Revision for violation of res judicata: deadline runs from judgment rendering, not notification, when contradiction lies only in reasoning

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

La data de 6 martie 2023, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 11 din 5 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2020, formulată de revizuentul A., în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Decizia Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă

Prin decizia nr. 162 din 2 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost admisă excepţia tardivităţii formulării revizuirii; a fost constatată nulitatea cererii de revizuire formulate de A. împotriva deciziei civile nr. 11/2023 din data de 5 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 162 din 2 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs revizuentul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut nelegalitatea deciziei recurate, pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind autoritatea de lucru judecat, prevăzute de art. 430 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 513 alin. (4) şi art. 511 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ.

Învederează că s-a reţinut greşit prin hotărârea atacată că a operat decăderea revizuentului din dreptul de a promova calea de atac a revizuirii, motivat de faptul că revizuirea nu poate fi exercitată şi atunci când se încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor unei hotărâri judecătoreşti şi, astfel, termenul de revizuire a început să curgă de la data pronunţării deciziei nr. 11 din 5 ianuarie 2023.

Susţine că prin cererea de revizuire a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a considerentelor şi nu a dispozitivului deciziei civile nr. 899 din 22 martie 2018, iar termenul de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate curge decât de la data comunicării deciziei nr. 11 din 5 ianuarie 2023, data la care revizuentul a luat cunoştinţă, în mod efectiv, de considerentele hotărârii.

Arată că la data pronunţării deciziei nr. 11 din 5 ianuarie 2023 nu putea avea cunoştinţă de faptul că hotărârea cuprinde considerente contradictorii deciziei nr. 899 din 22 martie 2018.

Învederează că, în mod teoretic, dispoziţiile art. 511 din C. proc. civ. privesc exclusiv situaţia unor dispozitive contradictorii şi nu au fost actualizate de legiuitor în acord cu noua configuraţie a puterii de lucru judecat, însă instanţa trebuia să facă o aplicare a dispoziţiilor legale raportat la situaţia concretă a revizuentului. Arată că interpretarea potrivit căreia termenul de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ar curge de la data pronunţării hotărârii supuse revizuirii este valabilă doar în cazurile în care încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii anterioare rezultă din însuşi dispozitivul hotărârii supuse revizuirii, având în vedere că numai acesta este cunoscut părţilor încă de la pronunţarea hotărârii, iar, în mod exceptional, în cauzele în care încălcarea autorităţii de lucru judecat rezultă doar din considerente, termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. începe să curgă de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Recurentul susţine că instanţa de revizuire a reţinut greşit că această cale de atac nu poate fi exercitată şi în cazul în care se invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat a considerentelor întrucât în actuala reglementare revizuirea este admisibilă şi în situaţia în care considerentele unor hotărâri judecătoreşti definitive sunt contradictorii având în vedere efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, respectiv puterea de lucru judecat inclusă în autoritatea de lucru judecat sub efect pozitiv.

Pentru admisibilitatea cazului de revizuire întemeiat pe încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu este necesară îndeplinirea condiţiei triplei identităţi, ci este necesar să existe două hotărâri definitive, pronunţate în cauze diferite, ale căror considerente sunt contradictorii.

Susţine că această situaţie care se regăseşte în speţă întrucât prin decizia nr. 899 din 22 martie 2018 s-a reţinut că din anul 1990 până în anul 2016, apelantul A. a exercitat o posesie sub nume de proprietar, dar la acel moment nu era încă împlinit termenul de 30 de ani, iar prin decizia nr. 11/2023 s-a reţinut că după anul 1990 apelantul A. nu a exercitat o posesie sub nume de proprietar întrucât nu s-a dovedit existenţa unui caz de intervertire a detenţiei precare în posesie.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 18 septembrie 2023 a fost fixat termen de judecată la data de 15 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuentul A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin decizia civilă nr. 162 din 2 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, care face obiectul controlului judiciar, s-a constatat nulitatea cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 11/2023 din data de 5 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire, în cazurile prevăzute de art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care, în speţă, este decizia civilă nr. 11/2023 din 5 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respins apelul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 6488 din 4 iunie 2021 a Judecătoriei Iaşi având ca obiect uzucapiune.

Instanţa de revizuire a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2), raportat la art. 94 pct. 1 lit, j2 din C. proc. civ., hotărârea dată în apel cu privire la cererile privind uzucapiunea nu sunt supuse recursului şi, în raport cu prevederile art. 634 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârea atacată cu revizuire a rămas definitivă la la data pronunţării, nu la data comunicării.

Conchizând, curtea de apel a constatat că cererea de revizuire este tardiv declarată, fiind exercitată după expirarea termenului de o lună, calculat de la data de 6 februarie 2023.

Prin criticile formulate în recurs, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul revizuent a susţinut, în esenţă, că termenul pentru exercitarea revizuirii curge de la data comunicării hotărârii definitive supuse revizuirii în cazul în care se invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat a considerentelor întrucât în actuala reglementare revizuirea este admisibilă şi în situaţia în care considerentele unor hotărâri judecătoreşti definitive sunt contradictorii având în vedere efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, sens în care a invocate încălcarea dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi alin. (2), art. 513 alin. (4) şi art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Or, recurentul reproşează aplicarea greşită a unor norme de drept procesual, şi nu de drept material, astfel încât critica formulată nu se încadrează în cazul de recurs descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi cercetată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 5 din cod, care vizează încălcarea de către instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din această perspectivă şi în limitele criticii formulate, Înalta Curte constată că instanţa care a pronunţat decizia recurată a realizat o justă interpretare şi aplicare a normelor de procedură incidente.

Potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a exercita calea de atac.

În speţă, ultima hotărâre în sensul articolului anterior menţionat este decizia atacată cu revizuire, respectiv decizia civilă nr. 11 din 5 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2020, care a rămas definitivă la data pronunţării, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1), pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora Sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, coroborate cu cele ale alin. (2) al aceluiaşi articol care menţionează că Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.

Raportat la datele speţei, în conformitate cu art. 181 alin. (1), pct. 3 şi alin. (2) din C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ. pentru formularea cererii de revizuire, în cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, s-a împlinit la 6 februarie 2023.

Cum cererea de revizuire a fost depusă la 6 martie 2023, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, în mod legal a reţinut instanţa de revizuire că, în cauza pendinte, a intervenit sancţiunea decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, în temeiul art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Susţinerile revizuentului în sensul curgerii termenului de revizuire de la comunicarea hotărârii a cărei anulare se solicită, având în vedere că încălcarea autorităţii de lucru judecat rezultă doar din considerente, nu şi din dispozitivul deciziei supuse revizuirii, nu pot fi primite.

Astfel, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 545/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 110 din 8 februarie 2023, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a reţinut următoarele:

20. În acord cu jurisprudenţa sa în materie, Curtea a reţinut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate. (...)

23. Curtea a subliniat, de asemenea, că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din C. proc. civ., efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

24. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.

Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară.

Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

25. În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi dreptul la apărare şi nici nu contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Pentru considerentele expuse, reţinând că normele de drept procedural au fost corect interpretate şi aplicate în litigiul dedus judecăţii de către instanţa de revizuire, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 162 din 2 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 162 din 2 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.