Agricultural lease rent dispute: appeal dismissed, upholding arbitral award limiting tenant liability to effectively cultivated area

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a municipiului București la 8 iulie 2003, reclamanta SC I.E.G. SRL Pitești a chemat în judecată A.D.S. București pentru a se constata că, în conformitate cu procesul verbal înregistrat la nr. 11038 din 20 februarie 2002, în anul agricol 2001 – 2002 nu datorează arenda prevăzută în contractul nr. 31/2001 pentru suprafața de 1.999,55 ha.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de arendă pentru o suprafață de 4.388 ha teren agricol, însă în anul 2001 – 2002 a cultivat doar 2.388,45 ha de pe raza comunei Mârșa, diferența fiind lucrată de alte societăți comerciale sau fiind retrocedată unor persoane fizice.

Prin sentința arbitrală nr. 235 din 25 noiembrie 2003 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a municipiului București s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC I.E.G. SRL Pitești în contradictoriu cu pârâta A.D.S. și s-a constatat că, în conformitate cu procesul verbal înregistrat la A.D.S. la nr. 11038 din 20 februarie 2002 și anexele II și III, pentru anul agricol 2001 – 2002 reclamanta datorează pârâtei arenda prevăzută în contractul nr. 31 din 17 octombrie 2001, calculată cu începere de la 19 februarie 2002 numai pentru 2.388,45 ha din cele 4.388 ha prevăzute în contract și nu datorează arendă pentru restul de 1.999,55 ha. Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 7.500.000 lei cheltuieli de arbitrare.

Împotriva acestei sentințe a formulat acțiune în anulare pârâta A.D.S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că aceasta încalcă dispozițiile imperative ale legislației în vigoare și prevederile contractului de arendă, fiind incident motivul prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ. și art. 69 lit. i) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj.

Prin decizia nr. 419/ R din 8 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea în anulare formulată de petentă, A.D.S. fiind obligată la plata sumei de 5 milioane lei cheltuieli de judecată.

Cu actul depus la 28 iulie 2004, A.D.S. a formulat motive de recurs susținând că cele două hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 364 lit. i) din C. proc. civ. și de art. 69 lit. i) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional.

- Astfel, recurenta a susținut că instanțele în mod greșit au reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1454 C. civ., deoarece, conform contractului de arendă a predat toată suprafața de 4.388 ha pe care arendașul trebuia s-o folosească ca un bun proprietar;

- în mod greșit instanța arbitrală ca și curtea de apel au reținut că intimata nu datorează redevența pentru suprafața care a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate deoarece aceste suprafețe au fost predate consiliilor locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 ulterior încheierii contractului de arendă;

în mod eronat s-a considerat că acțiunea în constatare formulată de reclamantă este admisibilă, deoarece aceasta avea posibilitatea de a refuza plata arendei în măsura în care considera că nu o datorează.

Recursul declarat de A.D.S. este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 354 lit. i) (care constituie temeiul acțiunii în anulare formulată de A.D.S.) hotărârea arbitrală poate fi desființată dacă aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.

Din acest punct de vedere, recurenta a susținut că hotărârea Arbitrajului Comercial Internațional, ca și decizia curții de apel au considerat în mod eronat că nu sunt aplicabile prevederile art. 1454 C. civ., potrivit cărora „dacă prin contractul de arendare se arată o întindere mai mică sau mai mare decât are fondul în realitate, arenda nu se va scădea și nu se va spori”.

În realitate, curtea de apel a reținut corect împrejurarea că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 16/1994 care constituie legea specială în materie, nefiind incidente prevederile art. 1454 C. civ., care reprezintă dreptul comun în materie.

În dezvoltarea acestui prim motiv de recurs, pârâta a mai arătat că societatea comercială intimată avea îndatorirea prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 16/1994 de a folosi terenul arendat ca un bun proprietar dar această susținere nu este de natură să determine plata unei arende mai mari decât cea cuvenită pentru suprafața folosită în mod efectiv.

Cea de a doua critică vizează modul în care instanțele au soluționat problema suprafețelor retrocedate în temeiul legii fondului funciar, susținând că terenurile respective au fost predate consiliilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 după încheierea contractului de arendă și, ca atare, societatea comercială trebuia să plătească arenda până la data încheierii protocolului de predare a terenurilor către comisii.

Nici această critică nu poate fi primită, tribunalul reținând în mod judicios că în anexele procesului verbal de predare a terenurilor arendate s-au trecut și suprafețe pentru care existau documentații întocmite în vederea retrocedării, ceea ce înseamnă că acestea erau cunoscute încă de la semnarea contractului de arendă, iar predarea lor, ulterior, către proprietari, nu schimbă situația de fapt avută în vedere de instanțe.

În fine, ultimul motiv vizează dispozițiile legale privind admisibilitatea acțiunii în constatare pronunțată de societatea comercială intimată în baza art. 111 C. proc. civ.

Și sub acest aspect instanțele au pronunțat hotărâri legale reținând că acțiunea reclamantei este admisibilă deoarece, în temeiul art. 111 C. proc. civ., poate solicita instanței să constate existența unui drept al său sau inexistența unui drept al părții adverse, stabilindu-se în acest mod care sunt drepturile și obligațiile reale derivând din raportul juridic existent între ele.

Cât privește interesul intimatei, s-a reținut corect că, prin refuzul său de a achita redevența pentru o parte din teren a devenit debitoare, ceea ce a prejudiciat-o, în această situație nemai având posibilitatea de a participa la licitații, de a beneficia de subvenții, etc., singurul mod de a justifica refuzul său de plată fiind acțiunea în constatare ce a făcut obiectul litigiului.

Pentru toate aceste considerente, recursul A.D.S. va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenta va achita intimatei suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat dovedit cu actul de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta A.D.S. București în contradictoriu cu intimata SC I.E.G. SRL Pitești, împotriva deciziei nr. 419/ R din 8 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 5 noiembrie 2004.