stabilite de MLAPT- au fost, teoretic, neîndestulătoare, atâta vreme cât, din punct de vedere tehnic, a respectat toate normativele.

Făcând trimitere la prevederile art. 249 C. proc. civ., recurenta arată că deşi se invocă aspecte tehnice (montaj necorespunzător), în cauză nu s-a efectuat un raport de expertiză prin care să se stabilească faptul că răsturnarea statuetei s-a produs din cauza montajului necorespunzător sau care a fost cauza răsturnării statuetei şi dacă aceasta se poate imputa montatorului.

Invocând prevederile art. 327 şi art. 329 C. proc. civ., recurentul învederează că judecătorul se poate întemeia pe prezumţiile judiciare doar dacă au greutatea şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins.

Lipsa unor cunoştinţe tehnice ale judecătorilor din apel rezultă din cuvintele folosite pentru a descrie ancorele folosite de recurentă pentru fixarea statuetei, or pentru a se dovedi o montare necorespunzătoare se impunea solicitarea opiniei unei persoane de specialitate care să stabilească dacă ancorele au fost prea puţine, cablul folosit prea subţire sau normele avute în vedere la montaj au fost încălcate, existenţa unor neconcordanţe cu normativele tehnice, ori au fost săvârşite greşeli care să aibă vreo legătură cu cauza accidentului.

Recurenta invocă dispoziţiile art. 1376 şi art. 1378 C. civ. şi arată că în cauză nu s-a dovedit existenţa unui viciu de construcţie, deşi acesta i se impută în lipsa oricărui temei de fapt sau de drept şi în lipsa oricărei probe tehnice, fiind, astfel, obligat, greşit, la repararea prejudiciului deşi nu este proprietarul lucrului ci constructorul, cu încălcarea prevederilor legale invocate mai sus, ceea ce face ca hotărârea atacată să fie nelegală.

Arată recurenta că instanţa de apel nu a indicat, în concret, norma încălcată de pârât la momentul montajului şi nici nu indică proba (la dosar fiind depuse doar fotografii) care atestă vicii tehnice ori erori de montaj care să ducă la existenţa legăturii de cauzalitate dintre montarea statuetei şi accident, respectiv, prejudiciul suferit de către reclamantă.

Oricum ar fi, apreciază că montajul a fost stabilit ca fiind făcut profesional de către comisia de recepţie finală a lucrării, astfel că acest aspect nu mai poate fi contestat de către terţi, în lipsa unor probe tehnice, care să provină de la specialişti în domeniu.

Recurenta-pârâtă nu a fost sancţionată administrativ, contravenţional sau penal, pentru incidentul invocat de către reclamantă, motiv pentru care demararea unei acţiuni civile împotriva Companiei de Salubritate Câmpia Turzii S.A. care să aibă la bază răspunderea civilă delictuală este inadmisibilă în lipsa elementelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Se susţine, totodată, că potrivit dispoziţiilor art. 1445 C. civ., solidaritatea dintre debitori nu se prezumă.

Se arată că singurul temei al răspunderii recurentei este acela contractual, iar în cauză nu au fost administrate probe care să dovedească că şi-ar fi îndeplinit necorespunzător obligaţiile contractuale izvorâte din convenţia încheiată cu UAT Câmpia Turzii, astfel că nu i se poate imputa prejudiciul cauzat de statuetă, lucru aflat din data de 12 decembrie 2016 în paza juridică şi materială a UAT Câmpia Turzii, adică inclusiv la momentul apariţiei prejudiciului, urmare a recepţionării, fără obiecţiuni, a lucrărilor.

Având în vedere momentul la care s-a produs evenimentul şi data la care recurentul a predat figurina către beneficiar se susţine că nu i se poate imputa acestuia nimic în legătură cu modul în care a realizat montarea acestei figurine şi, astfel, nu i se poate reţine răspunderea.

Invocând prevederile art. 1350 C. civ., recurentul învederează că din probele administrate în cauză nu rezultă că accidentul suferit de partea reclamantă are vreo legătură cu căderea statuetei ori că această cădere s-a datorat montării necorespunzătoare a acesteia de către recurentă, motive pentru care solicită respingerea cererii faţă de Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.

Făcând trimitere la prevederile art. 1351 C. civ., recurenta invocă cazul fortuit justificat de împrejurarea că în acea dată fusese emis un avertisment imediat de cod galben, de care reclamanta nu a ţinut cont.

Susţine recurentul că nu este explicată nici lipsa de supraveghere a minorului, reclamanta indicând expres în cererea de chemare în judecată faptul că minorul nu se afla sub directa sa supraveghere, aceasta strigând la copil să se îndepărteze, ceea ce arată că se afla la o distanţă apreciabilă de minor, intervenind târziu la îndepărtarea acestuia de statuetă.

Nu rezultă nici dacă copiii aflaţi în apropierea statuetei au avut acţiuni care să ducă la mişcarea statuetei, în sensul că se căţărau sau nu pe aceasta ori trăgeau de ea, deci au existat şi alte motive pentru mişcarea statuetei.

Se afirmă că este cert faptul că rafalele de vânt puternice au putut mişca respectiva statuetă, această vreo legătură cu montajul, ceea ce probează faptul că aceasta a suportat forţe exterioare care au dus la răsturnarea ei, forţe care nu puteau fi avute în vedere de recurentă la momentul instalării lor.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă Compania de Salubritate Câmpia Turzii- în raport de data comunicării hotărârii, 2.06.2023, de împlinirea termenului de 30 zile la data de 3.07.2023 şi de data promovării căii de atac, 7.07.2023-, precum şi excepţia nulităţii ambelor recursuri, faţă de neîncadrarea argumentelor recurenţilor în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. (fiind indicate pur formal motivele de casare prevăzute de pct. 8, respectiv pct. 6 ale art. 488) şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Susţine intimata că recurenţii ignoră regulile atragerii răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv pentru bunuri, dar şi caracterul solidar al răspunderii civile delictuale.

Invocând prevederile art. 1357 şi art. 1376 C. civ., intimata reclamă un serviciu de montaj executat impropriu (de Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.), respectiv de o neglijenţă cu privire la bunurile asupra căruia avea paza juridică (din partea Municipiului Câmpia Turzii), arătând că din probele administrate a reieşit că nu au existat furtuni, tornade sau alte fenomene meteo extreme, ci simple rafale de vânt specifice perioadei.

Chiar dacă ar accepta teza conform căreia rafalele de vând ar fi fost deosebite, chiar recurenţii arată că acestea au fost anunţate printr-o avertizare meteo, astfel că s-ar fi impus luarea unor măsuri imediate, atât din partea Companiei de Salubritate Câmpia Turzii S.A. (care cunoştea că montajul efectuat nu va rezista acestor condiţii meteo), cât şi din partea Municipiului Câmpia Turzii (care avea paza juridică şi răspundea de orice prejudiciu cauzat de statuie).

Cu privire la cuantumul despăgubirilor, intimata arată că este legală soluţia instanţei de apel, daunele materiale fiind dovedite, iar o eventuală reduce a daunelor morale ar nega tocmai scopul acordării acestora.

Recurentul-pârât Municipiul Câmpia Turzii a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului invocată de intimată şi admiterea căii de atac.

Recurenta-pârâtă Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. a depus note de şedinţă prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate prin întâmpinare de către intimată, precum şi admiterea recursului. Relativ la excepţia tardivităţii a arătat că hotărârea a fost comunicată la data de 7 iunie 2023, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar -corespondenţa purtată cu lichidatorul judiciar-, iar recursul a fost predat la poştă la data de 6 iulie 2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de părţile pârâte Municipiul Câmpia Turzii şi Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

- Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Municipiul Câmpia Turzii pretinde că instanţa de apel nu a motivat sub toate aspectele soluţia de obligare a sa la repararea prejudiciului moral şi material suferit de partea reclamantă, anume nu a motivat raportul de cauzalitate dintre lucrul care a provocat daunele şi prejudiciu.

Se reiterează aspectele de fapt ale cauzei, partea învederând că a încheiat cu secund pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. contractul de furnizare prin închiriere nr. x/24.11.2016 al cărui obiect 1-a constituit obligaţia acestei părţi de a închiria, monta şi pune în funcţiune, respectiv, de a le demonta până la data de 6.02.2006, mai multe produse de iluminat ornamental pentru sărbătorile de iarnă 2016-2017, printre care şi statueta "B.".

Se susţine că responsabilitatea montării în siguranţă a produselor închiriate revenea exclusiv secund pârâtei şi că pe temei contractual îi incumba doar obligaţia de a supraveghea şi cel mult de a sesiza acestei părţi eventuale defecţiuni apărute în folosinţa produselor, obligaţie ce nu poate fi extinsă la un control permanent al acestora din momentul montării până în momentul demontării.

Se arată că instanţa de apel, deşi a reţinut corect aspectele de fapt ale cauzei, a dispus greşit angajarea răspunderii sale pentru repararea prejudiciul cauzat părţii reclamante pe temeiul art. 1376 alin. (1) C. civ., fără a motiva care este conduită de care se face vinovată în calitate de paznic juridici prin raportare la obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu secund pârâta, căreia îi incumbă obligaţia de garanţie privind montajul statuetei, în calitate de executant.

Critica este nefondată în considerarea celor ce succed.

Lipsa de motivare la care face trimitere art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. semnifică un viciu de formă al hotărârii judecătoreşti ce presupune inexistenţa motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, motive a căror expunere este impusă de art. 465 alin. (1) pct. b C. proc. civ.

Verificând hotărârea recurată se constată că aceasta expune considerentele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia de obligare a părţii pârâte Municipiul Câmpia Turzii la plata de despăgubiri.

În fapt, s-a reţinut că în baza contractului de furnizare prin închiriere încheiat cu secund pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., nr. 161/24.11.2016, Municipiul Câmpia Turzii exercita la momentul producerii incidentului în care a fost vătămată partea reclamantă, 28.12.2006, paza juridică şi materială asupra statuetei "B.", în considerarea faptului preluării acesteia prin procesul-verbal încheiat la 12.12.2016 împreună cu celelalte produse de iluminat instalate în Orăşelul copiilor amplasat în faţa Sălii Sporturilor din localitate, cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2016 - 2017.

În privinţa incidentului din 28.12.2006, s-a reţinut că partea reclamantă, cu intenţia de a-şi proteja minorul în vârstă de 2 ani şi 5 luni ce se îndrepta către cutia cu jucării amplasată la baza statuetei, sesizând că aceasta se înclină şi se prăbuşeşte, a încercat să o susţină, împingând copilul, care a ieşit din aria de acţiune a statuetei şi a suferit leziuni uşoare, însă, nu a reuşit în totalitate, statueta prinzându-i în cădere piciorul şi producându-i vătămări corporale şi traume psihice.

În drept, s-a reţinut că părţii pârâte îi incumbă obligaţia de a repara prejudiciul, astfel, cauzat părţii reclamante pe temeiul art. 1376 alin. (1) C. civ., care prevede următoarele: Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.

Fundamentul răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru reglementată prin norma de drept menţionată îl reprezintă paza juridică, care semnifică exercitarea unei puteri de direcţie, supraveghere şi control, art. 1377 C. civ. instituind în sarcina celui care deţine lucrul în temeiul unui contract ori chiar numai în fapt o prezumţie relativă de păzitor juridic al acestuia.

Rezultă că reglementarea legală menţionată sancţionează fapta lucrului, nu fapta proprie a paznicului juridic şi că angajarea acestui tip de răspundere, obiectivă, este subordonată unei singure condiţii, stabilirea raportului cauzal între daună şi faptul generator al acesteia, independent de vreo culpă în exercitarea de obligaţiilor de supraveghere, direcţie şi control de către paznicului juridic.

Prin urmare, considerentele hotărârii recurate prin care instanţa de apel a expus argumentele care probează existenţa raportului de cauzalitate dintre daunele suferite de partea reclamantă şi fapta statuetei aflată sub paza juridică şi materială a părţii pârâte Municipiul Câmpia Turzii se constituie într-o motivare suficientă cât priveşte soluţia pronunţată.

Aşa fiind, susţinerile acestei părţi pârâte privind omisiunea motivării de către instanţa de apel şi a legăturii de cauzalitate între obligaţiile ce îi incumbau în calitate de paznic juridic al statuetei, prin raportare la cele asumate, în calitate de achizitor, prin contractul nr. x/24.11.2016 încheiat cu secund pârâta, care a executat montajul statuetei, respectiv, omisiunea motivării culpei în exercitarea necorespunzătoare a pazei juridice se vădesc a fi lipsite de fundament juridic şi vor fi respinse, în consecinţă.

Prin memoriul de recurs, partea pârâtă Municipiul Câmpia Turzii solicită să se constate şi că instanţa de apel a majorat nejustificat cuantumul daunelor morale de la 9.000 la 14.000 euro, argumentat prin aceea că nu au fost probate traumele de ordin psihologic pretins a fi fost suferite de partea reclamantă şi care au condus la deteriorarea relaţiilor afective cu ceilalţi membrii ai familiei.

Astfel formulată critica ignoră, nepermis procedural, împrejurarea că recursul nu poate supune examinării instanţei competente aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii recurate ci, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii acesteia cu regulile de drept aplicabile.

Or, susţinerile părţii privind greşita cuantificare a daunelor morale nu pun în discuţie încălcarea unor reguli de drept, ci evaluare probatoriului avut în vedere de instanţa de apel în acest scop, chestiune ce nu poate fi subsumată vreunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aşa că vor fi respinse în consecinţă.

- secund pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pretinde că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1349 alin. (1) C. civ., argumentând că dovezile administrate nu erau apte să probeze executarea necorespunzătoare a montajului statuetei "B." şi să atragă răspunderea sa civilă.

Se susţine că montajul a respectat normele tehnice stabilite de producător, nefiind sancţionată în vreun mod sub acest aspect, şi că procesul-verbal care atestă primirea de către Municipiul Câmpia Turzii a produselor la data de 12.12.2006 fără obiecţiuni privind montajul probează recunoaşterea conformităţii lucrărilor de execuţie, aşa că responsabilitatea pentru repararea prejudiciului cauzat de statuetă incumbă doar acestei părţi.

Se arată că în absenţa unei expertize ori a unei opinii emise de către un specialist, probe ce nu au fost administrate în cauză, instanţa de apel nu putea reţine răspunderea sa în producerea aceluiaşi prejudiciu întemeindu-se pe prezumţii judiciare care, în lipsa cunoştinţelor de specialitate ale judecătorului, nu aveau greutatea de a naşte probabilitatea faptului pretins, cerinţă impusă de art. 327 şi art. 329 C. proc. civ.

Se invocă, în acest sens, folosirea unui termen de specialitate greşit în redactarea considerentelor care descriu operaţiunea de montare a statuetei, acela de holşuruburi (care sunt şuruburi utilizate pentru fixarea în lemn), în locul termenului corect, de ancore de metal, argument ce pune în discuţie, în opinia părţii, corectitudinea concluziei potrivit căreia statueta s-a prăbuşit din cauza montajului deficitar.

Se mai arată că în cauza pendinte erau incidente prevederile art. 1351 C. civ. relative la cazul fortuit, în considerarea avertismentului de cod galben de vânt pentru ziua în care s-a produs prăbuşirea statuetei şi că instanţa de apel nu a lămurit dacă lipsa de supraveghere a minorului de către partea reclamantă a contribuit sau nu la producerea prejudiciului, respectiv, dacă faptele celorlalţi copii prezenţi în zonă au produs sau nu destabilizarea statuetei prin mişcări bruşte (căţărare, tragere, etc.).

Astfel formulată, critica nu poate fi primită.

Aşa cum s-a arătat în precedent, recursul urmăreşte să supună instanţei competente civilă examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nu examinarea aspectelor de fapt ale cauzei, prin (re)evaluarea probatoriului.

Or, deşi pretinde o greşită aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 1349 alin. (1) C. civ., în realitate, prin aspectele învederate, partea pârâtă pune în discuţie, în mod nepermis procedural, modalitatea în care această instanţă a apreciat asupra administrării şi evaluării probatoriului, operaţiuni specifice verificărilor efectuate de instanţele fondului şi nesupuse, ca atare, controlului de legalitate în faţa instanţei de recurs.

Anume, partea impută, în principal, instanţei de apel, fără indicarea vreunui temei procedural, omisiunea de a fi cerut părerea unor specialişti şi de a fi dispus administrarea unei expertize tehnice, din oficiu, pentru evaluarea modalităţii de montare a statuetei, respectiv, omisiunea suplimentării probatoriului în scopul verificării existenţei sau inexistenţei unor cauze exoneratoare de răspundere ori a unor fapte care ar fi putut concura la producerea prejudiciului.

Potrivit art. 254 alin. (6) C. proc. civ., părţile nu pot invoca însă în căile de atac, adică în faţa instanţelor de control judiciar, omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii, aşa că susţinerile părţii mai sus arătate se dovedesc a fi lipsite de fundament procedural, sens în care vor fi respinse.

De altminteri, examinând hotărârea recurată se constată că răspunderea acestei părţi a fost angajată pentru fapta proprie, pe temeiul art. 1357 C. civ., instanţa de apel reţinând că procedeul de prindere a statuetei pe pavajul de beton nu a conferit acesteia stabilitate şi siguranţă în exploatare.

Potrivit considerentelor, constatarea s-a impus în urma examinării planşelor fotografice depuse la dosarul penal, ce înfăţişează prinderea statuetei de dalele de pavaj cu hol şuruburi în număr de trei, de dimensiuni foarte reduse, nepotrivite faţă de dimensiunile acesteia care, asamblată, avea înălţimea de 4,5 m, lăţimea de 1,75 m şi greutatea de 60 de kg, fapt ce denotă lipsa de precauţie impusă părţii pârâte de locul amplasării statuetei, parc public destinat copiilor, şi de anotimpul în care era folosită, iarna, caracterizat prin intemperii.

Rezultă, astfel, că prezumţia judiciară reţinută de instanţa de apel s-a sprijinit pe faptul prinderii superficiale a statuetei în considerarea elementelor de fapt mai sus arătate, precis determinate, nu pe faptul utilizării în executarea lucrării a unui tip greşit de şuruburi, de hol şuruburi în locul şuruburilor folosite pentru fixarea în beton, denumite ancore metalice.

Partea pârâtă omite, de altfel, că orice persoană, cu minimă diligenţă, poate prevedea rezultatul lipsei unei proporţii juste între dimensiunile unui lucru şi numărul şi felul elementelor de prindere, anume crearea unei stări de pericol generată de posibila prăbuşire, şi că acţionând în executarea unei obligaţii contractuale inerente unei activităţi profesionale, diligenţa de care trebuia să dea dovadă în execuţie era mai înaltă decât aceea cerută omului obişnuit.

În fine, se constată că hotărârea recurată relevă examinarea şi înlăturarea apărărilor prin care partea a pretins incidenţa cazului fortuit, argumentat prin aceea că nu s-a probat existenţa unor rafale de vând puternice în ziua prăbuşirii statuetei ori a atenţionării de cod galben de vânt, respectiv, a apărărilor prin care a pretins lipsa de supraveghere a minorului de către partea reclamantă, argumentat prin aceea că acestea sunt infirmate de dinamica producerii accidentul, partea reclamantă acţionând din apropierea minorului din moment ce a reuşit să-l îndepărteze din calea statuetei, cu menţiunea că în parcurile anume destinate, contrar afirmaţiilor părţii, copiii au libertatea de a se juca în mod liber.

Prin urmare, în considerarea celor ce preced, se impun a fi respinse şi argumentele părţii bazate pe pretinse greşeli săvârşite de instanţa de apel în evaluarea probatoriului, aceasta nu doar în considerarea faptului pun în discuţie netemeinicia şi nu nelegalitatea acesteia, neputând fi subsumate art. 488 C. proc. civ., ci şi în considerarea faptului că nu se sprijină pe considerentele de fapt ale cauzei, astfel cum acestea sunt stabilite prin hotărârea recurată.

În fine se impune şi menţiunea că hotărârea recurată nu relevă examinarea de către instanţa de apel a răspunderii acestei părţi pe temeiul art. 1376 C. civ., pentru fapta lucrului, şi nici pe temeiul art. 1378 C. civ., pentru ruina edificiului, aşa că susţinerile ce fac trimitere la încălcarea acestor norme de drept se dovedesc a fi străine cauzei, motiv pentru care nu vor face obiectul prezentei examinări.

- subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., secund pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. pretinde că hotărârea recurată a fost pronunţată şi cu încălcarea art. 1445 C. civ. privitoare la izvoarele solidarităţii.

Se susţine că singurul temei pentru angajarea răspunderii sale care putea fi reţinut este cel de natură contractuală şi, în considerarea faptului că prin probele administrate nu s-a dovedit că se face vinovată de încălcarea clauzelor din contractul de furnizare prin închiriere nr. x/2016, că nu se mai putea reţine în sarcina sa vreo răspundere în privinţa deficienţelor de montaj după data de 12.12.2006, când Municipiul Câmpia Turzii a preluat, fără obiecţiuni, produsele şi lucrările de execuţie, exercitând asupra acestora atât paza juridică, cât şi materială.

Critica este nefondată.

Aşa cum s-a arătat în precedent, răspunderea secund pârâtei a fost angajată la judecata fondului pentru fapta proprie, pe temeiul art. 1357 C. civ., instanţele reţinând că modalitatea deficitară de fixare a statuetei a concurat la producerea prejudiciului alături de fapta statuetei, pentru care s-a angajat răspunderea paznicului juridic pe temeiul art. 1376 alin. (1) C. civ.

Împrejurarea de fapt învederată de către partea pârâtă, anume luarea în primire la data de 12.12.2006 de către Municipiul Câmpia Turzii a produselor, printre care şi statueta aşa cum era fixată în pavajul beton, nu semnifică preluarea şi a răspunderii pentru eventuale greşeli de montaj/ancorare pe care această le-a săvârşit cum, neargumentat, se afirmă.

Prin urmare, atâta timp cât şi Municipiul Câmpia Turzii, în calitate de paznic juridic, şi Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., în calitate de executant, sunt obligate la aceeaşi prestaţie în favoarea părţii reclamante, instanţa de apel a statuat corect că obligaţia de dezdăunare este una solidară, pe temeiul art. 1443 C. civ.

Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, care relevă examinarea pe fond, prin încadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a unora dintre criticile deduse judecăţii, fapt ce nu permite reţinerea excepţiei nulităţii recursurilor invocată de partea reclamantă, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. şi Municipiul Câmpia Turzii împotriva deciziei nr. 130/A din 13 aprilie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.