Revision petition for contradictory rulings in same proceeding dismissed as inadmissible regarding extension of concession contract

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Tulcea, prin Consiliul Judeţean Tulcea, la încheierea actului adiţional cu privire la prelungirea duratei contractului de concesiune nr. x/27.10.2009, pentru un termen de 5 ani de la data de 01.11.2019, potrivit art. 2.2. şi 2.3. din contract, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţii din O.U.G. nr. 54/2006.

2. Hotărârea de declinare

Prin sentinţa civilă nr. 717/17.09.2020, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi materială a Tribunalului Tulcea şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

3. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 979/07.04.2021, Judecătoria Tulcea a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Tulcea, ca neîntemeiată.

4. Decizia pronunţată în apel

Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamanta, înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, sub nr. x/2021, în data de 08.07.2021.

Prin decizia civilă nr. 402/20.04.2022, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Tulcea, împotriva sentinţei civile nr. 979/07.04.2021 a Judecătoriei Tulcea.

5. Decizia pronunţată în recurs

Prin decizia civilă nr. 285/C/23.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a fost respins, ca inadmsiibil, recursul formulat de reclamanta A., împotriva deciziei civile nr. 402/20.04.2022 pronunţate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Tulcea, prin Consiliul Judeţean Tulcea.

6. Cererea de revizuire

Împotriva acestei decizii a formulat revizuire reclamanta, întemeiată pe pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, sub nr. x/2022.

Prin cererea de revizuire, revizuenta a susţinut că între decizia nr. 285/2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi sentinţa civilă nr. 717/2020 pronunţată de Tribunalul Tulcea există o contradicţie vădită raportat la diferenţa de calificare dată de cele două instanţe.

De altfel, sentinţa prin care tribunalul a declinat competenţa Judecătoriei Tulcea şi prin care s-a statuat cu privire la natura litigiului are caracter definitiv, nefiind susceptibilă de nicio cale de atac, astfel cum prevede art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

7. Decizia pronunţată de instanţa de revizuire

Prin decizia civilă nr. 77/C/04.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 285/C/23.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

8. Cererea de recurs

Împotriva deciziei civile 77/C/04.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a declarat recurs revizuenta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea cererii de revizuire cu consecinţa anulării deciziei nr. 285/C/23.11.2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa şi trimiterea dosarului în vederea rejudecării recursului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, revizuenta a susţinut că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, alin. (2) al art. 509 C. proc. civ. prevăzând expres că această cale de atac poate fi îndreptată şi împotriva hotărârilor care nu evocă fondul, pentru o parte dintre motivele indicate de legiuitor la alin. (1) al art. 509, printre care şi motivul referitor la existenţa unor hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat.

Prin respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, Curtea de Apel Constanţa a încălcat prevederile art. 430 şi următoarele din C. proc. civ., respectiv art. 513 alin. (4) din cod, prin faptul că nu a dispus anularea deciziei civile nr. 285/C/23.11.2022.

Astfel, recurenta a arătat că există două hotărâri potrivnice, pe de o parte, sentinţa civilă nr. 717/17.09.2020 prin care Tribunalul Tulcea s-a declarat necompetent material şi funcţional în soluţionarea litigiului înregistrat sub nr. x/2019, calificându-se pretenţia dedusă judecăţii ca fiind o pretenţie ce ţine de executarea contractului de concesiune, iar prin aplicarea regulilor procedurale de determinare a competenţei prevăzute de art. 101 C. proc. civ., valoarea pecuniară a pretenţiei plasează litigiul în sfera de soluţionare a judecătoriei, pe de altă parte, decizia nr. 285/C/23.11.2022 a Curţii de Apel Constanţa, prin care instanţa de recurs a recalificat ex officio obiectul cererii de chemare in judecată, stabilind, pentru prima dată în cursul judecăţii, că obligaţia de a face ar fi neevaluabilă în bani şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. a respins recursul, ca inadmisibil.

A mai susţinut recurenta că art. 430 din C. proc. civ. nu impune condiţia ca cele două hotărâri potrivnice să soluţioneze fondul şi nici condiţia ca acestea să fie pronunţate în dosare diferite, considerentele reţinute de Curtea de Apel Constanţa în decizia civilă nr. 77/C/04.04.2023, potrivit cărora este imperativ ca cele două hotărâri potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite, nefiind fundamentată legal şi juridic.

Recurenta a mai arătat că autoritatea de lucru judecat vizează atât efectul pozitiv, cât şi efectul negativ, iar calificarea juridică a cererii de către prima instanţă, definitivă prin neapelare (sentinţa civilă nr. 717/17.09.2020 pronunţată de Tribunalul Tulcea, respectiv încheierea de şedinţă din 23.02.2021 pronunţată de Judecătoria Tulcea), are autoritate de lucru judecat, iar argumentele instanţei de revizuire care, ex officio şi peste limitele învestirii, a analizat legalitatea considerentelor instanţelor de fond cu privire la calificarea juridică a cererii reprezintă încălcarea autorităţii de lucru judecat.

S-a mai susţinut că încheierea din 23.02.2021, prin care Judecătoria Tulcea s-a declarat competentă prin raportare la obiectul cererii evaluabile în bani deduse judecăţii, are caracter interlocutoriu, fiind definitivă prin neapelare, întrucât, astfel cum prevede art. 235 C. proc. civ., chestiunea litigioasă a competenţei materiale se soluţionează prin raportare la prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ.

Recurenta a mai susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (4)-(6) Cdo procedură civilă privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, instanţa de recurs nu a pus în discuţia părţilor calificarea juridică a cererii, a schimbat obiectul litigiului şi a depăşit limitele învestirii, arătând că, potrivit Deciziei CCR nr. 874/2018, cererile evaluabile în bani până la 1.000.000 RON sunt supuse recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că nu va examina în prezenta cale de atac criticile formulate de recurenta-revizuentă cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 402/20.04.2022 pronunţate de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. x/2021, şi nici nu va putea cenzura măsurile dispuse de instanţa de recurs prin decizia nr. 285/C/23.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Prin cererea de recurs dedusă judecăţii, recurenta-revizuentă a criticat, în esenţă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raţionamentul curţii de apel care a justificat respingerea căii de atac, arătând că, în mod greşit, s-a reţinut că cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din cod nu poate fi formulată împotriva hotărârilor care nu evocă fondul, respectiv că este necesar ca hotărârile pretins potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite, iar nu în acelaşi proces.

Se constată că această critică este formulată de recurentă din dublă perspectivă şi vizează două cerinţe de admisibilitate a revizuirii, pe de o parte, condiţia care se referă la obiectul revizuirii, iar pe de altă parte, condiţia ce stabileşte ca hotărârile contradictorii să fie pronunţate în dosare diferite.

Analizând critica recurentei referitoare la posibilitatea de exercitare a căii de atac a revizuirii chiar şi împotriva hotărârilor care nu evocă fondul, se constată că este fondată, această condiţie de admisibilitate fiind analizată greşit de către instanţa de revizuire.

În acest sens, se reţine, diferit de considerentele instanţei de revizuire reţinute sub acest aspect, că se poate formula cerere de revizuire şi împotriva hotărârilor care nu evocă fondul, dar numai în ipotezele prevăzute de legiuitor.

Aceasta întrucât dispoziţiile alin. (2) al art. 509 C. proc. civ. stipulează expres că pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai pentru ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11, sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

În speţă, cererea de revizuire a fost întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, deşi vizează o hotărâre prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul, deci o hotărâre care nu evocă fondul, raportat la alin. (2) al art. 509, anterior evocat, partea are deschisă calea de atac a revizuirii.

Însă, chiar şi în aceste condiţii, cererea de revizuire nu putea fi admisă întrucât nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie, ca hotărârile pretins contradictorii să fie pronunţate în dosare diferite, aşa cum corect a reţinut instanţa de revizuire.

Prin critica formulată, recurenta-revizuentă a invocat reţinerea greşită a condiţiei de admisibilitate referitoare la pronunţarea hotărârilor potrivnice în dosare diferite, susţinând că instanţa de revizuire a ignorat faptul că prin cea de-a doua decizie (nr. 77/C/04.04.2023) au fost nesocotite chestiunile litigioase tranşate cu caracter obligatoriu şi autoritate de lucru judecat prin cea dintâi hotărâre, respectiv sentinţa civilă nr. 717/17.09.2020 prin care Tribunalul Tulcea s-a declarat necompetent să judece cauza, raportat la valoarea pretenţiilor (precum şi încheierea din 23.02.2021 prin care Judecătoria Tulcea s-a declarat competentă să judece cauza).

Critica este nefondată.

Înalta Curte are în vedere că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este fundamentat pe instituţia autorităţii de lucru judecat, norma juridică stipulând că se poate uza de această cale extraordinară de atac, de retractare, dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Revizuirea este, astfel, remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, printr-o judecată ulterioară, a autorităţii de lucru judecat ataşate unei prime hotărâri.

Chiar dacă nu este reglementată expressis verbis o atare condiţie de admisibilitate, precum cea vizată de criticile recurentei, totuşi, în mod consecvent în doctrină şi jurisprudenţă, atât în vechea, cât şi în noua reglementare procesuală civilă, s-a statuat în sensul că una dintre condiţiile de admisibilitate a revizuirii, cerute a fi îndeplinite cumulativ, este aceea ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în dosare (procese) diferite, iar nu în acelaşi dosar (proces).

Este aceasta expresia inerentă înseşi raţiunii reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., care se opune ca într-o judecată ulterioară să poată fi contrazis ceea ce s-a tranşat definitiv într-un prim proces.

În egală măsură, o asemenea condiţie de admisibilitate decurge din chiar natura acestei căi extraordinare de atac care nu permite realizarea unui nou control de legalitate asupra unei hotărâri, analiza instanţei de revizuire limitându-se la a constata dacă a doua hotărâre a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, iar sancţiunea aplicabilă fiind cea a anulării hotărârii din urmă care nesocoteşte lucrul judecat în primul litigiu.

În speţă, în mod corect a apreciat instanţa de revizuire că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate care impune ca hotărârile pretins potrivnice să fie pronunţate în dosare (procese) diferite.

Aceasta întrucât, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., având ca obiect obligarea pârâtei la încheierea actului adiţional cu privire la prelungirea duratei contractului de concesiune nr. x/27.10.2019, pentru un termen de 5 ani de la data de 01.11.2019, a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Tulcea, care prin sentinţa civilă nr. 717/17.09.2020 a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Tulcea, reţinând, în esenţă, că, potrivit art. 98 alin. (1) din C. proc. civ., competenţa se determină după valoarea obiectului cererii, iar potrivit art. 101 alin. (3) din cod, în cererile privitoare la contracte de locaţiune sau de leasing, precum şi în acelea privitoare la predarea sau restituirea bunului închiriat sau arendat, valoarea cererii se socoteşte după chiria sau arenda anuală, în speţă redevenţa pentru un an contractual fiind de aproximativ 35.310 RON, valoare faţă de care competenţa de soluţionare a cererii revine judecătoriei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub acelaşi număr de dosar, iar prin încheierea din 23.02.2021, instanţa s-a declarat competentă să judece cauza.

Prin sentinţa civilă nr. 979/07.04.2021, Judecătoria Tulcea a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Tulcea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamanta, înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, sub nr. x/2021, iar prin decizia civilă nr. 402/20.04.2022, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 979/07.04.2021 a Judecătoriei Tulcea.

Prin decizia civilă nr. 285/C/23.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta A., împotriva deciziei civile nr. 402/20.04.2022 pronunţate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Tulcea, prin Consiliul Judeţean Tulcea, reţinând, în esenţă, că litigiul are ca obiect obligaţia de a face, iar art. 483 alin. (2) C. proc. civ. exclude expres de la controlul judiciar al recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ. (cererile privind obligaţiile de a face sau a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe).

În raport de elementele parcursului procesual anterior expuse, Înalta Curte reţine că în mod corect a apreciat curtea de apel asupra neîndeplinirii uneia dintre condiţiile esenţiale de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., aceea ca hotărârile pretins potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite, observând faptul evident că cele două hotărâri au fost pronunţate în acelaşi dosar, în acelaşi ciclu procesual.

Ca atare, în contextul procesual arătat în cele ce preced, calea extraordinară de atac a revizuirii coret nu a putut fi primită, nefiind incidentă premisa ca cererile să se fi judecat separat, cu neobservarea existenţei unei autorităţi de lucru judecat, câtă vreme nu se poate pretinde că în cadrul aceluiaşi proces au fost pronunţate hotărâri potrivnice, chiar şi atunci când în diferite faze sau cicluri procesuale soluţiile pot fi diferite de cele anterioare, deoarece în final o singură hotărâre pune capăt judecăţii.

În egală măsură, se reţine că dacă s-ar examina raţionamentul instanţei de recurs care a pronunţat decizia obiect al revizuirii (modul în care instanţa a apreciat asupra admisibilităţii recursului) ar însemna efectuarea unui control judiciar al respectivei decizii, ceea ce nu mai este posibil, întrucât aceasta este definitivă, iar revizuirea nu poate fi transformată, astfel, într-un recurs deghizat.

În acest context, Înalta Curte reţine că cererea de revizuire a deciziei nr. 77/C/04.04.2023, sub motiv că ar nesocoti şi ar fi potrivnică sentinţei nr. 717/17.09.2020 şi încheierii din 23.02.2021, ignoră reglementarea şi fundamentul acestei căi extraordinare de atac, întrucât tinde să o transforme într-una care supune cenzurii legalitatea şi temeinicia unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele îngăduite de lege.

Un astfel de demers este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecăţii, în afara sistemului legal al căilor de atac şi tinzând la periclitarea stabilităţii raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăşi în autoritate de lucru judecat.

În alţi termeni, revizuirea este exercitabilă în condiţiile strict determinate şi pentru motivele limitativ circumscrise de dispoziţiile art. 509 din C. proc. civ., iar în speţă se tinde la o reformare a soluţiei definitive a instanţei de recurs, care nu poate fi realizată pe această cale din considerentele expuse, întrucât ar echivala cu înfrângerea unei garanţii esenţiale a dreptului la un proces echitabil, anume principiul securităţii raporturilor juridice, ca element fundamental al preeminenţei dreptului.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul declarat de revizuentă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 77/C din 04 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.