Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 449/2024 AI generated

Sale contract annulment claim rejected; fraud concealment allegations fail for lack of cassation grounds.

Case Number Decizia nr. 449/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, upholding the appellate court's decision and the first-instance judgment, which had rejected the claim for annulment of a real estate sale-purchase contract based on alleged fraudulent concealment (dol) regarding a neighboring construction project; the claimant was ordered to pay 2,380 RON in costs. The dispute involved a civil action seeking annulment of a notarized sale contract and damages or, alternatively, price reduction, on grounds that the seller fraudulently omitted to disclose that a building with height regime S+P+2E was planned nearby, affecting the property's value and living conditions. The decisive legal basis was that the appellate court's reasoning satisfied Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code (adequate statement of reasons), the active role of the judge under Article 22(2) was not violated, the court did not exceed the limits of its referral, and challenges to the factual assessment of evidence or the amount of legal costs do not constitute grounds for cassation under Article 488 of the Civil Procedure Code (including per the binding RIL Decision No. 3/2020 on attorney fees).

Legislator headnote

AI generated

art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ; Sale contract annulment claim rejected; fraud concealment allegations fail for lack of cassation grounds: The dispute involved a civil action seeking annulment of a notarized sale contract and damages or, alternatively, price reduction, on grounds that the seller fraudulently omitted to disclose that a building with height regime S+P+2E was planned nearby, affecting the property's value and living conditions. The decisive legal basis was that the appellate court's reasoning satisfied Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code (adequate statement of reasons), the active role of the judge under Article 22(2) was not violated, the court did not exceed the limits of its referral, and challenges to the factual assessment of evidence or the amount of legal costs do not constitute grounds for cassation under Article 488 of the Civil Procedure Code (including per the binding RIL Decision No. 3/2020 on attorney fees).

Keywords

AI generated
annulment of contract purchase of real property fraud civil dispute construction contract grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded.

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for ordering the appellant to pay the costs to the respondent.

Art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008

Used to decide that the fee of the ex officio lawyer remains covered by the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 13.12.2019, sub dosar nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat, în principal, anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de C. sub nr. x/16.12.2016, ca urmare a incidenţei viciului de consimţământ reprezentat de dol, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară şi a desfiinţării contractului ante-menţionat şi a tuturor actelor subsecvente acestuia; obligarea pârâtei la plata de daune-interese, în cuantum de 406.000 RON; în subsidiar, a solicitat menţinerea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de C. sub nr. x/16.12.2016, cu consecinţa reducerii preţului achitat de aceasta cu valoarea daunelor-interese datorate reclamantei, în cuantum de 406.000 RON, pe care le solicită la plată de la pârâtă.

Prin precizarea înregistrată la 20 ianuarie 2020, reclamanta a menţionat că actele subsecvente contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare a solicitat-o sunt înscrisurile întocmite de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 1, inclusiv încheierea nr. 121721 din 20 decembrie 2016.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 207 din 14 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect anulare act, ca neîntemeiată; a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial, astfel cum a fost redus de instanţă, de la suma de 7.390,35 RON).

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă

Prin decizia civilă nr. 500 din 21 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 207 din 14 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă; a fost obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 4081,60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A., prin care arată că instanţa de apel nu a analizat cererea de apel şi cererea de chemare în judecată şi nu a avut în vedere înscrisurile anexate care dovedesc faptul că, la data semnării contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare a solicitat-o, în imediata apropiere a imobilului ce făcea obiectul contractului, urma să fie edificată o construcţie cu regimul de înălţime S+P+2E, cu un impact direct asupra valorii proprietăţii, construcţie de natură să afecteze calitatea locuirii din cauza reducerii însoririi, iluminării naturale şi intimităţii locuinţei, producând un vădit disconfort fizic şi psihic.

Invocă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi susţine că instanţa de judecată este obligată să arate motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, să enunţe direct cele constatate şi dovezile care au determinat această convingere, precum şi să arate motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.

Susţine şi încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., care obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, să dispună ca părţile să completeze probele şi, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării de noi probe, pe care le poate ordona, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Arată că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor chestiuni legale cu care nu a fost învestită, respectiv legalitatea unei documentaţii PUD, care face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în recurs.

Învederează că instanţa de apel face confuzii grave în privinţa definiţiei şi rolului PUD, a paşilor de obţinere şi aprobare a documentaţiei PUD, ignoră obligaţiile legale pe care trebuiau să le îndeplinească beneficiarul PUD şi Primăria Sectorului 1, ca emitent al PUD, în concret, aprobarea PUD fără existenţa unui studiu de însorire şi confundă regimul de înălţime cu retragerile laterale.

Solicită, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducerea cuantumului acordat cu titlu de cheltuieli de judecată de către instanţa de apel şi arată că a formulat cerere în acest sens, în faza procesuală a apelului, având în vedere că onorariul poate fi redus când este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând cont şi de circumstanţele cauzei şi de faptul că reclamanta a formulat, în apel, cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru şi asistenţei judiciare prin avocat, cereri care au fost admise.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la data de 15 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Critica ce se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii atacate, recurenta susţinând încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. În acest sens, a afirmat că instanţa de apel nu a analizat cererea de apel şi cererea de chemare în judecată şi nu a avut în vedere înscrisurile anexate care dovedesc faptul că, la data semnării contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare a solicitat-o, în imediata apropiere a imobilului ce făcea obiectul contractului, urma să fie edificată o construcţie cu regimul de înălţime S+P+2E, cu un impact direct asupra valorii proprietăţii, construcţie de natură să afecteze calitatea locuirii din cauza reducerii însoririi, iluminării naturale şi intimităţii locuinţei, producând un vădit disconfort fizic şi psihic.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte subliniază că motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă una dintre garanţiile esenţiale ale procesului echitabil, impusă atât de normele interne ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar afectarea acestei garanţii determină, în mod necesar, reformarea hotărârii atacate.

Astfel, deşi sub aspectul acestei garanţii procesuale, s-a statuat că nu li se poate pretinde instanţelor să răspundă tuturor argumentelor părţilor şi că motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci de substanţă, instanţele trebuie să expună în mod necesar acele argumente esenţiale care formează structura raţionamentului logico-juridic ce au determinat adoptarea unei anumite soluţii în cauzele deduse judecăţii.

Înalta Curte consideră că este îndeplinită, în cauza pendinte, obligaţia instanţei de a argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, instanţa de apel expunând într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului reclamantei.

Deşi recurenta reclamă lipsa analizei cererii de apel şi a cererii de chemare în judecată, se constată că, în considerentele hotărârii recurate, instanţa de apel a stabilit cu rigurozitate etapele eliberării Planului Urbanistic de Detaliu şi corelarea menţiunilor din PUD str. x bis cu cele ale PUG-MB, aprobat prin HCGMB nr. 269/2000, prelungit cu HCGMB nr. 232/19.12.2012 şi a analizat relevanţa primirii de către intimată a notificării privind înregistrarea documentaţiei PUD str. x bis, constatând, pe baza probelor din dosar, că nu s-a făcut dovada că intimata a omis, în mod fraudulos, să o informeze pe apelantă cu privire la edificarea unui imobil în proximitate, în circumstanţe prin care să fie afectate, în concret, gradul de însorire şi intimitate ale proprietarului învecinat.

Totodată, din ansamblul argumentelor expuse în decizia recurată rezultă că instanţa s-a preocupat şi de cenzurarea criticii vizând greşita apreciere a primei instanţe a faptului că reclamanta, cu minime diligenţe, ar fi putut afla dacă în apropierea imobilului, pe care intenţiona să îl cumpere, ar urma să se edifice un imobil cu regim de înălţime S+P+2E, critică pe care a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, în raport cu probele administrate.

Aşadar, situaţia invocată de reclamantă, a omisiunii frauduloase a informării sale în legătură cu împrejurări pe care pârâta cocontractantă ar fi trebuit să le dezvăluie, a fost analizată de instanţa de apel care a respectat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea recurată fiind lipsită de vicii de legalitate sub acest aspect.

Este de reţinut, de asemenea, că interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurentă a elementelor bazei factuale nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În final, se constată că aspectul invocat de recurentă, respectiv ignorarea de către instanţa de apel a înscrisurilor administrate, constituie, de fapt, o critică a modalităţii în care curtea de apel a apreciat probatoriul şi a stabilit situaţia de fapt şi, drept urmare, nu poate face obiectul criticilor în recurs întrucât vizează temeinicia soluţiei, iar nu de legalitatea ei.

Instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a analiza legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost reţinută, iar maniera în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 din C. proc. civ.

Decizia recurată a fost criticată şi din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură şi care se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În acest sens, recurenta impută instanţei de apel că judecata s-a efectuat cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., care, la al doilea alineat, prevede obligaţia judecătorilor să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, să dispună ca părţile să completeze probele şi, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării de noi probe, pe care le poate ordona, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Legea îi impune judecătorului să dea dovadă de stăruinţă pentru a afla adevărul în cauză, iar atunci când trebuie să decidă cu privire la probele ce trebuie administrate în vederea aflării adevărului, legea îi recunoaşte un drept de apreciere, acesta având prerogativa de a analiza în concret, raportat la obiectul şi particularităţile procesului, care dintre probele propuse de părţi sunt nu doar legale, ci şi pertinente ori concludente.

În privinţa probelor solicitate de apelanta reclamantă, curtea de apel a încuviinţat proba cu înscrisuri şi a respins proba cu expertiză de evaluare, în raport cu probatoriul deja administrat, respectiv raportul de expertiză de evaluare administrat în faza procesuală de fond, situaţia privind studiul de însorire a imobilului şi planşele foto depuse, apreciind că la dosar au fost depuse suficiente probe.

În speţă, instanţa de apel nu a dispus probatorii suplimentare în baza rolului activ întrucât, faţă de cadrul procesual, aşa cum a fost trasat de părţi, s-a considerat lămurită în baza probatoriului administrat, soluţia fiind pronunţată în urma interpretării acestuia.

Sub un alt aspect, critica recurentei vizând omisiunea instanţei de a ordona probe suplimentare nu poate fi primită în raport cu dispoziţiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Reţinând că rolul activ a fost exercitat în limitele conferite de lege, în cauză nu poate fi reţinută o încălcare a normelor procedurale prevăzute de dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

O altă critică ce poate fi încadrată în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea limitelor învestirii instanţei, recurenta susţinând că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor chestiuni cu care nu a fost învestită, respectiv legalitatea unei documentaţii PUD, care face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în recurs.

Din examinarea considerentelor deciziei recurate, se constată, contrar susţinerilor recurentei, că instanţa de apel nu a verificat legalitatea PUD, ci, în contextul analizei criticilor reclamantei vizând dovedirea faptului că pârâta i-a ascuns, la data semnării contractului, că urmează să se construiască o clădire cu regimul de înălţime S+P+2E, cu un impact asupra valorii proprietăţii reclamantei, a evaluat înscrisurile depuse la dosar relativ la informarea pârâtei cu privire la aprobarea unui PUD pentru un teren învecinat, din perspectiva comiterii unui dol prin omisiune, ipoteză invocată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

În acest sens, a expus semnificaţia Planului Urbanistic de Detaliu şi etapele eliberării acestuia, cu referire şi la Raportul de informare şi consultare a publicului pentru documentaţia PUD str. x bis, reţinând că prin PUD-ul obţinut se menţionează indicatorii urbanistici reglementaţi de PUG-MB, aprobat prin HCGMB nr. 269/2000, prelungit cu HCGMB nr. 232/19.12.2012, atât în ceea ce priveşte regimul înălţimii construcţiilor ce urmează a fi edificate, cât şi respectarea aspectelor privind limitele vecinătăţilor, fiind prevăzute, prin PUD, anumite retrageri faţă de limitele laterale stânga şi posterioară.

În continuarea analizei, instanţa de apel a reţinut că intimata a fost notificată cu privire la emiterea documentaţiei PUD pentru str. x nr. 1bis şi a apreciat că intimata nu avea cunoştinţă decât cel mult despre declanşarea procedurii emiterii unui PUD cu privire la imobilul învecinat şi de faptul că documentaţia putea fi consultată. A apreciat că aspectul comunicării notificării nu echivalează cu faptul că intimata a avut cunoştinţă despre edificarea unui imobil în proximitate prin care să fie afectate, în concret, gradul de însorire şi intimitate ale proprietarului învecinat decoarece acestea sunt aspecte tehnice ce se constată la data edificării imobilului, având în vedere şi faptul că în conţinutul PUD aprobat se face menţiune expresă că acesta reprezintă doar un regulament de urbanism şi nu dă dreptul de construire până la obţinerea autorizaţiei de construire.

Se constată, aşadar, că nu este incidentă, în cauza pendinte, situaţia în care instanţa de apel s-a pronunţat, cu încălcarea principiului disponibilităţii procesului civil, asupra a ceea ce nu s-a cerut, câtă vreme verificarea legalităţii şi temeiniciei sentinţei tribunalului, conform criticilor din apel, impunea în sarcina instanţei de control judiciar verificarea situaţiei premiză a învestirii primei instanţe, respectiv omisiunea, în mod fraudulos, a pârâtei de a o informa pe reclamantă cu privire la edificarea unui imobil în proximitate, prin care să fie afectate, în concret, gradul de însorire şi intimitate ale proprietarului învecinat.

Relativ la susţinerea recurentei privind ignorarea de către instanţa de apel a faptului că aprobarea PUD s-a făcut fără întocmirea unui studiu de însorire, se reţine că aceast aspect nu prezintă relevanţă în cauză, având în vedere motivele acţiunii, reclamanta invocând dolul ca viciu de consimţământ.

O altă critică formulată a vizat faptul că instanţa de apel a dispus obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 RON, fără a avea în vedere că, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ. instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Înalta Curte reaminteşte că, prin Decizia nr. 3/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca atare, cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată în recurs este un motiv de netemeinicie şi nu de nelegalitate care să poată fi încadrat în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 500A din 21 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Reţinând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata sumei de 2380 RON către intimata B., cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 2000 RON, avansat de stat, rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 500A din 21 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 2380 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 2000 RON, avansat de stat, rămâne în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.