Land registry rectification and heirship annulment in post-nationalization property disputes: application of res judicata and tripartite identity test between competing titles

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 februarie 2022 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind declinată ulterior competenţa în favoarea Tribunalului Cluj, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat:

- rectificarea CF nr. x Cluj-Napoca, cu topo x, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului D. de sub B.6 asupra ap. 3 situat în Cluj-Napoca str. x jud. Cluj,

- anularea certificatulul suplimentar de moştenitor nr. 29/07.10.2016 eliberat de E. în dosarul succesoral x/2016, în favoarea pârâtului C., după defunctul D. (identic cu D.), cu privire la apartamentul nr. x mai sus identificat (certificat suplimentar la certificatul de moştenitor nr. x/1994 eliberat în dosar succesoral nr. x de notariatul de stat Bihor);

- rectificarea CF actual nr. x Cluj-Napoca, topo x în sensul radierii dreptului de proprietate înscris sub B.7.1. în favoarea pârâtului C. cu privire la ap. 3, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj;

- rectificarea CF nr. x Cluj-Napoca, topo xîn sensul radierii dreptului de proprietate asupra cotei indivize comune din construcţie (fundaţii, faţade, acoperiş, scări de acces în pod şi subsol, pod, instalaţiile de apă, canal, gaz, electricitate) de 1755/10000 - a parte şi asupra cotei Indivize comune din teren construit de 591337 - a parte, înscrise sub B.7.1. în favoarea defunctului C., cote indivize comune aferente apartamentului nr. x (unitate individuală 4) situat în Cluj Napoca, str. x, jud. Cluj;

- rectificarea CF nr. x Cluj-Napoca, cu nr. topo x, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului C. de sub B.9., asupra cotei părţi indivize de 59/337 - a parte de teren construit, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj;

- rectificarea înscrierilor din CF nr. x Cluj-Napoca, CF nr. x- Cl Napoca şl CF nr. x Cluj-Napoca, prin reînscrierea antecesorului reclamantelor F., după cum urmează:

a. în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, al dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. x;

b. în CF nr. x, nr. topo x, ca titular al dreptului de proprietate asupra cotei indivize comune de 1755/10000 - parte, din construcţie şi asupra cotei indivize comune de 591337 - a parte din teren;

c. în CF nr. x, nr. topo x, ca titular al dreptului de proprietate asupra cotei indivize de 591337 - a parte, din terenul construit.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 645 din 28 noiembrie 2022 a Tribunalului Cluj, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C. şi, pe cale de consecinţă:

S-a dispus rectificarea C.F. nr. x Cluj-Napoca, cu nr. topo x, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al numitului D. de sub B.6 asupra ap. 3 situat în Cluj-Napoca str. x jud. Cluj.

S-a dispus anularea certificatului suplimentar de moştenitor nr. 29/07.10.2016 eliberat de E. în dosarul succesoral x/2016, în favoarea pârâtului C., după defunctul D. (identic cu D.), cu privire la apartamentul nr. x mai sus identificat (certificat suplimentar la certificatul de moştenitor nr. x/1994 eliberat în dosar succesoral nr. x/1994 de notariatul de stat Bihor);

S-a dispus rectificarea C.F. actual nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x în sensul radierii dreptului de proprietate înscris sub B.7.1. în favoarea pârâtului C. cu privire la ap. 3, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj;

S-a dispus rectificarea C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x-C în sensul radierii dreptului de proprietate asupra cotei indivize comune din construcţie (fundaţii, faţade, acoperiş, scări de acces în pod şi subsol, pod, instalaţiile de apă, canal, gaz, electricitate) de 1755/10000 - a parte şi asupra cotei indivize comune din teren construit de 59/337 - a parte, înscrise sub B.7.1. în favoarea pârâtului C., cote indivize comune aferente apartamentului nr. x (unitate individuală 4) situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj.

S-a dispus rectificarea C.F. nr. x Cluj-Napoca, cu nr. topo x, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului C. de sub B.9., asupra cotei părţi indivize de 59/337- a parte de teren construit, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj.

S-a dispus rectificarea înscrierilor din C.F. nr. x Cluj-Napoca, C.F. nr. x- C1 Cluj-Napoca şi C.F. nr. x Cluj-Napoca, prin reînscrierea antecesorului reclamantelor F., după cum urmează:

a. în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, al dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. x;

b. în C.F. nr. x, nr. topo x-C, ca titular al dreptului de proprietate asupra cotei indivize comune de 1755/10000- parte, din construcţie şi asupra cotei indivize comune de 59/337 - a parte din teren;

c. în C.F. nr. x, nr. topo x, ca titular al dreptului de proprietate asupra cotei indivize de 59/337 - a parte, din terenul construit.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia nr. 112/A din 30 martie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinţei civile nr. 645 din 28 noiembrie 2022 a Tribunalului Cluj.

A obligat pe apelant să plătească intimatelor A. şi B. suma de 4500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 112/A din 30 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, pârâtul C. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că instanţa de apel şi-a însuşit în parte raţionamentul instanţei de fond, stabilind că hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce depline efecte între părţile procesului şi că puterea lucrului judecat impune consecvenţă în judecată (ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie contrazis printr-o alta). Cu toate acestea, instanţa a pronunţat o hotărâre contrară acestor statuări, reţinând eficienţa efectului pozitiv al lucrului judecat doar în favoarea reclamantelor.

Invocând dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 430 alin. (1) C. proc. civ., după expunerea unor consideraţii teroretice, recurentul-pârât a susţinut că, pentru a stabili în ce măsură se poate reţine puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 246/14.03.2003 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2001, definitivă prin decizia civila nr. 152/26.09.2003 a Curţii de Apel Cluj din dosarul nr. x/2003 şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 2285/R/2005 pronunţată în dosarul nr. x/2005 al Curţii de Apel Cluj, respectiv a deciziei civile nr. 296/A/19.05.2010 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 995/R/16.03.2011 a Curţii de Apel Cluj pronunţate în dosarul nr. x/2010, în raport de petitul 1 din prezenta cerere, este necesar a se verifica tripla identitate cu privire la părţi, obiect şi cauză.

Instanţa de apel s-a rezumat doar la cele statuate în cadrul dosarului nr. x/2018 înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca şi a reţinut că "singurul aspect intrat în autoritatea de lucru judecat este nevalabilitatea preluării de către stat a imobilului", fără să cerceteze argumentele şi soluţia cu privire la celelalte petite formulate în cadrul dosarului nr. x/2001.

În considerentele hotărârii, se arată că ceea ce s-a dispus şi s-a obţinut în baza sentinţei civile nr. 246/2003 s-a făcut doar formal, iar această hotărâre judecătorească, cu toate că este definitivă şi irevocabilă, nu este de natură să producă consecinţe juridice.

Recurentul-pârât apreciază că există o contradictorialitate a hotărârii recurate şi un mod discriminatoriu în care sunt tratate părţile împrocesuate. Practic, prin decizia pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2018 şi soluţia pronunţată de instanţa de apel, se dă o nouă interpretare celor dispuse în primul ciclu litigios, încălcând-se, în acest mod, nu doar principiul lucrului judecat, ci şi dreptul de proprietate al proprietarului tabular, opozabil tuturor.

De asemenea, prin decizia apelată se reţine, pentru prima oară, reaua-credinţă a recurentului-pârât în toate demersurile realizate de acesta în baza hotărârilor judecătoreşti pronunţate. Or, recurentul-pârât C., având convingerea fermă că hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate în cadrul dosarului nr. x/2001 sunt producătoare de consecinţe juridice, le-a înregistrat la Biroul de Carte Funciară şi în temeiul lor a obţinut reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea proprietarului naţionalizat în rangul serial dobândit anterior.

Reţinerea instanţei de apel, în sensul că: "Această intabulare este una care nu a fost în mod corect făcută", relevă faptul că intabularea ce s-a operat în anul 2008 conform încheierii de carte funciară nr. x/11.09.2008 în baza hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cadrul dosarului nr. x/2001, nu ar fi fost făcută în spiritul legii. De asemenea, a reţinut că recurentul-pârât C. a procedat apoi incorect la solicitarea includerii în masa succesorală suplimentară a imobilului care face obiectul litigiului.

Atâta timp cât aceste hotărâri judecătoreşti au fost recunoscute de instituţii (Biroul de Carte Funciară, precum şi de către instituţiile administraţiei publice locale - Serviciul Taxe şi Impozite), de notarul public instrumentator, coroborat cu faptul că organul abilitat în soluţionarea dosarului întocmit în baza legii reparatorii nu a emis nicio dispoziţie în temeiul legii speciale, recurentul-pârât apreciază că avea şi a putut avea convingerea fermă că acţionează în spiritul legii, fiind beneficiarul unui protocol de predare-primire neanulat, protocol prin care i s-a predat în mod scriptic posesia imobilului în litigiu.

Rezultă astfel că, după 15 ani de la data reinscrierii antecesorului recurentului în cartea funciară şi un şir de demersuri judiciare demarate la îndemnarea instanţelor judecătoreşti, în cazul său se produce o nouă naţionalizare, se încalcă în mod flagrant şi evident dreptul de proprietate al proprietarului de carte funciară şi se favorizează cel care a dobândit de la Stat - cel care nu a deţinut niciodată un titlu valabil asupra imobilului în litigiu.

Recurentul-pârât precizează nu a făcut nici un demers cu rea-credintă, ci doar a urmat procedurile prevăzute de dreptul comun în vederea redobândirii dreptului său în plenitudinea lui, proceduri indicate prin hotărârile judecătoreşti pronunţate, pe care le enumeră cu titlu exemplificativ.

O altă critică inserată în cuprinsul motivelor de recurs face referire la faptul că analiza puterii de lucru judecat nu a fost efectuată din perspectiva dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. - deşi nu a respins apelul formulat în baza autorităţii de lucru judecat, ci a judecat în fond cauza, instanţa de apel nu a ţinut cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept statuată prin decizia nr. 296/A/19.05.2010, irevocabilă prin decizia nr. 995/R/16.03.2011, pronunţate în dosarul nr. x/2008.

Recurentul-pârât solicită să se constate existenţa lucrului judecat, indiferent de temeiurile de drept invocate de către reclamante prin cererea de chemare în judecată. Apreciază că reclamantele nu mai erau îndreptăţite să repună în discuţie o problemă de drept tranşată în mod definitiv şi irevocabil de către o altă instanţă, fiindu-le opozabilă decizia nr. 296/A/2010 a Tribunalului Cluj.

Cele statuate prin decizia civilă irevocabilă nr. 995/R/2011 a Curţii de Apel Cluj se bucură de putere de lucru judecat, aşa încât dezlegarea dată prin această hotărâre problemei de drept referitoare la rectificarea cărţii funciare se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă, în temeiul efectului pozitiv al puterii de lucru judecat.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, prin decizia civilă nr. 995/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2008 problema rectificării a fost tranşată nu doar în raport de petitul având ca obiect constatarea nulităţii absolute a protocolului de predare-primire nr. 657/28.11.2007, ci şi prin prisma hotărârilor pronunţate în cadrul dosarului nr. x/2001, coroborat cu întregul material probator administrat, existent la acel moment.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că în cauză petitul de rectificare a cărţii funciare este accesoriu, din moment ce chiar reclamantele, prin cererea de chemare în judecată, precizează că petitul 2 îl constituie anularea certificatului suplimentar de moştenitor.

Recurentul-pârât susţine că temeiul juridic al demersurilor, respectiv scopul urmărit de reclamante a fost şi este acelaşi, numai că în dosarul nr. x/2008 fundamentul juridic pe care antecesorul reclamantelor şi-a întemeiat pretenţiile 1-a constituit dispoziţiile dreptului comun (anularea protocolului de predare-primire nr. 657/2007 în temeiul art. 5, art. 946, art. 948, art. 962 şi urm., Decretul-Lege nr. 115/1938, respectiv rectificarea în temeiul art. 34 pct. l şi 37 din Legea nr. 7/1996), iar în cauză, temeiul rectificării în vederea radierii proprietarului naţionalizat este constiuit din cele dispuse de instanţele de judecată în dosarul nr. x/2018, iar în privinţa moştenitorului proprietarului naţionalizat - anularea certificatului suplimentar de moştenitor.

Există identitate sub aspectul celor două litigii succesive, întrucât în cadrul ambelor litigii se dezbate aceeaşi chestiune juridică - dreptul de proprietate asupra imobilului, precum şi stabilirea titularului acestui drept de proprietate. În ambele cauze, litigiul dintre părţi gravitează în jurul aceleaşi probleme de drept - stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, aspect tranşat pentru prima dată în cadrul dosarului nr. x/2001 prin hotărâri definitive şi irevocabile care au intrat în puterea lucrului judecat.

Cum potrivit art. 431 C. proc. civ., în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat. Or, principiul autorităţii lucurului judecat a fost ignorat de instanţa de apel, cel puţin în privinţa pârâtului C..

Asupra primului petit din cererea de chemare în judecată s-a statuat deja în mod irevocabil prin sentinţa civilă nr. 246/2003, definitivă prin decizia civilă nr. 152/2003 pronunţată în dosarul nr. x/2003 al Curţii de Apel Cluj şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 2285/R/2005 pronunţată în dosarul x/2005 al Curţii de Apel Cluj, coroborat cu decizia civilă nr. 995/R/16.03.2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2008, context în care acest petit a intrat în puterea lucrului judecat.

În continuare, recurentul-pârât a arătat că susţinerea instanţei de apel, în sensul că recurentul-pârât C. a primit despăgubiri pentru imobilul din litigiu, este eronată şi în acelaşi timp nelegală - recurentul-pârât este beneficiarul unei dispoziţii emise în baza Legii nr. 10/2001 prin care i s-au propus despăguburi, însă până în prezent aceste despăgubiri nu au fost confirmate şi stabilite de către CNCI şi nu au fost încasate. Instanţa de apel avea posibilitatea de a verifica stadiul de soluţionare a dosarului întocmit în baza legii speciale, însă a preferat să reţină o stare de fapt eronată, revenind ulterior şi arătând că "încasarea lor (a despăgubirilor) este doar o chestiune de timp."

Recurenutul-pârât prezintă în final critici privind cuantumul cheltuielilor de judecată, precizând că sunt critici care nu vizează temeinicia hotărârii atacate, ci nelegalitatea acesteia, instanţa de apel ajungând la anumite concluzii fără probe, prevederile art. 251 C. proc. civ. nefiind aplicabile. Instanţa de apel a apreciat că suma de 9.0001ei onorariu de avocat nu este una ridicată, în condiţiile în care valoarea imobilului în litigiu, conform grilei notariale aferente anului 2022, este de 386.9001ei, chiar dacă dosarul a fost soluţionat la primul termen de judecată.

Mai arată instanţa de apel faptul că reclamantele au plătit la fond acelaşi onorariu de avocat ca şi pârâtul, reţinere care este eronată, contrazisă de probele existente în acest sens, onorariul de avocat achitat de către recurentul-pârât C. pentru fond fiind de 4.000 RON - sumă semnificativ mai redusă decât cea percepută de avocatul părţii adverse, 9.000 RON.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatele-reclamante au depus întâmpinare, comunicată, invocând nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, în a căror dovedire au depus chitanţă.

Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimatele-reclamante.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 12 iunie 2023.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (14 februarie 2022), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 16 ianuarie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare, urmând a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimatele-reclamante B. şi A., se constată că în cuprinsul cererii de recurs pârâtul expune critici ce pot fi încadrate în dispoziţiile legale anterior menţionate, respectiv pct. 6 (existenţa unei motivări contradictorii) şi pct. 8 (încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - a prevederilor art. 430-431 C. proc. civ.).

Având în vedere că recursul poate fi examinat din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., excepţia nulităţii urmează a fi respinsă.

Prealabil oricărei analize, rezumând aspectele legate de circumstanţele factuale ale cauzei, se reţine că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost dobândit cu titlu onoros (contract de vânzare-cumpărare) în anul 1931 de către antecesorul recurentului-pârât, iar în urma naţionalizării, imobilul a fost preluat de către stat şi, ulterior, vândut în baza Legii nr. 112/1995 chiraşului cumpărător (antecesorul intimatelor-reclamante din cauză).

În cadrul unor procese anterioare derulate între părţi, recurentul-pârât (respectiv, antecesorul său) a solicitat în instanţă atât constatarea nevalabilităţii preluării de către Stat a imobilului şi intabularea dreptului de proprietate (uzitând calea unei acţiuni de drept comun), cât şi restituirea în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 (acţiune întemeiată pe legea specială).

În ceea ce priveşte acţiunea întemeiată pe dreptul comun (formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi continuată ulterior apriţiei legii speciale), se constată că aceasta a fost admisă doar în parte, cu privire la anumite petite. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 246/2003 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a reţinut faptul că, în urma naţionalizării abuzive, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului fără titlu valabil, fără dreaptă şi prealabilă despăgubire şi s-a dispus rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al chiriaşilor-cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 (printre care şi al antecesorului reclamantelor din cauză) şi reînscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea fostului proprietar naţionalizat (antecesorul pârâtului). Prin aceeaşi hotărâre, s-a respins petitul de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 între Consiliul Local Cluj-Napoca şi antecesorul reclamantelor. De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind intabularea cu titlu de moştenire a dreptului de proprietate al pârâtului din cauză.

Referitor la acţiunea întemeiată pe legea specială, se constată că, în urma apariţiei Legii nr. 10/2001, paralel cu formularea unei acţiuni de drept comun, recurentul-pârât din cauză a început demersurile în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra bunurilor naţionalizate, solicitând în principal restituirea în natură, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri. Astfel, în urma parcurgerii procedurii speciale, cu privire la acelaşi imobil, recurentul-pârât a obţinut Dispoziţie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care i s-a acordat dreptul la despăgubiri.

După parcurgerea celor două modalităţi de restituire a aceluiaşi imobil, între părţi (cu precizarea că pârâtul din cauza pendinte a avut calitatea de reclamant, iar reclamantele - calitatea procesuală de pârâte), s-a desfăşurat un alt litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 (revendicare imobiliară), cauză finalizată cu decizia definitivă nr. 140 din 10 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, hotărâre în a cărei considerente s-au reţinut următoarele (paragrafele sunt fidel redate în sentinţa pronunţată de prima instanţă, respectiv în decizia recurată):

"Singurul aspect intrat în autoritatea de lucru judecat invocat de către recurent este nevalabilitatea preluării de către stat a imobilului, dar acest lucru nu este contestat, însă nu face ca în patrimoniul reclamantului să existe un bun în sensul Protocolului nr. 1, cât timp titlul antecesorului pârâţilor a fost menţinut iar însăşi reclamantul a solicitat şi obţinut în temeiul Legii nr. 10/2001 despăgubiri în echivalent pentru acelaşi imobil, tocmai ca urmare a preluării de către stat a imobilului fără titlu. Nu există prin urmare o hotărâre judecătorească de recunoaştere în favoarea reclamantului a dreptului real în litigiu.

Faptul că dreptul de proprietate a fost reînscris în cartea funciară în favoarea proprietarului naţionalizat este urmare a constatării preluării de către stat a imobilului, solicitare făcută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi continuată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dar aceasta nu echivalează cu recunoaştere în favoarea reclamantului a dreptului real în litigiu, mai ales că această recunoaştere i-a fost refuzată expres, cât timp petitul de intabularea dreptului său a fost respins iar titlul antecesorului pârâţilor a fost analizat şi păstrat ca valabil."

(. . . . . . . . . .) Simpla constatare a nelegalităţii titlului statului printr-o hotărâre judecătorească, reînscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea proprietarului naţionalizat, respectiv radierea dreptului de proprietate al defunctului F., nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea efectivă a bunului. În acest context, reclamantul nu are un titlu preferabil celui al antecesorului pârâtelor, deoarece contractul antecesorului pârâtelor a fost analizat în contradictoriu cu reclamantul, potrivit sentinţei civile nr. 246/2003, iar prin aceeaşi sentinţă s-a respins solicitarea reclamantului de a i se intabula dreptul de proprietate cu titlu de moştenire.

(...) Dreptul de proprietate al pârâtelor, chiar dacă a fost dobândit de la Stat, şi acesta din urmă nu a avut un titlu legal pentru deţinerea şi înstrăinarea imobilului, în condiţiile în care antecesorul pârâtelor a fost de bună credinţă, iar acest aspect a fost deja reţinut cu putere de lucru judecat, este unul afirmat deja în contradictoriu cu reclamantul, astfel că pârâtele deţin în mod legitim respectivul bun.

Mai mult prin aceeaşi hotărâre judecătorească, sentinţa civilă nr. 246/2003, reclamantul nu a dobândit un bun, ci doar s-a constatat nevalabilitatea preluării de către stat, ceea ce nu echivalează cu un titlu legal, prin urmare faptul că reclamantul a reuşit să se intabuleze nu înseamnă că a dobândit un titlu preferabil faţă de cel al antecesorului pârâtelor, cât timp în condiţii de opozabilitate s-a verificat valabilitatea titlului antecesorului pârâtelor.

Nu suntem, prin urmare, în prezenţa a doi proprietari exclusiv, această calitate aparţinând doar pârâtelor, deoarece acestea au un drept asupra imobilului iar nu şi reclamantul, chiar dacă a intabulat dreptul său în condiţiile de mai sus, fără opozabilitatea cu pârâtele.

Dreptul reclamantului nu poate fi reîntregit, deoarece titlul pârâtelor este preferabil, chiar dacă reclamantul se comportă ca şi proprietar al imobilului, plăteşte taxele şi impozitele, se preocupă de conservarea bunului, şi titlul său este înscris în cartea funciară.

Prin radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al antecesorului pârâtelor, F., dreptul pârâtelor nu a fost golit de conţinut, iar acesta nu a pierdut calitatea de proprietar, deoarece în acelaşi proces s-a constatat valabilitatea titlului antecesorului pârâtelor şi s-a refuzat intabularea dreptului de proprietate al reclamantului.

Pârâtele nu au doar posesia, ci au chiar un titlu valabil cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului, pasibil a fi înscris în cartea funciară, opozabil reclamantului, care a fost parte în acelaşi proces unde s-a analizat respectiva valabilitate, mai ales că privitor la acelaşi imobil reclamantul are o Dispoziţie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, valabilă, neanulată, prin care a primit despăgubiri."

În urma acestor precizări necesare pentru evidenţierea cadrului procesual, revenind la examinarea căii extraordinare de atac, se constată că, prin primul motiv de recurs, recurentul-pârât susţine cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza existenţei unei motivări contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, prin prisma faptului că, deşi în dispozitivul şi în considerentele deciziei instanţa de apel a reţinut că ceea ce s-a statuat într-o hotărâre judecătorească nu trebuie contrazis printr-o alta, totuşi a pronunţat o hotărâre contrară acestor reţineri, dând eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat doar în favoarea intimatelor-reclamante. În acest sens, recurentul-pârât a arătat că instanţa a avut în vedere doar aspectele reţinute în cadrul dosarului nr. x/2018 şi a înţeles să catalogheze sentinţa nr. 246/2003 pronunţată de Tribunalul Cluj (irevocabilă), ca fiind producătoare de efecte formale.

Contrar acestor susţineri, caracterul contradictoriu al motivării nu se verifică în cauză. Efectul pozitiv al lucurului judecat nu poate fi decât constatat - nu se poate reţine că i s-a dat eficienţă "doar în favoarea" uneia sau alteia dintre părţi.

Observând că între părţile din cauză s-au desfăşurat mai multe litigii, aşa cum anterior au fost reliefate, în mod judicios, instanţa de apel a procedat la verificarea aspectelor reţinute cu putere/autoritate de lucru judecat, constatând că în dosarul nr. x/2018, ce a avut ca obiect revendicare imobiliară prin comparare de titluri, soluţionat definitiv prin decizia nr. 140/2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, s-a stabilit preferabilitatea titlului intimatelor-reclamante B. şi A., care deţin calitatea de proprietar exclusiv al imobilului - "nu au doar posesia, ci au chiar un titlu valabil cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului, pasibil a fi înscris în cartea funciară".

Astfel cum în mod legal a arătat instanţa de apel, prin decizia nr. 140 din 10 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2018 s-a reţinut că singurul aspect stabilit cu autoritate de lucru judecat este nevalabilitatea preluării de către stat a imobilului, ceea ce nu determină însă ca în patrimoniul pârâtului din cauză să existe un "bun" în sensul Protocolului nr. 1 CEDO. S-a reţinut, de asemenea cu cu putere de lucru judecat, că nu echivalează cu recunoaşterea dreptului real faptul că imobilul a fost reînscris în cartea funciară în favoarea proprietarului naţionalizat, urmare a constatării preluării de către stat a imobilului, solicitare făcută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi continuată după intrarea în vigoare a acestei legi.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, instanţa de apel nu a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat şi dreptul de proprietate tabular şi nici nu a dat o nouă motivare respingerii petitului de intabulare a pârâtului, consfinţiind o nouă naţionalizare.

Tocmai în respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea a evidenţiat aspectele stabilite cu autoritate de lucru judecat în procesul anterior derulat între părţi, ceea ce nu atrage o contradictorialitate a hotărârii recurate şi un mod discriminatoriu în care ar fi fost tratate părţile.

O soluţie contrară ar contraveni principiului securităţii juridice, care presupune însăşi previzibilitatea aplicării normelor juridice unei anumite fapte sau cauze deduse judecăţii, precum şi situaţia în care, o soluţie dată în mod definitiv de către o instanţă într-un litigiu, să nu fie repusă în dezbatere. Referitor la principiul securităţii raporturilor juridice, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în jurisprudenţa sa, că este unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului (cauzele Androne/Stanca Popescu împotriva României), şi că, odată ce statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita, pe cât este posibil, insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile de aplicare a acestei soluţii (cauzele Păduraru/Beian împotriva României).

Aşadar, hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor sale obligatorii, fără a mai avea posibilitatea de a repune în discuţie ceea ce s-a stabilit anterior, hotărârea judecătorească definitivă subsumându-se sferei actelor de autoritate publică.

O altă critică inserată în cererea de recurs, vizează reţinerea în cuprinsul considerentelor instanţei de apel a faptului că "această intabulare este una care nu a fost în mod corect făcută".

Pe lângă faptul că nu ridică vreun aspect de nelegalitate a hotărârii, această concluzie reiese dintr-o deducţie logică, explicitată de instanţă ulterior - chiar dacă s-a recunoscut preluarea abuzivă, pârâtului din cauză nu i s-a admis şi cererea de restituire a imobilului în materialitatea sa. Or, fără restituirea în natură, efectivă, a bunului, niciun drept de proprietate nu poate fi recunoscut ca fiind legal intabulat. Cu atât mai mult, petitul ce a avut ca obiect intabularea dreptului pârâtului a fost respins, iar titlul antecesorului reclamantelor (contractul de vânzare-cumpărare) a fost constatat ca fiind valabil, dobândit cu bună credinţă (prin respingerea petitului privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995).

Astfel cum a reţinut instanţa de apel, caracterul "formal" al înscrierii în cartea funciară este dat de lipsa substanţei dreptului - "pentru că ambele aspecte din hotărâre au rămas irevocabile, anume atât păstrarea dreptului antecesorului reclamantelor cât şi rectificarea doar formală a cărţii funciare, care era necesară doar în măsura în care doar formal s-a constatat preluarea de stat fără titlu, cât timp substanţa dreptului a fost prin aceaşi sentinţă păstrată în patrimoniul antecesorului reclamantelor."

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, prin decizia nr. 140/2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2018 şi soluţia pronunţată de instanţa de apel nu se dă o nouă interpretare celor dispuse în primul ciclu litigios (prin sentinţa nr. 246/2003).

În primul rând, se reţine faptul că aspectele dezlegate în dosarul nr. x/2018 au intrat în puterea lucurului judecat şi nu mai pot face obiect al analizei în actualul cadrul procesual - o reanalizare a celor definitiv statuate ar contraveni principiului securităţii juridice, astfel cum anterior s-a arătat. Această critică nu poate fi valorificată întrucât nu constituie un argument prin care se infirmă autoritatea de lucru judecat reţinută în cauză, ci reprezintă un aspect de nelegalitate al deciziei pronunţate în anul 2020, în care pârâtul a fost parte, acela fiind cadrul procesual în care putea fi analizată, nefiind permisă efectuarea controlului judiciar de legalitate al unei hotărâri judecătoreşti pe cale incidentală, într-un litigiu ulterior.

În al doilea rând, instanţa de apel care a pronunţat hotărârea recurată a fost învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea certificatului suplimentar de moştenitor şi rectificarea cărţii funciare, fiind abilitată doar să verifice întrunirea elementelor puterii/autorităţii lucrului judecat în procesele anterioare desfăşurate între părţi, neputând efectua o nouă comparare de titluri.

Nu în ultimul rând, astfel cum s-a arătat, valabilitatea titlului ce îi conferă drept de proprietate al antecesorului intimatelor-reclamante (F.) fusese deja analizat, fiind constatată buna credinţă la dobândirea imobilului, calitatea acestuia de proprietar nefiind estompată prin radierea din cartea funciară a dreptului său de proprietate. În acelaşi timp, în ceea ce priveşte situaţia recurentului-pârât, s-a reţinut că simpla constatare a nelegalităţii titlului statului şi reînscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea proprietarului naţionalizat, nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea efectivă a bunului. Înscrierea în cartea funciară avea efect de opozabilitate a dreptului faţă de terţi, iar nu caracter constitutiv al dreptului real dobândit, iar faptul că hotărârile judecătoreşti ce dispuneau reînscrierea în cartea funciară au fost recunoscute de instituţii (Biroul de carte funciară, instituţiile administraţiei publice locale) nu conferă efecte juridice, nu reprezintă o recunoaştere a dreptului de proprietate.

Susţinerile recurentului-pârât vizând faptul că nu a făcut niciun demers cu rea-credinţă, ci a urmat doar procedurile prevăzute de dreptul comun în vederea redobândirii dreptului său de proprietate, reprezintă chestiuni de fapt fără relevanţă în evaluarea legalităţii deciziei recurate.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 430-431 C. proc. civ., cu referire la petitul 2 din cadrul dosarului nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca vizând rectificarea cărţii funciare (ce reprezintă primul petit al acţiunii pendinte), apreciind că instanţa nu a respins apelul în temeiul autorităţii de lucru judecat, ci a judecat cauza în fond, neţinând cont de dezlegarea dată deja asupra problemei de drept statuată prin decizia nr. 296/A/19.05.2010 pronunţată de Tribunalul Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 995/R/16.03.2011 a Curţii de Apel Cluj, hotărâri pronunţate în dosarul nr. x/2008.

Verificând aspectele învederate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 430-431 C. proc. civ.

Astfel, recurentul pretinde eronat că instanţa de apel nu a valorificat efectul lucrului judecat în ce priveşte statuarea instanţei anterioare - din litigiul vizând constatarea nulităţii absolute a Protocolului de predare-primire, tranşând astfel, pentru a doua oară, problema rectificării cărţii funciare.

Din contră, efectuând o atare verificare, instanţa a concluzionat că nu se poate reţine autoritatea sau puterea de lucru judecat întrucât cauza juridică din cele două dosare este diferită - în dosarul nr. x/2008 instanţa a avut de analizat radierea de carte funciară urmare a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a Protocolului de predare-primire, pe când acţiunea pendinte are ca obiect radierea din cartea funciară ca urmare a anulării certificatului suplimentar de moştenitor.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului-pârât, în sensul că există lucru judecat indiferent de temeiurile de drept invocate de părţi prin cererea introductivă. Elementele autorităţii lucrului judecat sunt identitatea de obiect, identitatea de cauză şi identitatea de părţi.

Pentru a exista identitate de obiect, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acţiune să fie identic cu cel din prima acţiune, înţelegând prin obiectul cererii de chemare în judecată, pretenţia formulată, folosul urmărit de reclamant prin introducerea cererii.

Prin "cauză" se înţelege faptul material sau juridic care constituie temeiul legal sau fundamentul direct şi indirect al dreptului sau al beneficiului legal pe care una dintre părţi îl invocă. Identitatea de cauză implică existenţa unei identităţi de fapte şi de reguli de drept aplicabile acestor fapte.

A face distincţie între dreptul pretins şi cauza acestuia are o mare importanţă, deoarece acelaşi drept va putea fi pretins şi printr-o nouă acţiune, fără a se putea invoca excepţia autorităţii lucrului judecat, dacă temeiul juridic este altul şi, deci, cauza este schimbată.

Aspectele legate de compunerea completului de judecată (pagina 11, ultimul paragraf din cererea de recurs) şi aprecierile subiective ale recurentului-pârât legate de existenţa "unor abordări distincte" nu pot face obiect al analizei în prezenta cale de atac, ce are în vedere numai aspectele vizând nelegalitatea hotărârii, partea având posbilitatea de a utiliza de mijloacele procedurale şi procesuale prevăzute de lege (cum ar fi, spre exemplu, posibilitatea legală de formula cerere de recuzare a membrilor completului de judecată).

În continuarea criticilor, recurentul-pârât arată că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că, în cauză, petitul de rectificare a cărţii funciare este accesoriu, însăşi reclamantele, prin cererea de chemare în judecată, precizând că petitul 2 îl reprezintă anularea certificatului suplimentar de moştenitor, pe care îl apreciază ca fiind necesar în vederea rectificării înscrierilor în cartea funciară.

Caracterul principal sau accesoriu al oricărei cereri adresate instanţei, este stabilit prin dispoziţiile art. 30 C. proc. civ., astfel:

"(3) Cererea principală este cererea introductivă de instanţă. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât şi capete de cerere accesorii.

(4) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal."

Prin acţiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate cere îndreptarea sau suprimarea unor înscrieri necorespunzătoare făcute în cuprinsul acesteia, pentru a pune de acord starea tabulară cu situaţia juridică reală a imobilului, această acţiune având, de obicei, un caracter subsidiar, fiind grefată pe o altă acţiune având ca obiect constatarea nulităţii sau anularea unui act, simulaţia sau rezoluţiunea acestuia.

Or, în speţă, rectificarea nu putea fi dispusă decât urmare a anulării certificatului de moştenitor, neavând consecinţe juridice faptul că reclamantele au formulat solicitarea de anulare prin petitul 2 al cererii de chemare în judecată.

Aspectele legate de stabilirea despăgubirilor în temeiul legii speciale şi nemulţumirea recurentului-pârât faţă de aprecierea instanţei, în sensul că "încasarea lor este doar o chestiune de timp", nu se constituie într-o veritabilă critică de nelegalitate a hotărârii recurate, fiind simple consideraţii ce ţin de situaţia de fapt.

Ultima critică din cererea de recurs vizează cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanţă (Tribunalul Cluj) - motiv de apel analizat de Curtea de Apel Cluj, care a apreciat că suma de 9.000 RON stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocaţial, este proporţională şi rezonabilă.

Această critică este una de netemenicie, neputând fi încadrată în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii:,,[…] stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

În acest sens, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..".

Pentru toate considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea recursului sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere soluţia de respingere a recursului şi existenţa culpei procesuale a recurentului, Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât C. la plata sumei de 3798,38 RON, către intimatele-reclamante B. şi A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele-reclamante B. şi A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 112/A din 30 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât C. la plata sumei de 3798,38 RON, către intimatele-reclamante B. şi A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2024.