Nullity of cassation appeal for failure to formulate specific legal criticisms against the appellate court's reasoning on reimbursement of public funding.

Şedinţa publică din data de 06 februarie 2024

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă la data de 17.01.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Comuna Negreni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (în continuare MDLPA) a solicitat prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea notificării nr. x/25.05.2021 (înregistrată la reclamantă sub nr. x/03.06.2021) emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin intermediul căreia s-a dispus restituirea sumei de 846.066,37 RON în sarcina sa şi obligarea pârâtului MDLPA la restituirea sumei de 846.066,37 RON achitată de către reclamantă prin ordinul de plată nr. x/23.12.2021 în contul MDLPA în considerarea notificării nr. x/25.05.2021, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 969 din 24 iunie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta Comuna Negreni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 522A din 04 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru minori şi de familie a respins apelul formulat de apelanta -reclamantă Comuna Negreni împotriva sentinţei civile nr. 969/24.06.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

A luat act că apelanta-reclamantă şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată în apel pe cale separată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 522A din 04 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs reclamanta Comuna Negreni, ce a fost înregistrat pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs formulată, şi întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă reia susţinerile din cererea de apel, reiterând, în esenţă, că pentru decontarea sumelor utilizate în vederea executării proiectelor de investiţie finanţate din sume alocate de la bugetul de stat, beneficiarul este obligat să depună documentele justificative din care să rezulte bunurile, lucrările ori serviciile pentru care se cere decontarea. În măsura în care finanţatorul apreciază că documentele justificative transmise nu sunt conforme cu prevederile legale, solicită clarificări în termen de maxim 10 zile de la data depunerii documentelor. În cazul de faţă MDLPA nu a cerut asemenea clarificări în termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru documentaţiile depuse de către subscrisa în vederea decontării, chiar dimpotrivă, considerând oportună decontarea sumei solicitate.

Ulterior, în anul 2021, MDLPA a dispus suspendarea transferurilor de la bugetul de stat şi restituirea sumelor decontate, motivat de faptul că materialele care au făcut obiectul Situaţiei de lucrări nr. x nu ar fi fost puse în operă la data la care s-a solicitat decontul.

Se susţine că cererea de restituire întemeiată pe acest motiv este nelegală căci, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei nr. 28/2013, precum şi ale Contractului de finanţare, decontarea de către finanţator a sumelor de bani este obligatorie atunci când beneficiarul depune cu respectarea dispoziţiilor art. 10 din Norme documentele justificative din care să rezulte că au fost achiziţionate bunuri, servicii sau lucrări în scopul executării contractului de finanţare.

Mai arată recurenta că în mod greşit instanţa a aplicat prevederile art. 13 alin. (3) din Norme coroborate cu art. 101 din O.U.G. nr. 28/2013, cererea de decontare fiind depusă conform legii, sumele fiind folosite cuvenit, în scopul executării Contractului de finanţare şi nu în alt scop.

Refuzul onorării obligaţiilor de decontare asumate de MDLPA prin contractul de finanţare ar putea fi justificat numai în acele situaţii în care sumele solicitate nu au fost utilizate conform destinaţiei lor stabilite prin contractul de finanţare (adică atunci când executarea contractului s-ar dovedi neconformă). Or, aşa cum recunoaşte intimatul MDLPA prin răspunsul la plângerea prealabilă nr. x/15.07.2021, lucrările executate până în prezent sunt conforme, având în vedere autorizaţiile de construire nr. x/21.01.2020 şi, respectiv, 316/29.10.2020.

De fapt singurul motiv pentru care se solicită restituirea sumelor decontate pentru Situaţia de lucrări nr. x este acela că o parte dintre materialele achiziţionate nu ar fi fost puse în operă la data decontului. Un asemenea motiv nu justifică, însă, în opinia recurentei, restituirea sumelor decontate căci, aşa cum rezultă din prevederile art. 101 din O.U.G. nr. 28/2013, restituirea/refuzul plăţii se dispune/este permis numai în acele situaţii în care sumele au fost decontate în mod necuvenit, adică în sensul art. 1341 şi urm. din C. civ. atunci când există o plată nedatorată.

Arată recurenta că sancţionarea acesteia pentru nefolosirea până la acest moment a tuturor materialelor este prematură. Aceasta, deoarece, numai la momentul finalizării investiţiei s-ar putea concluziona că bunurile achiziţionate au fost sau nu au fost folosite în scopul lucrării.

Astfel, până la această dată au fost decontate de către MDLPA în total 7 situaţii de lucrări (toate cererile de decont fiind formulate conform cerinţelor MDLPA şi în aceeaşi modalitate ca pentru Situaţia de lucrări nr. 1), unde se regăsesc puse în operă toate materialele decontate prin Situaţia de Lucrări nr. x, cu excepţia unei cantităţi de 3.583,52 tone nisip sortat nespălat ce urmează a fi pus în operă, conform Proiectului tehnic şi a Fazelor determinante aprobate de către I.S.C. Cluj. Fiecare situaţie de lucrări care a fost transmisă spre decontare către MDLPA a fost verificată şi aprobată de Inspectoratul de Stat în Construcţii Cluj, care a întocmit Fişa de verificare, aferentă fiecărei situaţii de lucrări.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 01 noiembrie 2023, cu respectarea termenului legal, intimatul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în data de 15 noiembrie 2023, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Examinând recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Negreni, în raport cu posibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., verificare care este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, se constată că, deşi criticile formulate au fost subsumate de către recurenta-reclamantă pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta reprezintă o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, recurenta-reclamantă ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Or, prin motivele de recurs recurenta-reclamantă trebuia să indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată. În cauză, însă, recurenta, fără a arăta motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând în integralitate cele invocate prin cererea de apel şi omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie raţionamentul curţii de apel.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa de apel ar fi aplicat greşit dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Normele de punere în aplicare a O.U.G. nr. 28/2013, coroborate cu art. 101, art. 10 alin. (32) din O.U.G. nr. 28/2013, respectiv art. 1341 C. civ., în condiţiile în care nu este dezvoltată aceasta critică, nefiind urmată de indicarea în concret a argumentelor pentru care se apreciază ca fiind greşită aplicarea acestor norme de către instanţa de apel, aceasta nu poate conduce, eo ipso, la casarea deciziei recurate.

Aşadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apare ca fiind invocat în mod formal, întrucât recurenta nu duce mai departe susţinerea potrivit căreia instanţa de apel ar fi aplicat greşit normele de drept material, nearătând ce anume din raţionamentul instanţei este nelegal.

Practic, recurenta nu face altceva decât să reia, aşa cum s-a arătat, situaţia de fapt din dosar şi poziţia pe care a susţinut-o de-a lungul procesului, fără a se raporta la considerentele curţii de apel.

Cât priveşte marea majoritatea a criticilor, prin acestea s-a tins la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză, în raport cu oportunitatea măsurii utilizării sumelor finanţate anterior obţinerii autorizaţiei de construire, pentru a evita creşterea preţurilor, după cum susţine recurenta. Totodată, se încearcă justificarea deciziei luate în considerarea finalităţii urmărite de ambele părţi, şi anume finalizarea investiţiei prin punerea în operă a materialelor achiziţionate. Or, toate aceste chestiuni se circumscriu unor motive de netemeinicie, iar nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, fără a se releva normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel nefiind suficientă pentru a atrage casarea deciziei recurate.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din Normele Metodologice din 2013 pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, apelanta-reclamantă avea obligaţia de a transmite instituţiei pârâte informaţiile şi dovezile cu privire la achiziţia de materiale corelat cu graficele de execuţie ale livrării de bunuri, prestării serviciilor, execuţiei lucrărilor, în funcţie de necesităţi.

Aşadar, în condiţiile în care recurenta nu a formulat argumente prin care să susţină lipsa incidenţei sau greşita interpretare a normei citate de instanţa de apel, dimpotrivă, aceasta încercând doar să justifice din punct de vedere practic lipsa punerii în operă a materialelor achiziţionate şi pentru care a solicitat decontarea, Înalta Curte nu poate proceda la analiza criticilor din recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de parte.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Ca atare, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi va anula recursul declarat de reclamanta Comuna Negreni împotriva deciziei civile nr. 522 A din 04 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta Comuna Negreni împotriva deciziei civile nr. 522 A din 04 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 februarie 2024.