Applicability of pre-2014 prescription limits to fraud-based nullity actions for acts predating the new Civil Code

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11.10.2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pronunţarea unei hotărâri prin care să se declare nulitatea relativă a certificatului de moştenitor nr. x/15.01.2008, încheiat de notarul public C. din cadrul Societăţii Civile "Mentor" Birou Notarial, cu cheltuieli de judecată.

La data de 22.09.2020, reclamantul a depus cerere completatoare, prin care a înţeles să modifice cadrul subiectiv, cât şi petitul acţiunii, în sensul că, în temeiul art. 68 C. proc. civ., a chemat în judecată, personal şi la interogatoriu, pe numita D., pentru ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunţa, în urma anulării falsului certificat de moştenitor al pârâtei B., în ceea ce priveşte întinderea drepturilor sale succesorale, să se stabilească în mod legal cotele părţi ale colocatarilor imobilului, iar această nouă împărţire a cotelor părţi să îi fie opozabilă.

Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.02.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a reţinut că: excepţia litispendenţei trebuie invocată în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, conform art. 138 alin. (4) C. proc. civ. s-a luat act că pârâta D. a renunţat la excepţia conexităţii; s-a acordat cuvântul asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale a pârâtei D., a excepţiei lipsei de interes a reclamantului în promovare acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune; s-a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiilor invocate şi, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunţarea la data de 2 martie 2021.

Prin sentinţa nr. 305/2.03.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis respins cererea în contradictoriu cu pârâta D., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind prescrisă.

Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 1075A/30.06.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii premergătoare din data de 16.02.2021 şi a sentinţei nr. 305/2.03.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a arătat că, în ceea ce priveşte dolul, instanţa a făcut aplicarea în mod eronat a prevederilor C. civ. din 1864 şi cele ale Decretului nr. 167/1958, respectiv a termenului de 18 luni de la data încheierii actului notarial.

În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că, spre deosebire de reglementarea anterioară, conform căreia în toate cazurile de nulitate relativă, mai puţin violenţa, termenul de prescripţie începea să curgă cel târziu la expirarea termenului de 18 luni, potrivit art. 2529 din noul C. civ., trebuie făcută distincţie între dol şi eroare.

A arătat că, în vechea reglementare, atât în cazul dolului, cât şi în cazul erorii, termenul de prescripţie pentru acţiunea în anularea actului juridic civil curgea de la data cunoaşterii de către titular a cauzei de anulare, însă cel târziu de la data expirării termenului de 18 luni, calculat de la data încheierii actului juridic, însă această regulă se menţine în reglementarea noului C. civ. numai în ceea ce priveşte eroarea.

A menţionat recurentul-reclamant că, în cazul dolului, termenul de prescripţie a acţiunii în anularea actului juridic civil curge de la data descoperirii acestuia, indiferent dacă aceasta a avut loc înainte sau după expirarea termenului de 18 luni de la data încheierii actului.

Având în vedere că dolul a fost descoperit abia în 2019, iar acţiunea a fost introdusă în cursul aceluiaşi an, concluzia instanţei este eronată, atât din punct de vedere al aplicării textului legal, cât şi al interpretării/motivării.

Recurentul-reclamant a apreciat că este eronată aprecierea instanţei de apel potrivit căreia tribunalul şi-a motivat hotărârea, ignorând faptul că acesta nu a răspuns cererii de repunere pe rol, depuse după termenul din 16.02.2021, nu a analizat cererea de nulitate absolută a actului notarial, invocată în temeiul art. 308 C. proc. civ., discutată restrictiv la ultimul termen, şi nici nu şi-a motivat atitudinea de a le omite.

Totodată, instanţa a interpretat în mod greşit prevederile art. 400 C. proc. civ., în sensul că cererea de repunere pe rol este pur facultativă.

A mai susţinut şi că sunt eronate argumentele instanţei privitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei D., cât şi cele privitoare la unirea cu fondul a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

III. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatele-pârâte D. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat să se dispună respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a deciziei atacate.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

O primă critică vizează menţinerea în apel a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată ca prescrisă, recurentul-reclamant considerând că, în mod greşit, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Decretul nr. 167/1958, în condiţiile în care, în raport de momentul descoperirii dolului, invocat în cauză ca motiv de nulitate a actului juridic, este incidentă noua reglementare în materie de prescripţie extinctivă, reprezentată de art. 2529 C. civ.

Critica astfel formulată, susceptibilă de analiză din perspectiva modului de aplicare a legii de drept material, este nefondată.

Potrivit art. 2529 alin. (1) lit. b) C. civ., prescripţia dreptului la acţiunea în anularea unui act juridic începe să curgă, într-adevăr, în cazul dolului, din ziua când a fost descoperit, însă, în prezenta cauză, nu sunt incidente prevederile actualului C. civ.

În conformitate cu art. 6 alin. (4) C. civ., "Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit."

De asemenea, art. 201 din Legea nr. 71/2011 prevede, pentru ipoteza în care noua reglementare în materie de prescripţie este chiar C. civ., că "Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit".

Aşadar, dacă prescripţia începe să curgă înainte de începerea activităţii C. civ., legea veche ce reglementează prescripţia ultraactivează şi continuă să-şi producă efectele, chiar dacă termenul de prescripţie nu s-a împlinit (cu atât mai mult dacă termenul era deja împlinit la data intrării în vigoare a C. civ., fiind vorba despre o situaţie juridică epuizată), iar numai dacă momentul de început al curgerii prescripţiei se plasează după intrarea în vigoare a legii noi în materie de prescripţie, se va aplica această din urmă lege.

Cât priveşte dispoziţiile legale care instituie prescripţia extinctivă, prin decizia recurată s-a arătat, în mod corect, că acestea sunt reprezentate de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic, faţă de prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora "Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor."

Această normă (precum şi art. 6 alin. (2) C. civ., în aplicarea căruia a fost edictată) consacră principiul ultraactivităţii legii vechi în materia actului juridic civil, în tot ceea ce priveşte încheierea, executarea, interpretarea şi încetarea acestuia, aşadar şi în privinţa condiţiilor de validitate.

Pe acest temei, legea în vigoare la data încheierii unui act juridic civil interesează şi sub aspectul eventualei nulităţi ce afectează actul juridic, inclusiv în privinţa cauzelor de nulitate şi a efectelor nulităţii, ceea ce înseamnă că sunt supuse acelei legi condiţiile de exerciţiu ale dreptului material la acţiune pentru invocarea nulităţii, indiferent dacă dreptul este exercitat de către una dintre părţile actului juridic ori de către un pretins terţ vătămat.

Este relevant, din acest punct de vedere, că acelaşi art. 6 din noul C. civ. prevede, în alin. (3), că "Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi." Prin urmare, este lipsit de orice echivoc faptul că efectele nulităţii ce afectează un act juridic rămân supuse legii sub imperiul căreia actul a fost încheiat, de vreme ce nu sunt incidente eventualele modificări pe acest aspect, cuprinse în legea nouă.

În acest context, în măsura în care legea în vigoare la data încheierii unui act juridic prevede că dreptul de a invoca nulitatea acestuia este supus prescripţiei extinctive, momentul de început al termenului de prescripţie va fi determinat potrivit reglementării în vigoare la data încheierii actului juridic.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 9 din Decretul nr. 167/1958, faţă de momentul încheierii actului juridic a cărui anulare se solicită în cauză, anume data de 15.01.2008.

Pentru stabilirea reglementării referitoare la prescripţia extinctivă aplicabile ratione temporis este lipsit de relevanţă momentul descoperirii dolului de către un terţ, de vreme ce, potrivit celor anterior expuse, motivele de nulitate, inclusiv dolul, se apreciază prin prisma legii în vigoare la data încheierii actului juridic, iar tot în raport de acest moment se determină prescripţia dreptului la acţiunea în constatarea nulităţii actului juridic.

De altfel, se impune a se sublinia faptul că soluţia criticată este legală chiar în ipoteza aplicării dispoziţiilor noului C. civ.

Astfel, teza contrară susţinută de către recurentul reclamant se bazează pe premisa descoperirii dolului abia în anul 2019, astfel încât termenul de prescripţie extinctivă nu era împlinit la data cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 11.10.2019.

Or, această susţinere, invocată în mod constant pe parcursul judecăţii, a fost înlăturată de către prima instanţă prin raportare la probatoriul administrat în cauză, iar instanţa de apel a confirmat constatarea potrivit căreia momentul la care reclamantul a luat cunoştinţă despre actul de împărţeală încheiat în anul 1945 - faţă de care a invocat dolul la emiterea certificatului de moştenitor nr. x/15.01.2008 -, se plasează la nivelul anului 2016, întrucât înscrisul datat 1945 a fost administrat ca mijloc de probă în dosarul nr. x/2014, iar sentinţa pronunţată de către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în acel dosar i-a fost comunicată reclamantului din dosarul de faţă în luna iunie 2016.

Această constatare reprezintă o apreciere de fapt, ce nu este susceptibilă de reevaluare în etapa procesuală a recursului, în care pot fi formulate doar critici de nelegalitate a deciziei recurate, iar nu şi de netemeinicie, în ceea ce priveşte situaţia de fapt stabilită pe baza probelor administrate.

Aşadar, momentul descoperirii dolului nu poate fi modificat de către instanţa de recurs, constatarea de fapt pe acest aspect impunându-se ca premisă de analiză a criticii de nelegalitate formulate, ceea ce înseamnă că în raport de luna iunie 2016 şi de data formulării cererii de chemare în judecată în prezenta cauză, termenul de prescripţie extinctivă este împlinit chiar şi în ipoteza aplicării prevederilor art. 2529 alin. (2) lit. b) C. civ., care prevede că termenul de 3 ani curge de la data descoperirii dolului.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge critica referitoare la aplicarea în timp a reglementării prescripţiei extinctive.

Se constată, totodată, că este nefondată şi critica întemeiată pe motivul de casare descris de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând interpretarea dată art. 400 C. proc. civ.

Potrivit acestei norme, "Dacă, în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi, va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părţilor."

Pe acest temei, nu poate fi exclus ca anumite elemente suplimentare să fie semnalate de către părţi chiar după închiderea dezbaterilor, în termenul de amânare a pronunţării acordat pentru depunerea de concluzii scrise, atât timp cât instanţa de judecată le poate avea în vedere la deliberare şi dispune repunerea cauzei pe rol în considerarea lor, pentru lămuriri ori chiar administrarea unor probe noi.

Cu toate acestea, odată ce dezbaterile au fost închise, instanţa de judecată este îndreptăţită să filtreze chestiunile invocate ulterior de către parte şi să aprecieze dacă sunt necesare unei juste soluţionări a cauzei, fără a avea obligaţia de a repune cauza pe rol la simpla solicitare a părţii care pretinde clarificarea unor aspecte procesuale.

Prin urmare, instanţa de apel a interpretat în mod corect prevederile art. 400 C. proc. civ., considerând că prima instanţă nu era obligată să dea curs cererii reclamantului de repunere a cauzei pe rol.

Cât priveşte susţinerile recurentului referitoare la greşita apreciere de către instanţa de apel a existenţei unei motivări corespunzătoare a hotărârii primei instanţe, precum şi la confirmarea soluţiei de respingere a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive, Înalta Curte constată că nu relevă vreun motiv de nelegalitate a deciziei recurate, în absenţa unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de casare invocat de către titularul recursului.

Astfel, recurentul a reproşat instanţei de apel ignorarea faptului că tribunalul nu a răspuns cererii de repunere pe rol, nu a analizat cererea de chemare în judecată prin prisma motivului de nulitate absolută a actului notarial şi nici nu a motivat omisiunea unei asemenea analize.

După cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a expus pe larg motivele pentru care a apreciat că prima instanţă a procedat în mod corect soluţionând cauza în raport de motivul de nulitate a actului juridic invocat prin cererea introductivă şi explicitat prin precizările verbale de la termenul de dezbateri din 16.02.2021, faţă de dispoziţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 394 alin. (3) C. proc. civ., nefiind admisibilă modificarea cererii de chemare în judecată prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor.

Prin cererea de recurs nu se face nicio referire la argumentele prin care instanţa de apel a răspuns susţinerilor părţii, recurentul limitându-se la enunţarea formală a unei critici, prin care, în realitate, reiterează susţinerile invocate în apel, urmărind reevaluarea modului în care acestea au fost analizate şi constatarea nelegalităţii şi a netemeiniciei hotărârii primei instanţe.

Or, această finalitate este incompatibilă cu calea extraordinară de atac a recursului, întrucât atribuţiile acestei instanţe de control judiciar sunt circumscrise cercetării, în limitele învestirii, a legalităţii deciziei de apel, prin prisma motivelor de casare prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, admisă în primă instanţă, soluţia pe acest aspect fiind confirmată în apel, se reţine că recurentul a menţionat doar că sunt eronate considerentele instanţei de apel.

Or, atare susţinere, fără a fi însoţită de argumentele pe care se sprijină, nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate privitoare la decizia atacată, care să fie examinată în raport de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1075A din data de 30 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2024.