Tort damages for land loss: prescriptive period runs from discovery of damage and liable party, not date of illegal registry act

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă în data de 12.06.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, B., C. şi D., obligarea acestora, în solidar, la plata de despăgubiri civile în cuantum de 6.132.000 euro, echivalentul sumei de 28.575.120 RON, în urma pierderii de către reclamant, din vina pârâţilor, a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 11.926,74 mp, situat în Bucureşti, str. x, teren care are în prezent numărul CF şi topografic x Sector 1 Bucureşti, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 201 C. proc. civ., art. 28 şi 31 din Legea nr. 7/1996, art. 1.357 C. civ.

Pârâtele E., D. şi C. au depus întâmpinări, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară al Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În data de 07.11.2018, De F. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 11.02.2019, tribunalul a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta De F. S.R.L., a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor persoane fizice şi a dispus unirea cu fondul cauzei a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În data de 27.03.2019, intervenienta De F. S.R.L. a formulat o cerere prin care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 17 din O.U.G. nr. 51/2008, întrucât reclamantul ar fi formulat cu rea-credinţă cererea de ajutor public judiciar şi a ascuns adevărul despre averea sa şi posibilităţile sale materiale reale.

În data de 02.09.2019, Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, a formulat o cerere de intervenţie în temeiul prevederilor art. 92 din Legea nr. 27/2004, cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către tribunal, prin încheierea din 13.11.2019.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 3040/18.12.2019 (astfel cum a fost completată prin sentinţa nr. 312/03.06.2020 a aceleiaşi instanţe), Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a respins cererea formulată de intervenienta accesorie De F. S.R.L. în temeiul art. 17 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, ca neîntemeiată; a admis excepţia prescripţiei; a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă, şi a obligat reclamantul la plata, către intervenienta accesorie De F. S.R.L., a sumei de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 631A/28.04.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de către reclamant împotriva sentinţei, pe care a anulat-o şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Recursul pârâtelor E., C., D. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea învederând că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea si aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv dispoziţiile art. 998-999 C. civ. de la 1864 şi art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Contrar celor reţinute prin hotărârea recurată, în cauză, momentul obiectiv al cunoaşterii pagubei este chiar momentul cunoaşterii săvârşirii faptei ilicite, situaţie faţă de care comunicarea, către intimatul-reclamant, a încheierii nr. 6646/14.03.2006 (prin care s-a radiat litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/2004), respectiv a extrasului de carte funciară cuprinzând menţiunea radierii respectivului litigiu, constituie momentul de la care începe să curgă prescripţia extinctivă în speţă.

De altfel, chiar instanţa de apel a apreciat că soluţia începerii cursului prescripţiei dreptului la acţiunea în reparaţie a prejudiciilor cauzate prin fapte ilicite de la data când cel păgubit a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea, prezintă neajunsul de a amâna, în unele cazuri, data începerii cursului prescripţiei un timp prea îndelungat, ceea ce ar contraveni scopurilor urmărite de legiuitor prin instituţia prescripţiei extinctive, respectiv clarificarea, în termen rezonabil, a raporturilor juridice, arătând, totodată, că reglementarea şi unui al doilea moment, obiectiv, de la care începe să curgă prescripţia dreptului la acţiune pentru repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită - dată când păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea - reprezintă tocmai remediul pentru înlăturarea acestui inconvenient.

Cu toate acestea, deşi instanţa de apel a înţeles şi a explicat corect mecanismul determinării (judecătoreşti) a momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripţia dreptului la acţiune în cazul răspunderii civile delictuale, subliniind chiar faptul că reglementarea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripţia se întemeiază şi pe ideea culpei prezumate a victimei, de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi a celui chemat să răspundă de ea, a omis să analizeze tocmai elementele decisive pentru determinarea acestui moment, respectiv încheierea nr. 6646/14.03.2006, prin care s-a radiat litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/2004, respectiv extrasul de carte funciară cuprinzând menţiunea radierii litigiului care a format obiectul dosarului nr. x/2004 depus în cadrul dosarului x/2007, înlaturate ca fiind lipsite de însemnătate.

Recursul pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară al Municipiului Bucureşti a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv instanţa de apel a aplicat în mod nelegal dispoziţiile referitoare la prescripţia extinctivă atunci când a verificat temeinicia şi legalitatea soluţiei pronunţate de tribunal, reţinând în mod greşit că momentul la care reclamantul trebuia să cunoască paguba (reprezentată de pierderea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 11.926,74 mp, situat în Bucureşti, Drumul Nisipoasa nr. 201-205, sector 1) este data pronunţării, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a deciziei nr. 743/A/26.09.2017.

În acest sens, a arătat că prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, respectiv prevederile art. 2.528 C. civ., nu disting între cunoaşterea în drept şi cunoaşterea în fapt sau cunoaşterea în raport cu conţinutul unei hotărâri judecătoreşti, ci stabilesc momentul cunoaşterii efective a persoanelor vinovate şi a prejudiciului creat.

Or, niciunde în cuprinsul deciziei nr. 743/A/26.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosarul nr. x/2007, având ca obiect revendicare imobiliară, nu se face referire la pretinsele persoane vinovate sau la existenţa prejudiciului.

În momentul iniţierii acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2007, intimatul-reclamant cunoştea că nu este titularul dreptului de proprietate, practic cunoştea paguba.

Nu poate fi considerat drept moment de la care intimatul-reclamant a luat cunoştinţă de radierea litigiului acela în care recurentul-pârât a răspuns unor solicitări ale intimatului. Momentul în care intimatul-reclamant a cunoscut radierea litigiului din cartea funciară este acela când a solicitat, prin reprezentantul său, efectuarea de operaţiuni de carte funciară, respectiv radierea notărilor din CF nr. x, care grevează numărul cadastral x cu titlu de drept de stingere litigiu prin tranzacţie, potrivit hotărârii de expedient, respectiv sentinţa nr. 4432/09.05.2005, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2005, moment în care a fost pronunţată încheierea nr. 6646/2006 - comunicată lui G., care avea obligaţia de a o aduce la cunoştinţa persoanelor pe care le reprezenta.

Un alt moment în care intimatul-reclamant a cunoscut despre existenţa radierii litigiului din cartea funciară reiese şi din cuprinsul dosarului penal nr. x/2008, care a avut ca obiect plângerea formulată de domnul A. împotriva rezoluţiei nr. 1707/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Din cuprinsul rezoluţiei din data de 07.03.2008, emisă în acel dosar, reiese faptul că intimatul-reclamant a înregistrat în data de 04.08.2006, sub nr. x/2006, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, o plângere prin care sesiza activităţile necinstite ale unor notari publici şi funcţionari de stat care, prin comiterea unor infracţiuni, l-ar fi prejudiciat cu suma de 3.000.000 euro, respectiv justifica prejudiciul în raport cu pierderea proprietăţii terenului, ca urmare a radierii litigiului din cartea funciară de către registratorul de carte funciară H. (fosta salariată a recurentului-pârât), aceasta fiind cea care a emis încheierea nr. 6646/2006. Prin urmare, în momentul în care intimatul-reclamant a depus plângere la Parchet, acesta avea cunoştinţă de conţinutul încheierii de carte funciară nr. x/2006 şi despre faptul că litigiul a fost radiat din cartea funciară.

Recursul intervenientei S.C. De F. S.R.L. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a prevederilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi a prevederilor art. 2.528 C. civ. în ceea ce priveşte stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune ce face obiectul prezentei cauze (răspundere civilă delictuală - fapta proprie).

Recurenta a arătat că aplicarea în speţă a prevederilor menţionate nu se raportează la momentul în care se pronunţă o hotărâre judecătorească pentru a determina momentul cunoaşterii persoanelor vinovate şi prejudiciului creat.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 sau cele ale art. 2.528 C. civ. nu disting între cunoaşterea în drept şi cunoaşterea în fapt sau cunoşterea în raport cu conţinutul unei hotărâri judecătoreşti, ci stabilesc momentul cunoaşterii efective a persoanelor vinovate şi a prejudiciului creat.

O hotărâre pronunţată peste momentul cunoaşterii efective a persoanelor vinovate şi a prejudiciului creat pentru a formula o acţiune în răspundere civilă delictuală nu invalidează momentul cunoaşterii efective şi nu suspendă termenul de prescripţie.

De asemenea, prin decizia nr. 743/A/2017 a Curţii de Apel Bucureşti nu s-a stabilit cine sunt pretinsele persoane vătămate şi nici prejudiciul. Faptul că s-a respins, prin această hotărâre judecătorească, pentru prima dată, acţiunea în revendicare, nu echivalează cu pierderea terenului la momentul pronunţării hotărârii - pierderea terenului se realizase deja, înainte de a formula acţiunea. Simpla formulare a acţiunii în revendicare (dosar nr. x/2007) în anul 2007 dovedeşte faptul că A. cunoştea că a pierdut terenul şi urmărea să îl redobândească pe calea instanţei judecătoreşti (acesta este şi scopul acţiunii în revendicare).

Instanţa de apel nu indică vreo dispoziţie legală care să arate faptul că aplicarea art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 sau a art. 2.528 C. civ. se realizează prin raportare la momentul soluţionării unei hotărâri judecătoreşti de respingere a acţiunii.

Chiar şi dacă s-ar admite, prin absurd, modalitatea de aplicare a art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 sau a art. 2.528 C. civ. prin raportare strict la hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele iniţiate de către intimatul-reclamant, în această situaţie, instanţa de apel a aplicat greşit legea, întrucât nu a analizat toate dosarele şi hotărârile judecătoreşti discutate şi invocate în prezenta cauză.

De fapt, instanţa de apel omite cu desăvârşire să aplice prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 sau ale art. 2.528 C. civ. prin raportare şi la dosarul penal nr. x/2007 soluţionat prin rezoluţia din 07.03.2008 şi prin sentinţa penală nr. 1254/03.11.2008, respectiv cu privire la dosarul nr. x/2009, având ca obiect acţiunea în despăgubiri formulată împotriva dobânditorilor subsecvenţi ai lui I. (J. şi De F. SRL) pentru imobilul pierdut de către intimatul-reclamant.

Astfel, prejudiciul s-a produs în momentul săvârşirii pretinsei fapte ilicite, respectiv în momentul în care s-a radiat litigiul nr. 24444/2004 şi a fost achiziţionat imobilul de către De F. S.R.L., respectiv în anul 2006, întrucât prin simplul fapt că terenul a fost dobândit de către recurenta-intervenientă, intimatul-reclamant a pierdut posibilitatea de a-şi exercita drepturile asupra acestuia.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 24.04.2024, completul de filtru:

- a admis în principiu recursul pârâtelor E., C., D.;

- a anulat, ca netimbrat, recursul pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară al Municipiului Bucureşti;

- a respins, ca neavenit, recursul intervenientei S.C. De F. S.R.L.;

- a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 12.06.2024, pentru soluţionarea recursului pârâtelor E., C., D..

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs, învederând că recurentele-pârâte au considerat în mod nelegal că momentul de început al curgerii termenului de prescripţie este cel al săvârşirii faptei ilicite, şi anume data la care s-a comunicat încheierea nr. 6646/14.03.2006 de radiere a dosarului nr. x/2004, fără, însă, a indica şi care sunt temeiurile de fapt şi juridice pentru care a ales acest termen obiectiv. În speţă, termenul de prescripţie nu poate începe să curgă de la acea dată întrucât, la acel moment, paguba nu exista, astfel încât intimatul-reclamant nu putea şi nici nu trebuia să o cunoască, fiind proprietar asupra terenului, conform contractului de vânzare nr. x/2002. În mod real, momentul la care intimatul-reclamant putea şi trebuia să cunoască paguba este chiar data la care s-a produs în mod efectiv aceasta, respectiv la data comunicării deciziei nr. 743/A/26.09.2017 - în ceea ce îi priveşte pe recurenţii-pârâţi OCPI şi B., iar în ceea ce le priveşte pe recurentele-pârâte C. şi D. - acest moment este ulterior datei la care au fost emise adresele de răspuns la petiţiile formulate de acesta (martie- aprilie 2018).

Menţionează că este nefondată şi susţinerea subsidiară a recurentelor-pârâte, conform căreia ar fi cunoscut paguba înca din anul 2006, când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care S.C. De F. S.R.L. a dobândit terenul în suprafaţă de 11.926,74 mp, din moment ce intimatul-reclamant deţinea un titlu de proprietate cu privire la acest teren, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.10.2002, sub condiţia suspensivă a intrării bunului în patrimoniul vânzătorului I. (condiţie îndeplinită în 25.11.2004).

Acest titlu de proprietate nu a fost desfiinţat prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti, iar situaţia litigioasă putea fi tranşată exclusiv printr-o revendicare prin comparare de titluri, ceea ce s-a şi întâmplat în cadrul dosarului nr. x/2007

Comunicarea acestei încheieri a fost unul dintre motivele pentru introducerea acţiunii în comparare de titluri, întrucât a constatat că dosarul nr. x/2005 nu a fost notat în cartea funciară, nefiind nici măcar păstrată în cartea funciară menţiunea existenţei dosarului nr. x/2004.

În concluzie, precizează că a cunoscut în mod efectiv existenţa pagubei la data naşterii acesteia - respectiv la data comunicării deciziei nr. 743/A/26.09.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revendicare prin comparare de titluri, formulată de acesta.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin recursul formulat, pârâtele circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o greşită interpretare/aplicare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. şi a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

În acest sens, recurentele apreciază că, în opoziţie cu statuările conţinute în decizia recurată, momentul obiectiv (al cunoaşterii pagubei) de la care curge termenul de prescripţie în prezenta cauză este chiar momentul săvârşirii faptei ilicite, anume comunicarea încheierii nr. 6646/14.03.2006, prin care s-a radiat litigiul obiect al dosarului nr. x/2004, şi a extrasului de carte funciară cuprinzând menţiunea radierii litigiului obiect al dosarului menţionat.

Înalta Curte constată că, deşi încadrabile în motivul de recurs invocat, criticile formulate sunt nefondate.

Astfel, în cadrul prezentului demers judiciar reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor indicate prin cererea de chemare în judecată, pentru pierderea dreptului de proprietate din culpa acestora, respectiv angajaţii OCPI au radiat nelegal litigiul cu nr. x/2004, în condiţiile în care acest litigiu fusese soluţionat doar în parte, iar S.C. De F. S.R.L. a profitat de această încălcare a legii, întrucât în cartea funciară nu era notat niciun litigiu, obţinând dreptul de proprietate asupra terenului reclamantului.

Prima instanţă a respins acţiunea, ca prescrisă, reţinând că momentul de la care curge prescripţia este acela când intervenienta De F. S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în discuţie, drept pe care ulterior l-a înscris în cartea funciară, la nivelul anului 2006.

Admiţând apelul reclamantului, instanţa de apel a trimis dosarul spre rejudecare, reţinând că în mod eronat cauza a fost soluţionată prin admiterea prescripţiei, situaţie faţă de care nu s-a procedat la cercetarea fondului.

Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de apel este corectă, iar decizia recurată nu se circumscrie motivului de nelegalitate invocat de către recurentele-pârâte.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, "Prescripţia dreptului la acţiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 2528 alin. (1) din noul C. civ. reţin că "Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea."

Din textele legale menţionate rezultă regula potrivit căreia în determinarea începutului prescripţiei extinctive există două momente alternative de la care aceasta începe să curgă: fie de la momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi pe cel care răspunde de ea; fie de la momentul obiectiv (judecătoreşte determinat) al datei la care trebuia, după împrejurări, să fie cunoscute aceste elemente.

Este de observat că, pentru a ocroti drepturile victimei, legiuitorul a detaşat momentul începerii curgerii prescripţiei de momentul naşterii dreptului la repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită şi, implicit, al naşterii dreptului la acţiune, luând în considerare momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi a celui răspunzător de repararea lui şi stabilind astfel că prescripţia începe să curgă numai de la data când victima a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel are răspunde de ea.

Aceasta întrucât existenţa unui prejudiciu reprezintă o circumstanţă obiectivă, iar cunoaşterea sa reprezintă un element subiectiv, care depinde de numeroşi factori, variabili de la caz la caz, ceea ce determină ca existenţa faptei să nu se suprapună cu luarea la cunoştinţă despre atare existenţă şi a consecinţelor ei vătămătoare.

Recurentele denaturează conţinutul textelor legale anterior citate şi pretind că termenul de prescripţie ar curge de la momentul săvârşirii faptei ilicite constând în comunicarea încheierii nr. 6646/14.03.2006, prin care s-a radiat litigiul obiect al dosarului nr. x/2004, şi a extrasului de carte funciară cuprinzând menţiunea radierii litigiului obiect al dosarului menţionat.

Or, textul legal este cât se poate de clar şi prevede faptul că prescripţia curge de la momentul la care au fost cunoscute paguba şi autorul său, iar nu de la momentul săvârşirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

În accepţiunea dată de către recurente (aceea că prescripţia curge de la momentul săvârşirii faptei), ar însemna ca dreptul la acţiune să se împlinească mai înainte ca titularul său (păgubitul) să fi avut posibilitatea de a exercita acest drept, întrucât atâta vreme cât păgubitul nu cunoaşte paguba şi pe cel vinovat de ea, nu poate acţiona, iar instituţia juridică a prescripţiei extinctive ar fi deturnată de la finalitatea sa.

Dosarul nr. x/2004 a avut ca obiect acţiunea în constatare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii K., I., L., M. şi J., respectiv pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru terenul referitor la care reclamantul încheiase un contract de vânzare-cumpărare pentru bunuri viitoare cu notificatorul I., contract a cărui nerespectare a determinat respectivul demers judiciar (contractul nr. x/14.10.2002). Prin sentinţa nr. 4432/09.05.2005 pronunţată în acest dosar, s-a luat act de învoiala intervenită între reclamant şi o parte dintre pârâţi şi s-a disjuns cererea cu privire la pârâţii I., J..

Cu prilejul finalizării acestui dosar au fost emise încheierea nr. 6646/14.03.2006, prin care s-a radiat litigiul şi extrasul de carte funciară cuprinzând menţiunea radierii litigiului, acte de care se prevalează recurentele în susţinerea momentului de la care curge termenul de prescripţie în prezenta cauză şi pe care îl apreciază ca fiind acela al săvârşirii faptei ilicite.

Contrar însă susţinerilor recurentelor, momentul comunicării încheierii şi extrasului de carte funciară la nivelul anului 2006 sunt irelevante în stabilirea începerii cursului prescripţiei, întrucât la acel moment reclamantul beneficia de un titlu de proprietate care nu fusese desfiinţat, respectiv contractul nr. x/14.10.2002 încheiat cu I..

Prevalându-se de acest contract, reclamantul A. a promovat o acţiune în revendicare în contradictoriu cu S.C. De F. S.R.L., finalizată, după mai multe rejudecări, prin decizia nr. 743/A/26.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosar nr. x/2007, în sensul respingerii (definitivă prin decizia nr. 4240/06.12.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Faţă de istoricul şi cronologia dosarelor purtate în legătură cu terenul în litigiu, nu se poate reţine că momentul de la care reclamantul a cunoscut paguba este situat la nivelul anului 2006, aşa cum pretind recurentele, întrucât la acea dată reclamantul avea un titlu de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x/14.10.2002 anterior menţionat, prin care a dobândit un drept de proprietate afectat de o condiţie suspensivă, aceea a intrării bunului în patrimoniul vânzătorului. Această condiţie a fost îndeplinită prin Dispoziţia nr. 3542/26.11.2004 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului către notificator (I.).

De asemenea, în cadrul acţiunii în revendicare obiect a dosarului nr. x/2007, părţile (A. şi S.C. DE F. SRL) au exhibat titluri de proprietate care proveneau de la acelaşi autor, situaţie faţă de care, până la finalizarea definitivă a litigiului, reclamantul nu avea cum să cunoască nici paguba, nici pe autorii acesteia (mai ales în contextul în care, în cadrul acţiunii în revendicare, în primă instanţă, reclamantul avusese câştig de cauză, conform sentinţei nr. 1497/28.12.2009, modificată ulterior în căile de atac).

Prin urmare, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, momentul începerii cursului prescripţiei este dat de finalizarea acestui dosar, prin decizia nr. 743/A/26.09.2017, întrucât numai la acea dată reclamantul a avut posibilitatea de a cunoaşte paguba, respectiv pe autorii ei (fiind evins de dreptul de proprietate asupra imobilului).

Raportat la data pronunţării hotărârii care a soluţionat acţiunea în revendicare descrisă mai sus (26.09.2017), acţiunea din prezenta cauză, introdusă la data de 12.06.2018, este promovată cu respectarea dreptului material la acţiune prevăzut de art. art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi de art. 2528 alin. (1) din noul C. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele C., E., D. împotriva deciziei nr. 631 A din 28 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele C., E., D. împotriva deciziei nr. 631 A din 28 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2024.