Negative conflict of jurisdiction: exclusive versus alternative territorial competence for maintenance claims under Arts. 107, 113, and 114 CPC

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, în data de 11 septembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B., la plata unei pensii de întreţinere pentru fiul său minor, C., în cuantum majorat faţă de cel stabilit prin sentinţa nr. 9914/11.06.2013 a Judecătoriei Buzău, precum şi la plata unei pensii de întreţinere pentru reclamanta D., fiica sa majoră, în cuantum majorat faţă de cel stabilit prin sentinţa nr. 9914/11.06.2013 a Judecătoriei Buzău, exprimat în euro, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1297/2024 din 6 martie 2024, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

În motivare, această instanţă a apreciat că sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., care determină competenţa teritorială prin raportare la locuinţa minorului C..

Cu privire la modalitatea de interpretare a sintagmei "cereri privind ocrotirea persoanei fizice" din cuprinsul art. 114 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a apreciat că aceasta include şi cererile care decurg din autoritatea părintească şi respectiv din relaţiile dintre copii şi părinţi, în condiţiile în care potrivit art. 106 alin. (1) C. civ. se prevede că ocrotirea părintească se realizează în primul rând de către părinţii copilului.

În consecinţă, instanţa a apreciat că, în speţă, competenţa de a judeca cererea de majorare a pensiei de întreţinere revine Judecătoriei Buzău, instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are reşedinţa minorul, având în vedere faptul că scopul normei de stabilire a competenţei teritoriale în favoarea instanţei de la domiciliul minorilor este acela de a facilita accesul la justiţie, precum şi necesitatea instanţei de a conlucra cu celelalte instituţii care ar prezenta interes în cauză sau care ar facilita soluţionarea cauzei şi executarea hotărârii, ulterior pronunţării soluţiei.

Totodată, instanţa a reţinut că în cauză prezintă relevanţă domiciliul sau reşedinţa de fapt a persoanei ocrotite, iar nu cea trecută în documentele oficiale, iar dispoziţiile art. 114 C. proc. civ. reprezintă regula specială, cu caracter imperativ, în materie de ocrotire a minorilor, întrucât prin textul legal, legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, care se impune, în condiţiile în care nu s-a permis în mod expres reclamantului, printr-o altă reglementare, să sesizeze o altă instanţă.

Prin urmare, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Învestită prin declinare, Judecătoria Buzău, prin sentinţa civilă nr. 3170 din 28 mai 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut incidenţa art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, acest text vizând situaţia în care cererea de chemare în judecată privitoare la pensie de întreţinere este introdusă de creditorul reclamant, dispoziţia legală reprezentând o favoare pentru creditorul pensiei de întreţinere, care se aplică numai în cazul în care se solicită acordarea pensiei de întreţinere ori majorarea acesteia, cum este cazul şi în speţă.

Astfel, instanţa a apreciat că, în cauză, este vorba de o competentă teritorială alternativă şi relativă, iar Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu putea invoca din oficiu excepţia necompetentei teritoriale, atât timp cât pârâtul nu a invocat-o.

Alegerea instanţei competente a avut loc prin sesizarea de către reclamantă a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, iar pârâtul, singurul care avea posibilitatea de a invoca excepţia de necompetentă teritorială, nu a formulat o astfel de cerere prin mijloacele procedurale de care dispunea, în termenul legal.

În speţă, observând datele personale indicate reclamant la momentul învestirii instantei, 11.09.2023, respectiv faptul că reclamanta locuia în Madrid-Spania împreună cu minorul C., acesta din urmă având şi rezidenţa în Spania, din data de 11.10.2017, conform documentului aflat la dosar (certificat de înregistrare cetăţean al Uniunii), iar pârâtul locuia în fapt Franţa, verificarea competenţei se raportează la momentul înregistrării dosarului (11.09.2023), independent de împrejurări ce intervin pe parcursul derulării dosarului.

Întrucât pârâtul nu are locuinţa în fapt în România, astfel cum rezultă din actele dosarului şi precizările scrise ale reclamantei din cuprinsul cererilor înaintate la dosar coroborate de probele constând în conversaţii ale reclamantei cu pârâtul, instanţa a reţinut că nu devin incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. în stabilirea instanţei competente teritorial, respectiv cea de la domiciliul debitorului.

Astfel, potrivit art. 1072 C. proc. civ., "când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti."

În consecinţă, în temeiul art. 116 C. proc. civ., reclamantul a ales una dintre instanţele competente să soluţioneze cauza, dispunând de această posibilitate, câtă vreme dispoziţiile legale permit această chestiune în materia normelor de competenţă de ordine privată.

A mai reţinut instanţa că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., deoarece potrivit Noului C. civ., ocrotirea persoanei fizice este reglementată de Titlul III şi cuprinde următoarele instituţii: tutela minorului, ocrotirea majorului prin consiliere judiciară şi tutelă specială, curatela, nefiind inclusă astfel şi pensia de întreţinere, iar interpretarea extensivă a măsurilor de ocrotire date de C. civ., în sensul de a fi incluse şi pensiile de întreţinere, ar lăsa fără efect dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei iniţial învestite, Judecătoria Sector 1 Bucureşti.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Buzău şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, ivirea prezentului conflict negativ de competenţă fiind generată de constatările diferite ale celor două instanţe cu privire dispoziţiile legale incidente în cauză, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a avut în vedere dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care constituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea domiciliului sau reşedinţei persoanei ocrotite, iar Judecătora Buzău a apreciat ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care reglementează o competenţă teritorială alternativă şi relativă, precum şi dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ. raportat la domiciliul părţilor.

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea reclamantelor A. şi D., înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. x/2023, prin care au solicitat să se dispună obligarea pârâtului B. (tatăl reclamantei D.) la plata unei pensii de întreţinere în cuantum majorat faţă de cel stabilit prin sentinţa civilă nr. 9914/11.06.2013 a Judecătoriei Buzău, exprimat în euro, pentru minorul C. şi pentru persoana majoră D..

Prin încheierea din 20 februarie 2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, instanţa a dispus disjungerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere pentru minorul C., de capătul de cerere privind obligarea acestuia la plata unei pensii de întreţinere pentru reclamanta D., fiind astfel format prezentul dosar, înregistrat sub nr. x/2024, în care A. are calitatea de reclamantă, iar B. are calitatea de pârât.

Aşadar, cererea dedusă judecăţii are ca obiect plata unei pensii de întreţinere pentru minor, iar în materia cererilor referitoare la obligaţia de întreţinere, legiuitorul a instituit o competenţă teritorială alternativă, şi anume în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul-debitor al obligaţiei de întreţinere, dacă legea nu prevede altfel, care constituie competenţa teritorială de drept comun instituită de dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. sau a instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul-reclamant, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Fiind vorba despre o competenţă alternativă, alegerea instanţei dintre cele două instanţe deopotrivă competente se face de către reclamant, conform art. 116 C. proc. civ.

Totodată, se reţine că art. 114 C. proc. civ. reprezintă o normă ce reglementează, într-adevăr, o competenţă teritorială exclusivă, în sensul că dacă prin norme speciale nu se prevede expres altfel, cererile anume prevăzute de acest articol sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, însă nu este aplicabilă în cauză, având în vedere că solicitarea reclamantei vizează obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului C..

Prin urmare, sub aspectul determinării competenţei teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispoziţiile art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 2 şi art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligaţia de întreţinere, inclusiv cele privind alocaţiile de stat pentru copii.

Aceste ultime dispoziţii reprezintă norma ce reglementează competenţa teritorială în cererile privind obligaţia de întreţinere, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcţie de opţiunea reclamantului, exprimată chiar prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţele competente teritorial.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, competenţa teritorială este una alternativă, fiind deopotrivă competente să soluţioneze cauza instanţa de la domiciliul pârâtului şi instanţa de la domiciliul reclamantului.

În litigiul pendinte, aşa cum reiese din relatările reclamantei, părţile au domiciliul în străinătate, reclamanta împreună cu minorul locuiesc în Spania, minorul fiind rezident comunitar permanent în Spania din 11.10.2017, potrivit certificatului de înregistrare de la dosarul primei instanţe sesizate, iar pârâtul locuieşte în Luxemburg, aşa cum reiese din precizările reclamantei depuse odată cu cererea de modificare a acţiunii din 19.01.2024.

În atare situaţie, sunt incidente dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ., potrivit cu care, când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti.

În speţă, reclamanta a ales să sesizeze Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi, în consecinţă, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe, însă cu condiţia ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal această instanţă cu soluţionarea cauzei, stabilind în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu mai putea să invoce, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale şi să dispună declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei Judecătoriei Buzău, ca instanţă în circumscripţia căreia ar avea domiciliul minorul.

Chiar dacă reclamanta a solicitat, prin cererea din 19.01.2024, efectuarea unei anchete sociale la domiciliul minorului din Comuna Berca, jud. Buzău, se constată că această anchetă socială nu a fost efectuată pentru că nu se regăseşte la dosar. Prin cererea introductivă, reclamanta a arătat că locuieşte în Spania cu fiul său minor şi fiica majoră, depunând înscrisuri în acest sens, certificatul de rezidenţă pentru aceasta şi pentru minor, contract de închiriere a unei locuinţe în Spania şi contract de muncă .

Prin cererea din 19.01.2024, reclamanta a arătat că minorul locuieşte cu bunica sa în comuna Berca, jud. Buzău şi că a fost înscris la o şcoală din comunitate, fără a depune documente justificative în acest sens.

În atare situaţie, se reţine că părţile locuiesc în străinătate, iar din momentul în care alegerea de competenţă a fost făcută de către reclamantă prin sesizarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, se constată că s-a stabilit definitiv competenţa teritorială a acestei instanţe şi, în consecinţă, nu se mai putea invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa competentă a soluţiona cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.