Creditor's execution request against debtor courts upheld: Jurisdiction stays with debtor's seat as Article 127 derogation is optional, not automatic.

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, secţia civilă, în data de 23 februarie 2024, sub nr. x/2024, petentul SCPEJ A. a solicitat, la cererea creditoarei B., încuviinţarea executării silite asupra debitorilor Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301/11.05.2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775/16.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

Prin sentinţa civilă nr. 3438 din 29 februarie 2024, Judecătoria Sector 4 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În motivare, această instanţă a redat textul art. 127 din C. proc. civ. şi a reţinut că, faţă de prevederile art. 127 alin. (21) din cod şi de faptul că debitorii sunt instanţele imediat superioare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, se impune declinarea cauzei către una dintre judecătoriile aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate.

A mai reţinut că, deşi în cererea de încuviinţare debitorii instanţe de judecată sunt pârâţi, aspect care ar determina o competenţă alternativă conform art. 127 alin. (21) prin raportare la art. 127 alin. (2) C. proc. civ., trebuie avută în vedere unicitatea instanţei de executare, chemate să judece o serie de acţiuni ulterioare încuviinţării executării silite în care debitorii instanţe de judecată (ierarhic superioare prezentei judecătorii) ar fi reclamanţi.

Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 2943/2024 din 12 aprilie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut incidenţa în cauză a art. 666 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de încuviinţare a executării silite fiind de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul/sediul debitorului, conform art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.

Luând în considerare şi modificările legislative în privinţa competenţei instanţei de executare, instanţa a reţinut că şi în raport cu dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii aparţine tot Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

A mai reţinut că debitorii instanţe de judecată sunt pârâţi, aspect ce ar determina o competenţă alternativă conform art. 127 alin. (21) raportat la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în condiţiile în care creditorul, prin executorul judecătoresc, a sesizat una dintre instanţele competente alternativ să soluţioneze prezenta cerere, competenţa în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite rămâne câştigată în favoarea instanţei alese de petent, având în vedere că, potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Instanţa a mai reţinut că se determină competenţa unei instanţe în funcţie de situaţia de fapt de la momentul la care se analizează competenţa acesteia, iar nu în funcţie de eventuale împrejurări viitoare şi incerte ca realizare.

În plus, dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. conferă un drept de opţiune reclamantului în alegerea competenţei în cazul cererii introduse împotriva unui judecător (sau instanţă de judecată) care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Obiectul cererii deduse judecăţii constă în solicitarea creditorului, prin intermediul executorului judecătoresc, privind încuviinţarea executării silite a titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 1301/11.05.2021 a Tribunalului Vâlcea, împotriva debitorilor Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, cerere asupra căreia instanţele aflate în conflict, în examinarea competenţei teritoriale, au apreciat în mod diferit asupra incidenţei sau neincidenţei art. 127 din C. proc. civ. în procedura încuviinţării executării silite.

Conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost generat de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în condiţiile în care calitatea de debitori aparţine Curţii de Apel Bucureşti şi Tribunalului Bucureşti.

Încuviinţarea executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din acelaşi Cod, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În raport de particularitatea cauzei, determinată de calitatea debitorilor, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., potrivit cărora (2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător, care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care işi desfăşoară activitatea; (21) dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În această situaţie, Înalta Curte observă că, în mod greşit, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare executare silită reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor legale precitate şi calitatea de debitori a Curţii de Apel Bucureşti şi a Tribunalului Bucureşti, instanţe superioare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, întrucât atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparţialitatea obiectivă a instanţei este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu şi a instanţei de judecată.

Astfel, dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., reglementează o competenţă facultativă pentru situaţia în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanţa de judecată sunt părţi pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece pricina sau împotriva instanţei competente sau unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripţia căreia se află instanţa care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul oferit de lege.

Sintagma "cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanţei de judecată, în spectrul acestora fiind incluse şi cererile de încuviinţare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În prezenta cauză, creditoarea nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. şi a introdus cererea la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, instanţa de la sediul debitoarei Curtea de Apel Bucureşti, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe.

În această situaţie nu putea să opereze prorogarea de competenţă, reglementată de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., şi nici instanţa nu putea să dispună, din oficiu, fără a încălca voinţa petentei, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.