Road-accident plaintiff loses appeal; reduced EUR 5,000 moral damages award upheld as final.

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 23.06.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata de despăgubiri pentru prejudiciul fizic, moral şi material cauzat prin accidentul rutier produs în data de 09.05.2016, respectiv 300.000 euro daune morale, 1956 RON daune materiale. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentinţa nr. 9728/14.12.2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2018, în data de 09.01.2018, la Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă.

La data de 02.05.2018, reclamantul a depus la dosar o cerere modificatoare prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a asigurătorului C. S.A., invocând dispoziţiile art. 2223 şi urm. C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 308/03.03.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a admis în parte acţiunea; a obligat pârâţii să achite, în solidar, reclamantului, suma de 1956 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul material produs şi suma de 25.000 euro cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral produs.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 726/A/16.05.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei. A schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul reducerii cuantumului obligaţiei solidare a pârâţilor de plată a despăgubirilor civile pentru prejudiciul moral la 5.000 euro. A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi respinsă cererea intimatului-reclamant privind cheltuielile de judecată din faza apelului, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel a realizat o analiză pur formală a prevederilor legale şi a criteriilor jurisprudenţiale de cuantificare a prejudiciului, iar maniera lacunară de motivare a hotărârii echivalează cu o nemotivare.

Instanţa de apel nu a analizat şi nu a motivat modalitatea în care a interpretat şi aplicat criteriile jurisprudenţiale de cuantificare a prejudiciului moral, rezumându-se doar la a insera în cuprinsul motivării considerente de ordin teoretic, însă fără a argumenta reducerea daunelor acordate prin raportare la situaţia de fapt şi la ansamblul probator administrat în cauză.

Citând din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv din deciziile nr. 2431/29.10.2015 şi nr. 434/27.02.2019 ale secţiei I civile, recurentul a arătat că, deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru un prejudiciu nepatrimonial implică un anumit grad de aproximare, iar în lipsa unor criterii legate de cuantificare determină instanţa de judecată să judece în echitate, acest lucru nu înseamnă că instanţa poate să nu motiveze modalitatea în care a cuantificat daunele acordate.

Prin hotărârea recurată instanţa omite să analizeze şi să precizeze care sunt motivele pentru care a considerat că se impune reducerea daunelor morale la suma de 5.000 euro, lipsind cu desăvârşire raportarea instanţei la prevederile legale şi la criteriile jurisprudenţiale, considerentele instanţei de apel fiind generice şi teoretice, reducerea daunelor acordate de prima instanţă de judecată fiind nemotivată.

În aceste condiţii, decizia atacată nu respectă dezideratul unei analize judicioase a criteriilor jurisprudenţiale de cuantificare a prejudiciului nepatrimonial, întrucât nu se poate identifica care sunt motivele care au condus la reducerea drastică a daunelor pentru prejudiciul nepatrimonial prin raportare la criteriile cristalizate şi definite de jurisprudenţă. Enumerarea de către instanţa de apel a unor considerente de ordin teoretic, fără aplicarea concretă a acestora la starea de fapt relevată de probatoriile administrate în cauză, nu respectă exigentele impuse de lege pentru motivarea hotărârii.

Motivarea hotărârii recurate s-a realizat într-o manieră defectuoasă, fiind lipsită de suport legal, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că lipsesc cu desăvârşire argumentele instanţei care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuiau să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit principiul reparării integrale a prejudiciului consacrat de prevederile art. 1385 alin. (1) din C. civ.. De asemenea, au fost aplicate şi interpretate greşit prevederile art. 1349 alin. (1), art. 1357-1371 C. civ.

După cum rezultă din prevederile art. 1385 alin. (1) C. civ., prejudiciul se repară integral. Din probatoriul administrat în cauză rezultă existenţa faptei ilicite a intimatei-pârâte constând în producerea accidentului rutier din data de 09.05.2016, în urma căruia reclamantul a suferit leziuni traumatice la nivelul mâinii drepte, iar în evoluţia acestor leziuni traumatice au apărut complicaţii septice (edem, limfangită, celulită), care au necesitat rezolvări chirurgicale, leziuni traumatice a căror îngrijire au necesitat 22-24 zile şi 84 zile de incapacitate temporară de muncă.

După cum rezultă din prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că pentru reclamant au existat prejudicii morale semnificative decurgând din: internarea în spital, respectiv traume fizice şi psihice suferite ca urmare a internărilor repetate şi complicaţiilor medicale suferite ulterior (edem, limfangită, celulită), care au necesitat rezolvări chirurgicale; sentimentele negative şi de frustrare fizică şi psihică, urmare a faptului că nu îşi putea folosi mâna dreaptă pentru a conduce, pentru a-şi sprijini nepoata şi pentru a-şi ajuta familia, nu îşi putea folosi în mod corespunzător mâna la serviciu pentru a îndeplini obligaţiile de serviciu, fiindu-i afectate astfel perspectivele de avansare profesională, neputând folosi nici mâna stângă deoarece este dreptaci. Reclamantul a suferit sechele post-traumatice care au afectat negativ participarea sa la viaţa familială, socială şi profesională, trauma morală fiind amplificată de continuarea procedurilor de recuperare.

Interpretarea oferită de instanţa de apel este vădit eronată, iar considerentele sunt contradictorii, reţinându-se că, "...deşi participarea intimatului-reclamant la viaţa socială şi familială a fost restrânsă după evenimentul rutier în care a fost implicat, pe perioada necesară recuperării, şi acestei chestiuni trebuie să i se dea relevanţa cuvenită în operaţiunea de evaluare a daunelor morale, acesta nu s-a aflat în incapacitatea/imposibilitatea de a desfăşura activităţile cotidiene, de a presta muncă aducătoare de venituri".

Învederează că din cauza accidentului reclamantul s-a aflat în incapacitate de a presta muncă aducătoare de venit, dovada fiind chiar faptul că s-a pensionat anticipat, cu 2 ani înainte de termen, aspect ce se coroborează şi cu proba testimonială administrată în faţa instanţei de fond, din care rezultă că reclamantul nu îşi putea folosi în mod corespunzător mâna la serviciu pentru a-şi îndeplini obligaţiile, experimentând profunde sentimente de frustrare şi de dezamăgire din cauza faptului că nu putea realiza în mod performant activitatea profesională şi că nu reuşea să îndeplinească sarcinile cotidiene.

Contrar opiniei instanţei de apel, reclamantul apreciază că s-a aflat în incapacitatea/imposibilitatea de a desfăşura activităţile cotidiene şi de a presta muncă aducătoare de venituri, fiind necesară o perioadă semnificativă pentru recuperare, aspect ce rezultă atât din cuprinsul certificatului medical nr. A 5131/3 din data de 25.08.2016, ce atestă că a avut peste 84 zile de incapacitate temporară de muncă, cât şi din durata concediilor medicale.

Maniera de interpretare a probelor de către instanţa de apel este în mod evident eronată, sens în care precizează faptul că, deşi au trecut 6 ani şi jumătate de la accident, cicatricea este şi în prezent vizibilă şi inestetică, existând aceeaşi lipsă de mobilitate şi imposibilitate de a utiliza braţul în mod normal.

Prin urmare, soluţia instanţei de apel s-a dat cu greşita aplicare a prevederilor legale ce reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului, ignorând suferinţa şi trauma produsă reclamantului, prin diminuarea drastică a cuantumului daunelor morale acordate iniţial de instanţa de fond.

Apreciază că soluţia instanţei de apel cu privire la daunele morale nesocoteşte jurisprudenta în materie, întrucât nu face aplicarea în concret a criteriilor jurisprudentiale evocate de instanţele judecătoreşti în speţe similare, valoarea acordată cu acest titlu dovedind o nesocotire/ignorare a criteriilor doctrinare şi jurisprudentiale de cuantificare a prejudiciilor de ordin moral.

Nesocotirea criteriilor de cuantificare şi evaluare a daunelor morale, tradusă în diminuarea cuantumului acestora la o valoare inadmisibil de mică, este vădit nelegală, valoarea astfel stabilită fiind derizorie, iar soluţia inechitabilă, prin raportare la criteriile de cuantificare amintite anterior şi la practica instanţelor în cauze având obiect similar cu cauza dedusă judecăţii.

Totodată, instanţa de apel nu a dat eficienţă criteriilor jurisprudenţiale privind cuantificarea prejudiciului, ci a justificat, într-o modalitate discriminatorie, reducerea daunelor prin raportarea exclusivă la criteriul vârstei, pronunţând astfel o soluţie nelegală, ignorând cu desăvârşire faptul că reclamantul nu îşi putea folosi mâna dreaptă pentru a conduce, pentru a-şi sprijini nepoata şi ajuta familia, nu îşi putea îndeplini în mod corespunzător obligaţiile de serviciu, ceea ce a cauzat pensionarea anticipată, sechelele post-traumatice ce au afectat semnificativ participarea sa la viaţa familială, socială şi profesională, trauma morală persistând, complicaţiile medicale resimţindu-se şi în prezent, reclamantul suferind stresul continuu al unor proceduri de recuperare medicală prelungită, îndelungată, chinuitoare şi costisitoare.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 24.04.2024, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 12.06.2024.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă C. S.A. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în ipoteza respingerii acestei excepţii, respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, intimata-pârâtă a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. De asemenea, a invocat prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4, art. 483 C. proc. civ. şi a arătat că prezenta cerere este una în materia asigurărilor, iar conform normelor legale mai sus enunţate, în raport de obiectul cauzei, recursul de faţă este inadmisibil.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că decizia recurată este motivată, întrucât instanţa de apel a enumerat motivele pentru care a diminuat cuantumul daunelor morale în mai bine de 19 paragrafe, făcând trimitere la toate particularităţile cauzei şi la probatoriul administrat. Consideră că expunerea succintă, concisă şi raţionamentul juridic clar, chiar dacă sunt expuse într-un număr redus de paragrafe, nu deschid calea recursului pentru acest motiv.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că nu poate fi încadrat în dispoziţiile legale menţionate, întrucât situaţiile practice care se încadrează în aceste ipoteze sunt interpretarea şi aplicarea eronată a unui text de lege, în litera şi spiritul său, aplicarea unei norme generale în locul unei norme speciale şi invers, aplicarea unei norme juridice ce nu era aplicabilă speţei.

În recurs se poate analiza doar problema existenţei unui prejudiciu, a producerii lui, pentru a fi incident textul de lege invocat, problema întinderii (evaluării) lui fiind o chestiune de apreciere a probelor care nu poate fi supusă cenzurii în recurs, fiind o problemă de netemeinicie.

Prejudiciul moral a fost definit în doctrina dreptului şi în jurisprudenţă ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau morală pe care o resimte victima. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, dar şi de valori apărate de Constituţie şi de legile naţionale, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În acord cu jurisprudenţă naţională şi practica CEDO, care a făcut o serie de aprecieri notabile în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile de nelegalitate deduse judecăţii prin prezentul recurs sunt, pe de o parte, nemotivarea soluţiei de reducere a cuantumului daunelor morale acordate recurentului, în sensul că instanţa de apel a procedat la o analiză formală a criteriilor jursiprudenţiale de cuantificare a prejudiciului moral, fără a se raporta la situaţia concretă dedusă judecăţii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). Pe de altă parte, este învederată o greşită interpretare şi aplicare a legii (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) în sensul aplicării greşite a principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat prin dispoziţiile art. 1385 alin. (1) C. civ., o aplicare şi o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 1349 alin. (1), art. 1357-1371 C. civ. şi o nesocotire a jurisprudenţei în materie.

- Critica de nemotivare a hotărârii instanţei de apel în privinţa diminuării daunelor morale acordate recurentului-reclamant (de la suma de 25.000 euro la suma de 5000 euro) nu poate fi primită şi va fi respinsă ca atare.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, analiza instanţei de apel subsumată controlului judiciar asupra cuantificării daunelor acordate prin hotărârea de primă instanţă a avut în vedere atât criteriile jurisprudenţiale consacrate la nivel naţional şi comunitar în materie, cât şi elementele probatorii ale cauzei şi situaţia concretă a reclamantului.

Astfel, stabilind că daunele morale în cuantum de 25.000 euro acordate de primă instanţă sunt supradimensionate, instanţa de apel, după ce a expus ample considerente teoretice privind caracterul rezonabil al despăgubirilor, proporţionalitatea reparaţiei cu prejudiciul, doza de aproximare pe care trebuie să o cuprindă evaluarea, faptul că nu există un sistem care să repare pe deplin suferinţele fizice şi psihice prin plata unor sume de bani, precum şi faptul că reparaţia nu vizează o repunere a victimei într-o situaţie similară cu cea avută anterior, ci o satisfacţie de ordin moral susceptibilă de a înlocui valoarea lezată, a raportat aceste considerente de ordin general la situaţia din cauza pendinte.

În acest sens, instanţa de apel a avut în vedere raportul de expertiză medico-legală nr. x/29.11.2016, raportul de expertiză medico-legală nr. x, ambele întocmite de INML Mina Minovici, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi, valorificând aceste probe din perspectiva suferinţelor produse reclamantului, a concluzionat că "...între leziunile traumatice iniţiale şi consecinţele medicale constatate există doar o legătură de cauzalitate indirectă, favorizată de terenul patologic preexistent al pacientului (diabet zaharat de tip 2), că accidentul nu a pus în primejdie viaţa intimatului-reclamant şi că până la acest moment nu i s-a pus un diagnostic de afectare ireversibilă parţială a mâinii."

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu s-a limitat la expunerea unor considerente generice, abstracte şi neraportate la obiectul concret al cauzei, ci a explicitat şi aplicat aceste principii de ordin general la situaţia particulară a recurentului-reclamant, în funcţie de probele administrate în cauză şi care nu pot fi avute în vedere în calea extraordinară de atac a recursului. În acest sens, în mod inadecvat procedural, prin memoriul de recurs se fac trimiteri la o serie de aspecte de acest gen (recurentul arată că instanţa nu analizează probele ori le interpretează într-o modalitate defectuoasă, nu stabileşte împrejurările de fapt ale cauzei, nu se pronunţă cu privire la avizul inspecţiei fiscale, etc.).

Referitor la suferinţele psihice, instanţa de apel a reţinut că "...acestea vizează starea de frustrare, disconfortul psihic şi tensiunea interioară cauzată de neputinţa fizică a intimatului-reclamant de a-şi folosi corespunzător mâna dreaptă precum şi de necesitatea de a urma programe de recuperare medicală, martorii audiaţi în faţa primei instanţe furnizând informaţii lămuritoare din această perspectivă. Astfel, martorii au arătat că intimatul-reclamant era abătut, nervos din cauza faptului că trebuia să depună un efort mai mare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în condiţiile în care mâna stângă nu putea fi folosită cu lejeritate precum şi îngrijorat că nu va mai putea conduce maşina sau că nu îşi va ţine nepoata."

Recurentul pretinde că instanţa de apel expune o motivare contradictorie atunci când apreciază, pe de o parte, că ulterior accidentului participarea acestuia la viaţa socială şi familială a fost mai restrânsă, iar pe de altă parte, că acesta nu s-a aflat în incapacitatea de a-şi desfăşura activităţile cotidiene.

Recurentul însă expune în mod denaturat considerentul instanţei de apel, care a reţinut, în realitate, că această participare restrânsă la viaţa socială s-a realizat pe perioada necesară recuperării, deci într-o perioadă limitată de timp specifică îngrijirilor şi tratamentelor medicale, că acestei chestiuni trebuie să i se dea relevanţa cuvenită în operaţiunea de evaluare a daunelor morale, dar că, chiar aşa fiind, recurentul "...nu s-a aflat în incapacitatea/imposibilitatea de a desfăşura activităţile cotidiene, de a presta muncă aducătoare de venituri, necesare pentru întreţinerea familiei sale."

Faţă de cele arătate, rezultă că hotărârea instanţei de apel se circumscrie exigenţelor prevăzute de lege în ce priveşte calitatea şi conţinutul motivării, iar critica recurentului-reclamant sub acest aspect nu poate fi primită.

- Recurentul-reclamant pretinde, din perspectiva unui alt motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), că au fost interpretate şi aplicate greşit norme de drept material incidente în cauză, respectiv, art. 1385 alin. (1), art. 1349 alin. (1), art. 1357-1371 C. civ., însă şi această critică este nefondată.

Cu referire la pretinsa aplicare/interpretare greşită a dispoziţiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., recurentul arată că în cauză nu a fost respectat principiul reparării integrale a prejudiciului, omiţând însă faptul că acest principiu nu operează în materia despăgubirilor morale, care nu pot fi probate, ci aproximate, iar reparaţia nu este una integrală, ci una în echitate.

Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, în stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu există criterii legale de determinare, iar instanţa de judecată se raportează la aspectele particulare ale cauzei privind consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Astfel, despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora trebuie să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În stabilirea acestui tip de daune instanţele de judecată nu operează cu criterii prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere în concret a circumstanţelor particulare ale cauzei, funcţie de care se concluzionează asupra întinderii reparaţiei prejudiciului suferit.

De asemenea, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere ca sumele de bani pe care le acordă cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, respectiv, astfel de sume să nu constituie nici sancţiuni excesive pentru autorii faptelor prejudiciabile şi, implicit, pentru societăţile de asigurare, nici venituri nejustificate victimelor daunelor.

Aceasta întrucât o atare despăgubire nu poate repara iremediabilul, ci poate doar să ofere o indemnizaţie satisfăcătoare victimei, în vederea atenuării suferinţelor suportate care, chiar dacă nu pot fi cuantificate, pot fi totuşi compensate prin acordarea unei sume de bani.

Prin urmare, principiul reparaţiei integrale a cărui nesocotire este invocată de către recurentul-reclamant nu îşi găseşte aplicarea în această materie, potrivit celor arătate, iar critica nu poate fi primită.

În ce priveşte dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi art. 1357-1371 C. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt invocate pur formal, recurentul-reclamant nearătând în ce ar consta nelegalitatea săvârşită de către instanţa de apel referitor la aceste texte legale, care reglementează formele şi condiţiile răspunderii civile.

Referitor la dispoziţiile art. 1391 alin. (1) C. civ. care reglementează acordarea unei despăgubiri în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii având ca efect restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a dovedit existenţa unor astfel de restrângeri, iar apărările formulate în cadrul recursului nu contrazic statuările instanţei de apel în sensul că acesta "...nu s-a aflat în incapacitatea/imposibilitatea de a desfăşura activităţile cotidiene, de a presta muncă aducătoare de venituri, necesare pentru întreţinerea familiei sale."

Aspectele învederate de către recurent privind internarea, tratamentul medical, complicaţiile intervenite pe parcursul tratamentului, sechelele posttraumatice, suferinţele fizice şi morale reprezintă chestiuni care au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale în apel, instanţa concluzionând că "faţă de gravitatea leziunilor şi a consecinţelor acestora, precum şi prin raportare la modalităţile menţionate în actele medicale pentru restabilirea sănătăţii, la perioada de timp necesară pentru vindecare precum şi la disconfortul emoţional cauzat, daunele morale în cuantum de 5000 euro (echivalent în RON la data plăţii) constituie o satisfacţie echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral provocat reclamantului, suma acordată de prima instanţă fiind supradimensionată."

Susţinerile potrivit cărora activitatea socială, familială şi profesională a recurentului ar fi fost afectate după evenimentul rutier produs nu au fost dovedite în cauză, iar împrejurarea că recurentul s-a pensionat anticipat reprezintă o opţiune personală grefată pe o posibilitate legală, iar nu o consecinţă directă a traumatismului suferit, întrucât din decizia de pensionare depusă la dosar nu rezultă că este vorba de vreun handicap, invaliditate ori stare de boală.

De asemenea, în perioadele în care recurentul a fost supus diverselor proceduri şi tratamente medicale necesare recuperării, acesta s-a aflat într-o incapacitate temporară de muncă determinată de specificul intervenţiilor medicale respective, a cărei durată a fost sistată ulterior.

De altfel, cu prilejul dezbaterilor orale, reprezentanta recurentului a precizat, la solicitarea instanţei, cu referire la modalitatea în care a fost afectată activitatea profesională, că "acesta nu mai putut să conducă un autoturism, iar atribuţiile erau de birou, prin urmare, nu se mai putea deplasa cu autoturismul la birou, astfel fiindu-i afectată şi ascensiunea profesională".

O astfel de justificare însă nu dovedeşte afectarea vieţii profesionale a recurentului într-un grad care să impună redimensionarea daunelor morale acordate de instanţa de apel şi nici nu conturează aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunţate de această instanţă.

În ce priveşte pretinsa discriminare realizată de către instanţa de apel din perspectiva considerentelor vizând vârsta recurentului-reclamant, pe care acesta le apreciază ca fiind "jignitoare şi producătoare de inechitate", Înalta Curte constată că o astfel de abordare scoate din context considerentul hotărârii atacate, pe care astfel o denaturează.

Instanţa de apel a reţinut că "...se impune a fi luată în considerare şi vârsta intimatului-reclamant (aproximativ 50 ani), acesta fiind o persoană adultă care prin prisma rezistenţei fizice dar şi a experienţei de viaţă are capacitatea crescută de a gestiona inconvenientele cauzate de leziunile traumatice, spre deosebire de situaţia unui copil sau a unei persoane tinere, aflate în curs de dezvoltare atât fizică cât mai ales psihologică."

Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, instanţa de apel nu a exprimat un considerent ofensator referitor la adresa acestuia, dimpotrivă, a reţinut că datorită vârstei, recurentul are o rezistenţă fizică şi o experienţă de viaţă ce îi conferă o capacitate crescută în gestionarea suferinţei, în comparaţie cu o persoană mai tânără.

Prin urmare, nu este vorba de o discriminare în ce priveşte categoria de vârstă în care se plasează recurentul, cum eronat susţine acesta, ci de un argument favorabil în ce priveşte capacităţile sale fizice şi psihice de a face faţă suferinţelor la care a fost expus urmare a accidentului produs.

Faţă de cele arătate, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 726/A din 16 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 726 A din 16 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2024.