Withdrawal of appeal regarding omission to forward security deposit receipt and allocation of costs

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Este reprezentat de recursul declarat de A. S.A. împotriva încheierii din 11 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin încheierea din 11.03.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea de completare a încheierii nr. 44/18.10.2023 formulată de intimata A. S.A.; a completat încheierea nr. 44/18.10.2023, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea intimatei A. S.A. referitoare la transmiterea recipisei de consemnare a cauţiunii la BEJ B., precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cererii de restituire a cauţiunii; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cererii de completare a încheierii nr. 44/18.10.2023, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. A. S.A., arătând că prin încheierea nr. 44/18.10.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de restituire a cauţiunii formulată de către debitoarea C. considerând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 720 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora "Atunci când contestaţia a fost respinsă, suma reprezentând cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanţelor arătate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situaţie în care se va comunica executorului şi recipisa de consemnare a acestei sume."

Deşi instanţa a reţinut că textul legal este aplicabil cauzei, a omis să dispună trimiterea recipisei de consemnare a cauţiunii la executorul judecătoresc şi să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată.

Prin urmare, încheierea menţionată este dată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, iar motivarea acesteia este contradictorie fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 6 din C. proc. civ.

Curtea de Apel Bucureşti citează prevederile art. 444 din C. proc. civ. care face trimitere la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, recunoaşte că a omis să se pronunţe pe capătul de cerere referitor la trimiterea recipisei de consemnare a cauţiunii la executorul judecătoresc, dar în mod contradictoriu susţine că acest capăt de cerere nu poate fi considerat capăt de cerere principal sau accesoriu şi nici măcar cerere conexă sau incidentală pentru că instanţa de judecată trebuia să se pronunţe din oficiu pe acesta.

Apreciază recurenta că instanţa de judecată nu poate considera că un capăt de cerere este şi nu este în acelaşi timp capăt de cerere. Capetele de cerere cuprinse în înscrisurile depuse la dosar sunt clar evidenţiate, în aşa fel încât instanţa de judecată însăşi le menţionează ca atare şi se pronunţă cu privire la acestea, respectiv menţionează în încheierile de şedinţă că recurenta a solicitat trimiterea recipisei de consemnare a cauţiunii la executorul judecătoresc şi cheltuieli de judecată.

Articolul 444 din C. proc. civ. nu condiţionează admisibilitatea cererii de completare a hotărârii judecătoreşti de obligativitatea instanţei de judecată de a se pronunţa pe capetele de cerere din oficiu sau nu. Dimpotrivă, textul de lege oferă posibilitatea remedierii oricărei omisiuni a instanţei de a se pronunţa cu privire la orice capăt de cerere ori cerere conexă sau incidentală indiferent dacă există sau nu obligaţia instanţei de judecată de a se pronunţa din oficiu cu privire la aceasta.

Curtea de Apel Bucureşti se contrazice în continuare menţionând că "în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 720 alin. (6) C. proc. civ., instanţa trebuie din oficiu să dispună şi asupra cauţiunii independent de solicitarea vreunei părţi în acest sens", fiind evident că în lipsa pronunţării instanţei din oficiu cu privire la acest capăt de cerere sunt incidente prevederile art. 444 C. proc. civ.

Nu există nicio raţiune juridică pentru care omisiunea instanţei de judecată de a se pronunţa din oficiu asupra unui capăt de cerere ar trebui să prejudicieze partea prin imposibilitatea de a recurge la o cerere de completare a hotărârii judecătoreşti. Practic partea care a formulat capătul de cerere pe care nu s-a pronunţat instanţa de judecată este pedepsită pentru greşeala instanţei de judecată şi este lipsită de o cale de atac ce i-ar permite remedierea acestei situaţii. O astfel de interpretare a Curţii de Apel Bucureşti contravine dreptului la un proces echitabil şi încalcă dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. care prevede că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Articolul 425 alin. (1) lit. c) prevede, de asemenea, că dispozitivul hotărârii judecătoreşti va cuprinde şi soluţia dală tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.

Încălcarea acestor texte de lege şi refuzul de aplicare a art. 720 alin. (6) şi a art. 453 C. proc. civ. atrag sancţiunea nulităţii hotărârii judecătoreşti, fiind incident şi motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) lit. 5 C. proc. civ.

Deşi a respins cererea de restituire a cauţiunii prin încheierea nr. 44/18.10.2023. Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat cu privire la acordarea chetuielilor de judecată efectuate de recurentă în dosar, motiv pentru care aceasta a formulat cererea de completare a acestei hotărâri judecătoreşti, iar prin încheierea din data de 11.03.2024 instanţa a admis cererea de completare dar a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Recurenta are de recuperat de la debitoarea C. o creanţă substanţială, de aproximativ 88.000 USD, astfel încât interesul său era de a efectua demersuri pentru a recupera o parte din creanţă din cauţiunea plătită de către debitoare solicitând instanţei de judecată să trimită recipisa de consemnare a cauţiunii la executorul judecătoresc. Astfel, cererea debitoarei de restituire a cauţiunii a devenit o procedură contencioasă în cadrul căreia părţile şi-au disputat un drept potrivnic, fiecare dintre acestea reclamând un drept asupra cauţiunii. Instanţa de judecată trebuie să verifice caracterul contencios al cererii, neputând presupune că o cerere de restituire a cauţiunii are automat caracter necontencios în condiţiile în care recurenta a formulat obiecţii şi pretenţii proprii cu privire la care instanţa a fost de acord, respectiv cu privire la incidenţa art. 720 alin. (6) C. proc. civ.

Având în vedere că ambele părţi au solicitat să le fie atribuită recipisa de consemnare a cauţiunii apare ca evident că nu sunt incidente dipoziţiile art. 527 C. proc. civ., care reglementează procedura necontenciosă.

Mai mult, instanţa de judecată recunoaşte că avea obligaţia să se pronunţe cu privire la aplicarea art. 720 alin. (6) C. proc. civ. care era incident în cauză şi care presupune existenţa unei proceduri contencioase pentru că implică un drept potrivnic al părţii adverse care solicită cauţiunea pentru a-şi acoperi creanţa. Astfel, dacă acest text de lege este incident, apare contradictorie susţinerea potrivit căreia procedura de judecată este necontencioasă. De asemenea, instanţa de judecată recunoaşte că sunt incidente dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. şi chiar admite cererea de completare în baza acestui text de lege care reglementează de asemenea o procedură contencioasă. In aceste condiţii, partea care a pierdut procesul este debitoarea C., care este datoare să acopere cheltuielile de judecată generate de cererea contencioasă pe care a formulat-o şi care a determinat efectuarea cheltuielilor de judecată de către recurentă.

Prin urmare, instanţa trebuia să încuviinţeze cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în dosar, fiind lipsite de temei afirmaţiile referitoare la o lipsă a culpei debitoarei, care este persoana ce a generat efectuarea cheltuielilor de judecată. Aprecierea eronată referitoare la lipsa culpei debitoarei în ceea ce priveşte efectuarea cheltuielilor de judecată reprezintă o interpretare eronată a normelor de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală şi se circumscrie motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta precizează că în calitate de persoană juridică, interesele acesteia în faţa instanţelor de judecată sunt reprezentate numai prin avocat sau consilier juridic, astfel cum prevede art. 84 C. proc. civ., fiind evident faptul că serviciile prestate de aceste persoane trebuie remunerate.

Interpretarea contradictorie şi eronată a dispoziţiilor legale de către Curtea de Apel Bucureşti duce la încălcarea drepturilor fundamentale ale ambelor părţi, care sunt împiedicate să valorifice suma de bani plătită cu titlu de cauţiune, ce rămâne indisponibilizată indefinit.

Finalitatea practică urmărită de legiuitor prin articolele 720 alin. (6) şi 1064 din C. proc. civ. este de atribuire a recipisei de consemnare a cauţiunii către una dintre părţi, creditor ori debitor, iar această finalitate practică dispare prin interpretarea contradictorie făcută de Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea din data de 11.03.2024 care este definitivă şi are autoritate de lucru judecat.

La data de 04.06.2024, recurenta a formulat cerere de renunţare la recurs, prin care a arătat că în data de 14.05.2024 i-a fost comunicată încheierea din 19.04.2024, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei nr. 779/A/12.05.2021 pronunţată în dosar nr. x/2021 şi s-a dispus înaintarea la BEJ B. a recipisei de consemnare a cauţiunii nr. x/1/04.03.2021, eliberată de D., în cuantum de 8050 RON.

Întrucât recursul a vizat faptul că instanţa de judecată constatase incidenţa dispoziţiilor art. 720 alin. (6) C. proc. civ. dar nu dispusese trimiterea recipisei de consemnare a cauţiunii la executorul judecătoresc, lucru care s-a realizat urmare a soluţionării îndreptării erorii materiale prin încheierea mai sus menţionată, aprecază că nu mai este necesară continuarea judecării recursului şi nu mai este necesară comunicarea cererii de recurs către intimată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Asupra cererii de renunţare la judecata recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.

Prin urmare, renunţarea la judecata unei căi de atac reprezintă un act procedural de dispoziţie permis părţilor în procesul civil.

Potrivit dispoziţiilor art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

De asemenea, conform prevederilor art. 464 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală ori parţială. Achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale, iar dispoziţiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. dau posibilitatea renunţării la calea de atac, chiar şi după declararea acesteia.

În cauză, prealabil comunicării motivelor de recurs către partea adversă, recurenta a depus cerere de renunţare la judecata recursului, justificat de împrejurarea că prin încheierea din 19.04.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosar nr. x/2021 (având ca obiect sesizarea din oficiu cu privire la eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei nr. 779/A/12.05.2021 pronunţată în acel dosar), s-a dispus înaintarea la BEJ B. a recipisei de consemnare a cauţiunii nr. x/1/04.03.2021, eliberată de D., în cuantum de 8050 RON.

A apreciat recurenta că, deoarece recursul promovat viza tocmai această situaţie, respectiv reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 720 alin. (6) C. proc. civ. dar neaplicarea lor, prin netrimiterea recipisei menţionate către executorul judecătoresc, calea de atac nu se mai impune a fi analizată, întrucât finalitatea urmărită prin aceasta a fost atinsă.

Respectând principiul disponibilităţii părţilor specific procesului civil şi având în vedere poziţia exprimată de recurentă cu privire la calea de atac pe care a exercitat-o, Înalta Curte va da eficienţă juridică acestei manifestări de voinţă în sens procesual, cu aplicarea dispoziţiilor art. 463 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 404 alin. (2) C. proc. civ., urmând să ia act de renunţarea la judecarea recursului împotriva încheierii din 11 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, formulată de recurenta A. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecarea recursului declarat de recurenta A. S.A. împotriva încheierii din 11 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.