Compensation for expropriated properties under Law 290/2003: applicability of Law 164/2014 evidentiary standards and scope of ex officio review of refugee status

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2024

Deliberând, asupra recursului civil constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 19 iulie 2022 sub nr. x/2022, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanţii A. şi B., au solicitat:

- anularea hotărârii nr. 2822 din 19 aprilie 2021, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003; şi,

- anularea deciziei de validare nr. 6665 din 10 iunie 2022, prin care a fost validată hotărârea nr. 2822 din 19 aprilie 2021, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003.

În drept, au fost indicate prevederile art. 8 din Legea nr. 164/2014

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 155 din 13 februarie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect anularea hotărârii nr. 2822 din 19 aprilie 2021, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, a respins capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de validare nr. 6665 din 10 iunie 2022, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca neîntemeiat, şi a respins cererea reclamanţilor privind plata cheltuielilor de judecată aferente fondului, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1031 A din 13 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 155 din 13 februarie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti - Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1031 A din 13 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs reclamanţii B. şi A., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenţii-reclamanţi au arătat că, prin contestaţia formulată, au menţionat că au calitatea de moştenitori ai defunctului C. (conform certificatului de moştenitor nr. x din 6 martie 2020), care în temeiul Legii nr. 290/2003, la 22 aprilie 2004, a solicitat acordarea de compensaţii băneşti pentru bunurile părinţilor săi, în urma acestei solicitări fiind constituit dosarul administrativ nr. x, soluţionat iniţial prin adoptarea hotărârii nr. 1682 din 21 iunie 2013, prin care s-a aprobat cererea nr. x/22.04.2004 şi s-au acordat despăgubiri în cuantum de 434.000,43 RON.

Prin decizia nr. 287 din 22 octombrie 2013, emisă de către vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, s-a dispus reanalizarea cererii în vederea revocării hotărârii, reţinându-se că petentul nu face dovada dreptului de proprietate al autorilor săi. În consecinţă, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti - Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 a emis hotărârea nr. 1830 din 8 august 2014, prin care a fost revocată hotărârea nr. 1682 din 21 iunie 2013.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, hotărârea nr. 1830 din 8 august 2014 este neîntemeiată, având în vedere faptul că au fost depuse în termen înscrisurile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003.

În dezvoltarea acestui argument au precizat că, la 15 decembrie 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 164/2014. Conform adresei nr. x/2020/2130, la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor s-a dispus ca, în cazul dosarelor de despăgubire întocmite în baza Legii nr. 290/2003, soluţionate anterior prin hotărâri de aprobare a cererii şi pentru care, prin decizia vicepreşedintelui Autorităţii, s-a dispus reanalizarea în vederea revocării, a actului administrativ emis de comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. x, reanalizarea cererii să se facă în integralitate, fără a se ţine cont de limitele ori motivele indicate prin decizia vicepreşedintelui Autorităţii, urmând ca formularea cererii să intre sub incidenţa Legii nr. 164/2014. În această situaţie, comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii 290/2003 trebuie să parcurgă etapele procedurii administrative prevăzute de Legea 164/2014, respectiv solicitarea de acte în completare.

De asemenea, a arătat că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, dispoziţiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la comisiile judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege dispoziţiile legii referitoare la plata despăgubirilor se aplică: cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata; cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi; cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

În aprecierea recurenţilor-reclamanţi, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile alin. (2) întrucât, astfel hotărârea nr. 1682 din 21 iunie 2013 a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii 164/2014. Mai mult decât atât, la 17 decembrie 2014 s-a şi plătit prima tranşă, în cuantum de 173.600,17 RON, din suma acordată cu titlul de despăgubire. Prin urmare, au susţinut că dispoziţiile Legii nr. 164/2014 se aplică doar în ceea ce priveşte plata despăgubirilor şi nu în ceea ce priveşte stabilirea dreptului de a primi aceste despăgubiri.

În acelaşi sens, au indicat decizia nr. XXI/19 martie 2007 pronunţată în interesul legii de instanţa supremă, potrivit căreia "data stabilirii compensaţiilor este aceea a emiterii hotărârii Comisiei Judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998. Deşi această decizie se referă la plata despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 9/1998, principiile reţinute se aplică şi prezentei cauze, care vizează despăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 290/2003, cele două reglementări fiind asemănătoare.

Recurenţii-reclamanţi au mai menţionat că dovada drepturilor la acordarea de compensaţii s-a tăcut potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 290/2003 (declaraţia autentică a petentului însoţită de declaraţiile autentice a cel puţin 2 martori).

În acest context au făcut trimitere la prevederile art. 2 din Normele metodologice din 30 august 2006 pentru aplicarea Legii 290/2003, menţionând că, deşi este adevărat că prin O.U.G. nr. 10 din 27 februarie 2013, au fost abrogate dispoziţiile art. (2) alin. (4) şi (5) din normele metodologice, ulterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013, dispoziţiile au fost repuse în vigoare.

În dezvoltarea criticilor au mai arătat că, urmare a solicitării din 18 iunie 2020 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, au făcut demersuri pentru a obţine documentele solicitate şi au depus dovada efectuării acestora. Motivul respingerii este reprezentat de lipsa dovezii dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care se solicită acordarea de compensaţii băneşti, respectiv acte care să ateste existenţa dreptului de proprietate, certificate de autorităţile competente. Respingerea cererii se întemeiază pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 coroborate cu cele ale art. 4 din Legea nr. 164/2014. La 10 iunie 2022, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis decizia nr. 6665 prin care a validat hotărârea nr. 2822 din 19 aprilie 2021, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 şi a dispus neacordarea de compensaţii băneşti.

Pentru motivele prezentate, recurenţii-reclamanţi au concluzionat că atât hotărârea nr. 2822 din 19 aprilie 2021, cât şi decizia nr. 6665 sunt neîntemeiate, întrucât dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 164 2014 nu sunt aplicabile în cauză.

În continuare, au menţionat că instanţele de fond au apreciat în mod greşit că D. şi Pînzăreanu nu au calitatea de refugiaţi, raportat la înscrisurile administrate.

Printr-o altă critică, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au învederat că instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe privind lipsa calităţii de refugiat al lui D., deşi instanţele nu fuseseră învestite cu soluţionarea acestui aspect, fiind încălcat principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ. Calitatea de refugiat a lui D. nu a fost pusă în discuţie nici prin cererea de chemare în judecată şi nici de către intimate, prin întâmpinările formulate.

Din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ultima susţinere a recurenţilor-reclamanţi vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 164/2014, iar nu ale Legii nr. 290/2003, aceştia criticând argumentul instanţei de apel prin care s-a reţinut că art. 5 din Legea nr. 290/2003 ar fi fost abrogat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014. Or, Legea nr. 164/2014 cuprinde dispoziţii referitoare la aplicabilitatea acesteia strict în anumite situaţii, astfel că, pentru celelalte situaţii rămân aplicabile dispoziţiile Legii nr. 290/2003.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile invocate de recurenţii-reclamanţi nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că raportat la modificarea legislativă intervenită, cererea nu mai putea fi soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014.

De asemenea, au menţionat că prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 şi ale art. 2 alin. (4) şi (5) din H.G. nr. 1120/2006 nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză.

Intimata-pârâtă Comisia Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 (Comisia), prin preşedinte - prefect, a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, în aprecierea sa, hotărârile instanţelor de fond sunt legale şi temeinice, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cum recurenţii reclamanţi invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au învederat că instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe privind lipsa calităţii de refugiat al lui D., deşi instanţele nu fuseseră învestite cu soluţionarea acestui aspect, fiind încălcat principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ., întrucât calitatea de refugiat a lui D. nu a fost pusă în discuţie nici prin cererea de chemare în judecată şi nici de către intimate, prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., vizează neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.: (1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat". Prin urmare, nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

În ipoteza nerespectării regulilor de procedură, nerespectare ce atrage sancţiunea nulităţii, se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii, disponibilităţii, etc.

Cum dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ., constituie dreptul comun în materia actelor de procedură rezultă că vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că principiul disponibilităţii este consacrat prin dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., care statuează că:

"(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat, sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public. (2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

Din această perspectivă şi în raport de obiectul dedus judecaţii ce vizează acordarea de compensaţii în baza Legii nr. 290/2003 pentru bunurile care au aparţinut autorilor reclamantului, D. şi E. în comuna Nicoreni, jud. Bălţi, abandonate şi sechestrate, urmare a refugiului, Înalta Curte reţine că în respectarea principiului disponibilităţii şi al aflării adevărului obiectiv instanţa de apel şi de fond în mod legal au analizat condiţiile de fond pe care trebuie să le îndeplinească cererile de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003, condiţii ce vizează dovada refugiului, a proprietăţii asupra bunurilor pentru care se cer despăgubiri ori compensaţii, şi dovada calităţii de moştenitor.

Înalta Curte reţine că în analizarea condiţiilor de fond impuse de dispoziţiile legale incidente în litigiul pendinte şi în limitele învestirii a fost examinată condiţia "sine qua non" ce vizează dovada calităţii de refugiat a autorului D., în virtutea plenitudinii de jurisdicţie a instanţelor de fond ce nu sunt limitate în a verifica aspectele de fapt şi de drept referitoare la actul supus analizei.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că prin analiza condiţiilor de fond impuse de dispoziţiile legale ce reglementează acordarea de compensaţii pentru bunurile care au aparţinut autorilor D. şi E. instanţa de apel nu a încălcat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., situaţie în care sunt nefondate susţinerile recurentului reclamant legate de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenţi ca temei de drept al recursului declarat, Înalta Curte reţine că acesta vizează ipoteza când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză aspecte ce însă nu se verifică în cauză.

Cum recurenţii-reclamanţi au susţinut aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 164/2014, iar nu ale Legii nr. 290/2003, fiind criticat argumentul instanţei de apel prin care s-a reţinut că art. 5 din Legea nr. 290/2003 ar fi fost abrogat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, Înalta Curte reţine că atât Hotărârea nr. 2822/19.04.2021 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti precum şi decizia de validare nr. 665/10.06.2022 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul de Aplicare a Legii nr. 290/2003, contestate în litigiul pendinte au fost adoptate după intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, rezultă că în litigiul pendinte este incident acest act normativ, cu atât mai mult cu cât actele juridice contestate au fost emise în soluţionarea cererii înregistrate sub nr. x/22.04.2004, care, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, era în analiza Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, procedura administrativă nefiind finalizată.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel în mod legal a reţinut că "prevederile art. 4 din Legea nr. 164/2014 reprezintă norma activă sub aspect probatoriu, iar nu şi cea de la art. 5 din Legea nr. 290/2003 care a fost abrogată implicit prin intrarea în vigoare a actului normativ ulterior".

Faţă de cele expuse, Înalta Curte reţine că sunt nefondate şi susţinerile recurenţilor legate de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cum niciuna din criticile recurenţilor reclamanţi nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1031 A din 13 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1031 A din 13 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2024.