Nullity of real estate sale contract: recharacterization of fictitious price as absence of consideration versus simulation and admissibility of documentary evidence in retrial

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 21 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 ianuarie 2008, încheiat la BNP D. din Craiova, ce are ca obiect imobilul situat în municipiul Craiova, str. x, jud. Dolj, precum şi obligarea pârâtei la restituirea şi lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilului sus menţionat.

Prin sentinţa civilă nr. 5028 din 6 aprilie 2016, Judecătoria Craiova a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C., în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, sub nr. x/2016.

Primul ciclu procesual

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 597 din 14 octombrie 2016, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins acţiunea reclamanţilor şi a dispus obligarea acestora la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 1846A din 9 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A. şi B. şi i-a obligat la plata sumei de 2.000 RON către intimata-pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Hotărârea instanţei de recurs

Prin decizia civilă nr. 2729 din 9 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1846 din 9 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă. A casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Al doilea ciclu procesual

5. Hotărârea instanţei de apel - în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 142 din 10 aprilie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 597 din 14 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâta-intimată C., a schimbat, în tot, sentinţa civilă apelată în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii B. şi A. în contradictoriu cu pârâta C., a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29 ianuarie 2008 încheiat de BNP D., a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamanţi a imobilului situat în municipiul Craiova, str. x, jud. Dolj, imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.01.2008 încheiat de BNP D.. În temeiul dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat pârâta la plata către Stat a sumei de 5.742,6 RON, reprezentând ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei de timbru aferente cererii de chemare în judecată, de care au beneficiat reclamanţii, conform încheierii de şedinţă din camera de consiliu din data de 06 iunie 2016 a Tribunalului Dolj. A respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei, ca neîntemeiată. În temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat intimata pârâtă la plata către Stat a sumei de 2871,3 RON, reprezentând ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru aferente apelului dedus judecăţii de care au beneficiat reclamanţii apelanţi conform încheierii de şedinţă din camera de consiliu din data de 16 mai 2017 a Curţii de Apel Craiova. În temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat intimata pârâtă la plata către Stat a sumei de 2871,3 RON, reprezentând ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru aferente recursului dedus judecăţii, de care au beneficiat reclamanţii - recurenţi conform încheierii de şedinţă din camera de consiliu din 19 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. A obligat intimata - pârâtă la plata către reclamanţii - apelanţi a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente apelului (contravaloare onorariu avocaţial).

6. Calea de atac promovată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 142 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pârâta C. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate, cu consecinţa respingerii apelului, ca nefondat. În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel.

Recurenta-pârâtă a subliniat că instanţa de rejudecare a încălcat grav principiul securităţii şi stabilităţii raportu­rilor juridice civile, principii de drept, a nesocotit chestiunile tranşate definitiv de instanţa de casare, a încălcat puterea lucrului judecat, a interpretat extensiv susţinerile reclamanţilor din acţiune, apel şi recurs, a încălcat prevederi legale privind forţa probantă a dovezilor administrate-extensivă pentru apelanţi şi restrictivă pentru intimată, a încălcat principiile consecvenţei în administrarea probelor dispuse deja de instanţa de casare şi de instanţa de rejudecare şi a focalizat cercetarea judecătorească, în mare parte doar pe susţinerile apelanţilor şi a omis să evidenţieze, să examineze şi să se pronunţe asupra susţinerilor intimatei, dar şi principiul restitutio integrum, nedispunând restituirea preţului recunoscut şi probat.

În primul rând, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii pronunţate.

În dezvoltarea criticilor, a arătat că, deşi instanţa de casare a dispus că hotărârea dată în apel este nelegală şi pentru că nu au fost aplicate dispoziţiile art. 292 din C. proc. civ. şi a dispus ca, în rejudecare, să aprecieze asu­pra necesităţii administrării de noi probe, totuşi s-a apreciat că Înalta Curte ar fi dispus decăderea din proba cu originalul înscrisului-chitanţă din 4 aprilie 2003.

Recurenta-pârâtă a precizat că a prezentat, în rejudecare, originalul înscrisului, apelanţii au cerut ca acesta să fie expertizat, dar instanţa a respins păstrarea înscrisului la dosar şi proba cu expertiză, moti­vând că Înalta Curte ar fi dispus deja decăderea. În aprecierea sa, instanţa de rejudecare avea obligaţia să observe că nicio instanţă nu a dispus decăderea din dreptul de a depune înscrisul original (probă care ar fi ajutat la stabilirea adevărului), trebuia îi pună în vedere să îl depună şi, în situaţia în care nu l-ar fi prezentat, avea obligaţia să dispună decăderea şi apoi să înlăture înscri­sul depus în copie, având obligaţia să îl primească la dosar şi să aprecieze asupra expertizării.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a menţionat că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, există mai multe inadvertenţe, mai ales cu privire la preţ. În opinia sa, s-a invocat doar un preţ fictiv şi doar în sensul că nu s-a plătit preţul din contract şi cel de 10.000 € a fost derizoriu. Noţiunea "preţ fictiv" are cel puţin două accepţiuni: nu s-a discutat şi nu s-a convenit un preţ-inexistenţa preţului, dar şi pe aceea că preţul conve­nit şi înscris în contract este fictiv, este fals, nu redă adevărul, este derizoriu, neserios şi care nu a fost plătit. Instanţa de rejudecare a reţinut prima accepţiune, deşi este evident că în cerere a fost invocată a doua accepţiune. Faţă de aceste aspecte, în virtutea principiului rolului activ, trebuia stabilit corect cadrul procesual. De asemenea, faţă de adresa notarului, care a trimis copii ale actelor solicitate dar nu a răspuns la întrebarea care i s-a adresat, dacă s-a plătit preţul, instanţa era obligată să pună în discuţia părţilor revenirea cu o altă adresă la notar sau revenirea asupra acelei probe care fusese considerată utilă cauzei.

Prin al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a apreciat că hotărârea recurată cuprinde doar în parte motivele pe care se bazează, şi anume pe cele favorabile apelanţilor, fiind omise în cea mai mare parte motivele invocate de în apărare de pârâtă, nefiind pusă în discuţie, nici analizată puterea lucrului judecat, aşa cum este statuată în decizia de casare şi hotărârile penale pe care le-a invocat. În acest context a reluat criticile referitoare la inadvertenţele cu privire la preţ, precizând că instanţa de casare a reţinut că decizia iniţială a instanţei de apel este nelegală, deoarece nu s-a lămurit o chestiune importantă, respectiv care a fost preţul, dezlegarea acestei situaţii fiind obligatorie în rejudecare.

În ceea ce priveşte omisiunea examinării apărării referitoare la puterea de lucru judecat, recurenta-pârâtă a arătat că prin hotărârile penale (sentinţa penală nr. 3277 din 14 octombrie 2013, încheierea nr. 65 din 30 martie 2021 şi sentinţa penală nr. 186 din 28 martie 2011) s-a reţinut, cu puterea lucrului judecat, că B. a declarat că a fost de acord să vândă casa prin contract notarial, că nu a fost ameninţat şi că a primit preţul, precum şi că nu a înregistrat sumele încasate în cont pentru că avea de plătit 51.000€ lui E. (tatăl recurentei) ca împrumut, ceea ce reprezintă, în opinia sa, o recunoaştere indirectă a părţii din preţ care, coroborată cu chitanţa, face proba plăţii sumei.

Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 969 şi 977 din C. civ. de la 1864, în dezvoltarea căreia a susţinut că apărările sale, prin care a probat că au existat convenţii de împrumut între tatăl său şi B., precum şi că aceştia au convenit să îi fie vândută casa, nu au fost analizate, nici soluţionate, astfel că cercetarea judecătorească este deficitară şi incompletă.

A apreciat că, în rejudecare, au fost încălcate şi prevederile art. 1204 din C. civ., care reglementează efectele mărturisirii, deoarece, în opinia sa, este probată plata celor două sume, că a fost convenit un preţ care nu este disproporţionat sau fictiv.

De asemenea, a considerat că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 1294, 1295 şi 1303 din C. civ. referitoare la vânzare, deoarece instanţa trebuia să reţină, să constate că suma de 10.000 € a fost plătită cu titlul de preţ al casei, să aprecieze că preţul este derizoriu, disproporţionat, aşa cum au susţinut apelanţii; dacă părţile contractante au stabilit, au convenit un preţ disproporţionat, instanţa nu trebuia să reţină că preţul nu a existat şi nici nu s-a plătit, trebuia să reţină că s-a convenit un preţ, chiar disproporţionat, ci nu este afectat contractul de nulitate pentru preţ fictiv-inexistent, neconvenit de părţi şi avea obligaţia să examineze al doilea motiv de nulitate invocat - lipsa cauzei, cauză nelicită şi fraudă la lege. Or, s-a apreciat că este de prisos să examineze şi acest al doilea motiv de nulitate, ceea ce constituie motiv de casare cu trimitere pentru rejudecare, existenţa primului excluzând pe al doilea.

În acest context a mai susţinut că au fost încălcate şi dispoziţiile legale care reglementează declaraţia martorilor, sub aspectul forţei probante, întrucât instanţa nu a avut în vedere declaraţiile martorilor săi, care au participat efectiv, au perceput personal situaţia, în timp ce martorii apelanţilor ştiu faptele de la apelanţi şi fiica mandatară.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a criticat că au fost aplicate greşit şi dispoziţiile legale care reglementează principiul repunerii în situaţia anterioară, întrucât instanţa avea obligaţia să dispună aceeaşi măsură şi pentru pârâtă, cel puţin la suma reţinută de instanţă ca plătită, cea de 10.000 €, trebuiau obligaţi apelaţii s- îi restituie acest preţ.

În opinia sa, o altă greşeală a instanţei se referă la faptul că instanţa a reţinut că notarul nu a menţionat, în contract, că preţul s-a plătit în faţa sa, deşi nu există o astfel de obligaţie legală, iar pe de altă parte, şi în contract şi în declaraţia autentică a mandatarei, se menţionează expres că preţul s-a plătit.

De asemenea, a menţionat că soluţia recurată încălcă principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice, desfiinţând un contract după 15 ani, doar pe baza declaraţiilor date de persoane care cunosc situaţia de la reclamanţi.

A învederat şi împrejurarea că, deşi s-a dispus repunerea în situaţia anterioară, casa ce a făcut obiect al contractului nu mai există, în prezent fiind ridicată o construcţie nouă cu parter şi etaj.

În drept, a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

De asemenea, a invocat ca fundament juridic al demersului său şi dispoziţiile art. 22 alin. (4), art. 324, art. 430, art. 431 alin. (2), art. 501 C. proc. civ., art. 969, art. 977, art. 1204, art. 1294, art. 1295 alin. (1) şi art. 1303 din C. civ., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În dovedirea criticilor formulate, recurenta-pârâtă înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri, şi anume originalul chitanţei pentru suma de 57.000 euro.

7. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la 27 iulie 2023, intimaţii-reclamanţi B. şi A. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, formulând următoarele apărări:

În ceea ce priveşte critica referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., au susţinut că instanţa de apel nu a făcut aplicarea acestui text legal, Înalta Curte stabilind cu caracter obligatoriu că înscrisul ce vizează împrumutul de 57.000 € trebuia înlăturat. Recurenta-pârâtă şi-a exercitat cu rea-credinţă drepturile procesuale, refuzând să prezinte originalul înscrisului în primul ciclu procesual, încercând să obstrucţioneze aflarea adevărului, motiv pentru care a fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au învederat că instanţa a stabilit în mod corect cadrul procesual, astfel cum rezultă din decizia nr. 2729 din 9 decembrie 2021, criticile neconstituind motiv de recurs.

De asemenea, în opinia intimaţilor-reclamanţi, nici criticile de la punctul 3 din cererea de recurs nu constituie motiv de nelegalitate, întrucât reprezintă chestiuni care ţin de netemeinicia hotărârii.

În ceea ce priveşte critica referitoare la puterea de lucru judecat a hotărârilor penale, intimaţii-reclamanţi au susţinut că recurenta-pârâtă nu a arătat care sunt efectele acestora asupra cauzei de nulitate. Hotărârile penale invocate sunt nerelevante în cauză, întrucât niciuna nu a analizat chestiunea fictivităţii preţului, aşa că nu operează autoritatea de lucru judecat.

Cu privire la dispoziţiile art. 969 şi art. 977 din C. civ. de la 1864, au precizat că instanţa de apel nu a motivat soluţia pe aceste texte de lege, ci pe dispoziţiile art. 1303 din acelaşi cod, fiind analizate toate apărările pârâtei.

Au arătat că susţinerile referitoare la aplicarea art. 1204 din C. civ. de la 1864 nu se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, în aprecierea acestora, contractul este nul pentru lipsa preţului - element de validitate, astfel că nu au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 1294, art. 1295 şi art. 1304 din C. civ. de la 1864.

Cât priveşte critica dezvoltată de recurenta-pârâtă la punctul 10 din cererea de recurs, au apreciat că nu reprezintă motiv de nelegalitate, ci este o analiză a probatoriului administrat, ca atare nu poate fi analizată în recurs.

În ceea ce priveşte aplicarea principiului restitutio in integrum, au arătat că în cauză nu se regăseşte această ipoteză, întrucât instanţa de apel a constatat nulitatea absolută a contractului motivat de inexistenţa unei înţelegeri a părţilor asupra unui preţ, ca element de validitate a acelui act juridic civil. În plus, instanţa nu a fost învestită cu o cerere reconvenţională.

Intimaţii-reclamanţi au mai precizat că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale referitoare la categoriile de menţiuni înscrise în actul autentic, iar susţinerile de la punctul 13 din cererea de recurs sunt denigratoare şi neadevărate.

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 6 februarie 2024, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 142 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, fixând termen la 9 aprilie 2024, complet C5 noul C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În raport de criticile formulate, prin care se invocă o greşită înţelegere de către instanţa de rejudecare a apelului a dezlegărilor date de instanţa de recurs anterioară, se constată că precedenta decizie de casare a imputat primei instanţe de apel, în principal, incompleta motivare a hotărârii sale, anume faptul că nu a fost supusă analizei critica apelanţilor reclamanţi referitoare la cauza de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare ce viza fictivitatea preţului, iar în al doilea rând caracterul contradictoriu al considerentelor, inapte să susţină soluţia adoptată.

S-a reţinut, astfel, că instanţa de apel a realizat doar o analiză in abstracto a litigiului prin prisma unuia din cele două motive de nulitate absolută invocate, lipsa cauzei, dar fără a analiza cel de-al doilea motiv, cel referitor la fictivitatea preţului, care fundamenta el însuşi, în concret, în viziunea apelanţilor, o eventuală lipsă a cauzei vânzării.

Instanţa de casare a reţinut că "instanţa de apel face o confuzie între motivele de nulitate invocate, analizând cauza de nulitate invocată de apelanţi din perspectiva preţului derizoriu, în sensul că între valoarea bunului sau a dreptului transmis de către vânzător şi preţul plătit de cumpărător trebuie să existe un echilibru, atunci când reţine că suma menţionată în cele două înscrisuri sub semnătură privată invocate de către intimata-pârâtă ar reprezenta un preţ rezonabil la nivelul anilor respectivi, iar nu prin prisma fictivităţii acestuia, care poate constitui un motiv de nulitate de sine stătător."

S-a reţinut, în acest sens, că "în lipsa unui preţ, vânzarea este lovită de nulitate absolută, deoarece obligaţia cumpărătorului nu are obiect, iar obligaţia vânzătorului este lipsită de cauză" şi că "în acest context, fictivitatea preţului, în sensul că acesta nu a fost plătit în realitate, reprezintă un element esenţial asupra căruia trebuie să se realizeze acordul de voinţă al părţilor, constituind un motiv de sine stătător de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare."

Totuşi, decizia de casare a reţinut şi faptul că "este real că fictivitatea preţului, în sensul că acesta nu a fost plătit în realitate, poate reprezenta un element al deghizării totale a contractului, prin care se urmăreşte ascunderea naturii reale a actului încheiat, dar fictivitatea preţului nu se circumscrie neapărat unui caz de simulaţie, ci poate constitui şi un motiv de nulitate de sine stătător. De aceea, întrucât fictivitatea preţului, conform celor arătate anterior, este un motiv de nulitate de sine stătător, această cauză de nulitate, invocată de apelanţi prin cererea de chemare în judecată şi criticată prin motivele de apel, trebuia să fie cercetată din perspectiva argumentelor aduse de apelanţi, iar nu să fie lăsată în afara analizei sau cercetată prin ignorarea obiectului criticii."

Din dezlegările anterior citate, ceea ce trebuia reţinut era că motivul casării şi trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului îl reprezenta, într-un prim rând, neanalizarea de către prima instanţă de apel a unei susţineri şi critici esenţiale formulate de către reclamanţi, respectiv caracterul fictiv al preţului trecut în contractul de vânzare.

Deopotrivă de important de precizat este că instanţa de casare nu a dat vreo dezlegare cu privire la fictivitatea preţului, ci doar a cerut instanţei de apel o analiză a chestiunii, şi nici nu a impus o analiză numai a problemei fictivităţii preţului sau izolarea chestiunii fictivităţii preţului ca motiv de nulitate absolută de alte semnificaţii juridice posibile ale eventualei naturi fictive a preţului, cum e cea a unei eventuale simulaţii.

Astfel, caracterul fictiv al preţului declarat poate avea atât semnificaţia inexistenţei acestuia, cu consecinţa absenţei cauzei vânzării şi a nulităţii, cât şi pe cea a unei simulaţii - fie ca deghizare unei liberalităţi, a unei dări în plată (pe care s-ar putea grefa şi o stipulaţie pentru altul, cum pare a susţine, fără a o exprima ca atare, pârâta) ori a unei alte operaţiuni juridice nenumite, fie ca deghizare parţială a unui preţ mai mic sau mai mare, revenind instanţelor de fond - în speţă, celei de rejudecare a apelului - în funcţie situaţia de fapt concretă stabilită pe baza probelor administrate, să lămurească în care ipoteză se află părţile.

De altminteri, de principiu, inclusiv în ipoteza inexistenţei preţului şi, deci, a lipsei cauzei unei vânzări, nulitatea ar lovi actul doar ca vânzare-cumpărare, dar nu ar exclude valabilitatea lui, prin conversie sau calificare, ca alt act juridic, în funcţie de voinţa părţilor sau de îndeplinirea altor condiţii, cum ar fi cele legate de forma acestuia.

Îndrumarea nu a fost dată de instanţa de casare în sensul ca instanţa de trimitere să analizeze exclusiv şi în mod separat fictivitatea preţului ca motiv de nulitate a actului, ci să nu omită din analiză şi această variantă de abordare, ce fusese invocată de reclamanţii apelanţi - ceea ce nu înseamnă că nu mai trebuia luată în considerare şi ipoteza caracterului fictiv al preţului ca element al unei simulaţii.

În condiţiile în care a doua instanţă de apel a tratat analiza caracterului fictiv sau nu al preţului ca reprezentând exclusiv o cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare, a greşit atât pentru că a făcut o greşită interpretare a dreptului substanţial, ceea ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cât şi pentru că a respectat doar în mod trunchiat decizia de casare, cu încălcarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce se înscrie în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Că lucrurile stau aşa cum s-a detaliat mai sus rezultă şi din al doilea temei al casării dispuse în ciclul anterior, respectiv caracterul contradictoriu al hotărârii recurate cu privire la preţul convenit de părţi; instanţa de casare a reproşat primei instanţe de apel că a reţinut că preţul imobilului vândut este de 60.000 RON, în condiţiile în care, pe de altă parte, apreciase că acesta ar fi de 67.000 euro (cuantumul celor două împrumuturi nerestituite de vânzători părinţilor cumpărătoarei), pe care îl consideră valoric rezonabil pentru un imobil de natura celui din litigiu, deşi totodată notase "... împrejurarea că nu s-a invocat de fapt simulaţia..."

Statuând cu privire la caracterul contradictoriu al considerentelor primei judecăţi din apel, instanţa de casare a notat că "trebuie analizat şi stabilit care este preţul din contractul de vânzare-cumpărare pentru a se putea aprecia asupra fictivităţii sau nu al acestuia" şi că inclusiv această "indecizie a instanţei de apel în determinarea preţului vânzării, în condiţiile în care unul din motivele de nulitate invocate este fictivitatea preţului, aşadar în ceea ce priveşte unul din aspectele principale şi determinante în pronunţarea deciziei, este, deopotrivă, de natură a justifica caracterul fondat al criticilor recurenţilor întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., nefiind clare raţiunile avute în vedere de către instanţa de apel", ceea ce înseamnă că problema fictivităţii preţului trebuia reanalizată sub toate valenţele posibile, iar nu doar ca temei de nulitate dezlegat ca atare de instanţa de recurs.

Întemeiată este şi critica referitoare la greşita înlăturare de către instanţa de rejudecare a apelului a înscrisului sub semnătură privată, încheiat în anul 2003, ce vizează împrumutul de 57.000 Euro, a cărui veridicitate a fost contestată de reclamant.

Instanţa de apel a înlăturat înscrisul în virtutea statuărilor instanţei de recurs anterioare, ce se impun cu caracter obligatoriu instanţei de rejudecare, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ., statuări potrivit cu care în mod nelegal, faţă de prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., prima instanţă de apel nu făcuse aplicarea acestui text legal şi ţinuse cont de respectivul înscris contestat, deşi nu fusese prezentat de parte, la cerere, originalul înscrisului - original depus iniţial, în anii 2003, la secţia 3 Poliţie în cadrul unui dosar penal.

Este adevărat că, observând neprezentarea de către pârâtă, în primul ciclu procesual, a originalului înscrisului sub semnătură invocat referitor la împrumutul de 57000 euro, instanţa de recurs a statuat că în conformitate cu "art. 292 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea neprezentării originalului la cerere constă în înlăturarea înscrisului din probaţiune pe acest temei, ceea ce semnifică excluderea înscrisului din analiza probelor încuviinţate. Prin urmare, în mod nelegal, faţă de prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel nu a făcut aplicarea acestui text legal, ţinând cont de înscrisul contestat la care a făcut referire în motivare".

Totuşi, statuarea instanţei de recurs anterioare punctează doar procedeul greşit al instanţei de apel din primul ciclu procesual, care a dat eficienţă, cu încălcarea legii, unui înscris pe care trebuia să-l înlăture ca urmare a neprezentării originalului la cererea părţii care-l contesta.

Odată cu reluarea judecăţii apelului în al doilea ciclu, însă, în condiţiile în care pot fi propuse din nou probe, prezentarea originalului înscrisului sub semnătură privată de către partea care s-a prevalat de el schimbă situaţia juridică a probei, care nu poate fi împiedicată a fi administrată în virtutea unei statuări care se referea la o altă situaţie juridică şi factuală.

Statuarea în drept a primei instanţe de recurs se referă la sancţiunea ce trebuia aplicată de instanţa de apel în cazul neprezentării de către parte a originalului solicitat de adversari, dar nu poate fi interpretată în sensul că ar bloca prezentarea acestui original cu prilejul reluării analizei pe fond a cauzei în apel, atât mai mult cu cât judecătorul are, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. civ., îndatorirea să stăruie pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, inclusiv dispunând din oficiu administrarea de dovezi.

Este evident că prin prezentarea de către parte a originalului înscrisului sub semnătură privată invocat se schimbă ipoteza de aplicare a legii de procedură, iar sancţiunea prevăzută de art. 292 alin. (2) C. proc. civ., referită de instanţa de casare anterioară, nu mai este actuală, astfel încât restituirea, la termenul din 25.01.2023, a originalului de către instanţa de apel şi respingerea expertizei grafoscopice în virtutea considerentelor deciziei de casare ce tranşase modul de aplicare a legii pentru o ipoteză diferită reprezintă erori de procedură ce au vătămat pe pârâta recurentă.

Aşadar, va fi primită şi această critică, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Celelalte critici vor fi înlăturate.

Astfel, prin reţinerea caracterului fictiv al preţului de 60.000 RON ca motiv de nulitate a contractului, instanţa de apel nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 186/2011 a Tribunalului Dolj şi nici a sentinţei penale nr. 402/2007, prin care reclamantul B. a fost condamnat pentru înşelăciune, întrucât aspectele factuale acolo relatate, de interes pentru pârâtă, ce se referă în mod tangenţial la existenţa unor împrumuturi între reclamantul condamnat şi tatăl pârâtei, nu reprezenta obiectul judecăţii penale şi nici nu sunt contrazise de motivul de nulitate reţinut de instanţa de apel cu privire la act, astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

Elementele de fapt şi declaraţiile menţionate în amintitele hotărâri penale constituie simple împrejurări probatorii, ce pot fi valorificate prin coroborare cu celelalte dovezi din dosar.

De asemenea, modul în care instanţa e apel a dat eficienţă declaraţiilor de martori şi a interpretat şi evaluat probatoriul nu este cenzurabil în recurs, care este limitat la motivele de nelegalitate enumerate de art. 488 C. proc. civ., astfel încât criticile pe aceste aspecte vor fi înlăturate.

Prin urmare, faţă e cele expuse mai sus, în baza art. 497 C. proc. civ. va fi admis recursul, va fi casată decizia recurată şi va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Instanţa de apel urmează a verifica în fapt şi a stabili în drept în ce măsură eventuala fictivitate a preţului exprimă inexistenţa oricărui preţ şi, deci, inexistenţa unei voinţe reale de a vinde - în absenţa prefigurării de către vânzători a contraprestaţiei cumpărătorilor, adică a plăţii preţului - sau fictivitatea preţului are legătură doar cu cuantumul şi modalitatea de plată a preţului real sau cu mascarea unei alte operaţiuni juridice, prin valorificarea cu titlu de preţ a creanţelor băneşti pe care pârâta pretinde că părinţii săi le aveau în contra vânzătorilor. În cazul în care se ajunge la concluzia că fictivitatea preţului menţionat în contract acoperă nu o inexistenţă a oricărui preţ, ci un alt preţ, rezultat din unul sau ambele împrumuturi, în măsura în care există un acord de voinţă asupra transferului de proprietate, instanţa de apel va evalua şi în ce măsură preţul este derizoriu sau nu, în raport de valorile din epocă, urmând a lua în considerare, alături de restul probatoriului administrat, inclusiv verificarea originalului înscrisului sub semnătură privată, pentru a stabili în ce măsură se poate sau nu da eficienţă acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 142 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2024.