Railway company prevails as appellate decision on municipal land title is partially quashed and remanded for re-judgment

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul Municipiul Cluj-Napoca, prin Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâţii Compania Naţională de Căi Ferate CFR-S.A., Şcoala nr. 27, Liceul Teologic Emanuel şi A., Statul Român prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, a solicitat instanţei: 1. să se constate că Municipiul Cluj-Napoca are calitate de proprietar asupra terenului identificat cu număr cadastral x înscris în cartea funciară numărul x Cluj-Napoca în suprafaţă totală de 3.730 m.p., în baza art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi/sau art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011. În subsidiar, să se dispună obligarea pârâtului de rândul I să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul în discuţie; 2. să se dispună rectificarea cărţii funciare numărul x Cluj-Napoca (B1), precum şi a cărţii funciare nr. x Cluj-Napoca (B 1-3) în sensul radierii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR-S.A., în baza art. 34 din Legea nr. 7/1996, aceste înscrieri încălcând prevederile din legile educaţiei mai sus menţionate. De asemenea, a solicitat radierea oricărei persoane care ar rezulta în urma identificării făcute prin expertiza judiciară ce se va efectua în cauză, în vederea punerii în aplicare a art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi a prevederilor art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011; 3. să se dispună înscrierea în calitate de proprietar, mai întâi, a Statului Român prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar apoi a Municipiului Cluj-Napoca, în baza art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi/sau art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 177 din 01.04.2022 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, împotriva pârâţilor Compania Naţională de Căi Ferate CFR - S.A., Şcoala nr. 27, Liceul Teologic Emanuel şi A. şi Statul Român prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi, în consecinţă, s-a constatat că Municipiul Cluj-Napoca are calitate de proprietar asupra terenului identificat cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară numărul x Cluj-Napoca, în suprafaţă totală de 3.730 m.p., în baza art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011; s-a dispus rectificarea cărţii funciare numărul x Cluj-Napoca, precum şi a cărţii funciare nr. x Cluj-Napoca, în sensul radierii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. şi a înscrierii, în calitate de proprietar, mai întâi, a Statului Român prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar apoi a Municipiului Cluj-Napoca, în baza art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011; pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR - S.A. a fost obligată la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 41.095 RON; s-a respins cererea reclamantului faţă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, ca fiind lipsit de calitate procesuală pasivă.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 4A din 17 ianuarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. împotriva încheierii civile din 24.11.2020 şi a sentinţei civile nr. 177 din 01.04.2022 a Tribunalului Cluj, pronunţate în dosar nr. x/2020, pe care o menţine; a respins, ca rămas fără obiect, apelul incident declarat de pârâţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca; a obligat pe numita apelantă reclamantă să plătească intimaţilor Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca suma de 18.997,50 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Recursul declarat în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 4A din 17 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apreciază că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi ale art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Instanţa de apel, menţinând soluţia primei instanţe, în mod eronat a reţinut în motivarea hotărârii atacate prevederile legale menţionate, deoarece, prima dintre ele (Legea nr. 84/1995) nu are aplicabilitate în cauză, fiind abrogată la data de 09.02.2011, prin Legea nr. 1/2011, iar aceasta din urmă lege, a doua invocată de către intimaţii-reclamanţi pentru motivarea în drept a pretenţiilor deduse judecăţii, nu conţine prevederi în baza cărora societăţile comerciale, indiferent de natura/statutul capitalului lor social să fie obligate a preda/transfera terenuri aflate în proprietatea lor către Ministerul învăţământului sau către unităţile administrativ-teritoriale.

Astfel, Constituţia României din 1991 prevede în articolul 15 alin. (2) că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile". Articolul 6 alin. (1) din C. civ. prevede că legea civilă se aplică în intervalul de timp cât este în vigoare şi că nu are putere retroactivă (nu retroactivează sau nu ultraactivează decât în situaţii prevăzute de lege. Or, pentru art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 nu s-au prevăzut astfel de situaţii).

Nelegal se reţine în decizia recurată că "ceea ce interesează şi se impune a fi stabilit în vederea soluţionării litigiului este legea în temeiul căreia părţile au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, din această perspectivă fiind complet irelevant dacă actul normativ mai este sau nu în vigoare la momentul judecării cauzei".

Raportat la cele mai sus arătate, consideră că, din acest punct de vedere, instanţele de fond şi apel au pronunţat soluţiile cu aplicarea greşită a legii, dând eficienţă, pe de o parte, unor norme legale abrogate, iar, pe de altă parte, unor norme care nu au aplicabilitate în cauză sau nu au fost menţionate ca prevederi legale în cererea de chemare în judecată (art. 166 alin. (41) din Legea nr. 84/1995).

Trecând peste aspectele mai sus arătate, se reţine de către instanţa de apel că "imobilele în care funcţionau unităţi de învăţământ preuniversitar de stat au trecut ex lege în domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor în a căror rază teritorială îşi desfăşurau activitatea, indiferent în patrimoniul cui s-au aflat, fiind încheiate protocoale de predare-primire a imobilelor între autorităţile administraţiei publice locale şi inspectoratele şcolare judeţene, în cazul dedus judecăţii fiind vorba despre Protocolul de predare-preluare a patrimoniului către administraţia locală nr. 9126/29.08.2005, în centralizatorul anexat fiind trecută Şcoala nr. 27, cu etajul folosit de Liceul Teologic Baptist Emanuel".

Consideră că, atâta timp cât, prin acţiunea sa, intimata-reclamantă a cerut să i se constate dreptul de proprietate asupra imobilului litigios, în mod nelegal instanţa a făcut aplicarea art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, fără ca intimatul-reclamant să înfăţişeze în mod necesar dovada dreptului pretins, dovadă care nu poate fi dată doar de lege, care nu-i recunoaşte decât un drept abstract, generic, neindividualizat.

Singură, declaraţia legii de conferire a dreptului de proprietate asupra terenurilor şi clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat este insuficientă intimatului-reclamant de rând I pentru dovedirea dreptului său şi admiterea acţiunii.

Învederează, în acest sens, că în mod eronat reţin instanţele de fond şi de apel ca acte cu valoare juridică relevante în cauză H.G. nr. 193/2006 şi HCL nr. 133/2005.

Intimatul-reclamant de rând I susţine că imobilul situat în str. 11 octombrie nr. 3 se află în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, la poziţiile 50 şi 66, atestate prin H.G. nr. 193/2006 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 969/2002, însuşit prin HCL nr. 133/2005.

În legătura cu aceste susţineri, în primul rând, reiterează faptul că, la poziţiile 50 şi 66 din H.G. nr. 193/2006, este înscris acelaşi imobil situat în str. 11 octombrie nr. 3 de două ori, atât ca şi Şcoala nr. 27, cât şi ca Liceul Teologic Emanuel, în condiţiile în care aceste două instituţii funcţionează în acelaşi corp de clădire, iar în acest inventar, la niciuna din cele două poziţii, nu este menţionat şi teren (cum, de exemplu, este cuprins la poziţiile 60, 61, 75, etc.).

În al doilea rând, învederează că H.G. nr. 193/2006 nu este un act administrativ de trecere a unor imobile/bunuri în domeniul public al statului, ci o hotărâre de guvern prin care a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al municipiului Cluj-Napoca. De asemenea, hotărârile de consiliu local de însuşire a inventarului bunurilor din domeniul public (în speţă, HCL nr. 133/2005) nu pot avea ca efect modificarea regimului juridic al unui imobil în sensul apartenenţei sale la domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale.

Astfel, H.G. nr. 193/2006, pe lângă faptul că nu inventariază şi teren, ci doar imobilul clădire, situat la adresa administrativă mai sus arătată, nu se poate constitui ca un titlu de proprietate al intimatului-reclamant de rând I, iar HCL nr. 133/2005, la momentul adoptării, nu putea cuprinde referiri cu privire la terenul în litigiu în prezenta cauză şi care să îi afecteze regimul juridic de la acea dată, respectiv dreptul de proprietate al recurentei, atât timp cât, după cum a menţionat în apărările din fond şi apel, exista o hotărâre judecătorească irevocabilă şi executorie (sentinţa civila nr. 1996/14.03.2000).

Opinează că instanţa de apel a încălcat prevederile legale invocate de recurentă în apărările formulate în cauză.

Astfel, arată că opune intimaţilor-reclamanţi un drept de proprietate înscris în cartea funciară, iar textele de lege invocate sunt aplicabile în cauză.

Dreptul de proprietate al recurentei a fost invocat în baza art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 12/1998, art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 12/1998, respectiv art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) şi (5) din H.G. nr. 581/1998.

Conform art. 44 din Constituţia României, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire.

Conform art. 891 C. civ., "în cazul în care două sau mai multe persoane au fost îndreptăţite să dobândească, prin acte încheiate cu acelaşi autor (în cazul în speţă, puterea publică), drepturi asupra aceluiaşi imobil, care se exclud reciproc, cel care şi-a înscris primul dreptul va fi socotit titularul dreptului tabular, indiferent de data titlului în temeiul căruia s-a săvârşit înscrierea în cartea funciară."

Învederează că recurenta are întabulat dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu din anul 2008, dovada făcând-o cu extrasul de carte funciara x Cluj-Napoca, existent la dosarul cauzei.

De asemenea, a achitat, începând din anul 2011, taxele şi impozitele aferente acestui teren, fapt necontestat de către intimaţii-reclamanţi şi dovedit cu deciziile de impunere şi situaţia patrimoniului, depuse la dosarul cauzei.

Nu în ultimul rând, imobilul teren înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. cadastral x, provenită din conversia CF vechi x Cluj -Napoca, este evaluat şi se regăseşte în capitalul social al CNCF CFR S.A., conform Hotărârii nr. 66/07.07.2011 a AGA a CNCF CFR S.A. şi anexei la aceasta.

În ceea ce priveşte rectificarea de carte funciară, nelegal au fost reţinute de către instanţa de apel ca fiind relevante în cauză dispoziţiile art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Consideră că în cauza sunt aplicabile prevederile art. 907 din C. civ., care statuează:

"(1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia (...). (3) Situaţia juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaştere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declaraţie dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată împotriva acestuia, prin care s-a admis acţiunea de fond. Acţiunea de fond poate fi, după caz, o acţiune în anulare, rezoluţiune, reducţiune sau orice altă acţiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic".

Aşadar, conform alin. (3) art. 907 din C. civ., pentru a fi întemeiată o acţiune în rectificare de carte funciară trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiţii: una pozitivă, aceea ca solicitantul rectificării să fie titularul unui drept real ce urmează a fi înscris/rectificat, şi o condiţie negativă, aceea ca înscrierea deja existentă să nu fie una valabilă.

Or, atâta vreme cât nu s-a constatat nevalabilitatea titlului în baza căruia s-a făcut înscrierea terenului cu nr. cadastral x, cererea în rectificare carte funciară nu putea fi admisă ca fiind întemeiată.

Doar în cazul în care ar fi obţinut, în prealabil, o hotărâre judecătorească favorabilă în acest sens s-ar fi putut adresa apoi cu o acţiune având ca unic obiect rectificare de carte funciară.

În prezenta cauză, instanţa nu a fost învestită şi nu s-a constatat nevalabilitatea titlului recurentei.

Faţă de motivele de mai sus, solicită să se dispună admiterea recursului şi, în consecinţă, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei către instanţa de apel în vederea rejudecării apelului şi plata cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 100 RON, reprezentând taxa judiciara de timbru.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj - Cluj-Napoca în termen legal a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, şi, pe cale de consecinţă, menţinerea, ca fiind temeinică şi legală, a deciziei civile nr. 4/A/2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023, şi, implicit, a încheierii pronunţate de către Tribunalul Cluj, în şedinţa publică din data de 27.11.2020, precum şi a sentinţei civile nr. 177/2022, pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia civilă, în şedinţa publică din data de 1 aprilie 2022, în dosarul nr. x/2020 (prin care s-a respins cererea reclamantului faţă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, pe temeiul lipsei calităţii procesuale pasive).

Intimaţii-reclamanţi Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca au depus întâmpinare la recursul formulat de Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., prin care solicită respingerea acestuia, ca fiind neîntemeiat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., în temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 C. proc. civ., a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimaţii-reclamanţi Municipiul Cluj Napoca şi Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, prin care solicită respingerea apărărilor din întâmpinarea formulată de către acestea, întrucât toate motivele sunt neîntemeiate.

Recurenta-pârâtă Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, prin care solicită respingerea cererii Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj privind respingerea recursului, întrucât toate motivele invocate de intimata-pârâtă sunt pentru admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi nu motivează de ce recursul este nefondat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 15 martie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluţia din 4 octombrie 2023, a fost acordat termen de judecată la data de 18 ianuarie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta pârâtă Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul principal formulat de apelanta pârâtă Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, fiind menţinută soluţia dispusă de prima instanţă în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi constatării calităţii de proprietar a Municipiului Cluj-Napoca asupra terenului cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca, în suprafaţă de 3.730 mp, în baza art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu consecinţa rectificării corespunzătoare a cărţii funciare. Totodată, a fost respins, ca rămas fără obiect, apelul incident declarat de reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. În esenţă, instanţa de apel a reţinut că terenul în discuţie este ocupat de o clădire în care funcţionează două şcoli şi o grădiniţă (Şcoala 27, Liceul Teologic Baptist Emanuel şi A.), nefiind ocupat de infrastructură feroviară, iar terenul şi clădirea unităţilor de învăţământ preuniversitar au intrat prin efectul legii în domeniul public al unităţii administrative locale încă din anul 2000, astfel încât înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei în anul 2008 este greşită. S-a mai arătat că ambele părţi se prevalează de dreptul de proprietate asupra terenului dobândit în baza legii, reclamanţii invocând prevederile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, iar pârâta pe cele ale O.U.G. nr. 12/1998 şi H.G. nr. 51/1998, astfel încât instanţa de apel, în urma comparării titlurilor prezentate de ambele părţi, a recunoscut dreptul de proprietate al Municipiului Cluj-Napoca în baza art. 166 din Legea învăţământului nr. 84/1995, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 206/2000.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta pârâtă Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., invocând greşita interpretare şi aplicare a unor dispoziţii de drept material cu prilejul soluţionării apelului principal, urmărind să obţină respingerea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate invocat de către reclamantul Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate şi determină admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. În esenţă, recurenta pârâtă a invocat greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 a învăţământului şi art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a învăţământului, în baza cărora i s-a recunoscut reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.730 mp, situat în mun. Cluj-Napoca, str. 11 octombrie nr. 3, jud. Cluj, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca în favoarea pârâtei Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A.

Înalta Curte constată că, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, soluţia de admitere a acţiunii în constatarea dreptului de proprietate este nelegală, deoarece, pe de-o parte, nu a fost stabilită situaţia juridică a terenului în litigiu la data intrării în vigoare a dispoziţiei legale de care se prevalează reclamanta ca temei al dobândirii dreptului de proprietate, iar pe de altă parte, s-a efectuat o eronată interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Mai întâi, trebuie precizat că prima critică invocată de recurenta pârâtă în sensul inaplicabilităţii prevederilor Legii nr. 84/1995, ca urmare a faptului că aceasta a fost abrogată la data de 09.02.2011, prin Legea nr. 1/2011, este nefondată, deoarece nu prezintă relevanţă menţinerea în vigoare a legii la data pornirii litigiului, ci împrejurarea că reclamantul a invocat un mod de dobândire a dreptului de proprietate în baza acestei legi, atât timp cât aceasta s-a aflat în vigoare. Deci, intimatul reclamant se prevalează de un drept pretins dobândit în anul 2000, în temeiul actului normativ menţionat, astfel cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 206/2000, aşadar, la o dată la care legea era pe deplin aplicabilă, fiind în vigoare.

Astfel, prevederile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, în forma iniţială, dispuneau în sensul că "baza materială aferentă procesului de instruire şi educaţie menţionată la alin. (2) şi realizată din fondurile statului sau din fondurile instituţiilor şi întreprinderilor de stat, în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989, se reintegrează în patrimoniul Ministerului Învăţământului, al instituţiilor şi unităţilor de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică din sistemul învăţământului de stat. De asemenea, se reintegrează şi imobilele ce au aparţinut Ministerului Învăţământului şi care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, au trecut în patrimoniul unor societăţi comerciale. Reintegrarea se face fără plată, în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi."

Prin decizia nr. 121/16.10.1996 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 101 din 27 mai 1997, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale anterior menţionate şi s-a apreciat că aceste prevederi sunt constituţionale numai în măsura în care reintegrarea, fără plată, a bazei materiale aferente procesului de instrucţie şi educaţie se referă la imobilele din patrimoniul societăţilor comerciale la care statul deţine majoritatea capitalului social, nu şi la imobilele aparţinând societăţilor comerciale care s-au privatizat în condiţiile legii. Curtea Constituţională a arătat că aceste prevederi nu pot dispune trecerea fără plată în proprietatea publică a statului a unor imobile intrate legal, pe calea privatizării, în proprietatea exclusivă a unor persoane juridice de drept privat. O asemenea operaţiune se poate face, potrivit art. 41 alin. (3) din Constituţie, numai prin expropriere, pentru o cauza de utilitate publică, stabilită, potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire.

Ulterior, prin Legea nr. 354/2004, art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 a fost modificat, dispunându-se în sensul că "Baza materială aferentă procesului de instruire şi de educaţie, prevăzută la alin. (2) şi realizată din fondurile statului sau din fondul instituţiilor şi întreprinderilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989 se reintegrează fără plată în patrimoniul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, al instituţiilor şi unităţilor de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică universitară şi, după caz, în domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti, al consiliilor judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu excepţia bunurilor care au intrat în proprietatea agenţilor economici privaţi. Predarea-preluarea se face pe bază de protocol. În aceleaşi condiţii se reintegrează fără plată şi imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările ulterioare, au trecut în patrimoniul unor societăţi comerciale, indiferent de statutul capitalului social al acestora. Reintegrarea se face pe bază de protocol de predare-preluare. Justa despăgubire se acordă, pentru fiecare caz, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la data semnării protocolului de predare-preluare. Cuantumul despăgubirii se stabileşte în termen de 30 de zile de la data semnării protocolului de predare-preluare, de către o comisie de evaluare formată din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi ai Ministerului Finanţelor Publice, constituită prin ordin comun."

Pentru o justă aplicare a acestor prevederi legale este necesar a se stabili, mai întâi, situaţia juridică a imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 84/1995, în forma de care reclamantul urmăreşte să se prevaleze în cauza de faţă, respectiv în forma adusă prin modificările şi completările cuprinse în O.U.G. nr. 206/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 22 noiembrie 2000. Susţinând faptul că, în temeiul art. 166 alin. (3) din legea menţionată, reclamantul Municipiul Cluj a dobândit dreptul de proprietate al terenului în suprafaţă de 3.730 mp, situat în mun. Cluj-Napoca, str. 11 octombrie nr. 3, jud. Cluj, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x în favoarea pârâtei Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., acesta are sarcina de a proba că imobilul în discuţie se încadrează în prevederile legale invocate, respectiv că Statul Român a avut în proprietate acest teren, inclusiv titlul în baza căruia l-a dobândit, şi că imobilul nu a intrat în proprietatea agenţilor economici privaţi.

Conform situaţiei de fapt reţinute de către instanţele de fond, terenul în suprafaţă de 3.730 mp, situat în mun. Cluj-Napoca, str. 11 octombrie nr. 3, jud. Cluj, cu număr cadastral x, este înscris în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca în favoarea pârâtei Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., titlul în baza căruia s-a făcut această întabulare a dreptului de proprietate fiind reprezentat de prevederile H.G. nr. 581/1998 şi O.U.G. nr. 12/1998. Cu privire la situaţia juridică a bunului anterior întabulării dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, instanţele de fond nu au făcut nicio analiză, pentru a stabili în patrimoniul cărui subiect de drept se afla terenul la acel moment, fiind relevant faptul că, prin H.G. nr. 581/1998, a fost înfiinţată Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, potrivit art. 1 alin. (1) din actul normativ indicat. De asemenea, conform art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din H.G. nr. 581/1998, capitalul social al CFR se constituie prin preluarea unei părţi din patrimoniul fostei societăţi naţionale, iar acţionarul unic iniţial este Statul Român. Pe cale de consecinţă, trebuie verificat dreptul asupra imobilului transmis prin reorganizarea fostei Societăţi Naţionale a Căilor Ferate Române în Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., ţinându-se seama de prevederile H.G. nr. 235/1991 şi ale Legii nr. 15/1990, în special art. 19 şi art. 20. Prin urmare, este necesar a se verifica dacă dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie, aparţinând Statului Român, a fost sau nu adus ca aport la înfiinţarea autoarei pârâtei şi, apoi, dacă a fost sau nu transmis în procedura de reorganizare şi de înfiinţare a companiei pârâte. După efectuarea acestei analize se poate stabili dacă terenul litigios este sau nu supus prevederilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi, în caz afirmativ, în ce condiţii, respectiv cu sau fără plată.

De asemenea, instanţa de apel trebuia să analizeze dacă, în privinţa terenului de 3.730 mp, s-a încheiat sau nu un protocol de predare-preluare, urmând a se stabili, după caz, consecinţele juridice ale lipsei unui astfel de document şi ale neparcurgerii acestei proceduri cu caracter administrativ.

Sub acest aspect, este relevant faptul că între reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a fost încheiat protocolul de predare-preluare nr. 9126/29.08.2005-5940/20.07.2005, unde, la poziţia 47 din anexă, se face referire la imobilul în discuţie, situat pe str. 11 octombrie nr. 3, în care funcţionează Şcoala nr. 27, iar etajul este folosit de Liceul Teologic Baptist Emanuel, procedându-se la predarea-preluarea clădirii în suprafaţă de 650 mp şi a terenului în suprafaţă de 1.849 mp. Aşadar, instanţa de apel, care are aptitudinea de a devolua fondul cauzei, are misiunea de a stabili în ce măsură terenul în suprafaţă de 1.849 mp, menţionat în protocol, include sau nu terenul sau parte din terenul pretins de 3.730 mp. După clarificarea acestei chestiuni de fapt, în măsura în care se reţine existenţa unei suprafeţe de teren neincluse în protocolul de predare-preluare este necesar a se determina în ce măsură ar fi posibilă reintegrarea imobilului, la care se referă art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, şi recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantului Municipiul Cluj-Napoca în lipsa încheierii protocolului la care face referire dispoziţia legală menţionată.

Aşadar, revine instanţei de apel sarcina de a determina în ce măsură există un protocol încheiat cu privire la terenul în suprafaţă de 3.730 mp, în condiţiile în care înscrisul prezentat face referire la o suprafaţă mai mică, de 1.849 mp., fiind necesar a se identifica suprafaţa de teren menţionată în protocolul de predare-preluare nr. 9126/29.08.2005-5940/20.07.2005 şi a se stabili identitatea dintre acest teren şi terenul la care se referă acţiunea în constatarea dreptului de proprietate formulată de unitatea administrativ-teritorială.

Mai mult decât atât, cu ocazia coroborării probelor, instanţa de apel trebuie să aibă în vedere şi anexa la H.G. nr. 193/09.02.2006 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Cluj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Cluj, unde, la poziţiile 50 şi 66, se face referire doar la clădirea Şcolii nr. 27 şi respectiv a Liceului Teologic Emanuel, situată pe str. 11 octombrie nr. 3, fără nicio referire la vreo suprafaţă de teren, cum se întâmplă în cazul altor şcoli (precum cele menţionate la poziţiile 37 - 44, 46, 47, 52 - 58, 60, 61, 63, 64, 75, 76, 78, 80, 82).

În condiţiile nemenţionării terenului în suprafaţă de 3.730 mp nici în hotărârea de guvern care cuprinde bunurile din domeniul public al Municipiului Cluj şi nici în protocolul de predare-preluare încheiat în baza art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, este necesară stabilirea exactă a situaţiei juridice a imobilului pentru a se verifica în ce măsură este sau nu vorba despre un imobil prevăzut de acest act normativ şi, mai ales, în ce măsură este posibilă reintegrarea acestuia fără plată în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, verificându-se inclusiv îndeplinirea cerinţei legate de întocmirea protocolului de predare-preluare în scopul reintegrării.

Sub aspectul relevanţei juridice a încheierii protocolului de predare-preluare prevăzut de art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, în forma modificată prin O.U.G. nr. 206/2000, trebuie să se stabilească în ce măsură şi în ce condiţii legea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate.

Astfel, art. 557 C. civ. menţionează modurile de dobândire a dreptului de proprietate, respectiv prin convenţie, moştenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ocupaţiune, tradiţiune, hotărâre judecătorească cu efect translativ de proprietate, act administrativ, iar prin lege se pot reglementa şi alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate. Prin urmare, legea reprezintă una din modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate, condiţionată însă de respectarea tuturor cerinţelor prevăzute în norma juridică în temeiul căreia este constituit acest drept.

În cadrul demersului judiciar declanşat în cauză, intimatul reclamant Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, a susţinut că titlul său de proprietate derivă din lege, respectiv conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 85/1994 şi art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Este necesar a se observa că actele normative menţionate conţin dispoziţii cu caracter general care, însă, nu pot, prin ele însele, da naştere unor raporturi juridice concrete, de vreme ce legea, în sens de act normativ, reglementează relaţii sociale generale, ce fixează doar cadrul juridic general. Ca atare, legea, ca act juridic al Parlamentului, este concepută pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei şi nu poate fi, prin ea însăşi, izvorul concret al unui raport juridic şi temeiul dobândirii unui drept.

Aşadar, legea, ca act normativ (ce cuprinde reguli generale de conduită, cu caracter impersonal) nu poate da naştere, prin ea însăşi, unor raporturi juridice determinate, astfel încât, pentru naşterea raportului juridic concret este nevoie, în plus, şi de o împrejurare (eveniment sau acţiune care să constituie izvor al unor raporturi juridice bine determinate) de care legea să condiţioneze naşterea unui astfel de raport.

Aşadar, prin efectul art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 i se poate recunoaşte unităţii administrativ-teritoriale dreptul de proprietate asupra terenului litigios, însă, întrucât legea invocată constituie un act juridic cu aplicabilitate generală, nu poate fi avută în vedere în mod izolat, fără a fi corelată cu un act juridic individual, prin care să se concretizeze transferul dreptului de proprietate asupra bunului în discuţie.

Baza materială aferentă procesului de instruire şi de educaţie la care face referire art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 este exemplificată în cuprinsul alin. (2) al aceluiaşi articol, în conformitate cu care baza materială a învăţământului cuprinde: spaţii pentru procesul de învăţământ şi cercetare ştiinţifică, mijloace de învăţământ şi de cercetare aferente, biblioteci, edituri şi tipografii, staţiuni didactice şi de cercetare, unităţi de microproducţie, ateliere şcolare, ferme didactice, grădini botanice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case de cultură ale studenţilor, case ale corpului didactic, case universitare, tabere şcolare, baze şi complexuri cultural-sportive, palate şi case ale copiilor şi elevilor, baze de odihnă şi tratament, spaţii cu destinaţia de locuinţă, precum şi orice alt obiect de patrimoniu destinat învăţământului şi salariaţilor din învăţământ.

Analiza de conţinut a cadrului normativ enunţat relevă că textul legal cuprinde dispoziţii cu caracter general, referitoare la o categorie de bunuri generice. În aceste condiţii, simpla enunţare a categoriei generice a bunurilor în cuprinsul textului legal nu are semnificaţia declarării bunurilor respective ca făcând automat obiect exclusiv al proprietăţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării, al instituţiilor şi unităţilor de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică universitară ori, după caz, al comunelor, oraşelor, municipiilor. Aşadar, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, dispoziţiile legale evocate cuprind doar nominalizarea categoriei generice a bunurilor şi nu pot constitui, prin ele însele, un titlu de proprietate care să fie exhibat în cadrul acţiunii în revendicare sau în constatarea dreptului de proprietate, în lipsa întocmirii unor acte juridice ulterioare, subsecvente, necesare punerii în aplicare concretă a normelor cu caracter general, prin care să se realizeze operaţiunea de determinare şi individualizare a bunurilor la care se referă.

Cum dispoziţiile din cuprinsul art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 fac referire la categoria unor bunuri de gen (în privinţa cărora dreptul de proprietate se transferă numai în momentul individualizării lor), pentru a garanta aplicarea unitară a normei legale, legiuitorul a statuat explicit, în cuprinsul textului evocat, asupra necesităţii întocmirii unui protocol de predare-preluare în vederea reintegrării imobilelor.

Aşadar, în condiţiile în care obiectul dedus judecăţii vizează acţiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, reclamantul trebuie să dovedească faptul că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Din această perspectivă, acestuia îi revine sarcina probaţiunii inclusiv sub aspectul încheierii unui act juridic individual relativ la dobândirea bunului litigios, care să ateste dreptul său de proprietate asupra imobilului, respectiv încheierea protocolului de predare-preluare la care se referă norma juridică analizată.

Or, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de apel nu a clarificat situaţia juridică a imobilului, inclusiv prin prisma faptului dacă terenul litigios în suprafaţă de 3.730 mp se identifică sau nu, total sau parţial, cu terenul în suprafaţă de 1.849 mp., menţionat în protocolul de predare-preluare nr. 9126/29.08.2005-5940/20.07.2005.

Totodată, Înalta Curte constată că intimatul reclamant a mai indicat, ca temei al dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului litigios, prevederile art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, conform cărora "terenurile şi clădirile unităţilor de educaţie timpurie, de învăţământ preşcolar, şcolilor primare, gimnaziale şi liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învăţământ din cadrul acestora, înfiinţate de stat, fac parte din domeniul public local şi sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea acestora şi sunt administrate de către consiliile de administraţie, conform legislaţiei în vigoare." Aceste prevederi stabilesc apartenenţa bunurilor la domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, însă nu sunt în măsură să constituie un mod distinct de dobândire a dreptului de proprietate, astfel încât titularul acestuia este ţinut să probeze, în prealabil, existenţa acestui drept în patrimoniul său şi apoi, în baza prevederii legale menţionate, să fie inclus bunul respectiv în domeniul public local.

În raport cu art. 554 alin. (1) şi art. 858 C. civ., conform cărora un bun formează obiectul proprietăţii publice numai dacă a fost dobândit de titularul său prin unul dintre modurile prevăzute de lege, reclamantul este chemat să facă dovada unui titlu de proprietate valabil constituit asupra bunului litigios.

Pentru a se reţine trecerea terenului în discuţie în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale trebuie să se stabilească, în prealabil, existenţa dreptului de proprietate al Statului Român asupra bunului imobil invocat şi apoi îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute de art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, în sensul includerii bunului în categoria celor la care se referă norma citată, în condiţiile în care evidenţele de publicitate imobiliară o menţionează pe pârâtă ca titular al dreptului de proprietate. Apoi, trebuie analizată împrejurarea dacă a fost încheiat sau nu un protocol de predare-preluare cu privire la terenul în discuţie, în întregul său, urmând a se avea în vedere consecinţele juridice sub aspectul reţinerii dreptului de proprietate asupra bunului litigios în măsura în care protocolul invocat în probaţiune nu include terenul sau parte din terenul ce formează obiectul prezentei judecăţi.

Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reţine caracterul fondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece decizia instanţei de apel a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, nefiind suficient stabilită situaţia juridică a terenului, în vederea includerii acestuia în categoria imobilelor supuse reintegrării, şi nici verificată îndeplinirea cerinţei legate de încheierea protocolului de predare-preluare în vederea constituirii dreptului de proprietate în baza legii, în favoarea unităţii administrativ-teritoriale.

În aceste condiţii, se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, în vederea judecării apelului principal, prilej cu care instanţa de apel va ţine seama de dezlegările cuprinse în prezenta decizie şi va administra probatoriul pe care îl consideră adecvat în vederea stabilirii exacte a situaţiei juridice a imobilului la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor legale de care se prevalează reclamantul în promovarea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate. Totodată, este necesar a se lămuri împrejurarea includerii ori neincluderii, totale sau parţiale, a terenului în suprafaţă de 3.730 mp în terenul în suprafaţă de 1.849 mp., menţionat în protocolul de predare-preluare de care se prevalează reclamantul, iar în funcţie de rezultatul analizei, să se cerceteze modul de dobândire a dreptului de proprietate prin efectul legii, conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995.

În privinţa soluţiei pronunţate, în primul ciclu procesual, asupra apelului incident, respins ca rămas fără obiect, se constată că partea interesată nu a înţeles să exercite recurs principal sau recurs incident, astfel încât decizia instanţei de apel s-a definitivat prin nerecurare, în această privinţă. În condiţiile în care niciuna dintre părţi nu a înţeles să învestească instanţa de recurs cu exercitarea controlului judiciar asupra soluţiei date apelului incident, nu este posibilă casarea deciziei în această privinţă, ţinând seama de limitele învestirii instanţei de recurs, conform art. 494, coroborat cu art. 477 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 4A din 17 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi va trimite la aceeaşi instanţă de apel, spre rejudecare, apelul principal declarat de reclamant, menţinând dispoziţia privind respingerea apelului incident, ca rămas fără obiect.

Totodată, cu ocazia rejudecării, în măsura existenţei unor solicitări în acest sens, se va ţine seama inclusiv de cheltuielile de judecată efectuate în primul ciclu procesual şi cu prezentul recurs, având în vedere că, la acest moment, nu este stabilită, în mod definitiv, culpa procesuală în promovarea prezentului litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 4A din 17 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează în parte decizia recurată şi trimite la aceeaşi instanţă de apel, spre rejudecare, apelul principal declarat de reclamant.

Menţine dispoziţia privind respingerea apelului incident, ca rămas fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2024.