Civil liability of a health facility for nosocomial infection: objective liability regime and the exclusion of pre-existing medical conditions as an external cause exonerating the hospital.

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 20 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, în baza dispoziţiilor art. 58 alin. (1) tezele 1 şi 2, art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 alin. (1) şi (2), art. 1381 alin. (1)-(3), art. 1382, art. 1385 alin. (1)-(4), art. 1386 alin. (1)-(4) C. civ., art. 166 alin. (1) şi (2), art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, astfel cum a modificată ulterior şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015, cu referire la art. 654 alin. (2) lit. a) teza a III-a din aceeaşi lege: 1.obligarea pârâtei la plata sumei de minimum 45.000 RON, cu titlu de prejudiciu material suferit de reclamantă prin cheltuielile pentru înmormântarea soţului său, B., decedat la 2 februarie 2017, în urma contractării unei infecţii cu pioceanic (pseudomonas aeruginosa) în timpul spitalizării la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, cheltuieli legate de procurarea celor necesare înmormântării, de înmormântarea propriu-zisă, precum şi de pomenirile ocazionate de înmormântare şi de după aceasta, potrivit obiceiului locului, cheltuieli evaluate la 40.000 RON; cheltuieli legate de deplasarea defunctului şi a reclamantei la pârât şi de la pârât la domiciliul soţilor Ponciş, din comuna Palanca, judeţul Bacău; cheltuielile legate de medicamente şi de îngrijirile medicale de la pârât; diminuarea nivelului de viaţă al reclamantei, prin diminuarea corespunzătoare a veniturilor familiei prin încetarea plăţii pensiei defunctului; 2.obligarea pârâtei la plata sumei de 750.000 euro, echivalentă a sumei de 3.410.100 RON, cu titlul de daune morale pentru şocul şi suferinţele psihice cauzate prin pierderea vieţii de către soţul său, B., în urma infectării pe timpul internării la pârâtă cu bacilul pioceanic (Pseudomonas aeruginosa); 3.obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La 24 aprilie 2019, reclamanta A., faţă de faptul că instanţa a dispus scutirea sa de la plata sumei de 14.500 RON, prin încheierea din camera de consiliu din 12 octombrie 2017, din totalul sumei de 39.661 RON, a solicitat continuarea acţiunii pentru cuantumul de despăgubiri aferentei taxei judiciare de timbru scutite, care reprezintă 38,829% din suma iniţială totală solicitată, de 45.000 RON daune materiale şi 3.414.100 RON daune morale, obiectul pentru primul capăt de cerere privind daunele materiale reducându-se la 17.473,05 RON, iar pentru capătul de cerere privind daunele morale reducându-se la 1.324.107 RON.

Pârâtul Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a societăţii de asigurare-reasigurare C., pentru ca, în situaţia în care se va reţine că acţiunea reclamantei este întemeiată, iar instanţa de judecată va dispune obligarea sa la achitarea pretenţiilor solicitate, aceasta să se subroge în toate obligaţiile la care va fi obligat în urma soluţionării prezentei cauze.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1556/PI din 26 noiembrie 2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, în contradictoriu cu chemata în garanţie C.

3. Hotărârea instanţei de apel în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 220 din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1556/PI din 26 noiembrie 2019 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

4. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 836 din 13 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în majoritate, a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 220 din 26 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

5. Hotărârea instanţei de apel în cel de-al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 246 din 29 septembrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1556/PI din 26 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara şi C.. A schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara. L-a obligat pe pârâtul Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara la plata către reclamantă a sumei de 2.026,36 RON, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 550.000 RON, cu titlu de daune morale. A respins, în rest, pretenţiile reclamantei. A constatat încetat procesul faţă de chemata în garanţie C.. L-a obligat pe intimatul Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara la restituirea către stat a sumei de 21.750 RON, cu titlu de ajutor public judiciar. L-a obligat pe intimatul Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 6.067,5 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă.

6. Recursul

Împotriva deciziei nr. 246 din 29 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii sale civile delictuale, potrivit art. 655 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 1357 şi următ. C. civ., aplicabile în cauză.

A menţionat că fapta ilicită presupune o încălcare a obligaţiilor legale aferente Ordinului nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare. Recurentul a arătat că a implementat şi că respectă normele legale în vigoare referitoare la prevenirea şi combaterea infecţiilor nosocomiale, răspunzând, conform art. 166 din Legea nr. 95/2006 numai dacă nu ar respecta normele legale aprobate prin OMS nr. 1101/2016.

Potrivit art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, răspunderea se antrenează împotriva unităţii sanitare pentru infecţiile nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte existenţa unei cauze externe ce nu a putut fi controlată de instituţie. A afirmat că, în speţă, nu s-a arătat ce normă legală (atribuţie în combaterea infecţiilor - OMS 1101/2016) a încălcat recurentul. Prin legislaţia specifică infecţiilor asociate asistenţei medicale se stabilesc atribuţii exprese şi proprii întregului personal din unităţile sanitare, în nume propriu, pentru care se răspunde individual. Nu orice comportament atrage în mod automat răspunderea entităţii medicale ca persoană juridică, ci doar încălcarea acelor atribuţii expres prevăzute.

Analizând această cauză externă exoneratoare de răspundere potrivit art. 655 din Legea nr. 95/2006, recurentul a susţinut că, din actele medicale depuse la dosar (înscrisuri care au stat la baza efectuării expertizei tehnice de specialitate medico-legale) rezultă că istoricul medical al pacientului, anterior internării, precum şi starea sa de sănătate la momentul internării au favorizat grefarea unui agent biologic agresiv (pseudomonas aeruginosa).

Cauza externă exoneratoare de răspundere care nu a putut fi controlată de recurent, ca şi instituţie spitalicească, a fost starea de sănătate a pacientului, constând în lungi suferinţe cardiace, un organism slăbit, cu depresie imunologică severă şi tratament antibiotic îndelungat, infecţia nosocomială fiind ultima etapă dintr-un lung şir de complicaţii care au dus pacientul într-o stare critică, în care riscul de deces era iminent, deces care ulterior s-a şi produs.

Recurentul a învederat că, din cuprinsul suplimentului la prima expertiză medico-legală efectuat de Institutul de Medicină Legală Timişoara rezultă că, faţă de pacientul B. au fost luate măsuri de depistare şi tratare a infecţiilor nosocomiale, prin multiple culturi efectuate şi prin administrarea de antibiotice, fiind depuse toate diligenţele pentru investigarea situaţiei sale.

A solicitat să se aibă în vedere că, la externare, pacientul era tratat, iar de la data de 13.01.2017 era afebril, având indicatori de lipsă a infecţiei, analizele arătând clar şi indubitabil că a fost corect tratat şi că era vindecat, conform cu biletul de externare din IBCV Timişoara.

Recurentul a precizat că o infecţie nu cauzează decesul dacă a fost tratată corect, însă pacientul B. avea un istoric medical marcat de perioade lungi de spitalizare, intervenţii multiple pe cord deschis, completate cu diagnostice repetate de endocardită infecţioasă, inclusiv probleme pulmonare.

Astfel, cauza externă este îndeplinită, prin faptul că pacientul avea un sistem imunitar deprimat, în contextul istoricului medical anterior, iar diagnosticul de deces a fost de "şoc septic cu plecare pulmonar", iar nu explicit o anume infecţie nosocomială.

A arătat că intervenţia realizată în unitatea sanitară a fost efectuată pentru a corecta urmările succesive, regretabile, ale operaţiilor anterioare, riscul intervenţiei fiind asumat de familie, iar pacientul tratat corespunzător. Ca atare, recurentul a considerat că nu se poate reţine o faptă ilicită în sarcina sa.

Cu privire la prejudiciu, recurentul a menţionat că acesta nu i se poate imputa, în raport de inexistenţa faptei ilicite. Dar, dacă instanţa va da curs solicitării intimatei-reclamante, a cerut diminuarea prejudiciului, cuantumul acordat prin hotărârea recurată fiind considerat excesiv, fiind necesar să se evite o îmbogăţire fără justă cauză.

A arătat că, în mod nejustificat, a considerat instanţa de apel că prejudiciul moral a fost cu atât mai mare cu cât intimata-reclamantă a primit asigurări concrete că viaţa soţului său este în afara oricărui pericol, considerându-se că operaţia a fost un succes şi că vindecarea era favorabilă, câtă vreme fondul medical al pacientului era precar, după patru operaţii.

Recurentul a susţinut că aceste aspecte, reţinute de curte, nu au fost dovedite, întrucât, prin declaraţia medicului curant şi inclusiv prin cererea formulată de intimata-reclamantă, s-a probat că aceasta a fost informată despre posibilitatea decesului.

Faptul că operaţia a fost reuşită şi că pacientul a fost transferat către o altă instituţie medicală nu poate conduce la ideea că nu exista posibilitatea survenirii decesului, prin raportare la istoricul medical.

Împrejurarea că, ulterior operaţiei, acesta a contractat virusul nosocomial, care ulterior, ca şi cauză secundară, nu principală, a condus la decesul său, nu îi poate fi imputată recurentului.

Acesta a susţinut că suma acordată cu titlu de prejudiciu este prea mare faţă de specificul cauzei, defunctul având 65 de ani, în ultimii doi ani de viaţă fiind spitalizat de 14 ori, în 6 unităţi sanitare diferite, cu un istoric medical complet şi dificil. În contextul medical arătat şi având în vedere riscurile ultimei operaţii suferite, recurentul a afirmat că exista posibilitatea unui deces postoperator.

Cu privire la legătura de cauzalitate între decesul soţului intimatei-reclamante şi infecţia nosocomială, recurentul a învederat că aceasta nu există, faţă de înscrisurile depuse la dosar şi de concluziile raportului de expertiză medico-legală.

A susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că, prin sentinţa nr. 1556/2019, Tribunalul Timiş a reţinut că există o legătură de cauzalitate între infecţia nosocomială contractată de către defunct în perioada internării la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara şi moartea acestuia, aspecte considerate ca nefiind contestate de recurent şi având autoritate de lucru judecat.

Însă, prin sentinţă, nu s-a stabilit legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciul produs de recurent, ci s-a specificat, la modul general, că infecţia nosocomială, pe fondul medical existent, a condus la deces. Recurentul nu a contestat direct aceste considerente, cât timp acţiunea principală a fost respinsă pentru motivul neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, deci, implicit, a legăturii de cauzalitate.

A susţinut că nu se poate dovedi raportul de cauzalitate direct şi unic între internarea în Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara şi decesul survenit, întrucât pacientul, la externare, a fost transferat către spitalul din Miercurea Ciuc, existând un dubiu cu privire la locul infectării.

Cât priveşte culpa, recurentul a reiterat că, la externare, pacientul era tratat, iar de la 13 ianuarie 2017, acesta era afebril, având indicatori lipsă a infecţiei, situaţia analizelor efectuate şi depusă la dosar atestând că pacientul a fost corect tratat şi că era vindecat, conform biletului de externare.

A făcut referire la concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, prin care nu s-a dovedit culpa sa, stabilindu-se că instituţiile spitaliceşti nu pot fi medii sterile.

7. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare.

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din camera de consiliu din 19 octombrie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâtul Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara împotriva deciziei nr. 246 din 29 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

9. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prioritar analizei motivelor de recurs se impune precizarea că, în actuala etapă procesuală, controlul judiciar de legalitate este ţinut de dezlegările instanţei de casare din primul ciclu procesual referitoare la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi de indicaţiile date în ceea ce priveşte limitele rejudecării apelului. Din această perspectivă, aserţiunile recurentului care contrazic cele statuate cu autoritate de lucru judecat în primul ciclu procesual nu mai pot constitui obiect al evaluării în prezenta cale de atac.

Prin criticile formulate în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, în ceea ce priveşte fapta ilicită, recurentul critică aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea 95/2006, potrivit cărora unitatea sanitară răspunde pentru infecţiile nocosomiale cu excepţia cazului în care se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de instituţie. Apreciază că în litigiul dedus judecăţii există o cauză externă exoneratoare de răspundere, astfel cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosar, în sensul că istoricul medical şi starea de sănătate a pacientului au favorizat infecţia nocosomială, aceasta fiind doar ultima etapă dintr-un şir de complicaţii care au dus pacientul într-o stare critică, în care riscul de deces era iminent.

Critica este nefondată. Ceea ce contestă recurentul este împrejurarea că infectarea cu agentul biologic agresiv s-a grefat pe afecţiunile anterioare ale pacientului, astfel că nu reprezintă cauza directă a decesului, motiv pentru care nici nu se poate reţine conduita ilicită a recurentului.

Or, această chestiune, esenţială pentru declanşarea mecanismului răspunderii civile delictuale în cauză, a fost dezlegată, cu autoritate de lucru judecat, în ciclul procesual anterior, finalizat prin pronunţarea deciziei nr. 386 din 13 aprilie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a stabilit în mod definitiv că "starea de sănătate fizică şi psihică şi afecţiunile medicale ale pacientului nu prezintă relevanţă din perspectiva analizei impuse de angajarea pentru prejudiciile cauzate prin infecţii nocosomiale şi nu pot fi subsumate noţiunii de cauză externă în înţelesul normei de drept prevăzute la art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006".

Câtă vreme instanţa de control judiciar a statuat că ceea ce a invocat instituţia medicală ca fiind cauze externe exoneratoare de răspundere, respectiv afecţiunile medicale preexistente ale pacientului, nu se subsumează noţiunii de cauză externă, susţinerea recurentei, din actualul ciclu procesual, potrivit căreia răspunderea sa este înlăturată de starea fizică preexistentă a pacientului, cu consecinţa nereţinerii unei fapte ilicite în sarcina sa, nu poate fi reapreciată, pentru a primi o altă semnificaţie juridică.

De asemenea, în îndrumările date instanţei de rejudecare, s-a statuat de către prima instanţă de recurs că infecţia nosocomială contactată pe parcursul spitalizării este condiţia care a favorizat şi a grăbit decesul pacientului, iar răspunderea unităţii sanitare pârâte pentru prejudiciul astfel cauzat este o răspundere obiectivă, ce nu poate fi înlăturată, cât timp partea pârâtă nu a pretins şi nici dovedit existenţa unei alte cauze externe, în înţelesul lămurit dat acestei noţiuni din cuprinsul normei de drept prevăzute la art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 prin respectiva decizie.

În plus, instanţa de control judiciar din ciclul procesual anterior a stabilit, pe de o parte, că vulnerabilităţile pacientului determinate de complicaţiile unor boli preexistente sau faptul că s-au luat măsuri de depistare şi tratare a infecţiilor nu justifică exonerarea unităţii sanitare de răspundere, dat fiind că aceasta nu a dovedit că pacientul s-a infectat în altă parte, iar, pe de altă parte, că obligaţiile legale de securitate sanitară sunt obligaţii de rezultat şi nu de diligenţă, nerespectarea lor atragând răspunderea civilă obiectivă pentru prejudiciile cauzate pacienţilor.

Raportat la aceste dezlegări cu caracter definitiv, în mod corect instanţa de apel a considerat că, în primul ciclu procesual, s-au tranşat anumite chestiuni litigioase obligatorii în virtutea art. 501 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. şi anume caracterul obiectiv al răspunderii civile delictuale a unităţii sanitare, ceea ce exclude orice analiză a culpei proprii a acesteia, precum şi faptul că starea de sănătate a pacientului nu poate constitui o cauză externă a infecţiei, în înţelesul art. 655 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, aceasta fiind, la momentul infectării, chiar în responsabilitatea unităţii medicale în care era internat. De asemenea, a apreciat corect că existenţa unei legături de cauzalitate între decesul pacientului B. şi infecţia nosocomială cu bacilul pioceanic (pseudomonas aeruginosa) care a fost contactată de acesta pe perioada internării în unitatea spitalicească pârâtă, a fost reţinută de prima instanţă (statuare intrată în puterea lucrului judecat, de vreme ce aceste considerente nu au fost atacate cu apel de către intimatul-pârât), aspect reluat şi în considerentele deciziei de casare.

În consecinţă, în limitele rejudecării astfel stabilite, instanţa de apel a procedat la individualizarea şi cuantificarea prejudiciului.

În aceste condiţii, nu mai pot fi reţinute şi analizate în recursul pendinte criticile recurentului referitoare la înlăturarea răspunderii sale obiective prin existenţa unei cauze externe indicată ca fiind starea de sănătate a pacientului anterioară internării. Apărările unităţii pârâte ignoră împrejurarea că, potrivit dispoziţiilor speciale, derogatorii de la dreptul comun, ale art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea sănătăţii nr. 95/2006, în ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite, sarcina probei referitoare la existenţa unei cauze externe ce nu a putut fi controlată de către instituţie, revine acesteia. Întrucât legea instituie în sarcina unităţii spitaliceşti prezumţia de răspundere pentru faptul că nu a luat măsurile necesare pentru prevenirea infectării pacienţilor cu infecţii nosocomiale şi că pacientul s-a infectat în unitatea respectivă, aceasta trebuie să dovedească faptul că nu este sursa infectării, ceea ce nu a făcut, astfel cum s-a reţinut în primul ciclu procesual.

Deşi recurenta critică şi greşita reţinere a unei legături de cauzalitate între decesul pacientului şi internarea în unitatea sanitară în condiţiile în care acesta a fost transferat către un alt spital şi există un dubiu cu privire la locul în care s-a contactat virusul, astfel cum s-a arătat anterior, instanţa de recurs a statuat şi asupra acestei circumstanţe, menţionând că instanţele de fond au stabilit corect că infecţia nocosomială se înscrie în lanţul cauzal al decesului, însă, în ceea ce priveşte ponderea acesteia, urmează a se ţine cont că răspunderea pârâtei este obiectivă şi nu poate fi înlăturată câtă vreme aceasta nu a dovedit că, în lanţul cauzal, există o altă cauză externă, care să înlăture prezumţia instituită de art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 96/2006 în sensul că infecţia nocosomială a fost contactată în unitatea sanitară pârâtă. Prin urmare, cum în primul ciclu procesual s-a statuat şi asupra îndeplinirii acestei condiţii a răspunderii civile delictuale, existenţa ei nu mai poate fi reevaluată în prezent.

Mai susţine recurentul că nu există nici prejudiciu care să îi poată fi imputat în lipsa faptei ilicite iar, în situaţia în care se constată că ar exista, solicită diminuarea lui.

Instanţa de apel a analizat îndeplinirea acestei condiţii a răspunderii civile delictuale, reţinând că prejudiciul produs rezultă din însăşi consecinţa infecţiei, şi anume decesul pacientului, soţ al reclamantei.

Cum în cazul decesului unei persoane, prejudiciul personal nepatrimonial rezultat din durerea provocată de pierderea unui membru al familiei este prezumat de art. 1391 alin. (2) C. civ., odată stabilită existenţa unei fapte ilicite, ceea ce se analizează este, exclusiv, întinderea acestuia, prin prisma criteriilor de evaluare astfel cum au fost consacrate prin jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru stabilirea, în echitate, a unei sume compensatorii.

În ceea ce priveşte solicitarea de reducere a cuantumului despăgubirilor astfel cum au fost determinate de instanţa devolutivă, aceasta constituie un aspect de netemeinicie a hotărârii, şi nu de legalitate, ce poate fi încadrat în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. întrucât presupune reaprecierea situaţiei de fapt din prisma probelor administrate în cauză. Ca atare, excedează controlului de legalitate cuantificarea prejudiciului în măsura în care instanţele devolutive s-au raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii, analizând circumstanţele factuale prin prisma unor criterii de evaluare a căror aplicare nu a fost contestată în cauză.

Prin urmare, criticile recurentei nu pot fi validate, întrucât în mod corect au fost individualizate, în apel, elementele răspunderii civile delictuale, în aplicarea dispoziţiilor art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 coroborate cu cele ale art. 1357 şi urm. C. civ., prin raportare la cele dezlegate în primul ciclu procesual.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 453 C. proc. civ., va fi obligat recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 9.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara împotriva deciziei nr. 246 din 29 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 9.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2024.