Cassation appeal annulled; triple remuneration upheld for unlicensed hotel phonogram use.

Şedinţa publică din data de 06 februarie 2024

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 01.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 16.154,25 RON (13.575 RON fără TVA) reprezentând triplul remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.04.2019-30.06.2021; la încheierea unei autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru spaţiile administrate; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Suceava

Prin sentinţa civilă nr. 237 din 16 decembrie 2022, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta S.C. A. S.R.L.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia Centrul Român Pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L Suceava.

A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 13.575 RON fără T.V.A., reprezentând triplul remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.04.2019 - 30.06.2021;

A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de bani reprezentând taxa pe valoare adăugată;

A respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru spaţiile administrate.

A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins, în rest, ca neîntemeiat, capătul de cerere reprezentat de obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava

Prin decizia nr. 92 din 27 aprilie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelanta - pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 237/16.12.2022 pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia a a II-a civilă şi a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 92 din 27 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava a formulat recurs pârâta A. S.R.L., ce a fost înregistrat iniţial pe rolul secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin încheierea nr. 2112 din 24 octombrie 2023, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs formulată, şi întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că intimata CREDIDAM nu a încheiat cu aceasta un contract, ci doar o convenţie, care nu cuprinde termeni clari şi care conţine clauze abuzive, cum este cea referitoare la plata triplei remuneraţii.

Mai arată că suma datorată acestei entităţi private, deşi nu ar trebui permisă o astfel de activitate în condiţiile în care se achită de către agenţii economici taxe şi abonamente TV, totuşi ar trebui calculate în funcţie de gradul de ocupare şi nu de capacitatea hotelului.

Mai susţine recurenta că a făcut dovada faptului că nu ar fi desfăşurat activitate în anul 2020, precum şi că nu este legală obligarea sa la plata triplului remuneraţiilor, ci cel mult la plata unei dobânzi legale, calculate de la momentul notificării, din 15.04.2021.

În fine, mai susţine recurenta că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra criticii referitoare la existenţa clauzei abuzive de a plăti triplul sumei datorate.

Atât dispoziţiile art. 1349, cât şi cele ale art. 1357 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, nu prevăd un mod de calcul abuziv, ceea ce depăşeşte suma de 4.525 RON reprezentând o îmbogăţire fără just temei.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 20 iulie 2023, prin poştă, cu respectarea termenului legal, intimata CREDIDAM a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, faţă de indicarea formală a motivelor de casare.

În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că este neîntemeiată susţinerea recurentei privind nemotivarea de către instanţa de apel a criticii privind acordarea triplului remuneraţiei. În mod judicios, motivarea instanţei de apel începe cu însuşirea argumentelor instanţei de fond, indicând în mod expres dispoziţiile art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, prin care se prevede că "Pentru spaţii şi/sau pentru perioade nedeclarate pentru care utilizatorul a comunicat public fonograme sau reproduceri ale acestora şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental sau lucrativ fără a obţine în prealabil autorizaţia- licenţă neexclusivă, acesta are obligaţia de a plăti către organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme o sumă de bani reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deţinut autorizaţia-licenţă neexclusivă. În situaţia în care cuantumul remuneraţiei care ar fi fost legal datorată de către utilizator nu poate fi determinat, acesta datorează triplul remuneraţiei plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeaşi categorie."

Totodată, arată că de la calculul remuneraţiei datorate a fost exceptată perioada în care a fost declarată starea de urgenţă pe teritoriul României, fiind scăzute lunile aprilie şi mai.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în data de 26 iulie 2023, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Examinând recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., în raport cu excepţia nulităţii, invocată din prin întâmpinare de intimata CREDIDAM, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, se constată că, deşi criticile formulate au fost subsumate de către recurenta-pârâtă pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., acestea reprezintă o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, recurenta-pârâtă ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Or, prin motivele de recurs recurenta-pârâtă trebuia să indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată. Recurenta, fără să arate motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel şi omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie raţionamentul curţii de apel.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia prin hotărârea curţii de apel nu s-a răspuns criticii referitoare la clauza abuzivă de a plăti triplul sumei, deşi pare că se tinde la invocarea unei pretinse nemotivări a deciziei atacate, împrejurare care ar putea fi analizată din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel a răspuns acestui motiv de apel, prin raportare la dispoziţiile art. 3.1 din Decizia ORDA nr. 120/2016, iar recurentul nu a formulat critici împoitriva raţionamentului instanţei sub acest aspect.

Cât priveşte celelalte critici, prin care s-a tins la recalcularea sumei datorate cu titlu de remuneraţie, în raport cu pretinsa lipsă de activitate a recurentei-pârâte în anul 2020, precum şi greşita raportare la capacitatea hotelului, iar nu a gradului de ocupare, şi acestea au primit un răspuns din partea instanţei de apel, care a reţinut că certificatul depus la dosarul cauzei face dovada suspendării activităţii doar pe perioada stării de urgenţă, care a durat 2 luni, interval care a fost eliminat de la calculul remuneraţiei datorate, iar pentru restul perioadei nu au fost depuse dovezi în sensul celor afirmate.

Or, prin motivele de recurs, recurenta nu a formulat critici concrete sub acest aspect, în sensul invocării încălcării sau aplicării greşite a unor norme de drept material care au stat la baza raţionamentului instanţei de apel, simpla nemulţumire a părţii cu privire la răspunsul dat de curtea de apel criticilor invocate, şi reiterarea acestora în calea extraordinară de atac, nefiind suficientă pentru a atrage casarea deciziei recurate.

Astfel, Curtea de Apel Suceava a apreciat că obligarea pârâtei la plata triplului remuneraţiei reprezintă o sancţiune pecuniară impusă prin art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, ce trebuie suportată de pârâta care nu şi-a îndeplinit obligaţiile instituite de actele normative în domeniul drepturilor de autor - obligaţia de a încheia o autorizaţie/licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor sau reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru spaţiile administrate.

Aşadar, în condiţiile în care recurenta nu a formulat argumente prin care să susţină lipsa incidenţei sau greşita interpretare a normei cuprinse în cele două decizii ORDA citate de instanţa de apel, Înalta Curte nu poate proceda la analiza criticilor din recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de parte.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Ca atare, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Cât priveşte cererea formulată de intimată, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurenta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 1.200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, conform tranzacţiei bancare de la dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, şi va anula recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 92 din data de 27 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, obligând recurenta şi la plata cheltuielilor de judecată către intimata Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 92 din data de 27 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM la plata sumei de 1200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 februarie 2024.