Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 425/2024 AI generated

Excessive criminal proceedings duration: cassation appeal dismissed, upholding reduced moral damages award and stamp duty exemption

Case Number Decizia nr. 425/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s reduction of moral damages from 10,000 to 5,000 euros and rejecting the exception regarding the lack of payment of judicial stamp duty. The dispute concerned a civil action for non-pecuniary damages against the State, stemming from the excessive duration of criminal proceedings that concluded with the plaintiff’s acquittal, with the appellant challenging the first-instance judgment via appeal and subsequently filing a cassation appeal against the appellate decision that lowered the compensation. The court ruled that actions concerning damages derived from unjustified criminal procedural measures are exempt from stamp duty under Article 29(1)(d) of OUG No. 80/2013, regardless of whether based on general tort liability or special procedural provisions; regarding the substantive merit, the court held that the appellate instance adequately motivated the reduction by applying the principle of equitable satisfaction and proportionality, referencing the range of awards from the European Court of Human Rights and Article 1385 of the Civil Code, and that mere dissatisfaction with the quantum of damages or requests for re-evaluation of facts do not constitute grounds for cassation under Article 488(1)(6) and (8) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 497 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1385 alin. (1) C. civ, art. 4 alin. (2) din C. civ; Excessive criminal proceedings duration: cassation appeal dismissed, upholding reduced moral damages award and stamp duty exemption: Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
exemption from stamp duties grounds for cassation moral damages civil judgment duration of liability code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 497 C. proc. civ
civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că decizia recurată nu respectă exigenţele art.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
civ., recurentul-reclamant a susţinut că decizia recurată nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar din cuprinsul deciziei nu reies argumentele, respectiv raţionamentul instanţei de apel, care să justifice respingerea apelului reclamantului şi admiterea apelului pârâţilor.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale care conduc la stabilirea prejudiciului moral, respectiv art.
art. 1385 alin. (1) C. civ
civ., recurentul-reclamant a susţinut aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale care conduc la stabilirea prejudiciului moral, respectiv art. 1385 alin. (1) C. civ.
art. 4 alin. (2) din C. civ
(2) din Constituţia României şi art. 4 alin. (2) din C. civ.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Examinând cu prioritate excepţia netimbrării recursului, invocată reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se constată următoarele:
art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013
Prima instanţă a constatat că reclamantul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 277/2023
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia civilă, în data de 24 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, obligarea la plata sumei de 168.000 euro, echivalentul în RON de la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale cauzate de durata excesivă a procesului penal, finalizat cu achitarea reclamantului, prin hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Oradea în data de 20.12.2019 în dosarul nr. x/2006 şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 15/D din 21 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca, prin A.J.F.P. Satu Mare, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii principale invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

A fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca, prin A.J.F.P. Satu Mare, să plătească către reclamantul A. suma de 10.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlul de daune morale cauzate de durata excesivă a procesului penal din cadrul dosarului înregistrat sub nr. x/2006 pe rolul Tribunalului Satu Mare.

A fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca, prin A.J.F.P. Satu Mare, să plătească către reclamantul A. suma totală de 8.055 RON cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă, respectiv onorariu avocat în cuantum de 5.950 RON şi taxa de timbru în cuantum de 2.105 RON, stabilită proporţional cu pretenţiile admise.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 277/2023-A din 28 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, au fost admite apelurile formulate de către apelanţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, împotriva sentinţei civile nr. 15/D/2022 din 21 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus valoarea despăgubirilor morale de la 10.000 euro la suma de 5.000 euro, în echivalent în RON, la cursul BNR din ziua plăţii efective.

Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, care nu contravin deciziei.

A fost respins apelul declarat de către apelantul-reclamant împotriva încheierii din data de 04.12.2020 şi împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că decizia recurată nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar din cuprinsul deciziei nu reies argumentele, respectiv raţionamentul instanţei de apel, care să justifice respingerea apelului reclamantului şi admiterea apelului pârâţilor. Instanţa de apel, deşi şi-a însuşit argumentele reclamantului care au fundamentat acţiunea formulată, a redus daunele morale acordate de prima instanţă, fără ca să prezinte argumente pertinente în acest sens, rezumându-se la o singură frază prin care a arătat că despăgubirile echitabile pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a acordat pentru durata excesivă a procedurilor judiciare se situează între aproximativ 1500 euro şi 8000 euro, iar suma de 5000 euro pentru reclamant reprezintă un remediu corect şi suficient pentru prejudiciul moral cauzat de durata nerezonabilă a procesului penal.

Este adevărat că legiuitorul nu a stabilit criterii obiective de cuantificare a prejudiciului, astfel încât instanţele au puterea suverană de apreciere a despăgubirilor, prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei, însă, în cauză, lipseşte tocmai acea motivare în fapt şi în drept, care să poată fi analizată sub aspectul legalităţii de către instanţa de recurs.

Recurentul a mai susţinut că instanţa de apel era obligată să analizeze toate criteriile care caracterizează cauza şi să prezinte un raţionament concludent prin raportare la criteriile de apreciere, care să justifice o astfel de diminuare a daunelor morale.

Deşi instanţa a analizat succint criteriile impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în raport de încălcarea dreptului la un proces echitabil, toate argumentele reţinute în cauză sunt unele favorabile reclamantului, susţinând acţiunea formulată, însă nu pot justifica diminuarea cuantumului daunelor morale solicitate.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale care conduc la stabilirea prejudiciului moral, respectiv art. 1385 alin. (1) C. civ. şi art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

A arătat că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi următoarele din C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, temei raportat la care instanţa de apel era ţinută în determinarea prejudiciului produs, cu respectarea art. 1381 şi urm. C. civ. care reglementează repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale.

În determinarea prejudiciului moral, instanţa de apel s-a raportat în principal la cuantumul daunelor morale acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca urmare a încălcării sau vătămării dreptului reclamantului de a fi judecat într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţie, fără a avea în vedere şi dispoziţiile anterior menţionate. Curtea Europeană acordă despăgubirile în temeiul art. 41 din Convenţie, iar în dreptul intern este instituită regula reparării integrale a prejudiciului potrivit art. 1385 alin. (1) şi (3) C. civ., cu aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi art. 4 alin. (2) din C. civ.

Or, instanţa de apel a ignorat această dispoziţie legală, care avea prioritate faţă de dispoziţiile internaţionale, stabilind prejudiciul prin raportare la norme legale defavorabile.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate excepţia netimbrării recursului, invocată reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor morale cauzate de durata excesivă a procesului penal finalizat cu achitarea sa.

Temeiul juridic al pretenţiilor solicitate de reclamant a fost reprezentat de dispoziţiile art. 1349 şi următoarele din C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Prima instanţă a constatat că reclamantul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Ulterior, la termenul de judecată din 04 decembrie 2020, prima instanţă a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 11.635 RON, raportat la temeiul juridic invocat de parte. Reclamantul a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din 11 decembrie 2020.

În faza procesuală a apelului, instanţa a reţinut că apelurile declarate în cauză, inclusiv cel al reclamantului, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit încheierii din data de 4 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Învestită cu soluţionarea recursului declarat de reclamant, instanţa de recurs a reţinut, prin rezoluţia de primire din data de 5 mai 2023, că reclamantul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 29 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Cu ocazia dezbaterilor asupra fondului recursului, reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a invocat excepţia netimbrării recursului, considerând că acţiunea dedusă judecăţii este supusă timbrării, întrucât cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, respectiv art. 1349 C. civ., iar nu pe prevederile speciale cuprinse în art. 538-539 C. civ. care prevăd scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte, raportat la obiectul cererii deduse judecăţii, respectiv daune morale cauzate de durata excesivă a procesului penal, apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cu care sunt scutite de plata taxei de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac ordinare şi extraordinare referitoare la stabilirea şi acordarea despăgubirilor decurgând din condamnarea sau luarea unei măsuri preventive pe nedrept.

Chiar dacă acţiunea reclamantului nu a fost întemeiată pe dispoziţiile speciale cuprinse în art. 538-539 C. proc. civ., ci pe dispoziţiile dreptului comun care reglementează răspunderea civilă delictuală, nu se poate reţine că recurentul datorează taxă judiciară de timbru pentru soluţionarea căii de atac, dată fiind natura juridică a daunelor solicitate, provenite în urma desfăşurării unui proces penal ce s-a finalizat cu achitarea inculpatului.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepţia netimbrării recursului.

În continuare, examinând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că parte din criticile formulate pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., sub aspectul încălcării dispoziţiilor legale privind motivarea hotărârii judecătoreşti şi în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, în măsura în care nu pun în discuţie aspecte ce ţin de evaluarea situaţiei de fapt şi de aprecierea probatoriului, iar în ceea ce priveşte criticile aduse cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de apel, se observă că acestea vizează aspecte de netemeinicie a deciziei recurate, şi nu de nelegalitate, ce nu pot fi supuse cenzurii în recurs.

Prin cererea de recurs dedusă judecăţii, recurentul-reclamant a invocat, pe de o parte, motivarea necorespunzătoare a deciziei recurate, sub aspectul cuantumului daunelor morale redus de către instanţa de apel, iar, pe de altă parte, greşita aplicare a prevederilor art. 4 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. prin raportare la art. 20 alin. (1) din Constituţie, sub aspectul încălcării principiului reparării integrale a prejudiciului ca urmare a micşorării daunelor morale acordate de prima instanţă, prin raportare la norme legale nefavorabile, respectiv la dispoziţiile de contencios european şi jurisprudenţa aferentă.

Criticile formulate sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, soluţia de reducere a cuantumului daunelor morale acordate în primă instanţă pentru prejudiciul suferit ca urmare a duratei excesive a procesului penal finalizat cu achitarea reclamantului, de la 10.000 euro la 5.000 euro, a fost motivată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de apel arătând considerentele de fapt şi de drept pentru care a pronunţat această soluţie.

Astfel, în apel a fost reapreciată valoarea daunelor morale, reţinându-se că durata exagerată a procedurii penale a conturat o imagine negativă a reclamantului în societate, suspiciunile privind comportamentul ilicit al acestuia fiind menţinute pe toată durata procedurii penale. Însă, daunele acordate nu au natura unui venit ori câştig financiar, ci a unei compensaţii pentru durata excesivă a procedurii judiciare, repararea prejudiciului realizându-se conform principiilor aplicate de Curtea Europeană pentru acordarea satisfacţiei echitabile, aşa cum rezultă şi din decizia nr. 646/23.02.2018, invocată de reclamant, valoarea aproximativă a daunelor acordate de instanţa europeană în astfel de pricini fiind cuprinsă între 1500 euro şi 8000 euro.

Instanţa de apel a mai precizat că valoarea de 5000 euro, cu titlu de daune morale, se acordă exclusiv pentru durata excesivă a procesului penal, acţiunea penală în sine pornită împotriva reclamantului fiind o procedură permisă de lege în cazul în care există anumite indicii cu privire la săvârşirea unei fapte penale, prejudiciul solicitat pentru imaginea afectată ca urmare a articolelor din presa locală şi pentru punerea la dispoziţie a reclamantului având legătură cu acţiunea penală, şi nu cu durata excesivă, iar prejudiciul pentru diminuarea salariului în contextul procesului penal având natura unor pretinse prejudicii materiale.

În acest context factual, ţinând seama şi de circumstanţele particulare ale speţei, dar şi de criteriul echităţii, consacrat de doctrină şi de jurisprudenţă, având în vedere că întinderea prejudiciului este rezultatul aprecierii instanţei de judecată în raport de criteriile relevante în speţă, instanţa de apel a apreciat practic că nivelul despăgubirilor stabilite prin hotărârea primei instanţe excedează unui raport rezonabil de proporţionalitate între prejudiciul moral suferit de reclamant şi despăgubirile acordate, impunându-se reducerea acestora.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu s-a limitat la enunţarea unor criterii de evaluare a prejudiciului, dimpotrivă, a expus motivele pentru care se impune micşorarea cuantumului daunelor morale raportat la situaţia de fapt prezentată în detaliu.

Totodată, considerentele deciziei de apel relevă aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului prin raportare la circumstanţele particulare ale speţei, context în care nu se poate reţine nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârii recurate, prin prisma exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., şi nici omisiunea instanţei de apel de a analiza toate criteriile ce caracterizează prezenta cauză, recurentul neindicând care criterii nu ar fi fost analizate.

Pe de altă parte, în măsura în care recurentul tinde la reaprecierea în prezenta cale de atac a probelor administrate şi a cuantumului efectiv stabilit de instanţa de apel, trebuie constatat că asemenea susţineri constituie critici de netemeinicie, şi nu de nelegalitate a deciziei.

Or, atare scop al motivelor de recurs este incompatibil cu atribuţiile instanţei de control judiciar, circumscrise exclusiv verificării legalităţii hotărârii, din perspectiva cazurilor de recurs descrise de art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care nu s-ar putea proceda la reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate.

Prin urmare, împrejurarea că recurentul-reclamant este nemulţumit de concluziile la care a ajuns instanţa de apel în privinţa stabilirii daunelor morale, de modul în care aceasta a analizat şi a interpretat situaţia de fapt, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi nu justifică incidenţa în cauză a acestui caz de casare.

Luând în examinare motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că recurentul a criticat greşita aplicare a prevederilor art. 4 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. prin raportare la art. 20 alin. (1) din Constituţie, considerând că prejudiciul nu a fost reparat integral, iar standardul intern este mai favorabil în raport cu cel european, aplicat de către instanţa de apel.

Contrar criticilor recurentului, instanţa de apel a analizat cuprinzător condiţiile răspunderii civile delictuale raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză şi necontestată de părţi, iar cu privire la prejudiciul suferit, a reţinut că reclamantul a invocat aspecte de ordin personal, de ordin profesional şi familial, pe care le-a examinat în detaliu.

Dispoziţiile art. 1385 din C. civ. reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului, iar instanţa de apel, având în vedere aspectele de fapt şi jurisprudenţa europeană, a apreciat că prejudiciul ce se cuvine reclamantului este cel ce se impune a fi redus, sens în care a dispus repararea integrală a acestuia.

Aşadar, în cauză nu s-a reţinut existenţa unui alt prejudiciu care să fi fost reparat parţial, aşa cum eronat susţine recurentul.

De asemenea, recurentul a susţinut că în mod eronat instanţa de apel a aplicat dispoziţiile europene care îi sunt defavorabile comparativ cu cele din dreptul intern.

Analizând această critică se constată că recurentul nu a indicat în concret motivele pentru care consideră că dispoziţiile de contencios european îi sunt defavorabile, această critică fiind formulată exclusiv din perspectiva cuantumului prejudiciului, a cărui valoare nu poate fi reapreciată în recurs, fiind atributul instanţelor de fond.

Prin urmare, nu se poate reţine o încălcare a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. prin raportare la art. 20 alin. (1) din Constituţie, de către instanţa de apel care, aplicând cu prioritate dispoziţiile europene, a constatat că valoarea despăgubirilor acordate de Curtea Europeană se situează între 1500 euro şi 8000 euro, motiv pentru care a apreciat că valoarea de 5000 euro este o sumă rezonabilă, care acoperă prejudiciul suferit de reclamant pentru durata excesivă a procesului penal.

Referitor la cuantumul prejudiciului, se reţine că, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. În schimb, se poate acorda părţii o indemnizare cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani care să îi permită să-şi aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.

Însă, indemnizarea părţii în contextul satisfacerii echitabile nu trebuie, sub nicio formă, să producă o îmbogăţire fără just temei, sens în care instanţa de apel a apreciat că suma de 5000 euro este suficientă pentru înlăturarea consecinţelor negative pe care le-a produs fapta ilicită a pârâtului.

Ca atare, instanţa de apel a avut în vedere toate criteriile necesare stabilirii şi acordării unor daune morale în cauză, inclusiv prejudiciul moral şi de imagine suferit de reclamant şi prejudiciul moral direct constând în suferinţa pricinuită reclamantului ca urmare duratei excesive a procesului penal.

Prin urmare, în condiţiile în care soluţia asupra cererii de acordare a daunelor morale a fost motivată în mod coerent, exhaustiv şi nu s-a făcut dovada încălcării unor texte de lege în cadrul acestui demers, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant, câtă vreme aprecierea instanţei de apel asupra cuantumului daunelor morale este rezultatul propriei judecăţi de valoare şi nu poate constitui o critică de nelegalitate ce poate fi supusă spre analiză instanţei de recurs.

Pentru toate aceste motive Înalta Curte, observând că recursul este nefondat în ansamblul său, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 277/2023-A din 28 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului, invocată de Ministerul Public.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 277/2023-A din 28 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.