Nullity of appeal for failure to articulate specific cassation grounds in revision proceedings

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă la 19 aprilie 2022, sub nr. x/2022, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 352 din 22 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022, arătând că este contradictorie cu sentinţa nr. 1118 din 25 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava

Prin decizia nr. 360 din 4 aprilie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 360 din 4 aprilie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă a declarat recurs revizuentul A..

Indicând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea recurată nu respectă reguli de procedură reglementate organic prin principii fundamentale ale procesului civil, referitoare în principal la garantarea dreptului la apărare, contradictorialitatea în cadrul etapei procesuale a dezbaterilor, rolul judecătorului în aflarea adevărului, fiind încalcate astfel dispoziţiile art. 13 alin. (3), art. 14 alin. (4), art. 20, art. 22 alin. (2) şi alin. (7) C. proc. civ., al căror conţinut a fost redat.

De asemenea, a precizat că toate aceste principii fundamentale ale procesului civil şi regulile de procedură indicate sunt reglementate prin norme imperative, de ordine publică, astfel că încălcarea acestora de către instanţa de revizuire în modalitatea arătată este de natură a atrage nulitatea absolută, totală şi expresă a deciziei recurate.

În dezvoltarea motivului de recurs a mai menţionat că, în concret, din actele existente la dosarul de fond privind judecarea cererii de revizuire nu rezultă respectarea, de către instanţa de revizuire, a obligaţiei, a regulii imperative de procedură, cu privire la menţiunile procedurale obligatorii referitoare la momentul distinct al încheierii etapei cercetării judecătoreşti, dar mai ales cu privire la momentul deschiderii etapei distincte a dezbaterilor asupra fondului şi la momentul distinct de închidere a dezbaterilor asupra fondului. Toate aceste reguli de procedură trebuiau consemnate de către instanţa de revizuire, în cuprinsul unei încheieri de şedinţă, fie separată, fie cuprinsă în cadrul hotărârii finale pronunţate, adică în cadrul deciziei recurate (de obicei în partea introductivă a acesteia).

În acelaşi sens, recurentul a susţinut că menţiunile esenţiale şi obligatorii, care să ateste existenţa sau inexistenţa etapei procesuale a dezbaterilor, nu există, acestea nefiind consemnate în partea introductivă a deciziei recurate sau în cele două încheieri premergătoare din 13 septembrie 2022, respectiv 10 ianuarie 2023 ori în vreun alt act procesual emis de instanţa de revizuire.

În susţinerea acestor critici, recurentul a făcut referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că lipsa încheierii de dezbateri se sancţionează cu nulitatea hotărârii, întrucât împiedică exercitarea controlului judiciar, în sensul că nu mai este posibil să verifice dacă s-au respectat regulile de procedură privind legala compunere a instanţei, prezenţa părţilor, conţinutul concluziilor formulate, probele administrate, cererile de noi probe şi alte împrejurări esenţiale, referitoare la modul în care s-au desfăşurat dezbaterile. Prin urmare, Înalta Curte a statuat că neîntocmirea încheierii de dezbateri aduce părţilor o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii (decizia nr. 38 din 16 ianuarie 2013).

A subliniat că, întrucât în decizia recurată nu există menţiuni exprese cu privire la încheierea etapei cercetării judecătoreşti, deschiderea dezbaterilor asupra fondului judecării cererii de revizuire sau cu privire la închiderea dezbaterilor asupra fondului judecării cererii de revizuire, nu rezultă efectiv dacă drepturile procesuale ale recurentului au fost respectate în totalitate, complet, distinct, în cadrul ambelor etape ale procesului civil şi în special, în etapa deliberării asupra fondului, nerezultând dacă această etapă obligatorie există sau nu.

De asemenea, a afirmat că în lipsa menţiunilor obligatorii, în lipsa unei încheieri care să consemneze etapa dezbaterilor şi etapa încheierii cercetării judecătoreşti, încheiere care să fie integrată în decizia recurată sau într-o încheiere premergătoare separată, care să respecte forma de procedură completă prevăzută de art. 233 C. proc. civ., în mod evident hotărârea judecătorească este lovită de sancţiunea nulităţii, iar vătămarea intereselor sale procesuale este evidentă şi nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei.

Totodată, prin lipsa menţiunilor cu privire la existenţa etapei dezbaterilor, într-o procedură contencioasă, prin lipsa indicării momentelor încheierii cercetării judecătoreşti sau a menţiunilor obligatorii privind deschiderea dezbaterilor asupra fondului şi privind închiderea dezbaterilor asupra fondului, în lipsa încheierii de dezbateri, nu se poate stabili îndeplinirea condiţiei exprese statuate de art. 488 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., respectiv dacă hotărârea a fost pronunţată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului, existând astfel posibilitatea arbitrariului într-o procedură judiciară contencioasă, aspect care încalcă tocmai principiile fundamentale ale procesului civil, mai sus enunţate, şi care duc la vătămarea intereselor procesuale ale părţilor.

În plus, recurentul mai arată că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la admiterea sau respingerea probelor solicitate de către acesta, aspect care contravine principiilor fundamentale ale procesului civil, referitoare la garantarea dreptului la apărare, la contradictorialitate şi la rolul judecătorului în aflarea adevărului, nerespectarea lui de către instanţa de revizuire, ducând în mod evident la nulitatea absolută expresă şi totală a deciziei recurate.

Prin recursul declarat se solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, inclusiv încheierile de şedinţă din 13 septembrie 2022 şi din 10 ianuarie 2023.

De asemenea, a fost solicitată încuviinţarea de înscrisuri noi în recurs, respectiv chestiunile litigioase invocate cu titlu de apărări de fond, în sensul aspectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cuprinse în cadrul considerentelor încheierii C. civ. nr. 21 din 8 iunie 2022, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2022 al Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, definitivă, cu privire exclusiv la probarea scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

În drept, a indicat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul a formulat întâmpinare, în termenul legal, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând în esenţă că a fost respinsă în mod corect cererea de revizuire, deoarece motivele invocate de revizuent nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 509 C. proc. civ.

Recurentul-revizuent a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că apărările învederate de intimat sunt nefondate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea textelor legale citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Întrucât obiectul recursului îl constituie decizia dată de curtea de apel, cererea de recurs trebuie să cuprindă critici pertinente, fiind necesar ca motivele de recurs să se raporteze la considerentele hotărârii atacate şi la judecata concretă a cauzei de către instanţa de revizuire, pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Indicând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că decizia atacată nu respectă principiile fundamentale ale procesului civil, precum cele referitoare la garantarea dreptului la apărare, contradictorialitatea în cadrul etapei procesuale a dezbaterilor şi rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Susţinerile recurentului referitoare la aceste aspecte constau în indicarea şi enunţarea pur formală a textelor de lege care reglementează principii fundamentale ce guvernează procesul civil, fără a fi prezentată modalitatea în care aceste principii sau reguli de procedură au fost încălcate de instanţa de revizuire.

În lipsa expunerii unor argumente juridice pertinente, efective, care să permită instanţei de recurs exercitarea controlului judiciar, aceste susţineri nu constituie veritabile critici de nelegalitate şi nu pot conduce la anularea hotărârii recurate, întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei, astfel că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri judecătoreşti.

În atare circumstanţe, dată fiind lipsa unor critici concrete, care să reflecte în ce mod ar fi fost nesocotite principiile fundamentale şi regulile de procedură la care face referire recurentul, instanţa de recurs se află în imposibilitatea exercitării controlului judiciar de legalitate, în sensul observării unei eventuale neconformităţi a deciziei atacate cu respectivele reguli procedurale.

Recurentul avea îndatorirea de a răsturna prezumţia de legalitate de care se bucură actul jurisdicţional atacat, inclusiv sub aspectul observării principiilor fundamentale recunoscute în această materie.

Totodată, recurentul a mai precizat şi că decizia atacată a fost pronunţată cu nerespectarea formelor de procedură care impun efectuarea menţiunilor obligatorii referitoare la momentul închiderii etapei cercetării judecătoreşti, precum şi cu privire la momentele deschiderii, respectiv închiderii dezbaterilor asupra fondului. În acest sens, a precizat că menţiunile indicate nu se regăsesc nici în cuprinsul deciziei atacate şi nici în cele două încheieri de şedinţă de la termenele de judecată din 13 septembrie 2022, respectiv din 10 ianuarie 2023.

Înalta Curte reţine că nici aceste susţineri nu pun în discuţie conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept indicate, având în vedere caracterul de generalitate pe care îl implică, nefiind în măsură să deducă analizei instanţei de recurs un raţionament juridic care ar putea demonstra aplicarea greşită a prevederilor art. 233 C. proc. civ.

Din expunerea afirmaţiilor recurentului, sub aparenţa nelegalităţii deciziei pronunţate de instanţa de revizuire, se observă că sunt prezentate aspecte ce ţin de forma hotărârii judecătoreşti, fără însă a fi conturată o critică punctuală şi pertinentă de nelegalitate. Faţă de aceste susţineri se reţine că toate menţiunile privitoare la dezbaterea cauzei au avut loc în partea introductivă a deciziei atacate, fiind consemnate după cum urmează: lipsa părţilor la respectivul termen de judecată, referatul grefierului, precum şi rămânerea în pronunţare asupra cererii de revizuire de către instanţă.

Cu toate că a indicat o decizie a instanţei supreme prin care s-a reţinut că lipsa încheierii de dezbateri se sancţionează cu nulitatea hotărârii, se observă că recurentul a făcut vorbire doar despre lipsa consemnării unor menţiuni privind începerea şi încheierea unor etape ale procesului.

Pur formală este şi susţinerea recurentului referitoare la pretinsa existenţă a unei vătămări a intereselor sale procesuale care să nu poată fi reparată decât prin anularea hotărârii atacate [cerinţă stabilită în mod expres de prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru desfiinţarea unui act de procedură], cât timp acesta nu poate pretinde lezarea drepturilor sale procesuale, având în vedere că modul în care s-a desfăşurat şedinţa de judecată a fost consemnat în mod clar şi complet, astfel cum s-a arătat anterior.

Totodată, Înalta Curte reţine că din susţinerile recurentului nu pot fi extrase nici argumente juridice susceptibile de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., la care acesta a făcut trimitere, deoarece a fost ilustrată doar o situaţie ipotetică care ar putea decurge din lipsa menţiunilor cu privire la existenţa etapei dezbaterilor, încheierea cercetării judecătoreşti, deschiderea şi închiderea dezbaterilor asupra fondului şi care, în aprecierea sa, ar putea determina imposibilitatea verificării respectării condiţiei conform căreia hotărârea trebuie pronunţată de judecătorul care a luat parte la dezbaterea pe fond a cauzei.

Nici critica privitoare la lipsa pronunţării, de către instanţă, asupra probelor propuse de parte nu poate fi primită, din moment ce pune în discuţie aspecte de netemeinicie, incompatibile cu calea de atac a recursului. Faţă de solicitarea formulată prin cererea de revizuire referitoare la încuviinţarea administrării probei cu înscrisurile anexate cererii, cerere care a fost reiterată şi în cuprinsul notelor scrise depuse de către acesta, se constată că partea nu a arătat în concret care dintre înscrisurile depuse nu au fost avute în vedere la pronunţarea deciziei atacate, ci doar a invocat, în mod generic, această chestiune cu titlu de critică. Astfel, neindicând, în mod expres, care dintre mijloacele probatorii depuse în faţa instanţei de revizuire ar fi fost în măsură să conducă la o soluţie contrară celei pronunţate, recurentul evocă, în realitate, doar nemulţumirea sa în raport cu decizia de respingere, ca nefondată, a căii de atac extraordinare formulate, aspect care nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate.

În acest sens, se observă că instanţa de revizuire a fost învestită, de către recurent, cu solicitarea de a se pronunţa, în conformitate cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., asupra unei pretinse contrarietăţi între sentinţa nr. 1118 din 25 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018 şi decizia nr. 352 din 22 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, primind prin hotărârea recurată o dezlegare judiciară cu privire la aspectele de drept deduse judecăţii. Curtea de apel, în urma examinării argumentelor revizuentului, a concluzionat în sensul că între respectivele litigii nu există o identitate de chestiune litigioasă, dezlegarea jurisdicţională dată prin sentinţa pronunţată în cel dintâi dosar nefiind contrazisă de hotărârea judecătorească pronunţată în cel de-al doilea dosar.

Prin urmare, partea nu poate reproşa, în mod valabil, prin intermediul recursului formulat, omisiunea instanţei de revizuire de a-i încuviinţa probatoriul propus, cât timp decizia atacată a fost pronunţată tocmai în urma analizării aspectului pretinsei nesocotiri a autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 1118 din 25 septembrie 2018 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă de către actul jurisdicţional ulterior, reprezentat de decizia nr. 352 din 22 martie 2022 a aceleiaşi instanţe, aspect ce nu implică administrarea unui probatoriu complex, ci doar ataşarea dosarelor în care au fost pronunţate cele două hotărâri judecătoreşti.

Potrivit art. 258 C. proc. civ., probele propuse de părţi sunt supuse aprobării instanţei de judecată, ocazie cu care sunt examinate atât din perspectiva admisibilităţii, cât şi din perspectiva aptitudinii acestora de a conduce la soluţionarea cauzei. O atare aptitudine a probelor, de a conduce la soluţionarea cauzei, este lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorilor fondului, cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situaţia de fapt a cauzei, chestiune ce nu face obiect al controlului instanţei de recurs, care este unul limitat, potrivit art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, doar la aspecte vizând legalitatea hotărârii.

Prin calea de atac a recursului se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt. În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Cât priveşte indicarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca temei de drept, în finalul cererii de recurs, Înalta Curte constată că niciuna dintre susţinerile expuse nu poate fi încadrată în acest motiv de nelegalitate, prin prisma căruia hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Indicarea motivului de recurs este pur formală, întrucât în dezvoltarea motivelor nu au fost indicate viciile (nemotivarea, motivarea contradictorie sau străină de natura cauzei) care ar putea să afecteze legalitatea deciziei recurate din această perspectivă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., întrucât susţinerile din cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 360 din 4 aprilie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 360 din 4 aprilie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2024.