Negative conflict of jurisdiction resolved: Sector 1 Bucharest District Court competent to hear execution objection.

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la data de 31.07.2023, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA-Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova în contradictoriu cu intimatul A. a formulat contestaţie la executare în dosarul de executare nr. 392/2021 al BEJ B. prin care a solicitat anularea actelor de executare efectuate pentru suma de 15.553,25 RON, întoarcerea executării şi obligarea intimatului la restituirea sumei executate actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 712 şi urm. C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 2226/02.04.2024, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Craiova.

A reţinut instanţa că în dosarul de executare nr. 392/2021 al BEJ B. s-a început executarea silită împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA-Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 2492/2020, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, decizia civilă nr. 1284/2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020, iar prin încheierea pronunţată în data de 06.08.2021, în dosarul nr. x/2021 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a încuviinţat executarea silită.

În cauza de faţă subiectele raportului juridic litigios sunt cele între care a avut loc judecata în dosarul nr. x/2020, iar din moment ce calitatea de debitor este deţinută, conform titlului executoriu menţionat anterior, de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA-Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, iar acesta îşi are sediul în Craiova, Bulevardul x, judeţul Dolj, competenţa de soluţionare a prezentei contestaţii la executare îi revine Judecătoriei Craiova, ca instanţă în a cărei circumscripţie se află sediul debitoarei.

Faptul că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este cea care a încuviinţat executarea silită nu este de natură să atragă competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Deşi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite (a cărei temeinicie nu poate fi analizată la acest moment procesual), această împrejurare nu atrage automat competenţa sa de soluţionare a contestaţiei la executare, întrucât o interpretare contrară, în sensul că instanţa care a încuviinţat executarea silită este competentă să judece contestaţia la executarea silită ar lăsa fără aplicabilitate şi fără sens dispoziţiile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

În măsura în care legiuitorul ar fi intenţionat să atribuie competenţa de soluţionare a contestaţiilor la executare instanţei care a încuviinţat efectiv executarea silită, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.

Prin urmare, încuviinţarea executării silite de către o instanţă necompetentă nu atrage competenţa de soluţionare a tuturor incidentelor din cursul executării în favoarea acesteia, întrucât nu există nicio prevedere legală în acest sens, fiind fără dubiu că stabilirea competenţei instanţei de executare se efectuează în raport de sediul/domiciliul debitorului sau, după caz, al creditorului/executorului judecătoresc, cu excepţiile prevăzute de lege.

Or, încuviinţarea executării silite de către o altă instanţă decât cea de executare nu reprezintă o excepţie de la regula stabilită de art. 651 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, nu poate atrage competenţa asupra tuturor celorlalte incidente din cursul executării în favoarea acesteia.

În cauză nu este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 2/2021 a Înaltei Curţi, întrucât această decizie are în vedere situaţia pluralităţii de debitori (ceea ce nu este cazul în speţă), punându-se problema incidenţei principiului unicităţii instanţei de executare (atunci când sunt mai multe instanţe competente în raport de domiciliul/sediul fiecărui debitor în parte).

Cu alte cuvinte, nu se poate considera, în virtutea acestui principiu, că orice instanţă devine instanţă de executare în momentul încuviinţării executării silite, această concluzie fiind lipsită de orice fundament juridic în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate.

Prin sentinţa nr. 5958/23.05.2024, Judecătoria Craiova a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că, deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, art. 622 alin. (2) C. proc. civ. prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării. Drept urmare elementul care condiţionează sine qua non întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării silite, independent dacă se urmăresc unul sau mai mulţi debitori.

Încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare, respectiva instanţă fiind calificată de legiuitor drept instanţă de executare.

În cauza de faţă, încuviinţarea executării silite a fost dispusă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin încheierea din data de 06.08.2021 în dosarul nr. x/2021, astfel că potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. şi RIL nr. 20/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa de executare încă din momentul încuviinţării executării silite, fiind aceeaşi pe parcursul întregii executări silite.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, pentru următoarele argumente:

Obiectul demersului judiciar ce a stat la baza declanşării conflictului negativ de competenţă îl constituie cererea contestatoarei CNCF CFR S.A. - Sucursala Craiova privind anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 392/2021, aflat pe rolul BEJ B..

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale, aşa cum în mod corect au reţinut cele două instanţe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 651 alin. (1) şi alin. (3) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, "contestaţia se introduce la instanţa de executare".

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că: "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." Totodată, s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

Astfel cum reiese din paragraful 47 din Decizia nr. 20/27.09.2021, ceea ce a trebuit să lămurească instanţa supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviinţată executarea silită de către instanţa de executare, competenţa acesteia mai poate fi reevaluată în funcţie de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestaţia la executare, motiv pentru care această decizie este aplicabilă tuturor situaţiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situaţiilor în care există pluralitate de debitori.

Cum, în speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea din 06.08.2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosar nr. x/2021, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, anume Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă de executare.

Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie cu privire la care legea să prevadă competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reţinând decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare deduse judecăţii.

Pentru argumentele prezentate, în aplicarea art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte urmează a stabili competenţa de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.