Revision for contradictory judgments rejected where prior court already adjudicated res judicata defenses

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I.1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 1230/03.10.2022, pronunţată de Tribunalului Cluj, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 4785/02.07.2021 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2021. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor-intimaţi B. şi C. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

2. Cererea de revizuire

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire, revizuentul A., înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Cluj, prin care a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că există hotărârea civilă nr. 266/2014 a Tribunalului Cluj, potrivnică deciziei civile atacate.

Prin decizia civilă nr. 1630/A/2022 din 06.12.2022, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în data de 22.12.2022, sub nr. x/2022.

3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 80/A/2023 din 14.03.2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1230/03.10.2022 a Tribunalului Cluj, pe care a menţinut-o şi a obligat revizuentul să plătească intimaţilor B. şi C. suma de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul A..

Prin cererea de recurs, întemeiată pe art. 488 pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ., recurentul a susţinut că decizia recurată este pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 513 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că întâmpinarea este obligatorie, însă aceasta nu se regăseşte la dosar aşa cum se stipulează în dispoziţiile invocate, ceea ce a dus la imposibilitatea recurentului de a lua cunoştinţă de apărările intimaţilor, fiind încălcate art. 22 şi art. 205 C. proc. civ. şi vătămate drepturile procesuale, iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului lovit de nulitate conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurentul a susţinut că decizia recurată conţine motive contradictorii, întrucât, deşi se reţine că revizuentul a învederat corect autoritatea de lucru judecat care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, s-a apreciat că, în speţă, este doar identitate de părţi şi obiect, nefiind incidentă autoritatea de lucru judecat indicată de apelant.

Or, soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu presupune examinarea temeiniciei hotărârii atacate, ci instanţa se pronunţă asupra identităţii de părti, obiect şi cauză cu privire la procesele soluţionate prin hotărârile pretins potrivnice, iar pentru aceasta nu este necesar să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fundamentat soluţiile pronunţate, ci soluţia este pronunţată prin dispozitivul hotărârii conform art. 461 alin. (1) C. proc. civ. care clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

A mai arătat că hotărârea pretins potrivnică este decizia nr. 266/R/2014 care a consfinţit contractul de tranzacţie dintre părţi, iar din cuprinsul celor două hotărâri contradictorii reiese că obiectul celor două acţiuni este identic, fiind întrunite cele trei elemente esenţiale ale autorităţii de lucru judecat, părţi, obiect şi cauză.

Însă, instanţa de revizuire a apreciat că nu este îndeplinită cel puţin o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţinând că lipseşte identitatea de cauză, cu toate că din decizia nr. 266/R/2014 a Tribunalului Cluj rezultă caracterul real, licit şi moral al cauzei.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a susţinut că există hotărâri potrivnice definitive având autoritate de lucru judecat, respectiv afirmaţiile instanţelor ca intimata Oprea ar deţine un drept de servitute încă din anul 2001 nu este reală, sens în care a indicat sentinţa civilă nr. 9294/2001, definitivă, executorie, cu putere de lucru judecat şi sentinţa civilă nr. 12307/2014, întrucât conform dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat cuprinde şi efectul pozitiv al lucrului judecat, potrivit cu care orice parte poate opune lucru anterior judecat într-un litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, nefiind nevoie să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, să nu poată fi contrazisă indiferent de soluţia anterioară.

5. Apărările formulate în cauză

În 19 iunie 2023, intimaţii B. şi C. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În 03 iulie 2023, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, iar în 22 decembrie 2023 a depus note scrise însoţite de înscrisuri.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Cu titlu preliminar, se reţine că, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a făcut referire la sentinţa civilă nr. 9294/2001 şi la sentinţa civilă nr. 12307/2014, susţinându-le autoritatea de lucru judecat, însă această critică nu poate fi analizată în recurs, în condiţiile în care aceste hotărâri judecătoreşti nu au fost invocate prin cererea de revizuire.

Prin urmare, cererea de recurs va fi analizată prin raportare la ceea ce s-a dedus judecăţii prin cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 1230/03.10.2022 a Tribunalului Cluj, considerată a fi potrivnică deciziei civile nr. 266/R/2014 din 01.04.2014 a Tribunalului Cluj.

Printr-o primă critică circumscrisă motivului prevăzut la art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea de către instanţa de revizuire a art. 513 alin. (2) C. proc. civ., întrucât prin nedepunerea întâmpinării la dosar, revizuentul nu a putut lua cunoştinţă de apărările intimaţilor, fiind încălcat art. 22 şi art. 205 C. proc. civ., iar vătămarea ce i-a fost cauzată nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului lovit de nulitate conform art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă în etapa recursului, referitor la această critică, intimaţii au invocat excepţia inadmisibilităţii, recalificată de intimaţi ca fiind o apărare de fond, aceştia susţinând că revizuentul a confundat calitatea părţilor din prezenta cauză, pentru că nu avea obligaţia de a formula întâmpinare.

Critica formulată de recurent este admisibilă, întrucât vizează încălcarea unor norme de procedură şi se circumscrie motivului de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă este nefondată.

Dispoziţiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., invocate de recurent, prevăd că întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, iar revizuentul va lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării de la dosarul cauzei.

Analizând actele dosarului, se observă că prin rezoluţia din 12.10.2022, instanţa de revizuire a dispus comunicarea cererii către intimaţi, aceştia fiind citaţi cu menţiunea prevăzută la art. 513 alin. (2) C. proc. civ., respectiv să depună întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, iar recurentul va lua cunoştinţă de aceasta de la dosar.

În data de 28 noiembrie 2022, intimaţii au depus, prin poştă electronică, întâmpinare, ce a fost înregistrată la dosar şi care, potrivit dispoziţiilor menţionate anterior, nu s-a comunicat revizuentului.

Aşadar, aspectele invocate de recurent în cuprinsul acestei critici nu corespund realităţii din dosar, pentru că intimaţii au depus întâmpinarea cu respectarea termenului legal de 5 zile prevăzut de art. 513 alin. (2) C. proc. civ., act de procedură care, contrar criticii recurentului, se regăseşte la dosar, ipoteză în care nu se poate reţine că părţii i s-ar fi produs o vătămare aşa cum susţine ori că ar fi fost încălcate normele de procedură indicate de acesta.

De altfel, se observă că recurentul nu a indicat care a fost vătămarea ce i s-a produs, în speţă fiind vorba despre o nulitate condiţionată, ceea ce impunea în sarcina părţii obligaţia de a indica în ce mod a fost vătămată prin aplicarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 513 alin. (2) C. proc. civ.

Printr-o altă critică, circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că decizia atacată conţine motive contradictorii, pentru că, pe de o parte, s-a reţinut că revizuentul a învederat corect că autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, iar pe de altă parte, a reţinut că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat invocată de revizuent.

Această critică va fi analizată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., întrucât pune în discuţie atât o pretinsă contradictorialitate între considerentele hotărârii atacate, cât şi modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de revizuent.

Cererea de revizuire soluţionată de curtea de apel a fost întemeiată pe dispoziţii art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cu care revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispoziţiile art. 430 din C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească, prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În doctrină şi în jurisprudenţă, s-a apreciat, în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, între care şi aceea ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată.

În litigiul pendinte, prin cererea de revizuire formulată, revizuentul a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii anularea deciziei civile nr. 1230/03.10.2022 pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia civilă, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a soluţiei pronunţate în dosarul nr. x/2010, respectiv a deciziei civile nr. 266/R/2014 din 01.04.2014 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.

Instanţa de revizuire a apreciat că printre condiţiile de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ., esenţială este aceea ca excepţia autorităţii de lucru judecat/puterii de lucru judecat să nu fi fost invocată în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei anulare se solicită sau, dacă s-a invocat, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra acesteia.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, litigiul în care a fost pronunţată decizia atacată cu revizuire a avut ca obiect cererea reclamanţilor B. şi C. (intimaţii din prezenta cauză), prin care au solicitat obligarea pârâţilor A. (recurentul din prezenta cauză) şi Compania de Apă Someş S.A., să îşi dea acordul în vederea branşării şi efectuării lucrărilor pentru cuplarea la reţeaua de apă - canalizare şi gaze naturale, pe terenul grevat de servitutea de trecere instituită în favoarea imobilului pe care îl au în proprietate, în caz contrar hotărârea să ţină loc de consimţământ/acord, iar pârâta să fie obligată să le dea avizele necesare în vederea branşării la reţeaua de alimentare cu apă potabilă.

Prin decizia civilă nr. 1230/2022 din 03.10.2022, atacată cu revizuire, a fost respins apelul declarat de pârâtul A., fiind menţinută hotărârea primei instanţe prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamanţi. În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că principala critică adusă hotărârii primei instanţe vizează încălcarea autorităţii de lucru judecat derivată din decizia civilă nr. 266/R/01.04.2014 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2010 prin care s-a luat act de tranzacţia părţilor asupra desfiinţării branşamentului de apă aflat pe proprietatea apelantului.

S-a mai reţinut că, în litigiul anterior, chestiunea desfiinţării branşamentului nu a fost tranşată în sensul invocat de pârât, pentru a putea opune cu succes autoritatea de lucru judecat, iar cele consfinţite prin decizia civilă nr. 266/R/01.04.2014 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2010 şi dreptul de servitute reînscris în cartea funciară în favoarea imobilului reclamanţilor-intimaţi, prin sentinţa civilă nr. 5698/18.07.2017 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2015, fac dovada temeiniciei acţiunii promovate de reclamanţi, ca urmare a înţelegerii părţilor de identificare anterioară a traseului branşamentului conductei de apă şi a dreptului de servitute ce grevează imobilul apelantului-pârât, drept a cărui dovadă s-a realizat în speţă în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi care se opune acestuia din urmă cu autoritate de lucru judecat şi forţă obligatorie, chiar şi în condiţiile în care nu s-a obţinut înscrierea în cartea funciară, de vreme ce o astfel de condiţie nu este impusă de art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context factual, instanţa de revizuire, analizând condiţia de admisibilitate care impune ca, în cel de-al doilea proces, respectiv în dosarul nr. x/2021, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, în mod corect a constatat că nu este îndeplinită în cauză, deoarece, din considerentele deciziei nr. 1230/2022 din 03.10.2022, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, care face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanţa a examinat, în cuprinsul deciziei, autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 266/R/01.04.2014, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, şi a apreciat că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a celei din urmă decizii, întrucât, deşi există identitate de părţi şi obiect, între cele două litigii, nu este identitate şi sub aspectul cauzei.

Prin urmare, prin decizia atacată, instanţa de revizuire a apreciat corect că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei anulare se solicită sau, dacă s-a invocat, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra acesteia.

În atare situaţie, având în vedere cele anterior evocate şi cum instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că, în cel de-al doilea litigiu, în faţa instanţei de apel, a fost analizată cuprinzător problema autorităţii de lucru judecat stabilită prin decizia civilă nr. 266/R/2014 a Tribunalului Cluj, această chestiune constituind şi motiv de apel, astfel că această cerinţă de admisibilitate a cererii de revizuire, cu privire la neinvocarea în cel de-al doilea proces a excepţiei autorităţii de lucru judecat, nu este îndeplinită în speţă.

Astfel, cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost sesizată cu existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat nu constituie o condiţie suplimentară adăugată celor prevăzute de dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nu pune în discuţie încălcarea prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Această cerinţă izvorăşte din natura juridică a instituţiei revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situaţia în care competenţa de soluţionare este dată instanţei ierarhic superioară în grad celor care au pronunţat hotărârile pretins contrare) şi nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă, în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii, şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispoziţiile art. 13 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garantează părţilor discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în faţa unei instanţe de judecată, garanţie de care revizuentul a beneficiat în toate gradele de jurisdicţie şi nu deschide părţii nemulţumite, astfel cum pretinde revizuentul, căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia procesual civilă, în scopul retractării unora dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice.

Conchizând analiza acestei criticii, Înalta Curte apreciază că argumentarea hotărârii recurate este logică, clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile cauzei. Faptul că susţinerile recurentului nu sunt în acord cu raţionamentul expus de instanţa de revizuire nu poate echivala însă cu o lipsă a motivării sau cu o motivare contradictorie, fiind posibil controlul hotărârii în calea de atac a recursului datorită considerentelor concrete, specifice, în acord cu exigentele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. În concluzie, nu pot fi primite criticile ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acesta nefiind incident în cauză.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., constatând că motivele de recurs sunt nefondate în ansamblul lor, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 80/A/2023 din 14 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă recurentul-revizuent la plata către intimaţii B. şi C. a sumei de 4670 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.