Moral damages for unreasonable duration of criminal proceedings: ECHR standards and quantitative assessment of non-pecuniary harm

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 3.06.2020 în dosarul nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru încălcarea prevederilor art. 8 C. proc. pen., art. 6 paragr. 1 din C.E.D.O. şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

2. Sentinţa Tribunalului Satu Mare

Prin sentinţa civilă nr. 6 din 7 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Satu Mare a fost respinsă excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârât prin întâmpinare, ca rămasă fără obiect; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice; a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să plătească reclamantului A. suma de 5.000 de euro (în RON la cursul zilei din data plăţii), cu titlu de daune morale; a luat act de opţiunea reclamantului de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată; a luat act de împrejurarea că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

3. Decizia Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 337 din 9 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, au fost respinse apelurile formulate de apelanţii A., Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 6/D din 7 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Satu Mare.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 337 din 9 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul A..

În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul susţine că hotărârea este pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a practicii CEDO care a stat la baza cuantificării pretenţiilor sale.

Arată că instanţele de fond nu au făcut referire la hotărârea Apicella c. Italiei, invocată de reclamant, prin care Curtea a trasat reperele esenţiale cu privire la metoda de calcul utilizată pentru determinarea daunelor morale ce decurg din încălcarea dreptului unei persoane de a-i fi judecată cauza cu celeritate.

Susţine că la stabilirea duratei procedurii, instanţele nu au avut în vedere şi perioada în care dosarul s-a aflat în cursul urmăririi penale, care face parte din procesul penal. Arată că procesul penal, în care reclamantul a fost subiect procesual principal, a început în decembrie 2003 şi a fost finalizat în decembrie 2019, astfel încât perioada totală a fost de 16 ani, ce constituie o perioadă mult prea lungă pentru judecarea unei cauze şi lămurirea situaţiei juridice a unei persoane care este antrenată într-un proces.

Invocă dispoziţiile art. 20 din Constituţie şi arată că hotărârile CEDO sunt obligatorii pentru România.

Cu referire la cauze soluţionate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arată că, raportat la reperele stabilite în jurisprudenţa Curţii, punct de plecare în stabilirea daunelor morale ar fi de 2000 euro/an, suma totală la care ar fi îndreptăţit pentru întreaga perioadă a desfăşurării procesului penal fiind de 32.000 euro.

Învederează că suma stabilită în cauză, cu titlu de daune morale, nu acoperă prejudiciul cauzat reclamantului de procesul penal în care a fost inculpat, soluţionat prin achitarea acestuia, în temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Relativ la consecinţele nefaste generate de întregul proces penal, arată că, sub aspectul raporturilor de serviciu, cercetarea penală a avut ca rezultat punerea sa la dispoziţie pentru perioada 26 iunie 2006 - 20 decembrie 2019, măsură care nu permite poliţistului de frontieră să avanseze în funcţie şi să primească meritele militare, să beneficieze de prime, sporuri şi alte beneficii pe care acesta le putea obţine.

Deşi instanţele de fond au reţinut, în mod corect, că nu au fost sesizate cu solicitarea de a stabili daune decurgând din efectul punerii la dispoziţie a reclamantului, arată că menţinerea sa sub efectul punerii la dispoziţie a durat pe toată perioada procesului penal, iar lipsurile suferite pe această perioadă îndelungată trebuie avute în vedere la stabilirea daunelor morale.

Arată că pe parcursul urmăririi penale a fost subiectul cercetării averii sale, în dosarul nr. x/2006, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea.

Subliniază că toate demersurile injuste desfăşurate pe o perioadă de timp îndelungată au contribuit la înrăutăţirea stării sale de sănătate fizică şi psihică, fiind nevoit să consulte un psiholog şi să meargă la şedinţe de consiliere psihologică cel puţin o dată pe săptămână, începând cu anul 2012.

Arată că a fost nevoit să apeleze la împrumuturi bancare pentru suportarea cheltuielilor, directe şi indirecte, generate de procesul penal, iar starea sa de sănătate a fost influenţată şi de titlurile din publicaţiile mass media în care apărea numele reclamantului.

Totodată, campania negativă a imaginii reclamantului a avut ca şi consecinţă directă ruperea relaţiilor de prietenie, de colegialitate şi a relaţiei de căsnicie.

Susţine că ruperea relaţiei de căsnicie s-a datorat faptului că reclamantul era mereu stresat, obligat să efectueze drumuri săptămânale la Oradea pentru a se prezenta la termenele de judecată, iar cheltuielile generate de procesul penal au avut impact asupra bugetului familiei, aspect de au generat o stare de tensiune şi nemulţumire între soţi.

Apreciază că, în acest context, suma de 50.000 euro, solicitată de reclamant cu titlu de daune morale, nu este injustă şi nu conduce la îmbogăţirea fără justă cauză a acestuia.

5. Apărările formulate în cauză

La 12 iulie 2023, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La 19 iulie 2023, intimata Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 18 septembrie 2023 a fost fixat termen de judecată la data de 15 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Excepţia nulităţii recursului

Recursul reprezintă o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicţie. Întrucât cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă, această nelegalitate trebuie să se încadreze în unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurentul a indicat ca motiv de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Intimaţii au susţinut, însă, că aceste motive de casare nu sunt incidente în cauză, context în care recursul ar fi nul, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora sancţiunea nulităţii intervine şi "în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Înalta Curte constată că recurentul a formulat critici prin care a susţinut că nu a fost respectată jurisprudenţa CEDO privitoare la criteriile de cuantificare a daunelor morale solicitate, în condiţiile în care prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului fac parte din dreptul intern, în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Constituţie şi art. 4 din C. civ., iar Statului Român îi revine obligaţia respectării hotărârilor Curţii Europene.

În consecinţă, sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reţinută cât timp motivul de nelegalitate invocat priveşte încălcarea normelor de drept material, iar criticile formulate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., îndeplinirea condiţiilor prevăzute de acesta urmând a fi analizată pe fondul cererii de recurs.

Analiza recursului

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a pretins, în esenţă, că stabilirea cuantumului despăgubirii pentru repararea daunelor morale trebuia realizat cu luarea în considerare şi a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, în vederea asigurării unei reparaţii integrale şi efective a prejudiciului, dar şi a circumstanţelor particulare, care ţin de agravarea stării sale de sănătate fizică şi psihică sau deteriorarea statutului social, situaţiei familiale şi financiare a reclamantului.

Susţine că la stabilirea duratei procedurii, instanţele nu au avut în vedere şi perioada în care dosarul s-a aflat în cursul urmăririi penale, care face parte din procesul penal.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestor susţineri.

Din ansamblul considerentelor deciziei recurate reiese, în esenţă, că instanţa de apel a constatat temeinicia pretenţiei reclamantului în ceea ce priveşte componenta despăgubirilor pentru durata nerezonabilă a procesului penal, apreciind că este de necontestat faptul că durata excesivă a procesului penal a fost de natură a-i genera reclamantului o stare de stres, de tensiune şi frustrare, care, împreună cu dificultăţile de ordin material inerente punerii acestuia la dispoziţie şi cheltuielile necesare susţinerii poziţiei sale pe parcursul procesului, au afectat calitatea vieţii acestuia.

Raţionamentul juridic expus reflectă, în analiza elementului prejudiciu, criteriile generale şi reperele faptice concrete pe care instanţa de apel le-a avut în vedere pentru a cuantifica despăgubirile acordate reclamantului, ţinând cont de specificul prejudiciului încercat de acesta, de impactul negativ pe care procesul penal l-a avut asupra situaţiei personale a reclamantului, de consecinţele negative suportate de acesta în plan emoţional, medical şi social, consecinţe generate de starea de tensiune şi stres produsă de derularea procedurii penale într-un interval îndelungat de timp. Evaluarea acestor circumstanţe faptice au determinat instanţa de apel să prezume, în mod rezonabil, că durata procesului penal a constituit un factor favorizant al deteriorării stării de sănătate a reclamantului, şi al afectării calităţii vieţii acestuia ca urmare a stării de stres, tensiune, frustrare şi dificultăţilor de ordin material.

Aşadar, raportându-se la circumstanţele concrete ale cauzei, la probele care au atestat impactul negativ produs de declanşarea procesului penal şi de durata acestuia de peste 13 ani şi indicând criteriile obiective, concrete de analiză care au determinat existenţa şi întinderea acestor daune, instanţa de apel a apreciat că despăgubirea acordată de instanţa de fond, cu titlu de daune morale, în cuantum de 5000 euro, este în acord cu principiile echităţii şi proporţionalităţii daunei, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

Toate aceste aspecte, circumstanţiate situaţiei particulare din cauză, expuse în considerentele deciziei recurate, fundamentează soluţia pronunţată relativ la cuantificarea despăgubirilor morale menite să asigure o reparaţie integrală, justă şi echitabilă a prejudiciului produs.

Referitor la cuantumul prejudiciului, se reţine că, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport cu natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. În schimb, se poate acorda părţii o indemnizare cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani care să îi permită să-şi aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.

Însă, indemnizarea părţii în contextul satisfacerii echitabile nu trebuie, sub nicio formă, să producă o îmbogăţire fără just temei, sens în care instanţa de apel a apreciat că suma de 5000 euro este suficientă pentru înlăturarea consecinţelor negative pe care le-a produs fapta ilicită a pârâtului.

Aşadar, despăgubirea bănească acordată de instanţa de fond şi menţinută de curtea de apel pentru repararea prejudiciului nepatrimonial nu reflectă, în contextul analizei efectuate, o neconcordanţă valorică între cuantumul determinat şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare a fost obligat Statul Român prin decizia recurată.

Contrar susţinerilor acestuia, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, instanţa de apel a analizat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauze similare, în care s-a constatat încălcarea art. 6 paragraf 1 din Convenţie, sub aspectul duratei procedurilor, respectiv cauzele Rosengren împotriva României, Constantin Florea împotriva României, Vlad ş.a. împotriva României, Bartok împotriva României, Valdhuter împotriva României şi Cernea împotriva României, constatând că, în aceste cauze, despăgubirile au fost acordate prin hotărâri pronunţate între anii 2012-2018, nefiind justă menţinerea lor la acelaşi nivel în anul 2023 şi, totodată, că pretenţiile reclamantului privind acordarea unor daune morale, în cuantum de 50.000 euro, iar, în subsidiar, de 32.000 euro, sunt vădit excesive raportat la circumstanţele cauzei, precum şi la jurisprudenţa CEDO analizată.

În absenţa unor critici care să releve ignorarea de către instanţa de apel a altor criterii legale de cuantificare necesar a fi fost evaluate în raport cu situaţia de fapt reţinută, aprecierea dată în privinţa sumei de bani stabilite cu titlu de daune morale nu poate face obiectul reevaluării instanţei de recurs întrucât nu se subsumează unei critici de nelegalitate, în înţelesul dat acestei sintagme de art. 488 din C. proc. civ.

Aşa fiind, susţinerea recurentului privind neanalizarea, în mod particular, a hotărârii pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Apicella împotriva Italiei, prin care acesta urmăreşte, de fapt, redimensionarea cuantumului daunelor morale acordate, nu poate fi primită spre examinare întrucât nu constituie o critică de nelegalitate a deciziei instanţei de apel de natură a fi supusă cenzurii în recurs.

Analizând critica prin care recurentul impută instanţei de apel că, la stabilirea duratei procedurii, nu a avut în vedere şi perioada în care dosarul s-a aflat în cursul urmăririi penale, care face parte din procesul penal, se reţine că, potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. de la 1968, momentul începerii procesului penal coincidea cu începerea urmării penale, astfel încât durata procesului penal a fost stabilită, în mod corect, ca fiind cuprinsă între 10 februarie 2006, data începerii urmăririi penale şi aducerii la cunoştinţă a învinuirii, şi 20 decembrie 2019, data pronunţării hotărârii definitive.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 337A din 9 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 337A din 9 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.